Microeconomia si Macroeconomia

  Microeconomia este ramura stiintei economice (stiinta alocarii optimale a resurselor), ce studiaza mijloacele de satisfacere a nevoilor crescatoare ale oamenilor in conditiile limitarii (a raritatii) resurselor si pe deasupra comportamentele individuale ale consumatorului, ale producatorului si cateodata ale statului si care analizeaza modul in care preturile se stabilesc pe diferite piete (piata bunurilor si serviciilor
, a muncii, monetara, a titlurilor, etc).
   Macroeconomia, care este o alta ramura a stiintei economice, se intereseaza insa de aspectul global, agregat al problemelor economice cum ar fi productia globala, consumul total, numarul de someri, etc. În principiu, agregarea inseamna suma cantitatilor individuale, iar trecerea de la microeconomie la macroeconomie, nu este atat de simpla. Multe rationamente sunt adevarate pentru individ, dar false pentru societate.
   De exemplu, daca o singura persoana primeste mai multi bani, situatia acestei persoane se amelioreaza. Dar, daca toata lumea primeste mai multi bani, situatia acesteea nu se va ameliora.
   Daca un agricultor face o recolta mai buna, datorita unei munci sustinute, este probabil ca venitul lui sa creasca. Daca toti agricultorii reusesc sa isi creasca in acelasi an productia, probabil ca veniturile lor vor scadea.
   Teoria economica numita microeconomie are ca obiectiv principal analiza determinarii simultane a preturilor si a cantitatilor produse
, schimbate si consumate.
   Se numeste teorie microeconomica sau microeconomie pentru ca pretinde sa respecte prin formulele sale abstracte, individualitatea fiecarui bun si al fiecarui agent.
   Analiza comportamentului agentilor economici (vanzatori, cumparatori) se face prin intermediul preturilor, de aceea microeconomia mai este denumita si teoria preturilor.
   Teoria microeconomica, a atins astazi un nivel de rigoare destul de inalt, in sensul ca ea este construita in intregime plecand de la un ansamblu coerent de concepte abstracte care ofera o reprezentare formala a obiectivului studiat.
   Chiar daca anumiti autori clasici precum A. Smith, D. Ricardo, au furnizat cateva din rationamentele microeconomice actuale, baza teoriei microeconomice s-a nascut odata cu « revolutia marginalista » a anilor 1850-1880.
   Începand cu acesta perioada, cercetarile se orienteaza cu putere intr-o directie noua aceea de a gasi solutii la probleme cum ar fi :
- cum sa maximizezi profitul la o intreprindere;
- cum sa masori satisfactia unui consumator, a unei gospodarii si cum sa o maximizezi;
- cum sa efectuezi alegeri rationale, etc;
si acorda mai putin interes problemelor generale (cum ar fi: acumularea capitalului, cresterea comertului international, etc.).
   Pe cand clasicii considerau ca resursele sunt reproductibile, datorita viziunii lor pe termen lung, marginalistii (sau neoclasicii), plaseaza conceptual de raritate in centrul analizei lor, cautand modalitati prin care trebuie organizate resursele pentru a ajunge la un optim, sub restrictia raritatii.
Parintii fondatori ai curentului marginalist sau neoclasic si deci ai microeconomiei, sunt ]n numar de trei si sunt de nationalitati diferite. Ei au abordat subiecte vecine, fara insa a se cunoaste. Acestia sunt:
- francezul Leon Walras (1834-1910) care a dat nastere Şcolii de la Lausanne si teoriei echilibrului general. Succesorul sau a fost celebrul Vilfredo Pareto;
- britanicul Stanley Jevons (1835-1882), profesor in Australia, dupa ce a studiat la Londra;
- austriacul Karl Menger (1840-1921) care a dat nastere Şcolii de la Viena si teoriei subiective a valorii.
   Desi nu a facut parte din trio-ul initial, Alfred Marshall (1842-1924), fondatorul Şcolii de la Cambridge, este considerat ca unul din principalii intemeietori ai scolii neoclasice impreuna cu succesorul sau Sir Arthur Pigou (1877-1959).
   Marshall, considera ca este foarte delicat rationamentul in termenii echilibrului general si prefera o analiza in termenii echilibrului partial. Instrumentele de analiza puse la punct de Marshall sunt folosite si astazi.
   Una din caracteristicile rationamentului sau este utilizarea faimosului «ceteris paribus», ceea ce se poate exprima astfel : “Care este influenta unei variatii a variabilei A asupra variabilei B, stiind ca celelalte variabile care ar putea influenta eventual variabila B sunt considerate ca fiind fixate".
O astfel de analiza, in termenii «echilibrului partial» considera ca efectele sunt limitate. Aceasta ipoteza este adesea acceptabila: efectele unei cresteri a pretului dulcetei de coacaze, de exemplu, asupra restului economiei vor fi cu certitudine destul de slabe. În alte cazuri, insa, este dificil in a admite aceasta ipoteza (de exemplu in cazul pretului petrolului ).
   Din 1920, Frederich von Hayek (1899-1942) preia sefia unui curent neomarginalist, ale carui caracteristici principale sunt dezvoltarea calculului economic si apologia liberalismului.
Microeconomia este stiinta care se ocupa cu studiul aprofundat (microscopic) al agentilor economici individuali, iar piata serviciilor si produselor este cadrul pe care microeconomia il dezbate cu predilectie.
   Ea studiaza mecanismele si legile care guverneaza consumul si productia, modul de alocare a resurselor, modalitatile de combinare a factorilor de productie cat si posibilitatile de optimizare ale acestor combinatii.
   Scopul principal al microeconomiei este acela de a asigura o fundamentare stiintifica procesului decizional desfasurat la nivel microeconomic.
   Una din ipotezele fundamentale in microeconomie este aceea ca agentii economici au un comportament rational, iar acest comportament poate fi descris printr-o functie obiectiv (utilitate pentru consumator, profit pentru producator).
   Obiectivul microeconomiei consta in analiza determinarii simultane a preturilor si cantitatile produse, schimbate si consumate.
Cele mai importante probleme studiate de catre micoeconomie sunt:
- Definirea, descrierea si analiza logica a mecanismului cerere-oferta (modul de interactiune intre cerere si oferta si cum influenteaza procesul de formare a preturilor si impactul pe care il are asupra comportamentului producatorilor si consumatorilor);
- Identificarea posibilitatilor si cailor de asigurare
a echilibrului la nivel individual, a deducerii si formalizarii conditiilor necesare pentru realizarea echilibrului, evaluarea multiplelor influente sub care se formeaza acesta:
- Optimizarea deciziei la nivel microeconomic in conditiile unui sistem bazat pe economia de piata libera.
   Legile economice ce au o influenta marcanta in microeconomie sunt legile economice fundamentale si anume:
- legea limitarii resurselor;
- legea randamentelor descrescatoare;  
- prima lege a cererii;
- a doua lege a cererii.

   SURSA 02
 
   Analizarea si caracterizarea activitatilor economice ca forma specifica de actiune sociala are ca punct de plecare omul si nevoile sale.
   Prin nevoi sau trebuinte in sens economic intelegem  exigente umane, individuale sau colective ce trebuie satisfacute in timp si in spatiu cu bunuri si servicii pentru a asigura desfasurarea normala a oricarei laturi a vietii si activitatii oamenilor.
In functie de latura sociala nevoile finite umane pot fi:
• naturale, individuale
• sociale, de grup
• spiritual, psihologice
In functie de gradul de complexitate nevoile umane sunt :
• elementare (fundamentale sau de baza)
• superioare complexe
   Studiul nevoilor umane sta la baza intelegerii intereselor economice.Acestea reprezinta manifestari constientizate ale nevoilor umane devenite mobiluri care determina anumite comportamente in vederea realizarii performantelor economice necesare dobandirii bunurilor capabile sa satisfaca respectivele nevoi.
   In vederea punerii in functiune a intereselor si a satisfacerii trebuintelor exprimate de acesta se declanseaza diferite genuri de activitate umana.Orice activitate umana presupune existenta si utilizarea unor resurse specific in cantitati determinate si de o calitate adecvata.Resursele economice sunt reprezentate de potentialul uman, material, financiar, stiintifico-tehnic si informational de care dispune societatea la un moment dat in calitate de mijloace pentru satisfacerea trebuintelor.Premisa  si sursa principala a satisfacerii celei mai mari parti a nevoilor umane o reprezinta natura ale carei elemente se constituie in resurse naturale.
   Desprinderea resurselor natural edin mediul lor in vederea folosirii este rodul activitatii umane conditionata de existenta resurselor umane care la randul lor depind de factorul demografic, de numar, calitatea si structura resurselor de munca.In prezent o importanta din ce in ce mai mare au capatat-o resursele informationale folosite in scopuri de cunoastere, decizie sau actiune.
   Resursele naturale impreuna cu potentialul demographic formeaza resursele primare sau originare.Pe baza lor se formeaza resursele derivate care conduc catre o eficienta a celor dintai asemeni resurselor primare, resursele derivate pot fi material si umane.
1. Microeconomia
2. Mezoeconomia
3. Macroeconomia
4. Mondoeconomia
   Microeconomia reprezinta acea ramura a stiintei economice care studiaza unitatile economice elementare, individuale (gospodarii individuale, firme, banci, administratii), structurile si comportamentele acestora, precum si interrelatiile dintre aceste unitati elementare. 

   SURSA 03
 
   Microeconomia se ocupă cu studiul comportamentului economic al diferiţilor consumatori (teoria bugetară), al firmei (teoria producţiei) si problematica împărţirii bunurilor limitate si a venitului limitat. În cadrul microeconomiei indivizii sunt văzuţi ca forţă de muncă, ca şi consumatori ai bunurilor produse, pe care aceştia le consumă cu scopul de a-şi maximiza folosinţa. Unităţile de producţie utilizează factorii de producţie cum ar fi munca, capitalul, progresul ştiinţific cu scopul de a maximiza profitul.

   Domenii ale microeconomiei
   Teoria consumatorului se ocupă cu studiul cererii pe piaţa bunurilor. În cadrul acestei teorii este analizată utilitatea consumatorului, exprimată prin cantitatea tuturor bunurilor pe care el le cumpară într-o anumită perioadă. La aceasta, preferinţele şi curbele de indiferenţă joacă un rol foarte important.
Teoria producţiei se ocupă cu studiul ofertei pe piaţa bunurilor. Pornind de la o funcţie de producţie care redă relaţia dintre factorii de input şi cei de output, se cercetează de cât input e nevoie pentru producerea anumitor cantităţi de producţie.
   Teoria preţurilor cercetează efectele întalnirii cererii cu oferta pe piaţa bunurilor.
   Teoria jocului se ocupă cu studiul teoretic al jocului.

   Supoziţii
   În microeconomie sunt folosite cel mai frecvent modele abstracte pentru rezolvarea diverselor probleme. De aceea se presupune că toţi actorii implicaţi în economie operează cu scopul maximizării folosinţei şi negociază raţional, alegând întotdeauna cea mai bună alternativă de negociere care le stă la îndemână.
   Aşa numitul actor ideal este denumit şi Homo oeconomicus.
   În plus, apar adeseori noi supoziţii. Supoziţia de convexitate descrie percepţia asupra relaţiei de preferinţă a celui care trebuie să decidă, supoziţia de nesaturaţie descrie faptul că fiecare unitate a unui bun economic măreşte valoarea preferinţei, iar cu supoziţia de divizibilitate microeconomiştii îşi uşurează calculele, deoarece nu mai trebuie să ia în considerare faptul că doar bunurile măsurate în unităţi fixe vor fi cerute şi produse.
   Pentru considerarea relaţiilor de preferinţă sunt importante şi supoziţiile de tranzitivitate şi integritate.
   Cea dintâi afirmă că nu există nici o inconsistenţă în preferinţele unui actor implicat în economie, iar cu cea de-a doua supoziţie postulează că el poate spune pe care dintre cele două bunuri le preferă. 

sursa:ipedia.ro