Simbolismul - Curent Literar

  Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, ca reactie impotriva parnasianismului, a romantismului retoric si a naturalismului ,promovand conceptul de poezie moderna. Considerat din perspectiva social-istorica, simbolismul apare ca produs si expresie a starii de spirit generate de agravarea contradictiilor societatii capitaliste de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Numele curentului a fost dat de poetul Jean Moreas, care in 1886,a publicat un celebru articol-manifest, "Le symbolisme".

În acelasi an s-a constituit gruparea care s-a autointitulat "simbolista" si in fruntea careia s-a gasit poetul Stephane Mallarme. Tot atunci, Rene Ghil infiinteaza scoala "simbolist-armonista", devenita apoi "filozofico-instrumentista". Alti poeti de orientare antiparnasiana il considerau sef de scoala pe Paul Verlaire; ei si-au luat, in semn de sfidare, numele de "decadenti".  Reprezentanti de frunte ai decadentilor sunt Arthur Rimbaud, Tristan Corbiere, Jules Laforgue. Acesti poeti si multi alti incepusera sa scrie cu mult inainte de constituirea gruparilor in care s-au incadrat. Astfel ,elemente ale curentului simbolist au luat nastere nu in 1886,ci mult mai devreme, cuprinzand pe toti poetii de orientare antiprnasiana, uniti in efortul de a descoperi esenta poeziei.
Curentul parnasian, aparut la inceputul celei de a doua jumatati a secolului al XIX-lea,ca reactie impotriva romantismului, dusese versul la perfectiune formala, dar deliricizase poezia, golind-o de emotei. Simbolismul restituie poeziei sensibilitatea si emotia, insa nu la modul direct(pe calea efuziunii spontane, prin enunturi de idei ,descriei sau naratiune),ci recurgand la aluzie, la analogie, la sugestie, utilizand un limbaj poetic inedit, comunicand indeosebi senzatii neobisnuite, stari sufletesti imprecise, vagi, vaporoase.
Poezia simbolista romaneasca apare la sfarsitul secolului al XIX-lea, perioada macinata de adanci contradictii sociale. Pe fondul inapoierii industriale si al unei agriculturi ce mai pastra ramasite feudale, contradictiile dintre clase se ascut. Creatia literara de la sfarsitul secolului trecut si inceputul secolului nostru exprima o stare de spirit antiburgheza. Scriitorii devin tot mai sensibili la suferintele "dezmostenitorilor" , ei dezvaluie exploatarea si asuprirea, comunica exasperarea provocata de monotonia vietii provinciale din acea vreme.Ca si in Franta ,simbolismul este si la noi produsul orasului, el se naste impotriva inflatiei de poezie minora a epigonilor eminescieni si a semanatorismului, cum facea abuz de teme morale, de limbaj taranesc, de "taranism sectar"(Ovid Densusianu).Reprezentatii curentului vor fi simbolisti si "decadenti": cele doua fete ale miscarii simboliste apar, interferente, la Ştefan Petica, D. Anghel, Ion Minulescu, D. Iacobescu, George Bacovia.
"Simbolismul romanesc parcurge o etapa estetico-teoretica, incepand din 1880,prin Al. Macedonski,o perioada de cautari si experiente(1892-1908),una de plenitudine(1908-1914)si, in sfarsit, una de declin(1914-1920)"-Lidia Bote
Poezia romaneasca  premergatoare simbolismului nu-si pierde lirismul asa cum s-a intamplat cu poezia parnasiana franceza, ci, dimpotriva, ea s-a inviorat sub pana lui Eminescu, Macedonski si Cosbuc. Mihai Eminescu a insemnat, istoriceste, pentru poezia romaneasca ceea ce a insemnat Baudelaire pentru poezia franceza. De aceea,  s-a spus ca simbolismul romanesc deriva din Eminescu si ca, in faza lui initiala, este eminescianizat. Mihai Eminescu, desi format la scoala romantica germana, sub impulsul "spiritului epocii" vine in poezie cu o muzica apropiata de cea simbolista ("Melancolie", "Se bate miezul noptii").Faptul e de inteles, dat fiind ca unul din izvoarele simbolismului a fost tocmai romantismul german. Curentul simbolist romanesc este eterogen, de aceea avem multi reprezentanti: Ştefan Petica, Iuliu Cezar Savescu, D. Anghel, I. Minulescu, G. Bacovia, D. Iacobescu, I.M. Rascu, Emil Isac, Al. T. Stamatiad, N. Davidescu, Elena Farago. Ceea ce au comun este efortul de a largi tematica poeziei, prin exploatarea universului urban, si de a innoi expresia lirica.Ideologia si estetica simbolismului  Simbolismul reprezinta o reactie antipozitivista si antirationalista. Poetii simbolisti vor prelua din scolile anterioare tot ce se potrivea spiritului lor nelinistit si dornic de "altceva" decat ceea ce le putea oferi mediul ambiant si vor fi receptivi la tot ce este nou in domeniul filozofiei, al picturii, al muzicii, al stiintelor si al artelor in general. Sunt pretuiti in special Vilon ,Racine, Chateaubriand, Nerval, Lamartine. Simbolisti preiau idei filozofice din Fichte, Hegel, Schelling, Schopenhauer, sunt atrasi de poezia lui Novalis, a lui Poe si Whitman, de arta orientala. Avand multe asemanari cu simbolismul francez, simbolismul romanesc nu este o simpla varianta a lui. El a aparut si s-a dezvoltat in cu totul alte conditii social-istorice si mai ales in cu totul alt context literar. Simbolismul romanesc nu a avut un caracter antiparnasian,ci si-a asimilat parnasianismul.

   SURSA 02
 
   Simbolismul este un curent literar aparut in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea ca o reactie impotriva parnasianismului (miscare literara aparuta la randul ei ca o reactie impotriva romantismului, a efuziunii sentimentului in poezie si care a impins poezia in extrema cealalta, ajungandu-se ca aceasta sa devina un simplu exercitiu de virtuozitate tehnica, poezia sa fie lipsita de sentiment, sa fie o simpla relatare impersonala). Termenul de „simbolism” a fost intrebuintat pentru prima data ca nume dat unei miscari literare de catre Jean Moreas in articolul „Le Symbolisme”, aparut in revista „Figaro Letteraire” din 1886. Departe de a se fi manifestat ca un curent unitar, simbolismul francez se prezinta ca un conglomerat de scoli si grupari literare dintre care numai cea a lui Moreas se considera propriu-zis simbolista. In ciuda diferentelor de terminologie, pe toti poetii francezi ai momentului i-a unit reactia impotriva parnasianismului, dorinta de innoire a liricii prin readucerea sentimentului in poezie si, in special, cultivarea simbolului. Toti poetii simbolisti francezi il recunosc drept parinte literar pe Charles Baudelaire, din poezia caruia „Corespondente” se desprind principalele trasaturi ale curentului: surprinderea corespondentelor dintre lumea exterioara si universul interior al sentimentelor, a analogiilor intre notiuni, elemente, a sinesteziilor (amestecul de senzatii de natura diferita). Ex: „parfum, culoare, sunet se-ngana si-ti raspund”.Pentru exprimarea corespondentelor, a legaturilor ascunse dintre lucruri, poetul trebuie sa se abtina de la a descrie, de la a povesti, caci potrivit esteticii simboliste, poezia nu-si numeste obiectul, ci il sugereaza, asa cum se exprima un alt reprezentant al simbolismului francez, Stephan Mallarme: „a numi un obiect este a suprima trei sferturi din desfatarea poemului, care e facut din fericirea de a ghici putin cate putin, a-l sugera -; iata visul!”. Poezia ne transmite sensuri, rostul ei este de a trezi anumite sentimente prin puterea de sugestie a cuvintelor, de a comunica chiar inefabilul si prin aceasta se inrudeste cu muzica. Un alt poet simbolist francez, Paul Verlaine, preda in poezia sa, „Arta poetica”, pentru nuanta in defavoarea culorii, dar si pentru muzicalitatea versurilor, considerand ca versul impar creeaza o mai buna acustica pentru exprimarea starilor vagi, nedefinite, pentru renuntarea la sintaxa traditionala, si chiar la rima.
Simbolismul romanesc s-a dezvoltat sub influenta simbolismului francez, avand continut si evolutie proprii. A aparut intr-un anumit stadiu evolutiv al poeziei noastre, in imprejurari care reclamau innoirea liricii, fara a nega poezia romaneasca anterioara, dar depasind orizontul rural in care fixasera literatura poetii semanatoristi si poporanisti. Tematica poeziei se largeste prin patrunderea in versurile lor a orasului cu parcuri, gradini, statui, a tinuturilor indepartate, exotice, a instrumentelor muzicale, a pietrelor pretioase, a parfumurilor, a florilor de gradina, a navelor, iahturilor, porturilor etc. Aceste motive se reunesc in cateva teme specifice: iubirea -; motiv de reverie, de nevroza; targul provincial -; spatiu al izolarii; natura -; loc al corespondentelor.
Cel care a deschis portile simbolismului romanesc a fost Alexandru Macedonski, prin activitatea sa din cadrul cenaclului si al revistei „Literatorul”. Inca din 1880 Macedonski publica articolul „Despre logica poeziei” in care se fac apropieri intre muzica si poezie („Arta versurilor nu este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii”) si este revelata deosebirea dintre poezie si proza, poezia avand „logica” ei, diferita de proza („Logica poeziei e, daca ne putem exprima astfel, nelogica la modul sublim”). Intr-un alt articol, „Poezia viitorului”, in care apreciaza ca sunetele joaca rolul imaginilor, ajunge la concluzia ca „poezia viitorului nu va fi decat muzica si imagine”.
Privita in ansamblu, creatia poetica a lui Macedonski ne este intru totul simbolista. Astfel, in „Ciclul noptilor” intalnim mult mai multe teme si motive romantice, asa cum este „Noapte de decemvrie”, scrisa pe tema conditiei geniului, in timp ce „Poema rondelurilor” se incadreaza in estetica simbolista prin cultivarea corespondentelor, a sugestiei.
In evolutia simbolismului romanesc se cunosc trei etape:
O prima etapa este reprezentata de poeti precum Stefan Petica si Iuliu Cezar Savescu, care se si declara primii simbolisti din cultura romana si in creatia carora se regasesc multe motive simboliste: fascinatia tinuturilor indepartate („La polul nord” -; I. C. Savescu), prezenta instrumentelor muzicale („Viori aprinse, femeile”), repetitiile in scopuri muzicale, etc.
O a doua etapa e reprezentata de poetii grupati in jurul revistei „Viata noua”, condusa de Ovid Deususianu (Emil Isaac, Eugenio Sperantia). Incepand cu 1908 asistam la largirea sferei curentului prin aparitia mai multor volume si reviste simboliste asa cum este revista lui Ion Minulescu -; „Revista celorlalti”, care prin articolul-program „Aprindeti tortele” celebra „noul, ciudatul, bizarul” in poezie. In poezie, Minulescu a cultivat o originalitate ostentativa, stridenta, manifestand interes, in special, fata de tehnica simbolista, prin cultivarea numarului fatidic 3, prin folosirea repetitiei si a lait-motivelor in scopuri muzicale, a unor neologisme sonore. De asemenea, poezie sa dezvolta toate temele si motivele majore ale acestui curent: evadarea spre tinuturi indepartate, exotice („Romanta celor trei corabii”, „Romanta celor trei galere”), descrierea unor tinuturi exotice (Toledo, Rio de la Plata, Corint), prezenta unor topusuri specifice mediului citadin (parcul, circul, scoala, portul, gara etc.), prezenta unor termeni livresti (nume de poeti, pictori, compozitori, titluri de opere etc.).
Ultima etapa a simbolismului romanesc e reprezentat de poezia lui George Bacovia, poetul cel mai reprezentativ si mai controversat in acelasi timp. Spre deosebire de majoritatea poetilor simbolisti, fascinati de transparentele cromatice, la Bacovia se situeaza ostentativ sub semnul plumbului pentru ca ceea ce intentioneaza el sa sugereze nu e fluidul, inefabilul trairilor sufletesti, ci trairile dure, tensionate, sufocante. Poet al violetului, culoarea saturniana, dar si al maladivului, sugerat de galben, si al negrului -; culoare a claustrarii, vecina cu moartea, Bacovia a realizat ventilare deliberata a peisajului, in functie de trairile interioare. Prin cultivarea unor stari sufletesti abisale, zguduitoare, Bacovia depaseste cadrul esteticii simboliste, apropiindu-se de poezia moderna a secolului XX.

   SURSA 03

 
   Simbolismul este o mişcare artistică şi literară de la finele secolului XIX, care se opunea naturalismului şi parnasianismului, potrivit căreia valoarea fiecărui obiect şi fenomen din lumea înconjurătoare poate fi exprimat şi descifrat cu ajutorul simbolurilor; mod de exprimare, de manifestare propriu acestui curent
Adesea se consideră ca facând parte din acest curent poeţi ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud si Paul Verlaine, dar Stephane Mallarmé e cel care îl încarnează cel mai bine în poezie.
Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeţii cum ar fi Stuart Merrill, Albert Samain şi Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul mişcării în 1886, în ziarul Le Figaro.
Manifestul simbolist
În acest articol, Jean Moréas vorbeşte despre o artă care va fi inamica declamaţiei, a didacticismului sau a falsei sensibilităţi şi proclamă că poezia trebuie să sugereze iar nu să descrie. La acestea adaugă folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate şi preţioase şi a versurilor impare ce ar permite reînoirea limbajului poetic.
Deşi simbolismul francez a durat foarte puţin, el a fertilizat poezia modernă, negând gândirea ştiinţifică, raţionalistă. Pe drumul deschis de simbolism au păşit ulterior Arthur Rimbaud cu experieţa clarviziunii, s-au născut tema lui Charles Baudelaire a corespondenţelor şi una din temele poeziei lui Stephane Mallarmé în care lumea întreagă e doar o imensă carte.
Dintre temele simboliste cităm doar câteva: impalpabilul, angoasele identitare ale Eului, imaginea femeii, decadenta, arta pentru artă.
Manifestul simbolist a fost ulterior pus în versuri de Arthur Rimbaud în poemul Les Voyelles (Vocalele), un exemplu perfect de sinestezie literară şi Charles Baudelaire în poemul Correspondances( Corespondente), în care natura este definită drept un "templu de simboluri". 

sursa:ipedia.ro