Feature news

Showing posts with label Istorie Cinema/Film. Show all posts

Desenele animate - Originea si istoria animatiei



  Ca peste tot in lume, filmul romanesc de animatie s-a nascut prin dezvoltarea graficii jurnalistice, din tendinta fireasca a acesteia de a-si depasi limitele prin animarea imaginilor. Toti marii creatorii de filme de animatie din Romania provin din randul caricaturistilor, grafica jurnalistica reprezentand prima scoala la care s-au format animatorii romani.
   Cei mai multi au fost influentati de idealul estetic al studiourilor americane si franceze, "furand meserie" de multe ori in urma vizionarilor productiilor acestora la cinematograf.
   Perioada de pionierat (1920 - 1948) Activitatea de inceput a animatiei romanesti s-a dezvoltat in conditii materiale cu totul improprii, pur artizanale, spre deosebire de situatia occidentala, unde exista o adevarata industrie a productiei de pelicule de desene animate. Acest fapt precum si lipsa distributiei, concurenta la pret neloial a animatiilor straine, lipsa de personal, aparitia sonorului, au dus la o relativa marginalizare si apoi disparitie a peliculelor de desene animate autohtone in anii '30. Cel mai prolific desenator a fost Aurel Petrescu, avand la activ 11 desene animate confirmate de presa vremii si peste 70 de alte animatii, majoritatea reclame. A avut curajul sa continue productia si in epoca sonorului, probabil copiind pistele filmelor straine. Haplea Primul desen animat pastrat in arhiva nationala se numeste Haplea si a fost creat de catre Marin Iorda in 1927, dupa personajul similar din caricaturile sale. Dificultatile ivite in timpul si dupa realizarea acestuia l-au facut pe Iorda sa renunte la o continuare. A mai realizat, in 1936, doar niste diagrame animate pentru filmul profesorului Dimitrie Gusti, prezentat la pavilionul romanesc al Expozitiei internationale de la Paris din anul urmator. Încercarile de animatie au revenit cu timiditate abia dupa 1939: "Romania etnografica", film terminat, dar needitat (fara montaj) al caricaturistului Dem Caricaturistul - pe atunci - Ion Popescu-Gopo a realizat niste proiecte in 1939, nefinalizate datorita lipsei de sprijin din partea statului "Cei trei muschetari", proiect al caricaturistului Gion, in anul 1943 "Patania lui Ion (poveste trista, dar adevarata)" in regia lui Jean Moraru, acesta avand si cateva incercari anterioare, toate lipsite de succes În aceasta perioada de inceputuri, s-au gasit destui critici gata sa evalueze productiile autohtone prin comparatie cu cele occidentale. Cu toate acestea, publicul larg precum si o serie de personalitati si intelectuali de prestigiu au incurajat creatorii romani si au sustinut dezvoltarea acestei ramuri a celei de-a saptea arte. Îi amintim pe Ion Marin Sadoveanu ("Desenuri animate" in Rampa - 1930), Camil Petrescu ("Despre absurd" in Facla - 1932), Dumitru Ion Suchianu ("Curs de cinematograf" - 1931), Ion Cantacuzino ("Uzina de basme" - 1935), George Calinescu ("Între poezie si feerie" in Adevarul literar si artistic - 1936), la care se adauga multi altii.
   Perioada Studioului Bucuresti (1949 - 1964)
   Perioada desenelor animate realizate intre 1949 si 1964 sta sub umbra personalitatii lui Ion Popescu-Gopo. Dupa incercarea din 1946 a lui Jean Moraru, abia in 1949, alaturi de tatal sau si Matty Aslan, Gopo scoate scurt-metrajul de animatie Punguta cu doi bani. Din 1950, desenele animate au fost produse in cadrul Studioului Cinematografic Bucuresti. Primele erau zoomorfe si constituiau fabule educative in spiritul epocii. În 1951 Gopo produce un alt desen animat: Ratoiul neascultator. Urmeaza, in regia aceluiasi, Albina si porumbelul, apoi: Doi iepurasi (1952) Marinica (1953) O musca cu bani (1954) Surubul lui Marinica si Ariciul rautacios (1955) Galateea (1957) Creatiile care l-au consacrat au fost insa cele cu Omuletul, realizate aceasta perioada: Scurta istorie (1957) Sapte arte (1958) Homo sapiens (1960) Allo! Hallo! (1962). Acestea i-au adus lui Gopo numeroase premii si aprecieri internationale.
   Perioada Animafilm (1964 - 1989)
   Moartea lui Gopo, in 1989, a insemnat si sfarsitul animatiei romanesti clasice. Devenit intre timp societate pe actiuni si fiind lipsit de sprijin din partea statului, Animafilm a decazut treptat, fiind la un pas de faliment. În ultimii unsprezece ani, au fost realizate 15 filme de animatie (doar doua au fost creatie propriu-zisa). Totusi, cu o cifra de afaceri de 110.000 RON, studioul a avut in 2004 un profit de 24.800 RON, datorita unui film de doar cinci minute, "Un alt fel de Love Story", in care Miaunel si Balanel fac educatie sexuala. Actual, studioul primeste doar comenzi de la diverse firme sau fundatii care vor sa-si transmita mesajele educative prin imagine. Datorita faptului ca aceste creatii sunt difuzate in circuit inchis, nu au parte de prea multa publicitate. Cu toate acestea, in strainatate, filmele produse la Animafilm inca se mai editeaza pe casete video (VHS) si DVD. Cele mai cunoscute titluri ar fi "Peripetiile lui Ionut", "Vreau sa stiu", "Uimitoarele aventuri ale muschetarilor", "Robinson Crusoe". Acestea au beneficiat de dublaje facute in tara, in franceza, engleza si spaniola, sau de unele profesioniste, uneori chiar in sistem surround (5.1 canale), in strainatate (cum e cazul "Il trë moschettieri", in Italia). În Romania, mai exista studiouri particulere de animatie, care lucreaza cu tehnica moderna si cu animatori autohtoni. Dupa declinul Animafilm animatorii ramasi fara serviciu au fost recrutati de companii cu capital spaniol sau francez. Dar majoritatea filmelor produse sunt de conceptie straina, pentru export. În 2004 a aparut un desen animat numit "Boborul". Autorul filmului este unul dintre cei mai talentati artisti din generatia de mijloc, care a avut creatii si in cadrul Animafilm: Radu Igazsag care, de altfel, semneaza si scenariul. Dupa ne sugereaza titlul, el se inspira din proza marelui Caragiale, rememorand cele 15 ore ale Republicii de la Ploiesti din 1870. De fapt, filmul este o combinatie intre jocul de actori si animatie. În rolul lui nenea Iancu, joaca Victor Rebengiuc. Filmul lui Radu Igazsag (produs de Fundatia Arte Vizuale si finantat de Centrul National al Cinematografiei) este o adevarata bijuterie, ce dureaza doar 9 minute.


   SURSA 02
 
   Filmul de animaţie, este un gen de film realizat prin animarea personajelor sau obiectelor naturale prin filmarea fotogramă cu fotogramă.
   Animaţia este procedeul complex prin care se realizează efectul de mişcare. Succesiunea de imagini ce reprezintă descompunerea mişcării se realizează în atâtea faze câte sunt necesare ca după filmarea fotogramă cu fotogramă să redea mişcarea dorită. Odată cu această descompunere a mişcării, se urmăreşte ca ea prin proiecţie să redea şi o interpretare artistică, dorită de realizator. În funcţie de dorinţa realizatorului ca tehnică de animaţie se poate folosii tehnici şi procedee diferite: desen, cartoane decupate, păpuşi, ecranul cu ace, gravură, obiecte, pictură, plastilină, fluorescenţă, computer.
Mai există un gen numit film de animaţie combinat cu filmări de personaje reale , un gen de film în care imaginea filmată separat cu personaje reale este combinată cu imaginea obţinută prin animaţie.
   Scurt istoric al filmului de animaţie
   Filmul cu desene animate, filmul care a fascinat şi fascinează universul copilăriei, are o istorie mai lungă decât filmul cu imagini reale din mediul înconjurător cu oameni sau animale.
La început de secol al XIX-lea, prin anul 1829, profesorul belgian Jeseph Plateau care studia stabilirea limitei de rezistenţă a retinei ochiului la lumina solară face o descoperire. Constată că uitându-se la lumina soarelui un timp (25 de secunde în experienţa sa), imaginea soarelui mai persistă în retină un timp oarecare, după ce nu se mai uită. Experienţa sa care pune în evidenţă remanenţa retiniană este foarte importantă mai târziu pentru cinematograf. În baza acestui experiment construieşte un aparat pentru a înşela vederea, pe care l-a numit fenakistoscop în anul 1832.
   Principiul de funcţionare al fenakistoscopului se baza pe realizarea unor desene care reprezentau o imagine în mişcare descompusă într-o serie de imagini fixe, iar apoi recompunerea lor rapidă, astfel ca ochiul să asocieze imaginile văzute sub formă de mişcare.
   Urmează apoi crearea unor aparate diferite ca denumire bazate pe acelaşi principiu, dar care toate foloseau desene care reprezentau o imagine în mişcare descompusă în imagini fixe. Apogeul, dacă se poate spune aşa, îl atinge francezul Emile Reynaud în anul 1888, care realizează ceace se numea teatrul optic, unde desenele reprezentând faze ale mişcării unor pesonaje desenate care exprimau scurte povestioare, sunt făcute pe o bandă transparentă cu perforaţii. Proiecţia se făcea cu ajutorul unei lanterne magice ca sursă de lumină, iar transportul sacadat care asigura proiecţia cadru cu cadru pentru scurt timp era făcută cu ajutorul unei rame cu dinţi (grifă).
   Deci putem spune că filmul de animaţie a anticipat filmul cu imagini reale din mediul înconjurător şi cel cu personaje (oameni sau animale).
   Animaţia românească
   Şi în istoria filmului românesc ca şi în a altor cinematografii, a existat o preocupare deosebită pentru filmele de animaţie.
   În anul 1920, caricaturistul Aurel Petrescu realizează primul desen animat românesc, numit "Păcală în Lună". Acesta nu s-a păstrat însă. Cel mai vechi film românesc de animaţie care a ajuns până la noi este cel creat în 1927 de către Marin Iorda: "Haplea".
   De-a lungul istoriei filmului românesc s-au mai remarcat şi alţii, dar cel care aduce renume mondial animaţiei româneşti este Ion Popescu-Gopo, părintele Omuleţului. Omuleţul care prin Scurtă istorie obţinea în 1957 la Festivalul Filmului de la Cannes "Marele Premiu", Palme d'Or. El, Gopo, este deschizătotul de drum pentru împătimiţii realizatori de filme de animaţie, care a determinat autorităţile să înfiinţeze în anul 1964 studioul specializat "Animafilm". 


