Criticismul Junimist

  Junimea este o societate culturara constituita la Iasi prin 1863-1864,dupa opinia fondatorilor ei,cinci tineri intelectuali:Titu Maiorescu,Petre Carp,Iacob Negruzzi,Vasile Pogor si Theodor Rosetti pe care afinitatile dintre personalitatile lor ii unesc intr-un cenaclu in care se dezbat public probleme culturale de seama din epoca de dupa 1860:probleme de ortografie si limba,proiectarea unei antologii de poezie romaneasca,organizarea unor conferinte prin care sa raspandeasca in public o serie de cunostinte istorice, politice, economice si de cultura.
   Junimea reprezinta cea mai importanta grupare literara din cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea.Tudor Vianu apreciaza ca Junimea reuneste cele mai mari personalitati intelectuale ale vremii.
Titu Maiorescu
Critic literar si estetician inzestrat.S-a nascut la Craiova.Fiul profesorului ardelean Ion Maiorescu,dupa parerea lui Tudor Vianu,un remarcabil politician..Intemeiaza Societatea Junimea (1864)si revista Convorbiri literare(1867).
Titu Maiorescu si-a lasat amprenta asupra uneia dintre cele mai stralucite perioade din lieratura romana: epoca junimista.Odata Constituita Societatea Junimea, criticul avea sa fie mentorul acesteia,imprimandu-I un spirit de seriozitate in abordarea problemelor literare,lingvistice,filozofice sau istorice si un discernamant in judecata estetica a creatiilor literare.Spirit multilateral,Titu Maiorescu a scris mai multe studii care se clasifica astfel:
"O cercetare critica asupra poeziei romana de la 1867"
Primul articol a lui Maiorescu,scris cu intentia de a fixa cateva criticii,ala aprecierii operei literare in vederea alcatuirii unei antologii a fost "O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867.Pana la Maiorescu critica literara aratase la ce serveste poezia ,intr-o vreme cand literatura romana era angajata prin marii ei scriitori la sustinerea idelurilor revolutionare,in spiritul originalitatii istorice si nationale.Maiorescu isi propune sa arate ce este poezia in orice conditii istorice,ea trebuind sa serveasca idealurile sociale prin conditia ei proprie de arta.
De aceea criticul incepe cu o definitie:"Poezia,ca toate artele,este chemata sa exprime frumosul; in deosebire de stiinta,care se ocupa de adevar.Ceea dintai si cea mai mare diferenta intre adrevar si frumos este ca adevarul cuprinde numai ideii,pe cand frumosul cuprinde idei manifestate in forma sensibila" .
In aceasta definitie Maiorescu deduce doua conditiuni elementare ale fiecarei lucrari artistice:conditiunea materiala si conditiuneaideala,una tinand de forma,cealalta de continut.
Conditiunea materiala a poeziei
- "Poezia trebuie sa destepte prin cuvintele ei imagini sensibile in fantazia auditoriului."
- "Frumosul nu e o idee teoretica, ci o idee invalita in forma sensibila"
- procedee recomandate poetilor:
- alegerea cuvintelor mai putin abstracte
- folosirea epitetelor ornante si a personificarilor
- comparatia (noua si justa) si tropul in general
Conditiunea ideala a poeziei
- "Ideea sau obiectul exprimat prin poezie este totdeauna un simtimant sau o pasiune, si niciodata o cugetare exclusiv intelectuala"
- obiecte poetice: iubirea, ura, tristetea, bucuria, desperarea, mania
- "Poezia e un product de lux al vietii intelectuale"
- concluzie: "scopul esteticii nu e de a crea frumosul, ci de a ne feri de mediocritati"
"Comediile lui I.L.Caragiale"(1885)
Studiul lui Maiorescu despre Comediile d.lui Caragiale este o exemplificare a acestei mijlociri a criticului intre creator si public, pentru progresul adevarului. Cu comediile lui Caragiale se intamplase ceea ce criticul spunea: combaterea violenta din partea celor multi a ideii nascute in atmosfera actualitatii, din chiar mediul luptelor intelectuale ale epocii. Piesele fusesera fluierate de public iar criticul, ca un mentor, intervine pentru a explica publicului ideea si a o duce spre succesul ei definitiv.
Criticul procedeaza ca un estetician, care exemplifica prin arta scriitorului principiile valabile ale artei comicului. Punctul de sprijin al argumentarii este aprecierea calitatii artistice a operei discutate, pentru a se arata in continuare in ce consta ea: "Lucrarea d-lui Caragiale este originala; comediile sale pun in scena cateva tipuri din viata noastra sociala de astazi si le dezvolta cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul infatisarii lor in situatiile anume alese de autor. Stratul social pe care il infatiseaza mai cu deosebire aceste comedii este luat de jos si ne arata aspectul unor simtaminte omenesti, dealtminteri aceleasi la toata lumea, manifestate insa aici cu o nota specifica, adica sub formele unei spoieli de civilizatie occidentala,strecurata in mod precipitat in acel strat si transformata aici intr-o adevarata caricatura a culturii moderne ".
Caragiale ne arata realitatea din partea ei comica" si, marginindu-ne la relevarea meritului necontestabil al comediilor autorului nostru, putem constata si recunoaste acest merit in scoaterea si infatisarea plina de spirit a tipurilor si situatiilor din chiar miezul unei parti a vietii noastre sociale, fara imitare sau imprumutare din alte literaturi straine".
Comediile lui Caragiale sunt adevarata arta, de aceea sunt morale.arta este morala nu ca idee, separata de compozitia ei artistica, ci prin insusi procesul de creatie artistica, deci ca forma, prin care ideea devine arta.
Critice
- "...o comedie nu are nimic a face cu politica de partid; autorul isi ia persoanele sale din societatea contimporana cum este, pune in evidenta partea comica cum o gaseste si Caragiale, care astazi isi bate joc de fraza demagogica, si-ar fi batut joc ieri de islic si tombatera si isi va bate joc maine de fraza reactionara, si in toate aceste cazuri va fi in dreptul sau literar incontestabil."
- " ...ar trebui sa ne marginim la simpla tragere a liniei de hotar intre ceea ce este arta si se poate cere de la arta si intre ceea ce nu este arta si nu i se poate cere."
- " Comediile d-lui Caragiale, dupa parerea noastra sunt plante adevarate, fie tufis, fie fire de iarba, si daca au viata lor organica, vor avea si puterea de a trai."
Titu Maiorescu
"Eminescu si poeziile lui"(1889)
"Ceea ce caracterizeaza mai intai de toate personalitatea lui Eminescu, este o asa de covarsitoare inteligenta, ajutata de o memorie, careia nimic din cele ce-si intiparise vreodata nu-i mai scapa (nici chiar in epoca alienatiei declarate), incat lumea in care traia el dupa firea lui si fara nici o sila, era aproape exclusiv lumea ideilor generale ce si le insusise si le avea pururea la indemana." Titu Maiorescu
Cuvintele de amor fericit si nefericit nu se pot aplica lui Eminescu in acceptiunea de toate zilele. Nici o individualitate femeiasca nu-l putea captiva si tinea cu desavarsire in marginirea ei. Ca si Leopardi in Aspasia, el nu vedea in femeia iubita decat copia imperfecta a unui prototip nerealizabil. il iubea intamplatoarea copie sau il parasea, tot copie ramanea, si el cu melancolie impersonala isi cauta refugiul intr-o lume mai potrivita cu el, in lumea cugetarii si a poeziei. De aci ŤLuceafarul" cu versurile de la sfarsit:
"Ce-ti pasa tie, chip de lut,
Dac-oi fi eu sau altul?
Traind in cercul vostru stramt
Norocul va petrece;
Ci eu in lumea mea ma simt
Nemuritor si rece."
"Ce a fost si ce a devenit Eminescu este rezultatul geniului sau innascut,care era prea puternic in a sa proprie fiinta incat sa-l fi abatut vreun contact cu lumea de la drumul sau firesc . " Titu Maiorescu
"Acesta a fost Eminescu,aceasta este opera lui.Pe cat se poate omeneste prevedea,literatura poetica romana va incepe in sec.al XX-lea sub auspiciile geniului lui,si forma limbii nationale,care si-a gasit in poatul Eminescu cea mai frumoasa infaptuire pana astazi,va fi punctul de plecare pentru toata dezvoltarea viitoare a vestmantului cugetarii romanesti. " Titu Maiorescu
Critice
"Cu totul osebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate, reflexiv mai peste marginile iertate, pana acum asa de putin format incat ne vine greu sa-l citam indata dupa Alecsandri, dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului, este d. Mihail Eminescu." Titu Maiorescu

   SURSA 02
 
   Formularea cazului
   Dacă scriitorii paşoptişti au alcătuir şi au pus în practică un program coerent de construire a identităţii naţionale prin intermediul literaturii, generaţia următoare se consideră îndreptăţită să reaşeze fundamentele culturii române moderne, printr-o acţiune critică vizând toate domeniile: cultura, politica, viaţa socială şi cea morală.
Cazul îl constituie identificarea şi ilustrarea criticismului junimist, care analizează urmările adaptării prea rapide şi superficiale a instituţiilor şi a formelor civilizaţiei occidentale. Opera de întemeie a civilizaţiei şi a culturii române moderne, înfăptuită de predecesori, este criticată sever, cu scopul unei schimbări de paradigmă.
Junimiştii sancţionează evoluţia grăbită, arderea etapelor , în activitatea paşoptiştilor, considerând mai potrivită o evoluţie pas cu pas , prin asimilări controlate de spiritual critic.
Descrierea şi analiza cazului
Criticismul junimist se manifestă mai întâi în domeniul limbii, prin publicarea lucrării lui Titu Maiorescu Despre scrierea limbii române (1866). Contextul publicării este semnificativ, pentru că precede întemeierea instituţiei academice şi porneşte campania noilor forţe culturale împotriva curentului Latinist. Scopul major şi urgent al unei instituţii de tip academic era codificarea limbii: simplificarea alfabetului latin, elaborarea unei gramatici şi a altor mijloace de normare a limbii literare.
Lucrarea lui Titu Maiorescu formulează prima teză a concordanţei între formă şi fond, referindu-se la raportul necesar între alfabetul latin şi limba română:
În momentul în care românii s-au pătruns de adevărul că limba lor este o lombă română, în acel moment şi forma extraordinară sub care avea să se prezinte aceasta, adecă scrierea sau [ ] literele trebuiau luate tot de la romani. Şi, astfel, alfabetul slavon, care învălea mai mult decât revela limba română, şi pe care îl primisem numai dintr-o oarbă întâmplare externă fu alungat din scrierea noastră cea nouă şi fu înlocuit prin alfabetul latin. ( Despre scrierea limbii române )
Salutând adoptarea alfabetului latin în locul celui chirilic (slavon), Maiorescu începe combaterea etimologismului promovat de curentul latinist, cu reprezenţanti de mare autoritate în epocă:
Esenţa etimologismului în ortografie este alta. El cere ca după ce literele s-au stabilit, fie cu semne, fie fără semne, scrierea ortografică însă să nu se îndrepte după vorbirea actuală, foarte influenţată prin legi eufonice, ci după legile derivaţiei cuvintelor de la originea lor, întrucât aceasta se poate urmări în întreaga tradiţie a limbii. De aceea d. Cipariu scrie cuvântul bine nu cu i , cum îl pronunţăm noi, ci cu e , adica bene , e fiind vocala originară.
În opinia lui Maiorescu, aplicarea etimologismului în scriere ar fi avut ca efect un regres: limba ar fi fost aruncată cu secole în urmă.
Deşi numit membru al Societăţii Literare (viitoarea Academie), în iulie 1867, Maiorescu demisionează în semn de protest faţă de respingerea proiectului său privind scrierea limbii române şi va reveni abia în 1879, când Academia îi acceptă proiectul, semn al victoriei în prima bătălie culturală.
Obiectivele Junimii:
răspândirea spiritului critic;
încurajarea literaturii naţionale;
neatârnarea intelectuală a poporului român;
originalitatea culturii şi a literaturii române;
crearea şi impunerea valorilor naţionale;
educarea oamenilor prin cultura (culturalizarea maselor), eforturile lor îndreptându-se spre receptarea şi inţelegerea culturii de către popor;
Unificarea limbii române literare.
În domeniul studiilor lingvistice, Maiorescu a preluat argumentele lui Alecu Russo, criticând tendinţele latiniste ale cărturarilor transilvăneni care propuneau curăţarea limbii române de orice element nelatin. Polemica dintre Maiorescu, pe de o parte, şi Timotei Ciparin şi George Baritiu, pe de altă parte, a stimulat studiile asupra limbii române.
După unire, dar mai ales dupa dobândirea independenţei naţionale, accentul trebuie să cadă pe calitatea artistică a literaturii, pe idealul perfecţionării ei interioare. Limba oficială, falsa erudiţie şi lipsa de gust sunt permanent semnalate şi ironizate de membrii Junimii. O parte din scriitorii vremii vor deveni junimişti, vor colabora la revista Convorbiri literare , vor scrie principalele lor opere, fiind perfect integraţi acestei epoci (Vasile Alecsandri, Al. Odobescu). Reprezentanţii noii generatii literare, în frunte cu Titu Maiorescu, încep însă să domine scena.
Sprijinind şi apărând valorile autentice, Maiorescu are şi darul de a descoperi şi a atrage în cercul său vocile noi. Revista Convorbiri literare devine cel mai important periodic literar românesc. Aici îşi publică majoritatea poeziilor Mihai Eminescu, Ion Creangă publică primele trei părţi din Amintiri din copilărie şi poveşti, I.L.Caragiale îşi citeşte şi publică majoritatea comediilor, Ioan Slavici publica nuvele şi poveşti.
Alţi colaboratori ai revistei sunt George Coşbuc, Panait Cerna, Octavian Goga, Dinu Zamfirescu, I.Al. Brătescu-Voineşti. Aceşti colaboratori ai revistei vor deveni figuri marcante ale epocii cunoscute ca epoca marilor clasici.

   SURSA 03
 
   După Unirea din 1859, paradigma culturală realizată de paşoptişti este pusă în discuţie şi supusă unui sever examen critic de o nouă generaţie de intelectuali care se impune ca un grup de mare solidaritate ideologică şi culturală, şi, timp de un sfert de secol, constituie elita culturii române, orientând evoluţia acesteia. Câţiva tineri întorşi de la studii din străinătate întemeiază la Iaşi societatea culturală “Junimea”, în iarna anului 1863: Vasile Pogor, Petre Carp, Theodor Rosetti, Iacob Negruzzi şi Titu Maiorescu. Astfel, Iaşul, care-şi pierduse întâietatea prin stabilirea capitalei Principatelor Unite la Bucureşti, dobandeşte prestigiu cultural, pentru ca Junimea cncentrează în rândurile ei pe cei mai talentaţi şi instruţi reprezentanţi ai tinerii generaţii.
Junimiştii au recunoscut meritele predecesorilor. Generaţia paşoptistă a avut un rol decisiv în procesul de modernizare a societăţii româneşti, de construire a identităţii naţionale, atât prin participarea activă la viaţa politică a ţării, cât şi prin cultură, mai ales prin literatura originală, cu specific naţional.
Paşoptiştii, „oamenii începutului de drum” (Paul Cornea), au întemeiat literatura română modernă, au asimilat romantismul, preluand şi elementele neoclasice şi iluministe, au fondat speciile şi genurile în literatura română, au folosit sursele de inspiraţie specifice secolului romantic (istoria, folclorul, natura), au descoperit poezia populară, valorificând în literatura cultă resursele expresive ale limbii populare.
Epoca de întemeiere (1821-1860) este privită de noua generaţie de intelectuali dintr-o perspectivă critică, decurgâng din exigenţa modernizării profunde, reale, a culturii române. Fără să renunţe la idealul unităţii naţionale, noua generaţie îl impune cu alte mijloace, urmărind calitatea modernizării şi sincronizare europeană prin mari creatori. Exigenţele junimiştilor vizau un climat de seriozitate, de temeinicie şi de competenţă prefesională.
În toate domeniile culturii întemeiate de paşoptişti, junimiştii provoacă schimbări majore:
- în domeniul limbii combat latinismul iniţiat de corifeii Şcolii Ardelene şi continuat de urmaşii acestora, August Treboniu Laurian şi Timotei Cipariu; susţin modernizarea alfabetului latin şi ortografie fonetică; pledează pentru împrumuturile neologice strict necesare din limbile romantice;
- în domeniul educaţiei culturale, susţin timp de 17 ani cicluri de conferinţe („prelecţiuni populare”) pe teme de istoric, filozofie, literatură, alte arte, prin care familiarizează auditoriul cu noile idei din spaţiul cultural european, impun un nou tip de discurs public, de ţinută academică, în contrast cu oratoria practicată până atunci şi pregătesc un public avizat;
- în domeniul literaturii işi propun să realizeze o antologie a poeziei române, proiect eşuat, dar ideile esenţiale ale discuţiilor privind selecţia şi criteriile poeticităţii textelor se concretizează în studiul lui Titu Maiorescu, „O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867”, reper teoretic fundamental; înlocuiesc criteriul cultural în aprecierea creaţiei literare prin criteriul estetic; resping mediocritatea şi veleitarismul, promavând valorile certe, judecate după originalitatea viziunii şi realizarea artistică.
Etapele “Junimii”:
Junimea are o existenţă de mai multe decenii, cu activităţi şi orientări ce se schimbă de la o etapa la alta.
• 1863-1874 - activitatea s-a desfăşurat la Iaşi şi a fost importantă mai ales prin caracterul ei polemic în domeniul limbii, al literaturii şi al culturii. Se promovează în această perioadă principii estetice şi sociale.
Această etapă ieşeană a societăţii, cu întruniri săptămânale în casa lui Titu Maiorescu şi cea a lui Pogor, constituie faza ideologică, de afirmare şi de legitimare prin combaterea vechii direcţii în cultura română. Junimiştii evită implicarea politică, activitatea lor vizează trei direcţii: limba, literatura şi cultura.
Activităţile cuprind un larg spectru cultural şi se manifestă prin:
- prelecţiunile populare cu public larg, întâlnirile în cerc restrâns pentru lectura creaţiilor originale;
- editarea unei reviste a societăţii, “Convorbiri literare”, începând cu 1 martie 1867, cu apariţie lunară;
- folosirea unei tipografii şi librării proprii pentru a publica şi răspândi opera membrilor societăţii;
- susţinerea campaniilor pentru limba română literară vizând alfabetul şi ortografia.
• a doua etapă, cea a şedinţelor duble (1874-1885), este marcată de intrarea junimiştilor în viaţa politică, în partidul conservator. Funcţia de ministru al Instrucţiunii Publice îl obligă pe Titu Maiorescu să se stabilească la Bucureşti. Lui I se alătură Mihai Eminescu şi Ioan Slavici, ca redactori la ziarul “Timpul”, oficiosul partidului conservator. Junimea se scindează, şedinţele se ţin atât la Iaşi, în casa lui Vasile Pogor, cât şi la Bucureşti, în casa lui Titu Maiorescu. Activităţile “Junimii” se îndreaptă mai ales spre literatură:
- se consolidează “direcţia nouă” în poezie şi în proză prin capodoperele marilor scriitori – Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici, publicate în revista “Convorbiri literare”, dar şi în volume;
- poeziile lui Eminescu şi nuvelele lui Slavici sunt traduse în limba germană de Mite Kremnitz, cumnata lui Titu Maiorescu;
- “Junimea” continuă să ofere burse tinerilor pentru studii în străinătate;
- criticismul se manifestă acum prin noi campanii, notabilă fiind polemica lui Maiorescu privind “arta cu tendinţă” şi “arta pentru artă”, purtată cu Constantin Dobrogeanu-Gherea.
• dupa 1885 – “Junimea” împreună cu revista “Convorbiri literare” se muta la Bucureşti. Activitatea junimiştilor se canalizează în această perioadă către preocupări universitare, căpătând un caracter academic. În această etapă, junimiştii se interesează de dezvoltarea altor domenii ale vieţii culturale, neabordate până acum şi anume filozofia, istoria, geografia. Ca urmare, se publică primele studii de istorie (A.D.Xenopol – “Istoria românilor”, în 14 volume) şi de filozofie (Vasile Conta).

sursa:ipedia.ro