Cerbul lopatar ( Dama Dama )

Denumiri: Masculul se numeste cerb lopatar, lopatar sau taur de

lopatar, iar femela ciuta de lopatar, lopatarita sau vaca de lopatar. Puiul se

numeste vitel si, respectiv, vitea pana la varsta de un an, specificandu-se,

pentru mai multa acuratete, "de lopatar". Femela intre 1 si 2 ani se numeste

juninca, iar masculul de aceeasi varsta cerbulean, in ambele cazuri fiind

indicata adaugarea cuvintelor "de lopatar".

Descriere: Dimorfismul sexual este, ca si in cazul cerbului comun,

accentuat. Masculii sunt mai corpolenti (40 - 100 kg) si purtatori de coarne

caduce, comparativ cu femelele care sunt mai mici (25 - 45 kg) si lipsite de

coarne. Blana de vara are cel mai adesea culoarea bruna-roscata, cu pete albe

pe spinare si pe flancuri. Ventral si pe partea interioara a picioarelor culoarea

este mult mai deschisa, pana la alb. Blana de iarna are culoarea bruna-cenusie

pe spinare si alba pe burta si pe fata interioara a picioarelor. La lopatar sunt

intalnite, relativ frecvent si cazuri de albinism si de melanism. Oglinda este

evidenta atat vara, cat si iarna, la ambele sexe. Masculii au coarne latite de la

mijlocul prajinii spre varf. Ei le pierd in perioada aprilie-iunie, dar se

regenereaza complet pana in august-septembrie.

Longevitate: Este apreciata la 18-20 de ani ca si in cazul cerbului

comun, ceea ce in libertate pare totusi exagerat. Cert este ca valoarea maxima

a trofeului se obtine la 9-10 ani. Varsta exemplarelor vii se apreciaza, in

principal, dupa aspectul exterior si dupa dezvoltarea trofeului, iar a

celor impuscate dupa uzura dentitiei si dupa aspectul unor elemente ale

trofeului (grosimea si lungimea cilindrului frontal, sudura oaselor, marimea

lopetilor etc.). Cu aproximatie, se poate stabili varsta si in functie de pecetea

prajinii cazute (convexa la exemplarele tinere, concava la cele foarte batrane).

Sunete: Taurul de lopatar boncaneste in perioada imperecherii, dar

boncanitul acestuia seamana mai mult cu un grohait neclar, decat cu un muget

in adevaratul sens al cuvantului. Cand este speriat sau surprins scoate un

brahnit nazal scurt, asemanator cu cel al cerbului carpatin. Ciuta brahneste si

ea cand este speriata sau devine suspicioasa. Ca si puiul, se vaita in situatia in

care este prinsa.

Urme: Sunt asemanatoare ca forma cu ale cerbului comun, cu

deosebirea ca sunt mai mici si mai lunguiete. In plus, pernita se

apropie ca lungime de jumatatea copitei, pe cand la cerbul carpatin are

aproximativ o treime din lungimea acesteia. Practic nu exista riscul

confundarii urmelor de lopatar mascul cu cele de juninca sau de vitel de cerb

comun. Cel mult, urmele de lopatar mascul neclare pot fi confundate cu cele

de porc sau de berbec domestic. Cele de lopatarita sunt asemanatoare cu cele

de oaie si de capra domestica, de care insa se deosebesc usor ca forma

Excremente: Sunt asemanatoare la ambele sexe. Nu exista riscul

confundarii acestora cu cele ale cerbului comun, datorita marimii. Se apropie

mai mult de cele ale capriorului. Pentru incepatori exista riscul confundarii lor

cu excrementele de capra domestica.

Simturi: Sunt aproape la fel de agere ca si la cerbul comun. Mirosul il

are foarte fin, iar auzul si vazul bune.

Biotop: Optime pentru lopatar s-au dovedit, in Romania, padurile de

foioase din zonele de joasa altitudine, cu suprafete cuprinse intre 500 si 1000

ha, in care sunt intercalate enclave si surse de apa, mai ales daca sunt

inconjurate de terenuri cultivate agricol. Nu-l satisfac terenurile situate la peste

500 m altitudine, din cauza climei mai aspre si a lupului cu care nu poate

coabita. Desi femelele sunt atasate locului de trai, daca intervine vreo

conturbare a linistii migreaza spre zone destul de indepartate.

Hrana: Este considerat mai putin pretentios, din acest punct de vedere,

decat cerbul comun si capriorul, putandu-i elimina din teren prin consumul a

tot ceea ce acestia ar putea consuma. Se intelege ca un astfel de fenomen nu

poate sa apara decat in conditii de densitate mare de lopatari. Specie alohtona,

originara din zona mediteraneana, mai poate defavoriza cerbul comun si

capriorul si prin deranjul pe care-l produce datorita comportamentului sau

activ, mereu in miscare. Hrana de baza o constituie, in perioada de iarna,

lujerii, mugurii si coaja arborilor tineri, ierburile uscate si partile plantelor care

se mentin verzi in padure, precum si cerealele cultivate toamna in campul

agricol. Reactioneaza bine si este putin pretentios fata de hrana complementara

administrata de om.

Dusmani: Cel mai periculos dusman pentru lopatar pare sa fie, in

prezent, cainele hoinar. Aceasta fiindca lupul si rasul nu se suprapun, de

regula, ca areal, peste arealul lui. Atunci cand arealurile acestor specii se

suprapun, pericolul pentru lopatar este extrem de mare. Mai recent, sacalul a

completat lista dusmanilor naturali, periculosi pentru specie. Dintre dusmanii

naturali mai putin periculosi fac parte vulpea si chiar pisica salbatica,

deoarece pot ataca viteii de cerb lopatar in primele saptamani de viata.

Sociabilitate: Este un animal sociabil. Traieste, o mare parte din an, in

carduri formate din ciute, vitei si sulitari si, separat, in carduri compuse din

tauri. Taurii batrani se grupeaza in grupuri mici, de 2-3 indivizi, rar intalninduse

si solitari. In perioada imperecherii structura sociala se modifica.

Reproducere: Imperecherea are loc in a doua jumatate a lunii

octombrie si chiar in primele zile ale lunii noiembrie. Masculii se lupta, mai

frecvent si mai aprig decat cerbii comuni, pentru stapanirea haremurilor de

ciute. Se intalnesc, in aceasta perioada, carduri de ciute si masculi

reproducatori pe aceeasi suprafata de boncanit, nu doar masculul si ciutele lui.

Gestatia dureaza 33 de saptamani, asa incat fatarea are loc in luna maiiunie.

Lopatarita fata de regula 1-2, foarte rar 3 vitei.

Obiceiuri: Are atat activitate nocturna, cat si diurna. Prezinta

particularitatea de a topai cand se deplaseaza, cu coada intinsa orizontal, ori

ridicata in sus. Prin modul de deplasare pare sa deranjeze celelalte specii de

vanat, care ziua se odihnesc.

Vanare: Trofeu 10 octombrie - 1 decembrie, selectie 1 septembrie -  15 decembrie,

pentru ciuta si vitel 1 septembrie -  15 februarie.

Metodele de vanare sunt aceleasi ca si la cerbul

carpatin, exceptand ademenirea cu chematoarea, practicata de foarte putini

vanatori. Armele folosite pot avea calibru mai mic, dar oricum peste 6,5 x 57.

Trofeul il constituie coarnele cu craniu, ori cu parte din acesta.

Consideratiile privind procentele din cota de recolta ce se impun a fi

extrase selectiv, avansate in cazul cerbului comun, raman valabile si pentru

cerbul lopatar, ca de altfel si criteriile de selectie dupa forma si marimea

trofeului comparativ cu varsta.

Ocrotire si ingrijire: Cerbul lopatar trebuie aparat impotriva

dusmanilor naturali periculosi (lupi, sacali, caini), a braconajului si a

concurentei la hrana produsa de animalele domestice introduse la pasunat in padure.

Reactioneaza foarte bine la hranirea complementara, fiind mai putin

pretentios decat cerbul comun din punct de vedere al calitatii hranei.

Ca si in cazul cerbului comun, trebuie acordata atentie deosebita

vanarii selective si extragerii unor cote rational structurate pe sexe, clase de

varsta si clase de calitate a trofeelor.

Atentia principala trebuie indreptata inspre combaterea eficienta a

pradatorilor sai, care pot face sa migreze si ultimul lopatar ramas in viata

dintr-un teren de vanatoare.

Prejudicii: Pagubele cauzate de lopatari in terenurile cultivate agricol

sunt, de regula, mai mari decat in cazul cerbilor comuni. Hranirea de atragere

in padure, prin culturi adecvate, pare si in cazul lopatarului cea mai eficienta

metoda de evitare a prejudiciilor produse culturilor agricole. Combinata cu

alungarea repetata a lopatarilor si sperierea lor din locurile in care incep sa se

obisnuiasca la hrana in campul cultivat agricol, metoda da bune rezultate.