Caprioara si capriorul (Capreolus capreolus)


Căprioara este un animal erbivor rumegător, care face parte din familia Cervidae şi este cel mai mic membru al acestei familii.
Căprioarele sunt răspândite în cea mai mare parte a Eurasiei. La noi, această specie de mamifere poate fi întâlnită de la munte la şes dar şi în pădurile din Dobrogea şi Bărăgan. Ele preferă pădurile de foioase tinere.
Căpriorul are lungimea de 0,95-1,35 m, înălţimea la greabăn este de 65-75 cm şi greutatea variază în funcţie de sex, vârstă şi abundenţa hranei. Cea mai mare greutate poate fi atinsă în luna noiembrie (25-30 kg).Vara, căprioara are corpul acoperit cu păr scurt, des şi mai mult ruginiu pe spate şi mai deschis pe pântece, iar în perioada de iarnă, părul este mai lung şi cenuşiu pe spate. Coada este un mont scurt, puţin vizibil. Are picioare lungi şi subţiri, terminate cu copite mici, despicate. Gâtul este puţin alungit, capul este dominat de ochii mari, blânzi, cu genele de la pleoapa de sus lungi, care dau privirii o expresie de gingăşie. Fruntea şi partea superioară a capului sunt mai închise la culoare şi bărbia este albă. De asemenea, urechile, relativ mari, sunt mai închise la culoare pe dinafară decât restul corpului. Iedul are blana de culoare ruginie, cu pete albe sau gălbui, neregulate.
Femela are dimensiuni mai reduse decât ale masculului. Un alt semn distinctiv sunt coarnele, care apar la căpriori în primul an de viaţă şi pe care le schimbă în fiecare toamnă.Timp de 4 luni cresc altele la loc. Fiecare corn are în general trei ţepuşe, dar sunt ţapi care au până la şase ţepuşe. Ramurile secundare sunt întotdeauna scurte. De coarnele ţapilor bătrâni, ca şi de lovitura copitelor lor se teme şi lupul.
Căprioarele sunt foarte fricoase. La orice mişcare suspectă, încetează să mai pască, ridică privire şi cercetează cu îngrijorare împrejurimile. Atât căprioara, cât şi căpriorul, atunci când sunt în pericol brahnesc fugind repede şi sărind hugeaguri şi garduri înalte.
Cel mai dezvoltat simţ al lor este mirosul, apoi auzul. Căpriorul simte mirosul omului de la câteva sute de metri (200-300 m) dacă vântul este prielnic. în perioadele când atmosfera este uscată, căprioarele stau ascunse în desişul pădurii, deoarece nu mai pot sesiza mirosurile, ca în perioadele umede.
In general, căpriorul sau ţapul trăieşte singur, mai rar în preajma unei căprioare sau ciute. Dar iarna, atât căpriorii, cât şi căprioarele se adună în familii restrânse (10-20 indivizi, chiar mai mulţi în zonele de câmpie), călăuzite de un ţap.
Imperecherea acestei specii are loc în iulie-august. în această perioadă căpriorii sunt agresivi cu rivalii, dar şi cu iezii dacă le ies în cale, dându-se lupte, care uneori se termină cu moartea adversarului. Asemenea lupte se mai dau primăvara, pentru ocuparea teritoriilor.
Căprioara fată un ied sau cel mult doi în luna mai sau iunie (după 8-9 luni de gestaţie). Iedul îşi urmează mama la doar câteva ore de la fatare. El este alăptat până toamna târziu.
Durata medie de viaţă este de 15-20 ani.
Căprioara se hrăneşte cu frunze de arbori şi arbuşti, lucernă, trifoi, fasole şi mazăre, grâu, ovăz verde etc. Ghinda o consumă cu plăcere în anotimpul de iarnă.
Noaptea o petrec mai mult la păscut, iar dimineaţa se retrag în păduri, unde este mai mult tugăriş. Căprioara paşte din loc în loc, fară a se vedea vreun loc rărit, faţă de alte erbivore care pasc la rând, lăsând urme vizibile.
Căprioarele şi mai ales ieduţii sunt prada tuturor fiarelor de pădure. Cei mai de temut sunt lupul şi râsul. Iezii sunt atacaţi chiar şi de dihor, vultur sau huhurez.
Această specie, după iepure şi vulpe, este mamiferul cu cea mai mare densitate la nivelul ţării noastre. Totuşi, bolile, duşmanii şi omul fac ca efectivul de căprioare să se micşoreze.
Se vânează (masculul şi femela) într-o anumită perioadă a anului pentru trofeu (coarne), dar şi pentru carne şi blană.

0 comments:

Free Page Rank Tool