Pisica
Pisica trăieşte în strânsă legătură cu oamenii de cel puţin 3500 de ani, fiind folosite de către egipteni pentru a ţine departe şoarecii. În ciuda domesticirii, pisica nu a pierdut abilitatea de a trăi în sălbăticie, unde formează colonii.
Comportamentul pisicii
Sociabilitate
Prejudecata legată de pisici planează asupra solitarităţii sale, fiind un animal nesociabil. Acest concept este înlăturat de un studiu efectuat în anii '70 de către David MacDonald, cercetător la Universitatea Oxford din Marea Britanie. Studiul a indicat faptul că o femelă este mai predispusă să stea cu o felină înrudită decât cu o alta din altă linie. Cercetătorul Randall Wolfe susţine că acest lucru nu se manifestă şi către partea masculină, indiferent de provenienţa genetică a acestora.
Luptele între pisici
Câteodată pisicile care împart acelaşi mediu de viaţă pot să se lupte, fiind o modalitate de demonstrare a abilităţilor; poate fi totodată o joacă inofensivă. De asemenea, este şi modul stabilirii unei ierarhii într-un grup de pisici sau o cale de atenţionare a unei feline când încalcă o regulă a grupului. Pentru a fi despărţite, pisicilor trebuie să li se atragă atenţia. Imediat ce s-au despărţit, acestea trebuie separate în încăperi separate, până când nu mai au tendinţa de a se lupta. Niciodată stăpânul nu intervine fizic în lupta lor, deoarece acesta poate fi zgâriat sau muşcat serios.
Zgâriatul
Pisicile au nevoie să zgârie, fiind procesul prin care se îndepărtează straturile inutile ale ţesutului cornos care constituie ghearele. Prin întindere se exersează muşchii, încheieturile şi tendoanele.
Dacă pisica zgârie mobila din casă, înseamnă că are nevoie de o suprafaţă pe care să îşi ascută ghearele. Pentru a elimina această problemă, stăpânii pot achiziţiona suprafeţe de ascuţit ghearele, poziţionându-le în locuri cu cel mai mare interes pentru pisici.
Pisicile stresate sau bolnave pot zgâria sau muşca oamenii, comportament care poate apărea când pisica nu are chef de alintări şi mângâieri, mai ales pe burtă. Mâna nu trebuie retrasă brusc din ghearele sau dinţii pisicii, provocându-se astfel rănile mai grave. Pisica nu trebuie scuturată, lovită sau pălmuită, deoarece ea nu va înţelege de ce este bătută, ci doar că oamenii pe care îi iubeşte o lovesc din motive necunoscute.
Anatomie
Scheletul şi muşchii
Scheletul pisicii este format din 250 de oase. La nivelul capului, dentiţia cuprinde incisivii, caninii, premolarii de carne, dar nici un dinte "plat" (ca molarii) pentru a strivi hrana: aceştia nu sunt necesari pentru că pisica îşi "sfâşie" hrana cu ajutorul muşchilor puternici ai fălcilor, apoi şi-o înghite fără a o mesteca. Vertebrele gâtului sunt scurte, iar coloana vertebrală foarte flexibilă. Vertebrele cozii prelungesc coloana vertebrală, numărul acestora variind în funcţie de rasă. Coada are rol în echilibru. Labele anterioare se termină cu cinci "degete" prevăzute cu gheare retractile keratinoase; labele posterioare, mai lungi, se termină cu patru "degete", de asemenea prevăzute cu gheare retractile.
Muşchii spatelui sunt foarte flexibili, cei ai labelor posterioare puternici, particularităţi care conferă animalului supleţe şi o "detentă" amplă în sărituri.
Din cauza regimului alimentar mai diversificat şi mai sărac în proteine, intestinele pisicii de casă sunt mai lungi decât cele ale strămoaşei sale sălbatice. Această trăsătură, împreună cu diminuarea taliei sale, este adaptarea cea mai semnificativă a pisicii la noul său mod de viaţă.
Părul
Părul pisicii este alcătuit din fire lungi care poartă "desenul" (pete, dungi etc.), la baza cărora se găsesc fire mai scurte şi în final, puful, toate acestea asigurând o bună izolaţie a corpului.
Simţurile
La origine, pisica vâna în zori sau seara, fapt care a dus la dezvoltarea simţurilor sale şi la o percepţie a universului diferită de a oamenilor, care la un moment dat i-au atribuit chiar puteri supranaturale. Se vorbeşte despre pisici care au prezis cutremure de pământ şi alte catastrofe, explicaţia probabilă fiind că urechea lor este capabilă să perceapă vibraţii pe care oamenii le ignoră.
Auzul
Auzul pisicii este foarte sensibil la frecvenţele înalte, mergând până la 30 000 Hz, în timp ce urechea umană este limitată la 20 000 Hz. Datorită celor 27 de muşchi care îl controlează, pavilionul fiecărei urechi poate pivota în mod independent, pentru a localiza originea unui zgomot şi distanţa de la care acesta provine.
Văzul
Este simţul său principal. Câmpul vizual al pisicii este, ca şi auzul, mult mai larg : 187° (faţă de 125° pentru oameni), ceea ce nu reprezintă nici pe departe un record în lumea animală. Intensitatea luminii influenţează forma pupilei: de la o simplă linie dreaptă în lumină, aceasta se dilată într-un cerc perfect în condiţii de semiîntuneric. Contrar unei credinţe răspândite, pisica este incapabilă de a vedea în întuneric deplin, totuşi vede mult mai bine decât oamenii în timpul nopţii. Aspectul fosforescent al ochilor săi pe un întuneric relativ se datorează unui strat de celule ale retinei, numite tapetum lucidum, care acţionează ca o oglindă şi reflectă lumina, care trece prin retină o a doua oară, dublând astfel acuitatea vizuală a acesteia în întuneric.
În schimb, pisica nu percepe culorile sau mişcarea la fel ca noi: se pare (deşi acest aspect este încă în discuţie) că ea nu percepe culoarea roşie şi că în general, nu prea distinge detaliile. Un obiect în mişcare (ca de exemplu o pradă), îi apare mult mai clar decât un obiect static.
O particularitate a ochiului pisicii este că este protejat, pe lângă pleoapele inferioară şi superioară, de o a treia pleoapă, membranoasă, care se închide dinspre colţul interior al ochiului către exterior. Frecvent, dacă această membrană este vizibilă, este un semn de suferinţă al pisicii (tulburări digestive, cel mai des prezenţa paraziţilor sau enterită).
Mirosul
Simţul mirosului la pisică este de patruzeci de ori mai dezvoltat decât al omului şi are o importanţă majoră în viaţa socială a felinei, în delimitarea teritoriului. De altfel, mirosul este mijlocul de a verifica dacă hrana nu îi este alterată sau otrăvită. Pisica are douăzeci de milioane de terminaţii nervoase olfactive, faţă de doar cinci milioane la om.
Gustul
Simţul gustului este dezvoltat la pisică, totuşi mai slab decât la om: 2 000 de papile gustative înseamnă de 4,5 ori mai puţin faţă de cele 9 000 la om. Spre deosebire de câine, gustul pisicii este situat la extremitatea limbii, fapt care îi permite să guste fără să înghită. Sensibilă la gustul amar, acru sau sărat, ea nu simte gustul dulce.
Simţul tactil
De asemeni bine dezvoltat, simţul tactil permite pisicii să-şi utilizeze mustăţile pentru a evita obstacolele în întuneric total, prin detecţia variaţiilor de presiune a aerului. Tot mustăţile îi permit să simtă şi dimensiunile spaţiului traversat. Perniţele labelor sunt foarte sensibile la vibraţii, iar în pielea pisicii se găsesc celule tactile extrem de sensibile.
SURSA 02
Pisica domestica este un mamifer care face parte din familia felinelor Felidae. Este un animal carnivor ce traieste in preajma omului de cel putin 3500 de ani, fiind folosita pentru a tine soarecii la distanta de gospodarii. Cu toate ca este un animal domestic, pisica nu isi pierde niciodata abilitatea de a trai in salbaticie.
Pisica este un animal de talie mica, iar scheletul ei este format din 250 de oase. Coloana vertebrala este foarte flexibila, avand in continuarea ei o coada ce are rol in mentinerea echilibrului. Labele anterioare ale pisicii se termina cu cinci degete, pe cand labele posterioare, de o lungime mai mare, au doar patru degete. Muschii sunt foarte flexibili si puternici, oferind animalului mobilitate. Pisica are simturile foarte dezvoltate. Auzul pisicii este mult mai bun decat cel al unui om, iar mirosul de patruzeci de ori mai dezvoltat decat al omului. Vazul este simtul principal al unei pisici.
Pisicile sunt capabile de reproducere dupa varsta de 9 luni. De obicei perioada de reproducere la pisici este intre primavara si toamna. Acest interval de timp este destul de neplacut pentru proprietarii animalului, deoarce pisicile capata un comportament bizar si oarecum deranjant. Din acest motiv multe dintre persoanele care detin o pisica prefera ca aceasta sa fie castrata. Dupa aproximativ 60 de zile de la momentul reproducerii, femela naste de obicei 4 pui de pisica. Dupa trei luni in care mama ii invata cum sa se spele, cum sa se hraneasca si sa vaneze, puii de pisica sunt pregatiti sa traiasca singuri.
SURSA 03
Pisicile sunt mamifere pradatoare, agile, cu simturi dezvoltate, cu dinti si gheare ascutite. Pisicile domestice sunt animale populare. Familia pisicilor este impartita in doua grupuri, in functie de marimea lor. Primul grup este cel al pisicilor mari ca: tigrii, leii si leoparzii. Al doilea grup include cougarii si lincsii, alaturi de multe pisici salbatice mai mici si pisica domestica. In total sunt cam 37 de specii de pisici.
PISICILE DE CASA
Se crede ca pisica domestica provine dintr-o pisica salbatica, mica, din Africa. In 2000 i. Hr., ea a fost imblanzita de egipteni, care o foloseau pentru a-si protejea rezervele de mancare de soareci si sobolani.
Astazi sunt multe rase de pisici, incluzand persienele cu blana lunga, pisicile de Angora, Manx si Siameza cu blana scurta.
CARACTERISTICILE PISICILOR
Pisicile domestice seamana cu rudele lor salbatice. Ele sunt vanatori excelenti, puternici si agili, cu un simt al auzului foarte dezvoltat si vedere foarte buna. Ele au gheare curbate, falci puternice, dinti ascutiti si mustati sensibile la atingere. Pisicile sunt curioase din fire, bune cataratoare si saritoare experte. Vertebrele lor flexibile le permit sa-si rasuceasca corpul intr-o multime de pozitii.
COMPORTAMENTUL PISICILOR
Pisicile petrec cel putin o ora pe zi periindu-si blana, lingand-o cu limba lor aspra. Acest fapt le ajuta sa-si pastreze blana in conditii bune si le racoreste cand vremea este calda. Pisicile dorm, in medie, de doua ori mai mult decat alte mamifere, cam ¾ din zi, deobicei la intervale scurte, numite ‘pui de somn’.
TACTICI DE VANATOARE
Cu toate ca majoritatea pisicilor domestice nu trebuie sa-si prinda hrana, instinctul lor este de a vana. Nasul sensibil detecteaza rapid hrana. Datorita picioarelor lor cu pernite moi, ele isi pot urmari prada fara sa fie observate, pana cand sunt destul de aproape pentru a sari. Prind prada cu ghearele si o omoara cu o muscatura puternica, in mod obisnuit la ceafa, rupand gatul victimei.
VANATORUL DIN CASA
Chiar si o pisica domestica are instinctele de vanatoare ale rudelor sale salbatice. Deseori pisicile se joaca cu prada lor, in loc sa o omoare imediat. Ele vaneaza de obicei noaptea, prinzand soareci, pasari mici si insecte.
sursa:ipedia.ro
0 comments: