Economie - Analiza diagnostic a intreprinderii

   1.1. Definirea notiunii de diagnostic
   Etimologic, cuvantul "diagnostic" provine din limba greaca si este tradus prin sintagma "apt pentru a discerne", iar acceptiunea conferita termenului "diagnostic" in contextul utilizarii sale in analiza economico-financiara este foarte apropiata de cea din medicina (unde semnifica analiza simptomelor si determinarea cauzelor interne sau externe ale unor stari anormale). Acesta a capatat astazi o utilizare mai larga, fiind, deci, preluat si in domeniul microeconomic.
Termenul de diagnostic apare in domeniul microeconomic ca o metoda de cunoastere al carei obiect este cercetarea caracteristicilor esentiale si functionale ale intreprinderii, cu scopul de a identifica punctele forte (generate de oportunitatile mediului economic) si punctele slabe (riscuri datorate mediului economic.
   În literatura de specialitate pot fi intalnite o varietate de abordari privind definirea notiunii de diagnostic.
   Astfel, diagnosticul poate fi abordat, pe de o parte, ca faza a muncii managerului in exercitarea sarcinilor de control-evaluare ce ii revin, situatie in care acesta are un caracter individual, fiind operativ si referindu-se cel mai adesea la elemente ale activitatii curente. Pe de alta parte diagnosticul poate fi utilizat pentru examinarea unei problematici complexe, ca o metoda de sine statatoare.
   Diagnosticul reprezinta un demers care permite intelegerea situatiei actuale a intreprinderii, demers care difera functie de obiectivele urmarite, si totodata fundamentarea optiunilor de evolutie viitoare.
În acceptiune cvasiunanim acceptata, analiza diagnostic asigura investigarea firmei si a componentelor sale structurale si procesuale, cu ajutorul unui instrumentar specific in vederea identificarii principalelor puncte forte si puncte slabe, reprezentand asadar, o prima etapa in cunoasterea starii de fapt a unei intreprinderi si stabilirea masurilor si recomandarilor necesare corectarii deficientelor si redresarii sau ameliorarii performantelor intreprinderii.

   1.2. Necesitatea, obiectivele si trasaturile diagnosticului
   Cazurile in care apare necesitatea efectuarii unui diagnostic pot fi impartite in doua mari categorii, respectiv:
- intreprinderea se gaseste in dificultate, caz in care scopul diagnosticului consta in identificarea si remedierea disfunctionalitatilor intreprinderii si prin aceasta a lamuririi cauzelor care au condus la aceasta stare;
- situatia intreprinderii este buna, scopul diagnosticului fiind acela de identificare a posibilitatilor de imbunatatire a performantelor si alegerea celor mai adecvate strategii de dezvoltare a intreprinderii.
   Diagnosticul, de un real ajutor in cunoasterea situatiei economico-financiare, furnizeaza informatiile necesare aprecierii situatiei trecute si prezente si care constituie totodata o baza pentru estimarile viitoare, ajutand conducerea intreprinderii sa determine actiunile ce trebuie desfasurate in viitor.
   Caracterizarea starii interne a intreprinderii inseamna relevarea performantelor obtinute si decelarea dificultatilor existente intr-un domeniu sau altul al activitatii sale.
   Operatia de diagnosticare se poate face la nivelul unei probleme specifice sau pe ansamblul politicii economico-financiare, in situatii de normalitate si in situatii de alerta (cand se manifesta disfunctionalitati majore). Astfel, efectuarea unei analize diagnostic nu este motivata doar in situatia in care intreprinderea se confrunta cu dificultati ci si atunci cand "intreprinderea are o buna stare de sanatate"
   Prin intermediul diagnosticului o firma poate sa-si identifice propriile-i puteri si slabiciuni, in raport cu mijloacele de care dispune, precum si cu oportunitatile ivite si amenintarile la adresa ei. Astfel, conducerea intreprinderii are posibilitatea de a gasi solutii de rezolvare a problemelor sau de optimizare a activitatii.
   În contextul unor disfunctionalitati observate analiza cauta sa depisteze cauzele care au determinat aceste fenomene (gestiune proasta a activitatii, resurse ineficiente); in cunostinta de cauza firma poate stabili masurile de redresare. Daca analiza se face in conditii de prosperitate a firmei, rezultatele obtinute ajuta la stabilirea realista a obiectivului de dezvoltare si a cailor pentru atingerea lui.
   Obiectivele diagnosticului sunt deosebit de complexe, complexitate ce decurge din varietatea pozitiilor ocupate de cei ce-l realizeaza, precum si datorita diversitatii de puncte de vedere si obiective pe care si le propun.
   Sintetizand, motivatia diagnosticului, indiferent de pozitia celui care-l efectueaza, o constituie:
- cunoasterea si intelegerea starii de sanatate a intreprinderii;
- informarea partenerilor sociali cu privire la starea intreprinderii, performantele, eficienta utilizarii resurselor;
- stabilirea factorilor cheie ai dezvoltarii intreprinderii si a corelatiilor dintre acestia;
- stabilirea masurilor de redresare sau de ameliorare a performantelor;
- identificarea si intelegerea contextului concurential in care opereaza intreprinderea;
- fundamentarea directiilor strategice de dezvoltare intr-un mediu concurential dinamic.
În final, diagnosticul intreprinderii trebuie sa aiba in vedere, in principal: identificarea punctelor tari si a punctelor slabe ale intreprinderii; identificarea oportunitatilor si incertitudinilor mediului extern al intreprinderii.
   Analiza diagnostic poate fi caracterizata, in principal, prin urmatoarele trasaturi:
- caracterul post-operativ: aprecierea situatiilor analizate se face prin compararea rezultatelor obtinute cu obiectivele previzionate pentru aceeasi perioada, cu valorile normale ale functionarii sistemului (bugete, programe, previziuni), cu nivelul mediu al sectorului de activitate, cu rezultatele inregistrate in anii precedenti;
- abordarea cauzala a fenomenelor si proceselor economice care alcatuiesc obiectul diagnosticului; esenta analizei diagnostic consta tocmai in concentrarea asupra identificarii si evaluarii relatiilor cauza-efect aflate la baza simptomelor pozitive si negative;
- caracterul anticipativ asigurat de recomandarile cu care se incheie studiul de diagnosticare si a caror aplicare practica sa asigure redresarea sau ameliorarea performantelor;
- complexitatea analizei diagnostic, fundamentata atat pe complexitatea domeniului investigat cat si aspectele multiple abordate in cadrul acesteia (juridice, tehnice, economice, financiare, etc.).
- rigurozitatea si obiectivitatea sunt caracteristici cu insemnatate pragmatica ridicata; o posibila neglijare a unor aspecte pozitive sau negative esentiale pentru domeniul analizat impreuna cu cauzele reale asociate acestora este in masura sa altereze iremediabil utilitatea diagnosticului si chiar sa contribuie la amplificarea disfunctionalitatilor constatate.

   SURSA 02
 
   Conceptul de diagnostic la nivelul unei firme, presupune gasirea disfunctionalitatilor activitatii firmei respective, analizarea si cercetarea sarcinilor, atributiilor si competentelor, identificarea cauzelor si masurilor care sa conduca la reglarea functionarii firmei. Diagnosticarea unei firme se impune nu numai cand firma se confrunta cu greutati, ci si atunci cand situatia ei economico – financiara este normala, urmarindu-se imbunatatirea acesteia. In cadrul diagnosticului trebuie sa se rezolve si sa se evidentieze probleme cum ar fi: - statutul juridic al firmei - care sunt rezultatele intreprinderii - sunt satisfacatoare rezultatele, si daca nu, de ce - cum au fost obtinute rezultatele intreprinderii - care sunt performantele si obiectivele dorite - masurile concrete ce urmeaza a fi aplicate atat pe termen lung cat si pe termen scurt In cadrul activitatii de evaluare a unei firme, diagnosticul trebuie sa furnizeze informatiile necesare aprecierii situatiei trecute si prezente, care constituie o baza pentru estimarea elementelor si variabilelor cheie ce trebuie avute in vedere in cazul aplicarii diferitelor metode de evaluare. Diagnosticul firmei nu poate fi incadrat intr-unul standard, ci poate fi adoptat in functie de scopul urmarit. 
  2.1. Diagnosticul juridic Are ca obiectiv evidentierea punctelor forte si slabe, sub aspect juridic, de care depinde reusita actiunilor intreprinse (vanzare, privatizare etc). Se analizeaza urmarind legalitatea infiintarii si functionarii, modelului de incadrare in reglementarile prevazute in dreptul comercial, dreptul muncii, dreptul mediului, Legea 31/1990, legislatia financiara. Existenta unor situatii cum ar fi reglementarea definitiva a dreptului de proprietate asupra terenului din incinta intreprinderii, contracte pe termen lung cu furnizorii, achitarea la termen a datoriilor catre bugetul de stat, a imprumuturilor contractate, inexistenta litigiilor, constituie puncte forte pentru intreprindere. Conflictele de munca, obligatiile fiscale, litigiile contractuale cu terti reprezinta puncte slabe si vor influienta in mod negativ atat valoarea intreprinderii cat si pretul ei de vanzare. Stabilirea diagnosticului juridic contine doua etape:
   A. Solicitarea documentelor legale care, in prima faza, conditioneaza declansarea evaluarii, iar in cea de-a doua faza, permite efectuarea propriu-zisa a evaluarii.
   B. Analiza aprobarilor si documentatiei pusa la dispozitie, sub indoitul aspect al posibilitatii declansarii si respectiv al efectuarii evaluarii intreprinderii si activului, precum si al stabilirii punctelor forte si slabe ale societatii comerciale.
   A. Lista documentelor necesare sau utile pentru efectuarea diagnosticului si evaluarii propriu-zise ce privesc unitatea detinatoare
• actul de infiintare al societatii comerciale (hotararea guvernului, pentru unitatile de interes republican, si decizia organului de administratie locala pentru unitatile de interes local).
• bilantul, contul de profit pierdere
• titlurile de proprietate sau dovada dreptului de folosinta asupra terenurilor, precum si ale cladirilor)
• situatia creditelor contractate si a garantiilor constituite
• situatia altor sarcini ce greveaza activul de baza al unitatii detinatoare
• contractele de inchiriere, leasing, locatie de gestiune
• contractele de asigurare incheiate
• documentele ultimului control fiscal
• ultimul control al comisiei de cenzori
• lista marcilor si brevetelor care apartin societatii si cele care apartin unor salariati
• alte documente legale sau cu caracter juridic pe care societatea detinatoare le considera necesare sau utile pentru desfasurarea evaluarii, referitor la elementele corporale sau necorporale, dotare tehnica si nivel tehnologic, uzura fizica si morala a acesteia, etc. 

   SURSA 03
 
   Evaluarea unei intreprinderi se face, de regula, in unul din urmatoarele cazuri:
-periodic, in baza bilantului contabil (o evaluare a patrimoniului);
-schimbarii structurii capitalului (partaje, donatii, achizitii sau cedari de actiuni etc.);
-cotarea intreprinderii la bursa;
-majorarilor de capital;
-in situatii de fuziuni sau absorbtii;
-in scopul lichidarii unor firme sau din motive legate de activitatea curenta.

   Tipurile de evaluare difera in functie de urmatoarele criterii:
  1.Dupa obiectul evaluarii:
-evaluari de bunuri;
-evaluari de elemente intangibile (licenta, fond de comert);
-evaluari de active sau de societati comerciale.
  2.Dupa scopul evaluarii:
-evaluare economica, realizata prin masurarea capacitatii patrimoniale de a produce profit;
-evaluare administrativa, in baza unor reglementari speciale in scopul stabilirii masei de impozitare;
-evaluare contabila.
  3.Dupa beneficiarul evaluarii:
-beneficiari directi (firma respectiva);
-beneficiari indirecti (banci sau institutii financiare, institutii publice, instante judecatoresti, persoane fizice).
   Activitatea de evaluare presupune o etapa de pregatire urmata de analiza diagnostic a intreprinderii si de evaluarea propriu-zisa.
   Pregatirea operatiunii de evaluare consta in contractarea lucrarii cu un evaluator si obtinerea informatiilor preliminare de catre acesta.
   Evaluatorul incheie contractul de evaluare cu intreprinderea beneficiara dupa care intreprinde o prima luare de contact prin care solicita informatii detaliate asupra procesului tehnologic, starii si vechimii cladirilor si utilajelor, posibilitatilor de extindere, imobilizarilor corporale, pietelor de aprovizionare si desfacere.
   Pe baza acestor informatii se intocmeste un raport preliminar unde sunt evidentiate evolutia intreprinderii de la infiintare, structura organizatorica si functionala a intreprinderii, pozitia intreprinderii pe piata, profilul de activitate.
   Raportul preliminar serveste ca punct de plecare in efectuarea unei analize diagnostic a intreprinderii pentru a identifica punctele tari si slabe, modalitatile de redresare a situatiei existente, cresterea performantelor e.t.c.
-diagnosticul juridic: care presupune investigarea aspectelor privind legalitatea activitatii intreprinderii (in echipa de evaluare va fi cooptat un jurist obligatoriu).
   Analiza diagnosticului juridic presupune studierea urmatoarelor aspecte:documentele de constituire ale societatii, de inregistrare fiscala, procesele verbale ale AGA si ale CA, documentele privind litigiile in curs, actele care constata dreptul de proprietate asupra terenurilor si cladirilor, planurile terenurilor, imobilizarile necorporale (licente, marci), imobilizari financiare (titluri de participare), existenta unor prevederi asupra transferului de proprietate, modul de exploatare al intreprinderii (prin locatie de gestiune ...), actiuni juridice in curs, existenta contractelor colective si individuale de munca, climatul de munca, relatiile cu sindicatul.
   Concluziile diagnosticului juridic vor evidentia punctele tari (dreptul de proprietate asupra terenurilor, lipsa datoriilor, absenta conflictelor de munca) si punctele slabe (datorii, lipsa titlurilor de proprietate, conflicte).
-diagnosticul tehnic care presupune expertiza cladirilor si utilajelor cu analiza momentelor punerii in functiune a fondurilor fixe, a gradului de uzura, a performantelor comparativ cu utilaje similare fabricate in prezent, a utilajelor ce nu mai pot fi folosite in viitor, a valorii fondurilor fixe in conservare, a posibilitatilor intreprinderii de a-si asigura utilitatile (gaze, apa, energie).
   In cadrul concluziilor diagnosticului tehnic vor fi mentionate concordanta dintre situatia din teren si planurile existente, starea fizica a constructiilor din punct de vedere al rezistentei la seism, modul in care schimbarea destinatiei unor cladiri a afectat structura de rezistenta si gradul de utilitate, existenta tuturor categoriilor de teren inscrise in documente, principalele produse furnizate, tehnologia utilizata comparativ cu concurenta, nivelul tehnic si de calitate al productiei, impactul asupra mediului e.t.c.
   Sunt utilizati si indicatori ca: gradul de inzestrare tehnica = (Valoarea mijloacelor fixe /Nr .de salariati) * 1000 ; CA la 1000 lei fonduri fixe ; Gradul de utilizare a capacitatii de productie = (Volumul productiei / Capacitate) * 100 ; Gradul de uzura a mijloacelor fixe = (Valoare amortizare / Valoare mijloace fixe ) * 100 .
-diagnosticul economico-financiar prin care sunt evidentiate performantele economice ale intreprinderii si care presupun o analiza structurala pe urmatoarele domenii :
-analiza rezultatelor globale ale intreprinderii;
-analiza financiara a intreprinderii - situatia trezoreriei, a cash-flowului, creditele bancare existente din surse interne si externe, conturile in lei si valuta, situatia platilor la zi;
-analiza unor activitati exceptionale pe langa activitatea de baza (vanzari de active );
-analiza profitabilitatii prin care se urmareste modul in care CA, profitul brut si net si alte rezultate sunt convertite in rezultate nete.
Analiza financiara presupune si o analiza bilantiera prin care se urmareste respectarea principiilor de baza in evidenta de baza, modul in care sunt tinute inregistrarile, concordanta datelor din bilant cu cele din evidenta contabilitatii de baza, existenta actelor justificative e.t.c.
Analiza bilantiera presupune in final o analiza patrimoniala (situatia fondului de rulment, lichiditati, solvabilitatea, viteza de rotatie a stocurilor) si o analiza a profitabilitatii.
-diagnosticul comercial prin care se studiaza piata, segmentul detinut de intreprindere, perioadele de vanzare maxime si minime, sezonalitatea productiei e.t.c.

   Analiza vizeaza urmatoarele aspecte:
-evolutia vanzarilor pe ultimii 3 ani ( ca volum si ca structura teritoriala);
-principalii clienti interni si externi, furnizorii intreprinderii la care se urmareste respectarea termenelor de livrare, ca si posibilitatea substituirii lor cu alti furnizori mai competitivi;
-concurenta (principalii concurenti, volumul vanzarii acestora, al preturilor practicate, al facilitatilor de plata acordate e.t.c.);
-analiza distributiei care implica modul in care se realizeaza desfacerea pa piata interna (prin retea proprie, prin alte retele, cote procentuale e.t.c.) si pe piata externa (vanzarea directa sau indirecta).  Analiza se face pe perioada ultimilor 3 ani urmarindu-se si modul in care intreprinderea si-a respectat obligatiile contractuale.
-diagnosticul managerial si al resurselor umane are ca scop cunoasterea evolutiei volumului si structurii fortei de munca ca si a eficientei utilizarii fortei de munca.
   Diagnosticul resurselor umane -; se urmareste evolutia numarului de salariati, structura pe grupe de varsta, calificare, profesii, circulatia fortei de munca (I, E), utilizarea fortei de munca (extensiva, intensiva), salarizarea fortei de munca analizandu-se evolutia fondului de salarii,a influentei diversilor factori asupra acestui fond si a modificarii salariului mediu.
   Extensiva - se apreciaza prin indicatori specifici balantei timpului de munca (fondul de timp maxim disponibil, fondul de timp calendaristic si coeficienti de folosire a acestor fonduri de timp, durata medie a zilei si lunii lucratoare, pierderile datorate folosirii incomplete a timpului de munca.
Intensiva - calculul productivitatii muncii pe salariat, dinamica productivitatii muncii, influentele productivitatii muncii asupra modificarii rezultatelor activitatii economice.
   Diagnosticul managerial -; se are in vedere tipul de intreprindere (mari, mici si mijlocii), tipul de management aplicat (prin proiecte, bugete), analiza organigramei intreprinderii si a relatiilor dintre compartimente, modul in care sunt gestionate carierele, CV membrilor conducerii si a tuturor persoanelor cu functii de conducere la nivel de sectie sau serviciu, actionariatul intreprinderii, ROF -; ul, respectarea fiselor postului, concordanta pe posturi in functie de conducere la toate nivelele, concordanta intre atributii si decizii, tipologia si structura deciziilor (curente, tactice si strategice), existenta diagramelor de relatii.
   In final punctele tari: existenta unui personal adecvat motivat corespunzator; puncte slabe: personal in deficit sau exces, motivat necorespunzator, starii conflictuale cu sindicatele etc. 

sursa:ipedia.ro