Alava, Raionul Stefan-Voda

Atestat în 1864. Nota statistica: Distanţa pînă la or. Ştefan Vodă -10 km. Gospodării - 139. Populaţia - 307 oameni. Apţi de muncă -112. Aşezarea a fost întemeiată, în secolul XIX, de latifundiarul Ghermenson în regiune de şes. Străbătută de şoseaua Căuşeni-Volintiri, se află la 10 km vest de or. Ştefan Vodă, 25 km de st. c.f. Căuşeni şi 96 km de Chişinău.

Pe moşia satului este o movilă funerară făcută de nomazii veniţi în vechime din stepele asiatice. În ea a fost înmormîntat unul sau mai mulţi migratori decedaţi pe aceste meleaguri în adîncul secolelor.

Investigaţiile arheologice permit să se tragă concluzia că diferite triburi şi popoare nomade făceau movile deasupra mormintelor celor decedaţi, începînd cu mileniul III î.Hr. şi pînă in sec. XIV d.Hr. Despre conţinutul concret al movilei funerare, cine şi cînd a fost înmormîntat în ea vom afla poate numai odată cu cercetarea ştiinţifică a monumentului istoric.

Timp de peste un secol localitatea a suportat dominaţia străină: ţaristă, apoi cea comunistă, fiind în subordonarea comunelor Iacobstal (azi Lazo) şi Semionovca, din care cauză, probabil, şi lipsesc datele istorice concrete din biografia sa. Abia la 24 mai 1990, prin decizia Sovietului Suprem al RSS Moldoveneşti de atunci, este avansată la rang de comună, apoi în 1999, iarăşi e trecută în subordine com. Semionovca.

La înc. sec. XX în sat a fost fondată o şcoală primară mixtă. În toate timpurile ţăranii din Alava au dus lipsă de pămînt. Numai după unirea din 1918, conform reformei agrare, ei au fost împroprietăriţi cu pămînt.

Din Anuarul "Socec "al României Mari aflăm că în anii douăzeci comuna dispunea de trei mori de vînt, ai căror proprietari au fost Luca Ţîmbalist, Serghei Ciumacenco şi Procopie Gavrilenco. Datele Dicţionarului statistic al Basarabiei atestă că în 1922 Alava se afla în componenţa plasei Nistru din judeţul Cetatea Albă, îmbrăţişînd 54 de menaje, locuite de 243 de persoane, inclusiv 118 bărbaţi şi 125 de femei.

Într-un catalog de şcoală din anul 1933 găsim înscrişi 66 de elevi, care erau instruiţi de învăţătorul Gheorghe Iaţcu. La 29 aug. 1946, în faza crescîndă a secetei şi a foametei organizate, locuitorii satului au fost dezmoşteniţi de pămînt şi constrînşi să intre in k-z.

Conform recensămîntului din 1989, satul număra 307 locuitori ucraineni. În afară de agricultură, pomicultură şi    viticultură, sătenii practică pe  larg diferite meşteşuguri. Un meşter foarte iscusit este  Mihail Curmei, care confecţionează din aţă de lînă diferite obiecte ce ţin cu adevărat de o înaltă artă populară.

Actualmente în localitate funcţionează o şcoală medie incompletă. În anul de studii 1996-1997 şcoala număra 68 de elevi şi 13 profesori. Vera Lucaş deţine titlul onorific de învăţătoare emerită a şcolii din Republica Moldova.

Satul are o bibliotecă publică ce dispune de un fond de carte de peste 4 mii de exemplare şi cca 60 de cititori activi. În localitate au fost construite 3 case tip "vilă" pentru specialişti şi învăţători, un local nou al şcolii pentru 160 de elevi, un cămin cultural.

În 1999 satul avea 36 de fîntîni, 25 din ele fiind amenajate conform tuturor cerinţelor sanitare. Cele 214 gospodării ale satului includeau 441 de locuitori de toate vîrstele. (Ion Leaşco, Localităţile Republicii Moldova).