Sangele
Cunoscut si sub numele de "raul vietii", sangele este pompat de catre inima printr-un sistem de vase de sange, reprezentat de sistemul circulator.
O persoana adulta are intre 5 si 6 litri de sange, ceea ce reprezinta 7-8% din greutatea totala a corpului. Cantitatea de sange prezenta in organismul unei persoane poate varia. În timpul deshidratarii, de exemplu la un maraton, volumul de sange prezent scade. În cazul unei sarcini insa, volumul de sange creste, deoarece sangele mamei trebuie sa transporte mai mult oxigen.
Rolul sangelui:
Sangele transporta oxigen de la plamani la toate tesuturile corpului, iar la intoarcere transporta substante nefolositoare, in special dioxidul de carbon la plamani, iar de aici CO2 este scos din organism prin intermediul expiratiei. Cand transportul de oxigen esueaza (sau nu are loc), persoana moare in cateva minute.
Alimentele care au fost transformate de sistemul digestiv in proteine, grasimi si carbohidranti sunt de asemenea transportate la tesuturi de catre sange. Aceste nutrimente ofera energia necesara metabolismului precum si posibilitatea ca celulele sa-si indeplineasca functiile normale. Substantele reziduale produse in timpul metabolismului, cum ar fi acidul uric, sunt transportate de catre sange la rinichi, unde sunt transformate in urina, iar apoi sunt eliminate din organism (prin excretie).
Pe langa oxigen si nutrimente, sangele mai transporta si hormoni, care regleaza anumite functii ale corpului. Miscarea acestor chimicale permit unui organ sa controleze functia altuia desi cele doua organe se situeaza la o anumita distanta unul de celalalt. Astfel, sangele joaca si rolul de sistem de comunicatii intre anumite organe ale corpului
Sangele mai este responsabil si de activitatile sistemului imunitar, ajutand la combaterea infectiilor si a bolilor. De asemenea, sangele mai transporta si substante care il impiedica sa curga din organism in urma unei rani, lucru realizat cu ajutorul coagulatorilor, care isi incep activitatea la cateva secunde dupa ranire.
Sangele este vital si pentru mentinerea unei temperaturi corporale stabile; la oameni aceasta temperatura este de 37,00 C (98,60 F) si poate varia in limite mici, de maxim un grad Celsius.
Producerea de caldura si pierderea de caldura in diferite parti ale corpului sunt echilibrate de transferul de sange prin vasele de sange. Acest lucru are loc datorita variatiei diametrului vaselor de sange din piele. Atunci cand o persoana se supraincalzeste, vasele de sange se dilata, iar un volum marit de sange circula prin piele.
Caldura se imprastie prin piele, reducand in mod eficient temperatura corporala. Din cauza maririi volumului de sange ce trece prin piele, aceasta poate deveni roz.
În conditii de temperatura scazuta, pielea devine palida, odata cu micsorarea diametrelor vaselor de sange, acesta nemaiajungand in piele si reducand astfel pierderile de caldura.
Compozitia sangelui:
Aproximativ 55% din cantitatea de sange este reprezentata de lichidul cunoscut sub numele de plasma. Restul de 45% este compus din trei tipuri de celule: celule rosii (eritrocitele), celule albe (leucocitele) si trombocitele.
A) Plasma: este compusa in special din apa si saruri. Rinichii sunt cei care mentin concentratia de sare in plasma, deoarece orice fluctuatie a acestei concentratii poate duce la functionarea incorecta a celulelor corpului. În conditii extreme, modificarea acestei concentratii poate duce la coma si chiar moarte.
Plasma contine de asemenea si vitamine, minerale, proteine, factori coagulanti si produse reziduale. Plasma are de obicei culoare galbena datorita proteinelor dizolvate in ea.
B)Celulele rosii: compun sangele in proportie de aproximativ 45%. Prima lor functie este sa transporte oxigen de la plamani la toate celulele corpului. Celulele rosii sunt compuse predominant dintr-o proteina si hemoglobina, care capteaza oxigenul in timp ce sangele circula prin plamani, dandu-i culoarea rosie. În timp ce sangele trece prin tesuturile, hemoglobina transporta oxigen la toate celulele corpului. Celulele rosii nu au nucleu. Membrana acestei celule este flexibila si se poate intinde in mai multe directii fara sa se sparga, proprietate importanta, leucocitele trebuie sa treaca prin cele mai mici vase de sange, capilarele.
C)Grupe de sange: Exista multe tipuri de leucocite, iar orice persoana nu poate avea decat un singur tip de astfel de celule. Grupele de sange sunt indicate de absenta sau prezenta unor substante pe suprafata leucocitelor. Grupa de sange este importanta din mai multe motive medicale. În cazul in care o persoana pierde o cantitate mare de sange, atunci ea are nevoie de o transfuzie pentru a inlocui celulele rosii pierdute. Transfuzia se poate face de la o persoana cu aceeasi grupa de sange sau de la una a carei grupa de sange este donatoare universala.
D)Celulele albe: Compun sangele in proportie de maxim 1%, dar cu toate acestea, ele au o importanta imensa. Ele joaca un rol vital in cadrul sistemului imunitar- ele reprezinta mecanismul principal de aparare impotriva bacteriilor, virusilor si parazitilor. Celulele albe reusesc acest lucru prin atac direct, care implica de obicei identificarea organismului strain, alipirea de acesta, iar apoi distrugerea lui.
Celulele albe mai produc si anticorpi, care sunt lasate in sistemul circulator pentru a gasi si pentru a se alipi de organisme straine. Dupa alipire, este posibil ca a anticorpul sa distruga organismul strain, iar in cazul in care nu reuseste acest lucru, se solicita ajutor de la alte celule ale sistemului imunitar pentru a distruge organismul strain.
E)Trombocitele:
Cele mai mici celule din corp sunt trombocitele, care sunt create pentru un singur scop – pentru a incepe procesul coagularii, oricand un vas de sange este sectionat sau rupt. Imediat ce o artera sau o vena este ranita, trombocitele din zona incep sa se uneasca intre ele, precum si de marginea ranii. De asemenea, ele dau stimulenti in sange pentru a reduce sangerarea, pentru a aduna mai multe trombocite in zona, si altele.
Producerea si eliminarea sangelui:
Sangele este produs in maduva oaselor, care se afla in interiorul oaselor. La copii, maduva din majoritatea oaselor este implicata activ in formarea celulelor ce compun sangelui. Pe masura ce copiii cresc si ajung adulti, procesul de formare a oaselor in maduva bratelor si a picioarelor inceteaza, acesta concentrandu-se in craniu, coloana vertebrala, coaste si pelvis. Cele trei celule (rosie, alba si trombocita)_se formeaza dintr-una singura, numita celula-mama. În mod remarcabil, experimentele au aratat ca doar 10 celule-mame se pot multiplica, in patru saptamani in 30 bilioane de celule rosii, 30 bilioane de celule albe, si 1,2 bilioane de trombocite – destule pentru a inlocui fiecare celula continuta in sange din organism. O celula rosie traieste intre 100 si 120 de zile din momentul in care a fost lasata in sangele circulant. În acest rastimp, celulele rosii imbatranesc. Dupa trecerea acestei durate de viata - sau in cazul in care sunt lovite(indiferent de varsta) - celulele rosii sunt eliminate de catre splina, si, in cantitati mai mici, de catre ficat. O celula alba traieste intre 18 si 36 de ore. Cu toate acestea, unele dintre aceste celule sunt responsabile pentru mentinerea memoriei imunologice. Aceste celule detin informatii despre organismele straine care au mai fost in conflict cu organismul uman respectiv (pentru a-l distruge mai repede si mai eficient la o urmatoare -eventuala- aparitie). "Celule de memorie" fac imunitatile posibile.
Sursa 2
Din punct de vedere fizic sângele poate fi considerat ca un lichid coloidal complex constituit dintr-un mediu lichid în care se află în suspensie diverse particule solide dimensiuni variate (proteine, kilomicroni, elemente figurate). Ca urmare, sângele are o serie de proprietăţi fizice -menţinute prin mecanisme extrem de fine şi de complexe- care au o importanţă deoebită pentru hemodinamică, în special în sectorul microcirculaţiei.
- greutatea specifică a sângelui, variabilă între 1057-1067 la bărbaţi şi 1056-1061 la femei, este dependentă de procentul elementelor figurate şi în special de cantitatea de hemoglobină şi, în mai mică măsură, de valoarea proteinemiei; în schimb greutatea specifică a palsmei (normal 1027-1031) este corelată direct cu concentraţia proteinelor prezentând variaţii importante în diverse stări patologice în funcţi de proteinemie;voscozitatea sîngelui total – forţa care se dezvoltă datorită frecării păturilor de lichid în cuegere laminară variază la bărbaţi ăntre 4,0-4,5 şi la femei 3,5-4,5 şi depinde direct de proporţia eritrocitelor, având deci valori mult crescute în poliglobuli şi scăzute în anemii. În schimb, vâscozitatea serului-normal între 1,6-2,2 – este condiţionată atât de concentraţia proteinelor, cât şi de starea lor de dispersie fizică şi, în mai mică măsură, de raportul albumine, globuline ceea ce explică modificările în diversele tipuri de disproteinemii;
- presiunea osmotică a sângelui dată de numărul de particule dizolvate în plasmă se exprimă prin scăderea punctului crioscopic. Eritrocitele nu influenţează punctul criocopic şi de aceea această constantă are valori egale în sângele total şi în plasmă. De asemenea proteinele plasmatice constituind un număr mic de particule nu au importanţă deosebită în influenţarea punctului crioscopic, determinarea acestuia iniante şi după precipitarea proteinelor serice inducând o diferenţă de numai 0,01 grade. Presiunea osmotică a serului depinde deci aproape exclusiv de cristaloide şi mai ales de NaCl. Punctul crioscopic sanguin –unul din factorii importanţi ai homeostaziei – este menţinut constant prin mecanisme adecvate chiar şi în diverse stări patologice, cu excepţia exsicozelor şi a nefropatiilor bilaterale;
- reacţia sângelui este usor alcalină, în condiţii fiziologice pH plasmatic fiind între 7,35-7,40. Constantă de cea mai mare importanţă pentru activetatea unor sisteme enzimatice reacţia sanguină este menţinută în limite nornale prin mecanisme complexe fizicochimice şi fiziologice.
Rolurile fundamentale ale sângelui, condiţionate de permanentan lui circulaţie în sistemul vascular, au ca rezultat menţinerea constantelor fiziochimice şi biochimice ale mediului extracelular. Sângele aproximează continuu lichidele extracelulare cu O2 şi substanţele nutritive şi plastice necesare celulelor şi epurează mediul extracelular de produşii de secreţii şi de catabolism rezultaţi din activitatea celulară. Prin circulaţia lui continuă, precum şi prin anumiţi constituenţi specifici , sângele deţine roluri fundamentale în procesele de termoreglare, de apărare antiinfecţioasă, în menţinerea echilibrului acido-bazic, în homostază etc.
PLASMA SANGUINĂ
Plasma –partea necelulară a sângelui- este mediul lichid prin intermediul căruia se fac schimburile dintre sânde şi lichidele interstiţiale şi, prin acestea, dintre sânge şi celule. Constituită din 90% apă şi 10% reziduu uscat, plasma conţine diverse substanţe organice şi minerale de importanţă fundamentală pentru organism.
Substanţele organice reprezintă aproximativ 9% din reziduu uscat al plasmei şi constau din proteine, lipide, glucide, diverse combinaţii ale acestora şi produşi intermediari sau finali ai metabolismului lor. Unii din constituenţii organici plasmatici sunt substanţe energogeneticesau plastice utilizate permanent de celule pentru diversele lor activităţi, iar alţii sânt produşi celulari de catabolism (uree, acid uric ect) sau produşi biologic activi (hormoni, enzime), care exercită roluri coordonatoare de importanţă fundamentală. Mecanismele de reglare şi metabolismul acestor diverşi constituenţi organici ai plasmei sunt descrise pe larg în alte capitole.
Substanţele anorganice reprezintă doar 1% din reziduul uscat al plasmei şi sunt reprezentate de cloruri, fosfaţi, sulfaţi, bicarbonaţi de Na, K, Ca, precum şi anumite elemente care în cantităţi minime deţin roluri de maximă importamţă (Co, Zn, Mn, Li). Cele mai multe substanţe sunt prezente în plasmă sub formă ionizată, formă sub care intervin în diverse reacţii fiziologice.
- greutatea specifică a sângelui, variabilă între 1057-1067 la bărbaţi şi 1056-1061 la femei, este dependentă de procentul elementelor figurate şi în special de cantitatea de hemoglobină şi, în mai mică măsură, de valoarea proteinemiei; în schimb greutatea specifică a palsmei (normal 1027-1031) este corelată direct cu concentraţia proteinelor prezentând variaţii importante în diverse stări patologice în funcţi de proteinemie;voscozitatea sîngelui total – forţa care se dezvoltă datorită frecării păturilor de lichid în cuegere laminară variază la bărbaţi ăntre 4,0-4,5 şi la femei 3,5-4,5 şi depinde direct de proporţia eritrocitelor, având deci valori mult crescute în poliglobuli şi scăzute în anemii. În schimb, vâscozitatea serului-normal între 1,6-2,2 – este condiţionată atât de concentraţia proteinelor, cât şi de starea lor de dispersie fizică şi, în mai mică măsură, de raportul albumine, globuline ceea ce explică modificările în diversele tipuri de disproteinemii;
- presiunea osmotică a sângelui dată de numărul de particule dizolvate în plasmă se exprimă prin scăderea punctului crioscopic. Eritrocitele nu influenţează punctul criocopic şi de aceea această constantă are valori egale în sângele total şi în plasmă. De asemenea proteinele plasmatice constituind un număr mic de particule nu au importanţă deosebită în influenţarea punctului crioscopic, determinarea acestuia iniante şi după precipitarea proteinelor serice inducând o diferenţă de numai 0,01 grade. Presiunea osmotică a serului depinde deci aproape exclusiv de cristaloide şi mai ales de NaCl. Punctul crioscopic sanguin –unul din factorii importanţi ai homeostaziei – este menţinut constant prin mecanisme adecvate chiar şi în diverse stări patologice, cu excepţia exsicozelor şi a nefropatiilor bilaterale;
- reacţia sângelui este usor alcalină, în condiţii fiziologice pH plasmatic fiind între 7,35-7,40. Constantă de cea mai mare importanţă pentru activetatea unor sisteme enzimatice reacţia sanguină este menţinută în limite nornale prin mecanisme complexe fizicochimice şi fiziologice.
Rolurile fundamentale ale sângelui, condiţionate de permanentan lui circulaţie în sistemul vascular, au ca rezultat menţinerea constantelor fiziochimice şi biochimice ale mediului extracelular. Sângele aproximează continuu lichidele extracelulare cu O2 şi substanţele nutritive şi plastice necesare celulelor şi epurează mediul extracelular de produşii de secreţii şi de catabolism rezultaţi din activitatea celulară. Prin circulaţia lui continuă, precum şi prin anumiţi constituenţi specifici , sângele deţine roluri fundamentale în procesele de termoreglare, de apărare antiinfecţioasă, în menţinerea echilibrului acido-bazic, în homostază etc.
PLASMA SANGUINĂ
Plasma –partea necelulară a sângelui- este mediul lichid prin intermediul căruia se fac schimburile dintre sânde şi lichidele interstiţiale şi, prin acestea, dintre sânge şi celule. Constituită din 90% apă şi 10% reziduu uscat, plasma conţine diverse substanţe organice şi minerale de importanţă fundamentală pentru organism.
Substanţele organice reprezintă aproximativ 9% din reziduu uscat al plasmei şi constau din proteine, lipide, glucide, diverse combinaţii ale acestora şi produşi intermediari sau finali ai metabolismului lor. Unii din constituenţii organici plasmatici sunt substanţe energogeneticesau plastice utilizate permanent de celule pentru diversele lor activităţi, iar alţii sânt produşi celulari de catabolism (uree, acid uric ect) sau produşi biologic activi (hormoni, enzime), care exercită roluri coordonatoare de importanţă fundamentală. Mecanismele de reglare şi metabolismul acestor diverşi constituenţi organici ai plasmei sunt descrise pe larg în alte capitole.
Substanţele anorganice reprezintă doar 1% din reziduul uscat al plasmei şi sunt reprezentate de cloruri, fosfaţi, sulfaţi, bicarbonaţi de Na, K, Ca, precum şi anumite elemente care în cantităţi minime deţin roluri de maximă importamţă (Co, Zn, Mn, Li). Cele mai multe substanţe sunt prezente în plasmă sub formă ionizată, formă sub care intervin în diverse reacţii fiziologice.
Sursa 3
Sângele (latină sanguis, greaca veche: αἷμα, haima) este un ţesut special sub formă lichidă care, prin intermediul aparatului circulator, alcătuit din inimă şi vasele sanguine, transportă nutrienţii şi oxigenul la nivelul ţesuturilor corpului, de unde preia bioxidul de carbon şi produşii de catabolism tisular, transportându-i la nivelul organelor de eliminare. În medicină, disciplina care se ocupă cu studiul sângelui se numeşte hematologie.
Sângele este alcătuit din plasma sanguină în care plutesc o serie de celulule specifice sângelui.
Circulaţia sângelui este asigurată în primul rând prin contracţiile muşchiului cardiac, ajutat de valvulele venoase în combinaţie cu contracţiile muşchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă şi irigă ţesuturile se numesc artere iar cele care sosesc la inimă şi transportă produsele de catabolism de la ţesuturi încărcate cu bioxid de carbon se numesc vene.
Sistemul vascular conţine la om ca. 70 - 80 ml de sânge pe kilogram, deci la o greutate corporală normală a unui om de va fi ca. 5 - 6 litri de sânge, bărbaţii au ca. cu 1 litru mai mult sânge ca femeile.
Evoluţie
Fiecare celulă pentru a supravieţui este nevoită să recurgă la o serie de schimburi de substanţe cu mediul în care se află.
Prin procesele de evoluţie apar organismele pluricelulare, prin această formă nu toate celulele au contact direct cu mediul înconjurător, ci indirect prin proces mai îndelungat prin procesul de difuziune dintre celule.
La animalele inferioare fără circulaţie sanguină ca de exemplu moluşte sângele şi lichidul interstiţial nu sunt separate ci se află într-o cavitate comună, acest lichid fiind numit hemolimfă.
Dezavantajul acestui sistem o circulaţie mai înceată, la insecte oxigenarea hemolimfei se produce prin orificii de pe laturile toracoabdomenului numite trahee.
La animalele vertebrate este un sistem circulator închis, lichidul de circulaţie fiind numit sânge.
Structura si proprietati
Sângele este compus din elemente celulare (ca.44 %) şi plasmă (ca. 55 %), care conţine (90 % apă), proteine, săruri minerale şi substanţe cu molecule mici ca monozaharide, hormoni, gaze dizolvate, şi substanţe nutritive (glucide, lipide, vitamine), mai conţin produse de catabolism destinate excreţiei (rinichi) ca ureee, acid uric, hipuric.
Din punct de vedere fizico-chimic sângele este o suspensie, cu alte cuvinte un amestec de lichide, gaze,substanţe solide printre care se înţeleg şi celulele.
Sângele prin conţinutul său de eritrocite (globule roşii) în comparaţie cu plasma având o vâscozitate mai mare, creşterea hematocritului influenţează pozitiv creşterea vâscozităţii sângelui, care determină încetinirea curentului sanguin, prin proprietatea plastică a eritrocitelor sângele nu se comportă ca o suspensie ci ca emulsie
Valoarea pH-ului sanguin fiind 7,4 care prin diferite procese tampon va fi menţinută constant, evitând fenomenele dăunătoare organismului de acidoză sau alcaloză.
Plasma Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55–60% din sânge şi este formată din aproximativ 90% apă, 1% substanţe anorganice (săruri minerale care conţin ioni dintre care mai importanţi sunt cei de sodiu Na, clor, Cl, potasiu, K, magneziu, Mg, fosfor, P şi calciu Ca) şi aproximativ 9% substanţe organice (proteine, glucide, lipide etc). Raportul de proteine variază între 60 şi 80 g/litru ca. 8 % din volumul plasmei.
Proteinele separate prin electroforeză sunt albumine ca şi α1-, α2-, β- şi γglobuline. Proteinele din plasmă pe lângă rolul de transport, mai joacă un rol important în apărarea organismului prin sistemul imunologic, în procesul de coagulare a sângelui rolul de tampon în menţinerea unui pH constant şi menţinerea constantă a presiunii osmotice din sânge.
Plasma care nu mai conţine factorii de coagulare este numit ser sanguin acesta se obţine prin centrifugarea sângelui după coagulare.
Serul conţine 91 % apă, factori de creştere care nu sunt prezenţi în plasmă, 7 % proteine, restul sunt electroliţi şi hormoni, culoarea galbenă a serului se datorează bilirubinei.
Elemente celulare
Elementele celulare ale sângelui sunt eritrocitele, leucocitele şi trombocitele. Prezintă variaţii de număr şi formă în funcţie de specie.
Eritrocitele (numite şi globulele roşii sau hematii) au rolul de a transporta oxigenul şi bioxidul de carbon. Sunt celule anucleate, ce conţin un pigment numit hemoglobină. Aceasta este o proteină compusă dintr-o albumină numită globină şi o grupare numită hem, ce conţine fier, cu rol de fixare a oxigenului. Hemoglobina este pigmentul care determină culoarea roşie a sângelui. Unele specii de animale au alt tip de pigment sanguin, care conţine cupru şi este de culoare albastră (Octopus). Circa 1 % din eritrocitele din sângele periferic sunt reticulocite, restul fiind eritrocite mature.
Leucocitele sau globulele albe se împart în granulocite şi agranulocite. Granulocitele sunt leucocite cu nucleu granular, clasificate după culoarea protoplasmei în trei categorii: eozinofile, bazofile şi neutrofile. Au rol imunologic în imunitatea nespecifică. Agranulocitele sunt leucocite cu nucleu de formă mai simplă, negranular, şi se clasifică în monocite şi limfocite. Au rol în imunitatea specifică.
Numărul normal de globule albe variază în funcţie de vârstă, fiind mai mare la copil. Poate depăşi valorile normale ale vârstei, în caz de boală. În infecţii, în special bacteriene, numărul de leucocite de regulă creşte, dar poate să şi scadă în infecţii cu anumiţi germeni, în special virusuri, sau la persoane cu imunodeficienţe.
Trombocitele, numite şi plachete sanguine, sunt celule ale sângelui cu rol în coagulare.
Proporţia elementelor figurate (celulare) din sânge se numeşte hematocrit. Valorile normale ale hematocritului variază în funcţie de vârstă şi sex. La bărbaţi, valoarea normală a hematocritului este între 44 - 46 %, la femei între 41 - 43 %. La copii variază în funcţie de vârstă, la nou născuţi fiind de 60 %, iar la copiii până la pubertate de numai de 30 %.
Hematopoieza Este procesul de formare a elementelor celulare sanguine la nivelul măduvei osoase, din celulele sistemului reticulo-endotelial (celule de tip embrional) care prin procesul de maturare se pot transforma în oricare celulă specializată din organism.
Hematopoeza are mai multe forme ca de exemplu eritropoeza formarea eritrocitelor, această maturare a eritrocitelor tinere se produce prin acţiunea hormonului eritropoetină în ficat şi rinichi.
Un rol important în eritropoeză îl joacă fierul, cobalamina (vitamina B12) şi acidul folic (vitamina F), o scădere a concentraţiei sanguine în oxigen stimulează accelerarea eritropoezei cu producerea hormonilor necesari.
Aşa numitul cimitir al eritrocitelor este splina şi celulele Kupffer din ficat, viaţa unei eritrocite durează 120 de zile, după moartea eritrocitelor, hemoglobina suferă un proces de descompunere cu mai multe etape: bilirubină, urobilină, stercobilină acestea se elimină prin urină şi fecale.
Culoarea roşie a sângelui este datorată pigmentului (cu fier) hemoglobină din eritrocite care încărcate cu oxigen au o culoare mai deschisă.
Sursa:ipedia.ro
Sângele este alcătuit din plasma sanguină în care plutesc o serie de celulule specifice sângelui.
Circulaţia sângelui este asigurată în primul rând prin contracţiile muşchiului cardiac, ajutat de valvulele venoase în combinaţie cu contracţiile muşchilor scheletici.
În general vasele de sânge bogate în oxigen care pornind de la inimă şi irigă ţesuturile se numesc artere iar cele care sosesc la inimă şi transportă produsele de catabolism de la ţesuturi încărcate cu bioxid de carbon se numesc vene.
Sistemul vascular conţine la om ca. 70 - 80 ml de sânge pe kilogram, deci la o greutate corporală normală a unui om de va fi ca. 5 - 6 litri de sânge, bărbaţii au ca. cu 1 litru mai mult sânge ca femeile.
Evoluţie
Fiecare celulă pentru a supravieţui este nevoită să recurgă la o serie de schimburi de substanţe cu mediul în care se află.
Prin procesele de evoluţie apar organismele pluricelulare, prin această formă nu toate celulele au contact direct cu mediul înconjurător, ci indirect prin proces mai îndelungat prin procesul de difuziune dintre celule.
La animalele inferioare fără circulaţie sanguină ca de exemplu moluşte sângele şi lichidul interstiţial nu sunt separate ci se află într-o cavitate comună, acest lichid fiind numit hemolimfă.
Dezavantajul acestui sistem o circulaţie mai înceată, la insecte oxigenarea hemolimfei se produce prin orificii de pe laturile toracoabdomenului numite trahee.
La animalele vertebrate este un sistem circulator închis, lichidul de circulaţie fiind numit sânge.
Structura si proprietati
Sângele este compus din elemente celulare (ca.44 %) şi plasmă (ca. 55 %), care conţine (90 % apă), proteine, săruri minerale şi substanţe cu molecule mici ca monozaharide, hormoni, gaze dizolvate, şi substanţe nutritive (glucide, lipide, vitamine), mai conţin produse de catabolism destinate excreţiei (rinichi) ca ureee, acid uric, hipuric.
Din punct de vedere fizico-chimic sângele este o suspensie, cu alte cuvinte un amestec de lichide, gaze,substanţe solide printre care se înţeleg şi celulele.
Sângele prin conţinutul său de eritrocite (globule roşii) în comparaţie cu plasma având o vâscozitate mai mare, creşterea hematocritului influenţează pozitiv creşterea vâscozităţii sângelui, care determină încetinirea curentului sanguin, prin proprietatea plastică a eritrocitelor sângele nu se comportă ca o suspensie ci ca emulsie
Valoarea pH-ului sanguin fiind 7,4 care prin diferite procese tampon va fi menţinută constant, evitând fenomenele dăunătoare organismului de acidoză sau alcaloză.
Plasma Plasma sanguină reprezintă aproximativ 55–60% din sânge şi este formată din aproximativ 90% apă, 1% substanţe anorganice (săruri minerale care conţin ioni dintre care mai importanţi sunt cei de sodiu Na, clor, Cl, potasiu, K, magneziu, Mg, fosfor, P şi calciu Ca) şi aproximativ 9% substanţe organice (proteine, glucide, lipide etc). Raportul de proteine variază între 60 şi 80 g/litru ca. 8 % din volumul plasmei.
Proteinele separate prin electroforeză sunt albumine ca şi α1-, α2-, β- şi γglobuline. Proteinele din plasmă pe lângă rolul de transport, mai joacă un rol important în apărarea organismului prin sistemul imunologic, în procesul de coagulare a sângelui rolul de tampon în menţinerea unui pH constant şi menţinerea constantă a presiunii osmotice din sânge.
Plasma care nu mai conţine factorii de coagulare este numit ser sanguin acesta se obţine prin centrifugarea sângelui după coagulare.
Serul conţine 91 % apă, factori de creştere care nu sunt prezenţi în plasmă, 7 % proteine, restul sunt electroliţi şi hormoni, culoarea galbenă a serului se datorează bilirubinei.
Elemente celulare
Elementele celulare ale sângelui sunt eritrocitele, leucocitele şi trombocitele. Prezintă variaţii de număr şi formă în funcţie de specie.
Eritrocitele (numite şi globulele roşii sau hematii) au rolul de a transporta oxigenul şi bioxidul de carbon. Sunt celule anucleate, ce conţin un pigment numit hemoglobină. Aceasta este o proteină compusă dintr-o albumină numită globină şi o grupare numită hem, ce conţine fier, cu rol de fixare a oxigenului. Hemoglobina este pigmentul care determină culoarea roşie a sângelui. Unele specii de animale au alt tip de pigment sanguin, care conţine cupru şi este de culoare albastră (Octopus). Circa 1 % din eritrocitele din sângele periferic sunt reticulocite, restul fiind eritrocite mature.
Leucocitele sau globulele albe se împart în granulocite şi agranulocite. Granulocitele sunt leucocite cu nucleu granular, clasificate după culoarea protoplasmei în trei categorii: eozinofile, bazofile şi neutrofile. Au rol imunologic în imunitatea nespecifică. Agranulocitele sunt leucocite cu nucleu de formă mai simplă, negranular, şi se clasifică în monocite şi limfocite. Au rol în imunitatea specifică.
Numărul normal de globule albe variază în funcţie de vârstă, fiind mai mare la copil. Poate depăşi valorile normale ale vârstei, în caz de boală. În infecţii, în special bacteriene, numărul de leucocite de regulă creşte, dar poate să şi scadă în infecţii cu anumiţi germeni, în special virusuri, sau la persoane cu imunodeficienţe.
Trombocitele, numite şi plachete sanguine, sunt celule ale sângelui cu rol în coagulare.
Proporţia elementelor figurate (celulare) din sânge se numeşte hematocrit. Valorile normale ale hematocritului variază în funcţie de vârstă şi sex. La bărbaţi, valoarea normală a hematocritului este între 44 - 46 %, la femei între 41 - 43 %. La copii variază în funcţie de vârstă, la nou născuţi fiind de 60 %, iar la copiii până la pubertate de numai de 30 %.
Hematopoieza Este procesul de formare a elementelor celulare sanguine la nivelul măduvei osoase, din celulele sistemului reticulo-endotelial (celule de tip embrional) care prin procesul de maturare se pot transforma în oricare celulă specializată din organism.
Hematopoeza are mai multe forme ca de exemplu eritropoeza formarea eritrocitelor, această maturare a eritrocitelor tinere se produce prin acţiunea hormonului eritropoetină în ficat şi rinichi.
Un rol important în eritropoeză îl joacă fierul, cobalamina (vitamina B12) şi acidul folic (vitamina F), o scădere a concentraţiei sanguine în oxigen stimulează accelerarea eritropoezei cu producerea hormonilor necesari.
Aşa numitul cimitir al eritrocitelor este splina şi celulele Kupffer din ficat, viaţa unei eritrocite durează 120 de zile, după moartea eritrocitelor, hemoglobina suferă un proces de descompunere cu mai multe etape: bilirubină, urobilină, stercobilină acestea se elimină prin urină şi fecale.
Culoarea roşie a sângelui este datorată pigmentului (cu fier) hemoglobină din eritrocite care încărcate cu oxigen au o culoare mai deschisă.
Sursa:ipedia.ro
0 comments: