Aparitia si formarea planetei

   Graţie romanelor sale 20.000 de leghe sub mări şi Călătorie spre centrul Pământului, Jules Verne este considerat unul dintre cei mai proeminenţi vizionari ai geologiei. Scrierile lui au inspirat adesea cercetările, care au dovedit că fanteziile scriitorului sunt în mare parte adevăruri pure. Progresele ştiinţifice şi tehnologice ulterioare au permis explorarea unor lumi noi, cum ar fi adâncurile mărilor sau trecutul îndepărtat al dinozaurilor, în acelaşi timp, ne-au oferit indicii asupra felului în care evoluează Pământul. Incălzirea globală, creşterea nivelului mării, tsunami sunt problemele secolului XXI. Una dintre cele mai importante sarcini ale cercetării ştiinţifice e să investigheze sistemul Pământului într-o manieră mai eficace, pentru a găsi soluţii la ameninţarea catastrofelor climatice.

   Aparitia pamantului

   După producerea Big Bangului acum 14 miliarde de ani (p. 38), au mai trecut 9 miliarde de ani până la formarea sistemului nostru solar. Apariţia Soarelui, acum cca 4,6 miliarde de ani, a condus la formarea Pământului şi a altor planete. Istoria dezvoltării Pământului oferă raspunsuri la întrebări privind forma sa actuală, fenomenele geologice. Până în prezent au fost elucidate structura internă a Pamantului, formarea atmosferei şi a câmpului magnetic care îl înconjoară, originea oceanelor şi a continentelor.

*Structura Pamantului s-a dezvoltat in primul miliard de ani al istoriei sale

   FORMAREA PAMANTULUI

   Pământul a ajuns la forma sa actuală in cca 50 de milioane de ani, ceea ce reprezintă doar o clipă in comparatie cu vârsta sa de 4,55 miliarde de ani.

   După apariţia Pamantului, un număr mare de corpuri cereşti şi-au schimbat traiectoria, începând să se rotească în juruI tânăruIui Soare. Aceşti predecesori planetari variau în dimensiune, de la câţiva milimetri la câteva sute de kilometri. Ei au intratîn coliziune şi s-au fragmentat, sub influenţa Soarelui, s-au contopit formând obiecte mai mari. Pe parcursul a milioane de ani, unele dintre aceste corpuri cereşti care creşteau în mod continuu au atins un anumit nivel de masă, de unde a rezultat gravitaţia, ele începând să se rotească pe o traiectorie stabilă în jurul Soarelui. Pământul a fost unul dintre aceşti sateliţi (protoplanete).

   Pământul la începuturi

   La început, Pământul era totalmente, diferit de planeta pe care trăim astăzi. Datorită temperaturilor extrem de ridicate, toate elementele volatile s-au evaporat. „Proto-Pământul" era o bucată de rocă solidă, fără formă definită, fără gaze, care se rotea haotic în jurul Soarelui. Mişcarea de rotaţie a Pamantului s-a stabilizat acum circa 4,5 miliarde de ani, simultan cu apariţia Lunii.

  In acelaşi timp, structura internă a Pamantului a suferit modificări. Energia solară, coliziunile continue cu alte corpuri cereşti şi descompunerea radioactivă din interiorul Pamantului au produs atât de multă căldură încât tânăra planetă a început să se topească. Elementele grele, cum arfi fierul, s-au scufundat în roca topită şi s-au concentratîn nucleul Pământului, în timp ce substanţele mai uşoare s-au adunat la suprafaţă. în cele din urmă s-a format structura stratificată actuală a Pământului.

   Structura stratificată a Pământului

  Pământul din ziua de azi este stratificat asemenea unei cepe. Nucleul are un diametru de cca 3470 km. Este constituit în primul rând din fier şi, de asemenea, din câteva procente de nichel, având o temperatură de cca 4 000°C. Doar partea sa cea mai adâncă, de cca 1200 km în diametru, este solidă, restul este lichid. Nucleul Pamantului e înconjurat de o manta de 2 850 km. Presiunea şi temperatura mantalei sunt atât de puternice, încât rocile, în ciuda stării lor solide, se comportă ca plastilina şi nu se rup.

   Suprafaţa Pamantului are forma unei scoarţe solide. Este relativ subţire, constituind mai puţin de un procent din volumul total al Pamantului. Conţine o concentrate mare de aluminiu şi siliciu. Scoarţa se compune din două tipuri de materiale: crusta oceanică, având până la 10 km grosime, şi crusta continentala, până la 40 km grosime. Mişcările care au loc pe scoarţă sunt cauzate de plăcile tectonice, care reprezintă porţiuni rupte din litosferă (scoarţa şi partea superioară a mantalei).