Cinci diferenţe între stângaci şi dreptaci
Deşi de 500.000 de ani oamenii sunt predominant dreptaci, între 10 şi 12% din populaţie preferă să folosească mâna stângă în diferitele lor activităţi.
1. Stângacii sunt mult mai afectaţi de sentimentul de frică
Un experiment recent a demonstrat că stângacii care au urmărit secvenţe din "Tăcerea mieilor" timp de opt minute au suferit de mai multe tulburări de stres post-traumatic decât dreptacii. Explicaţia ar fi că partea dreaptă a creierului, care este dominantă la stângaci, este mult mai implicată în sentimentul de frică, conform doctorului Carolyn Choudhary de la Queen Margaret University din Edinburgh.
2. Stângacii sunt mai nervoşi
Atât stângacii, cât şi ambidextrii sunt mult mai predispuşi la sentimente negative, printre care şi mânia. Un mic studiu publicat anul trecut în Journal of Nervous and Mental Disease, a demonstrat că stângacii procesează emoţiile diferit faţă de dreptaci. Ca rezultat, s-a demonstrat că partea creierului care produce emoţiile negative are o activitate mai mare.
3. Stângacii sunt mai inhibaţi
Un studiu realizat la Universitatea Aberty din Scoţia a descoperit că stângacii sunt mai retraşi şi se feresc adesea de a face greşeli.
4. Stângacii asociază partea stângă cu partea bună a lucrurilor
Majoritatea oamenilor asociază conceptul de bunătate cu partea dreaptă şi conceptul de răutate cu partea stângă. Stângacii percep aceste concepete invers. Într-un studiu recent, Daniel Casasanto, un cercetător de la Standford, le-a cerut particpinaţilor să deseneze o zebră într-o cutie, care să reprezinte părţile bune şi un urs panda într-o cutie care să reprezinte părţile rele.
Majoritatea dreptacilor au reprezentat zebra în partea dreaptă a cutiei, pe când stângacii au desenat-o în partea stângă. Aceste alegeri au demonstrat percepţiile celor două grupuri cu privire la partea bună a lucrurilor.
5. Stângacii ar putea avea mai multe avantaje în politică
Concluzia lui Casasanto a fost aceea că stângacii ar putea fi favorizaţi în viaţa politică. S-a demonstrat de asemenea că politicienii tind să gesticuleze cu mâna dominantă pentru a-şi susţine afirmaţiile. Atunci când dreptacii gesticulează, oamenii din faţa televizorului vor vedea imaginea lui în oglindă. Aceştia vor apărea ca gesticulând cu mâna stângă, lucrurile prezentate având o imagine negativă, pe când stângacii vor putea pune lucrurile într-o lumină pozitivă, datorită apariţiei la televizor ca gesticulând cu mâna dreaptă.
0 comments: