Romantismul - Curent Literar
Curentul literar este greu de definit el desemnand o realitate (cea artistica) de o complexitate uriasa in continua prefacere si reasezare in primul rand recalcitranta la etichetari si delimitari stricte definitive. Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura complexa (artistica, ideologica, filozofica) exprimate in literatura, care se pot subsuma unor viziuni comune intr-o anumita perioada istorica si rezultanta generala a tendintelor unei epoci. In functie de perioada in care s-au desfasurat curentele literare se impart in zece mari epoci ale literaturii: umanismul, clasicismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul.
Unul dintre curentele cele mai semnificative si cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca destramarii feudalismului si a dezvoltarii capitalismului, epoca revolutiilor burghezo-democrate si a razboaielor pentru eliberare si independenta nationala, aduc in campul literaturii un nou curent literar numit romantism. Cultivat si afirmat de o clasa sociala ridicata de jos si potrivnica nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor conventionale si rigide ale clasicismului, inclinarea spre reverie si spre explorarea complexitatii eului uman. Aparut mai intai in Anglia, apoi in Germania si Franta, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, romantismul este o miscare literara complexa cu tendinte adeseori contradictorii.
Astfel, distingem un romantism avantat, vizionar si revolutionar; un altul caracterizat prin regretul fata de trecutul patriarhal si rezistenta la procesul de innoiri; in sfarsit, o a treia categorie de romantici manifesta deceptia urmata dupa consolidarea burgheziei care a tradat interesele poporului. Cu toate aceste diversificari, romantismul apare ca un curent literar omogen, cu trasaturi si o metoda de creatie proprie.
In literatura universala cei mai importanti scriitori romantici sunt: Byron, Kcats, Shelley, Shakespere– in Anglia, Novalis, Chamisso, Heine in Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas - tatal, Stendhal in Franta, Puskin, Lermontov in Rusia.
Romantismul romanesc prezinta caractere proprii, specifice conditiilor sociale si politice din tara noastra. Mai intai trebuie remarcat faptul ca la noi, romantismul, cu toate ca predomina, coexista alaturi de clasicism si realism. La scriitori ca Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, gasim, alaturi de atmosfera romantica dominanta si elemente clasice sau realiste. In al doilea rand, romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu.
In evolutia miscarii romantice din tara noastra, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa, preromantica, scriitori cum sunt Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor cu un usor regret fata de un trecut eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si meditatia primeaza.
O a doua etapa, momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.
O a treia etapa postpasoptista cand burghezia realizeaza monstruoasa coalitie tradand masele populare, duce la maturizarea estetica a romantismului, dar si la o reactie critica si pamfletara fata de societate sau platitudini elegiace, pesimiste chiar, de refugiu in natura si mitologie, asa cum se manifesta la genialul nostru poet Mihai Eminescu.
Filonul romantic, ca maniera de creatie si atitudine fata de viata, se prelungeste apoi si mai tarziu prin opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.
Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului.
Specificitatea romantismului romanesc se exprima in specii literare ca doina si balada de inspiratie populara, meditatia si elegia, drama, legenda istorica si poemul in versuri sau in proza si se concretizeaza in opere de aparte tinuta estetica si inalt mesaj patriotic. Operele reprezentative pentru romantismul romanesc sunt: "Poezii populare ale romanilor", "Coana Chirita la Iasi"(Vasile Alecsandri), Cantarea Romaniei (Alecu Russo).
Principalele caracteristici ale romantismului universal:
- romantismul inlatura si neaga normele si metodele prescrise de clasicism; nu exista decat legi generale, specifice artei literare in sine, izvorate din natura compozitiei sau a subiectului tratat.
- fata de suprematia legii si a unui rationalism rece, romantismul afirma primatul subiectivitatii, al sentimentului si fanteziei creatoare, al spontaneitatii si sinceritatii emotionale.
- izvoarele de inspiratie, ca si temele operei literare sunt mult largite, dandu-se o atentie deosebita traditiei populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestari specifice ale genului popular; natura, cu totul ignorata in literatura clasica devine obiect de admiratie si mijloc de exprimare a sentimentelor.
- personajele sunt luate din toate categoriile sociale, cu precadere oameni din popor sau care reprezinta interesele si lupta poporului. Romanticii isi manifesta preferinta pentru personaje exceptionale care impun, fie prin grandoare si noblete sufleteasca, fie prin slutenia lor fizica (Cocosatul de la Notre Dame de Paris) sau decadenta morala. In toate cazurile personajele sunt atent individualizate, zugravite in complexitatea vietii sociale si psihice, in continua si, adeseori, neasteptata transformare.
- in timp ce clasicismul condamna limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice si vulgare, romancierul introduce in literatura un limbaj metaforic, un vocabular comun si suculent, ca si noi categorii estetice, ca uratul, grotescul – in opozitie cu frumosul, feericul sau fantasticul, pentru ca antiteza si contrastul sunt procedee specifice artei romantice. Antiteza nu o gasim numai in conflictul operei sau intre personaje diferite: adeseori acelasi personaj este creionat in trasaturi contraste – un fizic frumos ascunde un suflet murdar si pervers, in timp ce o figura respingatoare are un suflet nobil.
- genurile si speciile literare respectate riguros de clasicism sunt supuse unor fuzionari si transformari inedite: lirismul este introdus in epic si dramatic, comicul este amestecat cu tragicul; in aceiasi poezie lirica pot fi gasite elemente de oda, imn, meditatie, satira sau pastel; in proza apar elemente de poem, de peisaj pitoresc zugravit cu lirism, intr-o actiune captivanta, adeseori aventuroasa; in drama asistam la un conflict violent in care se infrunta eroi antagonici care cultiva tirada retorica, iar actiunea se incheie adesea printr-o "lovitura de teatru".
Particularitatile romantismului
Global privind romantismul a fost o miscare constienta de ea insasi si mai cu seama de ceea ce opunea sistemului de idei estetice pana atunci in vigoare.
Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantica. Se afirma ca Victor Hugo este teoreticianul ei tumultos. Drama romantica apare in urma unei evolutii lente cu origini in tragedia clasica. Pe parcursul acestei evolutii intalnim drama burgheza, comedia lacrimogena si melodrama. Visul, viziunile, intamplarile supranaturale, atractia pentru elementul ocult isi gaseste locul in productia dramatica, sfidand uneori legile teatrului care pretinde personaje cu existenta proprie, antrenate in actiuni obiectiv justificabile. In domeniul dramei romantice se remarca in Germania Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, in Franta se remarca V. Hugo care are ca model pe Shakespere.
Un alt model care are la baza romantismul este romanul epocii romantice in care istoria poate fi obiectul unei negari sau dimpotriva asa cum se intampla in romanul lui Xalter Scott o realitate fundamentala, generatoare de conflicte sociale si psihologice.
Dintre speciile literare care se afirma, se dezvolta si cunosc apogeul avand o grandioasa raspandire in romantism, romanul istoric este in cel mai inalt grad ilustrativ pentru specificul istorismului romantic. Creatorul lui a fost Walter Scott. Multe dintre evocarile istorice ale romantismului se hranesc din sistemele filozofice dominate de ideile transformiste, sisteme elaborate de-a lungul intregului sec al XVIII-lea si mai ales in preajma si in perioada imediat urmatoare revolutiei din Franta.
Pe langa romantismul de tip istoric exista si un romantismul antichizat. Atitudinea romanticilor fata de antichitate depaseste sfera istorismului romantic, pentru ca mai mult decat valorificarea dintr-un punct de vedere modern a unei epoci trecute el ofera numeroase implicatii de ordin etic si estetic. Cateva dintre cele mai decisive tendinte ale curentului care au conlucrat la prodigioasa inflorescenta a fantasticului in literatura romantica sunt: atractia pentru folclor, viziunea mitica, sondajele in straturile profunde ale constiintei, fascinatia tenebrelor interioare, predilectia pentru expresia simbolica.
Scriitorii romantici au aspirat cu totii la o fericire ideala. Romantismul apare ca un avant al genului individual in cautarea Absolutului.
Unul dintre curentele cele mai semnificative si cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca destramarii feudalismului si a dezvoltarii capitalismului, epoca revolutiilor burghezo-democrate si a razboaielor pentru eliberare si independenta nationala, aduc in campul literaturii un nou curent literar numit romantism. Cultivat si afirmat de o clasa sociala ridicata de jos si potrivnica nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor conventionale si rigide ale clasicismului, inclinarea spre reverie si spre explorarea complexitatii eului uman. Aparut mai intai in Anglia, apoi in Germania si Franta, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, romantismul este o miscare literara complexa cu tendinte adeseori contradictorii.
Astfel, distingem un romantism avantat, vizionar si revolutionar; un altul caracterizat prin regretul fata de trecutul patriarhal si rezistenta la procesul de innoiri; in sfarsit, o a treia categorie de romantici manifesta deceptia urmata dupa consolidarea burgheziei care a tradat interesele poporului. Cu toate aceste diversificari, romantismul apare ca un curent literar omogen, cu trasaturi si o metoda de creatie proprie.
In literatura universala cei mai importanti scriitori romantici sunt: Byron, Kcats, Shelley, Shakespere– in Anglia, Novalis, Chamisso, Heine in Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas - tatal, Stendhal in Franta, Puskin, Lermontov in Rusia.
Romantismul romanesc prezinta caractere proprii, specifice conditiilor sociale si politice din tara noastra. Mai intai trebuie remarcat faptul ca la noi, romantismul, cu toate ca predomina, coexista alaturi de clasicism si realism. La scriitori ca Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, gasim, alaturi de atmosfera romantica dominanta si elemente clasice sau realiste. In al doilea rand, romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu.
In evolutia miscarii romantice din tara noastra, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa, preromantica, scriitori cum sunt Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor cu un usor regret fata de un trecut eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si meditatia primeaza.
O a doua etapa, momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.
O a treia etapa postpasoptista cand burghezia realizeaza monstruoasa coalitie tradand masele populare, duce la maturizarea estetica a romantismului, dar si la o reactie critica si pamfletara fata de societate sau platitudini elegiace, pesimiste chiar, de refugiu in natura si mitologie, asa cum se manifesta la genialul nostru poet Mihai Eminescu.
Filonul romantic, ca maniera de creatie si atitudine fata de viata, se prelungeste apoi si mai tarziu prin opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.
Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului.
Specificitatea romantismului romanesc se exprima in specii literare ca doina si balada de inspiratie populara, meditatia si elegia, drama, legenda istorica si poemul in versuri sau in proza si se concretizeaza in opere de aparte tinuta estetica si inalt mesaj patriotic. Operele reprezentative pentru romantismul romanesc sunt: "Poezii populare ale romanilor", "Coana Chirita la Iasi"(Vasile Alecsandri), Cantarea Romaniei (Alecu Russo).
Principalele caracteristici ale romantismului universal:
- romantismul inlatura si neaga normele si metodele prescrise de clasicism; nu exista decat legi generale, specifice artei literare in sine, izvorate din natura compozitiei sau a subiectului tratat.
- fata de suprematia legii si a unui rationalism rece, romantismul afirma primatul subiectivitatii, al sentimentului si fanteziei creatoare, al spontaneitatii si sinceritatii emotionale.
- izvoarele de inspiratie, ca si temele operei literare sunt mult largite, dandu-se o atentie deosebita traditiei populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestari specifice ale genului popular; natura, cu totul ignorata in literatura clasica devine obiect de admiratie si mijloc de exprimare a sentimentelor.
- personajele sunt luate din toate categoriile sociale, cu precadere oameni din popor sau care reprezinta interesele si lupta poporului. Romanticii isi manifesta preferinta pentru personaje exceptionale care impun, fie prin grandoare si noblete sufleteasca, fie prin slutenia lor fizica (Cocosatul de la Notre Dame de Paris) sau decadenta morala. In toate cazurile personajele sunt atent individualizate, zugravite in complexitatea vietii sociale si psihice, in continua si, adeseori, neasteptata transformare.
- in timp ce clasicismul condamna limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice si vulgare, romancierul introduce in literatura un limbaj metaforic, un vocabular comun si suculent, ca si noi categorii estetice, ca uratul, grotescul – in opozitie cu frumosul, feericul sau fantasticul, pentru ca antiteza si contrastul sunt procedee specifice artei romantice. Antiteza nu o gasim numai in conflictul operei sau intre personaje diferite: adeseori acelasi personaj este creionat in trasaturi contraste – un fizic frumos ascunde un suflet murdar si pervers, in timp ce o figura respingatoare are un suflet nobil.
- genurile si speciile literare respectate riguros de clasicism sunt supuse unor fuzionari si transformari inedite: lirismul este introdus in epic si dramatic, comicul este amestecat cu tragicul; in aceiasi poezie lirica pot fi gasite elemente de oda, imn, meditatie, satira sau pastel; in proza apar elemente de poem, de peisaj pitoresc zugravit cu lirism, intr-o actiune captivanta, adeseori aventuroasa; in drama asistam la un conflict violent in care se infrunta eroi antagonici care cultiva tirada retorica, iar actiunea se incheie adesea printr-o "lovitura de teatru".
Particularitatile romantismului
Global privind romantismul a fost o miscare constienta de ea insasi si mai cu seama de ceea ce opunea sistemului de idei estetice pana atunci in vigoare.
Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantica. Se afirma ca Victor Hugo este teoreticianul ei tumultos. Drama romantica apare in urma unei evolutii lente cu origini in tragedia clasica. Pe parcursul acestei evolutii intalnim drama burgheza, comedia lacrimogena si melodrama. Visul, viziunile, intamplarile supranaturale, atractia pentru elementul ocult isi gaseste locul in productia dramatica, sfidand uneori legile teatrului care pretinde personaje cu existenta proprie, antrenate in actiuni obiectiv justificabile. In domeniul dramei romantice se remarca in Germania Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, in Franta se remarca V. Hugo care are ca model pe Shakespere.
Un alt model care are la baza romantismul este romanul epocii romantice in care istoria poate fi obiectul unei negari sau dimpotriva asa cum se intampla in romanul lui Xalter Scott o realitate fundamentala, generatoare de conflicte sociale si psihologice.
Dintre speciile literare care se afirma, se dezvolta si cunosc apogeul avand o grandioasa raspandire in romantism, romanul istoric este in cel mai inalt grad ilustrativ pentru specificul istorismului romantic. Creatorul lui a fost Walter Scott. Multe dintre evocarile istorice ale romantismului se hranesc din sistemele filozofice dominate de ideile transformiste, sisteme elaborate de-a lungul intregului sec al XVIII-lea si mai ales in preajma si in perioada imediat urmatoare revolutiei din Franta.
Pe langa romantismul de tip istoric exista si un romantismul antichizat. Atitudinea romanticilor fata de antichitate depaseste sfera istorismului romantic, pentru ca mai mult decat valorificarea dintr-un punct de vedere modern a unei epoci trecute el ofera numeroase implicatii de ordin etic si estetic. Cateva dintre cele mai decisive tendinte ale curentului care au conlucrat la prodigioasa inflorescenta a fantasticului in literatura romantica sunt: atractia pentru folclor, viziunea mitica, sondajele in straturile profunde ale constiintei, fascinatia tenebrelor interioare, predilectia pentru expresia simbolica.
Scriitorii romantici au aspirat cu totii la o fericire ideala. Romantismul apare ca un avant al genului individual in cautarea Absolutului.
SURSA 02
Romantismul cunoaste o perioada pregatitoare, numita preromantism, in Anglia in secolul XVIII si este exprimarea unei profunde nelinisti, indoieli, dezamagiri, cautari, incertitudini in raport cu siguranta, rationalismul, detasarea clasicilor. Asadar se contureaza o reactie de respingere a clasicilor. Preromantismul a cunoscut o concentrare in literatura engleza datorita unui grup de poeti. Ca stare de spirit este nostalgia, visarea, nelinistea etc. ei cultivand anumite teme sau motive vechi, dar transpuse intr-o atmosfera si un spatiu cat mai modern : viata este shimbatoare, fortuna labilis, vanites vanitatum, totul e desertaciune. Atmosfera este de mister, neliniste propice fantomelor, spiritelor, atmosfera este una rece , de luna rece numita atmosfera osianica ; Osian era pseudonimul poetului J. MacPherson.
Din romantismul englez se extind ecouri in literatura franceza la sfarsitul secolului XVIII. Se vor implica si in peisajul literar al Frantei, de exemplu Volney istoric si poet francez care l-a insotit pe Napoleon in timpul campaniei in Egipt. Acesta contempland imaginea piramidelor, Volney ajunge la o stare de pesimism a zadarniciei ca toate civilizatiile au fost supuse trecerii timpului, de aici motivul ruinelor si al mormintelor dezvoltat in lucrarea sa „Meditatii asupra ruinurilor imperiilor”.
Dar programul romantismului va fi concentrat in Franta prin contributia lui Victor Hugo care fixeaza liniile esentiale ale noului curent in prefata dramei sale istorice „ Cromwell” aparuta in 1827. Dintre teoreticienii romantici se retin fratii Schlegel in Germania, M. De Stael din Franta exilat de Napoleon, astfel cristalizandu-se noul curent.
Romantismul a fost un curent complex, depasind cu mult limitele stramte ale clasicismului si s-a manifestat in doua mari directii : romantismului pesimist a nelinisrii existentei, al meditatiei grave, trecerii universale, zadarniciei, dramei, conditiei umane, marcata de necunoastere in raport cu dorinta de cunoastere, de aici un refugiu cu problematica religioasa, in natura exotica, in iubire, in sine, mai reprezentant in romantismul apusean, dar sunt si elemente distinctive si in cadrul romantismului roman Gr. Alexandrescu, V. Carlova, M. Eminescu si romantismul revolutionist, dinamic, extravertit care a favorizat, insotit si reflectat marile transformari revolutionare moderne. Reprezentant de frunte este Victor Hugo, cel mai mare poet al Frantei.
Romantismul revolutionist a fost dominant in tarile aflate sub asuprire nationala, respectiv si in tarile romane unde expresia dominanta a acestui curent era militantismului si mesianismul, increderea in viitor, aceasta fiind trasatura dominanta a pasoptistilor romani.
In acelasi timp cunoastem mai multe etape, prelungindu-se pana in a doua jumatate a secolului XIX, pentru ca el este corelat cu formarea spiritului modern in viata sociala, politica, publica, filozofica, libertatea sociala si nationala, formarea natiunilor, program de unitate nationala, aparitia statului modern, conceptul de republica, abolirea monarhiei, „de afirmare a individului” si „ a valorii umane” indiferent de originea sociala.
Apare ca o reactie total impotriva clasicismului, a prejudecatilor feudale, ce urmau fixitatea pentru ca romantismul exprima spiritul maselor, poporului, al aventurilor acestora deschise spre progres, emancipare asa se si motiveaza interesul deosebit al romantismului pentru literatura populara, demonstrand prin aceasta vechimea, valorile artei si superioritatea clasica populara fata de aceea a clasicilor reprezentanti ai nobilimii.
Estetica
Curentul romantic realizeaza o innoire spectaculoasa aproape radicala a esteticii literare, o imbogatire si diversificare a perspectivei estetice. Aceste trasaturi se regasesc in toate, in universul tematica si in personaje.
Largirea universului tematic exprima esenta temporal-artistica a romantismului care exprima stare de reverie, imaginatie, fecunda inepuizabila, tentatia absolutului, aspiratia spre ideal spre o lume desavarsita, spre mit, setea de cunoastere tot mai impinsa spre totalitate, aceasta stare deliranta de a patrunde in necunoscut sub semnul faustismului, un motiv medieval germanic pus in circulatia culta de romantism si neoclasicism, de Goethe in opera sa „Faust” , in care este prezentata capacitatea sacrificiului deliberat de sine in scopul cunoasterii, pactul omului cu diavolul in scopul cunoasterii.
Romanticii compun un conflict puternic si mai complex dintre eu cun sine, lumea, societatea imperfecta, reprosandu-i divinitatii imperfectiunile umane. Asadar romantismul redescopera mitul si redau o interpretare moderna sub semnul acestui conflict. Un bun exemplu este opera „Cain” de Byron in care apare motivul biblic mitul lui Cain, din care reiese principiul satanismului, dar romantic, conform caruia nu Cain este vinovat, ci Dumnezeu l-a creat astfel, a sadit in sufletul sau sentimentul vinovatiei si a pedepsei si atunci obsedat de aceasta a provocat moartea pentru a cunoaste acest sentiment.
Romantismul cultiva evadarea din lumea reala in cea mitica intru-un spatiu si timp abstract, de aici rezultand specificul unor teme.
Tema istoriei
Evadarea intr-un timp istoric national sau universal ce era de foarte multe ori idealizat, intrucat din trecut se desprind modele comportamentale si idealuri : libertatea, sacrificiul de sine, puterea exemplului inaintasilor fata de contemporan.
Starea dominanta este aceea a zadarniciei inutilitatii, a trecerii universale, a dezvoltarii ciclice si irepetabile si eul impartaseste aceasta soarta, de aici motivul ruinelor, zidurilor vechi.
Tema naturii
Tema naturii este un cadru propice de meditatie, de melancolie, de interiorizare, de traire superlativa, unica si de contemplatie.
Romantismul manifesta preferinta pentru un peisaj exotic foarte montat, floral, viu, pitoresc. Proiectia a fost impusa in literatura de B. De Saint Piere in lucrarea „Paul si Virginia”.
Moment predilect al starii de vraja in natura este acela al noptii, astfel romantismul contureaza o multitudine de motive favorizante relatiilor totale dintre eu si natura, de aici reiese motivul noptii.
Clasicismul este un curent al solarului in raport cu romantismul care este un curent al nocturnului.
Scriitori preromantici sunt: in Anglia, Joung, in Franta A. De Musset creatorul cilului liric „Noptile”, iar in Germania Novalis cel mai mare poet al nocturnului.
Sub semnul nocturnului se definesc si alte motive, precum cele cosmice, luminoase cu preponderent motivului luminii, motivului nocturn si selenar, steaua si luceafarul ca un punct de referinta a trecerii macrocosmicului. Mai apar si motive vegetale: floarea albastra, flori de tei, flori de nufar, motive acvatice: izvorul, lacul, marea.
Tema iubirii
Profund asociata cu aceea a naturii intrucat implinirea visului de iubire este raportata la un peisaj natural, feeric, intim, uneori deschis spre misterul cosmic, din natura poetul isi gaseste un punct de referinta pentru interiorizarea trairii sale intime. In lirica romantica sentimentul dominant este al iubirii pentru ca aceasta era privita ca o cale specific umana de implinire, deci de cunoastere a misterului existentei. Nostalgia spre altceva absolut sau ideal era frecvent substituita de nostalgia spre o iubire ideala sau pierduta, de aici si natura speciilor : meditatie intima, pastelul.
Motivul dominant al iubirii, dar cu extintie si in alte motive, este cel al visului, acestuia i se coordoneaza motivul dorului din literatura romana, norocului ce exprima o fericire trecatoare, intrucat si iubirea este supusa trecerii de aici rezulta motivul trecerii in care femeia apare ca inger cu ochi albastri si parul blond in opozitie cu barbatul care apare ca un demon cu ochi negri.
Romanticii au redescoperit bogatia, originalitatea artei literaturii populare si au pus-o in prim plan in opozitie cu literatura clasica, vrand sa demonstreze vechimea si fumusetea genului artistic popular.
In literatura romana se regasesc teme si motive ale literaturii populare : relatia om natura, motivul zburatorului, mitul iubirii.
Specii ale literaturii populare realizeaza o spectaculoasa innoire a literaturii culte prin transferul in literatura culta a literaturii populare si adaptarea aceasta literaturii romantice, astfel ei redescopera miturile care vor fi inzestrate cu sensuri moderne.
Creatorii basmului cult in literatura germana sunt Fratii Grimm, in literatura franceza O. Perault, in literatura daneza C. Anderson si in cea romana Eminescu.
Tema filozofica
Un registru problematic deosebit de variat expima insasi complexitatea universului, meditatii asupra timpului care este suportul existentei, finit si infinit, asupra spatiului, vietii, sensului ei, raportului dintre om si divinitate, problemele fericirii, mortii, sensul si scopul cunoasterii.
Personajul literar
Si personajele cunosc o imbogatire si diversificare aproape deosebita. Mediul social este diversificat, atotcuprinzator: de la rege la vagabond. Personajele sunt surprinse in devenire, in formare, trecand prin diferite varste si medii, ele sunt complexe, uneori chiar contradictorii. Ele de cele mai multe ori se grupeaza sub semnul unei scheme intre satanic si angelic, dar oricare ar fi ele exprima insusiri exceptionale.
S-au impus anumite tipuri umane cum ar fi regele erou, vagabondul, cersetorul, evadatul, binefacatorul, orfanul, cupluri regasite etc.
Genuri si specii literare
Romantismul infirma cele trei conceptii clasice si realizeaza o fuziune de genuri si specii literare si o imbogatire a acestora, astfel creeaza specii noi prin transfer din literatura populara: mitul, basmul, balada, legenda, doina.
Specii noi ale genului liric sunt pastelul terestru si cosmic, meditatia intima si filozofica si poemul filozofic.
In genul epic: romanul istoric, Walter Scott, Victor Hugo, romanul pasional, romanul misterelor, fantastic, nuvela istroica, fantastica, pasionala, „O alergare de cai” de Costache Negruzzi, „Mochetiera de la Florenta”, „Sarmanul Dionis” si „Zoe”, basmul cult etc.
SURSA 03
Romantismul este o mişcare artistică şi filozofică apărută în ultimele decenii ale secolului XVIII în Europa, care a durat mare parte din secolul XIX. A fost o mişcare contra raţionalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariţia spiritului romantic. Iniţial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai târziu forma unei mişcări. Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult despre propriile lor sentimente, subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile utopice. Dacă secolul XVIII a fost marcat de obiectivitate şi raţiune, începutul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emoţie şi de eul interior.
Anumiţi autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment aşa-zis romantic înainte de răspândirea sa efectivă, fiind numiţi de aceea pre-romantici. Printre aceştia se află Francisco Goya şi Bocage.
Romantismul apare iniţial în zona care va fi mai târziu Germania (mişcarea a avut şi ea o importanţă fundamentală în unificarea germană prin mişcarea Sturm und Drang) şi în Anglia.
Romantismul s-a manifestat în forme diferite în diferitele arte şi a marcat în special literatura şi muzică (deşi romantismul se manifestă în aceste arte mai târziu decât în altele). Când curentul a ajuns în şcoli, au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a realităţii. Datorită acestor critici a apărut mişcarea care va da naştere Realismului.
Arte frumoase
Conform lui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, romantismul şi neoclasicismul sunt pur şi simplu două feţe ale aceleaşi monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim, sub o formă obiectivă, romantismul face acelaşi lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mişcări sunt legate, deci, prin idealizarea realităţii.
Primele manifestări romantice în pictură vor apărea când Francisco Goya începe să picteze la pierderea memoriei. O pictură cu tematică neoclasică precum Saturn devorându-şi fiii, de exemplu, prezintă o serie de emoţii pentru spectatorul pe care îl face să se simtă nesigur şi speriat. Goya creează un joc de lumini şi umbre care accentuează situaţia dramatică reprezentată.
Deşi Goya a fost un pictor academic, romantismul va ajunge mult mai târziu la Academie.
Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelenţă. Tabloul său Libertatea conducând poporul reuneşte vigoarea şi idealul romantic într-o operă care este compusă dintr-un vârtej de forme. Tema este dată de revoluţionarii din 1830 ghidaţi de spiritul Libertăţii (reprezentaţi aici de o femeie purtând drapelul francez). Artistul se plasează metaforic ca un revoluţionar din vârtej, deşi vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influenţa burgheză asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută.
Căutarea de exotic, de neprimitor şi de sălbatic va reprezenta o altă caracteristică fundamentală a romantismului. Exprimarea senzaţiilor extreme, paradisurile artificiale şi naturaleţea în aspectul său rudimentar, lansarea în "aventuri" şi îmbarcarea în nave cu destinaţia polilor, de exemplu, i-au inspirat pe anumiţi artişti ai romantismului. Pictorul engelz William Turner a reflectat acest spirit în opere precum Furtună pe mare unde apariţia unui fenomen natural este folosit pentru atingerea sentimentelor menţionate mai sus.
Romantism literar
Romantismul literar şi-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea, manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice şi cu cel muzical. Migraţia influenţelor impuse de curent determină coexistenţa lui alături de alte curente, îndeosebi în a doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul).
Trăsături
* Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic şi nuvela istorică.
* Cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi luciditatea.
* Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor şi din trecutul istoric.
* Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn.
* Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor anotimpurilor în pasteluri şi prin reflecţii asupra gravelor probleme ale universului în meditaţii.
* Acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile interioare intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.
* Construirea eroilor exceptionali, care acţionează în imprejurări ieşite din comun, precum şi portretizarea omului de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu sunt domiante de raţiune, ci de imaginaţie şi de sentimente.
* Preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a spiritului uman, concepţie preluată de la filozofii idealişti.
* Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza, ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor, ideilor exprimate
* Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât şi în poeme filosofice.
* Priorita absolută in locul rigorii rationale a clasicismului
* Asumarea poziţiei demiurgice (demonice) faţă de universul creat
* Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidenţă antonimiile specifice unei existenţe contradictorii
* Lărgirea viziunii estetice prin inovaţie la nivelul speciilor literare al tematici, motivelor si limbajelor artistice
sursa:ipedia.ro
0 comments: