Elemente Chimice - Oxigenul(O), Unul dintre elementele principale implicate in sustinerea vietii

    Oxigenul este un element chimic din tabelul periodic având simbolul O şi numărul atomic 8. Este un gaz.
   Oxigenul (O2) reprezintă 21% din aer şi este un element esenţial pentru supravieţuirea tuturor vietuiţoarelor de pe Pământ. Există totuşi bacterii care pot trăi fără prezenţa oxigenului (de exemplu, bacteriile sulfuroase).

   
   Descoperire
   Oxigenul a fost descoperit de către Carl Wilhelm Scheele (1772) şi Joseph Priestley (1774), independent unul de altul. Joseph Priestley a introdus o cantitate de oxid roşu de mercur într-o capsulă aşezată sub un clopot de sticlă din care se scosese aerul şi care a fost cufundat parţial în mercur. După încălzirea capsulei, focalizând cu ajutorul unei lentile solare, el a constatat prezenţa unui gaz. Chimistul a numit noua prezenţă gazoasă „aer deflogisticat”. Antoine Lavoisier dă „aerului deflogisticat” o nouă denumire - oxigen (oxus = acid, genae = a produce). Astfel cuvântul oxigen înseamnă producător de acizi. Denumirea propusă de Lavoisier provine dintr-o eroare a marelui chimist care considera că toţi acizii conţin oxigen.

   Răspândire
   Oxigenul este cel mai răspândit element de pe planetă, găsindu-se atât în stare liberă cât şi sub formă de compuşi. În stare liberă, oxigenul se află fie sub formă moleculară în aer (20%), fie sub formă de ozon (O3) în straturile superioare ale atmosferei. Oxigenul intră în compoziţia unui număr mare de compuşi, atât în substanţe organice (grăsimi, proteine, zaharuri, alcooli) cât şi în substanţe anorganice (apa, oxizi, silicaţi, carbonaţi, azotaţi, fosfaţi, sulfaţi etc.)

   Proprietăţi fizice
   Oxigenul este un gaz incolor, inodor, insipid şi puţin solubil în apă. Este de 1,1 ori mai greu decat aerul. Acesta se lichefiaza foarte greu la o temperatura de -183°C

   Proprietăţi chimice
   Toate reacţiile cu oxigenul poartă numele de arderi:
* Reacţia cu nemetale: S + O2 → SO2
* Reacţia cu unele metale
- O2 + 2Mg → 2MgO
- 2Cu + O2 → 2CuO
- 3Fe + 2O2 → Fe3O4
- 2Ca + O2 → 2CaO
- 4Al + 3O2 → 2Al2O3

   Întrebuinţări
   Oxigenul întreţine viaţa şi arderea. Se utilizează în medicină, aparat autonom de respirat sub apă în circuit închis pentru scafandri de luptă, albirea ţesăturilor, sudură, tăierea metalelor, sinteza acizilor, motoare, obţinerea experimentelor.

   SURSA 02

 
   O terapie care foloseste procesul de oxigenare este terapia prin oxigen hiperbaric, in cadrul careia este introdus oxigenul in organism intr-o incinta presurizata. Pe de alta parte, terapia prin peroxid de hidrogen foloseste procesul de oxidare. Cit despre terapia prin ozon, aceasta foloseste ambele procese chimice.
   Desi in Europa, timp de multi ani, au fost folosite diferite terapii cu oxigen pentru vindecarea a numeroase boli, in Statele Unite majoritatea sint extrem de controversate si neacceptate de unele asociatii de sanatate. Legalitatea folosirii terapiilor cu oxigen variaza de la stat la stat.

   Terapia cu oxigen hiperbaric
 
   Terapia cu oxigen hiperbaric dateaza de la inceputul secolului XX, desi in Statele Unite este folosita incepind din anul 1967. Acest tip de terapie poate fi administrata in cadrul unor incinte individuale cu oxigen, care constau din tuburi din acril, de aproape 2 metri lungime si o jumatate metru in diametru.
   Pacientul este asezat pe o targa, care este introdusa in interiorul incintei. Incinta este bine etansata si presurizata cu oxigen pur (de doua ori si jumatate mai mult decit presiunea atmosferei de la nivelul marii) timp de 30 pina la 120 de minute. Presiunea marita face posibila respirarea oxigenului la o concentratie mai mare decit este posibila prin orice alte mijloace. Dupa incheierea tratamentului, incinta este depresurizata incet, in timp ce pacientul inca se mai afla acolo. 
   In numeroase universitati din Statele Unite sint folosite acum incinte cu mai multe locuri, in care pot sa-si desfasoare tratamentul mai multi pacienti deodata si in care oxigenul este introdus in organism prin intermediul mastii. Aceste incinte permit surorilor medicale si personalului tehnic sa aiba grija de pacientii lor pe durata tratamentului. Avantajul incintelor cu mai multe locuri este acela ca pacientul poate fi scos imediat afara, in cazul in care apar probleme, pe cind in incintele individuale, pacientul nu poate iesi de acolo, pina cind incinta nu este depresurizata complet.
   Boli care pot fi tratate cu ajutorul terapiei cu oxigen hiperbaric
   In Statele Unite acest tip de terapie este folosit in primul rind pentru tratarea diferitelor traume, cum ar fi accidente, arsuri, rani, cangrene (moartea unui tesut, care se produce de obicei din cauza deficientei sau a absentei aprovizionarii cu singe), intoxicare cu monoxid de carbon, ulcer decubit, staza (oprire sau incetinire a circulatiei singelui sau a unei secretii interne a corpului), necroza (distrugere a celulelor unei portiuni de tesut sau organ viu, ca urmare a unei infectii, traumatism sau a unei tulburari circulatorii etc.). Unele proceduri chirurgicale necesare pentru repararea si refacerea membrelor sectionate pot fi efectuate numai in cazul folosirii terapiei cu oxigen in timpul interventiilor respective.
   Terapia cu oxigen hiperbaric folosita imediat dupa interventia chirurgicala ajuta in majoritatea cazurilor la o vindecare cu 60 la suta mai rapida si garanteaza ca nu vor exista edeme chirurgicale (retinerea unor cantitati exagerate de lichide in tesuturile din organism.)
   In diferite tari de pe glob, terapia cu oxigen hiperbaric este folosita in scopuri specifice. Astfel, in Germania ea este folosita pe scara larga pentru a trata victimele care au suferit un atac; in Franta, pentru tratarea problemelor arteriale si de circulatie periferice; in Rusia, pentru dezintoxicarea victimelor alcoolului si drogurilor; iar in Marea Britanie, pentru tratarea pacientilor suferinzi de scleroza multipla.
   Crizele pulmonare precum intoxicarea cu monoxid de carbon, anemia datorata volumului redus de singe si cianoza (decolorare albastruie a pielii datorata cantitatilor anormale de hemoglobina oxigenata din singe) beneficiaza si ele de aceasta terapie.
   Acest tip de terapie si-a demonstrat si valoarea ca terapie adjuvanta celei cu antibiotice in tratamentul infectiilor anaerobe. A inceput sa fie folosita experimental si pentru tratarea simptomelor infectiilor cu HIV si a oboselii cronice care o insoteste.
   Ce precautii sunt necesare
   Terapia cu oxigen hiperbaric poate cauza probleme pentru cei cu antecedente de infectii ale urechii medii, emfizem sau pneumotorax spontan datorita presiunii ridicate pe care o implica. Folosirea sa in cazul bolilor precum SIDA, boli de inima si dezintoxicarea narcomanilor si alcoolicilor este inca in dezbatere.
   Totusi aceasta terapie cistiga din ce in ce mai mult teren si este folosita atit in medicina conventionala, cit si in cea alternativa. Spectrul sau larg de aplicatii ii confera si pe viitor un potential ridicat de folosire ca terapie adjuvanta. 

   SURSA 03

  Oamenii de stiinta sunt constienti de mai bine de 200 de ani de importanta si proprietatile extrem de benefice ale oxigenului. Oxigenul a fost descoperit ca element chimic in anul 1771 de catre englezul Joseph Priestly. Peroxidul de hidrogen a fost descoperit in 1818 de catre chimistul francez Louis Jacques Thenard, iar ozonul de catre Christian Friedrich Schonbein in anul 1840. Prima incinta hiperbarica a fost creata in 1879 de catre medicul francez J. A. Fontaine.
   Doctorii si oamenii de stiinta au inceput sa trateze anumite disfunctii si boli cu ajutorul oxigenului, de mai bine de 100 de ani. Afectiunile pielii au fost la inceput tratate cu ajutorul ultravioletelor (care activeaza procesul de oxidare cind sint absorbite in singe), pe la sfirsitul secolului al XIX-lea de catre Niels Finsen, iar peroxidul este folosit inca din anul 1884. In 1898 se inregistreaza un caz de difterie tratat cu succes cu ajutorul unui spray nazal cu peroxid. In timpul unei epidemii de gripa din anul 1919, doi doctori au administrat intravenos pacientilor lor hidrogen peroxid, care a redus semnificativ rata mortalitatii.

   Oxigenul
   Tratamentul cu ozon a fost folosit cu succes in timpul primului razboi mondial in combaterea infectiilor de pe cimpul de lupta si, inca din anul 1924, dr. Frederick Koch a pledat in favoarea folosirii hidrogenului pentru tratarea pacientilor bolnavi de cancer din Statele Unite.
   Oxigenul.Ce este si cum functioneaza terapia cu oxigen
   Toate celulele, tesuturile si organele din organismul uman au nevoie de oxigen pentru a functiona. Oxigenarea satureaza organismul cu oxigen prin folosirea gazului, citeodata la o presiune ridicata (hiperbarica), ducind la cresterea cantitatii totale de oxigen disponibile in organism. O oxigenare insuficienta poate duce la dezvoltarea agentilor patogeni, in timp ce o oxigenare in exces poate deteriora tesuturile normale. Totusi oxigenarea folosita sub control strict si sub o atenta ingrijire poate avea efecte terapeutice pozitive.
   Dr. Otto Warburg, laureat Nobel de doua ori, sustine ca lipsa oxigenului de la nivelul celulelor poate constitui o prima cauza pentru aparitia cancerului si ca terapia cu oxigen poate fi un tratament eficient pentru tratarea sa. El a demonstrat ca celulele normale din culturi de tesuturi, atunci cind sint lipsite de oxigen, se transforma in celule canceroase si ca oxigenul poate distruge celulele canceroase din culturile de tesuturi.
   Oxigenul. Modalitati de tratare cu ajutorul terapiei cu oxigen
Terapia cu oxigen poate fi administrata prin mai multe modalitati: oral, rectal, vaginal, intravenos, intraarterial, prin inhalare sau prin absorbtie prin piele. Oxigenul gazos in concentratii ridicate poate sa fie administrat si prin masti sau tuburi sau in incinte cu oxigen hiperbaric presurizat. Oxigenul se mai poate administra si prin injectare subcutanata (sub piele). Oxigenul ionizat, incarcat atit pozitiv, cit si negativ, se administreaza prin inhalare sau dizolvat in apa de baut sau de spalat.

   Tipuri de terapii cu oxigen
   Aceste terapii sint grupate in functie de tipul de proces chimic care are loc: asimilarea oxigenului in singe sau tesuturi poarta numele de oxigenare. Celalalt proces, oxidarea, este reactia de disociere a electronilor (particule incarcate electric) din orice fel de molecule chimice. Oxidarea este un proces care poate sau nu sa implice folosirea de oxigen. Ea se refera la o reactie chimica si nu neaparat la oxigenul in sine.

 
     
sursa:ipedia.ro