Cercetează: Obiectul matematicii - Primii matematicieni

Ca disciplină academică, matematica face parte esenţialmente din ştiinţele „umaniste". Spre deosebire de ştiinţele naturii, care studiază obiecte şi procese concrete, matematica cercetează obiectele abstracte şi structurile create de oameni. Validitatea ei se extinde însă şi asupra altor arii academice, astfel operaţiile matematice se folosesc în aproape toate ştiinţele. Limitele dintre matematica pură şi cea aplicată sunt neclare, cea pură fiind considerată „artă de dragul artei", dar care poate contribui la dezvoltarea tehnologiilor de mâine. Matematica se extinde şi asupra percepţiei noastre despre frumuseţe şi eleganţă, ne ajută să ne formulăm gândurile clar, prin intermediul unui limbaj coerent.

REZULTATE DIN APLICAŢII PRACTICE primele principii matematice acceptate au fost formulate in cca 3000 Î.Hr.
PRIMA UTILIZARE ŞTIIŢIFICĂ a conceptelor abstracte ale matematicii a avut loc prin anii 500 Î.Hr.
ASTAZI MATEMATICA este studiată ca ştiinţă abstractă, fiind folosită mai ales pentru a rezolva unele probleme practice cu care se confruntă omenirea.

Bazele matematicii ca ştiinţă au fost puse în Grecia antică de către Pitagora din Samos. Pitagora şi profesorul său, Tales din Milet, sunt primii filozofi ai umanităţii. în acele vremuri, matematica a fost considerată o ramură a filozofiei, acum însă a devenit un domeniu independent, strâns legat de logică. Conceptele şi conţinutul acestei ştiinţe se întemeiază pe realitatea obiectivă. Deşi matematica se sustrage oricăror entităţi reale şi se bazează pe axiome, definiţii şi deducţii logice, ea poate fi aplicată la rezolvarea problemelor concrete.

Studiul matematicii a inceput cu mult inainte de a fi folosit termenul care o defineşte.

PRIMII MATEMATICIENI

Oamenii din China, India şi Americile antice erau preocupati de probleme matematice cu mult înainte ca matematica să devină o ştiinţă.

Prima utilizare a ceea ce numim astăzi matematica datează de mai bine de 5000 de ani. Motivaţia folosirii ei a rezultat din cotidian şi, la început, permitea oamenilor să simplifice anumite necesităţi practice.

Puterea abstractă a numerelor

Numerele nu au apărut odată cu omenirea, ci au rezultat din necesităţi practice, precum cea de a determina mărimea turmelor de animale. Ceea ce nouă astăzi ni se pare o banalitate este rezultatul unui proces îndelungat şi anevoios de dezvoltare. La descrierea generală a unei mărimi trebuie să se folosească aceleaşi numere pentru aceeaşi cantitate de obiecte diferite. Numărul trei vizează, bunăoară, nu doar trei farfurii, ci şi

trei linguri, trei portocale şi aşa mai departe; aşadar, conceptul numărului trei este rezultatul unui raţionament

abstract. Chiar şi acum există culturi care folosesc sisteme numerice nesofisticate, de exemplu, numeralul „trei" este numit diferit în cazul bărcilorşi al nucilor de cocos, iar cantităţile mai mari sunt numite pur şi simplu „multe".

Aplicarea numerelor

Principiile matematicii îşi au originea în primele civilizaţii. Paralel cu arta, arhitectura, scrisul, justiţia filozofia, au început să se dezvolte studiul sistematic al calculelorşi geometria. Afacerile şi comerţul nu au adus oamenilor numai bunuri, ci au transferat cunoştinţe şi perspective noi asupra experienţelor comune. Cifrele arabe, de exemplu, provin din India şi au ajuns în Europa odată cu lucrările matematicienilor arabi.

Primele noţiuni de geometrie au apărut în legătură cu nevoile practice. Inundaţiile anuale ale deltei Nilului, din Egipt, de exemplu, ofereau agricultorilor un sol fertil, dar, în acelaşi timp, ştergeau hotarele dintre proprietăţile acestora, fapt care a condiţionat măsurarea şi calcularea terenurilor, în fiecare an, prin metode avansate.

Cunoştinţele şi calculele geometrice erau necesareşi în domeniul arhitecturii. De pildă, pe parcursul planificării unei structuri monumentale, arhitecţii trebuiau să ia în consideraţie atât forţele fizice care acţionează asupra

clădirii, cât şi modelele ce derivau din conceptele religioase ale vremii.

Sfoara cu 12 noduri

Arhitecţii templelor, topografii babilonieni şi egipteni foloseau o sfoară cu noduri, care puteau fi modelate în forme triunghiulare. Distanţa dintre noduri era aceeaşi, fiind considerată o unitate de lungime. Dacă triunghiurile aveau laturi de trei, patru, respectiv cinci noduri, atunci erau triunghiuri dreptunghice. Pitagora a descoperit regula triunghiului cu un unghi drept. Formularea acestei teoreme a constituit unui dintre momentele-cheie în evoluţia matematicii şi a demonstrat ingeniozitatea grecilor în acest domeniu.