Asteroizii - Cunoscuti si sub denumirea de: "Micile planete"

  Cat de multe planete orbiteaza soarele? Daca ati spune ca 9, v-ati insela cu cateva mii. Oamenii de stiinta considera asteroizii ca fiind niste planete mai mici, doar unii dintre ei depasind un diametru de cateva sute de km.

   Majoritatea lor se gasesc pe o centura de asteroizi si orbiteaza in jurul soarelui intre Marte si Jupiter.
   Imensa forta gravitationala a planetei Jupiter imprima asteroizilor o viteza de peste 5 km/s, una prea mare pentru a preveni coliziuni violente. Daca nu ar fi asa, ei s-ar putea uni formand planete adevarate. Cand asteroizii se ciocnesc, fragmente din acestia capata traictorii ce intersecteaza orbita celorlalte planete, devenind astfel meteoriti.
   Majoritatea asteroizilor sunt mici in comparatie cu asteroidul Ida, acest colos de piatra si fier de 52 km diametru, fotografiat in 1993 de catre observatorul spatial Galileo.
   Oamenii de stiinta impart asteroizii in doua grupe, dupa cum apar ei pe imaginile lor in infrarosu: luminosi si intunecati. Cei ce apar mai luminosi sunt cei alcatuiti din piatra, fier si nichel, cei intunecati continand cantitati importante de minerale ci carbon.
   In primele zile ale sistemului nostru solar (acum 4,6 miliarde ani) asteroizii erau formati dintr-un miez metalic si acoperiti cu piatra. De-a lungul timpului, multi dintre ei s-au ciocnit si s-au spart. Fragmentele rezultate, care au devenit asteroizii din zilele noastra sunt astfel clasificati in metalici, pietrosi-metalici si pietrosi.
   Origini: Exista doua ipoteze cu privire la formarea asteroizilor. Una spune ca au rezultat dintr-o planeta mama ce a existat intre Marte si Jupiter. Mai probabil este faptul ca ei prezinta o imagine a spatiului inainte de formarea planetelor si sunt ramasite ale acestui proces.
   Inca de cand s-a format Pamantul, mai mult de 4 miliarde de ani in urma, asteroizii si cometele au lovit planeta cu regularitate. Asteroizii extrem de periculosi sunt destul de rari. Un asteroid capabil de a produce un dezastru global ar trebui sa aiba un diametru de peste 400 m. Cercetatorii cred ca un astfel de impact ar ridica destul praf in atmosfera pentru a crea o " iarna nucleara" afectand destul de grav agricultura de pe intreg globul. Astfel de asteroizi lovesc Pamantul aproximativ o data la 100000 ani, afirma oficialii NASA. Asteroizii mai mici ce se presupun a lovi Pamantul o data la 1000-10000 ani ar putea distruge un oras sau ar putea produce valuri Tsunami devastatoare. Mai mult de 160 de asteroizi au fost clasificati ca "potentiali periculosi" de catre oamenii de stiinta ce i-au urmarit. Unii dintre acestia a caror orbita se apropie destul de mult de Pamant ar putea fi deviati de pe aceasta orbita in viitor si ar putea lovi Pamantul. Cercetatorii afirma ca daca un asteroid se descopera ca ar lovi Pamantul cu 30-40 ani inainte, ar fi timp pentru a reactiona. Cu toate ca tehnologia ar trebui sa fie mai avansata, printre posibilitati se numara si devierea lui de la traictorie sau ar putea fi pur si simplu aruncat in aer.
   Un timp de reactie mai mic s-ar putea dovedi mult mai amenintator. NASA acorda sanse de 1 la 10000 ca un asteroid sa fie descoperit cu mai mult de 10 ani inainte de a lovi Pamantul. Din aceasta cauza au fost lansate doua programe de cautare a obiectelor din jurul Pamantului: NEAT (Near Earth Asteroid Tracking) coordonat de NASA, si SPACEWATCH coordonat de Universitatea din Arizona. De asemenea, in anul 1996 a luat nastere la Roma si Spaceguard Foundation. Scopul acestei organizatii internationale este de a proteja Pamantul de eventualele coliziuni, promovand si coordonand programe de detectare si studiere a obiectelor din apropierea Pamantului. Un raport dat publicitatii in ianuarie arata ca astfel de obiecte cu diametrul de peste 1 km sunt descoperite in medie de 5 pe luna. Cu ajutorul acestor programe se spera descoperirea a 90% dintre aceste obiecte in urmatorii 10 ani.

   SURSA 02

 
   Asteroizii, numiti si mici planete, sunt roci rămase de la formarea sistemului solar, de acum 4,6 miliarde de ani.
   Majoritatea acestor fragmente, se găsesc între Marte și Jupiter, zona numita centura principală, între 2,3 și 3,3 Unităţi Astronomice (345 milioane - 495 milioane km) depărtare de Soare. În centura principală s-au descoperit 415.930 asteroizi (18 iulie 2008), dar numai 14.299 au primit nume proprii.
Estimari recente arata că există între 1,1 si 1,9 milioane de asteroizi mai mari de 1 km. Cel mai mare asteroid este 1 Ceres, ce are 960x932 km, dar majoritatea lor sunt mici, ajungând si la câteva zeci de metri. Cum Ceres este acum planetă pitică, următorul asteroid ca mărime este 2 Pallas care nu are formă rotundă: 571x525x482 km.
   Chiar daca există un număr mare de asteroizi, masa acestora adunată ar fi doar 4% din masa Lunii.
După formarea planetei Jupiter (acum 4,5 miliarde de ani) nici o altă planetă nu s-a mai putut forma în regiunea dintre Marte si Jupiter.
   Acolo au ramas câteva corpuri mult mai mici decât planetele, ce au început să se ciocnească unul de altul. Astfel, după un timp, corpurile mici s-au sfărâmat, rămânând în urma lor milioane de obiecte mici ca dimensiuni, asteroizii.
   Pentru că asteroizii au ramas neschimbati din acea perioadă, studiul lor aduce informatii despre materia din care era format sistemul solar la început.
   Majoritatea asteroizilor au o forma de "cartof ", fiind alungiti. Pe suprafata lor se află numeroase cratere si bolovani. Doar un singul asteroid este sferic: 1 Ceres, care a devenit planetă pitică. Următorii ca mărime sunt: 4 Vesta, 2 Pallas si 3 Juno.
Pe măsura ce se rotesc în jurul Soarelui, asteroizii se rotesc și în jurul propriei axe, uneori într-un mod ce pare haotic.
   Câțiva asteroizi au sateliți și există și asteroizi dubli (doi asteroizi de dimensiuni asemanatoare ce orbitează în jurul centrului comun de masă).
Pana acum au fost descoperiti 91 de asteroizi ce au un satelit. Un singur asteroid are doi sateliți. Acesta se numește 2001 SN263 și este un asteroid care trece periodic pe lângă Terra.
   Compozitia asteroizilor
   După compoziția suprafeței, până acum s-au identificat trei tipuri de asteroizi: asteroizi de tip C, S și M.
   Asteroizii de tip C sunt asteroizi compuși din lut și roci silcate. Au o strălucire mai mică (albedo mai mic) și sunt printre cele mai vechi obiecte din sistemul solar. Următorii asteroizi sunt de tip C: 2 Pallas, 704 Interamnia, 10 Hygeia.
   Asteroizii de tip S sunt compusi din silicați și nichel-fier. Asterozii de tip S: 15 Eunomia, 3 Juno.
Cei de tip M sunt asteroizi metalici, compuși din nichel și fier. Asterozii de tip M: 16 Psyche.
Diferența de compoziție dintre asteroizi se datorează locului unde s-au format. Unii s-au format mai aproape de Soare, la o temperatură mai mare. Elementele metalice s-au topit și au ajuns în nucleu, suprafața fiind compusă din lavă ce s-a ridicat din interior. Cel mai bun exemlu de astfel de asteroid este 4 Vesta.
   Orbitele asteroizilor
   Majoritatea asteroizilor se afla situați între Marte și Jupiter, într-o regiune numită centura principală. Dar, din cauza gravitației mari a planetei Jupiter, asteroizii ce se apropie de această planetă, pot fi "aruncați" de pe orbita lor, spre Soare. Găsim asteroizi ce au orbite alungite, ce se pot intersecta cu orbitele planetelor.
   Astfel au aparut asteroizii potențial periculoși pentru planeta noastră, a căror orbite se intersectează cu orbita Pământului. Uneori acești asteroizi se apropie de Pământ. Aceste obiecte se numesc NEA - Near Earth Asteroid. Până în luna iulie 2008, au fost descoperiți 5468 asemenea asteroizi.
Desigur că nu numai Pământul poate fi amenințat de asteroizi ci și alte planete: există asteroizi a căror orbite se intersectează cu cele ale celorlalte planete.
   Un caz special este cel al asteroizilor qvasi-sateliti. Aceștia se rotesc în jurul Soarelui și al Pământului. O diagrama cu orbita unui asemenea satelit gasiți aici. Pamantul are patru asemenea qvasi-sateliti: 3753 Cruithne, 54509 YORP, 1998 UP1 și 2002 AA29. Si planeta Venus are un asemenea qvasi-satelit: 2002 VE68.
   Dupa descoperirea mai multor asteroizi s-a observat că aceștia au unele propietați comune ale orbitelor. Astfel s-au identificat "familii" de asteroizi. Asteroizii ce fac parte dintr-o familie se situează în aceeași regiune din centura de asteroizi. Avem până acum aproximativ 30 de familii de asteroizi.
   Descoperirea asteroizilor
   Asteroizii sunt obiecte ce se misc- printre stele. Un astronom ce observă un anumit câmp de stele, la un moment dat, se poate întoarce în acea zonă a doua seară și să observe că una dintre stele s-a mișcat. Este un indiciu că acela este un asteroid.
   Aceasta este metoda prin care se descopera asteroizii. Acum, desigur, există metode moderne de descoperire: telescoape automate ce iau imagini în fiecare seară. Astronomii nu mai sunt nevoiți să observe în fiecare noapte.
   Primul asteroid a fost descoperit în noaptea de anul nou 1801, de către un astronom italian, Giuseppe Piazzi. Acesta a descoperit o stea ce nu se afla pe harțile vremii. A urmărit aceasta "stea" cum se mișca de la o zi la alta. Prietenul lui Piazzi, matematicianul Carl Friedrich Gauss, a calculat orbita acestuia și a descoperit că se află între Marte și Jupiter. Piazzi i-a dat numele de Ceres.
În următorii ani s-au descoperit încă 3 asteroizi (2 Pallas, 3 Juno, 4 Vesta), dar apoi descoperirile au încetat. Astronomii au crezut că aceștia sunt toți asteroizii existenți în sistemul solar. Dar, după 15 ani a mai fost descoperit unul: 5 Astraea. În anii următori s-a descoperit alți asteroizi, câte unul pe an.
În 1891, astronomul Max Wolf a început să facă fotografii ale unor zone de pe cer. Datorită expunerilor lungi, asteroizii se miscau printre stele și apăreau pe fotografie ca o dâră luminoasă. Wolf a descoperit prin această metodă alți 248 de asteroizi.
   Această metodă se folosește și acum, numai că placa fotografică a fost inlocuită cu dispozitive electronice de înregistrare.
   Imediat cum un astronom descoperă un asteroid, trebuie să îi măsoare poziția pe cer și să trimită  această poziție la Minor Planet Center. Acolo este locul unde se centralizează datele despre asteroizi.
   Numele asteroizilor   Dupa cum ați observat deja, asteorizii au un număr și un nume. Numărul este alocat fiecarui asteroid cu orbita bine cunoscută, în ordinea descoperirii. Astfel, primul asteroid descoperit are numarul 1. A primit și numele de Ceres, a.î. acum îi spunem 1 Ceres. Urmează 2 Pallas, 3 Juno și 4 Vesta.
Numele asteoridului este ales de descoperitor dar și astronomii de la Uniunea Astronomică Internațională pot da nume asteroizilor, în cinstea unei persoane care a avut o contribuție într-un anumit domeniu.
   Pe lângă nume de oameni s-au ales și nume de continente, țări și orașe (1193 Africa, 498 Tokio, 1391 Danubia, 2575 Bulgaria, 1537 Transylvania).
   Misiuni spatiale catre astreroizi
   Asteorizii se pot studia de pe Pământ, dar, desigur, cea mai buna metodă este să îi studiezi de aproape. Până în iunie 2006 cinci sonde spatiale au studiat asteroizi. Două dintre ele au fost trimise către alte corpuri cerești, dar au întâlnit în drumul lor asteroizi.
* DAWN - a fost lansată pe 27 septembrie 2008 şi va studia asteroizii Ceres şi Vesta.
* Hayabusa (fosta Muses C) - este o sonda japoneză ce are ca scop colectarea materialului de la suprafața asteroidului Itokawa. Sonda a reușit să asolizeze și este pe drum spre Pamant; va ajunge în 2011.
* Stardust - în drum spre cometa Wild2 a trecut pe langa asteroidul Annefrank. Sonda a trecut la numai 3300 km de asteroid.
* Deep space 1 - în drum spre cometa Borelly, sonda a trecut la numai 26 km de asteroidul 9969 Baille, în iulie 1999.
* Sonda NEAR-Shoemaker - fost lansată cu scopul de a orbita astreroidul 433 Eros. În drum spre acesta a întâlnit asteroidul 253 Matilde (în 1997). În ziua de 12 februarie 2001, sonda a efectuat prima coborâre controlată pe suprafața asteroidului, luând cele mai detaliate imagini ale acestuia.
* Sonda Galileo - aflată în drum spre Jupiter, sonda a întâlnit asteroidul 951 Gaspra în 1991, trecând la o distanță de 1600 km de el. În 1993 a întâlnit asteroidul 243 Ida. Galileo a descoperit satelitul Dactyl al acesteui asteroid. Dactyl este un satelit aflat la 100 de km de Ida.

   SURSA 03

 
   Asteroizii, numiţi şi planete minore sau planetoizi, sunt corpuri cereşti mai mici decât planetele, dar mai mari decât meteoriţii (care pot avea diametrul de 10 metri sau mai puţin), şi nu sunt comete. Deosebirea dintre asteroizi şi comete se face în momentul în care este descoperit corpul, după aparenţa vizuală: cometele trebuie să aibă o "coamă" perceptibilă (o "atmosferă" densă), în timp ce asteroizii nu au aşa ceva.
   Asteroizii variază foarte mult ca mărime, de la câteva sute de kilometri în diametru pâna la roci de numai câţiva zeci de metri. Câţiva dintre cei mai mari au formă sferică şi sunt ca nişte planete in miniatură. Totuşi, vasta majoritate sunt mult mai mici, şi au formă neregulata. Compoziţia fizică a asteroizilor variază şi în multe cazuri e prea puţin inţeleasă. Unii asteroizi sunt corpuri solide de rocă, cu un conţinut metalic mai mic sau mai mare, în timp ce alţii sunt formaţi dintr-o adunatură de roci, formată datorită gravitaţiei. Unul dintre asteroizii descoperiţi, Vesta, este vizibil cu ochiul liber, dar numai în anumite ocazii în locurile neluminate, cu cer foarte senin.
   Numită prima planetă pitică, Ceres, a fost descoperită in anul 1801 de Giuseppe Piazzi, şi iniţial a fost considerată o nouă planetă. A urmat apoi descoperirea altor corpuri similare, care cu echipamentul de pe vremea aceea, apăreau pe cer doar ca nişte puncte luminoase, asemănător stelelor, având un disc planetar foarte mic, sau chiar deloc (totuşi, s-au putut deosebi de stele datorită mişcării lor). Acest lucru l-a făcut pe astronomul Sir William Herschel să propună termenul de "asteroid" din limba greaca: αστεροειδής, asteroeidēs = star-like (asemănător stelelor) din greaca antică Aστήρ, astēr = star (stea)
   Vasta majoritate a asteroizilor cunoscuţi se găsesc in principala centură de asteroizi, între orbitele planetelor Marte şi Jupiter, unde s-a estimat existenţa a peste 750.000 asteroizi mai mari de 1 km lungime, şi milioane de asteroizi mai mici. Unii au luni, ce orbitează in jurul lor, sau se găsesc in perechi co-orbitare cunoscute şi ca sisteme binare. Recent s-a descoperit că planetele pitice întâlnesc orbitele planetelor, de la Mercur la Neptun - cu sute de obiecte trans-Neptuniane (TNOs)
   Terminologie
   Termenul de "asteroid" se foloseşte pentru a caracteriza un grup de corpuri cereşti mici ce orbitează în jurul Soarelui. Este termenul cel mai cunoscut pentru planetă minoră, care este termenul preferat de Uniunea Astronomică Internatională (UAI). In alte locuri se preferă termenul de "planetoid" (lb. greaca pentru "planet-like" - asemănător planetelor).
   Dupa cum ne-am obişnuit, corpurile mici ce orbitează în jurul Soarelui, au fost clasificaţi ca asteroizi, comete sau meteoriţi, orice corp mai mic decât, să zicem, 10 metri lungime, numindu-se meteorit. Principala deosebire dintre un asteroid si o cometă este coama acesteia, formată din particule de gheaţă din cauza radiaţiei solare. Câteva corpuri au ajuns să fie numite de două ori, din cauza că iniţial au fost clasificate ca planete pitice, dar mai tarziu prezentând activităţi cometare. Unele (posibil ca toate) comete într-un final ramân fară "coamă" şi apar ca nişte puncte luminoase asemănătoare asteroizilor. O deosebire descoperită ulterior arată că, cometele au orbite mai excentrice decât asteroizii (unele corpuri clasificate ca asteroizi au de asemeni orbite excentrice remarcabile).
In ultimii ani, descoperirea obiectelor trans-Neptuniane a complicat situaţia. Aceste obiecte populeaza limitele exterioare a Sistemului Solar, unde gheaţa ramane solidă şi corpurile asemănătoare cometelor nu expun prea multa activitate cometară. Cele mai ascunse dintre acestea sunt obiectele centurii Kuiper (KBOs), numite parţial "obiecte" pentru a evita nevoia de a le numi asteroizi sau comete. Compoziţia KBOs se crede a fi asemănătoare cometelor, deşi unele pot fi înrudite cu asteroizii. Şi mai mult, nu au acea orbită excentrica asociată de obicei cu cometele, si sunt mult mai mari decât obişnuitele nuclee ale cometelor.
   O altă observaţie recentă, cum ar fi analiza prafului cometar colectat de sonda Stardust, arată faptul că diferenţele dintre comete şi asteroizi sunt tot mai neclare.
   La sfarşitul lunii august 2006, UAI (Uniunea Astronomică Internaţionala) a introdus în termeni "small solar system bodies" (SSSB) = corpuri mici ale sistemului solar pentru a putea include majoritatea obiectelor clasificate anterior ca planete minore şi comete. În acelaşi timp, clasa planetelor pitice a fost introdusă pentru planetele minore mai mari - acele care au masa suficientă pentru a-şi crea formă sferică sub propria gravitaţie. Potrivit UAI, termenul de "planetă minoră" se mai poate folosi, dar se va prefera "small solar system body" (SSSB). Momentan, doar Ceres, cel mai mare obiect din centura de asteroizi, de aproximativ 950 km lungime este clasat în categoria planetelor pitice, deşi sunt câţiva asteroizi cu o formă aproape sferică (Vesta, Pallas şi Hygiea) care pot fi reclasificaţi in viitor ca planete pitice.
   Distribuţia in Sistemul Solar
   Sute de mii de asteroizi au fost descoperiţi în Sistemul Solar, cu o rată de descoperire curentă în jur de 5,000 per lună. Din peste 400.000 planete minore înregistrate, 187,745 au orbite bine cunoscute indeajuns să le definească cu numere oficiale. Dintre acestea, 14,525 au nume oficiale. Planeta minoră cu numărul cel mai mic e (3708) 1974 FV1, iar cea cu numărul cel mai mare este 181627 Philgeluck. Estimările actuale gasesc un număr total de asteroizi de peste 1 km in diametru din sistemul nostru solar, a fi între 1,1 şi 1,9 milioane. Ceres, cu diametrul de 975 x 909 km, era cândva considerat cel mai mare asteroid din cercul sistemului solar, dar mai târziu a fost recunoscut ca planetă pitică. Acum diferenţele se discută pentru Pallas şi Vesta; amândouă au diametre de aproximativ 500 km. În mod normal, Vesta este singurul asteroid din centura de asteroizi care, ocazional, este vizibil cu ochiul liber. În orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea pământului va avea o scurtă vizibilitate fară ajutor tehnologic: 99942 Apophis.
   Masa totală a tuturor corpurilor din Principala Centură de asterioizi, dintre orbitele planetelor Marte şi Jupiter, este estimată a fi în jur de 3.0-3.6 x 1021 kg, sau în jur de 4% din masa Lunii. Din aceasta, Ceres are o masa de 0.95x1021 kg, 32% din total. Adăugând în continuare trei dintre cei mai masivi asteroizi, Vesta (9%), Pallas (7%), şi Hygiea (3%), se ajunge până la 51%, în timp ce următorii trei, Davida (1,2%), Interamnia (1.0%) şi Juno (0.9%), adaugă numai 3% din masa totală. Apoi numărul asteroizilor creşte rapid, cu cât masa lor scade.
Diverse varietăţi de asteroizi au fost descoperite în afara centurii de aseroizi. Asteroizii din apropierea pamântului au orbitele în vecinatatea orbitei Pământului. Asteroizii troieni sunt blocaţi gravitaţional prin sincronizarea cu o planetă, luându-i urma orbitei. Majoritatea Troienilor se asociază cu Jupiter, dar au fost descoperiţi câţiva care orbitează cu Marte sau Neptun.
   Observarea cu ochiul liber a asteroizilor
   Deşi s-a reuşit identificarea a zeci de mii de asteroizi, ei rămân aproape imposibil de remarcat cu ochiul liber, fiind prea prea puţin luminoşi. Asteroidul 4 Vesta este o excepţie, el fiind singurul observabil fără aparate optice (dar numai din când în când), deşi luminozitatea sa nu este prea mare.
Un asteroid arată pe cerul nocturn la fel ca şi o stea mai puţin strălucitoare. Cel mai bun mijloc de a găsi asteroizi cu binoclul sau cu telescopul este observarea cerului înstelat mai multe nopţi la rând şi detectarea punctelor luminoase care se deplasează în raport cu fundalul fix. Unele cataloage repertoriază poziţia asteroizilor; în aceste cazuri ei sunt mai uşor de localizat.
   Descoperirea primilor asteroizi
   Astronomii au neglijat mult timp studiul asteroizilor. Omenirea îi cunoaşte de mai bine de 200 de ani, dar ei erau consideraţi drept produse neimportante din sistemul solar. Astăzi se ştie că asteroizii sunt o cheie importantă pentru înţelegerea formării sistemului solar, şi de aceea astronomii se interesează mult pentru ei.
   Primul asteroid a fost descoperit din pura întâmplare de către Giuseppe Piazzi, director, la epoca respectivă, al observatorului astronomic din Palermo, în Sicilia. In ajunul acelui an nou 1801, acesta observa constelaţia Taurului, când detectă un obiect neidentificat deplasându-se foarte lent pe fondul cerului. Îi urmări deplasarea timp de câteva nopţi. Colegul sau Carl Friedrich Gauss utilizã aceste observaţii pentru a determina distanţa exactă a lor pâna la Pământ. Calculele sale au poziţionat noul astru între planetele Marte şi Jupiter. Piazzi le numi Ceres, dupa numele zeităţii greceşti care face să iasă seva din pământ şi să crească primele fire ale primăverii. 

sursa:ipedia.ro