Iluminismul

  1. APARITIA

A aparut in secolul 17 in Anglia constituindu-se intr-o miscare d idei care se opunea ideologiei de tip feudal. Evenimentul care marcheaza inceputul acestui curent este revolutia burgheza din Anglia(1688). “Actul de nastere" al iluminsmului poate fi considerat votarea de catre parlamentul englez a “ Declaratie Drepturilor Omului".
Pe plan social, iluminismului ii corespunde cristalizarea burgheziei, clasa care gaseste in ideile iluminste o exprimare a propriei filozofii.
Aparitia iluminismului este sintetizata de dinamismul si spiritul revolutionar al burgheziei.
Sub raport ideologic acest curent se cristalizeaza in Franta in secolul 18 fiind marcat de aparitia unei mari opere colective (17 volume si 11 volume de planse)-Enciclopedia , alcatuita sub coordonarea lui Jean Jaques Rousseau. Enciclopedia sintetizeaza toate cunostintele umane acumulate din cele mai vachi timpuri pana in acl moment . In epoca a anut un ecou rasunator punand la dispozitie un imporant intrument de cunoastere si dezvoltand publicului spiritul critic si gustul pentru stiinta. De aici iluminismul s-a raspandit intoate tarile Europei imbracand forme specifice fiecaruia.
2. IDEILE ILUMINSMULUI
a)RATIUNEA este considerata ca un dat specific omului.
b)Definind astfel omul iluminismul proclama EGALITATEA tuturor oamenilor. Monarhul nu mai este unsul lui Dumnezeu si doar primul slujitor al statului preocupat de siguranta supusilor sai.
Negandu-se ierarhia sociala feudala, societatea va trebui structurata pe baza unui contract social intre om si semenii sai.
c)MONARHUL ILUMINAT reprezinta idealul politic al epocii care inlocuia perimatul monarh absolutist. Treabuia sa fie un filozof inzestrat cu o capacitate de a intelege mecanismele societatii si de a mediatiza si armoniaza relatiile dintre clasele sociale.
d)Orasul imaginat de iluminist ca sediu pentru “CETATEANUL UNIVERSAL" este “CETATEA UNIVERSALA-COSMOPOLISUL", loc in care razboiele ar disparea iar prejudecatile de ordin rasial sau religos ar fi excluse. Cercetatorii au plasat aparitia unui astfel de oras in 2440.
e)Idealul uman al acestei epoci este FILOZOFUL – figura care inlocuia cavalerul si sfantul Evului Mediu.
f) Reprezentantii iluminsmului au militat pentru revolutionare sistemului educational si introducera invatamantului in limbile nationale.
3. MANIFESTARI ILUMINISTE IN LITERATURA EUROPEANA
ANGLIA-Robinson Crusoe-Daniel Defoe
-Gulliver’s travels_Johantan Swift
FRANTA-Scisori persane-Montesquieu
-Operele lui Voltaire
-Romanele si eseurile lui Diderot
-Nunta lui Figaro si Barbierul din Sevilla de Beaumarchais
GERMANIA-Laocoon si Nathan intelptul –Lessing
ITALIA-Badaranii si Hangita –Carlo Goldonii
ROMANIA- Tiganiada-Ion Budai Deleanu

   SURSA 02
 
   Caracteristici generale
   Iluminismul a pretins eliberarea fiinţei umane de sub tutela sa autoindusă. "Tutela este incapacitatea fiinţei umane de a-şi folosi abilităţile cognitive în lipsa instrucţiunilor de la o altă persoană. Această tutelă este auto-indusă atunci când cauza sa nu rezidă în absenţa raţiunii, ci în absenţa hotărârii şi a curajului de a lua hotărâri fără instrucţiuni de la o altă persoană". Sapere aude! "Aveţi curajul de a vă folosi propriul simţ al raţiunii!" – acesta este motto-ul Iluminismului (Immanuel Kant).
Acesta este termenul aplicat curentului de gândire din Europa şi America secolului al XVIII-lea. Evenimentele ştiinţifice şi intelectuale din secolul al XVII-lea – descoperirile lui Isaac Newton, raţionalismul lui René Descartes, scepticismul lui Pierre Bayle, panteismul lui Benedict de Spinoza şi empirismul lui Francis Bacon şi John Locke – au promovat credinţa în legile naturale şi în ordinea universală, precum şi încrederea în raţiunea fiinţei umane şi în abilităţile inovatoare ale acesteia care au reuşit să influenţeze întreaga societate a secolului al XVIII-lea.
Au existat multe şi diverse curente de gândire, însă numai o serie de idei pot fi caracterizate drept pătrunzătoare şi dominante. O abordare raţională şi ştiinţifică a aspectelor religioase (conform vechii teorii şi divergenţe pe tema adevărului dublu), a problemelor de ordin social, politic şi economic a promovat o viziune seculară asupra lumii şi o orientare generală către progres şi perfecţionare. Principalii promotori ai acestor concepte au fost filosofii, care au popularizat şi promulgat ideile noi pentru publicul larg. Aceşti "profeţi" ai Iluminismului aveau o serie de atitudini de bază comune. Având o credinţă în raţiune care era de nezdruncinat, au căutat să descopere principii valabil universale care să guverneze umanitatea, natura şi societatea, şi să acţioneze în baza acestora.
Au atacat în diverse feluri autoritatea de ordin religios şi ştiinţific, dogmatismul, intoleranţa, cenzura, precum şi constrângerile economice şi sociale. Considerau că statul este instrumentul adecvat şi raţional al progresului. Raţionalismul extrem şi scepticismul epocii au condus în mod firesc la deism; aceleaşi calităţi au avut un rol important în determinarea reacţiei de mai târziu a romantismului. Reacţionând la dogmatism, iluminismul a găsit un culoar favorabil într-o perioadă în care Biserica îşi pierduse autoritatea sa atotputernică de a impune ordinea socială cu aceeaşi fervoare şi implicare precum în evul mediu şi la începutul modernităţii. Conceptele filosofice din Franţa mijlocului de secol al XVIII-lea au transformat perspectiva mecanicistă asupra universului într-o variantă revizuită radical a creştinătăţii, pe care au denumit-o deism.
Inspirându-se din descrierea newtoniană a universului ca fiind un imens ceas construit şi pus în mişcare de către Creator, deiştii au promovat ideea conform căreia totul – mişcarea fizică, fiziologia fiinţei umane, politica, societatea, economia – îşi are propriul set de principii raţionale stabilite de Dumnezeu, care ar putea fi înţelese de către fiinţele umane exclusiv prin intermediul raţiunii. Acest lucru însemna că lucrurile din lumea umană şi din lumea fizică pot fi înţelese fără a aduce religia, misticismul sau divinitatea în ecuaţie. Deiştii nu erau atei; pur şi simplu, afirmau că tot ceea ce se referea la universul fizic şi la cel uman poate fi înţeles independent de aspectele sau explicaţiile de ordin religios. Pentru un cadru istoric corect al secolului al XVIII-lea în Europa, cu privire la relaţia dintre autoritatea politică şi religioasă şi clasa superioară, trebuie să menţionăm că, în Franţa, Voltaire şi aliaţii săi s-au străduit să impună valorile libertăţii şi toleranţei într-o cultură în care fortăreţele gemene ale monarhiei şi Bisericii constituiau opusul a tot ceea ce reprezentau aceste valori. Voltaire şi-a dedicat o mare parte din timp atacului împotriva elementelor fundamentale ale religiei creştine: inspiraţia din Biblie, încarnarea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, damnarea necredincioşilor. Kant a situat punctul forte al Iluminismului în principal în chestiunile ce ţin de religie, întrucât conducătorii săi, aşa cum a spus, "nu au nici un interes să joace rolul gardianului cu privire la arte şi ştiinţe şi, întrucât incompetenţa de ordin religios nu este numai cea mai dăunătoare, ci şi cea mai degradantă din toate".
Enciclopedia lui Denis Diderot reprezintă chintesenţa spiritului Iluminismului, sau al Epocii Raţiunii, după cum i s-a mai spus. Având centrul la Paris, mişcarea a dobândit un caracter internaţional prin faptul că s-a răspândit în saloane cosmopolite. Cei mai reprezentativi promotori ai Iluminismului s-au aflat în Franţa: baronul de Montesquieu, Voltaire şi contele de Buffon, baronul Turgot şi alţi fiziocraţi, Jean-Jacques Rousseau, care a avut o influenţă foarte mare asupra romantismului.
În Anglia, cafenelele şi presa în curs de înflorire au stimulat critica politică şi socială, precum comentariile urbane ale lui Joseph Addison şi Sir Richard Steele. Jonathan Swift şi Alexander Pope au fost satirişti conservatori cu o mare influenţă. Teoriile lansate de Locke cu privire la învăţarea prin percepţia senzorială au fost dezvoltate în continuare de către David Hume.
În Germania, universităţile au devenit centre ale Iluminismului (Aufklärung). G. E. Lessing a lansat o religie naturală a moralităţii, iar Johann Herder a elaborat o filosofie a naţionalismului cultural care se baza pe înrudirea culturală, de sânge şi de limbă. Importanţa primordială a individului, decurgând din incapacitatea omului de a-şi folosi abilităţile cognitive în lipsa instrucţiunilor unei alte persoane, a format baza eticii lui Immanuel Kant. Printre reprezentanţii italieni ai epocii, se numără Cesare Beccaria şi Giambattista Vico. Ţarul Petru I al Rusiei a anticipat curentul, iar împăratul Iosif al II-lea a fost prototipul despotului iluminat. Alţii de acest gen au fost Frederic al II-lea al Prusiei, Ecaterina a II-a a Rusiei şi Carol al III-lea al Spaniei. Promotorii Iluminismului au fost adesea consideraţi răspunzători de Revoluţia franceză. Cu siguranţă, epoca Iluminismului poate fi văzută drept o linie majoră de demarcaţie pentru apariţia lumii moderne.
Caracteristici literare
Curent ideologic şi cultural: promovarea raţionalismului, caracter laic, antireligios, anticlerical, combaterea fanatismului şi a dogmelor, răspândirea culturii în popor, literatura preocupată de problemele sociale şi morale;
Teme şi motive: « monarhul luminat », « contractul social », emanciparea poporului prin cultură; Genuri şi specii: liric, epic (povestire, nuvelă, roman), dramatic (tragedie, comedie);
Opere reprezentative:
• Pierre Beaumarchais - Bărbierul din Sevilia (1775);
• Daniel Defoe - Robinson Crusoe (1719);
• Henry Fielding - Tom Jones (1749);
• Carlo Goldoni – Gondolierul (1753);
• Louis de Montesquieu – Scrisori Persane (1721);
• Jean-Jacques Rousseau – Noua Eloiză (1761);
• Jonathan Swift – Călătoriile lui Gulliver (1726);
• François Voltaire - Candid (1759).

   SURSA 03
 
   Iluminismul este o replică la adresa barocului, care încearcă să înlăture dogmele religioase şi să infiltreze luminarea maselor pe baza experienţei proprii.
Iluminismul românesc
Iluminismul românesc se identifică în mare măsură cu Şcoala Ardeleană şi cu reverberaţiile ei transcarpatine. Acest iluminism a stat în serviciul idealului naţional, la a cărui fundamentare a contribuit hotărâtor, prin demersul la istorie, la istoria limbii şi a poporului. Iluminismul românesc va recurge, la rândul său, la argumentele istorice în favorea unor revendicări politice.
Şcoala Ardeleană a pus în mişcare un amplu proces de afirmare naţională şi culturală a românilor din Transilvania în a doua jumatate a secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX -lea. Cărturarii acestui curent au adus argumente ştiinţifice pentru afirmarea drepturilor românilor din Transilvania. Activitatea lor ştiinţifică s-a manifestat pe mai multe planuri: istoric, lingvistic, filosofic, literar.
Învăţământul a contribuit şi el la răspândirea ideilor iluministe. Academiile domneşti, întemeiate în Ţara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar un însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox. O altă formă de manifestare a spiritului iluminist a fost interesul pentru tipărirea de cărţi. Între 1700 şi 1800, s-au tipărit de către români 799 de cărţi dintre care 617 în româneşte, iar 182 în greceşte, latineşte, slavă, etc. Procentul de carte laică a crescut necontenit, în dauna subiectelor religioase. Printr-un jurnal de călătorie răspândeşte idei iluministe şi Dinicu Golescu, luminatul boier muntean, care în Însemnare a călătoriei mele, surprinde contrastele dintre civilizaţia ţărilor vizitate şi realităţile triste din patria sa. Cea mai reprezentativă operă realizată în spirit iluminist este epopeea eroicomică Ţiganiada de I.Budai-Deleanu. În Ţara Românească şi în Moldova, Chesarie Râmniceanul şi Leon Gheuca răspândiseră idei iluministe datorate lecturilor din raţionaliştii francezi şi, în special, din Enciclopedia lui Diderot. 

sursa:ipedia.ro