Monastirea Argesului - Balada populara

Balada populara este o creatie in epica in versuri al carui autor este anonim si care infatiseaza o intamplare petrecuta demult. O astfel opera epica este si balada Manastirea Argesului deoarece intamplarea realizata este dramatica, personaje sunt prezentate in antiteza . Ele traiesc sentimente puternice in sufletul autorului. Elementele reale se imbina cu cele imaginare este prezentata legatura cu natura, figurile de stil contribuie la realizarea artistica si se imbina naratiunea si descrierea cu dialogul. Ea este o creatie populara care porneste de la existenta unei minunate constructi a carei aparitie incearca sa o explice de acea Sunt vizibile elemente specifice legendei in aceasta creatie populara. Intamplarile realizate sunt numai un pretext deoarece prin dramatismul lor si prin personaje conturate are si trasaturile baladei populare. Deci in concluzie balada Manastirea Argesului este o balada legendara. Fiind o creatie epica autorul popular narator obiectiv realizeaza la persoana a-III-a un sir de intamplari care se constitue in momentul subiectului. Continutul acestei balade poate fi prezentat pe scurt: In prima parte a textului se sugereaza ca Domnitorul negru Voda si mesterii cautau un loc pentru ridicarea unei manastiri. Acest loc il reprezinta un zid parasit unde mesteri se apuca de treaba dar ce se construia ziua se darama noaptea Sub amenintarea pedepsei cu moartea mesterii inceteaza sa stea dar in zadar Mesterul Manole are un vis in care Dumnezeu ii transmite ca pentru ridicarea manastiri sa jerfeasca pe prima fiinta care va aduce de hrana lor. spre nefericirea lor prima fiinta este chiar Ana sotia lui atunci se roaga la dumnezeu si invoca fortele naturi pentru a opri-o dar in zadar. Infrangandu-si durarea si teama manole se apuca de treaba. Dupa ridicarea manastiri mesteri sunt intrebati de Negru Voda daca mai pot face alta si mai frumoasa si mesteri afirmand ca da Voda i-a lasat pe acoperis. Mesterii isi fac aripi de sindrila si incearca sa zboare da in zadar. In aceasta opera personajele sunt putine si prezentate in antiteza; Manole este personajul principal creator de arta si de frumos, orgolios (pentru ca refuza sa construiasca un zid care se surpa noaptea),are un moment de slabiciune (atunci cand o zideste pe Ana), da dovada de tarie de caracter (atunci cand ies supinele Anei din zid) Negru voda este personajul secundar si el sete un iubitor de arta si de frumos dar este egoist deoarece totul vrea sa i se cuvina lui . Ana este personajul episodic impresioneaza prin frumusetea ei fizica dar si prin devotamentul fata de sotul ei, se supune lui(cand o zideste in zid) Personajele deoarece sunt prezentate in antiteza au caractere opuse Ele trezesc sentimente puternice: Manole si Ana de dragoste de admiratie, de compatimire iar Negru Voda de ura si dispret. Procedeile artistice sunt intr-un numar mare; * Epitete; ploaie spumegata, * Comparatie; sotia lui ca floarea campului * Personificari; brazii ca despoaie, - Hiperbola; fiind o creatie epica predomina naratiunea care se inbina cu dialogul prin care este descris locul dar si tabloul de natura. In inchere este vorba de versificati etc.

  SURSA 2

  “Monastirea Argesului”, ca si celelalte opere populare, a fost creata de oameni talentati din popor si transmisa din generatie in generatie pe cale orala, cunoscandu-se peste 160 de variante, fapt ce releva capacitatea, forta creatoare, ingeniozitatea autorilor anonimi. Aceasta varianta poate fi gasita alaturi de alte capedopere ale literaturii romane cu caracter anonim, cum ar fi “Miorita”, ”Toma Alimos”, ”Dolca”, in volumul “Poezii populare. Balade (cantece batranesti) adunate si indreptate…” de Vasile Alecsandri.“Monastirea Argesului” dezvolta unul dintre miturile esentiale ale folclorului romanesc, si anume mitul estetic. Subiectul este generat de o superstitie potrivit careia, pentru a rezista, orice constructie trebuie sa aiba zidita in temelii o fiinta. “Monastirea Argesului” este in acelasi timp balada si legenda. Este o balalda deoarece se construieste intr-un poem narativ, cu elemente descriptiv-lirice, care dezvolta un subiect fantastic, se prezinta un erou de exceptie, cu un destin impresionant. Este o legenta intrucat explica, in viziune populara, aparitia unui monument de arhitectura: biserica manastirii de la Curtea de Arges , zidita sub porunca lui Neagoe Basarab intre anii 1512 si 1517. Balada este o imbinare ingenioasa a unsprezece motive folclorice, distribuite pe parcursul celor cinci momente ale actiunii. Expozitiunea, prima parte a acesteia, contine motivul alegerii locului pentru zidire si motivul zidirii. Negru-Voda impreuna cu zece “mesteri mari/Calfe si zidari”,intr-un decor mirific, cauta pe malul Argesului un loc perfect pentru a construi o manastire cum alta sa nu mai fie. Mergand astfel se intalnesc cu un ciobanas care le povesteste despre un zid “parasit si neispravit/La loc de grindis/La verde-alunis”. Ajungand acolo, voievodul decide sa construiasca o manastire unica in lume prin frumusetea si maretia sa. Astfel, el este hotarat sa le ofere mesterilor averi, ii va face boieri dar, in acelasi timp, ii ameninta in caz de nereusita. Domnitorul doreste construirea manastirii nu numai din orgoliu sau pentru perpetuarea unei traditii, ci si pentru a sanctifica acel loc, invingand fortele malefice. Se contureaza unul dintre conflictele baladei intre voievod si constructori, conflict ce se adanceste pe masura ce firul epic inainteaza. Intriga baladei contine un alt motiv, cel al surparii zidurilor. Manastirea nu se poate inalta deoarece fortele irationare se opun ridicarii unui locas de cult. Tot ce mesterii construiesc in timpul zilei, noaptea se surpa. Accentul cade pe actiun, care este dinamica. Preponderenta verbelor si a substantivelor probeaza tenacitatea cu care mesterii isi urmaresc idealul si doresc sa invinga raul. Surparea zidurilor este un moment dramatic, pentru ca domnitorul ii ameninta iar cu moartea pe mesteri. In sprijinul zidarilor intervine Divinitatea, “o soapta de sus”. Desfasurarea actiunii incepe in momentul in care Manole, ca ales al Divinitatii, viseaza ca zidurile vor rezista numai daca mesterii vor zidi in temeliile constructiei prima femeie -;sotie sau surioara- care va veni in ziua urmatoare cu bucate. Mesterii jura sa pastreze secretul, dar sunt nelinistiti. Cel mai ingrijorat este Manole care, a doua zi, dis-de-dimineata, cerceteaza zarea pentru a afla care este femeia destinata zidirii. Propozitia interogativa si interjectia “vai” dovedesc suferinta mesterului cand observa ca cea care se apropie este chiar Ana, sotioara lui. Constructorul traieste o drama de consecinta, pentru ca este nevoit sa zideasca ce are mai de pret. Sperand sa schimbe destinul, el se adreseaza Divinitatii ca s-o opreasca. Cerul se indupleca si raspunde rugamintile omului, dezlantuind stihiile naturii, in incercarea de a o opri pe Ana. Fenomenele naturale sunt hiperbolizate, evidentiind astfel si mai mult calitatile Anei, pe care nimic nu o poate intoarce din drum. Punctul culminant este motivul zidirii treptate asupra caruia autorul anonim insista pana la detaliu. Dovedind o deosebita tarie de caracter, Manole isi invinge durerea si incepe s-o zideasca. El sufera nu numai pentru ca nu poate inalta manastirea, ci pentru ca nu o poate face fara sacrificiul Anei. Drama sufleteasca se adanceste, dar cel care va invinge este artistul. Focul iubirii se contopeste cu focul creatiei, devenind o forta mistuitoare. Ana accepta jocul si in timpul zidirii treptate-acessta fiind motivul cental al acestei parti- invoca, pe rand, durerea trupului, plansul copilului pe care-l poarta-n ea si sfarsitul pe care si-l presimte, caci in cele din urma isi da seama ca este condamnata. Alaturi de Manole, ea cucereste vesnicia. Deznodamantul pune in prim-plan motivul conflictului feudal. Jertfa Anei nu a fost de ajuns. Pentru ca au nechibzuinta sa afirme ca ar putea construi o manastire si mai frumoasa, domnitorul ii lasa sa moara pe acoperis. Incercand a-si depasi conditia, ca legendarul Icar, isi fac aripi din sindrila, dar nu reusesc sa zboare, se prabusesc si mor. Glasul mult iubit al Anei il tulbura pe Manole care intelege ca si-a indeplinit menirea creatoare. Pentru el in viata de aici nu mai exista fericire si nici dragoste. De aceea pleaca s-o intalneasca pe Ana -;in singurl mod care-I mai era posibil- prin…moarte. Pe locul unde se prabuseste Manole izvoraste o apa, simbol al vietii si al creatiei vesnice. Puterea stapanului il doboara pe artist, dar creatia lui ramane sa infrunte veacurile. Prin perfectiunea ei, creatia intra in eternitate si, o data cu ea, iubirea de viata, de arta.

  SURSA 3

  1. Balada, de circulatie balcanica, prezinta o poveste despre zidirea fiintei dragi in temelia unei biserici. 2. Mesajul este construit pe mai multe idei care configureaza conceptia despre arta: creatia cere sacrificiu, este ca un joc seducator si religios, se produce sub imperiul inspiratiei divine etc. 3. Ritualul jertfirii unei fiinte exprima si o atitudine religioasa ancestrala. Tema Jertfa cu valoare magica anuleaza raul si confera durata constructiei. Subiectul Negru-voda hotaraste sa ridice o manastire pe malul raului Arges, intr-un loc blestemat, in care orice zid ridicat in timpul zilei se naruieste peste noapte. Zece mesteri vestiti, intre care si Manole, incep sa zideasca manastirea, dar blestemul nu poate fi infrant. in cele din urma, ei recurg la un ritual pagan, la un sacrificiu sacramental: conform credintelor stravechi, o cladire dureaza in timp daca in temelia ei este sacrificata o fiinta. Aici, jertfa urmeaza a fi omeneasca. Mesterii se pun de acord sa jertfeasca prima fiinta sosita in zorii zilei cu mancare - o sotie, o sora, o fiica. Se intampla ca aceasta sa fie Ana, sotia multiubita a mesterului Manole, care urma sa dea nastere unui copil. Cand acesta o zareste venind, se roaga sa intervina un miracol divin si s-o opreasca. Nici ploaia, nici vantul napraznic pe care Dumnezeu le abate asupra ei n-o determina sa se intoarca din drum. Ana este zidita si, o data cu ea, si copilul nenascut inca, iar sacrificiul acesta face ca manastirea sa poata fi ridicata. Din zidurile lacasului se aude multa vreme glasul tanguios al Anei. Mesterii sunt lasati sa moara pe acoperisul bisericii din porunca voievodului, care nu vrea ca ei sa mai cladeasca o alta manastirea la fel de frumoasa. Ei isi fac aripi din aschii subtiri, dar nu pot sa zboare cu ele si se prabusesc. Pe locul in care a cazut Manole a aparut o fantana. Comentariul Balada Mesterul Manole sau Manastirea Argesului, desi transfigureaza o po­veste de circulatie balcanica, transmite conceptia poporului nostru despre destinul artistului si totodata un scenariu mitic despre moarte si renastere prin inaltarea unui edificiu. G. Calinescu considera aceasta creatie un mit estetic, aratand ca doar in versiunea romana povestea a devenit mit, anume o fictiune ermetica originala si autohtonizata, caci se leaga de vestita biserica de la Curtea-de-Arges, devenita, astfel, pentru literatura noastra un fel de mic Notre-Dame-de-Paris . Mircea Eliade asaza acest mit intre ritualurile de constructie pornind de la ideea ca orice gest de inaltare a unui edificiu reprezinta un reflex al Genezei, un act indumnezeit care consfinteste locul si ii deschide perspective spre illud tempus, timpul initial al zidirii lumii. Un spatiu consacrat devine centrul universului, anuleaza normele si timpul, iar, daca este abraxas (creat pe numerologia anului), atunci exista prin sine insusi. De regula, o constructie presupune realitate si durata si de aceea ea repeta actul divin al zidirii exemplare: Creatia lumilor si a omului. in mitul Mesterului Manole, constructia sacralizeaza un spatiu degradat, intrat sub incidenta diabolicului, in care durata a fost spulberata. Manastirea trebuie cladita intr-un loc parasit si blestemat: Un zid parasit /Si neispravit / Cainii cum il vad / La el se rapad / Si latra-a pustiu / Si urla-a mortiu. In acest loc, nimic nu poate dura: zidurile inaltate in timpul zilei se surpa noaptea. Imaginea ruinei contine sensul prabusirii lumii si a vietii, iar sugestia diabolicului este data aici de cele doua epitete (a pustiu si a mortiu), avertismente premonitorii. Exorcizarea raului imixtat in lume este posibil sa fie o reminiscenta a unui ritual pagan sau bogomilic. Din perspectiva mitica, spatiul acesta este unul dintre numeroasele simboluri catabasice ale lumii, caci exista o precizare clara: Pe Arges in jos si Merg cu toti pe cale / Sa aleaga-n vale. Asadar, constructia devine o deliberata hotarare de a cauta si de a anihila raul care, stiut este, se fixeaza intre simbolurile coborarii, in subteranele fiintei. Drumul coborator al mesterilor si valea argumen­teaza denotatia malefica a spatiului. Dar constructia este un lacas sacru, destinat pomenirii, asadar este un acces si o poarta spre sacralitate, ceea ce revoca un ritual. De aceea este nevoie de sacrificiu sacramental, de gestualitate arhetipala si de ritual numeric; mesterii sunt in numar de noua, cifra a perfectiunii absolute si a imposibilului (de vazut sintagma peste noua mari si noua tari ca metafora a lumii de dincolo), iar Manole este singularizat, el stand sub semnul inceputului si al echilibrului primordial, semnificatii ale cifrei unu. in alta ordine de idei, manastirea este o opera de arta si de aceea mitul transmite idei estetice; una dintre cele mai vehiculate se refera la destinul exceptional al artistului, care este o fiinta inspirata, indumnezeita, iar creatia sa poate anula raul. in textul baladei, ideea este subliniata in secventa: O soapta de sus /Aievea mi-a spus [...]. Asadar, actul sacrificiului are origini magice, sugestia fiind inoculata prin intermediul visului revelatoriu, iar „soapta" ramane anonima, intocmai ca in romanele cavaleresti - in care apare din neant un personaj fantomatic si genereaza o viziune de indrumare. Actul creatiei presupune o traire speciala, este un act inspirat si care declanseaza sentimente contradictorii. Astfel, pentru Manole, creatia devine o misiune sacra si o experienta tragica, idee marcata in text prin trei lexeme verbale, sugestii ale ipostazelor creatorului: ofta, tacea, turba. Primul dezvolta sensuri definitorii pentru starea de dor: nemultumire, neputinta si neferi- cire profunda. Tacerea preceda creatia, care este logosul insusi; ea produce convulsii spirituale. Cea de-a treia forma lexematica trimite la ideea de genialitate fixata intre nebunie si revolta. Aceste posturi creatoare sunt stimulate prin sensul misionar al creatorului, care are un vis de-mplinit. Visul oracular este pus la originea creatiei, pentru ca numai astfel mesterul capata constiinta misiunii sale de artist. Poliptota banala prin care este transpusa aceasta idee - Si un vis visa -creeaza, prin mijloacele retoricii populare, viziunea prelungirii, a convertirii creatiei divine in creatie artistica. De altfel, poliptota, concrescenta lingvistica si semn al continuitatii, mai apare in text ori de cate ori se vorbeste despre creatie: in zid de-a zidi; Zidul de zidit; in zid s-o zidim. Misiunea artistului presupune, in primul rand, sacrificiu. Dupa cum explica Eliade, in sens ritualic, jertfa capata valoarea semintei care ingropata in sanul Pamantului-Mama, da nastere unei plante noi1. Moartea insasi inseamna reintoar­cere la origini. De aceea, jertfa este, de regula, feminina, asezata sub semnul unei Mater omnium. In mitul romanesc, Ana este ea insasi purtatoare de viata si mormant. Jertfa zidirii vitalizeaza constructia, ii confera durata. Dintr-o perspectiva estetica, sacrificiul este al artistului care se elibereaza pe sine prin intermediul creatiei, caci in orice opera de arta salasluieste si o parte a artistului, si anume cea mai buna, cum spune Horatiu in arta sa poetica. Actul propriu-zis al zidirii presupune despartirea de viata comuna si intrarea intr-un joc, intr-un simulacru al realitatii. Se stie, de altfel, ca arta are caracter ludic ca o sarbatoare a spiritului, iar artistul traieste cu sfintenie acest joc. Repetitia, ca procedeu stilistic predominant in secventele care vorbesc despre zidire, intareste ideea de ritual, caci gestualitatea repetata urmareste cresterea evanescenta a zidului o data cu stingerea vietii profane. Imaginea este reluata de trei ori - cifra tuturor actelor sacramentale si semn al echilibrului. in plan estetic, aceasta repe­titie subliniaza ideea de mimesis (imitatie, joc). Ana insasi accepta zidirea ca pe un joc: Ca vrem sa glumim /Si sa te zidim; Ana se-ncredea /Si vesel radea. Caracterul mimetic apropie arta de creatia ritualica si ii confera si un sens purificator. Aceasta ipostaza a artei, de joc al spiritului si de ritual purificator este subliniata si prin secventa Tremura lucrand / Lucra tremu­rand, care marcheaza faza de inceput, conventionala si neinspirata. Conversia {tremura-tremurand), procedeu de retorica populara, ca si poliptota, atrage atentia asupra sentimentului dominant: teama care anihileaza sensul creatiei. Si deznodamantul baladei contine un mesaj estetic: moartea mesterilor asigura unicitatea operei lor, caci o creatie artistica este irepetabila. Manole are parte de o moarte stranie: Manea se pierdea / Ochii se-nvelea [...] Si de pe grindis / De pe coperis /Mort bietul cadea. Pentru el creatia inseamna epuizare in ordine profana. El a eternizat viata nenascuta inca, a reluat gestul divinitatii, iar orice repetare inseamna ritual, adica intoarcere la originea gestului, in illo tempore. Artistul intra in eternitate, iar viata lui profana este anulata. De asemenea, simbolul fantanii, asociat, de cele mai multe ori, cunoasterii, apare aici completat prin denotative explicite: lina, cu apa putina, sarata, de lacrimi udata. Plansul este defulatoriu si totodata un semn al feminitatii eternizate, iar indicatia apa putina are sensul de exceptie si privilegiu, ca atribute ale experientei creatoare. De altfel, in limba populara, expresii precum te iubesc ca pe-o apa putina, ori te astept ca pe-o apa putina au tocmai sensul acesta de valoare absoluta. Mit al creatiei cu valoare ritualica si estetica, balada Mesterul Manole este si una dintre cele mai valoroase opere literare din folclorul nostru; construita dupa tipic baladesc, ea se structureaza pe mai multe secvente care puncteaza momentele firului epic. Astfel, expozitiunea capteaza prin introducerea intr-un spatiu miste­rios si nelamurit, prezentat printr-o a doua voce narativa - cea a pastorului din fluier doinas; viziunea lui este, desigur, subiectiva si de aici decurge si ambi­guitatea raului, a carui origine ramane neprecizata. Subiectul este dezvoltat pe conflictul dintre mesteri si autoritatea consacrata: un voievod amenintator si tiran. Visul declanseaza intriga, desavarsita in punctul culminant (zidirea Anei), iar deznodamantul, dramatic, in ordine profana, contine un mesaj artistic revelator: artistul intra in constiinta generala prin intermediul operei sale. Aceasta structura epica, precum si esenta dramatica a subiectului constituie principalele insusiri ale speciei. Referinte critice„Majoritatea celor fara religie inca se mai comporta in mod religios (fara sa-si dea seama). Nu este vorba doar despre superstitiile sau tabuurile omului modern, care au, toate, o structura si o origine magico-religioasa. Dar omul modern care se simte si se pretinde areligios inca mai dispune de o intreaga mitologie camuflata si de numeroase ritualisme degradate. Dupa cum s-a mentionat, serbarile ce insotesc Anul Nou sau instalarea intr-o casa noua prezinta, laicizata, structura unui ritual de reinnoire. Acelasi fenomen se observa cu ocazia serbarilor si a veseliei ce insotesc casatoria sau nasterea unui copil, obtinerea unei noi slujbe, o promovare sociala etc."

sursa:ipedia.ro

4 comments:

  1. Vreau sa citesc si eu ceva si imi apare stupidosenia asta de reclama!!!!!!!!!!!!!!

    ReplyDelete
  2. scrie mult dar bine , multumesc insa reclama asta doar incurca .

    ReplyDelete

Free Page Rank Tool