Curente literare - Activitatea literara a scriitorilor
Toate principiile unui curent literar sunt exprimate intr-un program literar, insa acesta nu este suficient pentru descrierea unui curent. Sinonimul acestui concept este cel de "miscare literara", iar un alt termen, insa mult mai indepartat este cel de "scoala literara".
"Scoala literara" reprezinta influentele unor personalitati asupra creatiilor literare dintr-o anumita perioada. Un bun exemplu il constituie articolele teoretice ale lui Titu Maiorescu asupra perioadei numite "epoca marilor clasici".
Aria curentelor literare este foarte extinsa deoarece in aceeasi perioada pot exista mai multe curente literare si chiar in aceeasi opera se pot intalni principii a mai multor miscari literare. Din acest motiv, este aproape imposibil ca un scriitor sa se axeze pe principiile unui singur curent literar.
Cele mai importante curente literare sunt renasterea, clasicismul, romantismul, realismul, simbolismul si avangardismul.
Clasicismul este un curent literar ce a aparut incepand cu secolul al XVII-lea in Franta, si s-a extins mai apoi in intreaga Europa. Totalitatea princiipiilor acestui concept literar porneste de la modelele artistice ale Antichitatii. Aceste principii se bazeaza pe idealul frumusetii si al armoniei, iar clasicismul aspira la reflectarea realitatii in operele de arta, opere ce il ajuta pe om sa atinga idealul frumusetii morale.
Clasicismul se identifica in operele unor mari scriitori francezi din acea perioada, precum Moliere, La Fontaine, Racine, Boileau, La Bruyere. Trasaturile comune ale operelor acestor scriitori constau in admiratia pentru Antichitatea greco-latina, rigoarea compozitionala, cautarea naturalului si a verosimilului, gustul pentru masura si echilibru si de asemenea, puritatea si claritatea stilului.
In literatura romaneasca nu isi face prezenta perioada clasicismului. Singurii scriitori in ale caror opere se pot observa caracteristici ale acestui curent literar, sunt Miron Costin, Dimitrie Cantemir si majoritatea scriitorilor pasoptisti. Insa, aceste urme ale clasicismului sunt imbinate cu elemente clasice, preromantice si romantice. George Cosbuc este unul dintre scriitorii romani care si-a creat opera tinand cont de echilibru, claritate si sobrietate, si din acest motiv el este incadrat intr-o zona de "prelungire a clasicismului".
Scriitorii clasici prefera specii literare precum tragedia, portretul moral, aforismul, fabula si satira.
Dadaismul reprezinta miscarea avangardista ce ia nastere in 1916 sub conducerea lui Tristan Tzara. Acesta, impreuna cu intelectualii, dezertorii, refugiatii politici si toti cei care erau impotriva razboiului se reunesc la cabaretul "Voltaire", in Zurich (Elvetia) si incearca sa raspunda absurdului prin absurd.
Dadaismul este in primul rand un spirit de revolta indreptat impotriva nu doar a unor principii literare, ci si a unui mod de viata si a unui tip de societate. Negatia dadaista merge pana la anularea sensului limbajului vazut ca artificial, incapabil sa exprime adevarul sens al vietii.
Principiul estetic dadaist este unul bazat pe aleatoriu, ceea ce reprezinta si modul in care sunt compuse poeziile: "Pentru a face o poezie dadaista/ Luati un ziar./ Luati o pereche de foarfeci./ Alegeti din ziar un articol care sa aiba lungimea pe care vreti sa o dati poeziei voastre./ Decupati articolul./ Taiati cu grija toata cuvintele care formeaza respectivul articol si puneti toate aceste articole intr-un saculet./ Agitati-l incetisor./ Scateti cuvintele unul dupa altul, dispunandu-le in ordinea in care le veti extrage./ Copiati-le cuviincios. Poezia va va semana./ Si iata-va un scriitor infinit de original si inzestrat, cu o sensibilitate incantatoare, desi, se intelege, neinteleasa de oamenii vulgari."
Acest fragment face parte din "Manifest despre amorul slab si amorul amar", care, impreuna cu Manifestul DADA din 1918, constituie cele mai importante scrieri teoretice ale dadaismului. Pe langa Tristan Tzara, ca reprezentanti ai curentului dadaist, se numara si Hans Arp (sculptor), Max Ernst (pictor), Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard (poet).
Modernismul este curentul literar ce cuprinde creatii literare in care isi face prezenta expresia artistica a unui spirit cu idei si conceptii noi. De cele mai multe ori, acest spirit neaga traditia, iar din acest punct de vedere, romantismul este curentul literar cu care incepe modernitatea. Atitudinea modernista este deci prin definitie anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei. Modernismul este descris cel mai bine prin opera poetilor din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc. Acestia sunt considerati "clasici" ai poeziei moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul teoretician al modernismului.
Poezia moderna se caracterizeaza prin ermetism, elitism, sinceritate, frangmentarism, antimimesis, impersonalizare, simboluri personale, si nu in ultimul rand imbinarea in imagini a concretului cu abstractul. Modernismul in literatura romana se regaseste in poeziile lui Ion Barbu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi.
Din punct de vedere al prozei, modernismul se manifesta prin punerea accentului pe discontinuitatea eului si realitatii, pe realitatea timpului si al spatiului. Un bun exemplu pentru aceste caracteristici ale modernismului sunt romanele "In cautarea timpului pierdut" - Marcel Proust, "Ulise" - James Joyce, "Spre far" - Virginia Woolf, "Procesul" - Franz Kafka.
De asemenea, in cultura romana, Eugen Lovinescu este teoreticianul modernismului, curent pe care il sustine prin teoria sincronizarii literaturii romane cu cea europene si a mutatiei valorilor.
Termenul "realism" defineste curentul artistic ce ia nastere in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Acest curent literar apare ca reactie impotriva romantismului. Trasaturile estetice ale realismului au ca principiu de baza obiectivitatea si luciditatea, individul fiind infatisat in dimensiunea lui sociala.
Scriitorii realisti considera ca trebuie sa dea o reprezentare verosimila realitatii, sa prezinte cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala si sa adopte un stil sobru, impersonal. Acestia se indreapta spre viata sociala, prezentand personajul in stransa legatura cu aceasta, ca un produs al mediului in care traieste. Proza realista foloseste in special analiza psihologica si reflectia morala ca mijloace de caracterizare a personajului.
Honore de Balzac este exponentul realismului, iar opera sa a avut un rol extrem de important in literatura europeana. De asemenea un anumit tip de realism poarta numele de "balzacianism" si are trasaturile ce se regasesc in celebra "Comedie umana".
Reprezentantii curentului realist in liretarura europeana sunt: Charles Dickens - "Marile sperante", "Casa umbrelor", Stendhal - "Rosu si Negru", "Manastirea din Parma", Gustave Flaubert - " Doamne Bovary", Tolstoi - "Razboi si pace", "Ana Karenina", Thacheray "Balciul desertaciunilor", Dostoievsky - "Crima si pedeapsa", "Fratii Karamazov".
In literatura romana, realismul este reprezentat de in operele lui Nicolae Filimon - "Ciocoii vechi si noi", Ion Luca Caragiale - "In vreme de razboi", Ioan Slavici - "Moara cu noroc", Liviu Rebreanu - "Ion", "Rascoala", George Calinescu - "Enigma Otiliei", "Scrinul Negru", Marin Preda - "Moromotii", "Delirul", Hortensia Papadat-Bengescu - "Concert de muzica de Bach".
Termenul de renastere desemneaza un complex de miscari literare, artistice si stiintifice ce s-au manifestat in Europa la sfarsitul Evului Mediu, mai exact in secolele XIV-XVI. Acest curent literar se caracteriza prin redescoperirea interesului pentru cultura si arta antichitatii clasice. De asemenea, renasterea avea in centru ideea omului ca masura a tot ceea ce cuprinde realitatea, ceea ce desemna termenul de umanism. Cea mai mare personalitate a umanismului romanesc a fost Dimitrie Cantemir.
Creatiile artistice ale perioadei renascentiste sunt marcate de individualism, in sensul descoperirii puterii omului de a putea intelege si crea universul care il inconjoara. Pentru prima oara, renasterea s-a manifestat in Italia, insa s-a se extinde rapid in toata Europa datorita complexitatii valorilor pe care le promoveaza. Astfel, acest curent este materializat in capodoperele lui Shakespeare, Cervantes, Gongora, Rabelais, Leonardo da Vinci, Michelangelo si nu il ultimul rand Dante Alighieri, scriitor ce a creat monumentala opera "Divina Comedie".
Genurile specifice acestui curent literar sunt genurile antichitatii si anume: epopeea, satira, epigrama, biografie si de asemenea, tot in aceeasi miscare se incadreaza genuri noi create precum nuvela si sonetul.
Termenul de romantism desemneaza marea miscare literara ce incepe sa se manifeste de la sfarsitul secolului al XVIII-lea pana la jumatatea secolului al XIX-lea. Acest curent literar a aparut ca o miscare contra rationalismului si a parcurs doua mari etape, cunoscute sub numele de romantism Inalt si romantismul minor.
Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile sentimente, incercand sa sublinieze drama umana, iubirea tragica, iubirile utopice, intreg secolul XIX fiind marcat de subiectivitate, de emotie si de eul liric. Creatia romanticilor are ca principiu estetic central folosirea imaginatiei, a fanteziei si negarea mimesisului (imitatiei). Curentul literar romantic plaseaza in centrul operei artistice individul cu realitatea lui interioara. Din acest motiv romantismul merge pe principiul exprimarii libere a sentimentelor si a cultului eului.
Romanticii incearca sa recupereze fiinta originara, ce se afla in armonie cu Universul, si dezvolta un interes aparte pentru folclor, mit, superstitie. Cea mai buna dovada a acestui fapt a fost cultivarea basmului ca specie literara.
Prima etapa a romantismului este plasata in epoca Revolutiei Franceze, in Anglia, Germania si Franta si este caracterizat prin radicalism ideologic, coerenta, vizionarism, simt cosmic si intensitate pasionala. Ca reprezentati ai acestei prime perioade romantice sunt Wordsworth, Coleridge, Shelley, Keats, Novalis, Lamartine, Holderlin.
A doua perioada a romantismului este plasata intre 1815-1848 si se caracterizeaza prin promovarea valorilor temperate, conservatorism, militatism, ironie si resemnare. Reprezentantii acestui curent sunt Byron, Heine, Hugo, Musset, Puskin, Eminescu etc.
In literatura romana elementele romantice si preromantice isi fac prezenta in operele poetilor pasoptisti. De asemenea, opera lui Eminescu reuseste sa cuprinda elemente din ambele etape ale romantismului.
Termenul "simbolism" desemneaza miscarea artistica si literara care a luat nastere in Franta, la sfarsitul secolului XIX, mai exact in jurul anului 1885. Simbolismul se opune naturalismului si parnasianismului si plaseaza valoarea operei de arta in capacitatea ei de a configura un spatiu al armoniei dintre trairi, sentimente, ganduri si formule pe care acestea le iau prin materialul artistic.
In literatura, acest curent literar se manifesta cu precadere in poezie si are ca punct de plecare principiul corespondentelor. Potrivit poetului francez Charles Baudelaire, prin corespondente se intalnesc cele mai diferite senzatii pentru a exprima ideea unei armonii totale. Acest lucru face ca simbolismul sa fie considerat un neoromantism.
Arthour Rimbaud, Charles Baudelaire si Stephane Mallarme sunt reprezentantii francezi ai simbolismului. Acestia, potrivit principiilor simbolismului, cultivau starile sufletesti vagi, greu de definit prin care se facea legatura dintre universul spiritual si cel fizic. De asemenea, poezia simbolista, din punct de vedere retoric, pune accentul pe muzicalitatea versului si pe sinestezie, imaginile create fiind totale si complexe. Refrenul si versul liber sunt si ele procedee utilizate de simbolisti la nivel prozodic.
In 1886 Jean Monreas scrie un manifest literar al simbolismului, prin care vorbeste despre o arta ce neaga gandirea stiintifica, rationalista si indeamna la folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate si la inoirea limbajului poetic.
Perioada simbolista a literaturii romane l-a avut ca principal reprezentant pe Alexandru Macedonski. Pe langa acesta, simbolismul romanesc a reprezentat de Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, George Bacovia.
Traditionalismul se refera la o atitudine culturala si la operele artistice care exprima si care au la baza respectul fata de valorile traditionale si evitarea formelor de expresie moderne, noi. Acest curent literar promoveaza si apara traditia, vazuta ca o insumare a valorilor arhaice.
Termenul de traditionalism functioneaza in antiteza cu modernismul, cele doua curente fiind reprezentative pentru perioada interbelica din literatura romaneasca. Punctul de pornire al acestui curent literar este in anul 1840 in revista "Dacia Literara", unde in articolul "Introductie", Mihail Kogalniceanu impunea conceptul de specific prin cele trei surse de inspiratie al operelor literare: istoria nationala, folclorul romanesc si natura.
De asemenea, poporanismul si semanatorismul, aparute la inceputul secolului XX, au incercat sa protejeze valorile traditiei romanesti, insa au provocat reactii respingatoare din cauza faptului ca au exagerat ideea de autohton, idealizand de multe ori realitatea. Scriitorii care apartineau acestor ideologii au pastrat un atasament exagerat pentru trecut.
O alta forma mult mai nuantata a traditionalismului este "Gandirismul", curent aparut in revista "Gandirea" in anul 1921 la Cluj. Cel care teoretizeaza gandirismul este Nechifor Crainic prin lucrarea "Sensul Traditiei". Printre scriitorii care au aderat la curentul literar traditionalism, se numara: Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Ion Pilat, Adrian Maniu, Ion Ghinea si Matei Caragiale. In operele acestora era promovata o literatura intens spiritualizata cu caracter religios, o literatura in care erau valorificate credintele romanilor, practice crestine si datini populare.
"Scoala literara" reprezinta influentele unor personalitati asupra creatiilor literare dintr-o anumita perioada. Un bun exemplu il constituie articolele teoretice ale lui Titu Maiorescu asupra perioadei numite "epoca marilor clasici".
Aria curentelor literare este foarte extinsa deoarece in aceeasi perioada pot exista mai multe curente literare si chiar in aceeasi opera se pot intalni principii a mai multor miscari literare. Din acest motiv, este aproape imposibil ca un scriitor sa se axeze pe principiile unui singur curent literar.
Cele mai importante curente literare sunt renasterea, clasicismul, romantismul, realismul, simbolismul si avangardismul.
Clasicismul este un curent literar ce a aparut incepand cu secolul al XVII-lea in Franta, si s-a extins mai apoi in intreaga Europa. Totalitatea princiipiilor acestui concept literar porneste de la modelele artistice ale Antichitatii. Aceste principii se bazeaza pe idealul frumusetii si al armoniei, iar clasicismul aspira la reflectarea realitatii in operele de arta, opere ce il ajuta pe om sa atinga idealul frumusetii morale.
Clasicismul se identifica in operele unor mari scriitori francezi din acea perioada, precum Moliere, La Fontaine, Racine, Boileau, La Bruyere. Trasaturile comune ale operelor acestor scriitori constau in admiratia pentru Antichitatea greco-latina, rigoarea compozitionala, cautarea naturalului si a verosimilului, gustul pentru masura si echilibru si de asemenea, puritatea si claritatea stilului.
In literatura romaneasca nu isi face prezenta perioada clasicismului. Singurii scriitori in ale caror opere se pot observa caracteristici ale acestui curent literar, sunt Miron Costin, Dimitrie Cantemir si majoritatea scriitorilor pasoptisti. Insa, aceste urme ale clasicismului sunt imbinate cu elemente clasice, preromantice si romantice. George Cosbuc este unul dintre scriitorii romani care si-a creat opera tinand cont de echilibru, claritate si sobrietate, si din acest motiv el este incadrat intr-o zona de "prelungire a clasicismului".
Scriitorii clasici prefera specii literare precum tragedia, portretul moral, aforismul, fabula si satira.
Dadaismul reprezinta miscarea avangardista ce ia nastere in 1916 sub conducerea lui Tristan Tzara. Acesta, impreuna cu intelectualii, dezertorii, refugiatii politici si toti cei care erau impotriva razboiului se reunesc la cabaretul "Voltaire", in Zurich (Elvetia) si incearca sa raspunda absurdului prin absurd.
Dadaismul este in primul rand un spirit de revolta indreptat impotriva nu doar a unor principii literare, ci si a unui mod de viata si a unui tip de societate. Negatia dadaista merge pana la anularea sensului limbajului vazut ca artificial, incapabil sa exprime adevarul sens al vietii.
Principiul estetic dadaist este unul bazat pe aleatoriu, ceea ce reprezinta si modul in care sunt compuse poeziile: "Pentru a face o poezie dadaista/ Luati un ziar./ Luati o pereche de foarfeci./ Alegeti din ziar un articol care sa aiba lungimea pe care vreti sa o dati poeziei voastre./ Decupati articolul./ Taiati cu grija toata cuvintele care formeaza respectivul articol si puneti toate aceste articole intr-un saculet./ Agitati-l incetisor./ Scateti cuvintele unul dupa altul, dispunandu-le in ordinea in care le veti extrage./ Copiati-le cuviincios. Poezia va va semana./ Si iata-va un scriitor infinit de original si inzestrat, cu o sensibilitate incantatoare, desi, se intelege, neinteleasa de oamenii vulgari."
Acest fragment face parte din "Manifest despre amorul slab si amorul amar", care, impreuna cu Manifestul DADA din 1918, constituie cele mai importante scrieri teoretice ale dadaismului. Pe langa Tristan Tzara, ca reprezentanti ai curentului dadaist, se numara si Hans Arp (sculptor), Max Ernst (pictor), Andre Breton, Louis Aragon, Paul Eluard (poet).
Modernismul este curentul literar ce cuprinde creatii literare in care isi face prezenta expresia artistica a unui spirit cu idei si conceptii noi. De cele mai multe ori, acest spirit neaga traditia, iar din acest punct de vedere, romantismul este curentul literar cu care incepe modernitatea. Atitudinea modernista este deci prin definitie anticlasica, antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei. Modernismul este descris cel mai bine prin opera poetilor din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud, Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc. Acestia sunt considerati "clasici" ai poeziei moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul teoretician al modernismului.
Poezia moderna se caracterizeaza prin ermetism, elitism, sinceritate, frangmentarism, antimimesis, impersonalizare, simboluri personale, si nu in ultimul rand imbinarea in imagini a concretului cu abstractul. Modernismul in literatura romana se regaseste in poeziile lui Ion Barbu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi.
Din punct de vedere al prozei, modernismul se manifesta prin punerea accentului pe discontinuitatea eului si realitatii, pe realitatea timpului si al spatiului. Un bun exemplu pentru aceste caracteristici ale modernismului sunt romanele "In cautarea timpului pierdut" - Marcel Proust, "Ulise" - James Joyce, "Spre far" - Virginia Woolf, "Procesul" - Franz Kafka.
De asemenea, in cultura romana, Eugen Lovinescu este teoreticianul modernismului, curent pe care il sustine prin teoria sincronizarii literaturii romane cu cea europene si a mutatiei valorilor.
Termenul "realism" defineste curentul artistic ce ia nastere in Franta, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Acest curent literar apare ca reactie impotriva romantismului. Trasaturile estetice ale realismului au ca principiu de baza obiectivitatea si luciditatea, individul fiind infatisat in dimensiunea lui sociala.
Scriitorii realisti considera ca trebuie sa dea o reprezentare verosimila realitatii, sa prezinte cu obiectivitate adevarul, sa observe existenta reala si sa adopte un stil sobru, impersonal. Acestia se indreapta spre viata sociala, prezentand personajul in stransa legatura cu aceasta, ca un produs al mediului in care traieste. Proza realista foloseste in special analiza psihologica si reflectia morala ca mijloace de caracterizare a personajului.
Honore de Balzac este exponentul realismului, iar opera sa a avut un rol extrem de important in literatura europeana. De asemenea un anumit tip de realism poarta numele de "balzacianism" si are trasaturile ce se regasesc in celebra "Comedie umana".
Reprezentantii curentului realist in liretarura europeana sunt: Charles Dickens - "Marile sperante", "Casa umbrelor", Stendhal - "Rosu si Negru", "Manastirea din Parma", Gustave Flaubert - " Doamne Bovary", Tolstoi - "Razboi si pace", "Ana Karenina", Thacheray "Balciul desertaciunilor", Dostoievsky - "Crima si pedeapsa", "Fratii Karamazov".
In literatura romana, realismul este reprezentat de in operele lui Nicolae Filimon - "Ciocoii vechi si noi", Ion Luca Caragiale - "In vreme de razboi", Ioan Slavici - "Moara cu noroc", Liviu Rebreanu - "Ion", "Rascoala", George Calinescu - "Enigma Otiliei", "Scrinul Negru", Marin Preda - "Moromotii", "Delirul", Hortensia Papadat-Bengescu - "Concert de muzica de Bach".
Termenul de renastere desemneaza un complex de miscari literare, artistice si stiintifice ce s-au manifestat in Europa la sfarsitul Evului Mediu, mai exact in secolele XIV-XVI. Acest curent literar se caracteriza prin redescoperirea interesului pentru cultura si arta antichitatii clasice. De asemenea, renasterea avea in centru ideea omului ca masura a tot ceea ce cuprinde realitatea, ceea ce desemna termenul de umanism. Cea mai mare personalitate a umanismului romanesc a fost Dimitrie Cantemir.
Creatiile artistice ale perioadei renascentiste sunt marcate de individualism, in sensul descoperirii puterii omului de a putea intelege si crea universul care il inconjoara. Pentru prima oara, renasterea s-a manifestat in Italia, insa s-a se extinde rapid in toata Europa datorita complexitatii valorilor pe care le promoveaza. Astfel, acest curent este materializat in capodoperele lui Shakespeare, Cervantes, Gongora, Rabelais, Leonardo da Vinci, Michelangelo si nu il ultimul rand Dante Alighieri, scriitor ce a creat monumentala opera "Divina Comedie".
Genurile specifice acestui curent literar sunt genurile antichitatii si anume: epopeea, satira, epigrama, biografie si de asemenea, tot in aceeasi miscare se incadreaza genuri noi create precum nuvela si sonetul.
Termenul de romantism desemneaza marea miscare literara ce incepe sa se manifeste de la sfarsitul secolului al XVIII-lea pana la jumatatea secolului al XIX-lea. Acest curent literar a aparut ca o miscare contra rationalismului si a parcurs doua mari etape, cunoscute sub numele de romantism Inalt si romantismul minor.
Autorii romantici au scris din ce in ce mai mult despre propriile sentimente, incercand sa sublinieze drama umana, iubirea tragica, iubirile utopice, intreg secolul XIX fiind marcat de subiectivitate, de emotie si de eul liric. Creatia romanticilor are ca principiu estetic central folosirea imaginatiei, a fanteziei si negarea mimesisului (imitatiei). Curentul literar romantic plaseaza in centrul operei artistice individul cu realitatea lui interioara. Din acest motiv romantismul merge pe principiul exprimarii libere a sentimentelor si a cultului eului.
Romanticii incearca sa recupereze fiinta originara, ce se afla in armonie cu Universul, si dezvolta un interes aparte pentru folclor, mit, superstitie. Cea mai buna dovada a acestui fapt a fost cultivarea basmului ca specie literara.
Prima etapa a romantismului este plasata in epoca Revolutiei Franceze, in Anglia, Germania si Franta si este caracterizat prin radicalism ideologic, coerenta, vizionarism, simt cosmic si intensitate pasionala. Ca reprezentati ai acestei prime perioade romantice sunt Wordsworth, Coleridge, Shelley, Keats, Novalis, Lamartine, Holderlin.
A doua perioada a romantismului este plasata intre 1815-1848 si se caracterizeaza prin promovarea valorilor temperate, conservatorism, militatism, ironie si resemnare. Reprezentantii acestui curent sunt Byron, Heine, Hugo, Musset, Puskin, Eminescu etc.
In literatura romana elementele romantice si preromantice isi fac prezenta in operele poetilor pasoptisti. De asemenea, opera lui Eminescu reuseste sa cuprinda elemente din ambele etape ale romantismului.
Termenul "simbolism" desemneaza miscarea artistica si literara care a luat nastere in Franta, la sfarsitul secolului XIX, mai exact in jurul anului 1885. Simbolismul se opune naturalismului si parnasianismului si plaseaza valoarea operei de arta in capacitatea ei de a configura un spatiu al armoniei dintre trairi, sentimente, ganduri si formule pe care acestea le iau prin materialul artistic.
In literatura, acest curent literar se manifesta cu precadere in poezie si are ca punct de plecare principiul corespondentelor. Potrivit poetului francez Charles Baudelaire, prin corespondente se intalnesc cele mai diferite senzatii pentru a exprima ideea unei armonii totale. Acest lucru face ca simbolismul sa fie considerat un neoromantism.
Arthour Rimbaud, Charles Baudelaire si Stephane Mallarme sunt reprezentantii francezi ai simbolismului. Acestia, potrivit principiilor simbolismului, cultivau starile sufletesti vagi, greu de definit prin care se facea legatura dintre universul spiritual si cel fizic. De asemenea, poezia simbolista, din punct de vedere retoric, pune accentul pe muzicalitatea versului si pe sinestezie, imaginile create fiind totale si complexe. Refrenul si versul liber sunt si ele procedee utilizate de simbolisti la nivel prozodic.
In 1886 Jean Monreas scrie un manifest literar al simbolismului, prin care vorbeste despre o arta ce neaga gandirea stiintifica, rationalista si indeamna la folosirea cuvintelor rare, a metaforelor rafinate si la inoirea limbajului poetic.
Perioada simbolista a literaturii romane l-a avut ca principal reprezentant pe Alexandru Macedonski. Pe langa acesta, simbolismul romanesc a reprezentat de Stefan Petica, Dimitrie Anghel, Ion Minulescu, George Bacovia.
Traditionalismul se refera la o atitudine culturala si la operele artistice care exprima si care au la baza respectul fata de valorile traditionale si evitarea formelor de expresie moderne, noi. Acest curent literar promoveaza si apara traditia, vazuta ca o insumare a valorilor arhaice.
Termenul de traditionalism functioneaza in antiteza cu modernismul, cele doua curente fiind reprezentative pentru perioada interbelica din literatura romaneasca. Punctul de pornire al acestui curent literar este in anul 1840 in revista "Dacia Literara", unde in articolul "Introductie", Mihail Kogalniceanu impunea conceptul de specific prin cele trei surse de inspiratie al operelor literare: istoria nationala, folclorul romanesc si natura.
De asemenea, poporanismul si semanatorismul, aparute la inceputul secolului XX, au incercat sa protejeze valorile traditiei romanesti, insa au provocat reactii respingatoare din cauza faptului ca au exagerat ideea de autohton, idealizand de multe ori realitatea. Scriitorii care apartineau acestor ideologii au pastrat un atasament exagerat pentru trecut.
O alta forma mult mai nuantata a traditionalismului este "Gandirismul", curent aparut in revista "Gandirea" in anul 1921 la Cluj. Cel care teoretizeaza gandirismul este Nechifor Crainic prin lucrarea "Sensul Traditiei". Printre scriitorii care au aderat la curentul literar traditionalism, se numara: Vasile Voiculescu, Lucian Blaga, Cezar Petrescu, Ion Pilat, Adrian Maniu, Ion Ghinea si Matei Caragiale. In operele acestora era promovata o literatura intens spiritualizata cu caracter religios, o literatura in care erau valorificate credintele romanilor, practice crestine si datini populare.
SURSA 02
Curentul literar este greu de definit el desemnand o realitate (cea artistica) de o complexitate uriasa in continua prefacere si reasezare in primul rand recalcitranta la etichetari si delimitari stricte definitive. Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura complexa (artistica, ideologica, filozofica) exprimate in literatura, care se pot subsuma unor viziuni comune intr-o anumita perioada istorica si rezultanta generala a tendintelor unei epoci. g1r18rm
In functie de perioada in care s-au desfasurat curentele literare se impart in zece mari epoci ale literaturii: umanismul, clasicismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul.
Unul dintre curentele cele mai semnificative si cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca destramarii feudalismului si a dezvoltarii capitalismului, epoca revolutiilor burghezo-democrate si a razboaielor pentru eliberare si independenta nationala, aduc in campul literaturii un nou curent literar numit romantism. Cultivat si afirmat de o clasa sociala ridicata de jos si potrivnica nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor conventionale si rigide ale clasicismului, inclinarea spre reverie si spre explorarea complexitatii eului uman. Aparut mai intai in Anglia, apoi in Germania si Franta, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, romantismul este o miscare literara complexa cu tendinte adeseori contradictorii.
Astfel, distingem un romantism avantat, vizionar si revolutionar; un altul caracterizat prin regretul fata de trecutul patriarhal si rezistenta la procesul de innoiri; in sfarsit, o a treia categorie de romantici manifesta deceptia urmata dupa consolidarea burgheziei care a tradat interesele poporului. Cu toate aceste diversificari, romantismul apare ca un curent literar omogen, cu trasaturi si o metoda de creatie proprie.
In literatura universala cei mai importanti scriitori romantici sunt: Byron, Kcats, Shelley, Shakespere-; in Anglia, Novalis, Chamisso, Heine in Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas - tatal, Stendhal in Franta, Puskin, Lermontov in Rusia.
Romantismul romanesc prezinta caractere proprii, specifice conditiilor sociale si politice din tara noastra. Mai intai trebuie remarcat faptul ca la noi, romantismul, cu toate ca predomina, coexista alaturi de clasicism si realism. La scriitori ca Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, gasim, alaturi de atmosfera romantica dominanta si elemente clasice sau realiste. In al doilea rand, romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu.
In evolutia miscarii romantice din tara noastra, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa, preromantica, scriitori cum sunt Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor cu un usor regret fata de un trecut eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si meditatia primeaza.
O a doua etapa, momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.
O a treia etapa postpasoptista cand burghezia realizeaza monstruoasa coalitie tradand masele populare, duce la maturizarea estetica a romantismului, dar si la o reactie critica si pamfletara fata de societate sau platitudini elegiace, pesimiste chiar, de refugiu in natura si mitologie, asa cum se manifesta la genialul nostru poet Mihai Eminescu.
Filonul romantic, ca maniera de creatie si atitudine fata de viata, se prelungeste apoi si mai tarziu prin opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.
Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului.
Specificitatea romantismului romanesc se exprima in specii literare ca doina si balada de inspiratie populara, meditatia si elegia, drama, legenda istorica si poemul in versuri sau in proza si se concretizeaza in opere de aparte tinuta estetica si inalt mesaj patriotic. Operele reprezentative pentru romantismul romanesc sunt: „Poezii populare ale romanilor”, „Coana Chirita la Iasi”(Vasile Alecsandri), Cantarea Romaniei (Alecu Russo).
Principalele caracteristici ale romantismului universal:
- romantismul inlatura si neaga normele si metodele prescrise de clasicism; nu exista decat legi generale, specifice artei literare in sine, izvorate din natura compozitiei sau a subiectului tratat.
- fata de suprematia legii si a unui rationalism rece, romantismul afirma primatul subiectivitatii, al sentimentului si fanteziei creatoare, al spontaneitatii si sinceritatii emotionale.
- izvoarele de inspiratie, ca si temele operei literare sunt mult largite, dandu-se o atentie deosebita traditiei populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestari specifice ale genului popular; natura, cu totul ignorata in literatura clasica devine obiect de admiratie si mijloc de exprimare a sentimentelor.
- personajele sunt luate din toate categoriile sociale, cu precadere oameni din popor sau care reprezinta interesele si lupta poporului. Romanticii isi manifesta preferinta pentru personaje exceptionale care impun, fie prin grandoare si noblete sufleteasca, fie prin slutenia lor fizica (Cocosatul de la Notre Dame de Paris) sau decadenta morala. In toate cazurile personajele sunt atent individualizate, zugravite in complexitatea vietii sociale si psihice, in continua si, adeseori, neasteptata transformare.
- in timp ce clasicismul condamna limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice si vulgare, romancierul introduce in literatura un limbaj metaforic, un vocabular comun si suculent, ca si noi categorii estetice, ca uratul, grotescul -; in opozitie cu frumosul, feericul sau fantasticul, pentru ca antiteza si contrastul sunt procedee specifice artei romantice. Antiteza nu o gasim numai in conflictul operei sau intre personaje diferite: adeseori acelasi personaj este creionat in trasaturi contraste -; un fizic frumos ascunde un suflet murdar si pervers, in timp ce o figura respingatoare are un suflet nobil.
- genurile si speciile literare respectate riguros de clasicism sunt supuse unor fuzionari si transformari inedite: lirismul este introdus in epic si dramatic, comicul este amestecat cu tragicul; in aceiasi poezie lirica pot fi gasite elemente de oda, imn, meditatie, satira sau pastel; in proza apar elemente de poem, de peisaj pitoresc zugravit cu lirism, intr-o actiune captivanta, adeseori aventuroasa; in drama asistam la un conflict violent in care se infrunta eroi antagonici care cultiva tirada retorica, iar actiunea se incheie adesea printr-o „lovitura de teatru”.
Particularitatile romantismului
Global privind romantismul a fost o miscare constienta de ea insasi si mai cu seama de ceea ce opunea sistemului de idei estetice pana atunci in vigoare.
Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantica. Se afirma ca Victor Hugo este teoreticianul ei tumultos. Drama romantica apare in urma unei evolutii lente cu origini in tragedia clasica. Pe parcursul acestei evolutii intalnim drama burgheza, comedia lacrimogena si melodrama. Visul, viziunile, intamplarile supranaturale, atractia pentru elementul ocult isi gaseste locul in productia dramatica, sfidand uneori legile teatrului care pretinde personaje cu existenta proprie, antrenate in actiuni obiectiv justificabile. In domeniul dramei romantice se remarca in Germania Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, in Franta se remarca V. Hugo care are ca model pe Shakespere.
Un alt model care are la baza romantismul este romanul epocii romantice in care istoria poate fi obiectul unei negari sau dimpotriva asa cum se intampla in romanul lui Xalter Scott o realitate fundamentala, generatoare de conflicte sociale si psihologice.
Dintre speciile literare care se afirma, se dezvolta si cunosc apogeul avand o grandioasa raspandire in romantism, romanul istoric este in cel mai inalt grad ilustrativ pentru specificul istorismului romantic. Creatorul lui a fost Walter Scott. Multe dintre evocarile istorice ale romantismului se hranesc din sistemele filozofice dominate de ideile transformiste, sisteme elaborate de-a lungul intregului sec al XVIII-lea si mai ales in preajma si in perioada imediat urmatoare revolutiei din Franta.
Pe langa romantismul de tip istoric exista si un romantismul antichizat. Atitudinea romanticilor fata de antichitate depaseste sfera istorismului romantic, pentru ca mai mult decat valorificarea dintr-un punct de vedere modern a unei epoci trecute el ofera numeroase implicatii de ordin etic si estetic. Cateva dintre cele mai decisive tendinte ale curentului care au conlucrat la prodigioasa inflorescenta a fantasticului in literatura romantica sunt: atractia pentru folclor, viziunea mitica, sondajele in straturile profunde ale constiintei, fascinatia tenebrelor interioare, predilectia pentru expresia simbolica.
Scriitorii romantici au aspirat cu totii la o fericire ideala. Romantismul apare ca un avant al genului individual in cautarea Absolutului.
Curentul literar este greu de definit el desemnand o realitate (cea artistica) de o complexitate uriasa in continua prefacere si reasezare in primul rand recalcitranta la etichetari si delimitari stricte definitive. Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura complexa (artistica, ideologica, filozofica) exprimate in literatura, care se pot subsuma unor viziuni comune intr-o anumita perioada istorica si rezultanta generala a tendintelor unei epoci. g1r18rm
In functie de perioada in care s-au desfasurat curentele literare se impart in zece mari epoci ale literaturii: umanismul, clasicismul, iluminismul, romantismul, realismul, naturalismul, parnasianismul, simbolismul, expresionismul, postmodernismul.
Unul dintre curentele cele mai semnificative si cu o mare dezvoltare este romantismul. Epoca destramarii feudalismului si a dezvoltarii capitalismului, epoca revolutiilor burghezo-democrate si a razboaielor pentru eliberare si independenta nationala, aduc in campul literaturii un nou curent literar numit romantism. Cultivat si afirmat de o clasa sociala ridicata de jos si potrivnica nobilimii, romantismul impune un suflu nou, caracterizat prin setea de libertate, spargerea normelor conventionale si rigide ale clasicismului, inclinarea spre reverie si spre explorarea complexitatii eului uman. Aparut mai intai in Anglia, apoi in Germania si Franta, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XIX-lea, romantismul este o miscare literara complexa cu tendinte adeseori contradictorii.
Astfel, distingem un romantism avantat, vizionar si revolutionar; un altul caracterizat prin regretul fata de trecutul patriarhal si rezistenta la procesul de innoiri; in sfarsit, o a treia categorie de romantici manifesta deceptia urmata dupa consolidarea burgheziei care a tradat interesele poporului. Cu toate aceste diversificari, romantismul apare ca un curent literar omogen, cu trasaturi si o metoda de creatie proprie.
In literatura universala cei mai importanti scriitori romantici sunt: Byron, Kcats, Shelley, Shakespere-; in Anglia, Novalis, Chamisso, Heine in Germania, Lamartine, V.Hugo, Al.Dumas - tatal, Stendhal in Franta, Puskin, Lermontov in Rusia.
Romantismul romanesc prezinta caractere proprii, specifice conditiilor sociale si politice din tara noastra. Mai intai trebuie remarcat faptul ca la noi, romantismul, cu toate ca predomina, coexista alaturi de clasicism si realism. La scriitori ca Alexandrescu, Negruzzi, Alecsandri, gasim, alaturi de atmosfera romantica dominanta si elemente clasice sau realiste. In al doilea rand, romantismul, in tara noastra, este stimulatorul luptei pentru eliberare si al desteptarii constiintei nationale. Literatura romantica din perioada pasoptista nu se pierde in zugravirea zbuciumului si a cautarilor intime, ea este o literatura angajata, pusa in slujba idealului national. Romantismul romanesc apare ca o miscare unitara, cu un program bine definit, care ridica literatura noastra de la incercarile minore ale Vacarestilor, la geniul universal al lui Eminescu.
In evolutia miscarii romantice din tara noastra, se pot distinge mai multe etape. Intr-o prima etapa, preromantica, scriitori cum sunt Vasile Carlova, Heliade Radulescu sau Gh. Asachi prezinta o literatura a ruinelor cu un usor regret fata de un trecut eroic care poate servi ca exemplu al luptei prezentate in care visul, fantasticul si meditatia primeaza.
O a doua etapa, momentul pasoptist propriu-zis, aduce o poezie lirica, militanta, patriotica si vizionara, de evocare istorica, cu radacini adanci in bogatul filon folcloric, asa cum apare la scriitori ca Balcescu, Bolintineanu, Alexandrescu, Russo, Kogalniceanu, Alecsandri sau la ardeleanul Andrei Muresianu.
O a treia etapa postpasoptista cand burghezia realizeaza monstruoasa coalitie tradand masele populare, duce la maturizarea estetica a romantismului, dar si la o reactie critica si pamfletara fata de societate sau platitudini elegiace, pesimiste chiar, de refugiu in natura si mitologie, asa cum se manifesta la genialul nostru poet Mihai Eminescu.
Filonul romantic, ca maniera de creatie si atitudine fata de viata, se prelungeste apoi si mai tarziu prin opera lui Obodescu, Hasdeu, Macedonski, Goga, Sadoveanu.
Principalele caracteristici ale romantismului romanesc pasoptist raman patriotismul si lupta pentru realizarea idealului national, o constiinta militara cetateneasca, o inimoasa daruire si slujire a poporului.
Specificitatea romantismului romanesc se exprima in specii literare ca doina si balada de inspiratie populara, meditatia si elegia, drama, legenda istorica si poemul in versuri sau in proza si se concretizeaza in opere de aparte tinuta estetica si inalt mesaj patriotic. Operele reprezentative pentru romantismul romanesc sunt: „Poezii populare ale romanilor”, „Coana Chirita la Iasi”(Vasile Alecsandri), Cantarea Romaniei (Alecu Russo).
Principalele caracteristici ale romantismului universal:
- romantismul inlatura si neaga normele si metodele prescrise de clasicism; nu exista decat legi generale, specifice artei literare in sine, izvorate din natura compozitiei sau a subiectului tratat.
- fata de suprematia legii si a unui rationalism rece, romantismul afirma primatul subiectivitatii, al sentimentului si fanteziei creatoare, al spontaneitatii si sinceritatii emotionale.
- izvoarele de inspiratie, ca si temele operei literare sunt mult largite, dandu-se o atentie deosebita traditiei populare, istoriei si folclorului, considerate ca manifestari specifice ale genului popular; natura, cu totul ignorata in literatura clasica devine obiect de admiratie si mijloc de exprimare a sentimentelor.
- personajele sunt luate din toate categoriile sociale, cu precadere oameni din popor sau care reprezinta interesele si lupta poporului. Romanticii isi manifesta preferinta pentru personaje exceptionale care impun, fie prin grandoare si noblete sufleteasca, fie prin slutenia lor fizica (Cocosatul de la Notre Dame de Paris) sau decadenta morala. In toate cazurile personajele sunt atent individualizate, zugravite in complexitatea vietii sociale si psihice, in continua si, adeseori, neasteptata transformare.
- in timp ce clasicismul condamna limbajul popular, socotind unele cuvinte inestetice si vulgare, romancierul introduce in literatura un limbaj metaforic, un vocabular comun si suculent, ca si noi categorii estetice, ca uratul, grotescul -; in opozitie cu frumosul, feericul sau fantasticul, pentru ca antiteza si contrastul sunt procedee specifice artei romantice. Antiteza nu o gasim numai in conflictul operei sau intre personaje diferite: adeseori acelasi personaj este creionat in trasaturi contraste -; un fizic frumos ascunde un suflet murdar si pervers, in timp ce o figura respingatoare are un suflet nobil.
- genurile si speciile literare respectate riguros de clasicism sunt supuse unor fuzionari si transformari inedite: lirismul este introdus in epic si dramatic, comicul este amestecat cu tragicul; in aceiasi poezie lirica pot fi gasite elemente de oda, imn, meditatie, satira sau pastel; in proza apar elemente de poem, de peisaj pitoresc zugravit cu lirism, intr-o actiune captivanta, adeseori aventuroasa; in drama asistam la un conflict violent in care se infrunta eroi antagonici care cultiva tirada retorica, iar actiunea se incheie adesea printr-o „lovitura de teatru”.
Particularitatile romantismului
Global privind romantismul a fost o miscare constienta de ea insasi si mai cu seama de ceea ce opunea sistemului de idei estetice pana atunci in vigoare.
Sub semnul romantismului ca o particularitate apare drama romantica. Se afirma ca Victor Hugo este teoreticianul ei tumultos. Drama romantica apare in urma unei evolutii lente cu origini in tragedia clasica. Pe parcursul acestei evolutii intalnim drama burgheza, comedia lacrimogena si melodrama. Visul, viziunile, intamplarile supranaturale, atractia pentru elementul ocult isi gaseste locul in productia dramatica, sfidand uneori legile teatrului care pretinde personaje cu existenta proprie, antrenate in actiuni obiectiv justificabile. In domeniul dramei romantice se remarca in Germania Zacharias Werner, Heinrich von Kleist, in Franta se remarca V. Hugo care are ca model pe Shakespere.
Un alt model care are la baza romantismul este romanul epocii romantice in care istoria poate fi obiectul unei negari sau dimpotriva asa cum se intampla in romanul lui Xalter Scott o realitate fundamentala, generatoare de conflicte sociale si psihologice.
Dintre speciile literare care se afirma, se dezvolta si cunosc apogeul avand o grandioasa raspandire in romantism, romanul istoric este in cel mai inalt grad ilustrativ pentru specificul istorismului romantic. Creatorul lui a fost Walter Scott. Multe dintre evocarile istorice ale romantismului se hranesc din sistemele filozofice dominate de ideile transformiste, sisteme elaborate de-a lungul intregului sec al XVIII-lea si mai ales in preajma si in perioada imediat urmatoare revolutiei din Franta.
Pe langa romantismul de tip istoric exista si un romantismul antichizat. Atitudinea romanticilor fata de antichitate depaseste sfera istorismului romantic, pentru ca mai mult decat valorificarea dintr-un punct de vedere modern a unei epoci trecute el ofera numeroase implicatii de ordin etic si estetic. Cateva dintre cele mai decisive tendinte ale curentului care au conlucrat la prodigioasa inflorescenta a fantasticului in literatura romantica sunt: atractia pentru folclor, viziunea mitica, sondajele in straturile profunde ale constiintei, fascinatia tenebrelor interioare, predilectia pentru expresia simbolica.
Scriitorii romantici au aspirat cu totii la o fericire ideala. Romantismul apare ca un avant al genului individual in cautarea Absolutului.
SURSA 03
(Secolul XVII)
Trăsături
Clasicismul este individualizat prin caracteristici precum: raţiunea domină sentimentele, caracterul moralizator acordând importanţă unor specii literare corespunzătoare (fabula, satira, comedia, tragedia), personajele sunt caractere: caracterul avarului (Arpagon), unitate de timp, loc şi acţiune (un singur cadru, timp scurt, maxim 24h, un singur plan), exces de pudoare, rafinament, personaje oneste, morale.
Se mai pot desprinde şi alte trăsături ale operei: simetria şi echilibrul compoziţiei, concizia şi rigoarea unor exprimări care capătă uneori caracter de sentinţă... Termenul comportă sensuri largi, exprimând o atitudine estetică fundamentală ce se caracterizează prin tendinţa de a observa fenomenele în contextul universului şi de a le închega într-un sistem proporţional şi armonios, corespunzător frumosului şi concordant cu norme rationale care impun tipuri model, perfecţiunea, idealul. Curentul se defineşte ca o mişcare artistică şi literară care promovează ideile de echilibru şi armonie a fiinţei umane, constituite în modele durabile şi care se pot regăsi în timp.
Curentul clasicismului, definit ca atitudine estetică fundamentală de observare şi realizare a unui sistem armonios, stabil, proporţional, dominat de elementele frumosului, în concordanţă cu norme specifice (cele trei unităţi în dramaturgie), tinde spre un tip ideal, echilibrat, senin, al perfecţiunii formelor. S-a manifestat în toate artele – literatură, pictură, muzică, arhitectură. Trăsături: regula celor trei unităţi în dramaturgie (de loc, timp, acţiune); puritatea genurilor şi a speciilor literare; întâietatea raţiunii; imitarea modelelor greco-romane; cultul pentru adevăr şi natural (în literatură), infrumusetarea şi innobilarea naturii (în pictură); promovarea virtutii – propunând un tip ideal de om virtuos, multilateral, complet (ţip social – excepţional, unic – un model); natură se subordonează idealului uman – caracter moralizator. Cultivă trăsături distincte – curajul, vitejia, generozitatea sau laşitatea, avariţia, naivitatea. Puritatea stilului, sobrietatea, stil înalt nu amestecul de stiluri. Prin extensie, termenul se foloseşte şi pentru a denumi perfecţiunea, armonia.
Simbolism
Apare în Franţa în a doua jumătate a secolului XIX, ca reacţie împotriva parnasianismului. Termenul este impus de Jean Moreas, care in 1886 scrie un manifest literar. Precursorul simbolismului este considerat Charles Baudelaire prin volumul "Corespondenţe".
Trăsături
* utilizarea simbolurilor, simbolul oferind posibilitatea unei interpretări multiple.
* cultivarea sugestiei cu ajutorul căreia sunt puse în evidenţă stări sufleteşti vagi, confuze,de melancolie, plictiseală.
* cultivarea elementului muzical,a sonorităţii verbale.
* existenţa sinesteziei (perceperea simultană a unui ansamblu de senzaţii, auditive,vizuale etc.).
Modernism
(Secolul XX)
Trasaturi
* Negarea valorilor poetice
* Refuzul capodoperei şi al ideii de frumos, de perfecţiune
* Ruptura de trecut
* Revolta şi libertatea de exprimare
* Originalitatea şi tendinţa de a şoca
* starea de conflict între luciditatea conştiinţei şi spaimele necunoscutului
* luciditatea, efortul prin care gândirea îşi cucereşte adevărurile
* problematica conştiinţei nelinistite
* predilecţia pentru stări limită:coşmar, halucinaţie, ridicol, grotesc
* exacerbare a sensibilităţii, a facultăţilor perceptive, vederea monstruoasă
* drama tristeţii metafizice, a omului problematic înstrăinat de tainele genezice ale universului
* aspiraţia spre regăsirea echilibrului originar
Expresionism
Avangardism românesc
Trăsături
Este o reacţie împotriva incapacităţii ştiinţei, artei şi literaturii de a stopa izbucnirea primului război mondial. Susţinătorii acestui curent propun în schimb o literatură a iraţionalului.
* Confirmarea libertăţii absolute a spiritului;
* Lumea existenţei e o lume a culorilor;
* Arta - expresie profundă a sufletului uman, şi nu o reproducere a naturii;
* Explozia sentimentului, starea dionysiacă;
* Năzuinţa spre absolut, ideea escaladării cerului;
* Revolta împotriva condiţiei umane;
* Strigătul fără ecou în totul cosmic;
* Afirmarea ideii de supraom care să stăpânească lumea;
* Imagini puternice, violente, prin care se exprimă neliniştea existenţială;
* Personajele sunt figuri generice, simboluri (în teatru);
* Orientarea spre parabolă.
Constructivism
În România, constructivismul s-a concretizat în doctrina revistei Contimporanul (condusă de Ion Vinea) şi mai ales în integralism, bazat pe o fundaţie constructivistă şi combinând elemente din alte curente de avangardă precum suprarealismul sau futurismul.
Curente literare după 1947
(Secolul XX)
- Proletcultism
- Realism socialist
- 0Structuralism
- Teatrul absurdului
- Postmodernism
- Poststructuralism
- Feminism
- Optzecism literar
- Fracturism
- Deprimism
(Secolul XXI)
- Generaţia 2000
sursa:ipedia.ro
0 comments: