Anatomia Vulcanilor si eruptiile acestora

   Vulcanii au existat de la începuturile Pământului, acum 4,5 miliarde de ani. in timp ce eruptiile vulcanice pot distruge flora şi fauna, lava îmbogăţeşte pământul cu minerale.

 Articulaţiile Pământului
   Majoritatea vulcanilor sunt amplasaţi de-a lungul graniţelor active ale plăcilor continentale. Vulcanii. subacvatici sunt situaţi în regiunile unde au loc noi formări de scoarţă, cum ar f i Creasta Mediană Oceanică.    Aceştia sunt vulcani care formează insule. Vulcanii tereştri sunt de obicei localizaţi în zone unde plăcile au fost împinse una sub alta în timpul formării scoarţei Pământului. Astfel de zone de subducţie sunt distribuite în Oceanul Pacific. Vulcanii situaţi în regiunile de coastă sunt dispuşi ca un şirag de perle şi alcătuiesc „cercul de
foc", constituind peste 80% dintre vulcanii de astăzi. „Zonele fierbinţi", unde contopirea internă a scoarţei Pământului creează magmă, constau din vulcani care sunt independenti de plăcile continentale şi granite. Un exemplu de astfel de grup sunt vulcanii din Hawaii.

                                                      In Interiorul unui vulcan
   Vulcanii sunt alimentaţi din camerele cu magmă, nişte pungi de rocă topită ce se întind cca un kilometru în interiorul scoarţei Pământului.
   Dacă presiunea din camera depăşeşte un anumit nivel, atunci magma se ridică prin fisuri şi crăpături şi formează un crater vulcanic.
   Magma care se ridică poate să rămână dedesubt sau să ajungă la suprafaţă sub formă de lavă. Ridicarea rocii topite la suprafaţă este cunoscută sub numele de vulcanism; solidificarea magmei în timp ce este în interiorul Pământului - subvulcanism.

   Sângele magmei
   Compoziţia rocii topite determină tipul de erupţie vulcanică. Dacă nivelul de bioxid de siliciu (Si02) depăşeşte 66%, este magmă acidă; sub 52% - magmă bazică. Pe masura ce se ridică, magma degajă gaze, scăzând presiunea - ca şi dioxidul de carbon când se deschide o băutură carbogazoasă. Cu câtse ridică mai multă magmă, cu atât are loc mai multă „degazificare".
   Presiunea enormă exercitată de volumul gazelor se ridică în craterul vulcanului şi magma explodează la suprafaţă. Magma acidă este vâscoasă, deci gazele nu se pot elibera uşor. Astfel, eruptiile vulcanilor acizi sunt explozive. Pe de altă parte, gazele sunt emise mult mai uşor în magma bazică, deoarece aceasta este mai puţin vâscoasă.

   ERUPTII VULCANICE
   Unii oameni trăiesc in zone amenintate de eruptiile vulcanice. Doar in ultimii ani cercetătorii au reuşit să prognozeze declanşarea lor.
   Multe zone vulcanice sunt foarte fertile, deoarece lava şi cenuşa sunt bogate în minerale şi pe termen lung pot îmbogăţi calitatea solului. Astfel, aceste regiuni sunt dens populate. Pentru a putea preveni pericolul unei eventuale erupţii, vulcanologii monitorizează constant vulcanii care tind să-şi reia periodic activitatea.

   Semnale de alarmă
   Deoarece toate eruptiile sunt precedate de cutremure, vulcanii şi activitatea lor pot fi monitorizaţi cu instrumente seismice. Un alt indicator al unei eruptii iminente este degajarea intensă de gaze.
   Concentraţia de dioxid de sulf din gaze, care se ridică din fisuri şi crăpături, se măreşte considerabil înaintea unei eruptii.
   Aparate dotate cu laser, care măsoară cu înaltă precizie vulcanul, înregistrează deformaţiile de la suprafaţă şi oferă informaţii privitor la dilatarea (expansiunea) camerei de magmă, care este un rezultat al presiunii crescute din interior.

   Lava
   In timp ce se răceşte, lava aruncată la suprafaţă se manifestă diferit. Magma subţire, cu o curgere lină, formează lava pahoehoe, cu o suprafaţă netedă, accidentată, ondulată. Lava Aa, vâscoasă, se solidifica pentru a forma blocuri ascuţite, cu muchii.
   Dacă lava acidă se agită în timpul degazificării, se formează piatra ponce, iar dacă se răceşte brusc, se formează roci sticloase sau amorfe, ca obsidianul. Când lava intră Tn apă se formează lava pillow (ca suprafaţa unei plăpumi) cu mase de rocâ de până la 0,9 m în diametru.

   Erupţia
   Vulcanii aruncă gaze, lichid şi materii solide. în cazul unei erupţii expansive, mai puţin vâscoase, iese la suprafaţă lavă bazică, capabilă să inunde suprafeţe întinse înainte să se solidifice.
   Astfel de erupţii pot dura secole şi, aşa cum a arătat istoria, pot avea efecte devastatoare asupra climei, deoarece sunt emise cantităţi mari de gaze de seră, abur şi dioxid de carbon. Lava vâscoasă explodează în timpul procesului de degazificare, această explozie aruncând roci.
   Eruptiile explozive au ca rezultat bombardarea suprafeţelor înconjurătoare şi îngroparea lor, într-un interval de timp scurt, sub câţiva metri de cenuşă.
   Această emisie se numeşte piroclastică. Materialul fin se adună şi formează un nor piroclastic cu o temperatură de cca 1000°C şi se poate răspândi cu o viteză de până la 1000 km/h.
   Eruptiile explozive sunt însoţite de obicei de furtuni puternice, pe măsură ce aburul degajat se condensează pe cenuşa din aer.
   Dacă apa se amestecă cu cenuşa, un noroi distructiv (torent) numit lahar alunecă pe pantele vulcanului.

   Noi începuturi
   Adesea, mii de kilometri pătraţi sunt acoperiţi în urma unei erupţii vulcanice. Pare de necrezut că natura va fi vreodată capabilă să se recupereze. Cu toate acestea, în doar câteva luni după erupţia Muntelui Sf. Elena din Washington, S.U.A., din 1980, prima vegetaţie a reapărut pe terenurile de cenuşă din împrejurimile bogate în substanţe nutritive. Animalele s-au întors în zonă curând după aceea. Cu toate acestea, ar putea trece aproape 200 de ani până când ecosistemul se va întoarce la starea dinaintea erupţiei.