Modernismul - Miscare ideologica si culturala(Curent Literar)

  Modernismul este un curent literar initiat la noi in 1919 de Eugen Lovinescu, a carui doctrina porneste de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care impune' o dezvoltare simultana a civilizatiilor, pledand pentru un proces de sincronizare a literaturii romane cu literatura europeana, cunoscut si ca principiul sincronismului. Ideea de la care porneste Eugen Lovinescu este aceea ca civilizatiile mai putin dezvoltate sunt influentate de cele ansate, mai intai prin imitatie, conform "Teoriei imitatiei" emise de francezul Gabriel Tarde, iar dupa imtare, prin stimularea crearii unui fond literar propriu. in alta acceptie, literatura trebuie sa "imite" viata in toata complexitatea, sa reliefeze bogatia spirituala si sentimentala a oamenilor prin crearea unor eroi cu intensa si plurilenta personalitate. Teoria formelor fara fond, enuntata si sustinuta de Titu Maiorescu, este acceptata si de Lovinescu, dar reconsiderata, acesta fiind de parere ca formele pot, in cele din urma, sa-si creeze uneori fondul, in vederea modernizarii (innoirii) literaturii romane, Eugen Lovinescu traseaza cate directii noi in care sa se inscrie operele literare, infiintand, in acest scop, un cenaclu literar si o revista numite "Sburatorul":

• tematica operelor literare sa fie inspirata din viata citadina si nu din cea rurala: "a intoarce spatele orasului pentru a privi numai la sat inseamna a proceda reactionar";
• evolutia prozei de la liric la epic si a poeziei de la epic la liric;
• imbogatirea creatiilor lirice cu profunde idei filozofice, inorea limbajului prin sanjarea expresivitatii, sugestiei si ambiguitatii;
• cultirea prozei obiective si a romanului de analiza psihologica;
• intelectualizarea prozei si a poeziei - ilustrarea in operele literare a unor conceptii metafizice si viziuni originale despre lume, viata si univers;
• crearea intelectualului cu trairi intense si spiritualitate complexa, ca personaj al operei literare, in locul urii taranului, erou linear si static.Intr-un articol publicat in revista "Sburatorul" (1926), Eugen Lovinescu sustine ideea ca "existenta omului in afara de categoria timpului -fiind o iluzie filozofica, trebuie sa intram in timp si sa ne fixam cronologic. Cum insa talentele nu se provoaca, le vom primi in marginile procedurii lor naturale, Ceea ce veghea insa indaratul acestor ini fi o constiinta critica ferma si o atitudine raspicata fata de toate manifestarile noastre literare".

   SURSA 02
 
   Trebuie spus de la bun inceput ca modernismul este o miscare ideologica si culturala ce s-a manifestat la sfarsitul secolului XIX si inceputul celui de-al XX-lea in Europa intreaga. Definirea acestuia de catre teoreticieni a fost destul de dificila, din cauza confuziei care se nascuse din utilizarea termenilor ‘modernism’ si ‘modern’. Cauzele acestei confuzii au fost ideile de ‘nou’, ‘prezent’, ‘recent’ pe care cele doua notiuni le vehiculeaza deopotriva. Pentru a rezuma concluziile la care s-a ajuns in aceasta privinta, Edgar Papu priveste modernismul ca o sectiune integranta a modernului, si anume ‘partea cea mai noua a modernului’ . De altfel, potrivit acestor idei de noutate pe care le transporta, modernismul aduce cu sine si o distantare de toate valorile care erau apreciate in secolele trecute, mergand chiar pana la extreme, el reprezentand ‘ruperea sistematica a legaturilor cu trecutul, nesocotirea inaintasilor si goana dupa noutate. Mai mult decat atat, modernismul inglobeaza toate acele miscari artistice care exprima o ruptura de traditie ‘prin atitudini anticlasice, antiacademice, antitraditionale, anticonservatoare, de orice speta, repulsie impinsa uneori pana la negativism radical.’ Astfel, toate curentele literare postromantice sunt moderniste. Vorbim, deci, despre simbolism, futurism, dadaism, suprarealism, impressionism, ca si despre abstractionism si expresionism, notorii pentru contestarea vechile valori si repere culturale si, de multe ori, a insasi conceptelor de arta si literatura, asa cum erau ele cunoscute si apreciate. ‘In esenta, modernismul constituie un act spiritual, definit printr-un dinamism specific’ , cunoscut datorita unor note specifice, dintre care mentionam o prima nota, si poate si cea mai importanta: puterea de a impune tranzitia de la latenta la actiune, de la, asa cum spera Lovinescu, simulare, la stimulare. De altfel, criticul Adrian Marino gaseste ca modernismul transforma ideea de modern intr-o valoare de soc, neoprindu-se la cultivarea unei stari de fapt, ci urmareste afirmarea sa energica. Esenta modernismului consta in rebeliunea impotriva ideii de serie, repetitie, model. De fapt, aceasta rebeliune ajunge chiar pana la a conferi modernismului un spirit de manifest ce imbraca forma unor proclamatii, chiar sloganuri si vehiculeaza mesaje. Cea mai importanta dintre notele mentionate de Marino este insa aceea care sustine ca modernismul nu este o simpla miscare browniana, ci un adevarat program teoretic de actiune, bazat pe principii, intr-adevar, destul de flexibile. ‘Constiinta de a fi modern imbraca forme lucide, nete, tot mai bine definite. Dintr-un continut si o calitate moderna se extrage un proiect, o previziune organizata. Uneori chiar un « sistem teoretic », o formula de arta completa » (A. Thibaudet, Réflexions sur la littérature, 1938). Modernismul reprezinta organizarea si teoretizarea impulsului modernitatii, programarea actului de a fi modern. In context international, termenul desemneaza miscarea literara constituita in spatiul hispano-american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o estetica a sinceritatii si rafinamentului. 

   SURSA 03
 
   Modernismul este o mişcare culturală, artistică şi ideatică care include artele vizuale, arhitectura, muzica şi literatura progresivă care s-a conturat în circa trei decenii înainte de anii 1910 - 1914, când artiştii s-au revoltat împotriva tradiţiilor academice şi istorice impuse şi considerate standard ale secolelor anterioare, începând cu cele ale secolului al XIV-lea şi culminând cu rigiditatea şi "osificarea" academismului secolului al 19-lea.
Unii istorici ai artei împart secolul al XX-lea în perioada modernă şi cea postmodernă, pe când alţii le văd ca două perioade ale aceleiaşi ere artistice. Prezentul articol prezintă mişcarea care a început la finele secolului al XIX-lea; pentru arta după anii 1970.
Ţelurile modernismului
Moderniştii au crezut că prin refuzarea tradiţiei ar fi putut descoperi noi şi radicale feluri de a crea "un altfel de artă". Arnold Schoenberg a crezut în ignorarea armoniei tonale, tradiţionale – sistemul ierarhic de organizare a muzicii care a ghidat acest domeniu pentru mai bine de două secole şi jumătate – întrucât a descoperit un mod nou de a organiza sunetul, bazat pe gruparea notelor în rânduri de câte douăsprezece. Această tehnică a rezultat în creerea muzicii seriale a perioadei de după primul război mondial. Artiştii abstracţi, inspiraţi de mişcarea impresionistă şi de lucrările lui Paul Cézanne şi Edvard Munch, au pornit conceptual de la presupunerea că atât culoarea cât şi forma - nu reprezentarea lumii naturale - sunt elementele esenţiale ale artei vizuale. Astfel, Wassily Kandinsky, Piet Mondrian şi Kazimir Malevich au încercat să redefinească arta ca şi aranjamentul culorii pure. Dezvoltarea fotografiei a afectat puternic acest aspect al modernismului, fiindcă nu mai era nevoie de funcţia pur descriptivă ale niciuneia din artele vizuale. Aceşti artişti modernişti au crezut cu tărie că prin refuzarea reprezentărilor reale şi materiale, arta va trece de faza materialistă şi va intra într-una spirituală. 

sursa:ipedia.ro