Marin Preda - Un important prozator contemporan al Romaniei
Nuvelele din volumul Întalnirea din pamanturi anticipeaza, in majoritatea, lor romanul Morometii. Marin Preda nu e Moromete si nici nu-l creeaza pe acesta dupa chipul si asemanarea lui. Scriitorul este mai degraba acela care-si imita eroul. Nuvelele arata ca Moromete nu exista de la inceput, ca autorul il descopera treptat, ca si cum propriul personaj i s-ar releva cu incetul. Marin Preda devine, in raport cu opera lui, morometian, pe masura ce Moromete insusi devine, in raport cu lumea lui, morometian.
Nuvela Întalnirea din Pamanturi descrie o criza a virilitatii. Dugu o vede pe Drina, goala, scaldandu-se, si se bate pentru ea cu Achim. Disputa dintre cei doi parodiaza usor cavalerismul medieval. În La Camp, doi flacai dau de o fata dormind sub un tufan si o violeaza. În Colina, un baiat e surprins pe camp de o negura deasa si are vedenii. Toate sunt naratiuni obisnuite, care abia daca lasa sa se banuiasca placerea povestirii de mai tarziu. Violenta este aici expresia unei inocente, a unei puritati : Dugu, Drina, cei doi ciobani sunt niste candizi si, pe aceasta linie, rude de departe cu Moromete. În Calul, personajul se teme parca se recunoasca de la inceput ca-si va omori calul : el se simte oarecum vinovat fata de animal si se amageste ascunzandu-si scopul drumului sau matinal, amanand constiinta crimei. Este tipica in Calul miscarea inceata a naratiunii, parca indiferenta, meticuloasa, impiedicata. Patanghel din O adunare linistita este dintr-odata uimitor de asemanator cu Moromete. El este aici adevaratul povestitor, substituindu-se autorului. Patanghel pregateste meticulos efectele istorisirii. Amanarea, ocolurile tin de o anume placere a personajului de a-si crea si regiza spectacolele. Odata cu aparitia acestei nuvele, apare in opera lui Marin Preda spiritul socratic, pretuirea valorilor libertatii, incercarea de a sustrage de sub fatalitatea determinarilor elementare.
Marin Preda sfarseste prin a-si imita personajul, procedand ca el. Moromtianismul profund al operei consta in acest transfer : autorul imprumuta de la eroul lui gesturi, cuvinte, un fel de a fi.
Desfasurarea apare in 1952 si este o replica dialectica, cu mult sub nivelul Morometilor, la tema timpului rabdator. Ilie Barbu pare un morometian de data recenta. În fond, nuvela e, sub raport tipologic, o varianta a romanului. Sub acelasi raport romanul o copleseste insa. Tipologic, ea e anulata de roman. Toate reactiile morometiene ale lui Ilie Barbu dintr-o anume faza a lui sunt retopite si “inghitite" de roman la un nivel artistic superior. Ilie Barbu este in literatura lui Marin Preda, primul erou activ.
Tema indraznelii va fi amplificata la proportii majore, sociale, in nuvela Îndrazneala, unde multe pagini stau sub semnul Morometilor, adaugandu-se insa o incordare surda, plutind amenintatoare deasupra campului unde infruntarea dintre cei doi e descrisa magistral. Evolutia lui Anton Modan merge spre indrazneala actiunii. Nuvela toata este o demonstratie a fortificarii eroului, a constiintei de sine.
Romanele si nuvelele lui Marin Preda, prin particularitatile psihologice ale personajelor, viziunea lor proprie asupra vietii, limbajul atat de caracteristic, reconstituie o lume puternic impregnata de elemente esentiale specificului nostru national. De aceea surprinde, poate, faptul ca autorul Morometilor se inspira, in nuvela Friguri, dintr-un alt mediu si dintr-un spatiu geografic diferit de al nostru. Autorul s-a inspirat din lupta de eliberare dusa de patriotii din Vietnam si nu urmareste aspecte exterioare, decorative, ci probleme umane profunde, cruciale, care apar in constiinta eroilor. Prin nobletea sufleteasca si omenia care-i caracterizeaza, eroii din nuvela Friguri se integreaza universului artistic al lui Marin Preda. Cunoscator al psihologiei oamenilor din popor, autorul a descoperit in imensa lor simplitate o nebanuita maretie, care n-are insa in ea nimic spectaculos. Subiectul propriu-zis al nuvelei il constituie, de fapt, relatarea vietii eroului in rastimpul in care el se straduieste sa-si indeplineasca misiunea. Poveste vietii lui Nang e aparent simpla. Fiu al unor tarani nevoiasi, el a avut “una din acele copilarii care trebuie uitate, fiindca altfel nu se poate suporta". Ramas orfan la o varsta frageda, ajunge de timpuriu in armata, devenind un luptator devotat pentru independenta nationala. Misiunea pe care trebuie sa o indeplineasca presupune abilitate si eforturi supraomenesti. Obstacolele pe care trebuie sa le infrunte sunt nespus de grele. Nang ramane o frumoasa figura de luptator patriot, un personaj de actiune care imbogateste galeria eroilor lui Marin Preda, in general mai inchisi in ei, mai framantati. Ca structura psihologica, el nu e din spita medievala a lui Moromete, ci mai sigur din aceea a lui Ilie Barbu si Anton Modan, dupa momentul regasirii constiintei propriei demnitati umane, cand se “desfasoara" si se “incalzesc".
SURSA 02
Romanul Risipitorii a aparut in 1962 si reprezinta pentru Marin Preda trecerea de la stilul epic indirect la stilul epic direct, acela care da posibilitatea autorului sa-si exprime ideile fara a mai recurge la limbajul personajelor. Prozatorul stie mai mult decat eroii sai si, intervenind in dialogul cartii, devine el insusi un personaj si anume personajul cel mai bine plasat pentru a judeca pe celelalte si a da faptelor, la urma, o viziune unitara, coerenta. Risipitorii constituie, deci, in multe privinte, o carte de experiment si faptul ca Marin Preda a dat trei versiuni arata ca la dificultatile demersului s-au adaugat si o nemultumire de ordin estetic fata de solutiile initiale. Asa cum se prezinta in forma definitiva, Risipitorii este romanul unei familii si, lucru nou la Marin Preda, romanul unui sentiment. El acopera o mare arie sociala si se intinde pe spatiul a doua generatii : parintii (Petre si Rodica Sterian, Toma Sterian) si copii (Constanta, Vale, Gabi, dr. Munteanu, Mimi Arvanitache). Materia romanului o constituie dramele copiilor si, analizandu-le, talentul lui Marin Preda isi regaseste forta lui reala.
Volumul al II-lea al Morometilor apare dupa mai bine de un deceniu de la aparitia celui dintai, in anul 1967. Actiunea lui este grupata in jurul anului 1950. Moromete dinainte, devenit punct de referinta literara, e mai viu, mai fascinant, de o mai inalta spiritualitate decat cel de acum, mohorat, fara stralucire, ca un general trecut in rezerva. Romanul nu este cu totul detasat de primul, dar e scris altfel, cu alta tehnica epica si la alta varsta spirituala. Între primul si al doilea volum, prozatorul a scris si altfel de literatura, a cunoscut alte forme epice, contactul lui cu proza occidentala nu a ramas fara consecinte pe plan epic. Si in volumul al II-lea, Morometii ramane romanul lui Ilie Moromete, desi cartea vizeaza o relatie sociala mai intinsa si chiar o epoca in totalitatea ei. Ce se impune insa si da o impresie de neuitat e destinul batranului taran, trecut prin multe, iesit din zona de umbra in care o existenta sociala nemiloasa il aruncase. În epoca de tranzitie, Moromete dispare ca erou activ. Personajul are aici un destin mediocru iar evenimentele il coplesesc. Cand totul pare iremediabil pierdut si Moromete joaca farsa imbolnavirii, personajul capata aura tragica pe care o pierduse. În momentul cand Moromete se ridica din inchipuita lui boala si pune mana pe par pentru a face ordine in familie, el iese din zodia mediocra in care traise pana atunci si redevine eroul tragediei sale. În spatele replicilor formulate cu aceeasi dezinvoltura, se simte ca multumirea eroului nu mai e aceeasi. Rolul lui de stapan absolut, nu-i mai dau siguranta de inainte. Rolul lui de stapan absolut in familie ii fusese retras, feciorii plecati la Bucuresti nu se mai intorc, iar cand tatal, hotarat sa refaca unitatea familiei, ii cheama cu o nefireasca duiosie, refuzul lor ia forme neasteptate. Catrina il paraseste si ea, amenintand-ul cu pedepse biblice. Nici un copil nu-l mai asculta si observatiile lui spirituale se intorc impotriva sa. Discutiile dintre Moromete si fiul sau capata sensul unei confruntari intre doua moduri de a concepe viata, in ultima instanta intre doua civilizatii.
Eroul principal al volumului al doilea e Niculae Moromete. Ilie Moromete e prea putin implicat, el fiind redus la un rol secundar de simplu spectator din afara a faptelor. Descrierea peripetiilor lui Niculae prilejuieste autorului nu numai o pagina vie de istorie, dar si o capodopera de observatie a psihologiei taranesti superioara intr-un moment de mare incordare, de ezitare intre acceptarea necesitatii si refuzul ei.
În ideea de monografie, vizand o atitudine proprie fata de existenta, in toate actele fundamentale ale vietii, Marin Preda se aproprie de Rebreanu, din directia unei proze in care analiza psihologica e magistrala. Morometii e si sub acest aspect opera unei elaboratii exemplare.
Romanul Marele singuratic a aparut in 1972 si este o reluare dintr-o alta perspectiva a romanului Morometii. Prin acesta, Marin Preda revine la romanescul traditional cu o experienta noua. Personajul principal este Niculae, fiul cel mic al lui Moromete. Cunoastem din volumul al II-lea al romanului Morometii istoria esecului sau politic si retragerea sa la o ferma din jurul capitalei. Istoria acestei retrageri este continuata in romanul Marele singuratic. Toate aceste reluari, reveniri, arata ca Marin Preda vrea sa duca pana la capat istoria unei familii si ca biografia personajelor sale nu este incheiata. Figura tatalui apare si in acest roman, desi, este limpede ca romanul e acaparat de problemele fiului. Dar, intotdeauna cand vine vorba de acest personaj, naratiunea capata o vibratie noua, celelalte personaje intrand in umbra. Autorul a imaginat in Marele singuratic un roman cu multiple sensuri simbolice, care comunica, cu o evidenta participare lirica, lucruri esentiale despre om, despre iubire, despre adevar.
Marin Preda, prin toata opera sa, a cultivat o literatura inspirata din realitatile contemporane, abordand teme morale sau existentiale intr-un stil epic de mare densitate, care a asezat proza romaneasca pe terenul solid al observatiei psihologice.
SURSA 03
Marin Preda (n. 5 august 1922, Silistea-Gumesti, judetul Teleorman — d. 16 mai 1980, Mogosoaia) a fost un nuvelist, romancier, scriitor si director de editura roman.
Copilaria
La 5 august 1922, in comuna Silistea-Gumesti, plasa Balaci, judetul Teleorman, se naste Marin Preda, fiu al lui Tudor Calarasu "de profesie plugar" si al Joitei Preda. Copilul va purta numele mamei, intrucat parintii nu incheiasera o casatorie legala, numai astfel Joita Preda putea primi pensie in continuare ca vaduva de razboi. Joita venea cu doua fete din prima casatorie: Maria (poreclita Alboaica - dupa numele barbatului) si Mita (Tita). Tudor Calarasu avea si el trei baieti cu prima sotie care-i murise: Ilie (Paraschiv), Gheorghe (Achim) si Ion (Nila). În familia celor doi soti se mai nasc: Ilinca, Marin si Alexandru (Sae).
Copilul Marin Preda isi petrece copilaria in aceasta familie numeroasa care - in ciuda celor doua loturi de pamant "primite la improprietarire" — nu este lipsita de griji.
În septembrie 1929 invatatorul Ionel Teodorescu il inscrie pe Marin Preda in clasa I, insa tatal, care si-a dat copiii la scoala numai la varsta de 8 ani, nu-l lasa sa frecventeze. Anul urmator este reinscris in clasa I, la Şcoala primara din satul natal. Dar, ca in orice familie de la tara, copilul participa si la treburile gospodaresti (pazitul vitelor, munca la camp), ceea ce face ca in primele clase sa absenteze adesea de la scoala. Dar treptat - treptat, se dovedeste printre elevii cei mai buni din seria sa, obtinand premiul cu coronita (scena evocata in Morometii).
Anul 1933 — 1934 (clasa a IV-a) este unul dintre cei mai grei din viata scolarului: tatal nu-i mai poate cumpara carti si se imbolnaveste de malarie. Învatatorul ii arata multa bunavointa, il ajuta sa termine anul scolar si-i imprumuta carti. Cand nu gaseste carti noi in sat, merge sa imprumute in comunele vecine: "Cum adica - exclamase odata tatal surprins - sa faci treizeci de kilometri pana la Recea, dupa o carte, domnule?! Dar ce, e aurita? Şi sa-l fi pus la o treaba mai mica decat asta, ar fi iesit galagie mare...". Cu rugaminti repetate si insistente, obtine de la mama sa promisiunea ca il va convinge pe tatal sau sa-l dea la "scoala de invatatori".
Între 1934 - 1937 urmeaza clasele V - VII, avand ca invatator pe Ion Georgescu din Balaci, un sat vecin. Dascalul isi va reaminti la batranete ca elevul Marin Preda "era un visator in clasa" dar "se descurca bine, la scris", la o tema data despre Unirea Principatelor facand o "lucrare senzationala".
Termina clasa a VII-a cu media generala 9,78. Examenul pentru obtinerea certificatului de absolvire a sapte clase il sustine la Şcoala de centru din Ciolanesti (o comuna la zece kilometri distanta de Silistea-Gumesti). La 18 iunie i se elibereaza certificatul nr. 71 de absolvire a sapte clase primare, cu media generala pe obiecte 9,15.
Plecarea din satul natal
În 1937, evitand Şcoala Normala din Turnu-Magurele (pe atunci, resedinta judetului Teleorman), unde taxele erau prea mari, se prezinta la Şcoala Normala din Campulung-Muscel, dar este respins la vizita medicala din cauza miopiei. (Fiecare judet avand o scoala de invatatori, erau preferati la examene cei din judetul respectiv.) Tatal intentioneaza acum sa-l dea la o scoala de meserii. Intervine insa salvator librarul Constantin Paun din Mirosi, de la care elevul Marin Preda isi procura carti, si il duce la Şcoala Normala din Abrud, unde reuseste la examenul de bursa cu nota 10. Se integreaza vietii de normalist internist, este multumit de profesori, se impaca bine cu colegii ardeleni, ba chiar vacanta de iarna a anului 1939 si-o petrece la un coleg din Abrud.
În toamna lui 1939 este transferat la Şcoala Normala din Cristur-Odorhei, unde isi continua studiile inca un an. Ca si la Abrud, a manifestat un interes deosebit pentru istorie, romana si chiar matematici. În sedintele Societatii literare din scoala este remarcat de profesorul Justin Salantiu, care ii prezice ca "va ajunge un mare scriitor", in cadrul societatii scrie si citeste cateva schite. O compunere care avea ca erou chiar pe tatal sau, aleasa pentru a fi publicata in revista scolii ramane nepublicata, revista preconizata nu mai apare datorita evenimentelor dramatice care vor urma. Cei trei ani de viata transilvana vor fi evocati in "Viata ca o prada" si in "Cel mai iubit dintre pamanteni". În 1940, in urma Dictatului de la Viena, elevul Preda Marin primeste o repartitie pentru o scoala similara din Bucuresti.
În ianuarie 1941 asista la tulburele evenimente ale rebeliunii legionare si ale reprimarii ei de catre Ion Antonescu. Intra in contact cu refugiatii ardeleni si se intalneste cu silistenii lui stabiliti in Bucuresti. Toate acestea vor fi evocate peste trei decenii in "Delirul" si in "Viata ca o prada".
La sfarsitul anului scolar 1940-1941 (urmat si cu ajutorul directorului scolii), sustine examenul de capacitate, insa datorita greutatilor materiale se hotaraste sa renunte la scoala.
În timpul verii nu mai revine in sat: "Aveam impresia ca daca ma intorc, n-o sa mai pot pleca". Nereusind sa publice nimic si nici sa-si gaseasca o slujba, Marin Preda o duce din ce in ce mai greu: "Mi-e imposibil sa-mi amintesc si sa inteleg cum am putut trai, din ce surse, toata toamna si toata iarna lui 41 - 42. Doar lucruri fara legatura, nefiresti... N-aveam unde dormi, era lapovita prin tot Bucurestiul, si umblam fara oprire cu tramvaiul de la Gara de Nord la Gara de Est. Toata ziua si toata noaptea." Uneori mai tragea la fratele sau Nila, intr-o mansarda minuscula unde "ramanea pierdut ceasuri intregi, cu coatele sub ceafa".
În volumul colectiv de versuri "Sirma ghimpata", Geo Dumitrescu include poezia "Întoarcerea fiului ratacit" de Marin Preda, dar manuscrisul volumului nu obtine viza pentru tiparire. Tot prin intermediul lui Geo Dumitrescu, Marin Preda este angajat corector la ziarul "Timpul", in 1941.
Activitatea literara
În aprilie 1942 debuteaza cu schita "Parlitu'" in ziarul Timpul (nr. 1771 si 1772 din 15 si 16 aprilie), la pagina literara "Popasuri", girata de Miron Radu Paraschivescu. Debutul la 20 de ani ii da incredere in scrisul sau, publicand in continuare schitele si povestirile: "Strigoaica", "Salcamul", "Calul", "Noaptea", "La camp".
În septembrie paraseste postul de corector la Timpul. Pentru scurt timp este angajat functionar la Institutul de statistica. La recomandarea lui E. Lovinescu, poetul Ion Vinea il angajeaza secretar de redactie la "Evenimentul zilei".
1943 martie, ii apare "Colina" in ziarul "Vremea razboiului". În aprilie "Evenimentul zilei" pubica schita "Rotila". Ia parte la cateva sedinte ale cenaclului Sburatorul, condus de criticul Eugen Lovinescu, unde nuvela Calul produce asupra celor prezenti o vie impresie, starnind incantarea lui Dinu Nicodin, care intra in posesia manuscrisului contra unei mari sume de bani. Nuvela va fi inclusa in volumul sau de debut din 1948, Întalnirea din pamanturi. În nuvela care da numele volumului, criticii recunosc imediat pe tatal autorului, care va aparea cu nume schimbat in Morometii. Ea este construita pornind de la tehnica "mustei pe perete“ (o naratiune perfect obiectivata, behaviorista, folosita in epoca de Albert Camus, William Faulkner sau mai tarziu de Truman Capote). Un precursor al lui Marin Preda din literatura romana fusese Anton Holban in nuvela Chinuri.
Între 1943-1945 este luat in armata, experienta descrisa in operele de mai tarziu, in romanele Viata ca o prada si Delirul. În 1945 devine corector la ziarul Romania libera. Apoi din 1952 devine redactor la revista Viata romaneasca. În 1956 primeste premiul de stat pentru romanul Morometii. Un an mai tarziu, in 1957, scriitorul efectueaza o excursie in Vietnam. La intoarcere, se opreste la Beijing. În 1954 se casatoreste cu poeta Aurora Cornu. Scrisorile de dragoste trimise poetei au fost publicate postum. Au divortat in 1959. S-a recasatorit apoi cu Eta Vexler, care ulterior a emigrat in Franta la inceputul anilor 70. Cu cea de-a treia sotie, Elena, a avut doi fii: Nicolae si Alexandru.
În 1960-1961, citeste marii romancieri ai lumii. Este fascinat de William Faulkner, cu care proza lui are evidente afinitati. În 1965 traduce romanul Ciuma de Albert Camus. În 1968 este ales vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor, iar in 1970 devine director al editurii Cartea Romaneasca, pe care o va conduce pana la moartea sa fulgeratoare din 1980. În 1970 - traduce in colaborare cu Nicolae Gane romanul lui Fiodor Dostoievski: Demonii. Romanul sau, Marele singuratic, primeste premiul Uniunii Scriitorilor pe anul 1971.
În 1974 este ales membru corespondent al Academiei Romane.
Apare editia a doua a romanului Marele singuratic in 1976, iar in 1977 publica Viata ca o prada, un roman autobiografic amplu care are drept tema principala cristalizarea constiintei unui artist.
În 1980, la editura pe care o conducea, publica ultimul sau roman: Cel mai iubit dintre pamanteni. O luna mai tarziu este ales deputat in Marea Adunare Nationala (parlamentul). Între 1975 si 1980 locuieste in Bucuresti pe strada (pictor) Alexandru Romano nr.21.
Pe 16 mai 1980 moare la vila de creatie a scriitorilor de la Palatul Mogosoaia. Fratele scriitorului, Saie, crede ca a fost asasinat de Securitate, dar probele din dosarul CNSAS ar fi disparut. Familia sa este convinsa ca moartea sa fulgeratoare are o legatura cu publicarea romanului Cel mai iubit dintre pamanteni si a survenit in conditii oculte.
sursa:ipedia.ro
0 comments: