Cele 7 minuni ale lumii - Statuia lui Zeus din Olimpia, a 3-a minune a lumii

   In mitologia greaca regatul lui Zeus, divinitatea suprema, se afla pe varful acoperit de nori al Muntelui Olimp. Zeus era atat de puternic incat daca se incrunta, muntele se zguduia. Din acest motiv statuia care a fost realizata de sculptorul Fidias pentru templul din Olimpia, oras din Peloponez, il infatiseaza pe "parintele zeilor" incruntat.

    Din descrierile facute, Zeus purta o cununa din frunze de laur, confectionate din bucati de aur. In mana dreapta divinitatea tinea o statuie a zeitei Victoriei, iar in stanga un sceptru. Soclul statuii a fost realizat din marmura neagra. Timp de secole templul lui Zeus din Olimpia a fost sanctuarul cel mai frecventat de pelerini. Statuia a fost distrusa de goti.

   Statuia lui Zeus este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată după tehnica criselefantină, în fildeş ornat cu aur şi avînd o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Ch. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru a o adăposti a fost construit un templu.
   Se crede că în anul 394 d.Ch. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.
   În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o bazilică creştină, în prezent ruinată).

   Cadru istoric şi geografic
   Olympia
 
   Localitatea Olympia era situată în partea de vest a Peloponezului, la aproximativ 10 km de ţărmul mării Ionice, la confluenţa fluviului Alfeu cu râul Cladeos. Aşezată pe partea dreaptă a fluviului, la poalele muntelui Cronion, într-un peisaj mereu verde, Olympia nu a fost niciodată un oraş propriu-zis, ci un vast sanctuar, unde temple, altare şi clădidiri publice, consacrate diferitelor zeităţi, se aflau reunite sub conducerea sprituală atribuită lui Zeus.
   La origine, Olympia era un centru pur religios, de importanţă locală, apoi faima sa a crescut prin Jocurile Olimpice, la care s-a adăugat importanţa politică a sanctuarului; a devenit cu timpul un centru diplomatic, în care se hotăra uneori soarta statelor greceşti.
   Conform legendelor, ţinutul Olympia fusese cucerit de dorieni, conduşi de către eroul Heracles (Hercule). Ei au trasat limitele incintei sacre numită "Altis", denumire provenită din cuvântul altis, care înseamnă crâng sau dumbravă. În urma săpăturilor arheologice, s-a dovedit că incinta avea o formă trapezoidală, cu dimensiuni de aproximativ 200 m lungime şi 175 m lăţime. Pe această platformă, amenajată în terase, s-au construit în decursul timpurilor multe edificii sacre. În secolul al V-lea î.Ch. , s-a construit marele templu al lui Zeus, Telecoleonul (locuinţele preoţilor), Pyrtaneul (unde era adăpostit focul sacru), Stadionul cu o capacitate de 45.000 spectatori, Hipodromul şi s-a completat Buleuterionul (sediul senatului olimpic).

   Templul lui Zeus din Olimpia
 
   După victoria decisivă a grecilor asupra perşilor, în bătălia navală de la Salamina conduşi de Themistocles (480 î.Ch), s-a hotărît să se construiască la Olympia un templu cosacrat lui Zeus, care să fie cel mai mare şi mai bogat din Altis. El a fost construit de arhitectul Libon originar din Elida (Peloponez) şi a fost terminat în anul 457 î.Ch. Templul a fost realizat în ordinul "doric peripter hexastil", cu şase coloane în faţada principală şi câte treisprezece coloane pe faţadele laterale, cu dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m lăţime şi 20,25 m înălţime totală, până la partea superioară a frotonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul era acoperit cu plăci de marmură de Naxos, frontonul de est, în loc de acrotera (mic piedestal servind ca suport statuielor, vaselor şi altor ornamente), purta o Victorie aurită. Decoraţia sculpturală a celor două frontoane, executate se pare de Paeonios şi Alcamenes, a făcut faima acestui templu. Interiorul era împărţit în trei zone: de la intrare până la doua coloană era un spaţiu liber, urma un spaţiu închis până la cincea coloană, cu o balustradă de marmoră; de la a cincea coloană până la peretele de vest, era aşezată statuia lui Zeus aşezată pe un soclu din marmură albastră de Eleusis.

   Statuia lui Zeus - Descriere
 
   Din măreaţa statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata şi amănunţita sa descriere.
   Autorul acestei opere, Phidias, era atenian, prieten şi sfătuitor al lui Pericle. Era deja cunoscut, după ce realizase cu puţin timp înainte statuia reprezentând pe Athena Parthenos din templul Parthenon de pe colina Acropolis din Atena. Ca şi aceasta, şi statuia lui Zeus a fost executată în tehnica chryselephantină, din lemn îmbrăcat în foi de aur şi cu plăci de fildeş.
   După cum spune Pausanias, sculptorul a lucrat la opera sa într-o clădire care se afla la vest de Altis şi care era cunoscută şi şase secole mai târziu sub numele de "atelierul lui Phidias". El a avut drept colaboratori, un pictor - fratele său, Panaenos - şi un gravor, Colotes, originar din insula Paros. După ce statuia a fost complet gata în atelier, ea a fost demontată şi transportată piesă cu piesă în templu, unde a fost remontată pe soclul de marmoră dinainte pregătit.
   Înălţimea stauiei era de aprox. 12 m, iar soclul nu depăşea 14 m, înfăţişându-l pe Zeus aşezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ţinea o Victorie, lucrată în fildeş şi aur, capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă, Zeus ţinea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste torsul gol şi-i acoperea picioarele. Părţile corpului neacoperite erau de fildeş, picioarele erau rezemate pe un taburet, susţinut în cele patru colţuri de sfincşi de aur.
Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeş, aur, pietre preţioase şi picturi. Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul şi care reprezentau lupte legendare, figuri de zei şi chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincşii care susţineau braţele tronului erau basoreliefuri care-i înfăţişau pe Apollo şi pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse erau reprezentate lupte ale lui Heracles şi ale lui Tezeu cu amazoanele, pe soclu, Afrodita ieşea din spuma mării.
   Expresia feţei lui Zeus imprima privitorului o profundă emoţie. Forţa şi în acelaşi timp seninătatea au impresionat pe toţi cei care au privit statuia şi a căror părere s-a păstrat ca mărturie scrisă.
În faţa statuiei exista un bazin care conţinea uleiul necesar întreţinerii, având în acelaşi timp şi rolul unei enorme oglinzi în care se reflecta statuia.
   Publicul nu se putea apropia de statuie, nici nu o putea vedea în în fiecare zi. Antioh al IV-lea Epifanul (175 - 164 î.Ch.), regele Siriei elenistice, a oferit templului o draperie de purpură, care a fost montată în faţa statuiei şi nu era îndepărtată decât la solemnităţi.
   Lumina care pătrundea în templu şi cea dată de flacăra parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbrăţişa toată măreţia statuiei. Umbre şi lumini jucau pa sandalele de aur, prin cutele mantiei bogat drapate, pe torsul palid de fildeş, pierzându-se pa faţa calmă şi fruntea senină, în ochii care concentrau toată viaţa statuiei.

   Cercetări arheologice
 
   Nu se cunosc cu siguranţă împrejurările în care a dispărut opera lui Phidias. La aproape 60 de ani după terminarea lucrării, plăcile de fildeş au început să se desprindă, fiind nevoie de o restaurare. Se presupune că statuia ar fi fost distrusă o dată cu incendierea templului în anul 408 d.Ch. După unii cercetători, ea ar fi fost dusă la Constantinopol din ordinul împăratului Theodosie al II-lea, unde ar fi fost distrusă de un incendiu în anul 475 d.Ch.
   Deşi templul a fost distrus aproape în întregime, au rămas totuşi fundaţiile, o parte din pardoseală şi unele fragmente din coloane, din antablament şi din frontoane, ceea ce a ajutat mult la reconstituirea lui.
   Lucrările arheologice au început la Olympia la începutul secolului al XIX-lea, descoperind - printre altele - în 1829 amplasamentul templului. În perioada 1875-1881, o misiune arheologică germană sub conducerea istoricului Ernest Curtius, a descoperit un mare număr de edificii şi ansambluri, precum şi un număr impresionant de obiecte, monede, inscripţii, obiecte de ceramică. Cu această ocazie, s-au descoperit şi numeroase fragmente ale templului lui Zeus precum şi soclul statuiei.
   În afară de descrierile amănunţite ale lui Pausanias, mai există un document destul de important, care permite cercetătorului modern să-şi facă o idee generală asupra înfăţişării statuiei: o monedă de bronz din Elida, din timpul împăratului roman Adrian (117-138 d.Ch.). Un aspect general al statuiei lui Zeus este redat şi într-o pictură murală din epoca romană, descoperită în 1888 la Eleusis. 

   SURSA 02
 
   A treia minune a lumii antice era singura care nu putea fi vazuta la lumina zilei. Era o statuie a primului dintre zei, Zeus, inalta de 12 metri, aflata in Olimpia, in principalul sanctuar consacrat acestui zeu. Vechii zei ai grecilor aveau un comportament foarte uman si impartaseau slabiciunile caracterului omenesc. Disgratia, intrigile si tradarile erau la ordinea zilei. Chronos, parintele zeilor, isi inghiteau copiii chiar de la nastere, fiindca un oracol ii prezisese ca va fi detronat intr-o zi de unul dintre ei. Rhea, sotia lui Chronos si mama copiilor, era foarte indurerata, dar in cele din urma a reusit sa-l pacaleasca pe sot. In locul noului nascut, Zeus, ea a imbracat in scutece o piatra, pe care Chronos a inghtit-o in mania sa oarba. Zeus a crescut mare, fiind ascuns de mama sa , iar mai tarziu l-a facut pe tatal sau sa bea un preparat care producea voma si care l-a obligat sa-i scoata intacti pe primii cinci copii. Chronos nu i-a iertat fiului sau aceasta manisfestare de dragoste frateasca si, in lupta care a urmat, fiind mai puternic, fiul a invins. Zeus si-a izgonit tatal in Tartar, Infernul vechilor greci si de atunci si-a atribuit primul loc in ierarhia zeilor, asa cum prezisese oracolul. Acest eveniment divin a avut urmari asupra lumii oamenilor. Zeus a vrut sa-i fie sarbatorita victoria si vechii greci, la fiecare patru ani, ii celebrau amintirea prin tinerea competitiilor sportive de la Olimpia, cunoscut sub numele de “Jocurile Olimpice”, tinute pentru prima data in anul 776 i.Hr. Grecii au luat evenimentul foarte in serios, astfel incat acest an era considerat inceputul unei noi ere. Intervalul de patru ani dintre doua jocuri olimpice se numea “olimpiada” si primea numele invingatorului de la ultimele jocuri. Sarbatoare regionala la origine, jocurile s-au transformat in cursul deceniilor si secolelor, impunandu-se in calitate de competitii panelenice. Olimpia a devenit un important centru arhitectural, a carui incoronare trebuia sa fie templul lui Zeus. Cheltuielile pentru constructia acestuia au fost asigurate printr-o colecta de mare amploare, desfasurata in toata Grecia, in anul 470 i.Hr. Peste 14 ani a avut loc inaugurarea impresionantului edificiu. Cu o lungime de 64 de metri si o latime de 27 de metri, era cel mai mare templul din intreaga lume elena. In sanctuarul sau, Cella, trona statuia lui Zeus, realizata de celebrul sculptor Phidias, asezata la inaltime pe un somptuos fotoliu de fildes.  Interiorul statuii era o structura de rezistenta armata cu fier, lemn si ipsos. Insa exteriorul uimea prin deosebita bogatie a materialului: fata, bratele, mainile si picioarele, adica toate partile descoperite ale corpului, erau din fildes sculptat. Parul, podoabele si sandalele erau din aur, avand o greutate totala de 200 de kilograme. Ochii erau doua pietre pretioase, mari cat pumnul. Picioarele lui Zeus se sprijineau pe un taburet sustinut de doi lei. Zeus tinea in mana stanga un sceptru, in varful caruia era un vultur, pasarea sa purtatoare de mesaje. Pe mana lui dreapta se afla Nike, zeita inaripata a victoriei, preluata ca o amintire de catre ingerii crestini. Ea avea dimensiunile unui om bine facut. Asa cum el il detronase pe tatal sau Chronos, Zeus a trebuit, dupa aproape 1100 de ani de jocuri olimpice, sa cedeze locul Dumnezeului crestin. In anul 393 d.Hr., imparatul bizantin Theodosius I a interzis cultul pagan din Olimpia. Templul lui Zeus fusese deja serios afectat, in secolul al II-lea d.Hr., de un cutremur de pamant. Soarta statuii cunoscute in toata lumea nu este sigura. Exista zvonuri care sustin ca niste talhari o daramasera deja pe la anul 350 d.Hr. Alte surse afirma ca a fost transportata la Constantinopol, unde a fost distrusa intr-un incendiu. 

sursa:ipedia.ro