Suprarealismul - O miscare colectiva si internationala

-provine din frantuzescul surrealisme = suprarealism

-reprezentanti: G.Apollinaire, Andre Breton, L. Aragon.
Curent artistic si literar de avangarda care proclama o totala libertate de expresie, intemeiat de Andre Breton(1896-1966) si dezvoltat mai ales in deceniile trei si patru ale secolului trecut(cu aspecte si prelungiri ulterioare).
Primul care a utilizat termenul intr-o acceptie legata de creatia artistica a fost G.Apollinaire in Les Mamelles de Tiresias, subintitulata "drama suprarealista"(reprezentata in 1916). Începuturile miscarii se leaga de grupul( nonconformist si de evident protest antiburghez) de la revista pariziana "Litterature" (1919) condusa de A.Breton, L. Aragon si Ph. Soupault, care – reclamandu-se de la tutela artistica a lui Rimbaud, Lautreamont si Mallarme – capteaza tot mai mult din indrazneala spiritului innoitor si agresiv al dadaismului(mai ales dupa ce in 1919, acesta isi mutase centrul de manifestare de la Zürichla Paris). De altfel, atat in "Literatura"(unde Breton publica, in colaborare cu Soupault, "Campurile magnetice", primul text specific suprarealist), cat si in alte reviste, textele dadaiste alterneaza cu cele ale noii orientari ce avea sa se numeasca apoi suprarealism. Sunt doua miscari apropiate, avand scriitori comuni, dar alianta nu va dura.
În 1922 se produce ruptura si dupa doi ani de framantari, cautari si tensiuni polemice se constituie "grupul suprarealist"(A.Breton, L.Aragon, Ph.Soupault, P.Eluard, B.Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, desi unii cercetatori autorizati (recent M.Sanouillet) considera ca suprarealismul nu a fost altceva decat forma franceza a dadaismului, A.Breton, dimpotriva, a sustinut totdeauna ca este inexact si cronologic abuziv sa se prezinte suprarealismul ca o miscare iesita din dadaism. În 1924 A.Breton, publica primul sau "Manifest al suprarealismului" in care, fixand net anume repere ale miscarii – antitraditionalismului, protest antiacademic, explorarea subconstientului, deplina libertate de expresie, inlaturarea activitatii premeditare a spiritului in actul creatiei artistice etc. – o defineste astfel; Automatism psihic prin care isi propune sa exprime, fie verbal, fie in scris, fie in orice alt chip, functionarea reala a gandirii, in absenta oricarui control exercitat de ratiune, in afara oricarei preocupari estetice sau morale. Suprarealismul crede ca adevarul si arta se afla" in realitatea superioara a anumitor forme de asociatie" bazate pe atotputernicia visului, pe "jocul dezinteresat al gandirii" eliberate de constrangeri.
Miscarea se extinde in medii artistice diverse (cuprinzand artisti plastici, cineasti etc.) si in mai toate tarile Europei, dar cunoaste convulsii interioare care duc la noi separari din pricina vederilor social-politice. Astfel se delimiteaza doua directii: cea anarhista, "ortodoxa", de la revista "Revolution serrealiste" al lui Breton(care, in manifestul "Legitima aparare" respinge ideea "oricarui control, chiar marxist asupra experientelor vietii interioare") si cea "comunista" reprezentata de revista "Claire"(director Jean Berbier) spre care – vor gravita pana la urma, majoritatea suprarealistilor cu exceptia lui Breton (care adera, in 1927, la Partidul Comunist Francez, dar vrea sa pastreze o totala independenta artistica).
Disensiunile politice survin si mai violent dupa 1929, cand cazul Trotzky produce noi scindari intre suprarealisti protestatari, asa-zis "stalinisti"(Aragon, Eluard, Picasso, P. Naville, G. Sadoul etc.) si cei trotzkysti sustinuti de Breton sau cei reprezentand un crez exclusiv artistic(R. Desnos, G. Ribemont-Dessaignes, A. Artaud, R. Vitrac etc.). În 1929 la dat de 15 decembrie Breton publica "Al doilea manifest al suprarealismului"(in care incerca sa stabileasca incidenta dialectica intre vis si actiunea sociala, intre activitatea poetica, psihanaliza si actul revolutionar), iar in 1933 se rupe total de comunism considerandu-se reprezentantul autentic al suprarealismului "pur"(la care vor adera, intre altii R. Char, Bunuel, Salvator Dali).
În 1938 pleaca in Mexic, unde fundeaza impreuna cu Trotzky "Federatia internationala a artei independente" si, alaturi de acesta si de Diego Riviera, publica al treilea "Manifest" al suprarealismului ( in realitate redactat de Trotzky). În timpul celui de-al doilea razboi mondial si al ocupatiei Frantei, Breton este in SUA(va fi si acuzat de dezertiune de catre suprarealistii din patrie care participa activ la Rezistenta); se intoarce in Franta in 1946 incercand sa reinvie un nou grup suprarealist, dar fara rezultate notabile. Se poate aprecia ca o data cu al doilea razboi mondial suprarealismul, chiar daca a supravietuit in unele forme si aspecte epigonice, nu a mai constituit o miscare cum fusese in perioada interbelica. Experienta suprarealismului – din care Breton a facut o adevarata cruciada pentru "recuperarea totala a fortei noastre psihice" – depasea literatura si urmarea, in fond o modificare a sentimentului vietii prin negarea distinctiei dintre existent, virtual, potential si neexistent si prin o abandonare totala fata de "automatismul psihic pur", singurul capabil sa determine acest punct al spiritului in care viata si moartea, realul si imaginarul, comunicabilul si necomunicabilul, inaltul si adancul, inceteaza de a mai fi simtite in Chip contradictoriu.
În conditiile unei violente(pana la scandal) polemici anticonventionaliste, dorindu-se realizarea climatului libertatii absolute se cauta faptul psihic nud si elementar(in lumea subconstientului, a experientelor onirice, a mecanismelor sufletesti irationale transmise direct, fara interventia cenzurii logice), considerandu-se ca fiind unica modalitate revelatoare a veritabilei noastre esente si potentialitatii. Proclamata revolutie supranaturalista pentru "eliberarea eului" era, adesea, un anarhism distructiv ce a evoluat spre o fronda indreptata impotriva structurilor logice a caror alterare ti abolire devine programatica si este urmarita atat prin exaltarea psihanalizei(cultivarea lumii tulburi a complexelor, a proiectiilor onirice, a halucinatiilor) cat si pe alte cai de la hipnoza si delir pana la drogare si patologie declarata( dementa, paranoia etc.). Suprarealismul a lasat vizibile amprente si in alte literaturi din perioada interbelica. Un aspect specific l-a luat in Spania(unde imagismul debordant este o tendinta constanta a spiritului spaniol aplecat spre o deformare a datelor reale, impinse, adesea, in planul metamorfozelor onirice).
În poezie a fost prezent, cu accente diferite, in experienta scriitorilor "generatiei din 27", ca si alti poeti(J.Larea, R. Alberti, chiar Garcia Lorca, V. Aleixandre, D. Alonso, M. Altolaguirre, E. Prados,P. Salinas). În Italia unde nu a cunoscut o prea mare dezvoltare(cu toate straduinta lui C. Malaparte si a revistei "Prospective" de a-l aclimatiza si propaga), suprarealismul e vizibil, partial macar, in opera lui M. Bontempelli, in poezia lui A. Palazzeschi, A. Gatto, S. Quasimodo s.a. La fel in Anglia, unde cel mai de seama reprezentant este D. Gascoyne si grupul lui din jurul revistei "New Verse". Forme si nuantari particulare a luat in SUA unde si-a prelungit ecourile(sporadic) si dupa al doilea razboi mondial. La noi suprarealismul nu a avut un ecou deosebit; s-a manifestat alaturi de dadaism(si la aceleasi reviste avangardiste) intr-un prim val intre 1924 si 1934, continuand sa se retraga la activitatea unor scriitori ramasi credinciosi miscarii(Gherasim Luca, Paul Paun, Gellu Naum etc.).
Pe langa inevitabilele excese anarhiste, suprarealismul “a exaltat o literatura – poezie"(G. Picon), o fluiditate lirica, o libertate asociativa, o dinamizare a metaforei, un gest al aventurii spirituale care au largit si au adancit sensibilitatea poetica a contemporaneitatii.

   SURSA 02
 
   O miscare colectiva si internationala a unor intelectuali si artisti ai secolului al XX-lea, urmarind emanciparea omului prin contestarea radicala a valorilor utilitare ale societatii burgheze. Ansamblul ideilor, actelor si operelor acestui grup din 1924 pana in 1969.
„O atentie deosebita au acordat suprarealistii visului si halucinatiei, exploatate de romanticii tarzii sau metafizici (Novalis, Nerv al), pe care i-au considerat ca precursori, acestia din urma atribuind visului o valoare si o semnificatie simbolica si filosofica. Suprarealistii s-au ocupat intens si de celelalte forme de alterare a structurilor logice: hipnoza, delirul, dementa, drogarea s.a. a...iDupa al doilea razboi mondial, activitatea grupurilor suprarealiste n-a mai cunoscut amploarea perioadei interbelice, cand asemenea grupuri au aparut mai in toate tarile lumii. a...iIn Romania, S. nu a avut un rasunet deosebit. Din 1933, influenta S. in miscarea romaneasca de avangarda scade. Un al doilea val suprarealist, proclamat drept ade varatul suprarealism romanesc, a aparut dupa 1934, fiind reprezentat prin doua directii: una, avand in frunte pe Gherasim Luca*; alta, condusa de Gcllu Naum*. Caracterizate prin impingerea exceselor suprarealiste pana la ultimele lor limite, aceste miscari au dispai-ut in jurul anului 1947".

   SURSA 03
 
   Suprarealismul este termenul care denumeşte curentul artistic şi literar de avangardă care proclamă o totală libertate de expresie, întemeiat de André Breton (1896 - 1966) şi dezvoltat mai ales în deceniile trei şi patru ale secolului trecut (cu aspecte şi prelungiri ulterioare).
Suprarealismul în literatură
Primul care a utilizat termenul într-o accepţie legată de creaţia artistică a fost Guillaume Apollinaire în Les Mamelles de Tirésias, subintitulată "dramă suprarealistă" (reprezentată în 1916).
Începuturile mişcării se leagă de grupul (nonconformist şi de evident protest antiburghez) de la revista pariziană Littérature (1919) condusă de André Breton, Louis Aragon şi Phillipe Soupault, care – reclamându-se de la tutela artistică a lui Arthur Rimbaud, Lautréamont şi Stephane Mallarmé – captează tot mai mult din îndrăzneală spiritului înnoitor şi agresiv al dadaismului (mai ales după ce în 1919, acesta îşi mutase centrul de manifestare de la Zürich la Paris). De altfel, atât în Littérature (unde Breton publică, în colaborare cu Phillipe Soupault, Câmpurile magnetice, primul text specific suprarealist), cât şi în alte reviste, textele dadaiste alternează cu cele ale noii orientări, ce avea să se numească apoi suprarealism. Sunt două mişcări apropiate, având scriitori comuni, dar alianţa nu va dura.
În 1922 se produce ruptura şi, după doi ani de frământări, căutări şi tensiuni polemice, se constituie "grupul suprarealist" (André Breton, Louis Aragon, Phillipe Soupault, Paul Éluard, Bernard Peret etc.). Relativ la geneza suprarealismului, deşi unii cercetători autorizaţi (recent M.Sanouillet) consideră că suprarealismul nu a fost altceva decât forma franceză a dadaismului, André Breton, dimpotrivă, a susţinut totdeauna că este inexact şi cronologic abuziv să se prezinte suprarealismul ca o mişcare ieşită din Dadaism.
În 1924 André Breton, publică primul său "Manifest al suprarealismului" în care, fixând net anume repere ale mişcării – antitradiţionalism, protest antiacademic, explorarea subconştientului, deplină libertate de expresie, înlăturarea activităţii de premeditare a spiritului în actul creaţiei artistice etc. – o defineşte astfel: Automatism psihic prin care îşi propune să exprime, fie verbal, fie în scris, fie în orice alt chip, funcţionarea reală a gândirii, în absenţa oricărui control exercitat de raţiune, în afara oricărei preocupări estetice sau morale. Suprarealismul susţine că adevărul şi arta se află "în realitatea superioară a anumitor forme de asociaţie" bazate pe atotputernicia visului, pe "jocul dezinteresat al gândirii" eliberate de constrângeri.
Mişcarea se extinde în medii artistice diverse (cuprinzând artişti plastici, cineaşti etc.) şi în mai toate ţările Europei, dar cunoaşte convulsii interioare care duc la noi separări din pricina vederilor social-politice.
Astfel se delimitează două direcţii: cea anarhistă, "ortodoxă", de la revista Révolution surréaliste a lui Breton (care, în manifestul "Legitimă apărare" respinge ideea "oricărui control, chiar marxist asupra experienţelor vieţii interioare") şi cea "comunistă" reprezentată de revista Claire (director Jean Berbier) spre care vor gravita, până la urmă, majoritatea suprarealiştilor cu excepţia lui Breton (care aderă, în 1927, la Partidul Comunist Francez, dar vrea să păstreze o totală independenţă artistică).
Disensiunile politice survin şi mai violent după 1929, când cazul Leon Trotzky produce noi scindări între suprarealiştii protestatari, aşa-zis "stalinişti" (Louis Aragon, Paul Éluard, Pablo Picasso,P. Naville, George Sadoul etc.) şi cei trotzkyşti, susţinuţi de Breton, sau cei reprezentând un crez exclusiv artistic (Roger Desnos, G. Ribemont-Dessaignes, Antonin Artaud, Roger Vitrac etc.).
În 1929, la data de 15 decembrie, Breton publică Al doilea manifest al suprarealismului, în care încerca să stabilească incidenţa dialectică între vis şi acţiunea socială, între activitatea poetică, psihanaliză şi actul revoluţionar, iar în 1933 se rupe total de comunism considerându-se reprezentantul autentic al suprarealismului "pur"(la care vor adera, între alţii, René Char, Luis Buňuel, Salvador Dali). În 1938, Breton pleacă în Mexic, unde fundează împreună cu Leon Trotzky "Federaţia internaţională a artei independente" şi, alături de acesta şi de Diego Riviera, publică al treilea "Manifest" al suprarealismului ( în realitate redactat de Trotzky). În timpul celui de-al doilea război mondial şi al ocupaţiei Franţei, Breton este în SUA (va fi şi acuzat de dezertare de către suprarealiştii din patrie, care participă activ la Rezistenţă).
Breton se întoarce în Franţa în 1946, încercând să reînvie un nou grup suprarealist, dar fără rezultate notabile. Se poate aprecia că o dată cu al doilea război mondial suprarealismul, chiar dacă a supravieţuit în unele forme şi aspecte epigonice, nu a mai constituit o mişcare cum fusese în perioada interbelică. Experienţa suprarealismului – din care Breton a făcut o adevărată cruciadă pentru "recuperarea totală a forţei noastre psihice" – depăşea literatura şi urmărea, în fond o modificare a sentimentului vieţii, prin negarea distincţiei dintre existent, virtual, potenţial şi neexistent şi printr-o abandonare totală faţă de "automatismul psihic pur", singurul capabil să determine acest punct al spiritului în care viaţa şi moartea, realul şi imaginarul, comunicabilul şi necomunicabilul, înaltul şi adâncul, încetează de a mai fi simţite în chip contradictoriu.
În condiţiile unei violente (până la scandal) polemici anticonvenţionaliste, dorindu-se realizarea climatului libertăţii absolute, se caută faptul psihic nud şi elementar(în lumea subconştientului, a experienţelor onirice, a mecanismelor sufleteşti iraţionale transmise direct, fără intervenţia cenzurii logice), considerându-se ca fiind unica modalitate revelatoare a veritabilei noastre esenţe şi potenţialităţi. Proclamata revoluţie supranaturalistă pentru "eliberarea eului" era, adesea, un anarhism destructiv, ce a evoluat spre o frondă îndreptată împotriva structurilor logice a căror alterare şi abolire devine programatică şi este urmărită atât prin exaltarea psihanalizei(cultivarea lumii tulburi a complexelor, a proiecţiilor onirice, a halucinaţiilor), cât şi pe alte căi, de la hipnoză şi delir până la drogare şi patologie declarată (demenţă, paranoia etc.). Suprarealismul a lăsat vizibile amprente şi în alte literaturi din perioada interbelică.
Un aspect specific l-a luat în Spania (unde imagismul debordant este o tendinţă constantă a spiritului spaniol, înclinat spre o deformare a datelor reale, împinse adesea în planul metamorfozelor onirice). În poezie a fost prezent, cu accente diferite, în experienţa scriitorilor "generaţiei din 27", ca şi alţi poeţi (Juan Larrea, Rafael Alberti, chiar Garcia Lorca, Vicente Aleixandre, Damaso Alonso, Manuel Altolaguirre, Emilio Prados, Pablo Salinas).
În Italia, unde nu a cunoscut o prea mare dezvoltare - cu toată străduinţa lui Curzio Malaparte şi a revistei Prospective de a-l aclimatiza şi propaga) - suprarealismul e vizibil, parţial măcar, în opera lui Massimo Bontempelli, în poezia lui Antonio Palazzeschi, Alfonso Gatto, Salvatore Quasimodo ş.a.
La fel în Anglia, unde cel mai de seamă reprezentant este David Gascoyne şi grupul lui din jurul revistei New Verse. Forme şi nuanţări particulare a luat în SUA unde şi-a prelungit ecourile, sporadic, şi după al doilea război mondial.
Pe lângă inevitabilele excese anarhiste, suprarealismul "a exaltat o literatură–poezie"(G. Picon), o fluiditate lirică, o libertate asociativă, o dinamizare a metaforei, un gest al aventurii spirituale, care au lărgit şi au adâncit sensibilitatea poetică a contemporaneităţii.
Suprarealismul în România
În România, suprarealismul a fost teoretizat şi practicat de revistele Alge şi urmuz. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul inconştientului, al visului, al delirului în care spaţiile umane scapă de controlul conştiinţei. Generaţia a doua a suprarealiştilor români D.Trost şi Gherasim Luca scriu şi publică diverse manifeste, astfel încât curentul, care-şi consumase in anii treizeci vigoarea la Paris, în 1947 îşi mută capitala la Bucureşti. Cel mai de seamă poet suprearealist român rămâne totuşi Gellu Naum, supranumit ultimul mare poet suprarealist european. 

sursa:ipedia.ro