Delfinii - Mamifere marine
Delfinii si porcii de mare (delfinii comuni) sunt mamifere desi se aseamana cu pestii. Le putem numi miracole ale evoluþiei pentru ca desi ele descind din animale terestre milioanele de ani de adaptare la mediul acvatic au facut ca acestia sa fie considerati la prima vedere mai degraba pesti decat mamifere. Ei innoata cu gratia, forta si agilitatea pestilor si s-au adaptat in multe privinte pentru a-si gasi si captura prada. Corpul lor are o forma aerodinamica, fusiforma, folosesc la innotat coada care se aseamana cu innotatoarea codala a pestilor. Mobiliatea si viteza de inaintare in apa ajung si chiar depasesc pe cele ale dusmanului lor de temut: rechinul. Toate aceste modificari nu au dus la atrofierea sau disparitia proprietatilor fundamentale ale stramosilor terestri, delfinii fiind totusi mamifere, asa ca au sange cald, respira cu ajutorul plamanilor iar puii sunt alaptati de catre mama. Delfinii cuprind 7 genuri si in total 32 de specii (amintim delfinul cu bot prelungit, delfinul tropical, delfinul cu pete, delfinul ucigas sau orca, etc). Delfinii au lungimea cuprinsa intre 1,5 si 7 metri, iar greutatea variaza de la 40 kg la 4500 kilograme. De asemenea exista 3 genuri de porci de mare si in total 6 specii (de exemplu: delfinul comun, delfinul lui Dall). Lungimea porcilor de mare variaza intre 1,2 – 2,25 metri si greutatea de la 30 la 160 de kg.
Cele mai apropiate rude ale delfinilor si porcilor de mare sunt cetaceele de dimensiuni uriase, printre care balena, cel mai mare mamifer al tuturor timpurilor si uriasa balena ucigasa. Aceste doua specii sunt reprezentanti ai celor doua familii ai cetaceelor, cele cu fanoane care filtreaza organismele vii ale planctonului cu ajutorul fanaoanelor asezate in orificiul bucal asemenea unui gard si cele cu dinti care haituiesc, captureaza si-si mananca prada asemenea animalelor de prada.
Delfinii si porcii de mare apartin familiei cetaceelor cu dinti. Ele sunt de dimensiuni mai mici, hrana este alcatuita aproape numai din peste si sepii, desi cel mai mare reprezentant al lor orca (delfinul ucigas), spaima marilor, ataca focile si alti delfini. Intre delfini si porcii de mare nu exista prea mari diferente. Delfinii au botul carnos si dintii conici, iar porcii de mare au dintii sub forma de cazma si numai in maxilarul de jos.
Adaptarea delfinilor la viata acvatica este asa de mare incat pe uscat acestia sunt practic neputinciosi. Semnul cel mai evident al adaptarii la mediul in care traiesc este structura si constitutia corpului. Pentru ca forma aerodinamica este o conditie esentiala la deplasarea rapida prin apa, a carui densitate este mai mare decat a aerului, delfinii si porcii de mare si-au dezvoltat o forma fusiforma, asemanatoare unei torpile, practic renuntand la tot ceea ce putea strica aspectului neted al coprului. Astfel urechile s-au atrofiat, organele genitale atat la mascul cat si la femela au o pozitie normala in interiorul corpului, memebrele posterioare nu au lasat nici o urma iar membrele anterioare s-au transformat in innotatoarea in forma de aripa, avand rolul de a stabiliza si carmui miscarea. Coada s-a transformat in innotatoarea codala, rigida si lata. Pielea delfinului este neteda si fina ca matasea, total lipsita de par. Denivelarile create de oase si muschi sunt corectate de stratul de grasime aflat sub piele, grasime care are rol si de izolator termic, adica reduce pierderile de energie, lucru important deoarece apa marii este intotdeauna mai rece decat temperatura animalelor.
Alaturi de forma aerodinamica, care isi sare in ochi cum se spune, viteza mare de inaintare este obtinuta si datorita altor proprietati mai putin vizibile. Astfel pliurile transversale ale pielii delfinilor reduc turbulentele care pot aparea in apa care curge pe corpul animalului marind rezistenta la inaintare prin schimbarile de presiune. Prin reducerea acestor turbulente se reduce astfel rezistenta mediului la inaintare. In plus stratul superior de celule ale pielii se toceste extrem de rapid – chiar si de 12 ori zilnic – iar uleiul produs de celule imbraca corpul ajutand astfel inaintarea prin apa. Datorita acestor proprietati delfinul lui Dall este specia cea mai rapida, putand innota si cu viteza de 50 km/h si aceasta viteza o poate pastra pe distante foarte mari. Delfinii au obiceiul de a sari din apa din cand in cand si innoata practic in aer. E posibil ca aceasta sa fie o metoda de a reduce rezistenta mediului si cum aerul are o densitate mult mai mica decat apa franeaza mai putin delfinul si acesta poate respira. Expira prin orificiul nazal aflat pe crestetul capului, isi umple apoi plamanii cu aer, dupa care se poate scufunda. Delfinii nu se scufunda la adancimi foarte mari de aceea nu trebuie sa inmagazineze mult oxigen in plamani. Le ajunge o jumatate de secunda deasupra apei pentru a insipra. Dar daca se scufunda la adancime foarte mare pot inspira mult aer in plamani astfel ca pot inmagazina mult oxigen in globulelel rosii (mult mai mult decat oamenii). Cei mai multi delfini si porci de mare au mult mai mult sange decat alte animale terestre de acelasi dimensiuni astfel ca ei pot inmagazina mult mai mult oxigen.
Delfinii si porcii de mare vaneaza de obicei in stratul superior al marilor iluminat de razele soarelui astfel ca se pot folosi de vaz in timpul acestei actiuni. Lentila ochilor se caracterizeaza prin aceea ca are posibilitatea de schimbare a formei astfel ca acestia isi pot fixa bine obiectele atat in apa cat si in aer. Speciile cu botul prelungit au o excelenta vedere binoculara (vedere in spatiu tridimensionala) cu ajutorul careia pot aproxima foarte bine distanta la care se afla ceea ce vad. Desi vazul este foarte util pentru delfini, acesta nu este indispensabil pentru a supravietui. Ei poseda si alte proprietati cu ajutorul carora percep extrem de bine mediul in care traiesc.
Astfel cel mai important rol in perceptia delfinilor il are urechea. Urechea nici nu se vede din exterior - se pot observa doar doua orificii in spatele ochilor - dar functioneaza extrem de eficient. Delfinii s-au adaptat foarte mult la mediul de propagare al undelor sonore in mediul subacvatic si putem spune ca au posibilitatea de a percepe sunetele "stereo“, astfel incat localizeaza directia exacta de unde vine sunetul. Urechea interioara a delfinului este inglobata intr-un tesut asemanator spumei astfel ca nu preia vibratia oaselor capului. Asta inseamna ca undele sonore venite din lateral nu ajung in acelasi timp la ambele urechi si din diferenta de timp delfinul constata precis din care dierctie provin. Omul scufundat in apa nu poate face asa ceva deoarece sunetele ajung simultan la ambele urechi prin oasele craniului, indiferent de directia din care provin.
Aceasta calitate a delfinilor este foarte importanta pentru ca el traieste in lumea sunetelor atat cele emise de alte animale dar si de el insusi. Delfinii si porcii de mare se orienteaza cu ajutorul sonorului, radarul cu ultrasunete. Delfinul emite continuu sunete care se reflecta pe obiectele aflate in preajma astfel ca el defineste distanta dintre el si obiect in functie de timpul scurs de la emisia sunetului si pana la receptia lui iar cu ajutorului auzului stereo si poate percepe si directia lui. Sunetele emise de delfini sunt produse de orificiul nazal. Sunetele sunt receptate de suprafata concava a craniului dupa care sunt focalizate de lentila acustica formata dintr-un tesut adipos aflat deasupra botuluu si fetei. Aceasta formatiune de "pepene“ da forma boltita a fruntii mai multor specii de delfini. Din instinct delfinul analizeaza ecourile auzite si capata imaginea mediului ce-l inconjoara putand evita obstacolele si gasi hrana.
Pentru prelucrarea tuturor acestor informatii este necesar un mare numar de celule nervoase si probabil acesta este motivul pentru care creierul delfinilor si este foarte mare (masa creierului cantareste 2 kg fata de cea a unui om adult care are doar 1,5 kg). Delfinul este de altfel un animal deosebit de inteligent cu o mare capacitate de a invata.
Hrana delfinilor si porcilor de mare consta in pesti si sepii. Exceptie face orca, delfinul ucigas, care vaneaza animale cu sange cald, cum ar fi foci, pinguini, alte cetacee. S-a semnalat un caz cand un grup de orci au atacat o balena albastra, au omorat-o si devorat-o partial.
Delfinii mancatori de pesti mananca orice fel de peste dar sunt si cazuri cum ar fi delfinii cu cocoasa, care vaneaza in apropierea tarmului. Altii, ca delfinii tropicali, vaneaza mai ales in larg iar porcii de mare vaneaza in grupuri restranse de cate doi-patru indivizi. Delfinii care vaneaza in larg se aduna in grupuri foarte mari, de 1000 de indivizi sau chiar mai multi. Grupurile de delfini pot fi intalnite mai des in apele bogate in hrana, acolo unde din cauza curentilor apa rece, mai bogata in hrana ajunge la suprafata unde se amesteca cu apa mai calda creand astfel conditii favorabile dezvoltarii si inmultirii planctonului care atrage sardelele si lostritele si acestea la randul lor atrag delfinii care cu ajutorul sonorului descopera aceste bancuri de pesti. Delfinii se rotesc in jurul lor si pestii se aduna in grup compact, urcand la suprafata. Cu cat grupul de delfini cuprinde mai multi indivizi cu atat bancul de pesti este mai usor de manevrat. Odata ajunsi la suprafata, pestii nu prea mai au scapare, delfinii aruncandu-se asupra prazii. Delfinii tropicali din zona Oceanului Pacific se ajuta cu delfinii din Oceanul Atlantic. In timp ce unii se hranesc ceilalti stau de paza atenti la aparitia rechinilor sau delfinilor ucigasi. Aceste grupuri de delfini sunt insotite de cele mai multe ori de bancuri de ton, pesti rapitori de dimensiune si mobilitate mare, care se ospateaza si ei de la masa delfinilor. Un inconvenient al acestei intr-ajutorari ar fi acela ca navele de pescuit oceanic urmaresc bancurile de ton si constituie un pericol si pentru calauzele lor: delfinii.
Delfinii se caracterizeaza in general printr-o slaba legatura intre parteneri. Masculul nu pastreaza de obicei legatura cu urmasii lui. Femela da nastere unui singur pui, pe care il alapteaza pana la doi ani, timp in care il protejeaza.
Grupul de delfini ucigasi sunt mult mai stabili in legaturile cu partenerii. Masculii dominanti pastreaza in jurul lor 3 - 4 femele, langa care isi vor petrece toata viata si cu care cresc impreuna mai multe generatii de pui. Astfel de grupuri sunt formate de indivizi tineri, masculi si femele, alaturi de delfini maturi.
Cele cateva informatii despre delfini si viata lor se incheie. Tinand cont ca ei traiesc in toate oceanele si apele lumii, deci si in Marea Neagra, poate la vara, la mare, veti avea prilejul sa ii intalniti.
Cele mai apropiate rude ale delfinilor si porcilor de mare sunt cetaceele de dimensiuni uriase, printre care balena, cel mai mare mamifer al tuturor timpurilor si uriasa balena ucigasa. Aceste doua specii sunt reprezentanti ai celor doua familii ai cetaceelor, cele cu fanoane care filtreaza organismele vii ale planctonului cu ajutorul fanaoanelor asezate in orificiul bucal asemenea unui gard si cele cu dinti care haituiesc, captureaza si-si mananca prada asemenea animalelor de prada.
Delfinii si porcii de mare apartin familiei cetaceelor cu dinti. Ele sunt de dimensiuni mai mici, hrana este alcatuita aproape numai din peste si sepii, desi cel mai mare reprezentant al lor orca (delfinul ucigas), spaima marilor, ataca focile si alti delfini. Intre delfini si porcii de mare nu exista prea mari diferente. Delfinii au botul carnos si dintii conici, iar porcii de mare au dintii sub forma de cazma si numai in maxilarul de jos.
Adaptarea delfinilor la viata acvatica este asa de mare incat pe uscat acestia sunt practic neputinciosi. Semnul cel mai evident al adaptarii la mediul in care traiesc este structura si constitutia corpului. Pentru ca forma aerodinamica este o conditie esentiala la deplasarea rapida prin apa, a carui densitate este mai mare decat a aerului, delfinii si porcii de mare si-au dezvoltat o forma fusiforma, asemanatoare unei torpile, practic renuntand la tot ceea ce putea strica aspectului neted al coprului. Astfel urechile s-au atrofiat, organele genitale atat la mascul cat si la femela au o pozitie normala in interiorul corpului, memebrele posterioare nu au lasat nici o urma iar membrele anterioare s-au transformat in innotatoarea in forma de aripa, avand rolul de a stabiliza si carmui miscarea. Coada s-a transformat in innotatoarea codala, rigida si lata. Pielea delfinului este neteda si fina ca matasea, total lipsita de par. Denivelarile create de oase si muschi sunt corectate de stratul de grasime aflat sub piele, grasime care are rol si de izolator termic, adica reduce pierderile de energie, lucru important deoarece apa marii este intotdeauna mai rece decat temperatura animalelor.
Alaturi de forma aerodinamica, care isi sare in ochi cum se spune, viteza mare de inaintare este obtinuta si datorita altor proprietati mai putin vizibile. Astfel pliurile transversale ale pielii delfinilor reduc turbulentele care pot aparea in apa care curge pe corpul animalului marind rezistenta la inaintare prin schimbarile de presiune. Prin reducerea acestor turbulente se reduce astfel rezistenta mediului la inaintare. In plus stratul superior de celule ale pielii se toceste extrem de rapid – chiar si de 12 ori zilnic – iar uleiul produs de celule imbraca corpul ajutand astfel inaintarea prin apa. Datorita acestor proprietati delfinul lui Dall este specia cea mai rapida, putand innota si cu viteza de 50 km/h si aceasta viteza o poate pastra pe distante foarte mari. Delfinii au obiceiul de a sari din apa din cand in cand si innoata practic in aer. E posibil ca aceasta sa fie o metoda de a reduce rezistenta mediului si cum aerul are o densitate mult mai mica decat apa franeaza mai putin delfinul si acesta poate respira. Expira prin orificiul nazal aflat pe crestetul capului, isi umple apoi plamanii cu aer, dupa care se poate scufunda. Delfinii nu se scufunda la adancimi foarte mari de aceea nu trebuie sa inmagazineze mult oxigen in plamani. Le ajunge o jumatate de secunda deasupra apei pentru a insipra. Dar daca se scufunda la adancime foarte mare pot inspira mult aer in plamani astfel ca pot inmagazina mult oxigen in globulelel rosii (mult mai mult decat oamenii). Cei mai multi delfini si porci de mare au mult mai mult sange decat alte animale terestre de acelasi dimensiuni astfel ca ei pot inmagazina mult mai mult oxigen.
Delfinii si porcii de mare vaneaza de obicei in stratul superior al marilor iluminat de razele soarelui astfel ca se pot folosi de vaz in timpul acestei actiuni. Lentila ochilor se caracterizeaza prin aceea ca are posibilitatea de schimbare a formei astfel ca acestia isi pot fixa bine obiectele atat in apa cat si in aer. Speciile cu botul prelungit au o excelenta vedere binoculara (vedere in spatiu tridimensionala) cu ajutorul careia pot aproxima foarte bine distanta la care se afla ceea ce vad. Desi vazul este foarte util pentru delfini, acesta nu este indispensabil pentru a supravietui. Ei poseda si alte proprietati cu ajutorul carora percep extrem de bine mediul in care traiesc.
Astfel cel mai important rol in perceptia delfinilor il are urechea. Urechea nici nu se vede din exterior - se pot observa doar doua orificii in spatele ochilor - dar functioneaza extrem de eficient. Delfinii s-au adaptat foarte mult la mediul de propagare al undelor sonore in mediul subacvatic si putem spune ca au posibilitatea de a percepe sunetele "stereo“, astfel incat localizeaza directia exacta de unde vine sunetul. Urechea interioara a delfinului este inglobata intr-un tesut asemanator spumei astfel ca nu preia vibratia oaselor capului. Asta inseamna ca undele sonore venite din lateral nu ajung in acelasi timp la ambele urechi si din diferenta de timp delfinul constata precis din care dierctie provin. Omul scufundat in apa nu poate face asa ceva deoarece sunetele ajung simultan la ambele urechi prin oasele craniului, indiferent de directia din care provin.
Aceasta calitate a delfinilor este foarte importanta pentru ca el traieste in lumea sunetelor atat cele emise de alte animale dar si de el insusi. Delfinii si porcii de mare se orienteaza cu ajutorul sonorului, radarul cu ultrasunete. Delfinul emite continuu sunete care se reflecta pe obiectele aflate in preajma astfel ca el defineste distanta dintre el si obiect in functie de timpul scurs de la emisia sunetului si pana la receptia lui iar cu ajutorului auzului stereo si poate percepe si directia lui. Sunetele emise de delfini sunt produse de orificiul nazal. Sunetele sunt receptate de suprafata concava a craniului dupa care sunt focalizate de lentila acustica formata dintr-un tesut adipos aflat deasupra botuluu si fetei. Aceasta formatiune de "pepene“ da forma boltita a fruntii mai multor specii de delfini. Din instinct delfinul analizeaza ecourile auzite si capata imaginea mediului ce-l inconjoara putand evita obstacolele si gasi hrana.
Pentru prelucrarea tuturor acestor informatii este necesar un mare numar de celule nervoase si probabil acesta este motivul pentru care creierul delfinilor si este foarte mare (masa creierului cantareste 2 kg fata de cea a unui om adult care are doar 1,5 kg). Delfinul este de altfel un animal deosebit de inteligent cu o mare capacitate de a invata.
Hrana delfinilor si porcilor de mare consta in pesti si sepii. Exceptie face orca, delfinul ucigas, care vaneaza animale cu sange cald, cum ar fi foci, pinguini, alte cetacee. S-a semnalat un caz cand un grup de orci au atacat o balena albastra, au omorat-o si devorat-o partial.
Delfinii mancatori de pesti mananca orice fel de peste dar sunt si cazuri cum ar fi delfinii cu cocoasa, care vaneaza in apropierea tarmului. Altii, ca delfinii tropicali, vaneaza mai ales in larg iar porcii de mare vaneaza in grupuri restranse de cate doi-patru indivizi. Delfinii care vaneaza in larg se aduna in grupuri foarte mari, de 1000 de indivizi sau chiar mai multi. Grupurile de delfini pot fi intalnite mai des in apele bogate in hrana, acolo unde din cauza curentilor apa rece, mai bogata in hrana ajunge la suprafata unde se amesteca cu apa mai calda creand astfel conditii favorabile dezvoltarii si inmultirii planctonului care atrage sardelele si lostritele si acestea la randul lor atrag delfinii care cu ajutorul sonorului descopera aceste bancuri de pesti. Delfinii se rotesc in jurul lor si pestii se aduna in grup compact, urcand la suprafata. Cu cat grupul de delfini cuprinde mai multi indivizi cu atat bancul de pesti este mai usor de manevrat. Odata ajunsi la suprafata, pestii nu prea mai au scapare, delfinii aruncandu-se asupra prazii. Delfinii tropicali din zona Oceanului Pacific se ajuta cu delfinii din Oceanul Atlantic. In timp ce unii se hranesc ceilalti stau de paza atenti la aparitia rechinilor sau delfinilor ucigasi. Aceste grupuri de delfini sunt insotite de cele mai multe ori de bancuri de ton, pesti rapitori de dimensiune si mobilitate mare, care se ospateaza si ei de la masa delfinilor. Un inconvenient al acestei intr-ajutorari ar fi acela ca navele de pescuit oceanic urmaresc bancurile de ton si constituie un pericol si pentru calauzele lor: delfinii.
Delfinii se caracterizeaza in general printr-o slaba legatura intre parteneri. Masculul nu pastreaza de obicei legatura cu urmasii lui. Femela da nastere unui singur pui, pe care il alapteaza pana la doi ani, timp in care il protejeaza.
Grupul de delfini ucigasi sunt mult mai stabili in legaturile cu partenerii. Masculii dominanti pastreaza in jurul lor 3 - 4 femele, langa care isi vor petrece toata viata si cu care cresc impreuna mai multe generatii de pui. Astfel de grupuri sunt formate de indivizi tineri, masculi si femele, alaturi de delfini maturi.
Cele cateva informatii despre delfini si viata lor se incheie. Tinand cont ca ei traiesc in toate oceanele si apele lumii, deci si in Marea Neagra, poate la vara, la mare, veti avea prilejul sa ii intalniti.
SURSA 02
Delfinii se gasesc cu precadere in oceanul Atlantic si Pacific, dar sunt prezenti si in celelalte oceane si, de asemenea, in raurile din Amazon si Africa de Sud. Desi mediul de viata al delfinului este apa, este necesar ca acesta sa iasa des la suprafata pentru a putea respira.
Un fapt cu totul deosebit la delfin este faptul ca - desi seamana foarte tare cu un peste - este mamifer, inrudindu-se cu balena. Este un animal foarte inteligent, fiind capabil sa comunice foarte bine si sa invete diferite trucuri repede si usor. Este foarte prietenos cu oamenii, fiind folosit in vindecarea copiilor bolnavi.
Corpul delfinului este alunecos, iar la nivelul capului se observa un nas lung si rotund, o gaura in frunte, folosita pentru respiratie si o gura mare in care se afla colti conici, ascutiti (intre 12 si 200). Interesant la delfin este faptul ca nu-si pierde nici un colt de-a lungul vietii. Ochii sunt pe fiecare parte a capului, iar urechile se afla in spatele acestora, fiind niste gauri mici.
Majoritatea delfinilor au culoarea gri pe corp si alba pe burta. Cei care traiesc in Pacific au culoarea gri cu pete negre.
Lungimea acestor mamifere variaza de la 1,2 m pana la 9 m lungime, iar greutatea de la 65 kg la aproximativ 650 kg. Datorita faptului ca delfinul are corpul format din muschi dezvoltati, are capacitatea de a sari din apa chiar si la o inaltime de 5,5 m.
Delfinul traieste in grupuri mari, impreuna cu care ramane toata viata. Acestia se hranesc cu calmar si peste, consumand zilnic mai mult de o treime din greutatea corpului lor.
Nu are colti puternici sau alte arme pentru a se apara de dusmani, dar are avantajul de a inota foarte repede, intrecandu-i pe toti care incearca sa-l vaneze. In comparatie cu cel mai rapid inotator uman, care este capabil sa inoate cu maxim 10 km/ora, delfinul poate inota cu o viteza de 60 de km/ora.
Comunicarea se realizeaza printr-un procedeu numit ecolocatie. Aceasta consta in orientarea cu ajutorul ultrasunetelor reflectate de anumite obiecte. Astfel, sunetele emise de aceste mamifere se intorc la ele oferindu-le informatii despre marimea, forma, viteza, distanta si locatia unui obiect.
Delfinii sunt capabili sa-si miste ochii in mod separat, uitandu-se in directii diferite in acelasi timp.
Delfinii se gasesc cu precadere in oceanul Atlantic si Pacific, dar sunt prezenti si in celelalte oceane si, de asemenea, in raurile din Amazon si Africa de Sud. Desi mediul de viata al delfinului este apa, este necesar ca acesta sa iasa des la suprafata pentru a putea respira.
Un fapt cu totul deosebit la delfin este faptul ca - desi seamana foarte tare cu un peste - este mamifer, inrudindu-se cu balena. Este un animal foarte inteligent, fiind capabil sa comunice foarte bine si sa invete diferite trucuri repede si usor. Este foarte prietenos cu oamenii, fiind folosit in vindecarea copiilor bolnavi.
Corpul delfinului este alunecos, iar la nivelul capului se observa un nas lung si rotund, o gaura in frunte, folosita pentru respiratie si o gura mare in care se afla colti conici, ascutiti (intre 12 si 200). Interesant la delfin este faptul ca nu-si pierde nici un colt de-a lungul vietii. Ochii sunt pe fiecare parte a capului, iar urechile se afla in spatele acestora, fiind niste gauri mici.
Majoritatea delfinilor au culoarea gri pe corp si alba pe burta. Cei care traiesc in Pacific au culoarea gri cu pete negre.
Lungimea acestor mamifere variaza de la 1,2 m pana la 9 m lungime, iar greutatea de la 65 kg la aproximativ 650 kg. Datorita faptului ca delfinul are corpul format din muschi dezvoltati, are capacitatea de a sari din apa chiar si la o inaltime de 5,5 m.
Delfinul traieste in grupuri mari, impreuna cu care ramane toata viata. Acestia se hranesc cu calmar si peste, consumand zilnic mai mult de o treime din greutatea corpului lor.
Nu are colti puternici sau alte arme pentru a se apara de dusmani, dar are avantajul de a inota foarte repede, intrecandu-i pe toti care incearca sa-l vaneze. In comparatie cu cel mai rapid inotator uman, care este capabil sa inoate cu maxim 10 km/ora, delfinul poate inota cu o viteza de 60 de km/ora.
Comunicarea se realizeaza printr-un procedeu numit ecolocatie. Aceasta consta in orientarea cu ajutorul ultrasunetelor reflectate de anumite obiecte. Astfel, sunetele emise de aceste mamifere se intorc la ele oferindu-le informatii despre marimea, forma, viteza, distanta si locatia unui obiect.
Delfinii sunt capabili sa-si miste ochii in mod separat, uitandu-se in directii diferite in acelasi timp.
SURSA 03
Delfinii sunt mamifere marine înrudite cu balenele şi marsuinii (Phocoena phocoena). Există în jur de 40 de specii de delfini în 17 genuri diferite. Delfinii variază ca dimensiune de la 1.2 m şi 40 kg (Delfinii Maui), ajungând până la 9.5 m şi 10 tone (Orca sau Balenă ucigaşă).
Se găsesc în întreagă lume, în special în apele puţin adânci din zonele de coastă. Delfinii sunt carnivore, hrănindu-se cu peste şi calamari. Familia Delphinidae este cea mai mare din Ordinul Cetacea, fiind şi relativ recentă: delfinii au evoluat acum aproximativ 10 milioane de ani, în Miocen.
Delfinii se număra printre cele mai inteligente animale, comportamentul lor prietenos şi atitudinea jucăuşă le-a adus popularitate în cultura umană.
Denumirea provine din greaca veche δελφίς (delphís - delfin), cuvant inrudit cu δελφύς - "delphys" (buric). Prin urmare, numele acestui animal poate fi interpretat ca "peste cu buric".
Delfinii sunt mamifere marine înrudite cu balenele şi marsuinii (Phocoena phocoena). Există în jur de 40 de specii de delfini în 17 genuri diferite. Delfinii variază ca dimensiune de la 1.2 m şi 40 kg (Delfinii Maui), ajungând până la 9.5 m şi 10 tone (Orca sau Balenă ucigaşă).
Se găsesc în întreagă lume, în special în apele puţin adânci din zonele de coastă. Delfinii sunt carnivore, hrănindu-se cu peste şi calamari. Familia Delphinidae este cea mai mare din Ordinul Cetacea, fiind şi relativ recentă: delfinii au evoluat acum aproximativ 10 milioane de ani, în Miocen.
Delfinii se număra printre cele mai inteligente animale, comportamentul lor prietenos şi atitudinea jucăuşă le-a adus popularitate în cultura umană.
Denumirea provine din greaca veche δελφίς (delphís - delfin), cuvant inrudit cu δελφύς - "delphys" (buric). Prin urmare, numele acestui animal poate fi interpretat ca "peste cu buric".
Evolutie si anatomie
Evolutie
Delfinii, impreuna cu balenele si marsuinii, sunt descendentii unor mamifere terestre, cel mai probabil din Ordinul Artiodactyl. Stramosii delfinilor moderni s-au adaptat la viata acvatica, cu aproximatie, acum 50 de milioane de ani, in Eocen.
Scheletele delfinilor actuali prezinta in zona pelviana oase de dimesiuni mici, despre care se crede ca sunt vestigii ale membrelor inferioare. In octombrie 2006 a fost capturat in apele Japoniei un delfin neobisnuit - acesta prezenta mici aripioare de o parte si de cealalta a zonei genitale, ceea ce i-a determinat pe cercetatori sa considere ca acestea repezinta o dezvoltare mai proeminenta a oaselor vestigiale ale membrelor inferioare.
Anatomie
Delfinii au corpul fusiform, hidrodinamic, adaptat inotului rapid. Innotatoarea puternica ii ajuta la propulsie in timp ce aripioarele pectorale si sistemul muscular al cozii asigura controlul directiei. Aripioara dorsala, in cazul speciilor care detin, contribuie la mentinerea stabilitatii in timpul inotului.
Desi variaza in functie de specie, culorile delfinilor se incadreaza intr-un tipar de baza compus din tonuri de gri, de obicei cu partea dorsala de culoare mai inchisa.
Delfinii şi omul de-a lungul istoriei
Preocupata de pericolele care ameninta delfinii din Marea Neagra, Organizatia Neguvernamentala Ecologista Mare Nostrum deruleaza in prezent un proiect ce are ca scop asigurarea conditiilor adecvate de dezvoltare a populatiilor de delfini in zona costiera romaneasca prin diminuarea impactului negativ al activitatilor economice costiere asupra delfinului, in special a pescuitului cu plase – cauza capturilor accidentale. Proiectul, finantat prin Programul GEF de granturi mici, se desfasoara in perioada august 2005 – august 2006
Specii de delfin din fauna României
Singurele trei specii de delfin care pătrund în Marea Neagră sunt: Phocoena phocoena (marsuinul, focena sau porcul de mare), Tursiops truncatus (afalinul sau delfinul mare sau delfinul cu bot gros) şi Delphinus delphis (delfinul comun).
Până la ora actuală, au fost monitorizate în apele româneşti aproximativ 2300 de exemplare de delfini din toate cele trei specii existente în Marea Neagră. Astfel, au fost observate în decursul expediţiilor ştiintifice – 500-700 exemplare de afalin (Turpsiops truncatus ponticus), 700-1000 exemplare de marsuin (Phocoena phocoena relicta) şi 400-600 exemplare delfin comun (Delphinus delphis ponticus).
* Descrierea delfinului comun (Delphinus delphis): Are spatele sur-negricios cu reflexe verzui, laturi cenuşii, abdomen albicios. Botul este potrivit de alungit, mandibula depşeşte maxila, iar fruntea este puţin turtită în partea anterioară. Se hrăneşte cu crustacei şi cefalopode. Urmăreşte cârdurile de sardele, hamsii şi peşti zburători. Are o lungime cuprinsă între 1,5-1,8 m şi o greutate de până la 55 kg (în cazuri excepţionale, ajunge la 100 kg). Durata maximă de viaţă a speciei este de 22 de ani (masculi) şi 20 de ani (femele). Trăieşte de-a lungul coastei, la adâncime mică.
* Descrierea delfinului cu bot gros (Tursiops truncatus): Are botul evident turtit, iar fălcile de aproximativ aceeaşi lungime. Spatele şi laturile corpului sunt negre, abdomenul având şi o zonă mai deschisă, cenuşiu alburie sau albă. Deasupra ochilor are o pată rotundă, cenuşie. Are o lungime cuprinsă între 1,9 m şi 2,5 m. Greutatea exemplarelor mature nu depăşeşte 150-200 kg (în cazuri excepţionale, delfinul cântăreşte 400 kg). Are o viteză de deplasare de 28-33 km/oră şi poate coborî la adâncimi de până la 90-100 m.
sursa:ipedia.ro
0 comments: