Formatia - The Doors
Componenta initiala:
- Jim Morrison (vocal)
- Robbie Krieger (chitara bass)
- Ray Manzarek (claviatura)
- John Densmore (baterie)
Formatia s-a format datorita lui Morrison si Manzarek. Formatia a cantat in baruri pana nu a fost data afara din clubul Whiskey A Go Go din cauza melodiei The End. In acest moment a inceput legenda formatiei. Dupa ce Jack Holzman a facut contract cu formatia pentru casa de discuri Electra, Doors au devenit renumiti chiar cu primul lor albom din 1967 (Doors). Cu melodia Light My Fire au ajuns in top-uri si in acelasi an si-au scos si un al doilea album. Dupa un proces pierdut din cauza unei melodii copiate in anul 1969 formatia isi reface imaginea cu melodia Touch Me. In acest an ei sunt considerati o formatie de cult, iar Morrison e considerat una din cele mai interesante personalitati ale rock-ului. El incearca sa combine rock-ul cu arta (literatura, filmul), scrie o scenografie dedicata mentorului sau William Blacke (numele formatiei a fost inspirat din una dintre operele lui Blacke).
In acelasi timp pe scena e vazut ca un scandalagiu. Este arestat in 1967 si 1969 pentru comportament obscen. In anul 1971 formatia ajunge la apogeu si inregistreaza albumul "L.A. Woman". Melodiile Riders On The Storm si Love Her Madly ajung din nou in top-ul 20. Drogurile, sexul si stilul de viata rock n' roll i-au macinat toata energia creatoare a lui Morrison. Alcoolismul sau se accentueaza si devine dperesiv. In 1971 paraseste formatia si se muta in Paris unde ii apar doua volume de poezii (The Lords si The New Creatures). In 3 iulie 1971 este gasit mort in baia camerei sale de hotel. A murit de un atac de cord. Fanii sai cred ca el traieste si acum (cu o alta identitate) in Los Angeles si in mormantul sau din Pere Lachaise e inmormantat altcineva. Dupa moartea sa formatia a incercat sa duca "afacerea" mai departe dar nu a reusit. Formatia se destrama dar in 1978 mai apare un album ("An American Prayer") dar care il reprezinta pe Morrison ca poet mai mult decat ca si cantaret rock.
Discografie:
Doors 1967
Strange Days 1967
Waiting for the Sun 1968
The Soft Parade 1969
Morrison Hotel 1970
Hard Rock Cafe 1970
Absolutely Live 1970
13 1971
L. A. Woman 1971
Wierd Scenes Insides the Gold Mine 1971
Best Of 1973
American Prayer 1978
Greatest Hits 1980
- Jim Morrison (vocal)
- Robbie Krieger (chitara bass)
- Ray Manzarek (claviatura)
- John Densmore (baterie)
Formatia s-a format datorita lui Morrison si Manzarek. Formatia a cantat in baruri pana nu a fost data afara din clubul Whiskey A Go Go din cauza melodiei The End. In acest moment a inceput legenda formatiei. Dupa ce Jack Holzman a facut contract cu formatia pentru casa de discuri Electra, Doors au devenit renumiti chiar cu primul lor albom din 1967 (Doors). Cu melodia Light My Fire au ajuns in top-uri si in acelasi an si-au scos si un al doilea album. Dupa un proces pierdut din cauza unei melodii copiate in anul 1969 formatia isi reface imaginea cu melodia Touch Me. In acest an ei sunt considerati o formatie de cult, iar Morrison e considerat una din cele mai interesante personalitati ale rock-ului. El incearca sa combine rock-ul cu arta (literatura, filmul), scrie o scenografie dedicata mentorului sau William Blacke (numele formatiei a fost inspirat din una dintre operele lui Blacke).
In acelasi timp pe scena e vazut ca un scandalagiu. Este arestat in 1967 si 1969 pentru comportament obscen. In anul 1971 formatia ajunge la apogeu si inregistreaza albumul "L.A. Woman". Melodiile Riders On The Storm si Love Her Madly ajung din nou in top-ul 20. Drogurile, sexul si stilul de viata rock n' roll i-au macinat toata energia creatoare a lui Morrison. Alcoolismul sau se accentueaza si devine dperesiv. In 1971 paraseste formatia si se muta in Paris unde ii apar doua volume de poezii (The Lords si The New Creatures). In 3 iulie 1971 este gasit mort in baia camerei sale de hotel. A murit de un atac de cord. Fanii sai cred ca el traieste si acum (cu o alta identitate) in Los Angeles si in mormantul sau din Pere Lachaise e inmormantat altcineva. Dupa moartea sa formatia a incercat sa duca "afacerea" mai departe dar nu a reusit. Formatia se destrama dar in 1978 mai apare un album ("An American Prayer") dar care il reprezinta pe Morrison ca poet mai mult decat ca si cantaret rock.
Discografie:
Doors 1967
Strange Days 1967
Waiting for the Sun 1968
The Soft Parade 1969
Morrison Hotel 1970
Hard Rock Cafe 1970
Absolutely Live 1970
13 1971
L. A. Woman 1971
Wierd Scenes Insides the Gold Mine 1971
Best Of 1973
American Prayer 1978
Greatest Hits 1980
SURSA 02
The Doors - formata in 1965, in Los Angeles, California.
Perioada de activitate: 1965 - 1973.
Membrii trupei:
Jim Morrison - voce,
Ray Manzarek - clape,
Robby Krieger - chitara,
John Densmore - tobe.
Stiluri muzicale abordate:
Psychedelic rock, Blues rock, Hard rock
The Doors este formata in Los Angeles, in anul 1965, de catre 2 studeni UCLA - Jim Morrison si Ray Manzarek. Manzarek, specializat pe pian/clape, formase impreuna cu cei 2 frati ai sai o trupa de R&B numita Rick And The Ravensask; ei cauta un solist si un baterist.
A fost imediat impresionat de Morrison dupa ce l-a ascultat cantand un cantec cu versuri proprii - ” Moonlight Drive”. Impreuna cu Morrison a fost recrutat si bateristul John Densmore, imediat inregistrand 6 piese cu versuri scrise de Jim. Nemultumiti de rezultatul inregistrarilor, fratii lui Manzarek au parasit trupa, fiind amandoi inlocuiti de un prieten al lui John Densmore - chitaristul Robby Kireger (unalt basist nu a fost niciodata recrutat). Problema bass-ului a fost rezolvata de Krieger si Manzarek, care, cu orga sa, tine loc si de bass. De asemenea, in aceeasi perioada, Morrison schimba numele trupei in ‘The Doors”.
The Doors cantau in mod obisnuit in barul/clubul London Fog de pe Sunset Strip (zona recunoscuta pt restaurantele si viata de noapte a partii de vest a orasului Los Angeles), iar apoi in Whisky A Go-Go (se spune ca scena rock`n`roll a luat nastere odata cu deschiderea acestui club de noapte).
Personajul central si totodata controversat al trupei, Jim Morrison, prin interpretarea excentrica a compozitiei intitulate “The End”, in 1966, a facut ca trupa sa fie data afara din Whisky-A-Go-GO, patronii interzicandu-le sa mai cante acolo. Acest eveniment a avut si o parte buna.. atragand atentia celor de la Elektra Records, cu care au si semnat un contract.
Au lansat primul album, intitulat The Doors, in 1967 - fiind unul dintre cele mai bune albume de debut, prezentand o fuziune de rock, blues,jazz si poezie. Albumul contine cel mai de bun single al trupei - “Light My Fire”, care a urcat direct pe locul 1 in topuri.Urmatoarele albume (Strange Days - 1967, Waiting For the Sun - 1968, The Soft Parade - 1969), desi, se pare ca le-a lipsit ceea ce a avut albumul de debut, au avut totusi cateva piese de rezistenta si single-uri ce au devenit hit-uri (When The Music’s Over, People Are Strange,etc), chiar si un loc 1 in topuri cu “Hello, I Love You”. In aceasta perioada Morrison se autointituleaza “the Lizard King” (regele soparla), in spectacole el devine tot mai excentric si mai nonconformist.
Atitudinea sa anti-autoritate combinata cu consumul notoriu de alcool si droguri i-a creat mari probleme, avand in vedere ca ‘pachetul’ era ‘adus’ pe scena. In 1969, in Hartford, Connecticut este arestat pt atacarea unui ofiter de politie in culise, iar mai tarziu,este arestat pe scena de la Miami Dinner Key Auditorium, find acuzat de expunere indecenta si comportament obscen.
In 1970, trupa lanseaza Morrison Hotel, iar in aprilie 1971 - L.A. Woman, ambele albume, orientate mai mult spre blues, au fost primite cu mai multa caldura decat precedentele, dar totusi au fost mai slabe ca albumul de debut. Desi inregistrarile s-au facut intr-o continua tensiune manifestata intre Morrison si ceilalti membri ai trupei (datorate problemelor lui Morrison cu drogurile si alcoolul care se agravasera tot mai mult), acest album s-a dovedit, totusi, a fi unul dintre cele mai bune albume The Doors - piese precum L.A. Woman sau Riders On The Storm (ambele peste 7 minute) au puterea de a rascoli ascultatorul profund, in mare parte datorita vocii lui Jim.
Dupa sesiunile de inregistrari pentru albumul L.A. Woman, Morrison s-a mutat la Paris. Se stie ca ii placeau luminile scenei si ochii tuturor atintiti asupra sa, dar in acelasi timp ura faptul ca era vazut ca o vedeta de muzica. Dorea sa fie privit ca un poet, si, la Paris, spera sa-si inceapa o cariera literara.
Tragic insa, pe data de 3 Iulie, 1971, Jim Morrison este gasit mort in cada baii sale, de catre sotia sa, Pam. Oficial, cauza mortii a fost declarata ca fiind un infarct, dar au existat numeroase zvonuri asupra conditiilor in care Jim Morrison si-a gasit sfarsitul. Unele voci au spus ca moartea i se datoreaza unei supradoze de droguri, altele, speculand pe seama secretului in care a fost inmormantat, sustineau chiar ca Morrison si-ar fi inscenat moartea, reusind astfel sa se ascunda de lumina reflectoarelor.Totusi,oficial, el este inmormantat la Paris, in cimitirul Pere Lachaise, alaturi de Honoré de Balzac,Marcel Proust, Oscar Wilde, Moliere, Frédéric Chopin,etc. Ceilalti 3 membri The Doors au decis sa nu-l inlocuiasca pe Jim si sa continue ca trio cu Manzarek si ca solist , dar fara versurile si vocea lui Morrison .. nu mai era la fel. The Doors s-a destramat in 1973, fara totusi ca numele trupei sa moara. Morrison a ramas in mintea tuturor. Ba mai mult.. in 1978, Manzarek, Kreiger si Densmore s-au reunit pt a inregistra muzica pentru o serie de recitaluri de poezie pe care Jim le inregistrase in timpul sesiunilor L.A. Woman. A rezultat albumul An American Prayer. A urmat apoi albumul LIVE intitulat ALIVE SHE CRIED, in anul 1983, care reunea materiale de arhiva. Vanzarile acestor ultime lansari, precum si ale albumelor vechi, au facut ca fotografia lui Jim Morrison sa apara pe coperta revistei Rolling Stone, in 1985. In cele din urma, in 1991, subregia lui Oliver Stone este realizat filmul The Doors, cu Val Kilmer in rolul lui Morrison. Acum, la peste 30 de ani de la moartea sa, Jim Morrison este inca viu.
DISCOGRAFIE THE DOORS
The Doors (January 1967)
Strange Days (October 1967)
Waiting for the Sun (July 1968)
The Soft Parade (August 1969)
Morrison Hotel (February 1970)
L.A. Woman (April 1971)
Other Voices (October 1971)
Full Circle (August 1972)
An American Prayer (November 1978)
Live
Absolutely Live (July 1970)
Alive, She Cried (October 1983)
Live at the Hollywood Bowl (September 1987)
In Concert (May 1991)
Live in Detroit (January 9, 2001)
Live in Hollywood (May 2002)
Live in Philadelphia (November 2005)
Live in Boston (July 2007)
Compilatii
13 (1970)
Weird Scenes Inside the Mine (1972)
The Doors Greatest Hits (1980)
The Best Of The Doors (1985 album) (1985)
Essential Rarities (2000)
The Best of the Doors (2000 album) (2000)
The Very Best Of The Doors (2001)
Legacy: The Absolute Best (2003)
The Very Best Of The Doors (2007 album) (2007)
Box Set
The Doors: Box Set (1997)
The Complete Studio Recordings (1999)
Perception (2006)
Vinyl Box Set (2007)
The Doors - formata in 1965, in Los Angeles, California.
Perioada de activitate: 1965 - 1973.
Membrii trupei:
Jim Morrison - voce,
Ray Manzarek - clape,
Robby Krieger - chitara,
John Densmore - tobe.
Stiluri muzicale abordate:
Psychedelic rock, Blues rock, Hard rock
The Doors este formata in Los Angeles, in anul 1965, de catre 2 studeni UCLA - Jim Morrison si Ray Manzarek. Manzarek, specializat pe pian/clape, formase impreuna cu cei 2 frati ai sai o trupa de R&B numita Rick And The Ravensask; ei cauta un solist si un baterist.
A fost imediat impresionat de Morrison dupa ce l-a ascultat cantand un cantec cu versuri proprii - ” Moonlight Drive”. Impreuna cu Morrison a fost recrutat si bateristul John Densmore, imediat inregistrand 6 piese cu versuri scrise de Jim. Nemultumiti de rezultatul inregistrarilor, fratii lui Manzarek au parasit trupa, fiind amandoi inlocuiti de un prieten al lui John Densmore - chitaristul Robby Kireger (unalt basist nu a fost niciodata recrutat). Problema bass-ului a fost rezolvata de Krieger si Manzarek, care, cu orga sa, tine loc si de bass. De asemenea, in aceeasi perioada, Morrison schimba numele trupei in ‘The Doors”.
The Doors cantau in mod obisnuit in barul/clubul London Fog de pe Sunset Strip (zona recunoscuta pt restaurantele si viata de noapte a partii de vest a orasului Los Angeles), iar apoi in Whisky A Go-Go (se spune ca scena rock`n`roll a luat nastere odata cu deschiderea acestui club de noapte).
Personajul central si totodata controversat al trupei, Jim Morrison, prin interpretarea excentrica a compozitiei intitulate “The End”, in 1966, a facut ca trupa sa fie data afara din Whisky-A-Go-GO, patronii interzicandu-le sa mai cante acolo. Acest eveniment a avut si o parte buna.. atragand atentia celor de la Elektra Records, cu care au si semnat un contract.
Au lansat primul album, intitulat The Doors, in 1967 - fiind unul dintre cele mai bune albume de debut, prezentand o fuziune de rock, blues,jazz si poezie. Albumul contine cel mai de bun single al trupei - “Light My Fire”, care a urcat direct pe locul 1 in topuri.Urmatoarele albume (Strange Days - 1967, Waiting For the Sun - 1968, The Soft Parade - 1969), desi, se pare ca le-a lipsit ceea ce a avut albumul de debut, au avut totusi cateva piese de rezistenta si single-uri ce au devenit hit-uri (When The Music’s Over, People Are Strange,etc), chiar si un loc 1 in topuri cu “Hello, I Love You”. In aceasta perioada Morrison se autointituleaza “the Lizard King” (regele soparla), in spectacole el devine tot mai excentric si mai nonconformist.
Atitudinea sa anti-autoritate combinata cu consumul notoriu de alcool si droguri i-a creat mari probleme, avand in vedere ca ‘pachetul’ era ‘adus’ pe scena. In 1969, in Hartford, Connecticut este arestat pt atacarea unui ofiter de politie in culise, iar mai tarziu,este arestat pe scena de la Miami Dinner Key Auditorium, find acuzat de expunere indecenta si comportament obscen.
In 1970, trupa lanseaza Morrison Hotel, iar in aprilie 1971 - L.A. Woman, ambele albume, orientate mai mult spre blues, au fost primite cu mai multa caldura decat precedentele, dar totusi au fost mai slabe ca albumul de debut. Desi inregistrarile s-au facut intr-o continua tensiune manifestata intre Morrison si ceilalti membri ai trupei (datorate problemelor lui Morrison cu drogurile si alcoolul care se agravasera tot mai mult), acest album s-a dovedit, totusi, a fi unul dintre cele mai bune albume The Doors - piese precum L.A. Woman sau Riders On The Storm (ambele peste 7 minute) au puterea de a rascoli ascultatorul profund, in mare parte datorita vocii lui Jim.
Dupa sesiunile de inregistrari pentru albumul L.A. Woman, Morrison s-a mutat la Paris. Se stie ca ii placeau luminile scenei si ochii tuturor atintiti asupra sa, dar in acelasi timp ura faptul ca era vazut ca o vedeta de muzica. Dorea sa fie privit ca un poet, si, la Paris, spera sa-si inceapa o cariera literara.
Tragic insa, pe data de 3 Iulie, 1971, Jim Morrison este gasit mort in cada baii sale, de catre sotia sa, Pam. Oficial, cauza mortii a fost declarata ca fiind un infarct, dar au existat numeroase zvonuri asupra conditiilor in care Jim Morrison si-a gasit sfarsitul. Unele voci au spus ca moartea i se datoreaza unei supradoze de droguri, altele, speculand pe seama secretului in care a fost inmormantat, sustineau chiar ca Morrison si-ar fi inscenat moartea, reusind astfel sa se ascunda de lumina reflectoarelor.Totusi,oficial, el este inmormantat la Paris, in cimitirul Pere Lachaise, alaturi de Honoré de Balzac,Marcel Proust, Oscar Wilde, Moliere, Frédéric Chopin,etc. Ceilalti 3 membri The Doors au decis sa nu-l inlocuiasca pe Jim si sa continue ca trio cu Manzarek si ca solist , dar fara versurile si vocea lui Morrison .. nu mai era la fel. The Doors s-a destramat in 1973, fara totusi ca numele trupei sa moara. Morrison a ramas in mintea tuturor. Ba mai mult.. in 1978, Manzarek, Kreiger si Densmore s-au reunit pt a inregistra muzica pentru o serie de recitaluri de poezie pe care Jim le inregistrase in timpul sesiunilor L.A. Woman. A rezultat albumul An American Prayer. A urmat apoi albumul LIVE intitulat ALIVE SHE CRIED, in anul 1983, care reunea materiale de arhiva. Vanzarile acestor ultime lansari, precum si ale albumelor vechi, au facut ca fotografia lui Jim Morrison sa apara pe coperta revistei Rolling Stone, in 1985. In cele din urma, in 1991, subregia lui Oliver Stone este realizat filmul The Doors, cu Val Kilmer in rolul lui Morrison. Acum, la peste 30 de ani de la moartea sa, Jim Morrison este inca viu.
DISCOGRAFIE THE DOORS
The Doors (January 1967)
Strange Days (October 1967)
Waiting for the Sun (July 1968)
The Soft Parade (August 1969)
Morrison Hotel (February 1970)
L.A. Woman (April 1971)
Other Voices (October 1971)
Full Circle (August 1972)
An American Prayer (November 1978)
Live
Absolutely Live (July 1970)
Alive, She Cried (October 1983)
Live at the Hollywood Bowl (September 1987)
In Concert (May 1991)
Live in Detroit (January 9, 2001)
Live in Hollywood (May 2002)
Live in Philadelphia (November 2005)
Live in Boston (July 2007)
Compilatii
13 (1970)
Weird Scenes Inside the Mine (1972)
The Doors Greatest Hits (1980)
The Best Of The Doors (1985 album) (1985)
Essential Rarities (2000)
The Best of the Doors (2000 album) (2000)
The Very Best Of The Doors (2001)
Legacy: The Absolute Best (2003)
The Very Best Of The Doors (2007 album) (2007)
Box Set
The Doors: Box Set (1997)
The Complete Studio Recordings (1999)
Perception (2006)
Vinyl Box Set (2007)
SURSA 03
The Doors (înfiinţat în 1965, în Los Angeles, California) a fost un grup american de muzică rock foarte cunoscut şi influent.
Istoria grupului
Originile, 1965 - 1966
Înfiinţată în 1965 în Los Angeles, California, după o întâlnire dintre studenţii universitaţii de film "UCLA" Jim (James Douglas) Morrison şi Ray Manzarek, "The Doors" a devenit unul dintre fenomenele artistice de mare importanţă ale sfârşitului anilor 1960. Ray Manzarek, specializat la pian/claviaturi, formase împreună cu cei 2 fraţi ai săi o trupă numită Rick And The Ravens şi căuta un solist şi un baterist. A fost imediat impresionat de Morrison după ce l-a ascultat cântând o piesă cu versuri proprii - "Moonlight Drive". Odată cu el a fost recrutat şi bateristul John Densmore şi s-au înregistrat 6 piese cu versuri scrise de Jim în această formulă. Nemulţumiţi de rezultatul înregistrărilor, fraţii lui Manzarek au părăsit trupa, fiind amândoi înlocuiţi de un prieten al lui John Densmore - chitaristul Robby Krieger. Robby Krieger şi John Densmore cântaseră cu The Psychedelic Rangers şi îl cunoşteau pe Manzarek de la şedinţele de meditaţie în comun. În noua componenţă trupa s-a remarcat rapid în numeroase cluburi începând cu London Fog de pe Sunset Strip.
Formaţia şi-a luat numele dupa titlul unei cărţi scrise de Aldous Huxley, The Doors of Perception, care era la rându-i împrumutat dintr-un vers al artistului şi poetului secolului al 18-lea, William Blake: "If the doors of perception were cleansed (deseori citat greşit ca "opened" în acest context), every thing would appear to man as it is, infinite."
Înregistrări timpurii, 1966 - 1969
După ce a fost descoperită de către producătorul David Pollack, formaţia cânta în cluburi precum London Fog de pe Sunset Strip (zonă recunoscută pentru restaurantele şi viaţa de noapte a părţii de vest a oraşului Los Angeles) şi mai târziu Whisky A Go-Go (se spune că scena rock`n`roll a luat naştere odată cu deschiderea acestui club de noapte). Personajul central şi totodată controversat al trupei, Jim Morrison, prin interpretarea excentrică a compoziţiei intitulate "The End", în 1966, a făcut ca trupa să fie dată afară din Whisky A Go-Go, patronii interzicându-le să mai cânte acolo. Acest eveniment a avut şi o parte bună... atrăgând atenţia celor de la Elektra Records, cu care au şi semnat un contract, marcând începutul unei colaborări îndelungate şi pline de succes cu producătorul Paul Rothchild şi inginerul Bruce Botnick. LP-ul lor de debut care poartă numele formaţiei conţine o mare parte dintre piesele lor, inclusiv drama muzicală de 11 minute "The End". Cu formaţia aflată în plină formă, de o energie şi o ambiţie ieşite din comun, înregistrarea albumului a durat doar câteva zile, fiind aproape în întregime cântat live în studio, cu majoritatea pieselor înregistrate din prima interpretare. Morrison şi Manzarek au regizat şi un film inovativ de promovare a single-ului "Break on Through", care a reprezentat un moment important în dezvoltarea genului de film numit videoclip muzical.
Lansat în ianuarie 1967, albumul a provocat o adevărată senzaţie în cercurile muzicale, iar a doua piesă extrasă de pe acesta, "Light My Fire", a devenit hit, consacrând grupul ca una dintre formaţiile americane de succes ale anului 1967, alături de Jefferson Airplane şi The Grateful Dead. Cu frumuseţea-i saturniană, cu magnetismul prezenţei sale scenice şi pantalonii mulaţi din piele, Morrison a ajuns fulgerător unul dintre cele mai mari sex simboluri ale timpurilor lui, deşi în scurtă vreme a devenit frustrat de condamnarea sa la statutul de vedetă.
Cel de-al doilea LP al celor de la The Doors, "Strange Days" a avut aproape acelaşi impact ca şi primul şi a consolidat buna reputaţie a grupului. Al treilea lor LP, "Waiting for the Sun" din 1968 a reprezentat schimbarea formatului iniţial al stilului trupei, întrucât repertoriul original fusese epuizat şi un altul nou a fost compus. A devenit primul lor LP pe locul 1, iar piesa "Hello, I Love You a fost cel de-al doilea lor hit pe locul 1 în clasamentul SUA. Albumul conţinea şi piesele "The Unknown Soldier", pentru care au auto-regizat şi realizat un alt videoclip muzical şi "Not to Touch the Earth", extras din legendara lor piesă abstractă de 30 de minute intitulată "Celebration of the Lizard", pe care din cele declarate oficial nu au reuşit să o înregistreze în întregime într-o versiune satisfăcătoare pentru LP. În 1969, odată cu lansarea albumului "The Soft Parade", formaţia şi-a îmbogăţit posibilitaţile de exprimare muzicală prin utilizarea unor secţiuni de corn, sau corzi, precum şi alte sunete dorite în anumite compoziţii (ca de exemplu colaborarea cu saxofonistul Curtis Amy pe single-ul lor, "Touch Me").
Pentru fanii celor de la „The Doors”, muzica formaţiei conţinea versuri încarcate de referinţe sociale, psihologice şi politice, compuse de nimeni altul decât de "The Lizard King" - (regele şopârlă), Jim Morrison. Ritmul de jazz al tobelor lui John Densmore, clapele învăluitoare ale lui Ray Manzarek, cel care interpreta cu mâna stângă părţile asociate de obicei chitării bas şi contribuţiile lui Robby Krieger la chitară în care se regăseau influenţe flamenco, indiene, blues şi de chitară clasică, se combinau în stilul lor distinctiv. The Doors erau o trupă neobişnuită în peisajul rock prin faptul că nu utilizau chitara bas în concerte, Manzarek fiind cel care interpreta părţile bas cu o claviatură electrică bas Fender, o variantă a binecunoscutului pian electric Fender Rhodes. Oricum, basistul Lonnie Mack a colaborat cu trupa la înregistrările câtorva piese de pe LP-ul Morrison Hotel, iar Jerry Scheff (multă vreme basist în serviciul lui Elvis Presley) şi-a adus contribuţia pe LP-ul "L.A. Woman".
Multe dintre piesele celor de la The Doors erau compuse în comun, pornite de la ideile lui Manzarek, corelate cu versurile si unele linii melodice cu care contribuia Morrison, vreme în care ceilalţi inventau ritmul şi armoniile melodiei. În timpul unei plimbări pe o plajă din California, Morrison şi Manzarek au trecut pe lângă o fată afro-americana, iar Morrison a scris într-o seară versurile piesei Hello, I Love You referindu-se la acea fată în expresia "dusky jewel" (giuvaer întunecat). Piesa a fost criticată întrucâtva la vremea respectivă din cauza asemănării cu hitul "All Day and All of the Night" din 1965 al celor de la The Kinks.
Controverse din timpul carierei, 1969 - 1971
The Doors şi-a câştigat rapid o reputaţie atât pentru spectacolele live provocatoare, cât şi pentru stilul rebel. Jim Morrison a fost arestat pe scenă în New Haven, Connecticut, pentru limbaj impropriu faţă de poliţie în timpul concertului. Într-o apariţie cu o interpretare live la emisiunea Ed Sullivan Show a reţelei TV "Columbia Broadcasting System" din 17 septembrie 1967, cenzura postului TV a cerut trupei să îşi modifice textul piesei "Light My Fire", schimbând versul "Girl we couldn't get much higher" cu "Girl we couldn't get much better" pentru a evita referirea la droguri. Cu toate acestea, Morrison a cântat piesa în original şi pentru că era o transmisie în direct, reţelei CBS i-a fost imposibil să îl oprească. Ed Sullivan a fost atât de furios încât a refuzat să dea mâna cu membrii formaţiei la plecare şi nici nu au mai fost invitaţi vreodată. Morrison a declarat mai târziu că era foarte emoţionat în timpul interpretării şi a uitat să facă modificarea. (De altfel nu au fost singurii a căror re-apariţie a fost interzisă la această emisiune. Cu 11 ani mai devreme, lui Bo Diddley i-a fost interzisă prezenţa atunci când a refuzat să cânte piesa "Sixteen Tons".)
Cel mai scandalos incident s-a petrecut la concertul "Dinner Key Auditorium" din Miami, Florida, în 1969. S-a spus că Morrison şi-ar fi expus părţile intime în timpul spectacolului. A fost acuzat de expunere indecentă şi de comportament obscen, dar nu s-a ajuns la o concluzie clară. Morrison a declarat: "Am pierdut mult timp cu procesul din Miami, cam un an şi jumătate. Dar a fost o experienţă valoroasă. Înaintea procesului, aveam o atitudine imatură şi nerealistă faţă de sistemul judiciar american. Procesul mi-a deschis ochii."
In timp ce Morrison, solist vocal fiind, era în prim planul atenţiei generale şi avea o imagine mai mare decât a celorlalţi membri pe coperţile albumelor grupului, era foarte ferm când se punea problema ca toţi membrii grupului să primească recunoaşterea publică. Cu ocazia unui concert, când prezentatorul evenimentului a anunţat: "Jim Morrison and The Doors", Morrison, furios, a refuzat intrarea în scenă până când grupul nu va fi anunţat din nou, de data aceasta doar "The Doors".
În ultimii doi ani ai vieţii sale, Morrison a redus consumul considerabil de droguri psihedelice şi a început să bea, ceea ce în schimb a început să-i afecteze abilităţile, atât pe scenă cât şi în studio. Încercând, se pare, să-şi schimbe imaginea de "Rege Şopârlă" care ajunsese să îl domine, Morrison s-a îngrăşat şi şi-a lăsat barbă, determinând Elektra să folosească fotografii făcute mai demult pentru coperta albumului lor "Absolutely Live " LP, apărut în 1970. În album apar înregistrări făcute în timpul turneului american din 1970 şi la concertul din 1969 de la teatrul Aquarius şi include o înregistrare live, în întregime, a piesei "The Celebration of the Lizard".
Al patrulea lor album, The Soft Parade (1969) este cel pe care grupul se străduieşte să îşi păstreze impulsul; o încercare de a-şi extinde soundul cu instrumente cu coarde şi alămuri, considerându-se că a avut cel mai mic succes dintre LP-urile cu Morrison, care avea deja o problemă serioasă cu băuturile alcoolice şi devenea din ce în ce mai dificil şi nestatornic în studio, drept pentru care sesiunile de înregistrare trenau săptămâni întregi, deşi înainte durau câteva zile.
Grupul a revenit puternic la forma precedentă în 1970 cu excelentul album LP Morrison Hotel şi părea pregătit să-şi reia locul între primele formaţii din America cu superbul L.A. Woman din 1971. A fost conceput ca o reîntoarcere la rădăcini care explora bazele lor de blues şi R&B,deşi în timpul repetiţiilor grupul a avut o dispută serioasă cu Rothchild. Denunţând noul repertoriu ca un cocktail musical, el a renunţat şi a predat frâiele producerii pe mâna lui Botnick. Rezultatul a fost considerat un clasic, conţinând unele dintre cele mai puternice piese şi performanţe de la debutul lor din 1967. Single-ul atmosferic "Riders On The Storm" e constant difuzată de decenii la posturile de radio rock. Ultima apariţie publică a The Doors a fost cea de la "Warehouse" in New Orleans, pe 12 decembrie 1970, unde părea că Morrison avea o cădere nervoasă pe scenă (trântind în numeroase rânduri microfonul de podeaua scenei).
După moartea lui Morrison, 1971 - 1989
În 1971, după înregistrarea albumului “L.A. Woman”, Morrison a decis să ia o pauză şi s-a mutat împreună cu iubita sa Pamela Courson la Paris. Morrison a murit acolo în circumstanţe misterioase la data de 3 Iulie 1971; trupul său a fost găsit în cada apartamentului său. S-a tras concluzia că a murit din cauza unui atac de cord, deşi a fost dezvăluit mai tarziu că nu i-a fost efectuată nici o autopsie înainte de a fi îngropat la Cimitirul Père-Lachaise.
Zvonurile au continuat să circule pentru mulţi ani, invocând ideile ca Morrison şi-a înscenat moartea să iasă din centrul atenţiei sau ca el ar fi murit într-un club de noapte din Paris şi că trupul său fără viaţă ar fi fost dus pe furiş înapoi în apartament. Totuşi, în cartea sa „Wonderland Avenue”, fostul prieten al lui Morrison, Danny Sugerman, declară că în decursul ultimei întâlniri cu Pamela Courson, care a avut loc cu puţin înainte de moartea acesteia din cauza unei supradoze de heroină, ea i-a mărturisit că este responsabila întâlnirii dintre Morrison şi heroină şi, pentru că el avea o fobie faţă de ace, ea i-a injectat doza care l-a omorît.
Formaţia Doors, rămasă fără Morrison, şi-a continuat activitatea pentru încă ceva timp. După ce iniţial au luat în considerare să aducă un nou vocalist în locul lui Morrison, Krieger şi Manzarek au trecut la voce şi au mai scos două albume, Other Voices şi Full Circle. Au avut şi concerte în aceasta perioadă.
Ambele albume s-au vândut bine, dar nu în acelaşi număr ca în perioada Morrison, şi formaţia The Doors a încetat înregistrările şi concertele la sfârşitul anului 1972. În timp ce primul album stă sub nota caracteristică a stilului si al sound-ului Doors, ultimul album arată un Doors explorând teritoriul jazz-ului. Pentru că nici unul dintre albume nu a fost reeditat, ele se găsesc cel mai frecvent în reţelele P2P pe internet si sunt reevaluate de către fani. Ambele albume sunt din ce în ce mai mult văzute drept capodopere, chiar unii fani pretind că sunt cele mai bune albume Doors. În 1979 Francis Ford Coppola a lansat filmul "Apocalypse Now" cu melodia "The End" folosită proeminent în coloana sonoră. Cu ajutorul acesteia, "The Doors" au fost descoperiţi de noi fani.
Anii 1990 şi ulterior
În 1991, regizorul Oliver Stone a lansat filmul “The Doors”, cu Val Kilmer în rolul lui Morrison şi cu sugestii de la Krieger, Densmore si Rothchild. Ian Astbury de la formaţia The Cult a fost prima alegere a regizorului, dar Astbury a decis să nu intre în lumea cinematografiei (din motive necunoscute). Ian a avut totuşi de-a face cu “The Doors of the 21st Century” (vezi paragraful următor). Deşi mulţi erau uimiţi de personificarea lui Morrison de către Val Kilmer, filmul a avut numeroase neconcordanţe cu realitatea şi membrii grupui şi-au arătat nemulţumirea faţa de portetul pe care Oliver Stone i l-a schiţat lui Morrison, de multe ori prezentat ca un sociopat lipsit de control.
În 2002 Manzarek şi Krieger s-au reunit şi au creat o nouă versiune a The Doors, numită "The Doors of the 21st Century". În locul lui Morrison, noua formaţie îl avea pe vocalul britanic Ian Astbury, fost solist al formatiei din Regatul Unit The Cult,cuAngelo Barbera la bass din fosta formaţie a lui Krieger. La primul lor concert grupul a anunţat că tobarul John Densmore nu va urca pe scenă, şi mai târziu s-a afirmat că nu putea cânta deoarece suferea de ţiuit auditiv. Densmore a fost înlocuit la început cu Stewart Copeland, fost component al trupei The Police, dar după ce Copeland şi-a rupt mâna căzând de pe bicicletă, înţelegerea s-a sfârşit prin acţiuni în instanţă reciproce şi a fost înlocuit Ty Dennis, care mai cântase cu Krieger.
Mai târziu, Densmore a susţinut că de fapt nu fusese invitat să ia parte la reuniune.În luna februarie a anului 2003 a încercat sa obţină o dispoziţie legală de a-şi împiedica foşti colegi sa folosească numele "The Doors of the 21st Century". încercarea lui a fost respinsă în justiţie în luna mai a aceluiaşi an, chiar daca Manzarek a repetat declaraţia publică cum că invitaţia lui Densmore de a reveni în formaţie este încă valabilă. S-a mai spus că rudele lui Morrison şi ale Pamelei s-au alăturat lui Densmore în încercarea de a le interzice lui Manzarek şi Krieger să folosească numele "The Doors". În iulie 2005, Densmore a reuşit să obţină o hotărâre definitivă care le interzicea foştilor săi colegi să mai folosească numele The Doors. Noua trupă şi-a schimbat iniţial numele în "D21C" iar acum cântă sub numele deRiders on the Storm (care este şi numele unei formatii-tribut pentru Doors din nord-estul Statelor Unite).Le este permis însă sa folosească nume ca "foştii Doors" sau "membrii trupei The Doors".Densmore a fost încă o dată fidel numelui The Doors, fiind ferm pe poziţie când a refuzat să autorizeze folosirea melodiilor formţiei The Doors în reclame TV,incluzând o ofertă de 15 milioane de dolari de la Cadillac pentru a folosi piesa "Break on Through (to the Other Side)", fiind de părere că ar fii o încalcare a spiritului în care muzica a fost creată. Densmore a scris un articol despre acest subiect pentru The Nation aici articolul este menţionat şi mai jos.
Sunt oameni care şi-au pierdut virginitatea pe muzica asta, s-au drogat pentru prima oară pe muzica asta. Am cunoscut oameni care spuneau că au fost copii care au murit în Vietnam pe muzica asta, alţi oameni îmi spuneau despre persoane care nu s-au sinucis din cauza acestei muzici… . Pe scenă, când interpretam piesele astea, păreau misterioase şi magice. Asta nu se inchiriază.
Manzarek şi Krieger şi-au menţinut părerea că un turneu ca o formaţie Doors renăscuta şi folosirea muzicii în reclame sunt căi de a împiedica The Doors să se şteargă din istorie. Manzarek este citat în articolul amintit mai sus spunând:
Cu toţii îmbătrânim. Ar trebui, noi trei, să cântăm aceste piese deoarece, hey, sfârşitul e mereu aproape. Morrison a fost un poet, şi peste toate, un poet vrea să-i fie auzite cuvintele.
The Doors sunt ţinuti minte pentru interpretările lor şamanice din concerte. Unii oameni se gândeau că ei erau doar simpli rebeli americani ai muzicii rock. Jim Morrison spunea: “Îmi place orice reacţie obţin prin muzica mea. Orice să faci oamenii sa gândească. Adică dacă poţi să faci o cameră plină cu oameni beţi şi drogaţi să se trezească şi să gândeasca, înseamnă că faci ceva.”
Această popularitate rezistentă se reflectă în vânzările constante ale înregistrărilor lor timpurii.
Componenţă
* John Densmore – tobe
* Robby Krieger – chitară
* Ray Manzarek – orgă, pian, claviaturi, bass
* Jim (James Douglas) Morrison - vocal, liderul formaţiei
sursa:ipedia.ro
0 comments: