Formatia U2
Mai mult de 120 milioane albume vandute in activitatea lor ce se intinde deja peste mai bine de doua decenii dovedesc cu certitudine ca U2 si-a cimentat reputatia de "classic rock n'roll band". În plus, invatand din mers, ei au impartit memorabilele reusite si rarele infrangeri ale unei cariere absolut extraordinare. Si trebuie mentionat faptul ca grupul a ramas intact de-a lungul timpului, avand in prezent aceeasi componenta ca la inceput. Nici un membru nu a parasit formatia si nimeni din afara nu li s-a alaturat. U2 este singura formatie cu o cariera de asemenea anvergura ce a reusit aceasta performanta.
Una din foarte putinele formatii ce au reusit sa obtina un consistent succes, atat din partea fanilor cat si a criticilor , si aceasta timp de mai bine de doua decenii , U2 a atestat acest succes in propria conditie, pe ambele laturi ale industriei muzicale (cea artistica si cea de business). Începand cu zilele de pionierat din Dublin si pana in prezent, formatia s-a eliberat de limitarile traditionale impuse de obicei unei trupe rock. Combinand un sunet original cu versuri sincere si incarcate de un profund mesaj social, U2 a castigat respectul criticilor si pe cel al fanilor, acestia urmarindu-i cu fanatism peste tot in lume.
Discografie:
Cei patru componenti ai trupei U2 (Bono Vox - voce, The Edge - chitara, Adam Clayton - bass si Larry Mullen - baterie) s-au cunoscut in 1976 in bucataria lui Larry, care postase un anunt la avizierul liceului unde ei invatau, Mount Temple din Dublin, pentru a intemeia o formatie. Ceea ce i-a unit la inceput a fost entuziasmul adolescentin si prietenia ce s-a creat intre ei, nicidecum calitatile muzicale.
U2 au fost o trupa inca inainte de a putea canta. Au aparut in era de apus a punk rock-ului britanic si, ca orice trupa punk care se respecta, se intalneau si repetau in garaj. La inceput au purtat denumirile de Hype, apoi Feedback, ramand in final la ambigua titulatura U2, inspirati in special din denumirea unui avion doborat in Uniunea Sovietica cu 4 zile inainte de nasterea lui Bono. La inceput U2 cantau piese cover ale trupelor britanice, apoi au inceput sa-si scrie propriile melodii. In 1978 castiga un concurs de tinere talente la Limerick si intra sub bagheta managerului Paul McGuinness.
Dupa mai multe piese single si casete demo, in 1979 apare primul EP al trupei, intitulat U2:3 (pentru ca avea doar 3 melodii). Primul album complet apare in 1980 si se intitula Boy. Acest album, ca si urmatorul, October, nu a avut un mare succes. Abia in 1983, odata cu aparitia lui War, un material cu puternice influente politice si sociale, a inceput sa se vorbeasca mai mult despre U2. De aici incepand, drumul lor cunoaste o ascendenta exponentiala. U2 devine una din cele mai marcante trupe ale deceniului, atat prin prestatiile live cat si prin albumele de studio. Se implica tot mai mult in problemele umanitare si aici trebuie mentionat concertul de la Live Aid din 1985.
Doi ani mai tarziu apare albumul care ii propulseaza pe U2 pe primul loc in topurile mondiale : The Joshua Tree, considerat prima capodopera. A doua capodopera avea sa apara 4 ani mai tarziu, dupa ce U2 a apelat la o schimbare majora de look, atitudine si stil muzical, impusa de faptul ca la sfarsitul anilor '80 se parea ca steaua lor era gata sa apuna. Albumul Achtung Baby, lansat in 1991, aducea din nou U2 in prim plan. A urmat un mega-turneu, ZooTV, care a socat lumea la acel moment, prin amploare, show si tehnicizare.
Dupa o scurta pauza in 1994, U2 revine cu un material lipsit total de succesul comercial : Original Soundtracks 1, lansat sub titulatura Passengers. Acest lucru nu i-a dat insa inapoi. Urmeaza albumul Pop si apoi un nou mega-turneu : PopMart. La inceputul noului mileniu, U2 lanseaza si cea de-a treia capodopera : albumul All That You Can't Leave Behind, urmat de turneul Elevation, care prin prisma incasarilor avea sa fie al doilea ca marime din istoria muzicii.
Cariera grupului U2 poate fi impartita in trei mari etape:
* 1980 - 1983 contine primele trei albume ale formatiei si este caracterizata prin entuziasm adolescentin, inflexiuni religioase si, mai apoi, probleme politice si sociale.
* 1984 - 1990 - este perioada de consacrare definitiva a lui U2, cunoscuta si ca "perioada lor americana". Castiga primele premii Grammy si totul in muzica lor este mai mult sau mai putin legat de America.
* 1991 - 1997 - U2 experimenteaza in acest interval tot ce se putea experimenta, trecand dincolo de toate granitele muzicale, vizuale sau spatiale pe care nimeni nu le mai depasise pana atunci.
Începand cu Boy si terminand cu All That You Can't Leave Behind, de la era de apus a punk-ului si pana la cea a trance-ului si trash-ului, de la sinceritatea tanarului candid la ironia subtila, U2 a fost intotdeauna la fel. Înca de la albumul lor de debut, presa a creat confuzie in jurul identitatii lor, incercand sa isi dea seama unde se incadreaza aceasta formatie. Însa cu fiecare album lansat, acesti rock-eri irlandezi atestau faptul ca nu cunosc expresii ca "incadrare intr-un anume stil" sau "conservatorism". U2 este U2.
SURSA 02
U2 a luat nastere in 1978 dupa ce Larry Mullen a pus un anunt la avizierul scolii Dublin's Temple Mount in care cauta muzicieni pentru o trupa. Adam Clayton a descoperit rock'n' roll-ul la 13 ani atunci cand si-a cumparat prima chitara acustica si apoi si-a convins parintii sa ii achizitioneze o chitara bass. "Pur si simplu mi-a placut cum suna. Adanc, puternic si satisfacator".
Inca de la inceput U2 au iesit in evidenta gratie pasiunii lor pentru muzica. "Eram o trupa chiar inainte de a ne apuca de cantat", asa descria Bono atmosfera in primele interviuri. The Edge isi aminteste ca citea revistele de muzica NME si Sounds in fiecare saptamana si asa a aflat de "copilul salbatic Paul Hewson".
Cei patru adolescenti care initial s-au numit Feedback, repetau in bucataria din Dublin a lui Larry, cu Bono la voce, The Edge la chitara, iar Adam Clayton si Larry Mullen asigurand ritmurile de bass si tobe. Inspirati de muzica punk, insa in acelasi timp izolati de acest curent de care ii despartea Marea Irlandei, Feedback s-a transformat in The Hype si apoi U2 si in curand si-au creat o reputatie locala bazata pe pasiunea cu care isi duceau la bun sfarsit prestatiile live. "Cred ca un moment important este acela in care i-am vazut pe cei de la The Jam in emisiunea Top Of The Pops", isi aminteste Edge. "Am realizat ca nu era o problema daca nu stiai cum sa canti...caci muzica era pe atunci mai mult despre energie si mesaj decat despre abilitatile fantastice de mare muzician".
Dupa o perioada scurta in care fusesera manageriati de Adam, acestia s-au intalnit cu Paul McGuinness, insa lansarea Ep-ului "U23" din 1979 nu a fost pe masura asteptarilor. Aveau sa astepte pana anul urmator pentru a semna un contract pe o perioada lunga cu Island Records. "Am fost impresionat de calitatile, talentul si ambitia acestor patru muzicieni si cu toate acestea, nu reuseam sa semnam un contract cu o casa de discuri", isi aminteste McGuinness. "Absolut toata lumea i-a refuzat pe U2 pana cand, intr-un final ne-am gasit locul la Island Records".
Primul single U2, "11 O'Clock Tick-Tock" a fost lansat in mai 1980. "Boy", albumul lor de debut a urmat cinci luni mai tarziu - fiind promovat de un alt single, "I Will Follow", apoi albumul "October" si un an mai tarziu in mai 1983, au reusit in sfarsit un prim number 1 in Marea Britanie, gratie materialului intitulat "War"; toate cele trei albume au fost produse de Steve Lillywhite.
Albumul "War" a inclus hit-urile "New Year's Day " (cu un videoclip filmat la temperaturi mult sub zero grade in Suedia) si "Two Hearts Beat As One". Albumul live "Under A red Blood Sky" lansat in noiembrie acelasi an a reusit sa intre in Top 30 in Statele Unite. A fost si finalul unui capitol din viata formatiei si inceputul unui sfert de veac de colaborari cu Brian Eno si Daniel Lanois. "The Unforgettable Fire" inregistrat in sala de bal a castelului Slane din Irlanda, a lansat una dintre cele mai de succes hit-uri U2, "Pride (In The Name of Love)".. si a adus cu el mult mai multe experimente. "Atunci cand am lansat "The Unforgettable Fire" in Statele Unite o groaza de controverse s-au iscat", isi aminteste Bono. "Oamenii credeau ca noi suntem viitorul rock'n' roll-ului si spuneau "ce naiba vreti sa faceti cu albumul asta hippie facut de Eno?". "Le datoram enorm lui Eno si Lanois pentru ca si-au dat semana ce reprezinta U2, ce este important cu adevarat pentru noi".Cu trei ani inainte trupa cantase in deschiderea celor de la Thin Lizzy la festivalul Slane. 17 ani mai tarziu, renumiti ca cea mai buna trupa rock live, U2 se reintorc pentru doua concerte cu casa inchisa ce mai tarziu vor avea sa fie lansate pe DVD-ul "Go Home".
In anii 80 turneul de noua luni prilejuit de lansarea albumului "The Unforgettable Fire" a inclus 54 de concerte in Statele Unite si a dus la aparitia de neuitat a trupei la show-ul Live Aid din 1985. "Pe la mijlocul piesei Bad, Bono a disparut incercand sa convinga niste fete sa danseze cu el", isi aminteste Larry. "Ni s-a parut ca a lipsit o vesnicie. Eram destul de stanjeniti oricum si cand a mai si disparut Bono in multime, deja panica se instalase printre noi".
La acel moment nu si-au dat seama, insa acea apritie avea sa atraga o noua audienta de partea lor. Au trecut apoi alti doi ani pana cand trupa a lansat albumul "The Joshua Tree" in 1987, material al caruit titlu initial fusese "The Two Americas". Daca turneele foarte lungi din Statele Unite facusera ca U2 sa fie hipnotizati de America, aceasta avea sa le intoarca complimentul - single-urile "With Or Without You" si piesa presarata cu ritmuri gosspel, "I Still Haven't Found What I'm Looking For" au ajuns pe prima pozitie a topului american.
"The Joshua Tree" a vandut peste 20 de milioane de exemplare iar la premiile Grammy din 1987 trupa a castigat premiul pentru "Cel Mai Bun Album Al Anului" si "Cea Mai Buna Prestatie Rock Live", primele din lungul sir de premii Grammy obtinute de trupa de-a lungul carierei. In 2007 o versiune remasterizata a albumului a fost scoasa pe piata pentru a marca 20 de ani de la lansarea initiala, iar in cartea lor "U2byU2" trupa a vorbit in detaliu despre cum au luat nastere piesele de pe acest material.
Atunci cand revista Time a pus U2 pe coperta cu titlul "Cel mai tare bilet spre muzica rock", era doar pentru a patra oara cand o trupa ajungea pe coperta acestei prestigioase reviste – predecesorii fiind The Beatles, The Band si The Who.
Un an mai tarziu, in 1988 U2 s-au aflat pe prima pozitie a clasamentului de single-uri din Marea Britanie si au lansat in cinematografe filmul-concert 'Rattle & Hum' care prezenta turneul american din 1987 al trupei, prilejuit de albumul "The Joshua Tree". Albumul dublu "Rattle and Hum" a inclus single-ul ajuns number 1, "Desire" si colaborarea cu B.B. King, 'When Love Comes To Town'. Trupa si-a incheiat turneul Lovetown Tour din 1989 cu o serie de show-uri la sfarsitul lui decembrie sustinute la The Point Depot in Dublin, acolo unde Bono a anuntat ca... "acesta era sfarsitul unui capitol din ceea ce insemna U2...trebuie sa disparem ....si sa visam din nou".
Asa au si facut, plecand la Hansa Studios din Berlin alaturi de Brian Eno si Daniel Lanois si punand cap la cap albumul "Achtung Baby" care a indreptat muzica trupei catre o noua directie. U2 si echipa de productie au avut discutii aprinse legate de noua directie insa in urma acestor neintelegeri a rezultat unul dintre cele mai de succes albume din toate timpurile. Asa cum afirma Daniel Lanois, "Daca reusesti sa ii strangi pe toti patru in aceeasi incapere cu instrumentele in mana, atunci rezultatele nu vor intarzia sa apara. Asta tine foarte mult de meseria mea – eu sunt cel care trebuie sa ii conving sa intre toti in aceeasi camera si sa cante". Cu piese ca "The Fly", "Mysterious Ways" si "One", U2 au inceput anii 90 cu un sound nou, o reputatie noua pe ringul de dans si o serie dintre cele mai de succes hit-uri ale lor.
A urmat Zoo Tour ce a inceput in Florida pe 29 februarie 1992 si a facut inconjurul lumii de doua ori in aproape doi ani inainte de a se incheia in Japonia pe 10 decembrie 1993. "Achtung Baby" s-a dovedit a fi un album spectaculos iar designer-ul Willie Williams a dorit sa reinventeze conceptul de turneu rock cu ajutorul unui perete video de 40 de metri ce transmitea live 24 de ore din 24 stiri, imagini de pe canalul de shopping si slogane postmoderne pentru a accentua nivelul ironiei. ("EVERYTHING YOU KNOW IS WRONG"/ TOT CEEA CE STII ESTE GRESIT). Printre invitatii acestui turneu s-au numarat Lou Reed, Salman Rushdie (in perioada in care se ascundea dupa publicarea cartii "Verseturile Satanice") si Benny Andersson si Bjorn Ulvaeus de la Abba care au interpretat hit-ul "Dancing Queen" alaturi de trupa. Tot nu va puteti imagina cum a aratat totul? Ei bine, asa a aratat. Desfasurandu-se dupa alegerile prezidentiale din SUA din 1992, Bono a intrerupt piesele pentru a telefona prin staelit la Casa Alba condusa inca de Bush. Nu a reusit atunci sa vorbeasca cu presedintele – nimeni nu isi imagina ca in cativa ani presedinti si politicieni vor avea sa raspunda fara ezitare la apelurile sale telefonice – insa tot prin intermediul ZOO TV, Bono a sunat si in Sarajevo, o zona macinata de conflicte armate la acea vreme, auzind astfel vocea unui oras aflat sub asediu, multumita legendarului jurnalist Bill Carter.
In mijlocul tunerului Zoo european, trupa a inregistrat un album intreg, experimentalul "Zooropa" (1993) ce a inclus inerpretarea inegalabila a lui Johnny Cash a piesei "The Wanderer. Concertul sustinut in Sydney a fost mai tarziu remasterizat si inclus de DVD-ul ' Zoo TV Live From Sydney'.
Legatura cu Sarajevo a inspirat una dintre piesele de pe "Passengers: Original Soundtracks Volume I", cel mai experimental album la care a colaborat trupa – desigur cu Brian Eno pe post de producator executiv. La piesa "Miss Sarajevo" si-a adus contributia si Luciano Pavarotti.
Incununand aceasta perioada impestuoasa, albumul "Pop" din 1997 a amestecat versurile puternice cu ritmurile dance. "Temele sunt dragostea, dorinta si increderea in criza", explica Edge. "Lucrurile obisnuite". Turneul ce a urmat, POPMART - care i-a transformat pe U2 in prima trupa care a cantat in Sarajevo dupa razboiul bosniac – a fost un alt spectacol vizual imaginat de Willie Williams, cel care a introdus "Mofo" si "Discotheque" unei generatii noi de fani.
Au trecut apoi patru ani pana la urmatorul album, insa a meritat din plin asteptarea: "All That You Can't Leave Behind" a inclus piese care au castigat premiul Grammy pentru "Cel Mai Bun Cantec al Anului" atat in 2001, cat si in 2002 - "Beautiful Day" si "Walk On". A fost singura data in istoria muzicii cand asa ceva s-a intamplat. Lansat in 2000, "All That You Can't Leave Behind", a castigat sapte premii Grammy si s-a vandut in mai mult de zece milioane de exmplare. "Cred ca a fost o idee foarte buna sa facem un album care suna din nou a U2", explica Paul McGuinness. A ajuns number 1 in 32 de tari.
Albumul a fost urmat de turneul Elevation ca a inclus 113 concerte, de aceasta data intreaga productie concentrandu-se pe piese. "Nu a fost cu adevarat ceva minimalist", afirma Edge. "Insa in comparatie cu POP, orice altceva ar insemna o intoarcere la simplitate". Conceptul a fost cel care l-a atras pe Larry: "Utilizarea inimii pe post de decor ce te aduce in mijlocul multimii, si felul in care acea inima se umplea de oameni, a fost fantastic. Era de parca aveam un concert de club intr-o arena".
"How To Dismantle An Atomic Bomb" (2004) a fost "un material care se axeaza pe chitari", a explicat Adam. "Vertigo, Love and Peace, City of Blinding Lights, All Because of You, sunt toate piese rock. Multe dintre ele amintesc de primii ani ai nostri, asa ca pare ca cu fiecare an am mai adunat putin, ne-am dezvoltat, am crescut si iata ce suntem acum". Inregistrat cu producatori vechi si noi - Steve Lillywhite, Chris Thomas, Flood, Jacknife Lee, Brian Eno, Daniel Lanois, Nellee Hooper si Carl Glanville - cel de-al unsprezecelea album de studio U2 a fost lansat in noiembrie 2004 si a debutat pe primul loc in 25 de tari. Single-ul "Vertigo" a castigat trei premii Grammy , inclusiv pe cel pentru "Cel Mai Bun Cantec Rock". Turneul Vertigo ce a urmat a fost cel mai profitabil al anului si impreuna cu albumul i-a confirmat pe cei de la U2 in postura de "cea mai mare trupa rock'n'roll din lume". In 2005 U2 a cantat in fata a 3,2 milioane de spectatori. In martie Bruce Springsteen a introdus trupa in Rock'n'Roll Hall of Fame, descriindu-i ca "detinatorii uneia idntre cele mai frumoase arhitecturi sonice din lumea rock'n'roll-ului". Apoi a urmat Live 8 care s-a deschis cu cei de la U2 interpretand "Sgt Pepper's Lonely Hearts Club Band" alaturi de Paul McCartney. La ceremonia premiilor Grammy din 2006, U2 au castigat cinci premii, inclusiv cel pentru Albumul anului pentru "How To Dismantle An Atomic Bomb". Aceste cinci premii au ridicat numarul Grammy-urilor detinute de trupa la 22, mai multe decat orice alta formatie.
Atunci cand si-au petrecut o luna inregistrand la Abbey Road Studios din Londra in 2006, U2 au colaborat cu Green Day la cover-ul dupa piesa "The Saints Are Coming" acelor de la The Skids. Beneficiile rezultate din aceasta inregistrare au fost donate fundatiei Music Rising infiintata de The Edge, care incearca sa ajute la reconstruirea culturii muzicale in New Orleans, inlocuind instrumentele pierdute in urma uraganului Katrina.
Trupa a lansat trei colectii Best Of: 'The Best of 1980-1990', 'The Best of 1990-2000', si 'U218 Singles' in 2006 care au inclus si noua piesa "Windows In The Skies".
Cinci ani dupa lansarea albumului "How To Dismantle An Atomic Bomb", in martie 2009 trupa a scos pe piata "No Line On The Horizon". Cel de-al doisprezecelea album de studio a fost scris si inregistrat in Fez (Maroc), Dublin (Irlanda), New York si Olympic Studios din Londra. Albumul ii readuce alaturi de trupa pe Brian Eno si Danny Lanois si pe productaorul Steve Lillywhite.
Primul single de pe noul album se intituleaza "Get On Your Boots".
SURSA 03
U2 este o formaţie rock din Dublin, Irlanda, ai cărei membri sunt: Bono (voce şi chitară), The Edge (chitară, claviaturi şi voce), Adam Clayton (chitară bas) şi Larry Mullen Jr. (baterie şi percuţii). Înfiinţată în 1976, U2 a rămas printre cele mai apreciate prezenţe din lumea muzicală începând cu mijlocul anilor 1980. Grupul a vândut peste 140 de milioane de albume în întreaga lume, având peste şase albume numărul 1 în Statele Unite ale Americii şi nouă numărul 1 în Regatul Unit, fiind una din cele mai de succes formaţii rock din toate timpurile.
În 1976, tinerii U2 aveau o pricepere muzicală limitată, dar, în schimb, spre mijlocul anilor 1980 deja lansaseră mai multe albume marcate prin turnee internaţionale. Odată cu apariţia discului The Joshua Tree (1987), membrii formaţiei au trecut „de la nivelul de eroi la cel de supervedete” (Rolling Stone). Deşi grupul a câştigat reputaţia de deschizător de drumuri prin fiecare album lansat, în primii ani '90 a dat o replică revoluţiei muzicale dance prin recunoaşterea propriei stagnări şi criticarea imaginii proprii, marcate de albumul mult aclamat de către critică Achtung Baby (1991) şi de turneul nonconformist Zoo TV (1992–3). Practic, formaţia s-a reinventat, înregistrările şi apariţiile în concert ulterioare continuând pe această linie experimentală.
U2 a câştigat 22 de premii Grammy, mai multe decât orice altă formaţie. Grupul a fost introdus în Rock and Roll Hall of Fame în 2005 (primul an când a fost posibil). Revista Rolling Stone a plasat U2 pe locul 22 în lista celor mai mari o sută de muzicieni din toate timpurile. De-a lungul carierei, membrii U2 s-au implicat în campanii pentru drepturile omului şi dreptate socială, susţinând Amnesty International, Campania ONE, şi campania DATA (Debt, AIDS, Trade in Africa), condusă de Bono.
Istoric
Inceputuri (1976-1980)
Formaţia s-a înfiinţat la Dublin la 25 septembrie 1976. Larry Mullen Jr., care atunci avea 14 ani, a dat un anunţ pe avizierul şcolii gimnaziale la care învăţa (Mount Temple Comprehensive School) în care preciza că are nevoie de cântăreţi pentru o formaţie. Şapte adolescenţi au participat la primele repetiţii din bucătăria lui Mullen. A fost, după cum a spus chiar Mullen, „«Formaţia Larry Mullen» timp de maxim zece minute, după care a venit Bono şi mi-a stricat toate şansele de a fi şeful.” Formaţia îi avea ca membri pe Mullen care cânta la baterie, Paul Hewson (Bono) care era vocalist, Dave Evans (The Edge) şi fratele lui, Dik Evans, care cântau la chitară, Adam Clayton, un prieten al fraţilor Evans, la chitară bas şi Ivan McCormick şi Peter Martin, alţi doi prieteni ai lui Mullen. În curând, grupul a decis să se intituleze „Feedback”, unul dintre puţinii termeni tehnici pe care îi cunoşteau. Martin, însă, nu s-a mai întors după prima repetiţie, iar McCormick a părăsit formaţia după câteva săptămâni. Mare parte din materialul grupului consta la început din versiuni cover, iar puţinul material original scris în primii ani a reprezentat influenţe post-punk.
În martie 1977, formaţia şi-a schimbat numele în „The Hype”. Dik Evans, care era mai mare, fiind student la colegiu, devenise diferit de ceilalţi. Restul formaţiei înclina din ce în ce mai mult spre ideea unui ansamblu în patru, iar el a dispărut discret până în martie 1978. Într-un concert de adio la biserica presbiteriană din Howth, în care The Hype au cântat coveruri, Dik a ieşit din scenă oficial. Restul de patru membri a încheiat concertul cu materiale originale, sub numele de „U2”. Steve Averill, un muzician punk rock, prieten de familie cu Clayton, sugerase şase nume potenţiale, dintre care formaţia l-a ales pe cel de „U2” din cauza ambiguităţii şi interpretabilităţii lui, şi pentru că era numele care le displăcea cel mai puţin.
În ziua de sfântul Patrick din 1978, U2 a câştigat un concurs din Limerick. Premiul a fost de 500 de lire şi susţinerea financiară pentru realizarea unui demo, ceea ce a reprezentat un moment important, cel al începutului afirmării pentru formaţia în devenire. Ei şi-au înregistrat primul demo la Studiourile Keystone, din Harcourt Street, Dublin, în aprilie 1978. În mai, Paul McGuinness, care fusese prezentat formaţiei de către ziaristul Hot Press Bill Graham, a acceptat să devină managerul formaţiei U2. Primul EP al formaţiei, vândut doar în Irlanda şi intitulat Three, a apărut în septembrie 1979, fiind primul succes în clasamentele irlandeze. În decembrie 1979, U2 au cântat la Londra, prima dată în străinătate, cu toate că nu s-a bucurat de o atenţie deosebită din partea publicului şi a criticilor. În februarie 1980, al doilea disc single, „Another Day”, a fost publicat sub marca CBS, dar şi acesta doar pentru piaţa irlandeză.
Boy, October şi War (1980–1983)
Island Records a semnat un contract cu U2 în martie 1980, iar „11 O'Clock Tick Tock” a devenit primul disc single distribuit internaţional în luna mai a aceluiaşi an. Albumul de debut al formaţiei, produs de Steve Lillywhite şi intitulat Boy, a urmat în octombrie şi s-a bucurat de recenzii pozitive. Deşi versurile lui Bono nu aveau o temă anume şi păreau improvizate, un motiv comun al lor îl constituiau visurile şi frustrările adolescenţei. Albumul cuprinde şi primul succes înregistrat de formaţie în Regatul Unit, „I Will Follow”. După lansarea lui Boy a urmat primul turneu U2 în Europa continentală şi în Statele Unite. Deşi erau încă necizelate, aceste prime spectacole live au demonstrat potenţialul formaţiei U2, criticii observând că Bono era, pe scenă, „carismatic” şi „pasional”.
Cel de-al doilea album, October, a fost lansat în 1981 şi era compus mai ales din piese pe teme spirituale. În timpul înregistrărilor albumului, Bono şi The Edge au părăsit grupul din cauza unor conflicte pe subiecte religioase, iar U2 a încetat să existe o perioadă de timp. Bono, The Edge, şi Mullen intraseră într-o grupare creştină din Dublin numită Shalom Fellowship, ceea ce i-a determinat să pună în discuţie relaţia dintre credinţa creştină şi modul de viaţă al unei formaţii de muzică rock and roll. Albumul a primit şi recenzii pozitive şi negative şi a fost relativ puţin preluat de posturile de radio. Nu s-a vândut bine în afara Regatului Unit, ceea ce a pus presiune pe contractul lor cu Island şi a forţat formaţia să se concentreze spre a-şi îmbunătăţi muzica.
După ce au fost rezolvate îndoielile din perioada October, U2 a lansat albumul War în 1983. Un disc în care formaţia „a transformat pacifismul însuşi într-o cruciadă”, sinceritatea şi chitara dură din War au fost puse intenţionat în antiteză cu stilul synth-pop din acea vreme. Pe acest album se află piesa „Sunday Bloody Sunday”, în care Bono a încercat să pună în contrast evenimentele din Bloody Sunday cu Duminica Paştelui. Revista Rolling Stone a scris că acest cântec a arătat că formaţia este capabilă de a scrie cântece profunde şi pline de înţeles. War a fost primul album U2 pe care a apărut o fotografie de Anton Corbijn, rămas după aceea principalul fotograf al formaţiei, fiind şi cel care a avut o puternică influenţă asupra imaginii şi percepţiei publice a lui U2. Primul succes comercial al U2, War a debutat ca numărul unu în Regatul Unit, iar primul single extras de pe el, „New Year's Day”, a fost primul succes al formaţiei în afara Irlandei şi Regatului Unit.
În turneul care a urmat, turneu intitulat War Tour, formaţia a cântat în concerte cu casa închisă în Europa continentală şi în SUA. Imaginea lui Bono fluturând un mic steag în timp ce cânta „Sunday Bloody Sunday” a devenit foarte cunoscută. U2 a înregistrat albumul live Under a Blood Red Sky în acest turneu şi a lansat şi o înregistrare video live, ambele fiind preluate extensiv de posturi de radio şi de MTV, mărind expunerea publică a formaţiei şi consolidând notorietatea acesteia ca formaţie live. Contractul de înregistrare cu Island Records, în general nefavorabil membrilor formaţiei, se apropia de expirare, iar în 1984, U2 a semnat o prelungire mai profitabilă a acestuia. Ei au negociat returnarea drepturilor de autor (astfel încât să fie proprietarii intelectuali ai propriilor lor cântece), o creştere a părţii din câştiguri ce le revenea şi o îmbunătăţire generală a termenilor contractuali, contra unei sume mai mari plătită iniţial.
În iulie 2008, U2 a lansat ediţii revizuite şi noi ale albumelor Boy, October şi War.
The Unforgettable Fire şi Live Aid (1984–1985)
The Unforgettable Fire a fost lansat în 1984. Ambiental şi abstract, la acea vreme cea mai profundă schimbare de direcţie a formaţiei. Cei patru s-au temut că după rockul deschis din albumul şi turneul War, erau în pericol să devină o „formaţie rock de stadion, superficială şi dependentă de sloganuri”. Astfel, ei au căutat să experimenteze, după cum îşi aminteşte Adam Clayton, „Căutam ceva care era puţin mai serios, mai artistic.” The Edge admira lucrările ambientale şi „ciudate” ale lui Brian Eno, care, împreună cu inginerul său Daniel Lanois, au acceptat să producă discul. Şeful Island Records Chris Blackwell a încercat la început să-i descurajeze să lucreze cu aceşti producători, crezând că tocmai când formaţia era pe cale să atincă cele mai înalte culmi ale succesului, Eno i-ar fi „îngropat sub un strat de prostii avangardiste”.
The Unforgettable Fire are un sunet puternic, cu orchestraţie amplă. Sub conducerea lui Lanois, tobele lui Larry au devenit mai libere şi mai subtile, iar basul lui Adam, mai subliminal; secţiunea de ritm a început să curgă, susţinând cântecele. Completând atmosfera sonoră, versurile albumului sunt deschise multor interpretări, aducând ceea ce formaţia numeşte „un sentiment foarte vizual”. Recenta imersiune a lui Bono în ficţiune, filozofie şi poezie l-a făcut să realizeze că responsabilităţile sale de textier—faţă de care până atunci fusese ezitant—erau de natură poetică. Din cauza unui program de înregistrări încărcat, însă, Bono a simţit că unele cântece cum ar fi „Bad” şi „Pride (In the Name of Love)” erau doar nişte „schiţe” incomplete. „Pride (In the Name of Love)”, un cântec despre Martin Luther King, a fost primul single extras de pe album şi a reprezentat la acel moment cel mai mare succes al U2, inclusiv devenind primul care a pătruns pe primele 40 de poziţii ale clasamentului american.
Mare parte din turneul The Unforgettable Fire a avut loc în arene acoperite, întrucât U2 au început să-şi câştige îndelungata luptă de a-şi crea un public al lor. Texturile complexe ale noilor înregistrări din studio, cum ar fi "The Unforgettable Fire" şi "Bad", erau dificil de transformat în piese de cântat live în concerte.[39] O soluţie au reprezentat-o secvenţiatoarele programate, pe care formaţia ezitase să le folosească, dar pe care ulterior U2 le-a adoptat pentru majoritatea concertelor. Cântecele de pe albume fuseseră criticate ca fiind „neterminate”, „neclare”, şi „lipsite de tematică”, dar au fost mai bine primite de critici când au fost cântate pe scenă.
U2 a participat la concertul Live Aid pentru reducerea efectelor foametei din Etiopia pe Stadionul Wembley în iulie 1985.[49] Apariţia U2 în acest concert a fost considerată una dintre cele mai memorabile ale spectacolului şi un punct de cotitură în cariera formaţiei. În timpul cântecului „Bad”, Bono a sărit de pe scenă să îmbrăţişeze un fan şi să danseze cu el, arătând milioanelor de telespectatori legătura personală pe care o putea Bono realiza cu publicul. În 1985, revista Rolling Stone a numit U2 „formaţia anilor '80” scriind că „pentru un număr din ce în ce mai mare de fani ai rock-and-roll-ului, U2 au devenit formaţia care contează cel mai mult, poate chiar singura formaţie care contează.”
The Joshua Tree şi Rattle and Hum (1986–1989)
Motivaţi de prietenia cu Bob Dylan, Van Morrison, şi Keith Richards, membrii formaţiei au revenit la rădăcinile muzicii rock, iar Bono s-a concentrat pe calităţile sale de scriitor de cântece şi versuri. Realizând „că U2 nu are o tradiţie”, formaţia a explorat muzica blues, country, şi gospel americană. În al cincilea lor album, ei au dorit să lucreze în continuare pe atmosfera din The Unforgettable Fire, dar, în loc de melodiile lipsite de densitate de conţinut, au căutat un sunet de impact mai mare în contextul disciplinei stricte a structurilor convenţionale ale cântecelor. U2 şi-a întrerupt sesiunile de înregistrări din 1986 pentru a cânta în cadrul turneului A Conspiracy of Hope al organizaţiei Amnesty International, dar, în loc de a le fi distras atenţia, turneul a adăugat un plus de intensitate şi forţă muzicii lor. În călătorile efectuate în 1986 în San Salvador şi în Nicaragua, Bono a văzut necazurile ţăranilor agresaţi în cadrul conflictelor interne supuse intervenţiilor politice americane. Această experienţă a devenit o influenţă centrală asupra muzicii noi a formaţiei. U2 a dorit o muzică ce dă o senzaţie de localizare, o calitate „cinematică”; muzica şi versurile albumului se inspiră din imaginile create de scriitorii americani ale căror cărţi le citiseră membrii formaţiei.
The Joshua Tree a fost lansat în martie 1987. Albumul juxtapune antipatia faţă de America peste profunda fascinaţie a formaţiei pentru această ţară, spaţiile sale largi, libertatea, şi ceea ce reprezintă ea. A devenit albumul cel mai rapid vândut din istoria topurilor britanice, şi a fost numărul unui timp de nouă săptămâni în Statele Unite. El a adus U2 primele două premii Grammy, pentru albumul anului şi pentru cea mai bună interpretare a unui duo sau a unei formaţii cu voce. Primele două single-uri de pe album, „boleroul rock & roll” „With or Without You” şi gospelul ritmat „I Still Haven't Found What I'm Looking For”, au ajuns rapid pe primul loc în SUA. U2 a devenit a patra formaţie rock care a apărut pe cperta revistei Time, după The Beatles, The Band, şi The Who. Revista a denumit U2 „Rock's Hottest Ticket” („cel mai fierbinte bilet al rockului”). Albumul a adus U2 un nou grad de succes şi este considerat de revista Rolling Stone unul din cele mai reuşite albume rock din istorie. Turneul The Joshua Tree Tour a fost primul în care formaţia a cântat de mai multe ori pe stadioane şi în acelaşi timp şi în săli mai mici.
Documentarul Rattle and Hum conţine imagini înregistrate în timpul turneului The Joshua Tree Tour, şi albumul dublu cu acelaşi nume conţine nouă piese de studio şi şase melodii live de U2. Lansat în magazine şi în cinematografe în octombrie 1988, albumul şi filmul se doreau un omagiu adus muzicii americane. Filmul include piese înregistrate la studiourile Sun Records din Memphis şi melodii cântate împreună cu Bob Dylan şi B. B. King. În pofida unei primiri pozitive din partea fanilor, Rattle and Hum a primit atât recenzii pozitive, cât şi negative din partea criticilor de muzică şi film;[66] un redactor Rolling Stone a vorbit despre „emoţia” albumlui, dar altul l-a descris „bombastic şi greşit direcţionat”. Regizorul filmului, Phil Joanou, l-a descris ca „un aspect exagerat de pretenţios al lui U2”. Mare parte din noul material folosit la album a fost cântat în turneul Lovetown Tour din 1989, care a constat în primul rând din concerte date în Australia şi în Europa. Marcat de un sentiment de stagnare muzicală, Bono a anunţat la un concert cu ocazia finalului deceniului că U2 a ajuns la finalul unei ere şi că acum trebuia să "...plecăm şi să încercăm să visăm totul din nou”.
Achtung Baby, Zoo TV, şi Zooropa (1990–1993)
În noiembrie 1991, U2 şi-a lansat al şaptelea album de studio, Achtung Baby. Marcaţi de criticile primite de Rattle and Hum, cei patru au operat o schimbare calculată în sens muzical şi tematic, cea mai dramatică de la The Unforgettable Fire. Din punct de vedere sonor, Achtung Baby a suferit influenţe din partea muzicii dance, industriale, şi rock alternativ, iar formaţia a făcut referire la album ca „patru oameni care taie Joshua Tree cu toporul”. Din punct de vedere tematic, a fost un album mai personal şi introspectiv; a fost mai sumbru, şi totuşi pe alocuri mai frivol, decât albumele anterioare. Din punct de vedere comercial şi al criticilor, a fost unul dintre cele mai de succes albume, parte importantă a reinventării formaţiei de la începutul anilor 1990. Ca şi The Joshua Tree, a fost denumit de Rolling Stone unul din cele mai mari albume rock.
Formaţia a lucrat întâi la Achtung Baby în Berlinul de Est, căutând inspiraţie şi reînnoire în perioada din preajma reunificării Germaniei. Daniel Lanois a produs albumul cu ajutor din partea lui Brian Eno. În sesiunile de înregistrare de la Berlin, au apărut conflicte în cadrul formaţiei pe tema calităţii materialului şi direcţiei muzicale. În timp ce Adam şi Larry preferau un sunet similar cu albumele anterilare ale U2, Bono şi The Edge erau inspiraţi de muzica alternativă şi dance europeană şi au argumentat pentru o schimbare. Săptămânile de progres lent, certuri, şi tensiune s-au ameliorat când formaţia s-a adunat din nou împreună în jurul unei schiţe de piesă scrisă de The Edge, care a evoluat în cântecul One.
Turneul Zoo TV Tour din 1992–1993 a fost un eveniment multimedia, şi a prezentat un tablou extravagant dar intenţionat derutant de sute de ecrane video, Trabanturi care zburau cu capul în jos, turnuri false de televiziune, legături TV prin satelit, mesaje subliminale, şi personaje ciudate de scenă ale lui Bono cum ar fi „Musca”, „Omul-Minge de oglinzi”, şi „(Mister) MacPhisto”. Spectacolele extravagante erau puse intenţionat în antiteză cu reprezentaţiile austere din turneele U2 anterioare, şi ironizau excesele formaţiilor rock and roll prin îmbrăţişarea acestor excese. Spectacolele erau, parţial, modul U2 de a reprezenta răspândirea televiziunii prin cablu şi amestecul de ştiri, divertisment, şi reclame al televiziunilor. Se dădeau telefoane în glumă preşedintelui Bush, Naţiunilor Unite, şi cu alte destinaţii similare. Legăturile live prin satelit către oraşul Sarajevo, pe atunci în plin război, au cauzat controverse.
