Vasiliscul - Regele Serpilor

  Vasiliscul a jucat un rol important in folclorul popoarelor alaturi de alti monstri, cum ar fi dragonii, inorogii, uriasii si alte bestii fabuloase. El a fost inclus mereu in enciclopediile cu monstrii desi in aparenta este foarte mic.
   Atributele vasiliscului isi au originea in mitologia greaca. Cuvantul "vasilisc" vine din grecescul basiliscos care inseamna "micul rege". In "Istoria Naturala" a lui Pliniu, care a fost scrisa in Roma anului 77 d.H. a fost inclusa principala descriere data vasiliscului. Aceasta piesa reprezinta o compilatie a mai multor surse antice (inprincipal grecesti). Plinius listeaza peste 60 de surse, cele mai multe dintre acestea fiind pierdute. In cartea XIII, dupa ce descrie o alta creatura mitologica numita catoblepas, care are capacitatea de a ucide prin privire, Plinius descrie astfel vasiliscul:Sarpele vasilisc are de asemenea aceeasi putere. Este nativ din provincia Cyrenaica, are o lungime mai mica de 50 cm, iar pe cap are o cununa alba luminoasa care apare ca un fel de diadema. Suieratul sau face ca serpii sa iasa din pamant si nu se deplaseaza serpuind intr-o pozitie orizontala ci undalanduse pe vertical. Plantele se usuca nu numai datorita atingerii sale ci si datorita suflarii lui. Are un efect dezastruos asupra altor animale: se spune ca un calaret a fost ucis de o sabie imbibata cu otrava de vasilisc, iar aceasta a avut efect nu nuami asupra calaretului ci si asupra calului. Regii si-au dorit foarte mult sa vada un astfel de specimen de vasilisc. Probabil ca descrierea lui Plinius care aminteste de diadema de pe capul vasiliscului a dat numele acestuia.
   Egipteanul Horapollo a scris despre vasilisc in Hieroglifica sa (450 d.H.): "Egiptenii ii spun acestuia Ouraion, dar la greci se numeste basilisc. Ei il fac din aur si il pun (pe capul) zeilor." Deci se pare ca o asociatie cu regalitatea exista si in Egiptul antic.
   In anul 65 d.H, Lucan in lucrarea Pharsalia face referire astfel la vasilisc:
   El isi expune respiratia letala inaintea muscaturii si isi elibereaza suflarea spre frica tuturor aceste naparci. Vasiliscul aduna toti serpii pe nisipul gol si le porunceste.
   Thomas Bulfinch explora si el conceptul de vasilisc ca rege al serpilor:
   Vasiliscii erau denumiti regii serpilor, deoarece, topti serpii si taratoarele evitau intr-un mod intelept pericolul si plecau atunci cand auzeau din departare suflarea regelui lor. Chiar daca in acel moment se ospatau, acestia renuntau la prada si lasau placerea de a manca monstrului regal. (...)

   SURSA 02
 
   Vasiliscul - numele sau provine din grecescul basileus ceea ce inseamna rege. Vasiliscul, regele serpilor era si cea mai otravitoare fiinta de pe pamant. Legendele spun ca era suficient sa o privesti si mureai instantaneu. Cea mai buna reprezentare a vasiliscului se gaseste pe blazoane unde acesta are capul si picioarele unui cocos, o coada de sarpe si corpul unei pasari.

   Descriere:
   Romanii il numeau "regulus" sau micul rege, din cauza coroanei sale dar si din pricina faptului ca teroriza toate creaturile cu infatisarea si otrava sa. Plinius mentiona faptul avea o pata luminoasa pe cap, ceea ce putea fi confundata cu o diadema sau o coroana. Altii vorbesc ca ar fi avut tepi pe frunte.
   In functie de legendele rurale ce circulau despre aceasta creatura cu o respiratie ucigatoare, vasilistii se impart in trei categorii:
-vasiliscul auriu, otravea prin privirea sa
-vasiliscul cu un ochi, teroriza si ucidea cu cel de-al treilea ochi plasat pe capul sau auriu
-vasiliscul fara sange a carui intepatura facea ca pielea victimelor sale sa se desprinda de pe os.

   Origine:
   Cei mai multi autori sunt de acord cu faptul ca, legenda vasiliscului, s-a nascut in Africa. Vasiliscul se gasea cel mai des in desert. Nu din cauza faptului ca ii placea sa traisca acolo ci din cauza privirii si respiratiei sale ce distrugeau totul in cale.
   Caracteristicile speciale ale vasiliscului i-au facut pe unii sa creada ca aceasta legenda a sa a izvorat din povestile despre cobra egipteana ale caror carcateristici au fost exagerate. Cobra are o pata alba pe frunte si un venin puternic pe care il poate folosi fara a musca.

   Simbol:   In scrierile alchimistilor vasiliscul a jucat multe roluri. Simboliza focul mistuitor ce preceda transmutarea metalelor.
   In perioada renastentista, crestinsmul a redescoperit aceasta creatura din textele vechiului testament si a fost folosit ca o emblema a pacatului si diavolului 

   SURSA 03
   În legendele europene, inclusiv în mitologia românească, vasiliscul (numit şi bazilisc) este o reptilă fabuloasă, reprezentată de obicei ca o combinaţie de şarpe şi cocoş, având puterea de a ucide prin privire sau prin otrava răsuflării.
   Împărat al târâtoarelor (basiliskos = mic rege), vasiliscul era înfăţişat ca o reptilă ce nu se târa precum şerpii, ci înainta cu capul în sus. Purta coroană şi provoca moartea atât prin privire, cât şi prin respiraţie. Plinius cel Bătrân susţinea că trăia într-un deşert, fiindcă totul în jur era otrăvit. Modelul acestui monstru cu privire ucigaşă e posibil să fi fost ori vipera cu coarne din Egipt (corniţele par de la distanţă zimţii unei coroane), ori zeiţa-cobră Uraeus, care personifica ochiul arzător al lui Ra, şi împodobea fruntea faraonilor căci conţinea esenţa proprietăţilor Soarelui, fertilizant şi în acelaşi timp capabil să usuce şi să ardă.
   Faptul că ucidea cu privirea pe oricine se apropia, fără să-l bage de seamă şi fără să-l privească el cel dintâi, l-a facut să simbolizeze puterea regala care îi fulgera pe cei ce nu-i acordă respectul cuvenit, dar şi, în sens mai larg, primejdiile mortale ce pândesc existenţa umană dacă nu sunt "zărite" din vreme. Vasiliscul nu putea fi ucis decât punându-i-se în faţă o oglindă în care să-şi reflecte privirea.
Cu timpul, monstrul şi-a adăugat noi elemente fabuloase: se năştea în zodia câinelui dintr-un ou de cocoş bătrân de şapte sau paisprezece ani, ou perfect rotund şi acoperit cu o piele aspră, ascuns în bălegar şi clocit 40 de zile de o broască râioasă. (În 1474, la Basel, a fost ars pe rug un cocoş vrăjitor acuzat de a fi ouat vasilisci). Datorită naşterii, a luat înfăţişarea unui cocoş cu coadă de dragon sau a unui şarpe cu aripi de cocoş; în ambele cazuri purta coroană. Apoi a devenit un cocoş galben încoronat, cu două perechi de picioare, aripi mari şi coadă de şarpe.
   În 1202, la Viena, un brutar a fost acuzat că a cobit apariţia unui vasilisc într-o fântână; pe fundul ei se zărea ceva strălucind, miasme insuportabile se ridicau la suprafaţă. Ucenicul coborât în fântână şi cu greu readus, a mărturisit că a vazut un monstru teribil jumătate cocoş, jumătate şarpe, cu ochi şi piele strălucitoare. Un erudit aflat în apropiere a recomandat folosirea oglinzii şi monstrul şi-a dat sufletul îndată ce şi-a zărit propriul chip. Gravură înfăţişându-l pe acest vasilisc s-a bucurat de mare succes. El avea acum cap de cocoş şi coroană, patru picioare şi trup solzos de şarpe.
   În alchimie, vasiliscul simboliza focul devastator, preludiu al transmutaţiei metalelor.
   Vasiliscul este subiectul multor opere literare româneşti, precum poezia Vasiliscul şi Aspida de Şerban Foarţă şi Andrei Ujică (aceasta a inspirat şi piesa omonimă a trupei Phoenix). Aceasta este inspirată de o faimoasă carte medievală tradusă în limba română din greceşte, intitulată Fiziologul, de fapt un bestiar de tip medieval, în care erau incluse si tot felul de fiinţe fantastice. În această poezie vasiliscul semnifică prefigurarea ispitei care marcheaza hotarul dintre inocenţa copilăriei şi deschiderea erotică a Adolescenţei. Organizată sub formă de triptic, poezia se prezintă cititorilor pe un fundal de descântec pentru a vindeca dragostea care ucide: " -Ieşi deochi / dintre ochi... / Ochii cei vătămatori / şi de foc săgetatori. / Învăliţi să fie cu perdele albe. / să nu mai priveasca la obraze dalbe, / amin!" fiindca obrazele albe adică inocente sunt tentate să cadă sub puterea sa malefică: " N-o puteai privi în ochi / că erai de dediochi, / că mi te lua ea-n primire / dintr-o singură privire: / jivina / divina / care-nvenina!... Mai descântaţi-i din harfe / ălui de nu e şarpe..." 

sursa:ipedia.ro