   SURSA 03
 
   Bugs Bunny
   Bugs Bunny este un personaj de desen animat foarte popular. El este binecunoscutul iepure din seria de desene animate Looney Tunes ce a luat nastere din desenele lui Tex Avery si Robert McKimson in anul 1940 in Brooklyn, New York. In spatele vocii lui Bugs Bunny se afla Mel Blanc, iar muzica a fost compusa de Carl Stalling, Milt Franklyn si William Lava. Bugs Bunny are un accent ce combina dialectele din Bronx si Brooklyn. Replica lui preferata este binecunoscuta "What's up, Doc?" rostita de cele mai multe ori in timp ce roade un morcov.
   Oficial, Bugs Bunny a aparut pe 27 iulie 1940 in filmul de animatie A Wild Hare. Iepurele animat si-a facut aparitia de-a lungul timpului in peste 150 de seriale, toate, inafara de douasprezece din ele, fiind difuzate frecvent la TV chiar si in prezent. Deseori Bugs Bunny are puterea de a schimba realitatea dupa bunul plac si chiar de a se juca cu legile fizicii, fiind considerat cel mai istet personaj de desen animat. Cu toate astea, daca devine rautacios si egoist toate puterile lui dispar, nereusind sa-si invinga adversarul. Unul dintre cei mai cunoscuti dusmani ai sai este vanatorul Elmer.
Desenele ce il au ca protagonist pe Bugs Bunny par a nu imbatrani niciodata. In 1996 apare in filmul "Space Jam" alaturi de baschetbalistul Michael Jordan, iar in prezent iepurele este logo-ul Warner Bros.
   Dexter's Laboratory
   Dexter's Laboratory (Laboratorul lui Dexter) este un binecunoscut serial american de desen animat, creat de Genndy Tartakovsky.
   Dupa ce a terminat de desenat o balerina inalta si slabuta, Genndy Tartakovsky s-a hotarat sa-i gaseasca acesteia un partener care sa reprezinte exact opusul ei. Astfel s-a nascut personajul Dexter, un baietel scund si indesat. Nu dupa mult timp, pe 20 februarie 1995, este difuzat pe Cartoon Network primul episod din serialul "Dexter's Laboratory".
   Toata actiunea desenului animat se invarte in jurul baiatului genial Dexter, care detine in secret un laborator ascuns dupa biblioteca din camera sa. El este singurul care are acces in acest laborator insa, curioasa lui sora pe nume Dee Dee, reuseste sa se strecoare de fiecare data inauntru. Acesta este motivul pentru care cei doi frati o tin intr-o continua cearta. De asemenea, Dexter are si un rival numit Mandark, un baiat la fel de inteligent ca si el, cu care se intrece in experimente.
   Familia Flinstone
   Familia Flinstone este un serial american de desen animat produs de Hanna-Barbera Productions. Serialul a fost difuzat pentru prima oara in 1960 pe canalul de televiziune ABC si prezenta viata de zi cu zi a unui cuplu (Wilma si Fred Flinstone) si a prietenilor lor (Betty si Barney Rubble). Actiunea desenului animat se petrece in "epoca de piatra", insa toate aventurile personajelor sunt inspirate din viata cotidiana a americanilor din anii 1950.
   Familia Flinstone locuieste alaturi de vecinii si prietenii ei cei mai buni in orasul Bedrock. Acestia duc o viata asemanatoare celei din ziua de azi, avand parte de aceeasi tehnologie ca cea din prezent, insa adaptata la epoca de piatra. Majoritatea lucrurilor sunt facute din piatra, animalele dominante sunt dinozaurii, mamutii si tigrii preistorici, masinile sunt din lemn si sunt pornite cu ajutorul picioarelor, iar imbracamintea lor este confectionata din piele de animale.
   Umorul serialului este dat atat de aventurile prin care trec cele doua familii traznite, cat si prin modul in care reusesc sa-si rezolve sau nu problemele. De asemenea o alta sursa de umor este si felul in care animalele sunt folosite in tehnologie; atunci cand personajele se pozeaza, in interiorul camerei de fotografiat este o pasare care sculpteaza cu ciocul imaginea pe o piatra, sau atunci cand isi fac dus se folosesc de un mamut care ii stopeste cu apa din trompa.
   Serialul a fost difuzat de ABC pana in anul 1966, pentru ca mai apoi sa fie preluat si de alte posturi de televiziune, fiind unul dintre cele mai de succes seriale create vreodata.
   Frumoasa si Bestia
   Frumoasa si Bestia este unul dintre cele mai populare filme clasice de animatie din seria Wald Disney. Premiera productiei a avut loc pe 22 noiembrie 1991 si este o frumoasa adaptare realizata de Linda Woolverton a binecunoscutului basm ce poarta acelasi nume.
   Acest desen animat s-a bucurat de un mare succes nu numai datorita povestii, cat si datorita coloanei sonore. Muzica acestui film a fost compusa de Alan Menken si Howard Ashman, si a facut ca intreaga productie sa fie mult mai bogata. Locul trei in topul celor mai bune filme din acea perioada, incasarile de peste 146 de milioane de dolari si castigarea premiului Oscar pentru cea mai buna coloana sonora au ridicat filmul de animatie rangul unui film legendar.
   "Frumoasa si Bestia" prezinta povestea unei tinere fete pe nume Belle, ce prefera sa fie prizoniera in locul tatalui ei  rapit si tinut in captivitate in castelul unei bestii. Petrecand mult timp in preajma bestiei, Belle ajunge sa o cunoasca si intr-un final sa se indragosteasca unul de celalalt. Astfel, dragostea lor reuseste sa desfaca blestemul, Bestia fiind defapt doar o infatisare monstruasa a unui tanar print fermecator.
   Aceast desen prezinta o poveste deosebita, deoarece este singura in care personajele principale se cunosc foarte bine inainte de a se indragosti. De asemenea, intr-un final povestea ransmite mesajul dragostei adevarate, care nu tine cont de infatisare, ci de frumusetea sufletului. 
   Johnny Bravo
   Johnny Bravo este personajul principal din serialul de desene animate ce-i poarta numele. El a fost creat de Van Partible si a aparut pentru prima oara la TV in doua scurte show-uri facute pentru "Cartoon Network's World Premiere Toons" alaturi de mai multe personje cunoscute din desene animate. Pe 7 iulie 1997 a avut loc la Cartoon Network premiera serialului "Johnny Bravo". Seria originala a desenului a inceput in 1997 cu 12 episoade pilot, a continuat in 1999 cu o alta serie, iar in 2004 a luat sfarsit. In total Johnny Bravo are 4 sezoane si 65 de episoade. In spatele celebrului personaj Johnny Bravo se afla vocea actorului Jeff Bennett.
   Johnny Bravo este un tip narcisist, care are incredere in fizicul lui, insa de fiecare data cand vrea sa abordeze o fata o da in bara. El este obsedat de femei si pe parcursul tuturor episoadelor nu face altceva decat sa incerce sa le agate, insa primeste in schimb palme, pumni sau chiar batai adevarate. Atunci cand vede ca treaba nu a decurs asa cum isi dorea, nu recunoaste niciodata ca a fost penibil si spune una dintre cele mai recunoscute replici ale sale "She wants me" (Ma vrea).
   Imbracat intr-un tricou negru mulat si purtand o pereche de jeans mici Johnny este recunoscut pentru miscarile sale de lupta pe care le simuleaza atunci vrea sa impresioneze o fata. Singura femeie care il admira si are incredere in el este mama sa Bunny Bravo. De asemenea, Suzy, o fata roscata de 5 anisori care sta in acelasi cartier cu Johnny, este indragostita de acesta il urmareste, vorbeste mult si il cicaleste.
   Mica Sirena
   "Mica sirena" este cel de-al 28-lea film clasic de animatie produs de Wald Disney. Productia este o adaptare a povestii cu acelasi nume, scris de Hans Christian Andersen si a fost lansata pe 15 noiembrie 1989 de Walt Disney Pictures si Buena Vista Distribution. Acest film a readus pe picioare din punct de vede financiar compania Wald Disney, deoarece a avut incasari de peste 80 de milioane de dolari in S.U.A.
   "Mica Sirena" a fost primul film de desen animat produs de Disney, in care se folosesc secvente de animatie realizate pe computer. De asemenea, impreuna cu "Frumoasa si Bestia", "Mica Sirena" a fost filmul a marcat perioada de revenire in forta a filmelor de animatie.
Productia a avut un mare succes, iar datorita acestui lucru filmul a continuat cu o a II-a parte numita "Intoarcerea in mare" si cu o a III-a parte numita "Mica sirena III".
   Mickey Mouse
   Mickey Mouse este un personaj de desen animat ce a devenit un simbol pentru Walt Disney. El a fost creat in anul 1928 de catre Ub Iwerks si Walt Disney care, de asemenea, i-a interpretat si vocea. Compania Walt Disney ii sarbatoreste ziua in data 18 noiembrie 1928 odata cu lanseara lui in animatia "Steamboat Willie".
   Micul soricel a evoluat de la un simplu caracter de desene animate si benzi desenate, la unul dintre cele mai recunoscute simboluri din intreaga lume. Mickey Mouse a fost creat ca o inlocuire a desenului animat "Oswald the Lucky Rabbit", acesta fiind un caracter animat mai vechi, ce apartinea de asemenea studiourilor Disney. Dupa mai multe cercetari, animatorul Ub Iwerks a ajuns la concluzia ca oamenilor, si in special copiilor, le sunt mai dragi animalele mici si dragute. Marele success al soricelului Mickey Mouse se datoreaza asemanarii lui cu omul.
   Mickey si Minnie au debutat in scurt metrajul Plane Crazy, lansat in premiera in data de 15 mai 1928. Desenul a fost regizat in mare parte de Walt Disney, iar animatiile au fost realizate de Ub Iwerks. Actiunea desenul il plaseaza pe Mickey Theodore Mouse in postura de aviator amator. Dupa ce isi construieste propriul avion, el ii cere lui Minnie sa i se alature pentru primul zbor. Acesta se dovedeste a fi un sir lung de esecuri amuzante din cauza faptului ca Mickey incerca sa o sarute pe Minnie.
   Animatia care l-a consacrat pe Mickey Mouse a fost "Steamboat Willie". Aceasta a fost printre primele desene animate din lume ce contineau o coloana sonora ce se imbina cu actiunea. Ideea animatiei il punea pe Mickey in postura de capitan al vasului "Steamboat Wille", iar numele pe care il purta era "Captain Pete".
Cu timpul, faimosul soricel cu manusi si pantaloni rosii a interpretat nenumarate roluri, uneori fiind surprins chiar si in postura unui soricel obisnuit (When the Cat’s Away) sau a unui soldat (The Barnyard Battle).
   La 18 noiembrie 1978, in onoarea a celei de-a cincizecia aniversare a vestitului Mickey Mouse, soricelul devine primul caracter de desen animat care are o stea pe Hollywood Walk Of Fame. Datorita marelui success de care are parte, Mickey apare si in multe jocuri video, precum "Mickey Mousecapade","Mickey Mania: The Timeless Adventures of Mickey Mouse, Castle of Illusion Starring Mickey Mouse", precum si in jocuri moderne destinate copiilor de varste mai fragede: "Disney's Magical Mirror Starring Mickey Mouse".
   Ultimul serial animat in care Mickey si-a facut aparitia a fost "Mickey Mouse Clubhouse " in anul 2006. De-a lungul carierei sale, Mickey Mouse a avut peste 150 de aparitii in show-uri tv, benzi desenate sau jocuri video.
   Popeye Marinarul
   Popeye marinarul este un cunoscut personaj de desene animate, indragit de copiii din toata lumea. El a fost creat de Elzie Crisler Segar, iar la inceput a fost un simplu erou de benzi desenate. Pentru prima oara Popeye apare pe 17 ianuarie 1929 in banda desenata Thimble Theatre. El era ilustrat ca fiind un marinar musculos, mereu cu o pipa in gura, ce calatorea in intreaga lume trecand printr-o sumedenie de aventuri.
   Succesul de care are parte face ca Popeye sa devina personaj de desene animate. Actiunea povestii este similara cu cea a benzilelor desenate, numai ca, de data aceasta marinarul are o iubita pe nume Olive Oyl si un dusman numit Brutus. Acest urias personaj negativ al povestii este un pretendent al lui Olive si incerca sa o cucereasca netinand cont de iubitul ei. Din acest motiv, intre Brutus si Popeye se dau lupte in care marinarul castiga de fiecare atat datorita fortei lui, cat si datorita spanacului pe care il mananca. La fel ca si alti eroi de desen animat, Popeye lupta impotriva raului si are propriile reguli pe care le respecta indiferent de situatie.
   Spanacul, secretul fortei sale, a intrat in firul povestii in urma unei erori de tipar. Creatorii lui Popeye s-au inspirat dintr-o publicatie a presei americane, unde spanacul era prezentat ca avand de zece ori mai mult fier decat in realitate. Astfel, spanacul a devenit arma secreta a vestitului marinar si de asemenea, a reusit sa creasca vanzarea de spanac, salvand de la faliment industria de conserve Crystal City din Texas. Din recunostinta, locuitorii Texasului i-au ridicat o statuie eroului marinar.
Dupa ce creatorul lui Popeye moare, serialul este continuat de alti artisti, dintre care cel mai important Bud Sagendorf. In spatele personajului s-a aflat la inceput vocea lui William "Billy" Costello, care a fost inlocuita in 1935 cu cea actorului Jack Mercer. Episoadele " Popeye the Sailor Man" au fost produse de Fleischer Studios pentru Paramount Pictures. Pentru prima oara, Popeye si-a facut aparitia pe micile ecrane intr-un desen Betty Boop in anul 1933 acesta numindu-se chiar "Popeye marinarul". Odata cu aparitia sa, a fost lansata si vestita melodie "I'm Popeye the Sailor Man", scrisa special pentru acest episod.
   Povestea Marianarului Popeye merge mai departe chiar si azi. El este prezent atat la TV, in revistele de benzi desenate cat si pe jocurile pe calculator.
   Sailor Moon
   Sailor Monon este un serial japonez anime al carui scenariu a fost scris de Naoko Takeuchi. Acesta prezinta povestea reincarnarii regatului sistemului solar si lupta cu fortele negative. Protagonistele serialului sunt niste adolescente care se transforma in eroine numite Sailor Senshi (soldat/ luptator), invocand numele lunii si a planetelor. Anime-ul are 5 sezoane, 200 de episoade, 3 filme si 5 seriale speciale si este unul din serialele reprezentative pentru genul magical girls.
   Personajul principal este Usagi Tsukino, o adolescenta de 14 ani, plangacioasa, alintata, plina de viata si deloc responsabila. Viata ei este una linisita pana cand o intalneste pe Luna, o pisica vorbitoare ce are un semn de semiluna in frunte. Acest ciudat animal ii da viata peste cap, spunandu-i ca este aleasa pentru a lupta impotriva fortei intunericului ce va invada orasul Tokyo. Astfel, Usagi invata cum sa se transforme intr-un senshi numit Sailor Moon si incepe sa lupte impotriva raului, cautand Cristalul de argint si printesa Lunii.
   Pentru a reusi sa salveze Pamantul, Sailor Moon nu lupta singura. Ei i se alatura inca patru luptatoare, intruchipari ale planetelor Marte, Venus, Mercur si Jupiter. Impreuna cu acestea, cu Luna, Artemis si Marscatul in frac, Sailor Moon reuseste sa parcurga drumul spre maturizare, spre iubire si intr-un final spre aflarea adevarului despre viata ei anterioara.
   Scooby Doo
   Scooby Doo este un serial de desen animat american, creat de Joe Ruby, Ken Spears si Iwao Takamoto pentru Hanna-Barbera Productions. Show-ul a fost difuzat in premiera de Saturday morning television pe 13 septembrie 1969 cu primul sau episod "What A Night For A Knight". De atunci pana in prezent personajele au avut parte de cateva schimbari, iar serialul s-a bucurat de o larga popularitate.
   Cea mai cunoscuta varianta a desenului animat este cea in care patru adolesceti, Fred "Freddy" Jones, Daphne Blake, Velma Dinkley, Norville "Shaggy" Rogers si cainele lor vorbitor "Scooby-Doo" calatoresc in jurul lumii cu dubita lor numita "The Mystery Machine" rezolvand mistere legate de monstrii, fantome si personje inspaimantatoare. La inceput toate acestea par a fi de domeniul supranaturalului, insa la sfarsitul fiecarui episod tot ce este infricosator si de neinteles este dezvaluit printr-o explicatie rationala.
   Vocile originale din spatele indragitelor personaje apartin lui: Don Messick ca Scooby-Doo, Casey Kasem ca Shaggy, Frank Welker ca Fred, Nicole Jaffe ca Velma si Stefanianna Christopherson ca Daphne. Fiecare personaj in parte are farmecul lui si este recunoscut pentru calitatile sau defectele sale. Fred este liderul si detectivul in cauza, Velma este cea inteligenta care analizeaza intodeauna situatia si gaseste solutii, Daphne este mai mult un pericol public si o fire vulnerabila, iar Shaggy si Scooby-Doo sunt doi lasi, mancaciosi care nu vor neaparat sa dezvaluie mistere. Cei doi din urma sunt principala sursa de umor a serialului.
   Fiecare episod decurge aproximativ la fel. Cei cinci prieteni dau accidental peste un caz in care o creatura sau un monstru teroriza locul in care se afla. Acestia sar in ajutor si incearca sa rezolve misterul. In timp ce cauta suspecti si indicii, gasca descopera monstrul cautat si deseori sunt urmariti de acesta. La final, cand gasesc destule indicii pentru a fi siguri ca mostrul lor nu este unul adevarat, decid sa-l prinda intr-o capcana inventata de Fred. Dau "monstrul" politiei si prezinta cazul foarte clar. Intodeauna ultima replica a vinovatului este "Si as fi scapat daca nu erati voi copii bagaciosi!".
In anul 2002 apare filmul "Scooby-Doo" regizat de Raja Gosnell. Acesta este inspirat din desenul animat Scooby Doo si ii are ca actori in rolurile principale pe Matthew Lillard ca Shaggy, Sarah Michelle Gellar ca Daphne, Freddie Prinze, Jr. ca Fred, Linda Cardellini ca Velma si Neil Fanning ca voce al lui Scooby-Doo. De asemenea, in 2004 apare filmul "Scooby-Doo 2: Monsters Unleashed".
   Tom si Jerry
   Tom si Jerry este unul dintre cele mai cunoscute si longevive seriale de desen animat. Create de animatorii William Hanna si Joseph Barbera pentru Metro-Goldwyn-Mayer, binecunoscutele personajele Tom si Jerry au impresionat de fiecare data prin nesfarsita rivalitate dintre ele. Cei doi animatori au creat de-a lungul carierei lor 114 episoade Tom si Jerry, episoade cu care au castigat de sapte ori premiul Oscar, concurand cu Wald Disney.
   In aproape fiecare episod scenariul se bazeaza pe incercarile lui Tom, un motan alintat, de a-l prinde pe Jerry, soricelul maro ce ii sta mereu prin preajma. De foarte putine ori se intampla ca Tom sa-l prinda pe Jerry si asta din cauza naivitatii motanului. Cu toate ca au avut un mare succes, episoadele acestui desen animat au fost des criticate pentru excesul de violenta de care dau dovada.
   De asemenea, muzica joaca un rol extrem de important in aceste desene animate deoarece ea accentueaza starea de spirit pe care vor sa o transmita personajele. Melodiile au fost create de Scott Bradley, compozitor care a combinat muzica jazz cu cea pop si cea clasica.
Pe langa cele doua personaje principale, isi fac aparitia si alte caractere precum Tuffy, micutul prieten a lui Jerry, Killer, buldogul puternic care il fugareste pe Tom sau Mother Two-Shoes, stapana casei in care locuiesc personajele principale.
   Viata cu Louie
   "Viata cu Louie" este un un serial american de desen animat ce se bazeaza pe copilaria comediantului Louie Anderson, ce a crescut in localitatea Wisconsin alaturi de familia sa. Desenul animat a fost creat de Matthew O'Callaghan si Louie Anderson si a debutat pe 24 decembrie 1994 ca episod special de Craciun al postului de televiziune Fox Kids. Un an mai tarziu apare primul sezon "Viata cu Louie", ce a fost urmat de alte doua pana in 1998, avand in total 39 de episoade.
Louie, personajul principal al serialului, este un copil grasut de opt ani ce traieste in Wisconsin. El are un frate pe nume Tommy Anderson, iar ca prieteni pe Mike Grunewald si Jeannie Harper. O buna parte din umorul serialului se datoreaza lui Andy Anderson, tatal lui Louie, un veteran al celui de al Doilea Razboi Mondial. Aparent acesta este un tata sever, morocanos, caruia nu-i convine mai nimic, insa in realitate este o persoana grijulie la fel ca si mama lui Louie. De asemenea, personajul principal are un dusman, Glen Glenn, care il cicaleste de fiecare data cand are ocazia. 
   Primul sezon al serialului avea ca introducere a fiecarui episod, un monolog despre copilarie si familie tinut de realul Louie Anderson. Aceasta scena se transforma intre timp in desen, iar episodul continua. Spre deosebire de prima serie, celelalte doua au ca introducere o scena in care Louie alearga spre televizor, butoneaza putin telecomanda  si spune: "Sa va zic cate ceva despre familia mea". In generic apar cateva secvente in care Louie isi baga doua bete in nas, sare de pe trambulina in piscina si stropeste toata lumea de pe margine, terminand cu imaginea in care el sta pe saltea in piscina cu televizorul plutind pe o roata de masina.
   Serialul "Viata cu Louie" este unul foarte popular si indragit, fapt pentru care a castigat doua "Daytime Emmy Awards".  


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Istoria Cinematografului

  Edwin S. Porter a renuntat la regie in anul 1916 si s-a intors la meseria pe care o iubea - lucrul la propriile-i masinarii. In anul 1941, el s-a stins din viata.
   David Wark Griffith - numit "Parintele filmului american" s-a nascut in Kentucky (oraselul La Grange). A fost actor la diverse companii de teatru pana cand a ajuns sa joace pentru compania de film "American Mutoscope and Biograph" (1908). Ulterior el a devenit regizor la un studio din New York. Pentru Biograph, Griffith a realizat peste 450 de filme. In tot acest timp, si-a strans in jur o echipa de profesionisti, inclusiv cativa actori cunoscuti ai vremii (Mary Pickford, surorile Gish, Mabel Normand, Mae Marsh) si regizori cunoscuti (Mack Sennet si Erich von Stroheim). Griffith a colaborat foarte mult cu legendarul operator Billy Bitzer.
   In 1913, Griffith a parasit compania Biograph pentru a se muta in studiourile companiei Reliance-Majestic, apoi a devenit producator independent. Filmele sale "Judith of Bethulia" (1914), "The Birth of a Nation" (1915) si "Intolerance" (1916) l-au consacrat ca fiind cel mai mare producator de filme al Americii. "Nasterea unei natiuni" este considerat unul dintre cele mai importante filme facute vreodata. Elementele sale rasiste au provocat proteste, manifestatii si violenta ce au dus la cenzura filmului.
   In 1920, alaturi de actorii Douglas Fairbanks, Mary Pickford si Charlie Chaplin, Griffith a fondat "United Artists Corporation", o puternica casa de productie. Dintre filmele pe care le-a realizat in aceasta perioada amintim: "Broken Blossoms" (Muguri Zdrobiti - 1919), "Way Down East" (1920), "The Orphans of the Storm" (1922), "America" (1924), "Battle of Sexes" (1928) si "Lady of the Pavements" (1929). Toate aceste filme sunt mute, cu exceptia ultimului care era cantat. Griffith a realizat si doua filme sonore: "Abraham Lincoln" (1930) si "The Struggle" (1931) - dar nu au avut la fel de mare succes precum filmele mute.
   Peste ocean, in Marea Britanie, cinematograful a inceput sa devina din ce in ce mai fascinant. Cea mai importanta institutie care s-a ocupat de film la inceputurile sale a fost Scoala de la Brighton. Scoala a fost fondata in anul 1851, de catre Sir Henry Cole si era o scoala de arta si arhitectura. Reputatia scolii a crescut in anul 1925 cand studentii au cucerit un mare numar de medalii la "Exposition des Arts Decoratifs et Industriels in Paris". O sectie importanta a acestei scoli este scoala de film, unde au absolvit cineastul George Albert Smith, descoperitorul prim-planului si John Williamson, celebru pentru introducerea decupajului regizoral. Scoala de film de la Brighton activeaza si in prezent si este una dintre cele mai solicitate scoli de cinema din Europa si din lume.
Industria filmului francez (cea mai puternica inaintea Primului Razboi Mondial) a fost marginalizata dupa razboi. Cu toate acestea, nici o tara nu a avut atata devotament si pasiune pentru arta filmului asa cum au avut-o cineastii francezi. Intr-o atmosfera tensionata de razboi, filmul a capatat o semnificatie unica in viata intelectuala franceza de la inceputul secolului XX.
   Una dintre cele mai importante companii de productii cinematografice a fost creata in anul 1895 de catre Leon Gaumont. Gaumont s-a lansat in fabricarea aparatelor de fotografiat si de filmat in aprilie 1896 cand a propus clientilor sai un aparat care inregistra si proiecta imagini animate - cronofotograful imbunatatit al lui Georges Demeny. Strainii s-au dovedit cei mai fideli cumparatori ai noului aparat. Pe langa aparatul propriu-zis, strainii cumparau si filmuletele demonstrative realizate de catre echipa lui Gaumont. In 1900, la Expozitia Universala, Gaumont a prezentat noua sa inventie, aparatul sonor care imbina un proiector si un fonograf.
   Leon Gaumont isi continua cercetarile asupra sunetului si culorii si in 1906 comercializeaza cronofonul. Din echipa lui Gaumont faceau parte printre altii Louis Feuillade (a devenit director artistic), Leonce Perret, Henri Fescourt si Emil Cohl (realizatorul primelor desene animate).
Dupa ce a deschis cate o sala de proiectie pe cele mai cunoscute bulevarde din Paris, Gaumont a achizitionat hipodromul din Paris si l-a transformat in cea mai mare sala de cinema din lume. Hipodromul a devenit Gaumont Palace si si-a deschis portile in septembrie 1911. Sala dispunea de 3400 de locuri si avea o inaltime de 20 de metri. Dupa moartea lui Louis Feuillade (februarie 1925) productia cinematografica se opreste.
   Leon Gaumont semneaza o colaborare cu Metro-Goldwyn, astfel luand nastere compania Gaumont Metro Goldwyn (G.M.G.). Dintre productiile acestei companii amintim "Ben Hur" (de Fred Niblo) si "Napoleon" (de Abel Gance).
   SURSA 02
 
  Data de 28 decembrie 1895, marchează nu numai prima proiecţie cinematografică, ea marchează şi naşterea unei noi arte, arta cinematografică, cea de-a şaptea artă cum mai este cunoscută, şi o nouă industrie, industria cinematografică. Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreţ de oamenii serioşi. Mulţi din cei care au contribuit la temelia acestei noi arte de exprimare, şi-au început activitate exploatând câte un nickel odeon (în traducere liberă templu al artei de doi bani), cinematograful de mai târziu.
   Primul promotor al noii arte şi industrii, se poate spune că a fost Louis Lumière. El realizează primele filme alegându-şi diferite subiecte hazlii din însăşi fabrica lor de aparate de fotografiat. Astfel au fost realizate pelicule ca Tâmplarul, Fierarul, Dărâmarea unui zid. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viaţa de familie: Dejunul lui Bébé, Borcanul cu peştişori roşii, Ceartă între copii, Baia de mare, Partida de carţi, Partide de table, Pescuitul crevetelor. Fratele său Auguste Lumière, filmează câteva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatălui lor, una dintre ele numindu-se Femei care ard ierburi.
   Auguste si Louis LumiereLouis Lumiere a fost primul operator de actualităţi. In iunie 1895, când proiecţia cinematografică se făcea numai sub titlu de experienţă, el filmează cu ocazia Congresului de fotografie, sosirea participanţilor coborând din vapor la Neuville sur Saone. Succesul obţinut de fraţii Lumière cu prima proiecţie cinematografică, îi determină pe aceştia să angajeze operatori care să înregistreze pe peliculă aspecte din viaţa cotidiană. Aceştia sunt cei care au făcut posibilă apariţia jurnalului de actualităţi, documentarului, reportajului, precum şi primele montaje de film. Primul montaj de film îl realizează Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre activitatea pompierilor (ieşirea cu pompa, punerea în baterie, atacul focului şi salvarea).
   Fraţii Lumière, pun la punct pentru prima dată un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor alb negru se făcea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degrabă filme colorate decât filme color.


   SURSA 03
 
  Prima proiecţie cinematografică publică a unui film, cu aparatul fraţilor Lumière, are loc la 28 decembrie 1895, la Paris, în localul "Grand Cafe", Boulevard des Capucunes. Filmul proiectat e intitulat La Sortie des Usines "Lumière" (Ieşirea din Uzinele Lumière). Un alt film foarte important a fost Sosirea unui tren în gară, care a rulat, imediat după premiera franceză, şi la Bucureşti.
   Această dată de 28 decembrie 1895, marchează nu numai prima proiecţie cinematografică, ea marchează şi naşterea unei noi arte, arta cinematografică, cea de-a şaptea artă cum mai este cunoscută, şi o nouă industrie, industria cinematografică.
  Filmul a fost multă vreme socotit ca un amuzament de bâlci, tratat cu dispreţ de oamenii serioşi. Mulţi din cei care au contribuit la temelia acestei noi arte de exprimare, şi-au început activitate exploatând câte un nickel odeon (în traducere liberă templu al artei de doi bani), cinematograful de mai târziu.
   Investitor, producator (cel care il detine) distributie si consum
   În aceeasi perioada, în America, Thomas EDISON facea demonstratia de sunet kinetoscopic, de conceptie similara cinematografului fratilor Lumière.
   Descoperirile legate de fenomenul cinematograf, dacă-l putem denumi astfel pentru epoca aceea, au mai fost făcute şi de englezul William Horner care creează zootropul, care este în fond un stroboscop perfecţionat, discurile fiind înlocuite cu cilindrii,astfel ca vizionarea se putea face de mai multe persoane.
   Emile Reynaud a fost un profesor de stiinte francez, inventatorul praxioscopului si primul care a realizat o animatie, Pauvre Pierrot 1892.
   In anul 1870, inventatorul francez Emile Reynaud a imbunatatit ideea zootropului si a adaugat oglinzi in centrul tobei. Cativa ani mai tarziu, tot Reynaud a dezvoltat o versiune a zootropului pentru proiectie, folosind un reflector si o lentila care marea imaginile in miscare.
   In 1892 a inceput sa organizeze proiectii publice la Teatrul Optic din Paris, unde sute de desene rulau pe o bobina invartita de insusi Reynaud, proiectii ce durau aproximativ 15 minute. Aaparatul era format dintr-o lanternă magică ca sursă de lumină care concentra radiaţia luminoasă pe o bandă transparentă pe care erau desenate faze ale mişcării unor personaje desenate, care exprimau mici povestioare.
   In anul 1870 in California, fotograful britanic Eadweard Muybridge, in urma unui pariu angajat cu magnatul Leland Stanford, realizeaza o suita de fotografii ale unui cal in galop. Fotografiile au surprins calul cu toate picioarele deasupra pamantului, iar Muybridge a pornit intr-un turneu pentru a-si arata fotografiile in miscare folosind un mecanism pe care l-a numit zoopraxiscop.
   Kinetoscopul, este aparatul care redă imagini în mişcare din lumea reală obţinute cu ajutorul unui kinetograf, mai pe înţeles un aparat de filmat cu suport fexibil de 35 mm cu perforaţii.
   Kinetoscopul este inventat şi realizat de Edison în anul 1890 şi prezentat pentru prima dată la Expoziţia Mondială de la Chicago. Aparatul a fost conceput pentru vizionare unei singure persoane. Începe producerea lui în serie din 1893. Edison a făcut şi o încercare de sonorizare a filmuleţelor, asociind kinetoscopul cu o altă invenţie de a lui fonograful. Pentru durata filmuleţelor, circa 1 minut, a fost o mare reuşită, ţinând cont şi de tehnologiile de atunci.
   Peste ocean, in Marea Britanie, cinematograful a inceput sa devina din ce in ce mai fascinant. Cea mai importanta institutie care s-a ocupat de film la inceputurile sale a fost Scoala de la Brighton. Reputatia scolii a crescut in anul 1925 cand studentii au cucerit un mare numar de medalii la "Exposition des Arts Decoratifs et Industriels in Paris". O sectie importanta a acestei scoli este scoala de film, unde au absolvit cineastul George Albert Smith, descoperitorul prim-planului si John Williamson, celebru pentru introducerea decupajului regizoral. Aceasta activeaza si in prezent si este una dintre cele mai solicitate scoli de cinema din Europa si din lume.


sursa:ipedia.ro 
 
 
Learn more »

Cinematografia - Istoric

  Cinematografia a avut, poate, dintre toate formele artistice, cea mai rapida traiectorie ascensionala si, raportandu-ne si la zilele noastre, putem afirma cu certitudine ca procesul de transformare continua cu aceeasi uluitoare viteza. De-a lungul secolelor, oamenii au experimentat doua dintre dispozitivele(tehnicile) ce vor deveni mai tarziu elemente cheie ale cinematografiei: proiectarea imaginilor cu ajutorul luminii (folosind “camera obscura" si “lanterna magica") si crearea iluziei miscarii prin exploatarea fenomenului optic numit “persistenta viziunii". Aceasta din urma se refera la capacitatea creierului uman de a retine pentru o zecime de secunda ultima imagine proiectata pe retina ochiului. Un film este creat de fapt din mii de fotografii individuale ce se succed intr-o ordine fireasca, iar intre fiecare dintre acestea exista o pauza, insa ochiul uman este “pacalit" de iluzia optica a continuitatii. Desi ecranul cinematografului pare sa fie in permanenta luminat, aproape jumatate din timp el este intunecat. Imaginea da impresia ca tremura sub privirea noastra, sau cel putin asa se intampla in pionieratul cinematografiei, in zilele noastre viteza de proiectare a imaginilor atingand chiar si 30 de cadre pe secunda.
   Descoperirea si dezvoltarea acestor mecanisme s-au facut de-a lungul unui proces gradual si au implicat un numar de inventatori din Europa, Marea Britanie si America, ce au lucrat inca din 1860 la o serie de proiecte cu grade diferite de success. Numele catorva dintre acestia sunt mai rezonante: Edward Muybridge, Louis Le Prince si Ottomar Anschütz, ei realizand masini pentru proiectii ale imaginilor cu o miscare rapida. George Eastman, fondatorul american al Eastman Kodak, Hannibal Goodwin si William Friese Greene, toti au contribuit cu prototipuri pentru filmele animate.
   Insa inceputurile pactului cu imaginatia trebuie cautat cu mii de ani in urma… Principiile si elementele ce stau astazi la baza unor procese atat de complicate si de avansate au constituit forme primitive de divertisment ce pun uneori la indoiala autenticitatea descoperirilor considerate a fi noi in secolul… “postvitezei". Egiptenii si babilonienii descoperisera lumina si umbra, precum si moditati de “exploatare artistica" a acestora cu 5000 de ani in urma. Piesele de teatru cu umbre si oglinzi au reprezentat pentru indepartata civilizatie rasariteana mijloace comune de delectare, iar in China, in timpul dinastiei Chou(1100 i.Hr.) se realizeaze pergamente, care, la derulare rapida pun in evidenta faza succesive ale aceluiasi gest.
   In 1894 “lumea cea noua" era socata de descoperirea facuta de arheologul Austen Henry Layard care, printre ruine apartinand civilizatiei babiloniene, a descoperit prima lentila convexa ce data din secolul al XIX-lea i.Hr.
   Tot chinezii, in vremea lui Mo Ti( filozoful care a explicat pentru prima data fenomenul imaginii refractate folosind analogia cu vasla din furchetul unei barci), proiecteaza imagini rasturnate pe ecrane naturale printr-un oricficiu pe care il numeau “locul de colecatre a luminii , a razelor soarelui". 


   Cinemicrografia
   Supozitii (devenite ulterior certitudini pentru ei) legate de relatia dintre obiecte si lumina au fost elaborate de catre filozofii greci Platon si Aristotel. Conform teoriei primului, ochiul uman este cel care emite lumina pe care obiectele o reflecta, in timp ce pentru Aristotel raportul era invers: obiectele in sine sunt detinatoare de lumina, pe care ochiul are proprietatea de a o vedea. In ceea ce privea reflectia imaginii, s-a observat o dependenta legata de marimea orificiului prin care se facea proiectia: cu cat acesta era mai mic, cu atat imaginea era mai clara, in timp ce raza de lumina ce trecea prin el avea intotdeauna o forma circulara.
   Oamenii sunt comparati de catre Platon cu niste prizonieri legati intr-o pestera, care nu pot privi inapoi si ca atare nu vad lumina soarelui ce lumineaza din spate. În fata lor sunt doar umbre, ale obiectelor si ale lor insisi, proiectate pe peretii pesterii, ce reprezinta lumea sensibila. Simturile ne creaza iluzia ca umbrele pe care le vedem sunt unica lume reala, intrucat noi vedem doar lucrurile sensibile.
   Prima asociere dintre lumina si miscare, ambele create de aceeasi sursa, pare a fi fost facuta de Ting Huan in anul 180 d.Hr., intr-o reprezentatie ce purta numele “Tubul care face ca fanteziile sa apara" .
Camera obscura, atat ca obiect in sine, cat si ca fenomen optic, precursor al aparaturii de filmat si fotografiat din zilele noastre, a constituit o atractie permanenta pentru invatatii mileniului al doilea. Astfel, Yu Chao Lung construia o pagoda in miniatura pentru a observa imaginile rasturnate ce patrundeau prin orificiul ce le directiona pe un ecran, studiind astfel divergenta razelor de lumina. Efectele camerei obscure sunt explicate pe larg in 1267 de Roger Bacon, reprezentant de marca al stiintei medievale, in tratatul sau, De Multiplicatione Speciorum. Insa cel care va folosi pentru prima data camera obscura in scopuri de divertisment va fi Arnaud de Villeneuve, un medic de meserie, dar magician in timpul liber. El a folosit dispozitivul pentru a prezenta “spectacole miscatoare" prin plasarea publicului intr-o camera intunecata, in timp ce actorii interpretau afara. Imaginea reprezentatiei era proiectata pe un perete interior.Camera Obscura Villeneuve “regiza" de regula razboaie sau vanatori de animale, insotite de sunete produse din interior. Similar cu aceste reprezentatii pot fi considerate proiectiile cinematografice efective, in care spectatorii, aflati in sali intunecate, urmaresc imagini animate pe un ecran, antrenandu-li-se atat simtul vizual, cat si cel auditiv…
   Ceea ce apare ca fiind prima ilustrare grafica a unei camere obscure se gaseste intr-o carte scrisa in 1420 de Johannes de Fontana. Desenul intruchipeaza o calugarita ce tine in mana o camera verticala cu o imagine in interior, pe care istoricii au descris-o de multe ori ca fiind o lanterna, desi desenul nu este deloc generos cu detalii ce ar putea sugera acest lucru. In plus, camera obscura contine imaginea pe care lanterna o proiecteaza, in timp ce ilustrarea lui Fontana prezinta imaginea in interiorul obiectului tinut de calugarita, fara a fi asadar “proiectata".
   Un aspect foarte interesant legat de utilizarea lanternei este acela ca era considerata a avea un caracter diabolic, fiind perceputa ca instrument de inducere a temerii in randurile privitorilor. In Franta, spre exemplu, lanterna era denumita “Lanterne de Peur" (Lanterna fricii), atat principiul, cat si efectul ei constituind “facaturi diavolesti".
   Cel caruia ii aprtine descrierea completa a camerei obscure este Leonardo Da Vinci, desi din cauza “scrierii in oglinda" (invers) a acestuia, munca sa de cercetare in domeniu a fost necunoscuta timp de aproape trei secole. Codex Atlanticus si Manuscript D ofereau ambele amanunte detaliate (efecte, observatii, diagrame si explicatii ale principiului de functionare) despre camera obscura, insa au fost publicate abia in 1797 de profesorul Venturi, care a reusit sa descifreze scrisul lui da Vinci. Mai mult decat atat, cu aproximativ 140 de ani inaintea lanternei lui Kircher, Leonardo desena o lanterna ce arata clar o lentila convergenta, o lumanare si un orificiu pe post de cos. Desi nici unul din documentele sale nu contine vreun indiciu de proiectie efectiva a imaginilor, ilustratia sugereaza un obiect intre lumanare si lentila. Asa cum precizam la inceputul acestei introduceri, al doilea element ce a stat la baza obtinerii de “imagini miscatoare" a fost exploatarea fenomenului optic numit “persistenta viziunii". Prima atestare a unei astfel de observatii dateaza din anii 300 i.Hr., filozoful grec Aristotel descriind efectul “postlumina": o imagine persistenta (ce se estompa treptat) dupa fixarea privirii pe soare. Poetul si filozoful roman Titus Lucretius Carus largea in anul 65 i.Hr. sfera de observatie, descriind principiul persistentei viziunii ca fiind efectul optic de miscare continua produs pe retina in momentul in care sunt vazute imagini statice intr-o secventialitate rapida, fiecare dintre ele pastrandu-se pentru cateva momente.Fantascopul Principiul acestuia va fi redescoperit si demonstrat de astronomul si geograful grec Ptolemeu din Alexandria in anul 130 d. Hr.
   In ciuda acestor timpurii descoperiri, abia in 1832 omul de stiinta belgian Joseph Antoine Ferdinand Plateau va folosi (dupa o studiere aprofundata a cercetarilor in domeniu facute de francezul Peter Mark Roget in 1820) pentru prima data principiul in crearea unui dispozitiv (folosit ulterior pe post de jucarie) numit “phenakistoscope“ (“fantascope" sau “roata magica") ce facea ca imaginile desenate serial pe un cerc sa para in miscare. Mecanismul, considerat precursorul filmelor din ziua de astazi, a fost inventat simultan si de austriacul Simon von Stampfer.
   ZoetropulAcesta era inceputul unei nesfarsite serii de prelucrari si imbunatatiri ce aveau sa duca la miracolul numit cinematograf. Astfel, in 1834 William George Horner inventa zoeotropul (“daedalum" sau “daedatelum", dupa cum il numea Horner insusi), bazat pe “phenakistoscope"-ul lui Plateau si reprezentand o forma mecanica incipienta de “proiector" ce continea un set de imagini statice care, invartite intr-o maniera circulara, crea iluzia miscarii.


   SURSA 02
 
   La inceputul secolului XIX, oamenii de stiinta au remarcat un nou fenomen vizual: o suita de fotografii individuale, puse in miscare, poate genera iluzia miscarii. Ei au atribuit aceasta experienta fenomenului numit inertia perceptiei optice, unde retina ochiului retine o fractiune de secunda imaginea dupa ce aceasta a disparut. Capacitatea ochiului de a retine imagini vizuale, a fost considerata un principiu fundamental in dezvoltarea filmului, chiar daca relatia sa cu perceptia miscarii inca nu este foarte bine inteleasa.
   In anul 1830, a fost descoperit zootropul. Acesta era constituit dintr-o toba adanca cu o banda de desene in jurul suprafetei interioare. In momentul in care era invartita se producea efectul de miscare.
In anul 1870, inventatorul francez Emile Reynaud a imbunatatit ideea zootropului si a adaugat oglinzi in centrul tobei. Cativa ani mai tarziu, tot Reynaud a dezvoltat o versiune a zootropului pentru proiectie, folosind un reflector si o lentila care marea imaginile in miscare. In 1892 a inceput sa organizeze proiectii publice la Teatrul Optic din Paris, unde sute de desene rulau pe o bobina invartita de insusi Reynaud, proiectii ce durau aproximativ 15 minute.
   In anul 1870 in California, fotograful britanic Eadweard Muybridge, in urma unui pariu angajat cu magnatul Leland Stanford, realizeaza o suita de fotografii ale unui cal in galop. Fotografiile au surprins calul cu toate picioarele deasupra pamantului, iar Muybridge a pornit intr-un turneu pentru a-si arata fotografiile in miscare folosind un mecanism pe care l-a numit zoopraxiscop.
Aceste reusite ale lui Muybridge l-au stimulat pe omul de stiinta francez Etienne-Jules Marey sa creeze un echipament destinat inregistrarii si analizei miscarii omului si a animalelor. Inventia s-a numit camera cronofotografica si putea sa inregistreze mai multe imagini suprapuse una peste cealalta.
In 1885 americanul George Eastman a introdus rola de hartie (pelicula) sensibilizata la actiunea luminii, in locul placilor de sticla individuale folosite pana atunci. In 1889, Eastman a inlocuit rola de hartie, cu celuloid - un material sintetic imbracat cu o emulsie de gelatina.
   Intre anii 1896 si 1912 Melies a realizat 500 de filme, cel mai cunoscut fiind: "Le voyage dans la lune" (1902), care, intr-una din scene prezinta figura animata a lunii, lovita in ochi de o racheta. Acest mic filmulet era o ecranizare dupa Jules Verne. Alte filme care i-au adus lui Melies consacrarea au fost: L'Affaire Dreyfus (1899), Le sacre d'Edouard VII (1902) si Cendrillon (Cenusareasa-1899).
Din pacate, Melies nu a putut sa lupte impotriva marilor companii de productii cinematografice aparute in anii 1910. Dupa Primul Razboi Mondial, filmele sale au fost in mare parte uitate, dar in anii 20 au fost redescoperite si in 1931, Melies a primit Legiunea de Onoare din partea guvernului francez. Henri Langlois (responsabil cu arhiva de film francez) a creat in 1936 Cinemateca Franceza si a salvat o mare parte din filmele lui Melies. Langlois a supravegheat restaurarea lor.
   In Statele Unite, un fost proiectionist, Edwin S. Porter, a preluat comanda productiei de filme in compania lui Edison (1901) si a inceput sa realizeze filme mai lungi care spuneau o poveste. Ca si in cazul filmelor lui Melies, aceste filme necesitau mai multe cadre care trebuiau montate intr-o secventa narativa. Cel mai cunoscut film al lui Porter - si poate cea mai cunoscuta capodopera a inceputului cinematografului - a fost "The Great Train Robbery" (1903), care are meritul de a transforma filmul intr-un spectacol comercial. Cu schimbari rapide de locatii, incluzand actiune intr-un tren in miscare, acest film a oferit spectatorilor o viziune foarte exacta a ceea ce a devenit simbolul spectacolului cinematografic.
   Porter a continuat sa faca filme de scurt metraj pentru Edison pana in anul 1912, cand s-a hotarat sa plece si sa colaboreze cu compania "Famous Players" (stramosul lui Paramount). Din nefericire, lipsit de imaginatie, Porter a realizat filme la fel cum le realiza pentru Edison, singura diferenta fiind ca erau mai lungi. Cu timpul industria l-a depasit.


   Cinematograful Lumiere
   Edwin S. Porter a renuntat la regie in anul 1916 si s-a intors la meseria pe care o iubea - lucrul la propriile-i masinarii. In anul 1941, el s-a stins din viata.
   David Wark Griffith - numit "Parintele filmului american" s-a nascut in Kentucky (oraselul La Grange). A fost actor la diverse companii de teatru pana cand a ajuns sa joace pentru compania de film "American Mutoscope and Biograph" (1908). Ulterior el a devenit regizor la un studio din New York. Pentru Biograph, Griffith a realizat peste 450 de filme. In tot acest timp, si-a strans in jur o echipa de profesionisti, inclusiv cativa actori cunoscuti ai vremii (Mary Pickford, surorile Gish, Mabel Normand, Mae Marsh) si regizori cunoscuti (Mack Sennet si Erich von Stroheim). Griffith a colaborat foarte mult cu legendarul operator Billy Bitzer.
   In 1913, Griffith a parasit compania Biograph pentru a se muta in studiourile companiei Reliance-Majestic, apoi a devenit producator independent. Filmele sale "Judith of Bethulia" (1914), "The Birth of a Nation" (1915) si "Intolerance" (1916) l-au consacrat ca fiind cel mai mare producator de filme al Americii. "Nasterea unei natiuni" este considerat unul dintre cele mai importante filme facute vreodata. Elementele sale rasiste au provocat proteste, manifestatii si violenta ce au dus la cenzura filmului.
   In 1920, alaturi de actorii Douglas Fairbanks, Mary Pickford si Charlie Chaplin, Griffith a fondat "United Artists Corporation", o puternica casa de productie. Dintre filmele pe care le-a realizat in aceasta perioada amintim: "Broken Blossoms" (Muguri Zdrobiti - 1919), "Way Down East" (1920), "The Orphans of the Storm" (1922), "America" (1924), "Battle of Sexes" (1928) si "Lady of the Pavements" (1929). Toate aceste filme sunt mute, cu exceptia ultimului care era cantat. Griffith a realizat si doua filme sonore: "Abraham Lincoln" (1930) si "The Struggle" (1931) - dar nu au avut la fel de mare succes precum filmele mute.
   Peste ocean, in Marea Britanie, cinematograful a inceput sa devina din ce in ce mai fascinant. Cea mai importanta institutie care s-a ocupat de film la inceputurile sale a fost Scoala de la Brighton. Scoala a fost fondata in anul 1851, de catre Sir Henry Cole si era o scoala de arta si arhitectura. Reputatia scolii a crescut in anul 1925 cand studentii au cucerit un mare numar de medalii la "Exposition des Arts Decoratifs et Industriels in Paris". O sectie importanta a acestei scoli este scoala de film, unde au absolvit cineastul George Albert Smith, descoperitorul prim-planului si John Williamson, celebru pentru introducerea decupajului regizoral. Scoala de film de la Brighton activeaza si in prezent si este una dintre cele mai solicitate scoli de cinema din Europa si din lume.
   Industria filmului francez (cea mai puternica inaintea Primului Razboi Mondial) a fost marginalizata dupa razboi. Cu toate acestea, nici o tara nu a avut atata devotament si pasiune pentru arta filmului asa cum au avut-o cineastii francezi. Intr-o atmosfera tensionata de razboi, filmul a capatat o semnificatie unica in viata intelectuala franceza de la inceputul secolului XX.
   Una dintre cele mai importante companii de productii cinematografice a fost creata in anul 1895 de catre Leon Gaumont. Gaumont s-a lansat in fabricarea aparatelor de fotografiat si de filmat in aprilie 1896 cand a propus clientilor sai un aparat care inregistra si proiecta imagini animate - cronofotograful imbunatatit al lui Georges Demeny. Strainii s-au dovedit cei mai fideli cumparatori ai noului aparat. Pe langa aparatul propriu-zis, strainii cumparau si filmuletele demonstrative realizate de catre echipa lui Gaumont. In 1900, la Expozitia Universala, Gaumont a prezentat noua sa inventie, aparatul sonor care imbina un proiector si un fonograf.
   Leon Gaumont isi continua cercetarile asupra sunetului si culorii si in 1906 comercializeaza cronofonul. Din echipa lui Gaumont faceau parte printre altii Louis Feuillade (a devenit director artistic), Leonce Perret, Henri Fescourt si Emil Cohl (realizatorul primelor desene animate).
   Dupa ce a deschis cate o sala de proiectie pe cele mai cunoscute bulevarde din Paris, Gaumont a achizitionat hipodromul din Paris si l-a transformat in cea mai mare sala de cinema din lume. Hipodromul a devenit Gaumont Palace si si-a deschis portile in septembrie 1911. Sala dispunea de 3400 de locuri si avea o inaltime de 20 de metri. Dupa moartea lui Louis Feuillade (februarie 1925) productia cinematografica se opreste.
   Leon Gaumont semneaza o colaborare cu Metro-Goldwyn, astfel luand nastere compania Gaumont Metro Goldwyn (G.M.G.). Dintre productiile acestei companii amintim "Ben Hur" (de Fred Niblo) si "Napoleon" (de Abel Gance). 


   SURSA 03
 
   Cinematografie înseamnă, din punct de vedere etimologic, "scrierea mişcării".
   Cinematografie este înregistrarea unei serii întregi de imagini fotografice succesive, a unui obiect în mişcare cu o anumită cadenţă - analiza mişcării - şi apoi proiectarea acestor imagini cu aceeaşi cadenţă (între 16 - 18 imagini/secundă pentru film mut şi 24 imagini /sec. pentru film sonor) pentru reconstituirea mişcării - sinteza mişcării.
   Analiza mişcării, în cinematografie, este totalitatea operaţiunilor efectuate pentru obţinerea unor faze ale mişcării, sub forma unor imagini negative sau pozitive localizate pe un purtător transparent emulsionat.
   Sinteza mişcării, în cinematografie, este totalitatea operaţiunilor efectuate pentru obţinerea efectului de mişcare de pe un film care conţine imagini pozitive - statice (faze intermediare ale unei mişcări).


   Bazele psihofiziologice ale percepţiei mişcării cinematografice
   Fenomenul cinematografic se realizează pe baza analizei şi sintezei mişcării. Acest fenomen al perceperii mişcării se datorează unor factori fiziologici şi a unor factori psihologici, care se petrec în ochi.
   Dacă privind un obiect luminos imaginea lui se formează pe retina ochiului ca apoi prin nervul optic senzaţia perceperii vizuale a obiectului se transmite la creier. În momentul când obiectul dispare brusc senzaţia perceperii nu dispare concomitent. Acest fenomen de ştergere progresivă se numeşte memorie retiniană. Aceasta are o durată variabilă dependentă de intensitatea excitaţiei luminoase, de compoziţia spectrală a luminii, de durata în timp a excitaţiei luminoase. Cele expuse mai sus sunt factorii fiziologici privind analiza şi sinteza mişcării.
   Factori psihologici sunt memoria asociativă şi persistenţa retiniană. Astfel ochiul observă în jurul lui o serie de imagini transmise creierului care le păstrează; fenomenul este definit ca memorie asociativă şi este factorul psihologic care leagă între ele diferite imagini completând lipsurile dintre ele. Aici intervine şi factorul numit persistenţa retiniană care îndulceşte trecerile de la o fază la alta şi care ajută să mai persiste vechea imagine în creier peste care impune noua imagine. Datorită acestor factori psihofiziologici putem viziona un film.
   Filmul este o serie de fotograme înşirate a unor mişcări. In aparatul de proiecţie cinematografică, redarea fotogramelor se face în aşa fel încât fiecare va sta în faţa ferestrei de proiecţie un anumit timp, după care se va face proiecţia următoarei. Această sucesiune care se face într -un tempo sacadat (cadenţat) este percepută de ochiul uman ca o mişcare naturală. Dacă nu ar exista această persistenţă retiniană, după unii remanenţă retiniană, de fapt un defect al ochiului, nu ar fi putut să apară cinematograful.


   Istoric
   Cinematograful s-a născut la sfârşitul secolului XIX, deoarece a fost nevoie de un drum lung să se atingă nivelele de dezvoltare necesare ale fizicii, chimiei, mecanicii, electrotehnicii, opticii ca abia după aceea să înceapă să se dezvolte tehnica cinematografică.
   Înainte de a vorbi de proiecţia cinematografică, este bine să ne amintim despre camera obscură, cunoscută încă din antichitate, dispozitiv cu care pentru prima dată se putea capta o imagine din mediul înconjurător. Chiar dacă imaginea era răsturnată, era însă o imagine reală. Pe la mijlocul secolului XVII apare lanterna magică, dispozitiv cu care se pot face proiecţii a unor desene executate pe sticlă. Este o proiecţie de tip diascop. Tot cam în acea epocă ca o aplicaţie a lanternei magice apare în China teatrul de umbre.
   Secolul XIX înseamnă pentru oamenii de ştiinţă, secolul marilor căutări şi descoperiri. Referitor la descoperirile premergătoare apariţiei cinematografului, amintim de încercările unui profesor belgian, Joseph Plateau, care în 1829 vrând să stabilească limita de rezistenţă a retinei ochiului, se uită timp de 25 secunde la discul solar. Orbit de lumina puternică a soarelui, este nevoit să stea câteva zile într-o cameră întunecată şi constată că are în permanenţă senzaţia că vede imaginea soarelui, aceasta întipărindu-se pe retină. Cu această experinţă reuşeşte să definească remanenţa retiniană, foarte importantă pentru cinematograf. Realizează în 1832 un aparat pentru a înşela vederea, cunoscut sub nunele de fenakistoscop. Principiul de funcţionare era realizarea unor desene care reprezentau o imagine în mişcare descompusă într-o serie de imagini fixe, iar apoi recompunerea lor printr-o succesiune rapidă datorită memoriei asociative, fenomenul care face ca ochiul să asocieze imaginile vazute.
   În acelaş an, geometrul Simon Ritter von Stampfer, realizează un dispozitiv asemănător pe care l-a numit stroboscop. Acesta este format din două discuri solitare prinse pe acelaşi ax la o anumită distanţă. Pe unul se află diferite stagii care reprezintă imagini fixe rezultate din decompunerea unei imagini în mişcare, iar celălalt are nişte fante, fiecare corespunzând unei imagini. Dacă rotim aceste discuri şi privim prin discul cu tăieturi, vom vedea o imagine în mişcare.
   Descoperirile legate de fenomenul cinematograf, dacă-l putem denumi astfel pentru epoca aceea, au mai fost făcute şi de englezul William Horner care creează zootropul, care este în fond un stroboscop perfecţionat, discurile fiind înlocuite cu cilindrii,astfel ca vizionarea se putea face de mai multe persoane.
   Fotograful francez Emile Reynaud în 1847 perfecţionează zootropul, aşezând în centrul cilindrului nişte oglinzi sub unghiuri egale. Renunţă la cilindrul cu fante, iar imaginile sunt plasate pe interiorul cilindrului, fiecare în faţa unei oglinzi. Noul aparat se numeşte praxinoscop şi el asigurând vizionarea a mai multor spectatori.
   Profesorul austriac Franz von Uchatius cercetător al imaginilor în mişcare, tot cam în acelaşi timp, perfecţionează stroboscopul cu discuri adăugându-i o lanternă magică ca sursă de lumină, iar desenele reprezentând fazele mişcării descompuse le execută pe material transparent (sticlă). Adaugă o lentilă în faţa fantelor celui de-al doilea disc pe post de obiectiv şi proiectează pe un ecran imaginile. Se poate spune că realizează primele desene animate.
   Emile Reynaud realizează la 1888 un aparat mult mai perfecţionat privind proiecţia unor desene animate, numit teatru optic. Acesta esra format dintr-o lanternă magică ca sursă de lumină care concentra radiaţia luminoasă pe o bandă transparentă pe care erau desenate faze ale mişcării unor personaje desenate, care exprimau mici povestioare.
   Vorbele erau înlocuite cu gesturi de pantonimă. Proiecţiile au fost organizate în sala Muzeului Grévin din Paris, aveau o durată de circa 5-10 minute, însoţite de muzică. Deplasarea benzii transparente cu desene se facea sacadat cu o ramă cu dinţi (grifă). Numărul spectatorilor era mare.
Cu toate acestea mecanismul mişcării reale, a lumii înconjurătoare, a oamenilor, nu era încă posibilă.
Pentru a se ajunge la proiecţia cinematografică a trebuit să se descopere arcul voltaic (l808) ca sursă de lumină pentru lanterna de proiecţie, fotografia, fixarea imaginilor pe un suport solid, transparent şi flexibil, a trebuit să se defecteze un aparat de fotografiat cu care se fotografia un cocoş zburând şi să se vadă descompunerea mişcării şi multe alte "nimicuri" pe baza cărora care mai târziu fraţii Lumière în februarie 1895 construiesc primul aparat de proiecţie cinematografică, iar în 28 decembrie al aceluiaşi an efectuează prima proiecţie cu public în subsolul unei cafenele din Paris.
   Nu putem trece cu vederea munca savantului Batuche pe la 1725, care descoperă proprietatea unor materiale în compoziţia căror intră un metal de a se înnegri sub acţiunea luminii; a francezului Joseph Nicéphore Niépce care la 1822, folosind ca material fotosensibil o placă metalică cu o aplicaţie de bitum de Iudeea, introdusă într-o cameră obscură şi expusă timp de circa 8 ore, obţine un fel de matriţă a obiectului expus; a pictorului Jacques Mandé Daguerre care împreună cu Nipce pun bazele daguerrotepiei, realizând fotografii bazate pe acţiunea luminii asupra sărurilor de argint aplicate la început pe o placă metalică. Suportul pentru fotografii a fost apoi sticla de cristal, hârtia şi suportul transparent flexibil, fotosensibil pe bază de halogenură de argint pus la punct de George Eastman în 1884 cea care a făcut posibilă proiecţia cinematografică.
   Este bine să amintim contribuţia importantă a inventatorului Thomas Alva Edison care prezintă la Expoziţia Mondială de la Chicago aparatul numit kinetoscop. Acesta prezenta, numai unui singur spectator imagini în mişcare din lumea reală, imagini obţinute cu un alt aparat numit kinetograf. Imaginile erau pe un suport fexibil de 35 mm, transportate în faţa unui obiectiv de un sistem de transport sacadat cu tambure dinţat, folosindu-se un obturator care avea rolul de a acoperi trecerea de la o fotogramă la alta. Ritmul de trecere a fotogramelor prin faţa ferestrei de vizionare era de 40-60 imagini pe secundă. Ulterior s-a dovedit ca pentru filmul mut erau de ajuns şi 18 imagini pe secundă.
Deoarece aparatul nu asigura decât vizionarea a numai unui singur spectator, pe mulţi alţi inventatori ideea ia pus la muncă pentru a face din această invenţie o afacere profitabilă prin prezentarea filmuleţelor unui număr mare de spectatori. Aşa va apare primul aparat de proiecţie cinematografică.
Prin prima proiecţie cinematografică a fraţilor Lumière, realizată la 28 decembrie 1895la Grand Cafee din Paris, cu o peliculă numită "Ieşirea muncitorilor din uzinele Lumière" a apărut o nouă artă şi o industrie, Industria cinematografică.
   Apar primele studiouri cinematografice, care realizează primele filme (filme mute până în 1927), primele aparate de proiecţie cinematografică(la început cu acţionare manuală), primele aparate de filmat (la început acţionate manual).
   Dezvoltarea tehnicii cinematografice este destul de rapidă.Dezvoltarea electronicii duce la apariţia filmului sonor. Astfel în 1927 apare primul film sonor folosind sistemul Vitaphone, unde înregistrarea se făcea pe placă de gramofon, sistem destul de greoi privind sincronizarea mimică-sunet (celebrul Cântăreţul de jazz cu Al Jolson). Ulterior se renunţă la acest sistem în favoarea celui cu înregistrare optică pe film. La începutul anului 1940 se fac primele încercări de înregistrare magnetică, prin aplicarea pe peliculă a unei piste magnetice.
   In ceea ce priveşte apariţia filmului color, primele încercări le fac Fraţii Lumière, colorând una din pelicule manual cu ajutorul lucrătorilor din uzină, realizând ceace se numea film colorat. Tot ei creează sistemul "Autochrome" prezentându-l la 17 decembrie 1903, însă dificultăţilor de realizare şi exploatare nu s-a utilizat.Ajungându-se la un moment dat într-un impas privind spectacolul cinematografic, Georges Méliès, are ideea de a aplica procedeul de colorare şi la filmele sale.
Odată cu creşterea lungimii filmeler de la 15-20 m la 200 -300 m, Casa de Producţie Pathe din Franţa, creează un sistem cu şablon. Acesta consta în a decupa fiecare obiect, al colora şi al pune pe copiile pozitive care trebuiesc colorate pentru difuzare.O dată cu creşterea producţiei, sistemul devine greoi şi ineficient.
   În 1920, americanii pun la punct un procedeu de realizare a filmului color, cunoscut ca Technicolor. Denumirea de tehnicolor este dată de public tuturor filmelor color,chiar dacă sunt făcute în alt sistem.
În 1929 fabrica de peliculă AGFA din Germania , scoate pe piaţă prima peliculă color, putând fi realizate mult mai uşor producţiile de film color. După cel de-al doilea război mondial apare pe piaţă şi fabrica ORWO, o filială a AGFA rămasă în est, producţia ei satisfăcând necesităţiile fostelor ţări socialiste, cu o calitate comparabilă cu cea a firmei mamă. Dacă la început prelucrarea peliculei necesita utilaje deosebite, după cel de-al doilea război,tehnica de prelucrare se dezvoltă, prelucrarea se îmbunătăţeşte, imaginea devenind cât mai apropiată de realitate.
   În 1933 apare primul film în relief, datorat tot Fraţilor Lumière.
   În jurul anului 1950, datorită dezvoltării televiziunii, apar noi sisteme de proiecţie pe ecran şi redare a sunetului: ecran lat (cinemascop cu sunet mono şi cinemascop cu sunet stereofonic cu înregistrare magnetică pe patru canale), ecran panoramic cu sunet stereofonic pe opt canale cu peliculă de 70 mm tip Tood AO, ecran lat cu peliculă de 35 mm cu mască (ecranul puţin mai mic ca lăţime decât cel cinemascop) iar în ultimii ani sisteme de sonorizare Dolby.
   Primul film pe ecran lat este realizat de că regizorul american Henry Koster în anul 1953, intitulat Parada primăverii.
   De asemenea, pentru divertisment mai sunt proiecţii circulare (sistemul circoramă) folosit de ruşi la Expoziţa Naţională unde într-o sală circulară spectatorul are senzaţia că se află mijlocul acţiunii sau la "Cité des Sciences" din Paris (Geoda). 


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Istoria filmului

    Film este termenul utilizat pentru desemnarea, in acceptiune mai larga, a produsului final al artei si industriei cinematografice.
   Arta si industria cinematografica in vorbirea curenta sunt cunoscute sub denumirea de cinematografie. La randul ei industria cinematografica se imparte in doua sectoare distincte: productia de film si difuzarea lor in sali de cinematograf sau televiziuni, casete video, DVD-uri sau descarcandu-l de pe internet (vizionare on demand).
   Un pasionat de film, care merge la cinematograf frecvent se numeste cinefil, iar valoarea filmului este stabilita de criticul de film, cu ocazia aparitiei productiei de film sau in cazul prezentarii lui la diferite festivaluri de film.
   Festivalurile de film sunt manifestari consacrate, unde juriuri formate din cineasti si critici de prestigiu ai cinematografiilor mondiale, dupa niste criterii stricte premiaza productiile de film ale cinematografiilor nationale participante. La astfel de manifestatii cinematografice a participat si participa si cinematografia romaneasca, obtinand premii importante pentru filmul romanesc.


   Istorie
   Prima proiectie cinematogreafica publica a unui film, cu aparatul fratilor Lumière, are loc la 28 decembrie 1895, la Paris, in localul "Grand Cafe", Boulevard des Capucunes. Filmul proiectat e intitulat La Sortie des Usines "Lumière" (Iesirea din Uzinele Lumière). Un alt film foarte important a fost Sosirea unui tren in gara, care a rulat, imediat dupa premiera franceza, si la Bucuresti.
   Aceasta data de 28 decembrie 1895, marcheaza nu numai prima proiectie cinematografica, ea marcheaza si nasterea unei noi arte, arta cinematografica, cea de-a saptea arta cum mai este cunoscuta, si o noua industrie, industria cinematografica.
   Filmul a fost multa vreme socotit ca un amuzament de balci, tratat cu dispret de oamenii seriosi. Multi din cei care au contribuit la temelia acestei noi arte de exprimare, si-au inceput activitate exploatand cate un nickel odeon (in traducere libera templu al artei de doi bani), cinematograful de mai tarziu.
   Primul promotor al noii arte si industrii, se poate spune ca a fost Louis Lumière. El realizeaza primele filme alegandu-si diferite subiecte hazlii din insasi fabrica lor de aparate de fotografiat. Astfel au fost realizate pelicule ca Tamplarul, Fierarul, Daramarea unui zid. Alte subiecte tot hazlii sunt alese din viata de familie: Dejunul lui Bébé, Borcanul cu pestisori rosii, Cearta intre copii, Baia de mare, Partida de carti, Partide de table, Pescuitul crevetelor. Fratele sau Auguste Lumière, filmeaza cateva pelicule inspirate din activitatea fermierilor la proprietatea tatalui lor, una dintre ele numindu-se Femei care ard ierburi.
   Louis Loumiere a fost primul operator de actualitati. In iunie 1895, cand proiectia cinematografica se facea numai sub titlu de experienta, el filmeaza cu ocazia Congresului de fotografie, sosirea participantilor coborand din vapor la Neuville sur Saone. Succesul obtinut de fratii Lumière cu prima proiectie cinematografica, ii determina pe acestia sa angajeze operatori care sa inregistreze pe pelicula aspecte din viata cotidiana. Acestia sunt cei care au facut posibila aparitia jurnalului de actualitati, documentarului, reportajului, precum si primele montaje de film. Primul montaj de film il realizeaza Louis Lumière prin unirea a patru filme cu durata de un minut despre activitatea pompierilor (iesirea cu pompa, punerea in baterie, atacul focului si salvarea).
   Fratii Lumière, pun la punct pentru prima data un sistem de film color, unde colorarea fotogramelor alb negru se facea manual, cadru cu cadru. Aceste filme erau mai degraba filme colorate decat filme color.
   Primul regizor de film a fost Georges Méliès. Era un om bogat, conducea teatrul Robert Houdin, un teatru care prezenta printre altele si numere de prestidigitatie. Vazand proiectiile cinematografice Lumière, isi da seama ce inseamna noua descoperire pentru industria divertismentului. Cumpara si el un aparat din Anglia, cumpara pelicula si incepe sa filmeze. Primele filme nu se deosebesc ca idee de cele Lumière.
   Dar intamplarea, este descoperitorul trucajului cinematografic. Filmand un omnibuz trecand pe strada, aparatul se blocheaza. Repornind-l pentru a continua filmarea, acum prin acel loc trece un dric. Developand apoi filmul si proiectandu-l efectul este spectaculos, un omnibus se transforma brusc intr-un dric. Acesta este primul trucaj cinematografic. Trebuie remarcat faptul ca miscarea aparatului in spatiu la acea data nu era folosita, imaginea obtinuta fiind un fel de plan general, mai bine zis o scena a unui teatru unde personajele intra spun ceva si ies.
   Primul film pe care-l realizeaza Méliès folosind trucajul, a fost Disparitia unei doamne in octombrie 1896. Aceste disparitii, combinate ulterior cu aparitii , devin un laitmotiv in filmele Méliès. El dezvolta sistemul lanterna magica, aplicandu-l in productia Voiajul in luna (1902), prin crearea de iluzii optice deosebite.
   Georges Méliès, este si primul creator de film politic prin creatia sa, Afacerea Dreyfus (1899). Filmarile se faceau afara la lumina soarelui, cu decoruri pictate pe panza. Fiind tributar teatrului realizarile lui se fac fara miscarea aparatului si nefolosind montajul pentru schimbarea planurilor.
Între anii 1896-1912 Méliès realizeaza circa 500 de filme. Se remarca in afara de Afacerea Dryfus, Voiajul in luna de care am vorbit mai sus si Le sacre d'Edouard (1902) si Cendrillon (Cenusareasa)-1899.
   "Filmul Méliès", este un film ordonat pe tablouri, nu secvente, ci asa cum se prezinta actiunea unei piese de teatru. Méliès in filmele sale pentru o mai mare atractie foloseste procedeul de film colorat al fratilor Lumière, atunci cand aceasta noua industrie intra in impas numarul spectatorilor scazand. Acest lucru il determina pe Méliès sa creasca productia de filme artistice mai lungi ca metraj (200-300 m), pe unele chiar colorandu-le, indepartand-se de miniaturile hazlii de balci.
   Méliès nu a mai putut face fata marilor companii de productie aparute dupa 1910, fapt ce a dus la disparitia lui de pe piata noii industrii, industria filmului. Însa in anul 1931 guvernul francez isi aduce aminte de contributia lui in cotextul cultural al republicii si-i acorda "Legiunea de Onoare". Henry Langois, cel care creeaza arhiva de filme si Cinemateca Franceza ii salveaza marea majoritate a filmelor.
   Nu putem vorbi despre inceputurile cinematografului fara a aminti si de un alt francez contemporan cu Fratii Lumiére si Méliès, un pasionat al noii arte si industrii, Leon Goumont, producator de aparate de filmat si proiectie, cercetator in domeniul adaptarii sunetului si culorii filmului si nu in ultimul rand producator de filme. În compania sa de productie s-a realizat primul desen animat de catre Emil Cohl si a activat unul din cei mai buni regizori francezi ai epocii Louis Feuillade. Goumont a realizat in timp o colaborare cu Metro Goldwyn dand nastere la compania Goumont Metro Goldwyn. Se cunosc doua filme realizate impreuna : "Ben Hur" (versiunea film mut) si "Napoleon".
   Marirea duratei de proiectie si aparitia subiectelor bine determinate cu un mesaj clar face ca numarul spectatorilor interesati de noua arta sa creasca, aparand o retea de sali, numite cinematografe.
În ceea ce priveste aceste locatii, amintim ca Leon Goumont a cumparat Hipodromul din Paris construind o sala de 3400 de locuri.
   Dar filmul nu a ramas in vechiul continent. Devenind o afacere banoasa, incet, incet, incepe sa treaca oceanul. Face o escala in Marea Britanie, unde George Albert Smith, regizor de film, il "imbogateste" cu prim planul si John Willianson cu decupajul regizoral. Ajunge pe noul continent unde gaseste cele mai propice conditii pentru dezvoltare.
   Un proiectionist, Edwin S.Poter, preia compania de productie a filmelor proprietate a lui Edison in anul 1901. Trece la realizarea de filme de fictiune. Nou este ca acestea sunt cadre legate narativ. Reprezentativ este productia "The Great Train Robbery" (1903) care transforma filmul intr-un spectacol comercial. Acesta se remarca prin schimbari rapide de locatii, actiuni cu tren in miscare. Pleaca de la compania lui Edison la compania "Famous Players" (apoi "Paramount"), unde metoda sa regizorala este depasita si se va intoarce la vechea sa meserie, proiectionist (1916).
   În 1908 apare pe firmamentul industriei cinematografice unul din cei mai de seama regizori ai cinematografului american, numit si parintele filmului american, David Wark Griffith. Griffith, actor de profesie, incepe sa joace in film la compania de productie "American Mutascope and Biograph" (1908). Devine apoi regizor la "Biografh", realizand 450 de filme. La acest lucru contribuie si echipa de profesionisti cum sunt acritele Mary Pickford, Surorile Gish, Mabel Noemand, Mae Marsh, precum si regizori ca Mark Sennet si Erich von Stroheim, iar ca operator, renumitul epocii, Billy Bitzer. Dupa anul 1913, pleaca de la "Biograph" la "Reliance-Majestic", apoi devine independent. Realizeaza astfel "Judith of Bethulia" (1914), controversatul "The Brith of a Nation"(Nasterea unei natiuni) (1915) si "Intolerance" (Intoleranta) (1916), filme care-l fac cel mai mare producator american de film.
Vorbind despre filmele The Brith of a Nation (Nasterea unei natiuni) si Intolerance (Intoleranta), acestea sunt strans legate intre ele privind realizarea si prezentarea lor publicului.


   Intoleranta
   Primul apare cu o reclama care i-a facut pe multi sa-l acuze pe Griffith de rasism. Afisul filmului prezinta un personaj care este membru al Ku-Klux-Klan-ului, fapt ce a dus la proteste de strada si la cenzurarea filmului. Griffith nu este de acord cu pozitia oficiala si-n urmatorul an produce Intolerance ca un raspuns dur celor care au facut atata zgomot.
   Griffith, impreuna cu actorii Douglas Fairbank, Mary Pickford si Charlie Chaplin, au fondat in anul 1920, compania "United Artist Corporation", unde a realizat filmele mute Brochen Blossoms (Muguri zdrobiti)-1919, Way Down East-1920, The Orphans of the Strom-1922, America-1924, Battle of Sexcs-1928 si filmele sonore Lady of the Pavements-1929 (cantat), Abraham Lincoln-1930 si The Struggle-1931.


   În loc de motto:
   "Cand oamenii n-au mai avut curajul sa creada in viata de jos, cand n-au mai avut candoarea sa creada in viata de sus, au inceput sa creada in viata ca-n filme.
   Starul a fost intruchiparea unui eden intermediar, unde Eva poarta bikini, merii cresc in piscine, iar sarpele isi petrece vacanta pe un iaht personal.


   Bine sau rau - asa a fost.
   Pentru o buna parte a lumii, filmul a fost intradevar o uzina care produce vise, conserve de vise. La inceput, vise sepia. Pe urma technicolore, iar spre dimineata, inainte de ora trezirii - cosmaruri..."(Ecaterina Oproiu - critic de film)
   Daca filmul este o arta sau o industrie, a fost o mare intrebare a multor oameni din lumea culturii, a intelectualitatii spirituale in general. Oare unde se termina industria si unde incepe arta? S-au cautat raspunsuri, si iata la ce s-a ajuns.
   Filmul este o industrie deoarece in el este investit capital pentru a fi realizat, este investit capital pentru exploatarea lui in sali de spectacole, care la inceputuri nu erau cu mari "pretentii", dar cu timpul publicul se "emancipeaza" avand pretentia ca si "nikel-odeonul" sa devina un templu, un templu a celor ce vin in el nu numai pentru distractie, ci si la un spectacol deosebit, de arta, un spectacol a celei de-a saptea arte.
   Pentru inceputurile cinematografului acele vederi miscatoare, facute de fratii Lumière, dar care deschid drumul documentarului, apoi acele comedioare, gen gradinarul stropit, facute tot de catre parintii sai, pentru care nu le trebuiau un scenariu, o organizare regizorala, erau de ajuns. Dar iata ca in aceasta activitate de balci apare Georges Méliès, Georges Méliès care isi da seama ca pentru fiabilitatea cinematografului este nevoie de creerea unui scenariu pentru a se realiza o productie, un film, pe care publicul sa-l caute.
   Deci, el este cel care-si da seama ca din atractia de balci se poate face o arta, si nu orice arta, ci o arta profitabila din care se pot scoate venituri frumoase. Iar filmul sau, "Voiajul in luna" (Voyaje dans la lune) va demonstra acest lucru.
   Legat de acest film a lui Méliès, nu putem trece cu vederea de faptul ca acesta, mai bine zis reteta de casa obtinuta cu proiectia lui in Statele Unite ale Americii, este cea care duce la aparitia primei sali specializate, cinematograful, intr-un cartier al Los Angelesului numit Hollywood(lemn sfant). Acel cartier plin de verdeata si soare, care peste cativa ani, chiar daca frumusetea sa nu este data de vreun lemn sfant, va fi "raiul pe pamant" al noii arte, cea de a saptea arta. Va deveni "fabrica de vise", vise totdeauna neaparat frumoase pentru milioane de visatori ai salii intunecate. Zeul Film se intrupeaza si se incoroneaza pe acest mirific loc, cu un nume parca predestinat "hollywood" (lemn sfant), loc de unde-si va incepe domnia. A fascinat si continua sa ne fascineze, sa ne facem sa radem sau uneori sa si plangem, dece nu?, dar totdeauna Zeul Film ne-a scos catusi de putin din cotidian, ne-a remontat pentru ziua de maine, ne-a facut viata mai usoara.
   Şi, incet, incet, acesta isi extinde aripile atotcuprinzatoare asupra mapamondului. Profiturile obtinute de noua arta devin pe zi ce trece tot mai mari.
   Concluzia este ca in lumea cinematografului, arta si industria pot conlucra si ceeace este mai important, se completeaza total, autosustinandu-se. Totul depinde de cel sau cei care le folosesc: cel care investeste capital sa se orienteze catre un scenariu acceptat de public pentru nevoia lui, iar cel care foloseste scenariu pentru ca productiea sa se ridice prin realizarea ei la cerinta aceluiasi beneficiar, publicul. El este cel care in intunericul salii poate fi vrajit de lumina ecranului privind filmul, apreciindu-l sau nu. El publicul este cel care viseaza sau isi vede implinit visul, in alb-negru sau color. El, publicul este cel care judeca in ultima instanta munca si stradania sutelor de oameni angajati in turnare filmului, de la scenarist, regizor, actori, pana la cel care aseaza bobina de film in cutia pentru difuzare.
   Şi ce este mai important, filmul devine mai profitabil prin vedete. Nu este o descoperire numai a noii arte aparute, se cunostea acest lucru de la Thalia. Însa pentru lumea cinematografului, vedeta este cea care aduce fani in sala de cinema. Ea, vedeta este cea care face ca fanul sau sa o considere nu un model, ci un idol, un idol care il face sa viseze la o lume pe care el nu o va atinge nici in visurile sale cele mai frumoase.
Sarbatoarea importanta a filmului mondial are loc in fiecare an cand se decerneaza premiile Oscar, ale Academiei Americane de Film, dar exista si festivaluri internationale de film la fel de prestigioase cum sunt cele de la Cannes cu premiul Palme d'Or, Venetia cu premiul Leul de Aur, Berlin cu premiul Ursul de Argint, si altele.
   În Romania se tin o serie de manifestari pentru promovarea filmului cum sunt: Festivalul International de film Transilvania, la Cluj-Napoca, un altul cu productiile noilor, mai bine spus anonimilor regizori ai celei de-a saptea arta din lumea larga, organizat de cine alt cineva decat de Fundatia Anonimul in localitatea Sfantu Gheorghe, din Delta Dunarii, judetul Tulcea si Festivalul de film international "DaKino" la Bucuresti, festivalul de asemeni al tinerilor realizatori.
   Cu prilejul acestor festivaluri sunt reliefate mesajul filmului adresat publicului, arta interpretativa a unor actori, scenariul si scenaristul, tehnici folosite in exprimare, regizorul filmului.
   Succesul de "box-office" este determinat, asa cum aratam mai sus, de scenariu, regizor, distributie, subiect, de evaluarea productiei de film de catre critica de film si ultimul determinant este publicul. El, maria sa publicul este cel care-si spune cuvantul la intrarea in sala pentru a viziona sau nu un film. El este cel care "dicteaza" ce vrea sa vada.
   Însa, nu trebuie uitat ca filmul prin mesajul sau mai mult sau mai putin voalat, a constituit si constituie si un puternic mijloc de influientare a maselor, mai bine spus un mijloc de propaganda a clasei conducatoare. A fost folosit de oricare clasa politica aflata la putere. Dar se remarca printr-o agresivitate sporita in manipularea maselor oranduirea sovietelor in Rusia si nazismul lui Adolf Hitler in Germania. Productiile realizate, erau o mistificare totala a realitatii, in special prin documentare si jurnale de actualitati. Nici filmele de fictiune nu erau scutite de aceasta forma de influientare, subiectele abordate fiind adaptate cerintelor ideologiei. Numai diplomatia in exprimare a realizatorilor, scenaristi si regizori, a facut posibila realizarea unor filme de un inalt nivel artistic sub niste dictaturi ca cele ale lui Stalin si Adolf Hitler.
   Asa a fost posibila realizarea unor filme ca: "Crucisatorul Potemkin" (Eisenstain, 1915), "Mama" (Eisenstain, 1925), "Ceapaev" ( Vasiliev, 1934, "Alexandru Nevsky" (Eisenstein si D.Vasiliev,1938), "Suvorov" ( Pudovkin si Doller, 1940), "Amiral Nahimov" (Pudovkin, 1946), "Tanara Garda" (Gherasimov, 1948), "Al 41-lea" (Ciuhrai Grigori, 1956), "Taunul" (A.Frintimer, 1955), "Zvapaiata" (Samsonov, 1958), "Idiotul" (Paraev, 1958), "Zboara cocorii" (Kalatozov, 1958), in Rusia Sovietica.
În Germania nazista unde Fritz Lang cu a lui capodopera Metropolis sau Der müde Tod (Moarte obosita) promite o cinematografie nationala germana care s-ar fi putut impune in lume, datorita politicii naziste alege calea imigratiei americane. Cu el a mai plecat o serie importanta cum au fost Pabst, Pommer si altii. Goebbels, seful propagandei naziste a gasit insa pe regizoarea Leni Reifensthal, care prin filmul Triumf des Willens (Triumful vointei), reuseste sa raspunda din plin cerintelor acestuia. Mai incearca Olimpiada, celebru de astfel in strainatate. Însa ramane celebra doar prin materialul documentar filmat a acelor vremuri de trista amintire.
   Vorbind de filmul romanesc, nici acesta nu a fost scutit de o asemenea influienta din partea clasei politice aflata la putere (vezi Filmul romanesc dupa 1948).
   Se remarca in prezent o diminuare a filmului de arta din cauza unor costuri ridicate de productie, in favoarea filmelor de divertisment, aventura, porno, SF, usor de realizat atat artistic, cat si material.
Cu toate acestea, cele doua tendinte de realizare a unui film, de arta sau divertisment, convietuiesc si fiecare se afirma in modul sau de exprimare.
   Chiar in uzina de vise a Hollywoodului, regizori ca Woody Allen, Robert Altman, Stanley Kubrick, Martin Scorsese, n-au uitat ca filmul este o arta si trebuie realizat ca atare.
Printre regizorii romani contemporani s-au facut remarcati Nae Caranfil, Liviu Ciulei, Mircea Daneliuc, Mircea Muresan, Sergiu Nicolaescu, Lucian Pintilie, Dan Pita, Geo Saizescu, Malvina Ursianu si multi altii.
   Nu trebuiesc uitati insa nici pionierii filmului romanesc, si anume Grigore Brezeanu, Jean Georgescu, Jean Mihail si Jean Negulescu (cunoscut sub numele de Jean Negulesco), care cu multe privatiuni au facut remarcata cea de-a saptea arta in cultura romaneasca interbelica, fiind ctitorii cinematografiei romanesti.


   Curente cinematografice
   Ca si in cazul celorlaltor arte, cinematografia se supune, mai mult sau mai putin unei clasificari pe curente: Noul Val - Franta, Neorealism italian, Noul val suedez, Free cinema sau The Angry Young Men Movement, New American Cinema, Cinema Nôvo sau Cinematograful lumii a treia, Expresionismul German, Filmul romanesc, Filmul sovietic (pana in 1992) si altele.


   Clasificarea filmelor
   Industria cinematografica
   Prin intermediul a trei articole, cu niste cunostiinte de nivel mediu de fizica, optica, electrotehnica, electronica si chimie, incerc sa va fac sa intelegeti acest fenomen, arta si industrie, care ne ocupa destul timp liber pentru destindere dupa o activitate stresanta si tumultoasa.
   Articolele au ca scop initierea in problemele de baza ale tehnicii cinematografice, crearea unei priviri in ansamblu asupra diverselor domenii care concura la realizare filmului si prezentarea lui spectatorului.



  SURSA 02

   ISTORIA FILMULUI ROMÂNESC
   Cinematograful a apărut în România la 27 mai 1896, la mai puţin de 5 luni de când la Grand Café din Paris fraţii Louis şi Auguste Lumière au arătat lumii minunea fotografiilor în mişcare. Primele proiecţii au avut loc în Bucureşti la sediul ziarului de limba franceză L’Indépendance Roumaine, care apărea zilnic în două ediţii încă din 1876. Echipa mobilă a firmei Lumière a sosit prin intermediul lui Edwin Schurmann, impresarul celebrelor actriţe Adelina Pati şi Eleonora Duse. Au fost proiectate filmele: Un dineu, Lecţii de mers pe bicicletă, Sera, Plecarea enoriaşilor de la o messă, Mic dejun pe iarbă, Piaţa Operei, Bufetul, Sosirea unui tren în gară. Tot în acest ziar, redactorul rubricii mondene, Mihail Văcărescu (sub pseudonimul Claymoor) a semnalat evenimentul: “Ieri seară aparatul cinematografic a fost aşezat în marele salon al ziarului nostru, unde vor avea loc proiecţii ziua şi noaptea… A fost ca o ieşire din biserică într-o zi de sărbătoare… Personajul misterios care manevra la fel de misterioasa lanternă magică ne-a condus la Moulin Rouge în timpul unei petreceri nocturne… Totul se derulează cu o asemenea veridicitate şi cu o asemenea viteză încât poţi crede că într-adevăr aceasta e realitatea.” Proiecţiile s-au prelungit până în septembrie, având loc şi în alte săli, iar preţul a coborât, astfel încât atracţia mondenă s-a transformat într-un spectacol popular.
   Privind retrospectiv, nu este întâmplător faptul că cinematograful a venit de la Paris la Bucureşti în aceste circumstanţe şi atât de timpuriu. De la jumătatea secolului al XIX-lea modernizarea României s-a făcut sub influenţa culturii franceze, iar Bucureştiul, pentru frumuseţea centrului său şi asemănările unor edificii cu cele din capitala Franţei, a căpătat supranumele de “Micul Paris”. Arhitecţi francezi precum Albert Galleron, Paul Gottereau, Albert Ballu, Bernard Cassien au lăsat amprenta Renaşterii franceze asupra mai multor clădiri din Bucureşti, iar un medic franco-spaniol Charles D’Avilla (Carol Davila) a fondat încă din 1857 şcoala de medicină care îşi păstrează prestigiul şi azi. Începutul relaţiilor politice şi culturale privilegiate româno-franceze se datorează marelui istoric Henri Michelet, care a făcut cunoscute opiniei publice internaţionale originea latină a limbii şi poporului român, ca şi aspiraţiile de uniune naţională. Amintirea acestei epoci a păstrat-o un hotel din Paris (pe str. Vaugirard), care s-a numit timp de peste 100 de ani “Principatele Unite”. La rândul ei, România, care copiase constituţia şi alte instituţii după Franţa şi Belgia, aspira la titulatura de “Belgia Orientului”. Deşi îşi obţinuse independenţa formală mai târziu decât Grecia, abia în 1878 (devenind regat în 1881), odată cu Serbia, dintre ţările est-europene, România se apropia cel mai mult de standardele occidentale, deşi păstra cele mai mari contraste între clasele sociale. La sfârşitul secolului al XIX-lea, România era printre primele ţări care adoptaseră sistemul metric, prima ţară ortodoxă care a adoptat calendarul gregorian (1866), singura ţară balcanică unde exista un capital autohton semnificativ, una dintre cele mai stabile monede, dar singura cu acoperire totală în aur din Estul Europei (din 1867), singura bancă privată capabilă de investiţii industriale – Marmorosch, Blank & Co. (fondată încă din 1848), cea mai densă reţea de cale ferată etc. Chiar şi după 1877, România a continuat să fie o ţară în care îşi găseau adăpost refugiaţi politici din ţările balcanice (sârbi, precum viitorul prim ministru Nikola Pasic, între 1883-1889, greci şi albanezi, precum Hristache Antoniu, june-prim în filmele mute româneşti cu haiduci, apoi repatriat în Albania unde a ajuns cântăreţ de operă) sau în care soseau emigranţi, majoritatea sezonieri (“pecialbari”), în speranţa de a putea trimite bani acasă. În 1900, mica Românie, cu doar 6 milioane de locuitori şi 130 de mii de km2 (unirea cu Transilvania având loc abia în 1918), era al patrulea producător mondial de petrol şi de grâu. La rândul său, Bucureştiul era al doilea oraş ca mărime din Balcani după Istanbul, cu aproape 300 000 de locuitori. Capitala României a fost primul oraş din lume iluminat cu petrol lampant (1857); în 1871 a fost introdus iluminatul cu gaz aerian, iar din 1882 cel electric. Prima linie electrică de tramvai a fost inaugurată încă din 1894.
   Începând de la jumătatea secolului al XIX-lea, mulţi români au studiat la Paris sau au cunoscut gloria în capitala Franţei. Dintre aceştia trebuie amintiţi sculptorul Constantin Brâncuşi, pionierii aviaţiei mondiale Traian Vuia şi Henri Coandă, scriitorii Martha Bibescu, Panait Istrati, Eugen Ionescu, Emil Cioran; biologul Victor Babeş, inventatorul stiloului (1850), Petrache Poenaru, pilotul de curse Petre Cristea, câştigător al Raliului de la Monte Carlo (1936) etc.
   În domeniul cinematografiei s-au afirmat în Franţa actorii Elvira Popesco (1896, Bucureşti – 1993, Paris), Maria Ventura (1886, Bucureşti – 1954, Paris), eroină în filmele lui Victorien Jasset, Albert Capellani şi Georges Denola; Jean Yonnel (1891, Bucureşti – 1968, Paris), care a jucat în filme ale lui Abel Gance, Henri Diamant-Berger, Robert Saidreau şi Julien Duvivier; producătorii Bernard şi Emile Tanenzeff (directori ai firmei Pathé-Nathan, născuţi la Chişinău) şi compozitorul Vladimir Cosma (n. 1940, Bucureşti). Alţi cineaşti reputaţi originari din România au fost regizorul german Lupu Pick (1885, Iaşi – 1931, Berlin), creatorul kammerspiel-ului, actriţa şi cântăreaţa Maria Cebotari (1910, Chişinău – 1949, Viena), actorii americani Johnny Weissmuller (1904, Timişoara – 1984, Acapulco, cel mai cunoscut interpret al lui Tarzan), Edward J. Robinson (Emmanuel Goldenberg, 1893, Bucureşti – 1973, Hollywood), John Houseman (Jacques Haussmann, 1902, Bucureşti – 1988), regizorii americani Jean Negulesco (1899, Craiova – 1993, Marbella), Lewis Milestone (Lev Milstein, 1895, Chişinău – 1980), Otto Preminger (1905, Wishniewska – 1986), compozitorul italian Roman Vlad (n. 1919, Cernăuţi, stabilit în Italia în 1938, autorul muzicii unor filme precum La beauté du diable, 1949, în regia lui René Clair), compozitorul german Michael Creţu (n. 1957, Bucureşti, autorul muzicii din Sliver, 1993, în regia lui Phillip Noyce) etc.
   Prima filmare în România a fost realizată pentru firma Lumière de către opticianul şi fotograful francez Paul Menu (1876-1973): Parada regală de 10 mai 1897/ Majestatea Sa Regele călare, ocupând locul pe bulevard pentru a prezida defilarea. Au urmat alte 16 actualităţi filmate în decurs de două luni: Târgul Moşilor, Hipodromul şi cursele de la Băneasa, Terasa cafenelei Capşa, Inundaţiile de la Galaţi, Exerciţiile marinei terestre, Vasele flotilei de pe Dunăre etc. Este interesant că Paul Menu a rămas o vreme în România şi a fost considerat cineast român, în timp ce camera sa de filmat a fost achiziţionată de dr. Gheorghe Marinescu (1863-1938), care a utilizat-o pentru cercetările sale în domeniul neurologiei, realizând, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, în 1898 primul film ştiinţific din lume – Tulburările mersului în hemiplegia organică. Însuşi Auguste Lumière recunoştea prioritatea dr. Marinescu într-o scrisoare din 29 iulie 1924: “Comunicările dv. asupra utilizării cinematografiei în studiul bolilor nervoase mi-au trecut, într-adevăr, prin mână într-o vreme când primeam “La Semaine médicale”, dar atunci aveam alte preocupări de ordin industrial, care nu-mi permiteau să mă consacru cercetărilor biologice. Mărturisesc că uitasem aceste lucrări şi vă sunt recunoscător de a mi le fi amintit. Din păcate, puţini savanţi au urmat calea deschisă de dv.” Demersul dr. Marinescu şi-a găsit repede utilitatea, întrucât la 25 octombrie 1899 medicul Alexandru Bolintineanu a susţinut la Paris o teză de doctorat despre coxotuberculoză care se baza pe studiul mersului bolnavilor din filmele realizate la Spitalul Pantelimon.
   Primii autohtoni care au filmat în Balcani au fost consideraţi în genere fraţii aromâni Ienache (1878, Avdella – 1954, Salonic) şi Miltiade Manakia (1882, Avdella – 1964, Bitolia). Fotografiile trimise de ei în 1903 ziarului Universul pentru a ilustra ostilităţile din timpul Răscoalei de Sf. Ilie sunt printre primele din România tipărite prin gravare. Tot un român, pictorul Carol Popp de Szathmary (1812-1888), prin fotografiile realizate cu ocazia Războiului Crimeii, fusese primul fotoreporter de război din lume. Participând în 1906 la Expoziţia internaţională de la Bucureşti, cei doi fraţi, nu au văzut doar pentru prima dată fotografiile în mişcare, ci, poate, şi o cameră Urban. Ienake a obţinut o medalie de aur şi una de argint, în vreme ce Miltiade una de argint, distincţii oferite pentru valoarea fotografiilor expuse de ei în pavilionul special dedicat românilor care trăiau în Macedonia. Ienache, cu bursa primită din partea regelui Carol I a putut călători la Paris şi la Londra, de unde a achiziţionat camera de filmat Bioscope 300 de la firma Charles Urban & Co. În acelaşi an au realizat Obiceiuri casnice la aromâncele din Pind, urmate de alte filme care înfăţişau horele, migraţia turmelor, obiceiuri religioase, înmormântări şi nunţi ale aromânilor, care pot fi considerate primele filme etnografice din lume. Totodată, ei au lăsat posterităţii documente cinematografice unice pentru acea vreme, cum ar fi scene de represalii prin spânzurătoare din timpul războaielor balcanice sau primul reportaj filmat de proporţii considerabile, vizitele sultanului Mehmed Reshad al V-lea la Salonic şi Bitolia (1911). Nu se poate nega o anumită influenţă a fraţilor Manakia asupra cinematografiei româneşti, deoarece copiile filmelor aduse de ei în România sunt montate şi au titluri şi inserturi în română, întrucât erau pregătite pentru proiecţie şi realizate special pentru publicul românesc. Pe de altă parte, s-ar putea ca ei să-l fi întâlnit pe operatorul Ion Voinescu şi pe C. Istrati în 1906, cu cinci ani înainte de a fi filmat Excursie în Macedonia turcească/ Vizita ministrului Istrati în Macedonia.
   În septembrie 1911, regizorul Grigore Brezeanu şi probabil operatorul Victor De Bon realizează primul film artistic românesc Amor fatal, având în distribuţie pe Lucia Sturdza, Tony Bulandra, Aurelian Barbelian, Constantin Neamţu-Ottonel, Grigore Brezeanu. Filmul s-a pierdut şi se păstrează puţine informaţii despre el. În acelaşi an, pe 7 noiembrie, pe scena Teatrului Naţional montarea basmului prelucrat de Victor Eftimiu, Înşir’te mărgărite, este completată de regizorii Aristide Demetriade şi Grigore Brezeanu cu scene filmate în care apăreau Aristide Demetriade, Zaharia Bîrsan, Eleonora Mihăilescu şi Ecaterina Zimniceanu. În ziarul Adevărul, dramaturgul Mihail Sorbul aprecia experimentul drept “compromisul între o artă ce şi-a câştigat cu prisosinţă acest titlu şi între un început de artă”. În schimb, filmul din 1912, Independenţa României a avut o soartă mai bună, ajungând să fie distribuit în Transilvania, Austria, Ungaria, Franţa şi Rusia. Actorii Petre Liciu, Constantin I. Nottara, Aristide Demetriade, Grigore Brezeanu şi scriitorul Corneliu Moldoveanu au colaborat la realizarea scenariului, regia i-a aparţinut tot lui Grigore Brezeanu, iar imaginea a fost semnată de francezul Frank Daniau, în timp ce producător a fost Leon Popescu prin firma sa Filmul de Artă Leon Popescu. Mai mulţi actori ai Teatrului Naţional şi-au dat concursul pentru a-i înfăţişa pe domnitorul Carol I (Aristide Demetriade), Osman Paşa (Constantin Nottara), primul ministru Mihail Kogălniceanu (Ion Niculescu), generalul Cernat (Ion Dumitrescu), generalul doctor Carol Davila (Ion Merişescu), ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei (Pepi Machauer), generalul Arion (Ghiţă Popescu), mitropolitul şi generalul Totleben (Constantin Orologea), principesa Elisabeta (Constanţa Demetriade) sau personaje legendare precum Peneş Curcanul (Aurel Athanasescu) şi Rodica (Jeni Metaxa- Doro), preluate din poeziile lui Vasile Alecsandri. Şi-au mai dat concursul actorii Elvira Popescu, Aristiţa Romanescu, Ion Brezeanu, Maria Filotti etc. şi, în calitate de interpreţi, operatorul Nicolae Barbelian sau dramaturgul Gheorghe Ciprian. Totuşi, meritul cel mai mare al filmului este că prin utilizarea a 80.000 de figuranţi, din care o parte chiar veterani ai Războiului de independenţă, a rezultat o superproducţie cinematografică recunoscută ca atare de presa franceză, comparabilă în epocă doar cu filmele lui Giovanni Pastrone sau mai târziu, în România, cu filmele istorice ale lui Sergiu Nicolaescu. Este interesant totodată faptul că este vorba aici de unul dintre primele filme din lume în care un suveran s-a putut vedea în calitate de personaj, astfel încât Carol I a acordat sprijin financiar pentru realizarea filmului.
   În acelaşi timp, în Transilvania, aflată până în 1918 în componenţa Imperiului Austro-Ungar, primele proiecţii cinematografice se pare că datează din 1898, deci doi ani mai târziu dacât la Bucureşti, şi se datorează prof. M. Benko, care a făcut demonstraţii la Alba Iulia, Dumbrăveni şi Blaj. Prima sală de cinema s-a înfiinţat la Braşov în 1901, în România prima special amenajată pentru cinema fiind la Iaşi, cea a lui Anton C. Bottez, reprezentant al Casei Pathe. Ca şi în România, extinderea cinematografelor a fost încetinită din cauza lipsei uzinelor electrice. Au apărut mai multe case de producţie cinematografică, mai ales la Cluj, cum ar fi Proja, Corvin sau Transsylvania, unde a desfăşurat o bogată activitate Eugen (Jeno) Janovics (1872, Ungvar –1946, Cluj). El şi-a continuat activitatea la Cluj şi după unirea Transilvaniei cu România, realizând mai multe documentare despre România (pentru casele Moldfilm şi Foto-film Cluj), participând totodată la realizarea câtorva din primele filme artistice ungureşti (1913, Mânzul şarg/ A sarga csiko, regia Felix Vanhyl, după drama din mediu ţărănesc a lui Ferenc Csepreghy, E. Janovics fiind co-producător alături de firma Pathé) sau Din groazele lumii/ Vilagrem (1920, regia E. Janovics), o dramă moralizatoare despre efectele sifilisului, conţinând inclusiv imagini dintr-o clinică sau filmări sub microscop datorate consultantului ştiinţific, savantul român Constantin Levaditti. Din groazele lumii a fost prezentat întâia oară pe 29 decembrie 1920 la Teatrul Naţional din Cluj în completarea unei conferinţe medicale a profesorului Levaditti, rulând pe alte ecrane de la începutul anului următor, şi se pare că a beneficiat de o subvenţie din partea statului român. Alături de Eugen Janovics, în Transilvania şi-au mai început activitatea cinematografică regizorul britanic de origine maghiară Sir Alexander Korda (Sandor Laszlo Kellner, 1893-1956), soţul actriţei Merle Oberon, ca şi regizorul american Michael Curtiz (Mihali Kertesz, 1888-1962), autorul memorabilului Casablanca (1943) pentru care a obţinut premiul Oscar.
   Spectacolele cinematografice vor reapărea în Bucureşti prin 1905, pentru a deveni însă permanente. Dacă excludem Pavilionul cinematografiei de la marea expoziţie din 1906, prima clădire construită anume pentru proiecţii a fost cinematograful Volta de pe str. Doamnei, care a funcţionat din 1909.
   Prima revistă specializată de cinema, Revista cinematografică, a apărut la Bârlad în anul premierei Independenţei României, 1912, având o existenţă efemeră, la fel ca şi cele care i-au urmat. Treptat, noua artă a învins scepticismul intelectualilor, astfel încât în 1910 semnau cronici de cinema scriitori precum Liviu Rebreanu şi Mihail Sorbul în Scena, iar din 1929 D. I. Suchianu s-a afirmat ca primul teoretician român al celei de-a şaptea arte, autor al unui Curs de cinematograf în 1930 şi preşedinte al Sindicatului cinematografiştilor în 1933.
   Casele de producţie cinematografică au avut ambiţii mari, dar existenţe efemere: România Film (a lui Constantin T. Theodorescu) Filmul Naţional Român (1914), Filmul de Artă Leon Popescu, Lumina (1914, a lui Tudor Posmantir, la Brăila), Carmen – Sylva (a lui Gheorghe Ionescu), care au realizat şi filme documentare şi jurnale de actualităţi), Moment Film, ulterior Clipa Film (1927, a lui Horia Igiroşanu) etc.
   În timpul primului război mondial, în condiţiile refugierii guvernului la Iaşi, a fost organizat la Iaşi Serviciul Foto Cinematografic al Armatei Române (15 noiembrie 1916), unul dintre primele studiouri de stat din lume, specializat în realizarea de filme documentare. Aici şi-au desfăşurat activitatea operatori precum Constantin Ivanovici, Tudor Posmantir, Georges Ercole şi Nicolae Barbelian, a căror activitate s-a materializat la început în realizarea de reportaje filmate din primul război mondial. Implicarea statului român în producţia cinematografică s-a materializat mai târziu în Legea fondului naţional cinematografic (9 iulie 1934), care consfinţea colectarea filmelor de către Serviciul cinematografic care funcţiona în cadrul Oficiului Naţional de Turism începând de la înfiinţarea acestuia, în 1936. Primul studio al ONC se dă în folosinţă în august 1937. Pe 21 ianuarie 1941, pe platoul de 200 m2, tratat acustic şi dotat cu aer condiţionat, instalaţii electrice şi săli de montaj, dr. Ion Cantacuzino, în calitate de producător dă primul tur de manivelă la filmul O noapte furtunoasă în regia lui Jean Georgescu.
   Primele desene animate datează din anii ’20. Pionierii animaţiei româneşti Aurel Petrescu (1897-1948) şi Marin Iordache (Iorda, 1901-1972) au lucrat ca graficieni în presa vremii şi apoi ca operatori, regizori (Iorda şi ca scenograf şi regizor de teatru) şi actori. În 1920, Aurel Petrescu realizează Păcală în lună (la casa de producţie Soarele a germanului Erich Pommer), care e prezentat în aprilie, la Cinematograful militar din Bucureşti, urmat de Păcală amorezat (1925), iar între 1923-1927 de ciclul de desene animate umoristice D’ale zilei, din păcate toate pierdute, o idee despre cum arătau putând să ne facem din desenele păstrate. În 1927, cu ajutorul unui aparat de filmat Charles Urban & Co., cumpărat de la Aurel Petrescu, Marin Iorda realizează Haplea, primul desen animat românesc păstrat, pornind de la figura personajului pe care îl lansase în benzi desenate umoristice. Dacă Păcală era un personaj preluat din folclorul românesc, localizat oarecum în trecut, Haplea era un personaj care a intrat în folclor datorită popularităţii benzilor desenate şi figurii sale de naiv contemporan, pe care cineastul a introdus-o şi într-un film cu actori, Haplea (1928). Aurel Petrescu a continuat cu figuri zoomorfe (1926, Motanul în lună) şi cu “caricaturi animate” Capete (1927) sau Proverbe ilustrate (1927). Se poate spune că Bărbatul de la Adam până azi şi Femeia de la Eva până în zilele noastre (1927) prefigurează Scurtă istorie (1957) şi alte desene animate celebre de mai târziu ale lui Ion Popescu-Gopo. Din păcate, toate s-au pierdut. Începuturile în animaţie au fost timpurii, în schimb nu au putut avea continuitate, întrucât următoarele încercări datează abia din anii ’40.
Tot în această perioadă a început o producţie aproape constantă de jurnale de actualităţi cu subiecte româneşti la casele de producţie Soremar (1930), Chalant-Paltour (1930), Carpathia (1931), Indrofilm (1935), Naţionalul Nou (1937) şi Serviciul cinematografic din cadrul Oficiului Naţional de Turism (inaugurat la 6 august 1936), devenit instituţie independentă la 1 septembrie 1938 şi redenumit Oficiul Naţional al Cinematografiei, sub conducerea regizorului Paul Călinescu. Cele mai vechi jurnale păstrate sunt intitulate „Jurnal sonor nr”. (al săptămânii), după care este menţionat anul realizării. Aceste jurnale cuprindeau subiecte româneşti şi străine, cum ar fi vizite, primiri şi alte ceremonii la care participau mai ales familia regală şi membri ai guvernului (ponderea reflectării activităţii guvernului crescând în anii celui de-al doilea război mondial), evenimente culturale (bienale de artă) şi sportive (raliuri, meciuri de fotbal, tenis, curse hipice şi de schi), calamităţi naturale, slujbe religioase de Bobotează şi de Paşti, aspecte de la manifestaţii de 1 mai, din 1939 apărând şi o rubrică „Români, cunoaşteţi-vă ţara!”, în care erau prezentate locuri pitoreşti. În timpul celui de-al doilea război mondial au fost realizate filme documentare şi jurnale de actualităţi şi în colaborare cu studiourile UFA Berlin.
Din 1928, profesorul Dimitrie Gusti (1880-1955) şi colectivul său de sociologi începe realizarea primelor filme sociologice din lume: Obiceiuri populare româneşti (1928, regia Mihail Vulpescu), Drăguş – viaţa unui sat românesc (1929, regia Paul Sterian, Nicolae Argintescu-Amza), Un sat basarabean – Cornova (1931, regia Henri Stahl, Anton Golopenţia), Satul Şanţ (1936, regia Henri Stahl), Obiceiuri din Bucovina (1937, regia Henri Stahl, Constantin Brăiloiu), imaginea aparţinând unor operatori profesionişti şi rutinaţi, Nicolae Barbelian, respectiv Tudor Posmantir (ultimele trei).
Dintre filmele artistice mute mai trebuie menţionate şi Răzbunarea (1913, regia Haralamb Lecca după drama Năpasta de I. L. Caragiale), Păcat (1924, în regia lui Jean Mihail, după nuvela omonimă a lui I. L. Caragiale), Ţigăncuşa la iatac (1923, regia Alfred Halm, film pierdut, după nuvela omonimă de Radu Rosetti, despre dragostea dintre un boier şi o ţigancă, în care au debutat actorii Elvira Popescu şi Ion Finteşteanu), Manasse (1925, regia Jean Mihail, o melodramă având ca subiect dragostea dintre un român şi o evreică, după nuvela lui Ronetti Roman), Datorie şi sacrificiu (1925, regia Ion Şahighian, o poveste de dragoste pe fundalul primului război mondial), comedia Aşa e viaţa (1927, în regia lui M. Iorda), care reuşeşte să îmbine scheciurile de inspiraţie hollywoodiană cu tipologia fanfaronului bucureştean Mitică, lansat de dramaturgul I. L. Caragiale, melodramele Lia (1927, în regia lui Jean Mihail) sau Piatra lui Osman (1929, posibil în regia francezului Marc D’Arly), comediile Lache în harem (1927, în regia lui Marcel Blossoms şi m. Kellermann), Maiorul Mura (1928, în regia lui Ion Timuş) şi Gogulică CFR (1929, în regia lui Constantin Dumitrescu), filmele cu haiduci ale lui Horia Igiroşeanu sau dramele lui Martin Berger (1929, Venea o moară pe Siret, după romanul omonim al lui Mihail Sadoveanu) sau Leiba Zibal (1930, după nuvela În vreme de război de I. L. Caragiale).
   Primul film sonor românesc, reprezentând deopotrivă şi cea dintâi coproducţie (România-Germania), este Ciuleandra (1930), o adaptare foarte liberă după romanul lui Liviu Rebreanu a regizorului Martin Berger. În acelaşi an, Ion Niculescu-Brună a realizat filmul Ecaterina Teodoroiu (despre legendara eroină a primului război mondial). Dintre filmele artistice sonore mai trebuie menţionate comediile în care apar marii actori comici Constantin Tănase (1932, Visul lui Tănase, în regia lui Bernd Aldor-Calmanovici, coproducţie româno-germană), Stroe şi Vasilache (1935, Bing-bang, în regia celor doi actori) sau filmul poliţist Trenul fantomă (1933, în regia lui Jean Mihail). Realizatorii cei mai reprezentativi de filme de ficţiune din această perioadă sunt Jean Mihail (1906-1963) şi Jean Georgescu (1904-1994), amândoi începându-şi cariera în străinătate.
   În timpul celui de-al doilea război mondial mai multe documentare obţin premii la Festivalul de la Veneţia: Ţara Moţilor (1939, în regia lui Paul Călinescu, comentariul aparţinând scriitorului Mihail Sadoveanu), o uimitoare dezvăluire a unui ţinut montan din inima Europei în care oamenii trăiau la fel ca în Evul Mediu, astfel încât acolo s-a păstrat o cultură populară autentică, România în lupta contra bolşevismului (1941, regia Paul Călinescu), un film care a valorificat filmările pe frontul de Est ale operatorilor români şi germani, respectiv Noi (1942, regia Ion Cantacuzino), o sinteză a istoriei României. Lui Paul Călinescu i se datorează nu numai filme documentare (din 1934), între care şi subiecte ale jurnalelor de actualităţi grupate în ciclul „Români, cunoaşteţi-vă ţara!”, ci mai târziu şi filme artistice cum ar fi Floarea reginei (1946) sau primele filme artistice din timpul comunismului – Răsună valea (1949), Desfăşurarea (1954, după nuvela omonimă de Marin Preda), Porto Franco (1961, după romanul Europolis de Jean Bart) sau Titanic vals (1964, în colaborare cu Tudor Muşatescu, după comedia omonimă a acestuia).
   Ca şi Paul Călinescu (1902-2000), regizorul Jean Georgescu a avut o activitate îndelungată, cuprinsă între anii ’20 şi ’70. El a debutat ca actor de teatru, apoi a lucrat ca scenarist şi regizor în Franţa (unde a realizat La Miniature/ Miniatura, 1932, L’Hereuse aventure/ Aventura fericită, 1935 şi Les Amis de Saint Hubert/ Amicii din Saint Hubert,1937). A abordat cu succes documentarul (1948, Petrolul) şi filmul de montaj (1963, Lanterna cu amintiri, o istorie a cinematografului românesc), însă şi-a legat numele mai ales de ecranizările după dramaturgul I. L. Caragiale: O noapte furtunoasă (1942), Arendaşul român, Lanţul slăbiciunilor, Vizită (1952) şi Mofturi 1900 (1964). Valoarea acestor ecranizări după Caragiale a determinat imediat şi realizarea altora de către cuplurile de regizori Aurel Miheles – Gheorghe Naghi şi Victor Iliu – Sică Alexandrescu, respectiv de regizorul Haralambie Boroş.
   La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost obligat să abdice şi a fost instaurat primul guvern pro-sovietic. Au urmat ca şi în alte ţări est-europene naţionalizări, venirea la putere a partidului comunist ca unică forţă politică şi instituirea esteticii proletcultiste. Regimul comunist a avut ca efect în domeniul cinematografiei o producţie de filme exclusiv de stat, care ajunge destul de mare în anii ’80 (peste 30 de filme de ficţiune anual), o creştere considerabilă a numărului de cinematografe (inclusiv în mediul rural) iar prin aplicarea legii depozitului legal evitarea pierderilor iremediabile a unor filme.
   La 21 decembrie 1989 o revoltă populară a răsturnat regimul de dictatură şi a marcat întoarcerea României la regimul democratic. 


SURSA 03

   Cele mai blestemate 10 filme din istorie
   Doua accidente de masina in trei zile si 11 persoane ranite pe platoul de filmare de la The Sorcerer's Apprentice, ultimul film al lui Nicolas Cage. Cu o astfel de lista neagra la activ, toata lumea de pe platourile de filmare se intreaba daca nu cumva filmul este blestemat.
   Potrivit editorilor de la Fox News, nu este prima oara in istoria Hollywood - ului cand apar accidente ciudate in timpul filmarilor.
   De-a lungul anilor, echipele unor filme precum: Superman, Poltergeist sau The Omen au invocat diverse blesteme, dupa ce in timpul filmarilor s-au produs accidente grave, uneori soldate chiar si cu decese. Editorii de la Fox au realizat un top al celor mai afectate filme.
1.Rebel Without a Cause (1955)
   Se spune ca acest film a fost lovit de blestem deoarece vedetele din distributie au decedat intr-un mod bizar. James Dean a decedat la varsta de 24 de ani in urma unui accident de masina, Natalie Wood a decedat la 43 de ani prin inecare accidentala, Sal Minelo a fost injunghiat fatal (37 de ani), iar Nick Adams a murit in urma unei posibile supradoze.
2. Seria James Bond
   Seria James Bond nu a fost niciodata lipsita de incidente neplacute. In timpul filmarilor pentru Casino Royale, mai multi cascadori si actori au fost raniti. Filmarile au fost oprite o scurta perioada, iar toata lumea s-a intrebat daca nu cumva planeaza un blestem asupra productiei. Celebra masina a lui James Bond a fost implicata intr-un accident inexplicabil, Daniel Craig si-a taiat unul dintre degete, Halle Berry aproape ca a orbit, iar Pierce Brosnan s-a speriat serios dupa ce a fost lovit de fragmente de glont. Sunt doar cateva dintre episoadele ciudate din seria Bond.
3. The Mistfits (1961)
   In timpul filmarilor, Marilyn Monroe a suferit o supradoza si a fost internata la dezintoxicare, Jon Huston a suferit complicatii serioase din cauza alcoolului, iar Clark Gable a acuzat-o pe Marilyn Monroe ca i-ar fi cauzat un atac de cord. A doua zi dupa aceste declaratii, Clark Gable chiar a suferit un atac de cord. Doi ani mai tarziu, Monroe a murit din cauza unei supradoze.
4. Batman: The Dark Knight (2008)
   Trei dintre vedetele filmului au fost urmarite de ghinion. Heath Ledger a decedat din cauza unei supradoze accidentale, Christian Bale a fost arestat pentru asalt, iar Morgan Freeman a fost ranit intr-un accident de masina.
5. The Crow (1994)
   Mai multi membrii ai echipei de filmare au suferit accidente bizarre, iar echipamentul a fost distrus de un incendiu misterios, izbucnit in momentul in care pe platouri nu se afla nimeni. Tragedia cea mare a fost insa decesul lui Brandon Lee survenit in timpul filmarilor. El a fost impuscat cu gloante adevarate intr-o scena in care gloantele trebuiau sa fie oarbe...
6. Rosemary's Baby (1968)
   Filmul regizat de Roman Polanski este in topul blestemelor de la Hollywood, fiind un magnet pentru evenimente bizare. Compozitorul care a lucrat la film a murit la un an de la premiera, in acelasi fel cu personajul principal al filmului. Producatorul William Castle a suferit un blocaj renal, dupa care a declarat ca a simtit in multe randuri faptul ca filmul ar fi blestemat. Mai mult, sotia lui Roman Polanski - care era insarcinata - si alte patru persoane, au fost ucise de Charles Manson, celebrul criminal in serie.
7. The Omen (1976)
   Inca de la prima zi de filmare, acest horror a parut a fi blestemat. Primul semnal? Un membru al echipei a distrus o masina a companiei intr-un accident. Apoi, un paznic a fost ucis de unul dintre leii folositi la filmari. Mai mult, un avion in care se afla Gregory Peck a fost lovit de fulger, dupa care un alt avion, in care se afla scenaristul David Seltzer, a patit acelasi lucru. Mai tarziu, cativa membrii ai echipei de filmare au decedat intr-un accident aviatic.
8. The Exorcist (1973)
   Laureatul premiilor Oscar este considerat a fi unul dintre cele mai blestemate filme din istorie. Conspiratorii au spus atunci ca platoul a fost bantuit de un demon care incerca sa impiedice realizarea filmului. Vedeta Linda Blair a suferit o cadere nervoasa severa, iar dupa lansare, realizatorii au spus ca The Exorcist a fost o experienta cu adevarat infricosatoare. In timpul proiectiilor filmului, spectatorii au inceput brusc sa vomite, sa lesine sau au avut reactii isterice.
9. Superman
   Legenda spune ca actorii care au interpretat rolul celebrului super-erou au fost blestemati. Christopher Reeve este cel mai cunoscut dintre ei. El a ramas paralizat in urma unui accident la calarie si a murit in 2004. George Reeves - actorul care a fost Superman in seria din anii '50 a fost asasinat, iar Bud Colley - cel care si-a oferit vocea pentru "The New Adventures of Superman", a decedat la randul sau din cauza unor probleme de circulatie a sangelui. Pe langa Superman si alte personaje au avut probleme. Margot Kidder (Lois Lane) a suferit o cadere nervoasa severa, iar Richard Pryor (Gus Gorman) a fost diagnosticat cu scleroza multipla.
10. Poltergeist (1982)
   In ciuda succesului, Poltergeist se afla in fruntea clasamentului filmelor blestemate. Nu mai putin de patru membrii ai distributiei au decedat in doar 6 ani. Dominique Dunne (Donna Freeling) a fost ucisa de un fost iubit. Ea avea doar 22 de ani. Ulterior, Heather O'Rourke (12 ani) a decedat din cauza unei gripe care i-a provocat un stop cardiac. Alti doi actori, Julian Beck si Will Sampson, au decedat ulterior din cauza unor boli grave.


sursa:ipedia.ro  
Learn more »
Free Page Rank Tool