Înregistrat şi lansat rapid într-o pauză a turneului Zoo TV la jumătatea lui 1993, albumul Zooropa a reluat multe din temele din Achtung Baby şi din turneul Zoo TV. Deşi iniţial formaţia intenţiona ca albumul să fie doar un EP, până la urmă Zooropa a fost extins într-un album LP complet. A reprezentat o îndepărtare şi mai mare de stilul albumelor mai vechi, aduse de influeţele tehno şi alte efecte electronice. În ton cu această profundă schimbare de stil, Bono a lăsat microfonul pentru ultima melodie de pe Zooropa, şi l-a invitat pe Johnny Cash să cânte „The Wanderer”.
Majoritatea cântecelor au fost cântate cel puţin o dată în timpul turneului în 1993, turneu compus din concerte în Europa, Australia, Noua Zeelandă şi Japonia.
Passengers, Pop, şi PopMart (1995–1998)
În 1995, U2 a lansat un album experimental intitulat Original Soundtracks 1. Brian Eno, producător a trei dintre albumele U2 anterioare, a contribuit din plin, inclusiv scriind versuri şi cântând. Din acest motiv, şi mai ales din cauza naturii de experiment a albumului, formaţia a decis să-l lanseze sub semnătura „Passengers” pentru a-l distinge de albumele U2 convenţionale. Din punct de vedere comercial, a trecut neobservat, prin comparaţie cu alte albume U2 şi a primit în general critici negative. Totuşi, single-ul „Miss Sarajevo”, cu Luciano Pavarotti, cântec pe care Bono îl consideră a fi una din piesele U2 preferate, a fost un succes.
Pe albumul Pop din 1997, U2 a continuat să experimenteze; şabloanele muzicale repetitive, programarea muzicală, secvenţierea ritmului şi eşantionarea au furnizat mare parte din ritmurile grele şi sincopate de dance. Lansat în martie, albumul a debutat ca numărul unu în 35 de ţări, iar criticile au fost în general pozitive. Rolling Stone, de exemplu, a scris că U2 au „sfidat neşansa şi au compus una din cele mai bune realizări din viaţa lor." Alţii au simţit că albumul a fost o mare dezamăgire, iar vânzările au fost slabe prin comparaţie cu alte albume U2. Formaţia s-a grăbit să termine albumul la timp pentru turneul planificat dinainte, iar Bono a recunoscut că albumul „nu a comunicat în felul în care ar fi trebuit”.
Turneul ce a urmat, PopMart, a început în aprilie 1997. Ca şi Zoo TV, a avut influenţe publicitare şi a avut intenţia de a transmite un mesaj sarcastic celor care îi acuzau pe U2 de comercialism. Scena cuprindea o arcadă aurie de 30 m (asemănătoare cu logoul McDonald's), un ecran video cu lungimea de 45 m, şi o minge cu oglinzi în formă de lămâie de 12 m. Strategia U2, însă, nu i-a satisfăcut pe mulţi care au fost derutaţi de noua imagine kitsch şi de decorurile complexe. Întârzierea producţiei Pop a însemnat reducerea timpului pentru repetiţii, iar concertele din prima parte a turneului au avut de suferit. Concertul cel mai important al turneului a fost cel din Sarajevo unde U2 a fost prima formaţie importantă care a cântat după războiul din Bosnia. Larry Mullen, Jr. a descris concertul ca „o experienţă pe care nu o voi uita toată viaţa, şi dacă aş fi stat în formaţie 20 de ani doar ca să cânt în acel concert, cred că ar fi meritat.” La o lună după încheiera turneului PopMart, U2 au apărut în episodul 200 din serialul The Simpsons, „Trash of the Titans”, în care Homer Simpson perturba un concert PopMart.
„Încercarea de a redeveni cea mai bună formaţie din lume” (2000–2006)
În urma primirii relativ proaste a lui Pop, U2 a declarat cu mai multe ocazii că „încercau să redevină cea mai bună formaţie din lume”. După 2000, formaţia a urmat un sunet mai tradiţional, păstrând influenţe din explorările lor muzicale anterioare. All That You Can't Leave Behind a fost lansat în octombrie 2000 şi a readus formaţia împreună cu producătorii Brian Eno şi Daniel Lanois. Albumul a fost considerat de mulţi dintre cei care nu fuseseră convinşi de experimentele din anii 1990 ca o întoarcere la performanţa de altădată; Rolling Stone a scris că acesta este „a treia capodoperă” a lui U2, după The Joshua Tree şi Achtung Baby. Albumul a debutat ca numărul unu în 22 de ţări şi single-ul de succes, „Beautiful Day” a primit trei premii Grammy. Celelalte single-uri de pe album, „Walk On”, „Elevation”, şi „Stuck in a Moment You Can't Get Out Of” au câştigat şi ele premii Grammy.
Pentru turneul Elevation, U2 a cântat în decoruri mai restrânse, întorcându-se în săli după un deceniu de concerte pe stadioane. O scenă în formă de inimă şi o rampă au permis o apropiere mai mare de public. În urma atacurilor de la 11 septembrie 2001, rezonanţa noul album a crescut. În octombrie, U2 a cântat într-o serie de concerte cu casa închisă la Madison Square Garden în New York City. În interviurile ulterioare, Bono şi The Edge au spus despre aceste concerte din New York că au fost cele mai memorabile şi emoţionante spectacole ale lor. La începutul lui 2002, U2 a cântat în pauza meciului Super Bowl XXXVI.
Următorul album de studio al formaţiei, How to Dismantle an Atomic Bomb, a fost lansat la 22 noiembrie 2004. Din punct de vedere al sunetului, formaţia căuta un roc mai puternic decât cel din All That You Can't Leave Behind. Tematic, Bono afirmă că „multe dintre cântece sunt laude aduse naivităţii, o respingere a cunoaşterii”. Primul single, „Vertigo”, a apărut într-o reclamă des difuzată la Apple iPod, simultan cu lansarea unei ediţii speciale de iPod U2 şi a unei colecţii U2 pe iTunes. Albumul a debutat ca numărul unu în SUA, unde vânzările din prima săptămână au fost de două ori mai mari ca cele ale lui All That You Can't Leave Behind şi a stabilit un record al formaţiei. Afirmând că albumul era o tentativă de a deveni unul din cele mai bune trei albume, Bono a spus: „nu sunt cântece slabe. Dar ca album, întregul nu este mai bun decât suma părţilor sale, şi asta mă enervează la culme.” Utilizând decoruri similare cu cele alte turneului anterior, turneul Vertigo avea o listă de piese care a variat mai mult de la un concert la altele decât orice turneu U2 de după turneul Lovetown, şi a conţinut cântece care nu mai fuseseră cântate de la începutul anilor 1980. Ca şi turneul Elevation, turneul Vertigo a fost un succes comercial. Albumul şi single-urile de pe el au câştigat premii Grammy în toate cele opt categorii la care au fost nominalizaţi U2. În 2005, Bruce Springsteen a introdus U2 în Rock and Roll Hall of Fame.
În august 2006, formaţia şi-a transferat o parte din operaţiuni în Olanda la două luni după ce Irlanda a stabilit o sumă maximă de scutire de taxe pentru artişti la 250.000 euro. După 2006, formaţia a scris şi înregistrat material nou, iniţial împreună cu Rick Rubin, şi mai recent cu Brian Eno şi Daniel Lanois. Al doisprezecelea album de studio al formaţiei a fost lansat în 2009. Albumul a fost descris drept „cântat de mână, dar şi electro”. Bono a afirmat că sesiunile prezintă o distanţare reală de temele ultimelor două albume, cu „influenţe trance” iar Lanois a spus că albumul va forţa limitele arenei sunetului ca şi Achtung Baby cu ani în urmă. Un film 3D, U2 3D, filmat la nouă concerte în turneul Vertigo, a fost lansat la 23 ianuarie 2008. La 31 martie 2008, s-a confirmat că U2 a semnat un contract pe 12 ani cu Live Nation în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari. Contractul implică controlul de către Live Nation asupra obiectelor promoţionale ale formaţiei, sponsorilor şi site-ului web oficial.
No Line on the Horizon şi turneul U2 360° (2006–prezent)
Formaţia a început să lucreze la al doisprezecelea album, intitulat No Line on the Horizon (Nicio linie la orizont) în 2006, scriind şi înregistrând la început cu producătorul Rick Rubin, dar materialul a fost pus deoparte. Formaţia a ales apoi să reia scrierea şi înregistrarea albumului cu producătorii Daniel Lanois şi Brian Eno în 2007. În timpul sesiunilor de înregistrare, la 31 martie 2008, s-a confirmat că U2 a semnat un contract pe 12 ani cu Live Nation, în valoare de aproximativ 100 de milioane de dolari(50 de milioane de lire), contract ce permite Live Nation să controleze sponsorizările, produsele promoţionale şi website-ul oficial al formaţiei.
După 16 luni în studio, U2 a terminat lucrul la No Line on the Horizon în decembrie 2008, şi acesta a fost lansat la 2 martie 2009, Get on Your Boots fiind primul single extras de pe album. Într-o recenzie publicată în revista Rolling Stone, David Fricke a acordat albumului 5 stele din 5 şi l-a denumit „cel mai bun de la Achtung Baby din 1991”.
Într-un interviu publicat la 15 februarie 2009 şi acordat lui Sean O'Hagan de la The Guardian, Bono a afirmat că U2 va mai lansa un album până la sfârşitul anului, album intitulat provizoriu Songs of Ascent, şi format din material înregistrat în timpul lucrului la No Line on the Horizon. Bono spune că va fi „un album mai meditativ pe teme de pelerinaj”.
U2 va demara un turneu mondial intitulat U2 360° pentru a promova No Line on the Horizon. Turneul are ca dată de început 30 iunie 2009 cu etape de concerte în Europa şi în America de Nord în 2009, fiecare de câte 6 săptămâni, cu noi concerte în 2010. Proiectul concertelor conţine ideea de concert pe stadion cu scenă şi public de jur împrejur.
Stilul muzical
De la formare, U2 şi-au dezvoltat şi menţinut un sunet uşor de recunoscut, cu accent pe bucăţile instrumentale melodice şi pe bucăţile vocale expresive. Această abordare îşi are rădăcinile, parţial, în influenţa iniţială din partea producătorului de discuri Steve Lillywhite, influenţă venită într-o vreme când formaţia nu era cunoscută pentru prodigiozitatea muzicală. The Edge a utilizat în mod consistent un ecou ritmic şi un ecou artificial inconfundabil cuplat cu un burdon de influenţă irlandeză pe melodiile sale sincopate care creează un sunet ambiental bine-definit. Bono şi-a cultivat vocea de cap şi a prezentat o sensibilă înclinaţie lirică spre subiecte sociale, politice şi personale, păstrând un nivel grandios al compoziţiei. În plus, The Edge a descris U2 ca o formaţie esenţialmente live.
În pofida acestor linii generale consistente, U2 au introdus noi elemente în repertoriul lor muzical la fiecare nou album. Sunetul U2 din perioada de început a fost influenţat de formaţii ca Television şi Joy Division, şi au fost descrişi ca având „o senzaţie de euforie” ce a rezultat din „chitara radiantă” a lui The Edge şi „vocea arzătoare” a lui Bono. Sunetul U2 a început din rădăcinile post-punk şi din bucăţile instrumentale simple şi minimaliste de pe Boy şi October, dar a evoluat după albumul War incluzând aspecte de funk şi dance, devenind mai versatil şi agresiv. Cele două albume au fost etichetate ca „solide şi asertive” de Rolling Stone, influenţate în mare măsură de producţia lui Lillywhite. The Unforgettable Fire, care începe cu The Edge cântând mai mult la claviatură decât la chitară, şi următorul album, The Joshua Tree, i-au avut la cârmâ pe Brian Eno şi Daniel Lanois. Cu influenţa acestora, ambele albume au primit o „textură diversă”. Cântecele de pe The Joshua Tree şi Rattle and Hum au pus mai mult accent pe ritmurile inspirate de Lanois, amestecând stiluri distincte şi variate de gospel şi muzică blues, ce reieşea din fascinaţia formaţiei faţă de America, de cultura şi poporul acesteia. În anii 1990, U2 s-au reinventat, începând să folosească sintetizatoare, distorsiunea, şi ritmurile electronice preluată din muzica alternativă, dance sau chiar hip-hop pe Achtung Baby, Zooropa şi Pop. Anii 2000 i-au găsit pe U2 revenind la un sunet simplu şi la un ritm tradiţional, folosind mai puţin sintetizatoare şi efecte speciale.
Versurile şi tematica
Comentariul social şi politic, adesea îmbogăţit cu imagistică spirituală, religioasă creştină, reprezintă un aspect major al conţinutului versurilor U2. Cântece ca „Sunday Bloody Sunday” şi „Mothers of the Disappeared” au fost inspirate din evenimentele vremii. Primul este despre frământările din Irlanda de Nord, iar al doilea se referă la lupta mamelor ai căror copii fuseseră răpiţi şi ucişi în timpul dictaturii militare din Argentina, începută în 1976.
Conflictele personale ale lui Bono şi problemele familiale au colorat cântece ca „Mofo”, „Tomorrow” şi „Kite”. Dorul şi rugămintea sunt un alt motiv frecvent, în cântece ca „Yahweh”, „Peace on Earth”, şi „Please”. Pierderea şi tristeţea, combinate cu speranţa şi perseverenţa, motive centrale în The Joshua Tree, au inspirat mare parte din compoziţia U2. Aceste idei au fost amplificate şi de experienţele personale ale lui Bono şi ale formaţiei din tinereţea lor petrecută în Irlanda, ca şi de activismul lui Bono din perioada sa de maturitate. U2 s-au folosit de turnee, cum ar fi Zoo TV şi PopMart pentru a caricaturiza moda socială, cum ar fi supraîncărcarea mass-media şi respectiv consumerismul.
În timp ce formaţia şi fanii săi afirmă adesea natura politică a muzicii lor, versurile şi muzica U2 au fost criticate ca apolitice din cauză că sunt vagi, au o imagistică neclară şi le lipsesc referinţele directe la persoane.
Influenţe
Formaţia citează drept surse de inspiraţie pe The Who, The Clash, Ramones, The Beatles, Joy Division, Siouxsie & the Banshees şi Patti Smith. Van Morrison a fost şi el citat de Bono ca influenţă şi influenţa sa asupra U2 este arătată şi de Rock and Roll Hall of Fame. Alţi muzicieni şi formaţii, cum ar fi Snow Patrol, The Fray,[135] OneRepublic, Coldplay, The Academy Is..., The Killers, Your Vegas şi Angels & Airwaves au fost influenţate de U2. Versiuni cover ale cântecelor U2 au fost realizate de Our Lady Peace, Mary J. Blige, Johnny Cash, The Chimes, Joe Cocker, Pearl Jam, James Blunt, tobyMac, Darlene Zschech, Pet Shop Boys, Ignite, The Smashing Pumpkins, Keane, Pillar, Hikaru Utada, Dream Theater, Sepultura, Saul Williams, The Living End, The Upper Room, Funeral for a Friend şi The Bravery. U2 au lucrat şi au avut relaţii de colaborare cu numeroşi artişti, printre care se numără Johnny Cash, Green Day, Leonard Cohen, Bruce Springsteen, B.B. King, Luciano Pavarotti, Bob Dylan, Elvis Costello, Wim Wenders, R.E.M., Salman Rushdie, şi Anton Corbijn.
Campanii şi activism
De la începutul anilor 1980, membrii U2—împreună, dar şi fiecare separat—au colaborat cu alţi muzicieni, artişti, celebrităţi şi politicieni pentru a trata problemele sărăciei, bolilor şi nedreptăţilor sociale.
În 1984, Bono şi Adam Clayton au participat la Band Aid, cu scopul de a strânge bani pentru atenuarea efectelor foametei din Etiopia. Iniţiativa a produs single-ul „Do They Know It's Christmas?”, care a fost prima colaborare între U2 şi Bob Geldof. În iulie 1985, U2 a cântat la Live Aid, o continuare a eforturilor Band Aid. Mai târziu, Bono şi soţia sa Ali au vizitat, la invitaţia World Vision, Etiopia unde au văzut efectele foametei de acolo. Bono avea să spună după aceea că această vizită a pus bazele campaniilor lui pentru Africa şi a fost o sursă de inspiraţie pentru unele cântece.
În 1986, U2 a participat la turneul A Conspiracy of Hope pentru susţinerea Amnesty International şi la Self Aid pentru şomajul în Irlanda. În acelaşi an, Bono şi Ali Hewson au călătorit şi în Nicaragua şi El Salvador la invitaţia mişcării Sanctuary, şi au văzut efectele războiului civil din El Salvador. Aceste evenimente din 1986 au influenţat puternic albumul The Joshua Tree, care era înregistrat la acea vreme.
În 1992, formaţia a participat la concertul „Stop Sellafield”, organizat de Greenpeace, în timpul turneului Zoo TV. Evenimentele din Sarajevo din timpul conflictului din Bosnia au inspirat cântecul „Miss Sarajevo”, care a fost lansat în septembrie 1995 la un spectacol Pavarotti and Friends, şi pe care Bono şi The Edge l-au cântat la War Child. Formaţia şi-a ţinut promisiunea făcută în 1993 de a cânta la Sarajevo. Concertul a făcut parte din turneul PopMart din 1997. În 1998, au cântat în Belfast cu câteva zile înainte de votarea Acordului de la Belfast, aducând liderii politici irlandezi David Trimble şi John Hume pe scenă pentru a promova acest acord. În acelaşi an, toate profiturile obţinute din lansarea single-ului „Sweetest Thing” au fost investite în proiectul Copiii Cernobîlului.
În 2001, formaţia a dedicat cântecul „Walk On” liderului pro-democrat din Birmania Aung San Suu Kyi. Spre sfârşitul lui 2003, Bono şi The Edge au participat la seria de concerte 46664 din Africa de Sud, pentru organizate de Nelson Mandela. Formaţia a cântat la concertul Live 8 din 2005 în Londra. Formaţia, împreună cu managerul Paul McGuinness au primit de la Amnesty International premiul Ambasadorii Conştiinţei pentru promovarea drepturilor omului.
După 2000, campaniile lui Bono au inclus Jubilee 2000 împreună cu Bob Geldof, Muhammad Ali, şi alţii, proiect de promovare a anulării datoriilor ţărilor din lumea a treia. În ianuarie 2002, Bono a participat la fondarea organizaţiei non-guvernamentale multinaţionale DATA, cu scopul de a îmbunătăţi situaţia socială, politică şi financiară a Africii. Şi-a continuat campaniile pentru combaterea HIV/SIDA şi pentru anularea datoriilor în iunie 2002 făcând vizite în Africa.
Product Red, o marcă din 2006 prin care s-a încercat strângerea de bani pentru Fondul Global pentru Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei şi Malariei, a fost finanţată parţial de Bono. Campania ONE, a fost influenţată de eforturile şi viziunea lui. Bono s-a asociat cu Yahoo! pentru a promova Campania ONE, la redezvoltarea căreia a ajutat Yahoo!.
Spre sfârşitul lui 2005, în urma uraganelor Katrina şi Rita, The Edge a contribuit la Music Ruising, o iniţiativă de strângere de fonduri pentru muzicienii care îşi pierduseră instrumentele pe coasta Golfului Mexic. În 2006, U2 a colaborat cu formaţia punk rock Green Day pentru a înregistra o versiune cover a cântecului „The Saints Are Coming” de The Skids în folosul campaniei Music Rising.
Activismul social al formaţiei U2 şi al lui Bono nu au rămas nici necriticate. Unii autori şi activişti care publică în ziare de stânga, cum ar fi CounterPunch au deplâns susţinerea dată de Bono unor figuri politice cum ar fi Paul Wolfowitz, precum şi „paternalismul” său. Alte ştiri au pus la îndoială eficacitatea campaniei lui Bono pentru ştergerea datoriilor şi acordarea de asistenţă statelor din Africa, 20/20 declarând că „ajutorul extern adesea îmbogăţeşte politicienii, lăsând oamenii de rând săraci”.
Alte proiecte
Membrii U2 au urmat o serie de proiecte paralele cu contribuţia la formaţie, uneori în colaborare cu o parte din colegi de la U2. În 1985, Bono a înregistrat cântecul „In a Lifetime” cu formaţia irlandeză Clannad. The Edge a înregistrat un album solo, coloana sonoră a filmului Captive în 1986, pe care cântă şi Sinéad O'Connor, cu un an înaintea lansării albumului ei de debut. Bono şi The Edge au scris cântecul „She's A Mystery To Me” pentru Roy Orbison, care a apărut pe albumul său din 1989 intitulat Mystery Girl. În 1990, Larry Mullen a produs şi a participat la scrierea unui cântec pentru echipa naţională de fotbal a Irlandei, participantă la Italia '90, cântec intitulat „Put 'Em Under Pressure”, care s-a situat pe primele locuri în clasamentele irlandeze. Împreună cu The Edge, Bono a scris cântecul „GoldenEye” pentru filmul cu James Bond din 1995 GoldenEye, cântec ce a fost interpretat de Tina Turner. Adam Clayton şi Larry Mullen, Jr. au lucrat la o versiune a lor pentru coloana sonoră a filmului Mission: Impossible din 1996. Bono a cântat „Joy” pe albumul lui Mick Jagger din 2001 Goddess in the Doorway. Bono a înregistrat o versiune aproape recitată a cântecului lui Leonard Cohen, „Hallelujah” pentru compilaţia „Tower of Song” din 1995.
Pe lângă colaborările muzicale, U2 au lucrat şi cu câţiva autori. Scriitorul american William S. Burroughs a apărut în videoclipul U2 pentru „Last Night on Earth” cu puţin timp înainte de a muri. Poezia lui „A Thanksgiving Prayer” a fost folosită în timpul turneului Zoo TV. Printre alţi colaboratori se numără William Gibson şi Allen Ginsberg. La începutul lui 2000, formaţi a înregistrat trei cântece pentru coloana sonoră a filmului The Million Dollar Hotel, cântece printre care se numără şi „The Ground Beneath Her Feet”, scris în colaborare cu Salman Rushdie şi motivat de cartea lui cu acelaşi titlu.
Premii
U2 a câştigat primul premiu Grammy pentru The Joshua Tree în 1988, şi au câştigat 22 de premii Grammy în total, aflându-se la egalitate cu Stevie Wonder într-un clasament al artiştilor contemporani cu cele mai multe Grammy-uri. Printre premiile obţinute se numără cel pentru cel mai bun duo sau grup rock, albumul anului, discul anului, cântecul anului şi cel mai bun album rock. British Phonographic Industry a premiat U2 cu şapte premii BRIT, din care cinci pentru cel mai bun grup internaţional. În Irlanda, U2 a câştigat 14 premii Meteor de la începutul acestui premiu în 2001. Printre alte premii se numără un AMA, patru MTV Video Music Awards, zece premii Q, două premii Juno, trei premii NME, şi un Glob de Aur. Formaţia a fost introdusă în Rock and Roll Hall of Fame la începutul lui 2005.
Discografie
Discografia U2 este compusă din douăsprezece albume de studio, şapte albume live, cinci compilaţii, cincizeci şi opt single-uri, şi şapte discuri EP. Mai multe dintre discurile single ale formaţiei au adus formaţiei premii Grammy şi câteva melodii, printre care „One” şi „With or Without You” au fost incluse de revista Rolling Stone într-un clasament al celor mai bune 500 de cântece din toate timpurile.
Albumele de studio ale U2 sunt următoarele, în ordinea datei lansării:
* Boy (1980)
* October (1981)
* War (1983)
* The Unforgettable Fire (1984)
* The Joshua Tree (1987)
* Rattle and Hum (1988)
* Achtung Baby (1991)
* Zooropa (1993)
* Pop (1997)
* All That You Can't Leave Behind (2000)
* How to Dismantle an Atomic Bomb (2004)
* No Line on the Horizon (2009)
sursa:ipedia.ro
0 comments: