Baioneta

Cuvântul „bajonett” provine, probabil de la oraşul francez Bayonne, unde au fost confecţionate primele arme de acest gen, însă e posibilă şi provenienţa cuvântului din spaniolă, „bayneta” însemnând cuţit mare. Nu s-a stabilit dacă primele baionete erau folosite în scopuri militare sau de vânătoare, acestea prezentând o lamă cu tăiş simplu sau dublu, tăiş posterior scurt, mâner de parare şi vran care se înşuruba pe ţeava puştii.

Armele de infanterie cu cremene şi baionetă ataşabilă, armă de înţepare scurtă, au înlăturat până la sfârşitul secolului al XVII lea suliţa lungă „pike”.

Folosirea armelor de foc cu cremene făcea imposibilă însă execuţia focului în momentul ataşării baionetei la arma . De aceea, manevra se executa abia după ce a fost tras ultimul foc, baioneta fiind purtată într-o poşetă. Adesea se întâmpla ca soldatul să piardă în luptă baioneta, aceasta fiind lesne retezată de pe arma de foc în urma unei lovituri aplicate de inamic. S-au încercat şi alte modalităţi de prindere a baionetei pe armă: modelul următor de baionetă a fost cea cu ţevişoară sau manşon, cu ajutorul căruia baioneta era prinsă pe ţeava puştii -manşonul avea o despicătură, care făcea posibilă aplicarea baionetei pe ţevi de diferite grosimi.

La ora actuală, baioneta este singura armă albă care intră în dotarea standard a trupelor de infanterie.