Varza albă

Varza albă este o plantă bienală. În primul an formează căpăţâna, în cel de al doilea - tulpina floriferă care produce seminţe. Rădăcina este puternică, ramificată, ajungând până la 150 cm în adâncime. Frunzele au o formă lirată, cu margini întregi sau zimţate, netede, de culoare verde-deschisă ori verde-închisă, uneori fiind acoperite cu un strat de ceară. Frunzele sunt adunate în rozetă, care poate fi îndesată, semirăsfirată sau răsfirată.Florile sunt adunate în inflorescenţe de până la 60 cm lungime. Fructul este o silicvă uşor turtită, cu 10-15 seminţe de formă rotundă sau sferică, de culoare cafenie-deschisă până la brună. Organul comestibil, căpăţâna, este format din frunze aşezate una peste alta deasupra mugurelui central. Căpăţâna are la exterior câteva frunze de culoare verde, necomestibile, cu asimilaţie de clorofilă. Se folosesc şi frunzele rozetei, când încă nu s-au format căpăţânile. Înfloreşte în luna iunie-iulie.

Este originară din ţările din jurul Mării Mediterane, unde şi astăzi poate fi întâlnită în stare spontană. Literatura antică semnalează culturi de varză în Grecia, Roma şi China. În Vestul Europei răspândirea s-a produs în secolul al Xl-lea, iar în Est, inclusiv ţara noastră - în secolul al Xll-lea.

Varza este o plantă alimentară de înaltă valoare, foarte răspândită, cultivată în câmp sau în sere, ceea ce face să fie consumată în stare proaspătă tot timpul anului. Varza albă este o plantă tipică, de zi lungă, lipsa luminii provoacă alungirea răsadului şi formarea unor căpăţâni mici.  Preferă soluri cu textură mijlocie, afânate, cu un conţinut bogat în humus şi substanţe minerale. Cele mai bune premergătoare sunt cartoful, tomatele, morcovul.

Prima perioadă de plantare a răsadului este 12-20 aprilie, iar a doua - 1-10 mai. Este plantată când temperatura solului ajunge la 5-6°C, la o distanţă de 60-70 cm între rânduri şi 30 cm între plante, pe rând. Irigarea, prăsirea şi stârpirea dăunătorilor se respectă regulat. Varza timpurie necesită o umiditate a solului în timpul formării frunzelor şi a căpăţânei. Peste 10-12 zile se trage pământ la rădăcini şi solul se menţine umed.

Varza consumă cantităţi mari de elemente minerale, mai mult fosfor când plantele sunt tinere şi azot când începe formarea căpăţânei. Varza de toamnă se plantează din seminţe sau răsad. Seminţele se seamănă direct în sol, câte 5-6 seminţe, la adâncimea de 2-3 cm. Răsadul trebuie să fie de 30-35 zile. În a doua jumătate a lunii iunie se plantează în cuiburi, la distanţa de 50 cm între plante.

Varza de toamnă cere ca terenul să fie cât mai umed şi praşila mai adâncă. Înainte de recoltare, aproximativ cu 20 de zile, irigarea nu se mai aplică, deoarece căpăţânile pot crăpa. Varza timpurie şi cea de vară se recoltează în mod eşalonat, după coacere.

Principalii compuşi chimici ai căpăţânii sunt: zaharurile (zaharoză, glucoză, fructoză), proteina brută, celuloza, lipidele (în cantitate redusă), vitaminele C, B1, B2, B6, PP, K şi U, acizii pantotenic şi folic, carotenul. Dintre oligoelemente se găsesc mai ales potasiu, azot, fosfor, calciu, magneziu.

Microelementele sunt reprezentate prin cupru, cobalt, fier, mangan, sulf, molibden şi fluor, predominante fiind fierul şi manganul.

Toate acestea, plus celuloza fină, fac ca varza să fie cea mai preferată pentru dietă şi tratament din toate legumele consumate de om. Anume acestei plante îi erau consacrate cuvintele lui Hipocrate: „Alimentul trebuie să vă fie medicament şi medicamentul să vă fie aliment".

In medicina populară, varza proaspătă şi cea murată întotdeauna erau foarte apreciate. Se folosea pentru prevenirea scorbutului, ca uşor diuretic pentru bolnavii cu edeme de diferită natură, cu gută şi ca uşor laxativ. Sucul era folosit în cazuri de tuse, icter. Frunzele fierte în lapte şi trecute prin tărâţe erau aplicate sub formă de cataplasme la eczeme şi erupţii ale pielii. Rădăcinile şi cocenii erau folosiţi la diferite tumori. Decoctul din seminţe -la dureri ale articulaţiilor şi ca diuretic şi antihelmintic.

Tratamentul cu varză are valoare şi în prezent. Medicii recomandă varza proaspătă şi murată ca sursă de vitamine, mai ales în timpul primăverii. Este un dezinfectant al tubului digestiv şi stimulent al digestiei. Zeama de varză murată în cantitate de un litru în zi este un bun laxativ.

În varza albă s-a descoperit vitamina U, despre care se crede că este un factor antiulceros. Tratamentul este simplu şi necostisitor. Zilnic se prepară un suc celular dintr-o varză albă de mărime medie şi se administrează câte o treime de pahar în zi, între mesele principale.

În numeroase cazuri s-au obţinut cicatrizări perfecte ale nişelor deschise. Cura de varză albă are acţiune diuretică pentru care este indicată suferinzilor de litiază renală. Mai este şi un dezinfectant general cu efecte bacteriostatice. Datorită glutaminei, varza albă se recomandă şi ca antidot în cazuri de alcoolism cronic.

Extern, varza albă se utilizează pentru calmarea durerilor musculare, a algiilor reumatice, ea este un bun remediu pentru tratamentul contuziilor, al plăgilor atone cu procese gangrenoase şi al necrozelor locale. Se utilizează în cazuri de ulcere varicoase, artrită, hemoroizi, abcese, furunculoză, panariciu, sub formă de cataplasme locale cu frunze zdrobite. Ajută la cicatrizarea leziunilor provocate de degerături şi arsuri.
Zeama murată este contraindicată hipertensivilor şi bolnavilor cu edeme.

Varza albă este unul dintre principalele produse alimentare. Ea este consumată în stare proaspătă, în salate, din ea se prepară ciorbe, sarmale, umplutură pentru plăcinte s.a.