Expresionismul - Curent Literar
In literatura, expresionismul este identificat ca o revolta impotriva realismului sau naturalismului. Se prezinta ca o cautare a unei realitati psihologice sau spirituale. Curentul trece dincolo de inregistrarea unor evenimente exterioare surprinse in secventa lor logica. Franz Kafka sau James Joyce au apelat la tehnica specifica expresionismului, fluxul constiintei, in conceperea romanelor. In teatru, August Strindberg este considerat initiatorul miscarii expresioniste. Termenul a fost folosit pentru prima data in literatura in primele decenii ale secolului XX de catre grup de dramaturgi germani: Kaiser, Toller si Wedekind. Trasatura definitorie a operei lor era distorsionarea realului. In urmatorii ani, in domeniul literaturii s-au inregistrat doar influente expresioniste printre care se pot mentiona operele lui Karel Capek in "R.U.R." (1921) si Eugene O'Neill in "Imparatul Jones" (1921). SURSA 02
EXPRESIONISM. Curentul ce apare in Germania, intre anii 1911-1925; denumirea lui provine din francezul expressionisme si germanul Expressionismus. Se deosebeste in mod fundamental de naturalism si impresionism. Spiritul creator nu mai ramane pasiv, nu mai este supus obiectului, ci se reflecta in exterior, Venind sa dea expresie intregului. Expresionismul se manifesta cu intregul sau cortegiu de fenomene, prin trairile halucinatorii, reprezentarile fantaste, deformate ale lumii, constiinta finala, apocaliptica, generate de priza societatii timpului. Lumea, considera ei, a ajuns la un capat, e perioada declinului civilizatiei industriale, incapabila de a mai produce ceva nou, de a renaste, precum pasarea Phoenix, din propria-i cenusa. in consecinta, cum nimic nu se schimba, se pune punctul final, se apropie sfarsitul, dupa cum sugereaza titlul lunui volum de poezii a lui Kurt Pinthus, "Menschheitsdammerung". Expresionismul exprima strigatul fiintei, der Schrei, infiorata de iminenta catastrofei universale, de impasul constiintei metafizice. Worringer propune pentru prima data termenul de expresionism in revista "Der Sturm" ("Furtuna"), prin articolul sau, "Zur Entwicklungsgeschichte der modernen Malerei", fiind legat de ceea ce descopera Munch si Van Gogh in tablourile lor, de unde se inspira si ideile grupului Der blaue Reiter. Pictorii expresionisti expun tablouri in care tonul predominant este negrul, cu personaje slabe, deformate, grotesti, fiinte ale sfarsitului de lume. Poetii germani Gottfried Benn, Georg Trakl, Georg Heym, Theodor Daubler, Paul Zech sunt nume sonore ale poeziei expresioniste, iar drama se remarca prin Reinhard Sorge, Ernest Barlach, Georg Kaiser, jBertold Brecht, avand drept precursori pe Strindberg si Wedekind.
Blaga este expresionist in "Poemele luminii" (1919), "in marea trecere" (1923), in piesele de teatru "Zamolxe" (1921), "Tulburarea apelor" (1923), cu ecouri in mai toate creatiile de mai tarziu. De (multe ori, el evoca imaginea unei lumi aflate in pragul dezastrului, generat de lipsa de putere a noilor demoni ai civilizatiei, simple artefacte ce nu schimba in bine esenta conditiei umane: "Umbla masini subpamantesti. in nevazut peste turnuri/ intercontinentale zvonuri electrice./ De pe case antenele pipaie spatii/ cu alte graiuri si alte vesti." ("Veac"). Semnele sfarsitului sunt prevestite de cocosi apocaliptici ce "tot striga/ tot striga din sate romanesti./ Fantanile noptii/ deschid ochii si-asculta/ intunecatele vesti." ("Peisaj transcendent"), in "Ioan se sfasie in pustie", este prezenta tema cunoasterii luciferice, Elohim, exilantul ingerilor pe pamant, fiind strigat cu disperare. in "Mesterul Manole" (1927), din seria acelor Verwandlungsdrama, tema mortii sacrificiale, datatoare de durabilitate, se conjuga cu cea a conceptiei bogomilice, dupa care Dumnezeu si Diavolul si-au dat mana pe ascuns, au facut un pact de a guverna lumea, ca doua parti ale unui intreg mai vast, multipolar. "Mesterul" lui Adrian Maniu contine conflictul dintre Manole si fortele naturii, maniate ca trebuie sa-1 slujeasca, luand o forma, iar in "Lupii de arama" domnita, regina Daciei, indeamna femeile sa se refugieze in munte, sa se uneasca cu piatra pentru a zdrobi legiunile romane, propulsate doar de oarba forta mecanica.
Aron Cotrus este coplesit de spiritul mesianic, care il indeamna sa se refugieze in natura, in mijlocul codrului, iar in "Ion" poporul constituie un rezervor de energie vie, la fel ca la Heynicke: "Das Volk stirbt nie!/ Aus ihm allein gebiert es neue MenSchheit, / Nicht aus den blassen Literarenfratzen dieser Tage,/ Die schon veraltet, wider uns, die Jugend stehn". c4k1910cx76fmq
Expresionismul e un glas de disperare al omului impotriva unei civilizatii acaparatoare, demonice, sufocanta prin mecanicitatea ei, prin lipsa de adaptare la coordonatele fiintei umane, ramasa la un nivel inferior de evolutie. Apropiat de expresionism este si constructivismul, legat de pictura dinamica, promotor fiind Vladimir Tatline si avand ca exponenti pe Malevitch in Est si, in Occident, gruparea De Stijl (cea mai reprezentativa opera arhitectonica este casa doamnei Schroeder-Schraeder, a gruparii De Stijl). Alte curente, in arhitectura si pictura, sunt internationalismul, promovat de Le Corbusier (pictor, teoretician, urbanist francez de origine elvetiana, cunoscut pentru "Orasul radios", "Le Modulor" si opiniile sale din "L Esprit nouveau", autor al vilei Savoye la Poissy), Gropius, Mies van der Rohe. Internationalismul este legat de cubism, reprezentat de Picasso ("Domnisoarele din Avignon", "Guernica") si Salvador Dali ("Persistenta memoriei"). Un alt curent, cel organic, in arhitectura este legat de numele lui Lloyd Wright, faimos proiectant american, autorul renumitelor "Prairie Houses", "Casa de pe Cascada" (Falling Water), "Guggenheim Museum".
EXPRESIONISM. Curentul ce apare in Germania, intre anii 1911-1925; denumirea lui provine din francezul expressionisme si germanul Expressionismus. Se deosebeste in mod fundamental de naturalism si impresionism. Spiritul creator nu mai ramane pasiv, nu mai este supus obiectului, ci se reflecta in exterior, Venind sa dea expresie intregului. Expresionismul se manifesta cu intregul sau cortegiu de fenomene, prin trairile halucinatorii, reprezentarile fantaste, deformate ale lumii, constiinta finala, apocaliptica, generate de priza societatii timpului. Lumea, considera ei, a ajuns la un capat, e perioada declinului civilizatiei industriale, incapabila de a mai produce ceva nou, de a renaste, precum pasarea Phoenix, din propria-i cenusa. in consecinta, cum nimic nu se schimba, se pune punctul final, se apropie sfarsitul, dupa cum sugereaza titlul lunui volum de poezii a lui Kurt Pinthus, "Menschheitsdammerung". Expresionismul exprima strigatul fiintei, der Schrei, infiorata de iminenta catastrofei universale, de impasul constiintei metafizice. Worringer propune pentru prima data termenul de expresionism in revista "Der Sturm" ("Furtuna"), prin articolul sau, "Zur Entwicklungsgeschichte der modernen Malerei", fiind legat de ceea ce descopera Munch si Van Gogh in tablourile lor, de unde se inspira si ideile grupului Der blaue Reiter. Pictorii expresionisti expun tablouri in care tonul predominant este negrul, cu personaje slabe, deformate, grotesti, fiinte ale sfarsitului de lume. Poetii germani Gottfried Benn, Georg Trakl, Georg Heym, Theodor Daubler, Paul Zech sunt nume sonore ale poeziei expresioniste, iar drama se remarca prin Reinhard Sorge, Ernest Barlach, Georg Kaiser, jBertold Brecht, avand drept precursori pe Strindberg si Wedekind.
Blaga este expresionist in "Poemele luminii" (1919), "in marea trecere" (1923), in piesele de teatru "Zamolxe" (1921), "Tulburarea apelor" (1923), cu ecouri in mai toate creatiile de mai tarziu. De (multe ori, el evoca imaginea unei lumi aflate in pragul dezastrului, generat de lipsa de putere a noilor demoni ai civilizatiei, simple artefacte ce nu schimba in bine esenta conditiei umane: "Umbla masini subpamantesti. in nevazut peste turnuri/ intercontinentale zvonuri electrice./ De pe case antenele pipaie spatii/ cu alte graiuri si alte vesti." ("Veac"). Semnele sfarsitului sunt prevestite de cocosi apocaliptici ce "tot striga/ tot striga din sate romanesti./ Fantanile noptii/ deschid ochii si-asculta/ intunecatele vesti." ("Peisaj transcendent"), in "Ioan se sfasie in pustie", este prezenta tema cunoasterii luciferice, Elohim, exilantul ingerilor pe pamant, fiind strigat cu disperare. in "Mesterul Manole" (1927), din seria acelor Verwandlungsdrama, tema mortii sacrificiale, datatoare de durabilitate, se conjuga cu cea a conceptiei bogomilice, dupa care Dumnezeu si Diavolul si-au dat mana pe ascuns, au facut un pact de a guverna lumea, ca doua parti ale unui intreg mai vast, multipolar. "Mesterul" lui Adrian Maniu contine conflictul dintre Manole si fortele naturii, maniate ca trebuie sa-1 slujeasca, luand o forma, iar in "Lupii de arama" domnita, regina Daciei, indeamna femeile sa se refugieze in munte, sa se uneasca cu piatra pentru a zdrobi legiunile romane, propulsate doar de oarba forta mecanica.
Aron Cotrus este coplesit de spiritul mesianic, care il indeamna sa se refugieze in natura, in mijlocul codrului, iar in "Ion" poporul constituie un rezervor de energie vie, la fel ca la Heynicke: "Das Volk stirbt nie!/ Aus ihm allein gebiert es neue MenSchheit, / Nicht aus den blassen Literarenfratzen dieser Tage,/ Die schon veraltet, wider uns, die Jugend stehn". c4k1910cx76fmq
Expresionismul e un glas de disperare al omului impotriva unei civilizatii acaparatoare, demonice, sufocanta prin mecanicitatea ei, prin lipsa de adaptare la coordonatele fiintei umane, ramasa la un nivel inferior de evolutie. Apropiat de expresionism este si constructivismul, legat de pictura dinamica, promotor fiind Vladimir Tatline si avand ca exponenti pe Malevitch in Est si, in Occident, gruparea De Stijl (cea mai reprezentativa opera arhitectonica este casa doamnei Schroeder-Schraeder, a gruparii De Stijl). Alte curente, in arhitectura si pictura, sunt internationalismul, promovat de Le Corbusier (pictor, teoretician, urbanist francez de origine elvetiana, cunoscut pentru "Orasul radios", "Le Modulor" si opiniile sale din "L Esprit nouveau", autor al vilei Savoye la Poissy), Gropius, Mies van der Rohe. Internationalismul este legat de cubism, reprezentat de Picasso ("Domnisoarele din Avignon", "Guernica") si Salvador Dali ("Persistenta memoriei"). Un alt curent, cel organic, in arhitectura este legat de numele lui Lloyd Wright, faimos proiectant american, autorul renumitelor "Prairie Houses", "Casa de pe Cascada" (Falling Water), "Guggenheim Museum".
SURSA 03
Expresionismul în artele plastice
Expresionismul îşi are originea în Germania, fiind reprezentat de către Ernst Ludwig Kirchner, Erich Heckel, Karl Schmidt-Rottluff, Max Pechstein - grupul Die Brücke ("Puntea") din Dresda - şi Franz Marc, August Macke - din jurul Almanahului Der Blaue Reiter ("Călăreţul albastru") din München - acoperind perioada 1905 - 1918. Vor adera mai târziu Emil Nolde, Paul Klee şi Wassily Kandinsky.
Expresionismul este reacţia firească a unui grup de pictori germani la academism şi convenţii estetice rigide, dar şi la autoritarismul celui de-al doilea Reich. Revolta artiştilor a proclamat libertatea creatoare absolută şi primatul expresiei asupra formei. Rezultatul este o artă spectaculoasă din punct de vedere cromatic şi o estetică revoluţionară.
În pofida programelor şi periodicilor sale, expresionismul nu a fost niciodată o şcoală în adevăratul sens al cuvântului. Reprezentat de artişti foarte diferiţi, expresionismul se impune mai mult ca un stil, decât ca o mişcare artistică. Acest stil va depăşi de altfel repede graniţele picturii: va cuprinde în sfera sa şi sculptura, poezia şi muzica, cu compozitori ca Arnold Schönberg şi Alban Berg. Revolta expresionistă propune o formulă nouă, dar păstrează temele tradiţionale, rareori abordând revendicări politice sau sociale. Este o revoluţie pur estetică, caracterizată de culori ţipătoare, contrastante, de linii frânte şi curbe, de un ritm discontinuu.
Expresionismul devine, începând din 1933, ţinta atacurilor naziste. În anul 1937 se organizează expoziţia "Arta degenerată": expresioniştii sunt prezentaţi aici ca duşmani ai regimului şi rasei germane. Operele lor sunt confiscate şi excluse din muzee. Din fericire, în ciuda distrugerilor şi a războiului, s-a reuşit recuperarea multor tablouri, chiar dacă unele au fost deteriorate. Ele au fost redate patrimoniului universal şi iubitorilor de artă, ca o dovadă că violenţa nu poate învinge niciodată frumosul.
În afara Germaniei, cei mai cunoscuţi pictori expresionişti sunt norvegianul Edvard Munch, cu celebrul său tablou Ţipătul, elveţianul Cuno Amiet, olandezii Lambertus Zijl şi Kees van Dongen, finlandezul Akseli Gallen-Kallela precum şi cehul Bohumil Kubista.
Expresionismul în literatură
În literatură, expresionismul este adesea considerat o revoltă împotriva realismului sau naturalismului, o căutare a unei realităţi psihologice sau spirituale, iar nu o înregistrare a unor evenimente exterioare surprinse în secvenţa lor logică. În roman, termenul este leagat de operele lui Franz Kafka sau James Joyce (vezi: tehnica fluxului conştiinţei, stream of consciousness). În teatru, August Strindberg este considerat un precursor al mişcării expresioniste, deşi termenul poate fi aplicat unui grup de dramaturgi germani din primele decenii ale secolului al XX-lea, incluzând pe Georg Kaiser, Ernst Toller şi Frank Wedekind. Opera lor este caracterizată de o bizară distorsionare a realului. Alţi dramaturgi, deşi nu erau afiliaţi curentului, au scris opere cu tentă expresionistă, de exemplu Karel Čapek în R.U.R. (1921) şi Eugene O'Neill în Împăratul Jones (1921). Mişcarea, deşi a durat puţin timp, a dat un avânt substanţial modernizării teatrului european.
Numeroase opere literare româneşti au intrat în atingere cu expresionismul. Astfel, majoritatea poeziilor sau pieselor de teatru ale lui Lucian Blaga pot fi afiliate acestui curent. Un alt exemplu ar putea fi piesa lui Mihai Săulescu, Săptămâna luminată. Opera „Săptămâna luminată” de Nicolae Brânzeu pe un libret de Constantin Pavel după piesa lui Mihai Săulescu; cu premiera în 1943 la Opera Română din Bucureşti. Aceasta din urmă poate fi considerată prima operă românească de orientare expresionistă; ea reliefează un tragism răscolitor, realizat cu o măiestrie uimitoare. Din nefericire, după 1990, nicio Operă din ţară nu a înscris-o în repertoriul ei.
sursa:ipedia.ro
0 comments: