Cometele - Corpurile ceresti ale oricarui sistem solar
Pana in anul 1995, 878 de comete au fost catalogate si orbitele lor au fost calculate. 184 dintre acestea sunt comete periodice (avand perioada orbitala mai mica de 200 de ani); celelalte sunt indubitabil periodice, dar orbita lor nu a fost determinata inca cu acuratete.
Cometele poarta uneori numele de "bulgari de zapada murdari" sau "bulgari de noroi inghetati". Sunt compuse dintr-o mixtura de gheturi (apa si gaze inghetate) si pulberi care din anumite motive nu au fost incorporate in compozitia planetelor cand a luat nastere sistemul solar. Din aceasta cauza sunt considerate ilustrate foarte interesante ale istoriei timpurii a sistemului solar.
Cand sunt pozitionate in apropierea Soarelui si sunt active, cometele prezinta cateva parti distinctive:
- nucleul: relativ solid si stabil, compus in mare parte din gheata si gaz cu un procent mic de pulberi si alte solide;
- coama: nor dens de apa, dioxid de carbon si alte gaze neutre sublimate din nucleu;
- norul de hidrogen: imens (milioane de km in diametru) formand un invelis foarte rarefiat de hidrogen neutru;
- coada de praf: pana la 10 milioane de km lungime, compusa din particule de praf cu aspect de fum, antrenate din nucleu de gazele evadate; este cea mai proeminenta parte a cometei, vizibila cu ochiul liber;
- coada de ioni: are cateva sute de km lungime, fiind compusa din plasma, intretesuta cu raze si extensii ale coroanei solare, cauzate de interactiunea cu vantul solar.
Cometele sunt invizibile cu exceptia celor situate in apropierea Soarelui. Majoritatea cometelor au o orbita puternic excentrica, ce le poarta cu mult in afara orbitei lui Pluto; acestea sunt vazute o singura data si apoi dispar pentru cateva milenii. Numai cometele cu perioade relativ scurte (precum cometa Halley) stau in preajma orbitei planetei Pluto o mare parte a perioadei de parcurgere a orbitei lor. Dupa in jur de 500 de treceri pe langa Soare, cea mai mare parte a ghetii si gazului unei comete se pierde, ramanand un obiect compus din roca, foarte asemanator ca aspect cu un asteroid. (E posibil ca jumatate din asteroizii din apropierea Pamantului sa fie comete "moarte".) O cometa a carei orbita o poarta in apropierea Soarelui poate sa se loveasca de una din planete sau de Soare sau sa fie deviate in afara sistemului solar prin intalnirea in special cu Jupiter.
Cea mai cunoscuta cometa este de departe Cometa Halley, dar SL 9 a fost o "mare lovitura" timp de o saptamana in vara lui 1994. Ploaia de meteori are loc atunci cand Pamantul trece prin orbita unei comete. Unele au loc cu mare regularitate: ploaia de meteori Perseidele are loc in fiecare an intre 9 si 13 august cand Pamantul trece prin orbita cometei Swift-Tuttle. Cometa Halley este sursa ploii Orionidelor in octombrie. Multe comete sunt descoperite de astronomi amatori. Deoarece cometele sunt stralucitoare numai cand se gasesc in apropierea Soarelui, ele sunt vizibile numai la rasarit sau apus.
Cometa Shoemaker-Levy 9 a fost descoperita de Eugene si Carolyn Shoemaker si David Levy in 1993. La putin timp dupa descoperirea acesteia, s-a constatat ca aceasta are o traiectorie eliptica si aceasta implica o coliziune cu planeta Jupiter. A fost dificila calcularea traiectoriei cometei inainte de trecerea ei in 1992 pe langa planeta amintita mai sus. In 1992, SL 9 a trecut pe langa planeta Jupiter in interiorul limitei Roche. Cometa s-a separat atunci in 21 de fragmente distincte care s-au dispersat pe milioane de kilometri in jurul planetei Jupiter. Dimensiunile si masa acestor fragmente, precum si a cometei in starea initiala (inainte de separare) sunt inca necunoscute in momentul in care a fost scrisa aceasta prezentare. Se estimeaza ca, in starea initiala, diametrul cometei era intre 2 si 10 km iar diametrul celui mai mare dintre fragmente era intre 1 si 3 km. Intre 6 Iulie 1994 si 22 Iulie 1994 fragmentele au intrat in atmosfera superioara a planetei Jupiter. Aceasta a fost prima data cand oamenii de stiinta au avut ocazia sa fie martorii unei coliziuni a doua corpuri extraterestre.
SURSA 02
Aparitii a unor mari comete au fost observate ca fenomene atmosferice pâna 1577, când astronomul danez Tycho Brahe a dovedit ca sunt corpuri ceresti. În sec al XVII-lea Isaac Newton, marele savant englez, a demonstrat ca miscarile cometelor se supun la aceleasi legi ca planetele când vine vorba de orbita. Comparând elementele orbitale de la alte comete, Edmund Halley a aratat ca: cometa aparuta în 1682 este identica cu cele din 1607 si 1531, si a prezis cu succes întoarcerea cometei, care a reaparut în 1758.Aparitiile Cometei lui Halley sunt relatate înca din anul 240 î.Hr.Cometa lui Halley a trecut pe lânga Soare cel mai recent în anul 1986.În luna Martie a acelui an în timp ce cometa se îndeparta de Soare au fost surprinse imagini de la transmise de catre Vega 1 si 2, statii de transmitere sovietice, de catre Giotto, lansat de catre Agentia Europeana pentru Spatiu, si de pe 2 statii Japoneze.
Compozitia
O cometa este formata din nucleu, aratând ca o stea privita cu ochiul liber, învelit într-un nor nebulos numit coama. Astronomul american Fred L. Whipple a dovedit, în 1949, ca nucleul unei comete, care continea de fapt toata masa acesteia, este de fapt un bulgare murdar o aglomerare de gheata si praf.
Dovezi, pentu teoria bulgarului , sunt foarte multe. În primul rând, gazele si particulele observate în coamele si cozile cometelor sunt cele mai multe din gazele, moleculele, radicalii, din cele mai obisnuite elemente din spatiu: hidrogen, carbon, nitrogen si oxigen. Radicalii, de exemplu, ai CH, NH si OH pot fi rupte din moleculele stabile CH 4(metan), NH3(amoniu), H2O(apa), care pot exista înghetate sau mai complex, sub forma unor compusi foarte reci în nucleul cometei. Alt lucru ce dovedeste teoria bulgarului este ca cometele cele mai bine observate deviaza încet dar cu o mare semnificatie, din punctul de vedere al miscarii gravitationale Newtoniene. Acest lucru este o dovada clara ca gazele produc o reactie ce are ca efect miscarea nucleului astfel încât sa nu mai urmeze calea previzibila. O alta dovada sunt cometele de perioada scurta, care fiind analizate, au adus alta dovada: cometele pierd din materialele ce o compun, o concluzie asteptata în cazul structurii propuse de Whipple.
Capul cometei, incluzând coama ce îl acopera, poate sa fie mai mare ca Jupiter sau chiar ca Soarele, în marime. Portiunea solida din cele mai multe comete au totusi volumul de numai câtiva kilometri cubici.
Efectele Solare
Când o cometa se apropie de Soare, caldura solara evapora, sau sublimeaza, gheata astfel ca aceasta straluceste foarte tare. Apropiindu-se de Soare cometa mai poate sa-si creeze înca o coama sau chiar mai multe, acestea având lungimi de milioane de kilometri în spatiu. De obicei coama cometei are directia opusa Soarelui, chiar si atunci când cometa se îndeparteaza de Soare. Partea gazoasa a coamei este foarte bine structurata, formata din molecule ionizate, incluzând si monoxid si dioxid de carbon. Moleculele de gaz sunt aruncate de vântul solar, un curent de gaze foarte fierbinti, în continuu scoase de coroana solara, ultima atmosfera a soarelui, la o viteza de 400 km/s. Cometele arata frecvent si coame curbe compuse din praf suflat din coama de presiunea radiatiilor solare.
Cometa plecând de la Soare, este pierdut din ce în ce mai putin gaz si praf, si cozile dispar. Unele dintre comete, cu orbita scurta, au coamele asa de scurte încât sunt practic invizibile. Pe de alta parte, coada a cel putin unei comete a depasit 320 de milioane de kilometri în lungime. Variatiile lungimilor coamelor, împreuna cu apropierea dintre Soare si Pamânt, conteaza pentru vizibilitatea cometelor. Pâna acum sunt date despre 1 400 de comete, mai putin de jumatate au fost vizibile ochiului liber, iar mai putine de 10% erau clar vizibile.
Perioade si Orbite
Cometele au orbite eliptice, iar perioadele a peste 200 de comete timpul luat de o cometa de a merge pe orbita a fost calculat. Cometa lui Encke are o perioada de numai 3,3 ani; Cometa lui Donati (cea din 1858) trece odata la 2000 de ani; dar majoritatea cometelor au o orbita mult mai mare. Majoritatea orbitelor cometelor sunt atât de vaste încât virtual sunt mult mai mari acele comete care au orbite ce duc afara din sistemul solar, dar astronomii observând cu atentie au gasit ca ele sunt de asemenea elipse, în ciuda faptului ca au o mare excentricitate, si cu perioade masurate la zeci de milioane de ani. La sfârsitul miscarii lor, departe de Soare, orbitele multor comete sunt modificate semnificant de stele, si chiar de efectul total al discului Galactic.
Nici o cometa nu s-a apropiat de Soare cu o orbita hiperbolica; asta ar însemna ca acea cometa ar avea origini din afara sistemului solar, dintr-un spatiu interstelar. Unele comete, oricum, ar putea sa plece din sistemul solar, fara sa se întoarca, din cauza unor mici alteratii ale orbitelor lor din cauza interactiunii cu gravitatiile altor planete. Astfel de actiuni s-au observat, dar la scala mica. Aproape 160 de comete de perioada mica au a orbite ce au fost modificate de planeta Jupiter, si este spus ca apartin familiei lui Jupiter. Perioadele lor sunt de la 3,3 pâna la 9 ani sau mai mult.
Grupe de Comete
Când mai multe comete calatoresc pe aceeasi orbita, se spune ca sunt membre din acelasi grup de comete. Cel mai faimos grup este cel care include si faimoasa cometa Ikeya-Seki, cea din 1965, si altele care au perioade de aproape o mie de ani. Astronomul Brian G. Marsden a dedus ca, cometa din 1965 era mai stralucitoare ca cea din 1882 un rezultat al fragmentarii altei comete, posibil în anul 1106. Aceasta cometa si altele din grup sunt probabil parti dintr-o cometa mai mare, care s-a fragmentat acum milioane de ani.
Exista o relatie strânsa între orbitele cometelor si acele particule care produc ploi de meteori (meteoriti). Astronomul italian Giovanni Virginio Schiaparelli a dovedit ca meteorii din Persia, care apar anual la în jurul datei de 12 August, au legatura cu cometa Swift-Tuttle. Similar meteorii din Leonidia, care apar anual în Noiembrie, sunt în legatura cu cometa Tempel-Tuttle. Câteva alte ploi au fost corelate cu orbite ale unor comete, si sunt explicate ca si curenti de mici molozuri care curg dintr-o cometa.
Odata se credea ca cometele vin dintr-un spatiu interstelar. Totusi nici o teorie detaliata nu este acceptata, multi astronomi cred ca cometele au originea în partea rece si îndepartata a sistemului solar. Astronomul olandez Jan Hendrik Oort a evidentiat ca un nor facut din materiale ce compun comete se afla dupa orbita lui Pluto, si unele efecte gravitationale a unor stele ar putea trimite material catre Soare, unde devine vizibil sub forma unor comete.
Cometele au fost vazute, superstitios, mult timp ca aducatoare de calamitati sau evenimente importante. Aparitia cometei a ridicat si frica ca ar putea una sa loveasca Pamântul. Pamântul de fapt a trecut prin coamele ocazionalelor comete fara nici un efect. Coliziunea cu un nucleu ar avea efecte catastrofice în lumea întreaga, dar probabilitatea acestui eveniment sa se întâmple este foarte mica. Unii savanti sugereaza întâmplarea, în trecut a acestui lucru, de exemplu atunci când a avut un rol climatic în disparitia dinozaurilor.
SURSA 03
Cometele sunt corpuri ceresti mici care se rotesc în jurul unui Soare. În mod normal este vorba de Soarele Sistemului nostru Solar. Majoritatea cometelor sunt formate din trei parti:
* un nucleu central, solid, alcatuit din gaze înghetate, care inglobeaza pietricele si praf
* o coama rotunda sau cap care înconjoara nucleul, formate tot din gaze si particole,
* si o coada lunga de gaze si praf în prelungirea capului. Coada poate atinge o lungime de câteva sute de milioane de km.
Multe comete trec prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori, unele din ele ajung totusi si în apropierea Soarelui, unde capetele lor luminoase si cozile lor lungi si stralucitoare constitue o imagine spectaculoasa. Majoritatea cometelor se apropie de Soare doar pentru o scurta perioada de timp.
Aparitii a unor mari comete au fost observate ca fenomene atmosferice pâna 1577, când astronomul danez Tycho Brahe a dovedit ca sunt corpuri ceresti. În sec al XVII-lea Isaac Newton, marele savant englez, a demonstrat ca miscarile cometelor se supun la aceleasi legi ca planetele când vine vorba de orbita. Comparând elementele orbitale de la alte comete, Edmund Halley a aratat ca: cometa aparuta în 1682 este identica cu cele din 1607 si 1531, si a prezis cu succes întoarcerea cometei, care a reaparut în 1758.Aparitiile Cometei lui Halley sunt relatate înca din anul 240 î.Hr.Cometa lui Halley a trecut pe lânga Soare cel mai recent în anul 1986.În luna Martie a acelui an în timp ce cometa se îndeparta de Soare au fost surprinse imagini de la transmise de catre Vega 1 si 2, statii de transmitere sovietice, de catre Giotto, lansat de catre Agentia Europeana pentru Spatiu, si de pe 2 statii Japoneze.
Compozitia
O cometa este formata din nucleu, aratând ca o stea privita cu ochiul liber, învelit într-un nor nebulos numit coama. Astronomul american Fred L. Whipple a dovedit, în 1949, ca nucleul unei comete, care continea de fapt toata masa acesteia, este de fapt un bulgare murdar o aglomerare de gheata si praf.
Dovezi, pentu teoria bulgarului , sunt foarte multe. În primul rând, gazele si particulele observate în coamele si cozile cometelor sunt cele mai multe din gazele, moleculele, radicalii, din cele mai obisnuite elemente din spatiu: hidrogen, carbon, nitrogen si oxigen. Radicalii, de exemplu, ai CH, NH si OH pot fi rupte din moleculele stabile CH 4(metan), NH3(amoniu), H2O(apa), care pot exista înghetate sau mai complex, sub forma unor compusi foarte reci în nucleul cometei. Alt lucru ce dovedeste teoria bulgarului este ca cometele cele mai bine observate deviaza încet dar cu o mare semnificatie, din punctul de vedere al miscarii gravitationale Newtoniene. Acest lucru este o dovada clara ca gazele produc o reactie ce are ca efect miscarea nucleului astfel încât sa nu mai urmeze calea previzibila. O alta dovada sunt cometele de perioada scurta, care fiind analizate, au adus alta dovada: cometele pierd din materialele ce o compun, o concluzie asteptata în cazul structurii propuse de Whipple.
Capul cometei, incluzând coama ce îl acopera, poate sa fie mai mare ca Jupiter sau chiar ca Soarele, în marime. Portiunea solida din cele mai multe comete au totusi volumul de numai câtiva kilometri cubici.
Efectele Solare
Când o cometa se apropie de Soare, caldura solara evapora, sau sublimeaza, gheata astfel ca aceasta straluceste foarte tare. Apropiindu-se de Soare cometa mai poate sa-si creeze înca o coama sau chiar mai multe, acestea având lungimi de milioane de kilometri în spatiu. De obicei coama cometei are directia opusa Soarelui, chiar si atunci când cometa se îndeparteaza de Soare. Partea gazoasa a coamei este foarte bine structurata, formata din molecule ionizate, incluzând si monoxid si dioxid de carbon. Moleculele de gaz sunt aruncate de vântul solar, un curent de gaze foarte fierbinti, în continuu scoase de coroana solara, ultima atmosfera a soarelui, la o viteza de 400 km/s. Cometele arata frecvent si coame curbe compuse din praf suflat din coama de presiunea radiatiilor solare.
Cometa plecând de la Soare, este pierdut din ce în ce mai putin gaz si praf, si cozile dispar. Unele dintre comete, cu orbita scurta, au coamele asa de scurte încât sunt practic invizibile. Pe de alta parte, coada a cel putin unei comete a depasit 320 de milioane de kilometri în lungime. Variatiile lungimilor coamelor, împreuna cu apropierea dintre Soare si Pamânt, conteaza pentru vizibilitatea cometelor. Pâna acum sunt date despre 1 400 de comete, mai putin de jumatate au fost vizibile ochiului liber, iar mai putine de 10% erau clar vizibile.
Perioade si Orbite
Cometele au orbite eliptice, iar perioadele a peste 200 de comete timpul luat de o cometa de a merge pe orbita a fost calculat. Cometa lui Encke are o perioada de numai 3,3 ani; Cometa lui Donati (cea din 1858) trece odata la 2000 de ani; dar majoritatea cometelor au o orbita mult mai mare. Majoritatea orbitelor cometelor sunt atât de vaste încât virtual sunt mult mai mari acele comete care au orbite ce duc afara din sistemul solar, dar astronomii observând cu atentie au gasit ca ele sunt de asemenea elipse, în ciuda faptului ca au o mare excentricitate, si cu perioade masurate la zeci de milioane de ani. La sfârsitul miscarii lor, departe de Soare, orbitele multor comete sunt modificate semnificant de stele, si chiar de efectul total al discului Galactic.
Nici o cometa nu s-a apropiat de Soare cu o orbita hiperbolica; asta ar însemna ca acea cometa ar avea origini din afara sistemului solar, dintr-un spatiu interstelar. Unele comete, oricum, ar putea sa plece din sistemul solar, fara sa se întoarca, din cauza unor mici alteratii ale orbitelor lor din cauza interactiunii cu gravitatiile altor planete. Astfel de actiuni s-au observat, dar la scala mica. Aproape 160 de comete de perioada mica au a orbite ce au fost modificate de planeta Jupiter, si este spus ca apartin familiei lui Jupiter. Perioadele lor sunt de la 3,3 pâna la 9 ani sau mai mult.
Grupe de Comete
Când mai multe comete calatoresc pe aceeasi orbita, se spune ca sunt membre din acelasi grup de comete. Cel mai faimos grup este cel care include si faimoasa cometa Ikeya-Seki, cea din 1965, si altele care au perioade de aproape o mie de ani. Astronomul Brian G. Marsden a dedus ca, cometa din 1965 era mai stralucitoare ca cea din 1882 un rezultat al fragmentarii altei comete, posibil în anul 1106. Aceasta cometa si altele din grup sunt probabil parti dintr-o cometa mai mare, care s-a fragmentat acum milioane de ani.
Exista o relatie strânsa între orbitele cometelor si acele particule care produc ploi de meteori (meteoriti). Astronomul italian Giovanni Virginio Schiaparelli a dovedit ca meteorii din Persia, care apar anual la în jurul datei de 12 August, au legatura cu cometa Swift-Tuttle. Similar meteorii din Leonidia, care apar anual în Noiembrie, sunt în legatura cu cometa Tempel-Tuttle. Câteva alte ploi au fost corelate cu orbite ale unor comete, si sunt explicate ca si curenti de mici molozuri care curg dintr-o cometa.
Odata se credea ca cometele vin dintr-un spatiu interstelar. Totusi nici o teorie detaliata nu este acceptata, multi astronomi cred ca cometele au originea în partea rece si îndepartata a sistemului solar. Astronomul olandez Jan Hendrik Oort a evidentiat ca un nor facut din materiale ce compun comete se afla dupa orbita lui Pluto, si unele efecte gravitationale a unor stele ar putea trimite material catre Soare, unde devine vizibil sub forma unor comete.
Cometele au fost vazute, superstitios, mult timp ca aducatoare de calamitati sau evenimente importante. Aparitia cometei a ridicat si frica ca ar putea una sa loveasca Pamântul. Pamântul de fapt a trecut prin coamele ocazionalelor comete fara nici un efect. Coliziunea cu un nucleu ar avea efecte catastrofice în lumea întreaga, dar probabilitatea acestui eveniment sa se întâmple este foarte mica. Unii savanti sugereaza întâmplarea, în trecut a acestui lucru, de exemplu atunci când a avut un rol climatic în disparitia dinozaurilor.
SURSA 03
Cometele sunt corpuri ceresti mici care se rotesc în jurul unui Soare. În mod normal este vorba de Soarele Sistemului nostru Solar. Majoritatea cometelor sunt formate din trei parti:
* un nucleu central, solid, alcatuit din gaze înghetate, care inglobeaza pietricele si praf
* o coama rotunda sau cap care înconjoara nucleul, formate tot din gaze si particole,
* si o coada lunga de gaze si praf în prelungirea capului. Coada poate atinge o lungime de câteva sute de milioane de km.
Multe comete trec prin zonele marginale ale Sistemului Solar. Uneori, unele din ele ajung totusi si în apropierea Soarelui, unde capetele lor luminoase si cozile lor lungi si stralucitoare constitue o imagine spectaculoasa. Majoritatea cometelor se apropie de Soare doar pentru o scurta perioada de timp.
Comete celebre
Orbitele cometelor sunt de 2 tipuri: cele de perioada scurta - înconjoara soarele în mai putin de 200 de ani -, si cele de perioada lunga, în peste 200 de ani. Primele se nasc în Centura Kuiper - formata din resturi de materie dintre orbitele planetelor Neptun si Pluto. Celelalte se întâlnesc de ex. în norul Oort, înconjurând Soarele dincolo de toate planetele. Cometele pot fi uneori smulse de pe orbita de catre gravitatia unui alt corp ceresc.
Daca se apropie de Soare cometele se încalzesc si încep sa se topeasca. În acest timp ele pierd o parte din gazele si praful continute în gheata, din care se formeaza coada din spatele cometei.
Evenimente astronomice legate de comete
* februarie-martie 2009: cometa "2007 N3 Lulin" trece prin apropierea Pamântului; în unele zone de pe Pamânt poate fi vazuta chiar si cu un binoclu normal.
sursa:ipedia.ro
0 comments: