Istoria filmului

    Film este termenul utilizat pentru desemnarea, in acceptiune mai larga, a produsului final al artei si industriei cinematografice.
   Arta si industria cinematografica in vorbirea curenta sunt cunoscute sub denumirea de cinematografie. La randul ei industria cinematografica se imparte in doua sectoare distincte: productia de film si difuzarea lor in sali de cinematograf sau televiziuni, casete video, DVD-uri sau descarcandu-l de pe internet (vizionare on demand).
   Un pasionat de film, care merge la cinematograf frecvent se numeste cinefil, iar valoarea filmului este stabilita de criticul de film, cu ocazia aparitiei productiei de film sau in cazul prezentarii lui la diferite festivaluri de film.
   Festivalurile de film sunt manifestari consacrate, unde juriuri formate din cineasti si critici de prestigiu ai cinematografiilor mondiale, dupa niste criterii stricte premiaza productiile de film ale cinematografiilor nationale participante. La astfel de manifestatii cinematografice a participat si participa si cinematografia romaneasca, obtinand premii importante pentru filmul romanesc.

   Istorie
   Prima proiectie cinematogreafica publica a unui film, cu aparatul fratilor Lumière, are loc la 28 decembrie 1895, la Paris, in localul "Grand Cafe", Boulevard des Capucunes. Filmul proiectat e intitulat La Sortie des Usines "Lumière" (Iesirea din Uzinele Lumière). Un alt film foarte important a fost Sosirea unui tren in gara, care a rulat, imediat dupa premiera franceza, si la Bucuresti.
   Aceasta data de 28 decembrie 1895, marcheaza nu numai prima proiectie cinematografica, ea marcheaza si nasterea unei noi arte, arta cinematografica, cea de-a saptea arta cum mai este cunoscuta, si o noua industrie, industria cinematografica.
   Filmul a fost multa vreme socotit ca un amuzament de balci, tratat cu dispret de oamenii seriosi. Multi din cei care au contribuit la temelia acestei noi arte de exprimare, si-au inceput activitate exploatand cate un nickel odeon (in traducere libera templu al artei de doi bani), cinematograful de mai tarziu.
   Primul promotor al noii arte si industrii, se poate spune ca a fost Louis Lumière. El realizeaza primele filme alegandu-si diferite subiecte hazlii din insasi fabrica lor de aparate de fotografiat. Astfel au fost realizate pelicule ca Tamplarul, Fierarul, Daramarea unui zid. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viata de familie: Dejunul lui Bébé, Borcanul cu pestisori rosii, Cearta intre copii, Baia de mare, Partida de carti, Partide de table, Pescuitul crevetelor. Fratele sau Auguste Lumière, filmeaza cateva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatalui lor, una dintre ele numindu-se Femei care ard ierburi.
   Louis Loumiere a fost primul operator de actualitati. In iunie 1895, cand proiectia cinematografica se facea numai sub titlu de experienta, el filmeaza cu ocazia Congresului de fotografie, sosirea participantilor coborand din vapor la Neuville sur Saone. Succesul obtinut de fratii Lumière cu prima proiectie cinematografica, ii determina pe acestia sa angajeze operatori care sa inregistreze pe pelicula aspecte din viata cotidiana. Acestia sunt cei care au facut posibila aparitia jurnalului de actualitati, documentarului, reportajului, precum si primele montaje de film. Primul montaj de film il realizeaza Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre activitatea pompierilor (iesirea cu pompa, punerea in baterie, atacul focului si salvarea).
   Fratii Lumière, pun la punct pentru prima data un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor alb negru se facea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degraba filme colorate decat filme color.
   Primul regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul Robert Houdin, un teatru care prezenta printre altele si numere de prestidigitatie. Vazand proiectiile cinematografice Lumière, isi da seama ce inseamna noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpara si el un aparat din Anglia, cumpara pelicula si incepe sa filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de cele Lumière.
   Dar intamplarea, este descoperitorul trucajului cinematografic. Filmand un omnibuz trecand pe strada, aparatul se blocheaza. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un dric. Developand apoi filmul si proiectandu-l efectul este spectaculos, un omnibus se transforma brusc intr-un dric. Acesta este primul trucaj cinematografic. Trebuie remarcat faptul ca miscarea aparatului in spatiu la acea data nu era folosita, imaginea obtinuta fiind un fel de plan general, mai bine zis o scena a unui teatru unde personajele intra spun ceva si ies.
   Primul film pe care-l realizeaza Méliès folosind trucajul, a fost Disparitia unei doamne in octombrie 1896. Aceste disparitii, combinate ulterior cu aparitii , devin un laitmotiv in filmele Méliès. El dezvolta sistemul lanterna magica, aplicandu-l in productia Voiajul in luna (1902), prin crearea de iluzii optice deosebite.
   Georges Méliès, este si primul creator de film politic prin creatia sa, Afacerea Dreyfus (1899). Filmarile se faceau afara la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe panza. Fiind tributar teatrului realizarile lui se fac fara miscarea aparatului si nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.
Între anii 1896-1912 Méliès realizeaza circa 500 de filme. Se remarca in afara de Afacerea Dryfus, Voiajul in luna de care am vorbit mai sus si Le sacre d'Edouard (1902) si Cendrillon (Cenusareasa)-1899.
   "Filmul Méliès", este un film ordonat pe tablouri, nu secvente, ci asa cum se prezinta actiunea unei piese de teatru. Méliès in filmele sale pentru o mai mare atractie foloseste procedeul de film colorat al fratilor Lumière, atunci cand aceasta noua industrie intra in impas numarul spectatorilor scazand. Acest lucru il determina pe Méliès sa creasca productia de filme artistice mai lungi ca metraj (200-300 m), pe unele chiar colorandu-le, indepartand-se de miniaturile hazlii de balci.
   Méliès nu a mai putut face fata marilor companii de productie aparute dupa 1910, fapt ce a dus la disparitia lui de pe piata noii industrii, industria filmului. Însa in anul 1931 guvernul francez isi aduce aminte de contributia lui in cotextul cultural al republicii si-i acorda "Legiunea de Onoare". Henry Langois, cel care creeaza arhiva de filme si Cinemateca Franceza ii salveaza marea majoritate a filmelor.
   Nu putem vorbi despre inceputurile cinematografului fara a aminti si de un alt francez contemporan cu Fratii Lumiére si Méliès, un pasionat al noii arte si industrii, Leon Goumont, producator de aparate de filmat si proiectie, cercetator in domeniul adaptarii sunetului si culorii filmului si nu in ultimul rand producator de filme. În compania sa de productie s-a realizat primul desen animat de catre Emil Cohl si a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a realizat in timp o colaborare cu Metro Goldwyn dand nastere la compania Goumont Metro Goldwyn. Se cunosc doua filme realizate impreuna : "Ben Hur" (versiunea film mut) si "Napoleon".
   Marirea duratei de proiectie si aparitia subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numarul spectatorilor interesati de noua arta sa creasca, aparand o retea de sali, numite cinematografe.
În ceea ce priveste aceste locatii, amintim ca Leon Goumont a cumparat Hipodromul din Paris construind o sala de 3400 de locuri.
   Dar filmul nu a ramas in vechiul continent. Devenind o afacere banoasa, incet, incet, incepe sa treaca oceanul. Face o escala in Marea Britanie, unde George Albert Smith, regizor de film, il "imbogateste" cu prim planul si John Willianson cu decupajul regizoral. Ajunge pe noul continent unde gaseste cele mai propice conditii pentru dezvoltare.
   Un proiectionist, Edwin S.Poter, preia compania de productie a filmelor proprietate a lui Edison in anul 1901. Trece la realizarea de filme de fictiune. Nou este ca acestea sunt cadre legate narativ. Reprezentativ este productia "The Great Train Robbery" (1903) care transforma filmul intr-un spectacol comercial. Acesta se remarca prin schimbari rapide de locatii, actiuni cu tren in miscare. Pleaca de la compania lui Edison la compania "Famous Players" (apoi "Paramount"), unde metoda sa regizorala este depasita si se va intoarce la vechea sa meserie, proiectionist (1916).
   În 1908 apare pe firmamentul industriei cinematografice unul din cei mai de seama regizori ai cinematografului american, numit si parintele filmului american, David Wark Griffith. Griffith, actor de profesie, incepe sa joace in film la compania de productie "American Mutascope and Biograph" (1908). Devine apoi regizor la "Biografh", realizand 450 de filme. La acest lucru contribuie si echipa de profesionisti cum sunt acritele Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, precum si regizori ca Mark Sennet si Erich von Stroheim, iar ca operator, renumitul epocii, Billy Bitzer. Dupa anul 1913, pleaca de la "Biograph" la "Reliance-Majestic", apoi devine independent. Realizeaza astfel "Judith of Bethulia" (1914), controversatul "The Brith of a Nation"(Nasterea unei natiuni) (1915) si "Intolerance" (Intoleranta) (1916), filme care-l fac cel mai mare producator american de film.
Vorbind despre filmele The Brith of a Nation (Nasterea unei natiuni) si Intolerance (Intoleranta), acestea sunt strans legate intre ele privind realizarea si prezentarea lor publicului.

   Intoleranta
   Primul apare cu o reclama care i-a facut pe multi sa-l acuze pe Griffith de rasism. Afisul filmului prezinta un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a dus la proteste de strada si la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu pozitia oficiala si-n urmatorul an produce Intolerance ca un raspuns dur celor care au facut atata zgomot.
   Griffith, impreuna cu actorii Douglas Fairbank, Mary Pickford si Charlie Chaplin, au fondat in anul 1920, compania "United Artist Corporation", unde a realizat filmele mute Brochen Blossoms (Muguri zdrobiti)-1919, Way Down East-1920, The Orphans of the Strom-1922, America-1924, Battle of Sexcs-1928 si filmele sonore Lady of the Pavements-1929 (cantat), Abraham Lincoln-1930 si The Struggle-1931.

   În loc de motto:
   "Cand oamenii n-au mai avut curajul sa creada in viata de jos, cand n-au mai avut candoarea sa creada in viata de sus, au inceput sa creada in viata ca-n filme.
   Starul a fost intruchiparea unui eden intermediar, unde Eva poarta bikini, merii cresc in piscine, iar sarpele isi petrece vacanta pe un iaht personal.

   Bine sau rau - asa a fost.
   Pentru o buna parte a lumii, filmul a fost intradevar o uzina care produce vise, conserve de vise. La inceput, vise sepia. Pe urma technicolore, iar spre dimineata, inainte de ora trezirii - cosmaruri..."(Ecaterina Oproiu - critic de film)
   Daca filmul este o arta sau o industrie, a fost o mare intrebare a multor oameni din lumea culturii, a intelectualitatii spirituale in general. Oare unde se termina industria si unde incepe arta? S-au cautat raspunsuri, si iata la ce s-a ajuns.
   Filmul este o industrie deoarece in el este investit capital pentru a fi realizat, este investit capital pentru exploatarea lui in sali de spectacole, care la inceputuri nu erau cu mari "pretentii", dar cu timpul publicul se "emancipeaza" avand pretentia ca si "nikel-odeonul" sa devina un templu, un templu a celor ce vin in el nu numai pentru distractie, ci si la un spectacol deosebit, de arta, un spectacol a celei de-a saptea arte.
   Pentru inceputurile cinematografului acele vederi miscatoare, facute de fratii Lumière, dar care deschid drumul documentarului, apoi acele comedioare, gen gradinarul stropit, facute tot de catre parintii sai, pentru care nu le trebuiau un scenariu, o organizare regizorala, erau de ajuns. Dar iata ca in aceasta activitate de balci apare Georges Méliès, Georges Méliès care isi da seama ca pentru fiabilitatea cinematografului este nevoie de creerea unui scenariu pentru a se realiza o productie, un film, pe care publicul sa-l caute.
   Deci, el este cel care-si da seama ca din atractia de balci se poate face o arta, si nu orice arta, ci o arta profitabila din care se pot scoate venituri frumoase. Iar filmul sau, "Voiajul in luna" (Voyaje dans la lune) va demonstra acest lucru.
   Legat de acest film a lui Méliès, nu putem trece cu vederea de faptul ca acesta, mai bine zis reteta de casa obtinuta cu proiectia lui in Statele Unite ale Americii, este cea care duce la aparitia primei sali specializate, cinematograful, intr-un cartier al Los Angelesului numit Hollywood(lemn sfant). Acel cartier plin de verdeata si soare, care peste cativa ani, chiar daca frumusetea sa nu este data de vreun lemn sfant, va fi "raiul pe pamant" al noii arte, cea de a saptea arta. Va deveni "fabrica de vise", vise totdeauna neaparat frumoase pentru milioane de visatori ai salii intunecate. Zeul Film se intrupeaza si se incoroneaza pe acest mirific loc, cu un nume parca predestinat "hollywood" (lemn sfant), loc de unde-si va incepe domnia. A fascinat si continua sa ne fascineze, sa ne facem sa radem sau uneori sa si plangem, dece nu?, dar totdeauna Zeul Film ne-a scos catusi de putin din cotidian, ne-a remontat pentru ziua de maine, ne-a facut viata mai usoara.
   Şi, incet, incet, acesta isi extinde aripile atotcuprinzatoare asupra mapamondului. Profiturile obtinute de noua arta devin pe zi ce trece tot mai mari.
   Concluzia este ca in lumea cinematografului, arta si industria pot conlucra si ceeace este mai important, se completeaza total, autosustinandu-se. Totul depinde de cel sau cei care le folosesc: cel care investeste capital sa se orienteze catre un scenariu acceptat de public pentru nevoia lui, iar cel care foloseste scenariu pentru ca productiea sa se ridice prin realizarea ei la cerinta aceluiasi beneficiar, publicul. El este cel care in intunericul salii poate fi vrajit de lumina ecranului privind filmul, apreciindu-l sau nu. El publicul este cel care viseaza sau isi vede implinit visul, in alb-negru sau color. El, publicul este cel care judeca in ultima instanta munca si stradania sutelor de oameni angajati in turnare filmului, de la scenarist, regizor, actori, pana la cel care aseaza bobina de film in cutia pentru difuzare.
   Şi ce este mai important, filmul devine mai profitabil prin vedete. Nu este o descoperire numai a noii arte aparute, se cunostea acest lucru de la Thalia. Însa pentru lumea cinematografului, vedeta este cea care aduce fani in sala de cinema. Ea, vedeta este cea care face ca fanul sau sa o considere nu un model, ci un idol, un idol care il face sa viseze la o lume pe care el nu o va atinge nici in visurile sale cele mai frumoase.
Sarbatoarea importanta a filmului mondial are loc in fiecare an cand se decerneaza premiile Oscar, ale Academiei Americane de Film, dar exista si festivaluri internationale de film la fel de prestigioase cum sunt cele de la Cannes cu premiul Palme d'Or, Venetia cu premiul Leul de Aur, Berlin cu premiul Ursul de Argint, si altele.
   În Romania se tin o serie de manifestari pentru promovarea filmului cum sunt: Festivalul International de film Transilvania, la Cluj-Napoca, un altul cu productiile noilor, mai bine spus anonimilor regizori ai celei de-a saptea arta din lumea larga, organizat de cine alt cineva decat de Fundatia Anonimul in localitatea Sfantu Gheorghe, din Delta Dunarii, judetul Tulcea si Festivalul de film international "DaKino" la Bucuresti, festivalul de asemeni al tinerilor realizatori.
   Cu prilejul acestor festivaluri sunt reliefate mesajul filmului adresat publicului, arta interpretativa a unor actori, scenariul si scenaristul, tehnici folosite in exprimare, regizorul filmului.
   Succesul de "box-office" este determinat, asa cum aratam mai sus, de scenariu, regizor, distributie, subiect, de evaluarea productiei de film de catre critica de film si ultimul determinant este publicul. El, maria sa publicul este cel care-si spune cuvantul la intrarea in sala pentru a viziona sau nu un film. El este cel care "dicteaza" ce vrea sa vada.
   Însa, nu trebuie uitat ca filmul prin mesajul sau mai mult sau mai putin voalat, a constituit si constituie si un puternic mijloc de influientare a maselor, mai bine spus un mijloc de propaganda a clasei conducatoare. A fost folosit de oricare clasa politica aflata la putere. Dar se remarca printr-o agresivitate sporita in manipularea maselor oranduirea sovietelor in Rusia si nazismul lui Adolf Hitler in Germania. Productiile realizate, erau o mistificare totala a realitatii, in special prin documentare si jurnale de actualitati. Nici filmele de fictiune nu erau scutite de aceasta forma de influientare, subiectele abordate fiind adaptate cerintelor ideologiei. Numai diplomatia in exprimare a realizatorilor, scenaristi si regizori, a facut posibila realizarea unor filme de un inalt nivel artistic sub niste dictaturi ca cele ale lui Stalin si Adolf Hitler.
   Asa a fost posibila realizarea unor filme ca: "Crucisatorul Potemkin" (Eisenstain, 1915), "Mama" (Eisenstain, 1925), "Ceapaev" ( Vasiliev, 1934, "Alexandru Nevsky" (Eisenstein si D.Vasiliev,1938), "Suvorov" ( Pudovkin si Doller, 1940), "Amiral Nahimov" (Pudovkin, 1946), "Tanara Garda" (Gherasimov, 1948), "Al 41-lea" (Ciuhrai Grigori, 1956), "Taunul" (A.Frintimer, 1955), "Zvapaiata" (Samsonov, 1958), "Idiotul" (Paraev, 1958), "Zboara cocorii" (Kalatozov, 1958), in Rusia Sovietica.
În Germania nazista unde Fritz Lang cu a lui capodopera Metropolis sau Der müde Tod (Moarte obosita) promite o cinematografie nationala germana care s-ar fi putut impune in lume, datorita politicii naziste alege calea imigratiei americane. Cu el a mai plecat o serie importanta cum au fost Pabst, Pommer si altii. Goebbels, seful propagandei naziste a gasit insa pe regizoarea Leni Reifensthal, care prin filmul Triumf des Willens (Triumful vointei), reuseste sa raspunda din plin cerintelor acestuia. Mai incearca Olimpiada, celebru de astfel in strainatate. Însa ramane celebra doar prin materialul documentar filmat a acelor vremuri de trista amintire.
   Vorbind de filmul romanesc, nici acesta nu a fost scutit de o asemenea influienta din partea clasei politice aflata la putere (vezi Filmul romanesc dupa 1948).
   Se remarca in prezent o diminuare a filmului de arta din cauza unor costuri ridicate de productie, in favoarea filmelor de divertisment, aventura, porno, SF, usor de realizat atat artistic, cat si material.
Cu toate acestea, cele doua tendinte de realizare a unui film, de arta sau divertisment, convietuiesc si fiecare se afirma in modul sau de exprimare.
   Chiar in uzina de vise a Hollywoodului, regizori ca Woody Allen, Robert Altman, Stanley Kubrick, Martin Scorsese, n-au uitat ca filmul este o arta si trebuie realizat ca atare.
Printre regizorii romani contemporani s-au facut remarcati Nae Caranfil, Liviu Ciulei, Mircea Daneliuc, Mircea Muresan, Sergiu Nicolaescu, Lucian Pintilie, Dan Pita, Geo Saizescu, Malvina Ursianu si multi altii.
   Nu trebuiesc uitati insa nici pionierii filmului romanesc, si anume Grigore Brezeanu, Jean Georgescu, Jean Mihail si Jean Negulescu (cunoscut sub numele de Jean Negulesco), care cu multe privatiuni au facut remarcata cea de-a saptea arta in cultura romaneasca interbelica, fiind ctitorii cinematografiei romanesti.

   Curente cinematografice
   Ca si in cazul celorlaltor arte, cinematografia se supune, mai mult sau mai putin unei clasificari pe curente: Noul Val - Franta, Neorealism italian, Noul val suedez, Free cinema sau The Angry Young Men Movement, New American Cinema, Cinema Nôvo sau Cinematograful lumii a treia, Expresionismul German, Filmul romanesc, Filmul sovietic (pana in 1992) si altele.

   Clasificarea filmelor
   Industria cinematografica
   Prin intermediul a trei articole, cu niste cunostiinte de nivel mediu de fizica, optica, electrotehnica, electronica si chimie, incerc sa va fac sa intelegeti acest fenomen, arta si industrie, care ne ocupa destul timp liber pentru destindere dupa o activitate stresanta si tumultoasa.
   Articolele au ca scop initierea in problemele de baza ale tehnicii cinematografice, crearea unei priviri in ansamblu asupra diverselor domenii care concura la realizare filmului si prezentarea lui spectatorului.


  SURSA 02

   ISTORIA FILMULUI ROMÂNESC
   Cinematograful a apărut în România la 27 mai 1896, la mai puţin de 5 luni de când la Grand Café din Paris fraţii Louis şi Auguste Lumière au arătat lumii minunea fotografiilor în mişcare. Primele proiecţii au avut loc în Bucureşti la sediul ziarului de limba franceză L’Indépendance Roumaine, care apărea zilnic în două ediţii încă din 1876. Echipa mobilă a firmei Lumière a sosit prin intermediul lui Edwin Schurmann, impresarul celebrelor actriţe Adelina Pati şi Eleonora Duse. Au fost proiectate filmele: Un dineu, Lecţii de mers pe bicicletă, Sera, Plecarea enoriaşilor de la o messă, Mic dejun pe iarbă, Piaţa Operei, Bufetul, Sosirea unui tren în gară. Tot în acest ziar, redactorul rubricii mondene, Mihail Văcărescu (sub pseudonimul Claymoor) a semnalat evenimentul: “Ieri seară aparatul cinematografic a fost aşezat în marele salon al ziarului nostru, unde vor avea loc proiecţii ziua şi noaptea… A fost ca o ieşire din biserică într-o zi de sărbătoare… Personajul misterios care manevra la fel de misterioasa lanternă magică ne-a condus la Moulin Rouge în timpul unei petreceri nocturne… Totul se derulează cu o asemenea veridicitate şi cu o asemenea viteză încât poţi crede că într-adevăr aceasta e realitatea.” Proiecţiile s-au prelungit până în septembrie, având loc şi în alte săli, iar preţul a coborât, astfel încât atracţia mondenă s-a transformat într-un spectacol popular.
   Privind retrospectiv, nu este întâmplător faptul că cinematograful a venit de la Paris la Bucureşti în aceste circumstanţe şi atât de timpuriu. De la jumătatea secolului al XIX-lea modernizarea României s-a făcut sub influenţa culturii franceze, iar Bucureştiul, pentru frumuseţea centrului său şi asemănările unor edificii cu cele din capitala Franţei, a căpătat supranumele de “Micul Paris”. Arhitecţi francezi precum Albert Galleron, Paul Gottereau, Albert Ballu, Bernard Cassien au lăsat amprenta Renaşterii franceze asupra mai multor clădiri din Bucureşti, iar un medic franco-spaniol Charles D’Avilla (Carol Davila) a fondat încă din 1857 şcoala de medicină care îşi păstrează prestigiul şi azi. Începutul relaţiilor politice şi culturale privilegiate româno-franceze se datorează marelui istoric Henri Michelet, care a făcut cunoscute opiniei publice internaţionale originea latină a limbii şi poporului român, ca şi aspiraţiile de uniune naţională. Amintirea acestei epoci a păstrat-o un hotel din Paris (pe str. Vaugirard), care s-a numit timp de peste 100 de ani “Principatele Unite”. La rândul ei, România, care copiase constituţia şi alte instituţii după Franţa şi Belgia, aspira la titulatura de “Belgia Orientului”. Deşi îşi obţinuse independenţa formală mai târziu decât Grecia, abia în 1878 (devenind regat în 1881), odată cu Serbia, dintre ţările est-europene, România se apropia cel mai mult de standardele occidentale, deşi păstra cele mai mari contraste între clasele sociale. La sfârşitul secolului al XIX-lea, România era printre primele ţări care adoptaseră sistemul metric, prima ţară ortodoxă care a adoptat calendarul gregorian (1866), singura ţară balcanică unde exista un capital autohton semnificativ, una dintre cele mai stabile monede, dar singura cu acoperire totală în aur din Estul Europei (din 1867), singura bancă privată capabilă de investiţii industriale – Marmorosch, Blank & Co. (fondată încă din 1848), cea mai densă reţea de cale ferată etc. Chiar şi după 1877, România a continuat să fie o ţară în care îşi găseau adăpost refugiaţi politici din ţările balcanice (sârbi, precum viitorul prim ministru Nikola Pasic, între 1883-1889, greci şi albanezi, precum Hristache Antoniu, june-prim în filmele mute româneşti cu haiduci, apoi repatriat în Albania unde a ajuns cântăreţ de operă) sau în care soseau emigranţi, majoritatea sezonieri (“pecialbari”), în speranţa de a putea trimite bani acasă. În 1900, mica Românie, cu doar 6 milioane de locuitori şi 130 de mii de km2 (unirea cu Transilvania având loc abia în 1918), era al patrulea producător mondial de petrol şi de grâu. La rândul său, Bucureştiul era al doilea oraş ca mărime din Balcani după Istanbul, cu aproape 300 000 de locuitori. Capitala României a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant (1857); în 1871 a fost introdus iluminatul cu gaz aerian, iar din 1882 cel electric. Prima linie electrică de tramvai a fost inaugurată încă din 1894.
   Începând de la jumătatea secolului al XIX-lea, mulţi români au studiat la Paris sau au cunoscut gloria în capitala Franţei. Dintre aceştia trebuie amintiţi sculptorul Constantin Brâncuşi, pionierii aviaţiei mondiale Traian Vuia şi Henri Coandă, scriitorii Martha Bibescu, Panait Istrati, Eugen Ionescu, Emil Cioran; biologul Victor Babeş, inventatorul stiloului (1850), Petrache Poenaru, pilotul de curse Petre Cristea, câştigător al Raliului de la Monte Carlo (1936) etc.
   În domeniul cinematografiei s-au afirmat în Franţa actorii Elvira Popesco (1896, Bucureşti – 1993, Paris), Maria Ventura (1886, Bucureşti – 1954, Paris), eroină în filmele lui Victorien Jasset, Albert Capellani şi Georges Denola; Jean Yonnel (1891, Bucureşti – 1968, Paris), care a jucat în filme ale lui Abel Gance, Henri Diamant-Berger, Robert Saidreau şi Julien Duvivier; producătorii Bernard şi Emile Tanenzeff (directori ai firmei Pathé-Nathan, născuţi la Chişinău) şi compozitorul Vladimir Cosma (n. 1940, Bucureşti). Alţi cineaşti reputaţi originari din România au fost regizorul german Lupu Pick (1885, Iaşi – 1931, Berlin), creatorul kammerspiel-ului, actriţa şi cântăreaţa Maria Cebotari (1910, Chişinău – 1949, Viena), actorii americani Johnny Weissmuller (1904, Timişoara – 1984, Acapulco, cel mai cunoscut interpret al lui Tarzan), Edward J. Robinson (Emmanuel Goldenberg, 1893, Bucureşti – 1973, Hollywood), John Houseman (Jacques Haussmann, 1902, Bucureşti – 1988), regizorii americani Jean Negulesco (1899, Craiova – 1993, Marbella), Lewis Milestone (Lev Milstein, 1895, Chişinău – 1980), Otto Preminger (1905, Wishniewska – 1986), compozitorul italian Roman Vlad (n. 1919, Cernăuţi, stabilit în Italia în 1938, autorul muzicii unor filme precum La beauté du diable, 1949, în regia lui René Clair), compozitorul german Michael Creţu (n. 1957, Bucureşti, autorul muzicii din Sliver, 1993, în regia lui Phillip Noyce) etc.
   Prima filmare în România a fost realizată pentru firma Lumière de către opticianul şi fotograful francez Paul Menu (1876-1973): Parada regală de 10 mai 1897/ Majestatea Sa Regele călare, ocupând locul pe bulevard pentru a prezida defilarea. Au urmat alte 16 actualităţi filmate în decurs de două luni: Târgul Moşilor, Hipodromul şi cursele de la Băneasa, Terasa cafenelei Capşa, Inundaţiile de la Galaţi, Exerciţiile marinei terestre, Vasele flotilei de pe Dunăre etc. Este interesant că Paul Menu a rămas o vreme în România şi a fost considerat cineast român, în timp ce camera sa de filmat a fost achiziţionată de dr. Gheorghe Marinescu (1863-1938), care a utilizat-o pentru cercetările sale în domeniul neurologiei, realizând, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, în 1898 primul film ştiinţific din lume – Tulburările mersului în hemiplegia organică. Însuşi Auguste Lumière recunoştea prioritatea dr. Marinescu într-o scrisoare din 29 iulie 1924: “Comunicările dv. asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână într-o vreme când primeam “La Semaine médicale”, dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări şi vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puţini savanţi au urmat calea deschisă de dv.” Demersul dr. Marinescu şi-a găsit repede utilitatea, întrucât la 25 octombrie 1899 medicul Alexandru Bolintineanu a susţinut la Paris o teză de doctorat despre coxotuberculoză care se baza pe studiul mersului bolnavilor din filmele realizate la Spitalul Pantelimon.
   Primii autohtoni care au filmat în Balcani au fost consideraţi în genere fraţii aromâni Ienache (1878, Avdella – 1954, Salonic) şi Miltiade Manakia (1882, Avdella – 1964, Bitolia). Fotografiile trimise de ei în 1903 ziarului Universul pentru a ilustra ostilităţile din timpul Răscoalei de Sf. Ilie sunt printre primele din România tipărite prin gravare. Tot un român, pictorul Carol Popp de Szathmary (1812-1888), prin fotografiile realizate cu ocazia Războiului Crimeii, fusese primul fotoreporter de război din lume. Participând în 1906 la Expoziţia internaţională de la Bucureşti, cei doi fraţi, nu au văzut doar pentru prima dată fotografiile în mişcare, ci, poate, şi o cameră Urban. Ienake a obţinut o medalie de aur şi una de argint, în vreme ce Miltiade una de argint, distincţii oferite pentru valoarea fotografiilor expuse de ei în pavilionul special dedicat românilor care trăiau în Macedonia. Ienache, cu bursa primită din partea regelui Carol I a putut călători la Paris şi la Londra, de unde a achiziţionat camera de filmat Bioscope 300 de la firma Charles Urban & Co. În acelaşi an au realizat Obiceiuri casnice la aromâncele din Pind, urmate de alte filme care înfăţişau horele, migraţia turmelor, obiceiuri religioase, înmormântări şi nunţi ale aromânilor, care pot fi considerate primele filme etnografice din lume. Totodată, ei au lăsat posterităţii documente cinematografice unice pentru acea vreme, cum ar fi scene de represalii prin spânzurătoare din timpul războaielor balcanice sau primul reportaj filmat de proporţii considerabile, vizitele sultanului Mehmed Reshad al V-lea la Salonic şi Bitolia (1911). Nu se poate nega o anumită influenţă a fraţilor Manakia asupra cinematografiei româneşti, deoarece copiile filmelor aduse de ei în România sunt montate şi au titluri şi inserturi în română, întrucât erau pregătite pentru proiecţie şi realizate special pentru publicul românesc. Pe de altă parte, s-ar putea ca ei să-l fi întâlnit pe operatorul Ion Voinescu şi pe C. Istrati în 1906, cu cinci ani înainte de a fi filmat Excursie în Macedonia turcească/ Vizita ministrului Istrati în Macedonia.
   În septembrie 1911, regizorul Grigore Brezeanu şi probabil operatorul Victor De Bon realizează primul film artistic românesc Amor fatal, având în distribuţie pe Lucia Sturdza, Tony Bulandra, Aurelian Barbelian, Constantin Neamţu-Ottonel, Grigore Brezeanu. Filmul s-a pierdut şi se păstrează puţine informaţii despre el. În acelaşi an, pe 7 noiembrie, pe scena Teatrului Naţional montarea basmului prelucrat de Victor Eftimiu, Înşir’te mărgărite, este completată de regizorii Aristide Demetriade şi Grigore Brezeanu cu scene filmate în care apăreau Aristide Demetriade, Zaharia Bîrsan, Eleonora Mihăilescu şi Ecaterina Zimniceanu. În ziarul Adevărul, dramaturgul Mihail Sorbul aprecia experimentul drept “compromisul între o artă ce şi-a câştigat cu prisosinţă acest titlu şi între un început de artă”. În schimb, filmul din 1912, Independenţa României a avut o soartă mai bună, ajungând să fie distribuit în Transilvania, Austria, Ungaria, Franţa şi Rusia. Actorii Petre Liciu, Constantin I. Nottara, Aristide Demetriade, Grigore Brezeanu şi scriitorul Corneliu Moldoveanu au colaborat la realizarea scenariului, regia i-a aparţinut tot lui Grigore Brezeanu, iar imaginea a fost semnată de francezul Frank Daniau, în timp ce producător a fost Leon Popescu prin firma sa Filmul de Artă Leon Popescu. Mai mulţi actori ai Teatrului Naţional şi-au dat concursul pentru a-i înfăţişa pe domnitorul Carol I (Aristide Demetriade), Osman Paşa (Constantin Nottara), primul ministru Mihail Kogălniceanu (Ion Niculescu), generalul Cernat (Ion Dumitrescu), generalul doctor Carol Davila (Ion Merişescu), ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei (Pepi Machauer), generalul Arion (Ghiţă Popescu), mitropolitul şi generalul Totleben (Constantin Orologea), principesa Elisabeta (Constanţa Demetriade) sau personaje legendare precum Peneş Curcanul (Aurel Athanasescu) şi Rodica (Jeni Metaxa- Doro), preluate din poeziile lui Vasile Alecsandri. Şi-au mai dat concursul actorii Elvira Popescu, Aristiţa Romanescu, Ion Brezeanu, Maria Filotti etc. şi, în calitate de interpreţi, operatorul Nicolae Barbelian sau dramaturgul Gheorghe Ciprian. Totuşi, meritul cel mai mare al filmului este că prin utilizarea a 80.000 de figuranţi, din care o parte chiar veterani ai Războiului de independenţă, a rezultat o superproducţie cinematografică recunoscută ca atare de presa franceză, comparabilă în epocă doar cu filmele lui Giovanni Pastrone sau mai târziu, în România, cu filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu. Este interesant totodată faptul că este vorba aici de unul dintre primele filme din lume în care un suveran s-a putut vedea în calitate de personaj, astfel încât Carol I a acordat sprijin financiar pentru realizarea filmului.
   În acelaşi timp, în Transilvania, aflată până în 1918 în componenţa Imperiului Austro-Ungar, primele proiecţii cinematografice se pare că datează din 1898, deci doi ani mai târziu dacât la Bucureşti, şi se datorează prof. M. Benko, care a făcut demonstraţii la Alba Iulia, Dumbrăveni şi Blaj. Prima sală de cinema s-a înfiinţat la Braşov în 1901, în România prima special amenajată pentru cinema fiind la Iaşi, cea a lui Anton C. Bottez, reprezentant al Casei Pathe. Ca şi în România, extinderea cinematografelor a fost încetinită din cauza lipsei uzinelor electrice. Au apărut mai multe case de producţie cinematografică, mai ales la Cluj, cum ar fi Proja, Corvin sau Transsylvania, unde a desfăşurat o bogată activitate Eugen (Jeno) Janovics (1872, Ungvar –1946, Cluj). El şi-a continuat activitatea la Cluj şi după unirea Transilvaniei cu România, realizând mai multe documentare despre România (pentru casele Moldfilm şi Foto-film Cluj), participând totodată la realizarea câtorva din primele filme artistice ungureşti (1913, Mânzul şarg/ A sarga csiko, regia Felix Vanhyl, după drama din mediu ţărănesc a lui Ferenc Csepreghy, E. Janovics fiind co-producător alături de firma Pathé) sau Din groazele lumii/ Vilagrem (1920, regia E. Janovics), o dramă moralizatoare despre efectele sifilisului, conţinând inclusiv imagini dintr-o clinică sau filmări sub microscop datorate consultantului ştiinţific, savantul român Constantin Levaditti. Din groazele lumii a fost prezentat întâia oară pe 29 decembrie 1920 la Teatrul Naţional din Cluj în completarea unei conferinţe medicale a profesorului Levaditti, rulând pe alte ecrane de la începutul anului următor, şi se pare că a beneficiat de o subvenţie din partea statului român. Alături de Eugen Janovics, în Transilvania şi-au mai început activitatea cinematografică regizorul britanic de origine maghiară Sir Alexander Korda (Sandor Laszlo Kellner, 1893-1956), soţul actriţei Merle Oberon, ca şi regizorul american Michael Curtiz (Mihali Kertesz, 1888-1962), autorul memorabilului Casablanca (1943) pentru care a obţinut premiul Oscar.
   Spectacolele cinematografice vor reapărea în Bucureşti prin 1905, pentru a deveni însă permanente. Dacă excludem Pavilionul cinematografiei de la marea expoziţie din 1906, prima clădire construită anume pentru proiecţii a fost cinematograful Volta de pe str. Doamnei, care a funcţionat din 1909.
   Prima revistă specializată de cinema, Revista cinematografică, a apărut la Bârlad în anul premierei Independenţei României, 1912, având o existenţă efemeră, la fel ca şi cele care i-au urmat. Treptat, noua artă a învins scepticismul intelectualilor, astfel încât în 1910 semnau cronici de cinema scriitori precum Liviu Rebreanu şi Mihail Sorbul în Scena, iar din 1929 D. I. Suchianu s-a afirmat ca primul teoretician român al celei de-a şaptea arte, autor al unui Curs de cinematograf în 1930 şi preşedinte al Sindicatului cinematografiştilor în 1933.
   Casele de producţie cinematografică au avut ambiţii mari, dar existenţe efemere: România Film (a lui Constantin T. Theodorescu) Filmul Naţional Român (1914), Filmul de Artă Leon Popescu, Lumina (1914, a lui Tudor Posmantir, la Brăila), Carmen – Sylva (a lui Gheorghe Ionescu), care au realizat şi filme documentare şi jurnale de actualităţi), Moment Film, ulterior Clipa Film (1927, a lui Horia Igiroşanu) etc.
   În timpul primului război mondial, în condiţiile refugierii guvernului la Iaşi, a fost organizat la Iaşi Serviciul Foto Cinematografic al Armatei Române (15 noiembrie 1916), unul dintre primele studiouri de stat din lume, specializat în realizarea de filme documentare. Aici şi-au desfăşurat activitatea operatori precum Constantin Ivanovici, Tudor Posmantir, Georges Ercole şi Nicolae Barbelian, a căror activitate s-a materializat la început în realizarea de reportaje filmate din primul război mondial. Implicarea statului român în producţia cinematografică s-a materializat mai târziu în Legea fondului naţional cinematografic (9 iulie 1934), care consfinţea colectarea filmelor de către Serviciul cinematografic care funcţiona în cadrul Oficiului Naţional de Turism începând de la înfiinţarea acestuia, în 1936. Primul studio al ONC se dă în folosinţă în august 1937. Pe 21 ianuarie 1941, pe platoul de 200 m2, tratat acustic şi dotat cu aer condiţionat, instalaţii electrice şi săli de montaj, dr. Ion Cantacuzino, în calitate de producător dă primul tur de manivelă la filmul O noapte furtunoasă în regia lui Jean Georgescu.
   Primele desene animate datează din anii ’20. Pionierii animaţiei româneşti Aurel Petrescu (1897-1948) şi Marin Iordache (Iorda, 1901-1972) au lucrat ca graficieni în presa vremii şi apoi ca operatori, regizori (Iorda şi ca scenograf şi regizor de teatru) şi actori. În 1920, Aurel Petrescu realizează Păcală în lună (la casa de producţie Soarele a germanului Erich Pommer), care e prezentat în aprilie, la Cinematograful militar din Bucureşti, urmat de Păcală amorezat (1925), iar între 1923-1927 de ciclul de desene animate umoristice D’ale zilei, din păcate toate pierdute, o idee despre cum arătau putând să ne facem din desenele păstrate. În 1927, cu ajutorul unui aparat de filmat Charles Urban & Co., cumpărat de la Aurel Petrescu, Marin Iorda realizează Haplea, primul desen animat românesc păstrat, pornind de la figura personajului pe care îl lansase în benzi desenate umoristice. Dacă Păcală era un personaj preluat din folclorul românesc, localizat oarecum în trecut, Haplea era un personaj care a intrat în folclor datorită popularităţii benzilor desenate şi figurii sale de naiv contemporan, pe care cineastul a introdus-o şi într-un film cu actori, Haplea (1928). Aurel Petrescu a continuat cu figuri zoomorfe (1926, Motanul în lună) şi cu “caricaturi animate” Capete (1927) sau Proverbe ilustrate (1927). Se poate spune că Bărbatul de la Adam până azi şi Femeia de la Eva până în zilele noastre (1927) prefigurează Scurtă istorie (1957) şi alte desene animate celebre de mai târziu ale lui Ion Popescu-Gopo. Din păcate, toate s-au pierdut. Începuturile în animaţie au fost timpurii, în schimb nu au putut avea continuitate, întrucât următoarele încercări datează abia din anii ’40.
Tot în această perioadă a început o producţie aproape constantă de jurnale de actualităţi cu subiecte româneşti la casele de producţie Soremar (1930), Chalant-Paltour (1930), Carpathia (1931), Indrofilm (1935), Naţionalul Nou (1937) şi Serviciul cinematografic din cadrul Oficiului Naţional de Turism (inaugurat la 6 august 1936), devenit instituţie independentă la 1 septembrie 1938 şi redenumit Oficiul Naţional al Cinematografiei, sub conducerea regizorului Paul Călinescu. Cele mai vechi jurnale păstrate sunt intitulate „Jurnal sonor nr”. (al săptămânii), după care este menţionat anul realizării. Aceste jurnale cuprindeau subiecte româneşti şi străine, cum ar fi vizite, primiri şi alte ceremonii la care participau mai ales familia regală şi membri ai guvernului (ponderea reflectării activităţii guvernului crescând în anii celui de-al doilea război mondial), evenimente culturale (bienale de artă) şi sportive (raliuri, meciuri de fotbal, tenis, curse hipice şi de schi), calamităţi naturale, slujbe religioase de Bobotează şi de Paşti, aspecte de la manifestaţii de 1 mai, din 1939 apărând şi o rubrică „Români, cunoaşteţi-vă ţara!”, în care erau prezentate locuri pitoreşti. În timpul celui de-al doilea război mondial au fost realizate filme documentare şi jurnale de actualităţi şi în colaborare cu studiourile UFA Berlin.
Din 1928, profesorul Dimitrie Gusti (1880-1955) şi colectivul său de sociologi începe realizarea primelor filme sociologice din lume: Obiceiuri populare româneşti (1928, regia Mihail Vulpescu), Drăguş – viaţa unui sat românesc (1929, regia Paul Sterian, Nicolae Argintescu-Amza), Un sat basarabean – Cornova (1931, regia Henri Stahl, Anton Golopenţia), Satul Şanţ (1936, regia Henri Stahl), Obiceiuri din Bucovina (1937, regia Henri Stahl, Constantin Brăiloiu), imaginea aparţinând unor operatori profesionişti şi rutinaţi, Nicolae Barbelian, respectiv Tudor Posmantir (ultimele trei).
Dintre filmele artistice mute mai trebuie menţionate şi Răzbunarea (1913, regia Haralamb Lecca după drama Năpasta de I. L. Caragiale), Păcat (1924, în regia lui Jean Mihail, după nuvela omonimă a lui I. L. Caragiale), Ţigăncuşa la iatac (1923, regia Alfred Halm, film pierdut, după nuvela omonimă de Radu Rosetti, despre dragostea dintre un boier şi o ţigancă, în care au debutat actorii Elvira Popescu şi Ion Finteşteanu), Manasse (1925, regia Jean Mihail, o melodramă având ca subiect dragostea dintre un român şi o evreică, după nuvela lui Ronetti Roman), Datorie şi sacrificiu (1925, regia Ion Şahighian, o poveste de dragoste pe fundalul primului război mondial), comedia Aşa e viaţa (1927, în regia lui M. Iorda), care reuşeşte să îmbine scheciurile de inspiraţie hollywoodiană cu tipologia fanfaronului bucureştean Mitică, lansat de dramaturgul I. L. Caragiale, melodramele Lia (1927, în regia lui Jean Mihail) sau Piatra lui Osman (1929, posibil în regia francezului Marc D’Arly), comediile Lache în harem (1927, în regia lui Marcel Blossoms şi m. Kellermann), Maiorul Mura (1928, în regia lui Ion Timuş) şi Gogulică CFR (1929, în regia lui Constantin Dumitrescu), filmele cu haiduci ale lui Horia Igiroşeanu sau dramele lui Martin Berger (1929, Venea o moară pe Siret, după romanul omonim al lui Mihail Sadoveanu) sau Leiba Zibal (1930, după nuvela În vreme de război de I. L. Caragiale).
   Primul film sonor românesc, reprezentând deopotrivă şi cea dintâi coproducţie (România-Germania), este Ciuleandra (1930), o adaptare foarte liberă după romanul lui Liviu Rebreanu a regizorului Martin Berger. În acelaşi an, Ion Niculescu-Brună a realizat filmul Ecaterina Teodoroiu (despre legendara eroină a primului război mondial). Dintre filmele artistice sonore mai trebuie menţionate comediile în care apar marii actori comici Constantin Tănase (1932, Visul lui Tănase, în regia lui Bernd Aldor-Calmanovici, coproducţie româno-germană), Stroe şi Vasilache (1935, Bing-bang, în regia celor doi actori) sau filmul poliţist Trenul fantomă (1933, în regia lui Jean Mihail). Realizatorii cei mai reprezentativi de filme de ficţiune din această perioadă sunt Jean Mihail (1906-1963) şi Jean Georgescu (1904-1994), amândoi începându-şi cariera în străinătate.
   În timpul celui de-al doilea război mondial mai multe documentare obţin premii la Festivalul de la Veneţia: Ţara Moţilor (1939, în regia lui Paul Călinescu, comentariul aparţinând scriitorului Mihail Sadoveanu), o uimitoare dezvăluire a unui ţinut montan din inima Europei în care oamenii trăiau la fel ca în Evul Mediu, astfel încât acolo s-a păstrat o cultură populară autentică, România în lupta contra bolşevismului (1941, regia Paul Călinescu), un film care a valorificat filmările pe frontul de Est ale operatorilor români şi germani, respectiv Noi (1942, regia Ion Cantacuzino), o sinteză a istoriei României. Lui Paul Călinescu i se datorează nu numai filme documentare (din 1934), între care şi subiecte ale jurnalelor de actualităţi grupate în ciclul „Români, cunoaşteţi-vă ţara!”, ci mai târziu şi filme artistice cum ar fi Floarea reginei (1946) sau primele filme artistice din timpul comunismului – Răsună valea (1949), Desfăşurarea (1954, după nuvela omonimă de Marin Preda), Porto Franco (1961, după romanul Europolis de Jean Bart) sau Titanic vals (1964, în colaborare cu Tudor Muşatescu, după comedia omonimă a acestuia).
   Ca şi Paul Călinescu (1902-2000), regizorul Jean Georgescu a avut o activitate îndelungată, cuprinsă între anii ’20 şi ’70. El a debutat ca actor de teatru, apoi a lucrat ca scenarist şi regizor în Franţa (unde a realizat La Miniature/ Miniatura, 1932, L’Hereuse aventure/ Aventura fericită, 1935 şi Les Amis de Saint Hubert/ Amicii din Saint Hubert,1937). A abordat cu succes documentarul (1948, Petrolul) şi filmul de montaj (1963, Lanterna cu amintiri, o istorie a cinematografului românesc), însă şi-a legat numele mai ales de ecranizările după dramaturgul I. L. Caragiale: O noapte furtunoasă (1942), Arendaşul român, Lanţul slăbiciunilor, Vizită (1952) şi Mofturi 1900 (1964). Valoarea acestor ecranizări după Caragiale a determinat imediat şi realizarea altora de către cuplurile de regizori Aurel Miheles – Gheorghe Naghi şi Victor Iliu – Sică Alexandrescu, respectiv de regizorul Haralambie Boroş.
   La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost obligat să abdice şi a fost instaurat primul guvern pro-sovietic. Au urmat ca şi în alte ţări est-europene naţionalizări, venirea la putere a partidului comunist ca unică forţă politică şi instituirea esteticii proletcultiste. Regimul comunist a avut ca efect în domeniul cinematografiei o producţie de filme exclusiv de stat, care ajunge destul de mare în anii ’80 (peste 30 de filme de ficţiune anual), o creştere considerabilă a numărului de cinematografe (inclusiv în mediul rural) iar prin aplicarea legii depozitului legal evitarea pierderilor iremediabile a unor filme.
   La 21 decembrie 1989 o revoltă populară a răsturnat regimul de dictatură şi a marcat întoarcerea României la regimul democratic. 

SURSA 03

   Cele mai blestemate 10 filme din istorie
   Doua accidente de masina in trei zile si 11 persoane ranite pe platoul de filmare de la The Sorcerer's Apprentice, ultimul film al lui Nicolas Cage. Cu o astfel de lista neagra la activ, toata lumea de pe platourile de filmare se intreaba daca nu cumva filmul este blestemat.
   Potrivit editorilor de la Fox News, nu este prima oara in istoria Hollywood - ului cand apar accidente ciudate in timpul filmarilor.
   De-a lungul anilor, echipele unor filme precum: Superman, Poltergeist sau The Omen au invocat diverse blesteme, dupa ce in timpul filmarilor s-au produs accidente grave, uneori soldate chiar si cu decese. Editorii de la Fox au realizat un top al celor mai afectate filme.
1.Rebel Without a Cause (1955)
   Se spune ca acest film a fost lovit de blestem deoarece vedetele din distributie au decedat intr-un mod bizar. James Dean a decedat la varsta de 24 de ani in urma unui accident de masina, Natalie Wood a decedat la 43 de ani prin inecare accidentala, Sal Minelo a fost injunghiat fatal (37 de ani), iar Nick Adams a murit in urma unei posibile supradoze.
2. Seria James Bond
   Seria James Bond nu a fost niciodata lipsita de incidente neplacute. In timpul filmarilor pentru Casino Royale, mai multi cascadori si actori au fost raniti. Filmarile au fost oprite o scurta perioada, iar toata lumea s-a intrebat daca nu cumva planeaza un blestem asupra productiei. Celebra masina a lui James Bond a fost implicata intr-un accident inexplicabil, Daniel Craig si-a taiat unul dintre degete, Halle Berry aproape ca a orbit, iar Pierce Brosnan s-a speriat serios dupa ce a fost lovit de fragmente de glont. Sunt doar cateva dintre episoadele ciudate din seria Bond.
3. The Mistfits (1961)
   In timpul filmarilor, Marilyn Monroe a suferit o supradoza si a fost internata la dezintoxicare, Jon Huston a suferit complicatii serioase din cauza alcoolului, iar Clark Gable a acuzat-o pe Marilyn Monroe ca i-ar fi cauzat un atac de cord. A doua zi dupa aceste declaratii, Clark Gable chiar a suferit un atac de cord. Doi ani mai tarziu, Monroe a murit din cauza unei supradoze.
4. Batman: The Dark Knight (2008)
   Trei dintre vedetele filmului au fost urmarite de ghinion. Heath Ledger a decedat din cauza unei supradoze accidentale, Christian Bale a fost arestat pentru asalt, iar Morgan Freeman a fost ranit intr-un accident de masina.
5. The Crow (1994)
   Mai multi membrii ai echipei de filmare au suferit accidente bizarre, iar echipamentul a fost distrus de un incendiu misterios, izbucnit in momentul in care pe platouri nu se afla nimeni. Tragedia cea mare a fost insa decesul lui Brandon Lee survenit in timpul filmarilor. El a fost impuscat cu gloante adevarate intr-o scena in care gloantele trebuiau sa fie oarbe...
6. Rosemary's Baby (1968)
   Filmul regizat de Roman Polanski este in topul blestemelor de la Hollywood, fiind un magnet pentru evenimente bizare. Compozitorul care a lucrat la film a murit la un an de la premiera, in acelasi fel cu personajul principal al filmului. Producatorul William Castle a suferit un blocaj renal, dupa care a declarat ca a simtit in multe randuri faptul ca filmul ar fi blestemat. Mai mult, sotia lui Roman Polanski - care era insarcinata - si alte patru persoane, au fost ucise de Charles Manson, celebrul criminal in serie.
7. The Omen (1976)
   Inca de la prima zi de filmare, acest horror a parut a fi blestemat. Primul semnal? Un membru al echipei a distrus o masina a companiei intr-un accident. Apoi, un paznic a fost ucis de unul dintre leii folositi la filmari. Mai mult, un avion in care se afla Gregory Peck a fost lovit de fulger, dupa care un alt avion, in care se afla scenaristul David Seltzer, a patit acelasi lucru. Mai tarziu, cativa membrii ai echipei de filmare au decedat intr-un accident aviatic.
8. The Exorcist (1973)
   Laureatul premiilor Oscar este considerat a fi unul dintre cele mai blestemate filme din istorie. Conspiratorii au spus atunci ca platoul a fost bantuit de un demon care incerca sa impiedice realizarea filmului. Vedeta Linda Blair a suferit o cadere nervoasa severa, iar dupa lansare, realizatorii au spus ca The Exorcist a fost o experienta cu adevarat infricosatoare. In timpul proiectiilor filmului, spectatorii au inceput brusc sa vomite, sa lesine sau au avut reactii isterice.
9. Superman
   Legenda spune ca actorii care au interpretat rolul celebrului super-erou au fost blestemati. Christopher Reeve este cel mai cunoscut dintre ei. El a ramas paralizat in urma unui accident la calarie si a murit in 2004. George Reeves - actorul care a fost Superman in seria din anii '50 a fost asasinat, iar Bud Colley - cel care si-a oferit vocea pentru "The New Adventures of Superman", a decedat la randul sau din cauza unor probleme de circulatie a sangelui. Pe langa Superman si alte personaje au avut probleme. Margot Kidder (Lois Lane) a suferit o cadere nervoasa severa, iar Richard Pryor (Gus Gorman) a fost diagnosticat cu scleroza multipla.
10. Poltergeist (1982)
   In ciuda succesului, Poltergeist se afla in fruntea clasamentului filmelor blestemate. Nu mai putin de patru membrii ai distributiei au decedat in doar 6 ani. Dominique Dunne (Donna Freeling) a fost ucisa de un fost iubit. Ea avea doar 22 de ani. Ulterior, Heather O'Rourke (12 ani) a decedat din cauza unei gripe care i-a provocat un stop cardiac. Alti doi actori, Julian Beck si Will Sampson, au decedat ulterior din cauza unor boli grave.

sursa:ipedia.ro