Feature news

Showing posts with label Minunile Lumii. Show all posts

Cele 7 minuni ale lumii - Farul din Alexandria, a 7-a minune a lumii

  A saptea minune a antichitatii s-a aflat in Egipt. Este vorba despre un turn in varful caruia ardea o flacara care semnaliza marinarilor intrarea in portul Alexandria. Edificiul a fost construit pe insula Faros, aceasta denumire fiind la originea termenului "far" care desemneaza o astfel de constructie.
   Farul din Alexandria a fost construit in timpul domniei lui Ptolomeu al II-lea, 285-246 i.C., de arhitectul Sostrate. Conform legendei, Sostrate a supus actiunii valurilor marii diferite materiale, pentru a vedea care este cel mai rezistent. In urma experientelor, arhitectul a constatat ca numai sticla nu a fost atacata. Drept urmare, temelia monumentului a fost realizata dintr-un bloc imens de sticla. Dupa spusele anticilor, farul a avut o inaltime de 272 m. Arabii, care au cucerit Egiptul un mileniu mai tirziu, au relatat ca ruinele edificiului atingeau 116 m.
   Farul din Alexandria si-a indeplinit menirea pana in secolul al XII-lea. Constructia s-a prabusit in anul 1302 cand a avut loc un seism. In pofida faptului ca nu a mai fost identificat locul unde odinioara se ridica monumentul, numele acestuia a supravietuit.

   Farul din Alexandria a fost construit în secolul III. î.e.n. în Egipt pe insula Pharos. Prima oară a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari.
Farul avea o înălţime între 115 şi 135 de metri şi a fost pentru mult timp cea mai mare clădire făcută de om. Antipater din Sidon l-a numit între cele şapte minuni ale lumii.


   Istoria farului
   Ţărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, aşa s-a născut ideea de a construi ceva care indică drumul corect către port.
   În anul 290 î.e.n. regele Ptolemaios a început construcţia farului, care a fost terminată după moartea lui de către fiul lui, Ptolemaios Philadelphus.
   Farul a fost construit după concepţia architectului Sostratus, (Σώστρατος Κνίδιος). Legenda spune că regele Ptolemaios i-ar fi interzis lui Sostratus să-şi puna numele pe construcţie, dar Sostratus a scris pe baza farului: "Eu Sostratus fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori şi oamenilor care călătoresc pe mări". În greacă:
   ΣΟΣΤΡΑΤΟΣ ΔΕΞΙΦΑΝΟΥ ΚΝΙΔΙΟΣ ΘΕΟΙΣ ΣΩΤΕΡΣΙΝ ΥΠΕΡ ΤΩΝ ΠΛΩΙΖΟΜΕΝΩΝ


   Descrierea farului
   A fost construit din blocuri urişe de marmura alba şi avea trei niveluri separate. Baza farului avea o formă pătrată şi era înaltă de 55.9 m. În mijloc secţiunea farului era de o formă de octogonală, era gol pe dinăuntru şi avea o înălţime de 30 metri. Din interior ieseau flacari care nu se stingeau niciodata, luminand atat noaptea cat si ziua si facand vizibil drumul spre port. Partea de sus avea o formă de cerc şi era înaltă de 7 metri. Se spunea că flacara se vedea de la 50 km departare.
   Deasupra farului era o statuie. Nu se ştie sigur dacă era statuia lui Poseidon sau a lui Zeus.


   Dărâmarea farului
   În 956 e.n. un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni. Apoi în 1303 şi 1323 două mari cutremure au distrus farul. În 1480 mamelucul Qaitbay a făcut o fortăreaţă pe locul farului folosind structurile şi pietrele rămase.
   În 1994 aproape de oraşul Alexandria nişte scafandri au găsit în mare ruinele farului.
Informaţii preţioase despre far a scris călătorul arab Abou-Haggag Al-Andaloussi. După descrierea făcută de el putem să ne imagimăm înfăţişarea farului. 


   SURSA 02
 
   A saptea minune a lumii antice nu strica aceasta serie foarte diversa. Este vorba despre un far sau mai exact despre primul far al omenirii. Iar acesta era atat de puternic, incat se zicea ca lumina lui se zarea pana la capatul lumii. Considerat mai simplu, el ramane exceptional: niciodata nu s-a construit un far mai inalt. Acest semn de navigatie era si un semn exterior de manifestare a bogatiei cetatii Alexandria, pe care Demetrios, in anul 305 i.Hr. vroia sa o cucereasca apeland la locuitorii Insulei Rodos. Dar in acea vreme, turnul de asediu nu era decat in stare de proiect. El a fost terminat in anul 279 i.Hr. Dorinta patimasa a lui Demetrios de a cuceri cetatea portuara de pe coasta africana nu era intamplatoare, pentru ca Alexandria era in acea epoca una dintre cele mai importante piete comerciale ale lumii. Cetatea avea un port interior, in care cerealele si legumele din valea fertila a Nilului erau transbordate, si un port la mare, deschis catre Grecia, Levant si Mediterana occidentala. In afara de lemnul din Liban, vinul din Grecia, condimentele si tamaia din Peninsula Arabica si metalele din Spania, nenumarati calatori treceau pe aici, veniti din cele patru colturi ale lumii: savanti, negustori, diplomati si studenti. Circulatia maritima era atat de intensa la Alexandria incat navele, contrar obiceiurilor din acea vreme, intrau in port ziua si noaptea si acest lucru era posibil datorita farului. Constructia a fost inceputa chiar din ordinul fondatorului acestui oras, Alexandru cel Mare. Totusi, el a murit in anul 323 i.Hr., la varsta de 33 de ani, in Babilon. Prima piatra a turnului a fost pusa abia dupa 23 de ani. Fundatiile aveau dimensiunile de 30 de metri pe 30. In centru, constructorii au inaltat mai intai o portiune dreapta, patrata, inalta de 71 de metri, care se ingusta usor spre varf. Deasupra acesteia, continua o portiune octogonala, inalta de 34 de metri, pe care era aprins felinarul cel mare. Farul se termina printr-o colonada cu cinci piloni fusiformi, ce sustineau un acoperis conic si deasupra acestuia, o statuie a lui Zeus. In exterior, intregul turn era imbracat in marmura alba. In interior s-a amenajat un put central, cu un ascensor pentru materiale, pentru a se putea duce cu usurinta pana in varful farului combustibilul pentru lampi, rasina si ulei. Un reflector concentra lumina catre largul marii. S-a consemnat ca aceasta constructie a necesitat 800 de talanti, ceea ce echivaleaza cu 20.800 de kilograme de argint. Realizarea tehnica trebuia sa fi fost foarte solida, fiindca “Pharos” – numit astfel dupa numele locului unde a fost construit – a supravietuit aproape o mie de ani. De-abia in anul 796 d.Hr., farul a fost daramat de un cutremur de pamant. Incercarile de reconstructie au esuat si, prin urmare, a suferit soarta multora dintre minunile lumii antice: a devenit cariera de piatra. Nu au mai ramas decat fundatiile, pe care sultanul mameluk Kait Bey a poruncit sa fie construita o fortareata, care astazi ii poarta numele. Insa numele farului a supravietuit, deoarece limbile romanice au preluat aceasta denumire pentru a desemna toate farurile din lume: romanii antici spuneau “farus”, italienii si spaniolii “faro”, portughezii “farol” si francezii “phare”. 

sursa:ipedia.ro 
 
Learn more »

Cele 7 minuni ale lumii - Colosul din Rhodos, a 6-a minune a lumii

   In antichitate locuitorii din Rhodos, insula situata la sud de orasul Halicarnas, au fost navigatori. Acestia aveau predilectie pentru operele uriase. Din relatarea unui autor al epocii aflam ca in Rhodos existau peste 3000 de statui, dintre care 100 erau foarte mari.
   Cea mai cunoscuta si admirata a fost statuia care il infatisa pe Helios, zeul Soarelui. Cu o inaltime de cca 40 de metri, a fost denumita "colosul din Rhodos".
   Opera de arta a fost distrusa de un cutremur.   Dupa anumite relatari, statuia ar fi servit drept far in port.

    A sasea minune a lumii antice poate aspira la o istorie epica, poate chiar mitologica. In anul 305 i.Hr, regele Demetrios al Frigiei si al Lidiei, temut si cunoscut sub numele de “asediatorul cetatilor”, i-a invitat pe locuitorii insulei Rodos sa participe la o campanie impotriva metropolei Alexandria. In calitate de parteneri comerciali ai Egiptului, ei au refuzat cu hotarare cererea lui Demetrios. Acest refuz a dat ocazia specialistului in asedii sa atace mai intai capitala Insulei Rodos, in locul Alexandriei. Cum succesul se lasa asteptat, Demetrios a pus sa fie construit cel mai mare turn de asediu din lume, faimosul “Helepolis”, “distrugatorul de cetati”, inalt de 30 de metri. Acest monstru, facut din lemn de stejar, putea fi apropiat de zidurile cetatii cu ajutorul unor roti. Mai tarziu, inginerii au calculat ca erau necesari 1400 de oameni pentru a-l misca. De la inaltimea turnului, se puteau arunca somoiage aprinse si se puteau catapulta pietre de cincizeci de kilograme. Din mijlocul celor noua etaje, peste cetatea asediata era coborat un fel de pod mobil, iar la baza turnului se afla un berbec, ce a produs o spartura in zidul cetatii inca de la primul atac. Locuitorii din Rodos, infricosati, au implorat ajutor din partea protectorului insulei, Helios, zeul soarelui. In cazul in care acesta le-ar fi ascultat rugaciunile, ei i-au promis chiar si o statuie, mult mai mare si mai frumoasa decat toate reprezentarile zeilor din acea epoca. “Ajuta-te si cerul te va ajuta!”. Ceea ce a salvat cetatea a fost faptul ca locuitorii sai au sapat in cursul noptii si in mare graba, un sant mare, in care au intrat a doua zi rotile din fata ale turnului. Colosul de lemn nu a mai putut fi miscat si a astupat bresa din zidul cetatii cu propriul sau corp. Demetrios s-a retras deceptionat.
   Locuitorii Insulei Rodos si-au tinut promisiunea si au inceput realizarea statuii divine. Imoralitatea mijloacelor puse in practica pentru implinirea juramantului sacru nu parea sa-i deranjeze: astfel incat aceste mijloace au provocat ruinarea, apoi sinuciderea arhitectului Chares din Lindos, in urma unei false evaluari a cheltuielilor.
   Rezultatul lucrarilor, incepute din anul 302 i.Hr. si terminate in anul 290 i.Hr, a fost un colos inalt de 33 de metri. Acest cuvant denumea in acea vreme orice statuie in picioare. Era o structura metalica acoperita cu argila. La exterior, un strat de bronz acoperea argila uscata. Mai tarziu nu s-a putut sti daca era vorba de placi din cupru fixate in argila sau daca bronzul a fost turnat pe portiuni deasupra. In vechile scrieri se precizeaza totusi ca s-au folosit peste 12 tone din acel aliaj, ceea ce corespundea unei grosimi medii de 1,6 mm. Insa referirile trebuie privite cu prudenta. Colosul nu a stat in picioare decat 66 de ani. In anul 224 i.Hr., un cutremur l-a rasturnat. Gigantul, frant de la genunchi, a ramas in acelasi loc timp de 900 de ani, apoi arabii, in anul 653 d.Hr., au luat stratul de bronz si l-au transportat cu ajutorul caravanelor de camile la Edessa, in Mesopotamia, pentru a-l topi. 900 de camile ar fi fost necesare pentru aceasta actiune; cifra este totusi putin convingatoare: pentru cele 12 tone de bronz, fiecare animal nu ar fi avut de transportat decat 13,3 kilograme. Nu se va mai putea gasi solutia misterului si nici amplasamentul exact al statuii uriase a lui Helios, care in mod sigur nu cuprindea sub picioarele sale intrarea in portul Rodos, asa cum crezusera candva multi arheologi. 


   SURSA 02
 
   Rhodos este o insulă din Asia Mică, unde Marea Egee întâlneşte Marea Mediterană.
   Colosul din Rhodos a fost o statuie imensă construită în antichitate pe insula Rhodos din Grecia, una din cele şapte minuni ale lumii. Statuia îl înfăţişa pe zeul grec al Soarelui, Helios şi măsura între 32 şi 36 de m. Construcţia s-ar fi realizat în 12 ani şi ar fi fost finalizată în anul 282 î.C. După unii, străjuia intrarea în portul din insulă. Conform cercetărilor mai noi, s-ar fi aflat aproximativ pe locul unde în prezent este intrarea în Castelul Templierilor.
   Rhodos devine în anul 408 î.C. capitala mai multor teritorii unite şi un important port comercial. Se bazează pe un aliat (Ptolemeu I al Egiptului). Macedonenii încearcă să rupă acestă alianţă, însă locuitorii din Rhodos sunt uniţi şi rezistă asediului. Colosul din Rhodos a fost construit în cinstea zeului soarelui, Helios, ca mulţumire pentru protecţia locuitorilor în timpul asediului. Chares din Lindos, un sculptor de pe această insulă, a fost angajat pentru construcţia statuii. Statuia ar fi străjuit intrarea în port timp de 56 de ani. Când soarele răsărea dimineaţa, se reflecta în suprafaţa de bronz şi făcea ca figura zeului să strălucească. În 225 î.C., în urma unui cutremur, i s-a rupt un picior. După prăbuşirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut să o reconstruiască, primind chiar o ofertă de la Ptolemeu al III-lea,însă un oracol le-a interzis. După ce arabii au cucerit insula în anul 653, statuia a fost vândută de către aceştia unui evreu din Siria, care a cărat-o pe 900 de cămile, după cum spune legenda.
   Statuia era construită din bronz şi întărită ulterior cu fier şi piatră. Se spune că au fost folosite 15 tone de bronz şi 9 tone de fier, însă calculele arată că aceste cantităţi au fost chiar mai mari. Avea o înălţime de 33 m şi stătea pe un soclu înalt de 15 m. Teoria că acest colos stătea cu câte un picior pe fiecare mal al portului este doar o legendă, pentru că în nici o scriere nu se specifică acest lucru. Se crede că ea a inspirat sculptorul francez Auguste Bartholdi care a construit Statuia Libertăţii din SUA. 


sursa:ipedia,ro
 
Learn more »

Cele 7 minuni ale lumii - Mausoleul din Halicarnas, a 5-a minune a lumii

   In cetatea Halicarnas din Asia Mica a domnit in secolul al IV-lea i.Hr. regele Mausolos. Suveranul a ordonat arhitectilor sa ii construiasca un monument asemanator piramidelor din Egipt. Lucrarea urma sa fie in acelasi timp o opera de arta si un mormant.
   Conform descrierilor cea de-a cincea minune a lumii a fost un edificiu inconjurat de coloane, acoperisul in forma piramidala ce avea in varf un car triumfal in care se aflau Mausolos si sotia sa Artemisa.

   Mausoleul din Halicarnas (azi Bodrum, Turcia) a fost opera arhitecţilor Pytheos şi Satyros şi a sculptorilor Scopas şi Timotheos. Mausoleul poartă numele guvernatorului local Mausol, care a fost guvernatorul (satrapul sau regele) provinciei elenistice Caria (377-353 î.Ch.) pentru care fusese destinat, ca mormânt-templu. Acest monument arhitectural a fost considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii antice.
   Regiunea, importantă din punct de vedere strategic pentru navigaţia din Mediterana orientală, era adeseori teatrul unor conflicte militare. In anul 556 î.Ch., regele Persiei Cyrus al II-lea a cucerit această zonă, care îi oferea acces direct la mare. Imperiul său se intindea la est până la fluviul Indus, la nord până la ţărmurile Mării Negre şi la sud până la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aiba un guvern centralizat, din cauza situaţiei mijloacelor de transport şi de comunicare din acea vreme. Regii perşi puneau în locul lor un guvernator regional, numit satrap. Incepând din anul 377 i.Ch., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coastă, din sud-vestul Asiei Mici. Tatăl sau, satrapul Hekatominos, contribuise la înflorirea economică a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit să lase moştenire oraşului un monument nepieritor, in amintirea tatălui său şi a sa, pe locurile unde ei au funcţionat ca guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii Satyros şi Phytheos şi pe sculptorii Scopas şi Timotheos, toţi din Grecia.
Resturile Mausoleului din Halicarnas (astăzi în localitatea Bodrum, Turcia).
   Ei s-au deosebit de ceilalţi concurenţi prin proiectul lor, pe cât de neobişnuit, pe atât de impunător: nu au conceput un monument scund, tradiţional in Grecia, ci o construcţie foarte înaltă. Mausol nu a putut însă să vadă terminat mausoleul său. El a murit în anul 353 î.Ch. Văduva sa, Artemisa, care îi era şi soră, a continuat lucrarile incepute, nu fără intenţia de a ridica un monument şi pentru ea însăşi. De aceea, pe cvadriga ce urma să încoroneze monumentul s-au construit statuile cuplului princiar, Mausol şi Artemisa. Artemisa nu a trăit destul de mult pentru a vedea opera terminată. A murit la doi ani după soţul şi fratele ei. Arhitecţii au continuat construcţia până la sfârşit (335 î.Ch.), realizând un monument şi pentru propria lor glorie, considerat mai târziu ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu înalt, cu cinci trepte, cu dimensiunile de 39 m lungime şi 33 m lăţime, se gasea un suport lung de 33 m, lat de 27 m şi înalt de 22 m. Pe acesta se înălţa templul funerar propriu-zis, susţinut de 39 de coloane, având 39 m fiecare (singura parte ce amintea arhitectura greaca tradiţională). Imediat deasupra acoperişului se mai inălţa o piramidă cu 24 de trepte, pe al cărei vârf trunchiat era aşezată cvadriga. Cu o înălţime totală de 49 m, mausoleul ar fi putut echivala în zilele noastre cu o clădire cu 16 etaje. Mâna omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al antichităţii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit oraşul Halicarnas în anul 334 i.Ch., au cruţat monumentul şi l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Ch., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervându-i o soartă tristă, cea de carieră pentru construirea castelului fortificat Sf. Petru al Cruciaţilor Ioaniţi (în sec. XVI). 


   SURSA 02
 
    La mai putin de 110 kilometri spre sud de Efes, pe oasta sud-vestica a Asiei Mici, se inalta a cincea minune a lumii antice. Regiunea, importanta din punct de vedere strategic pentru navigatia din Mediterana orientala, era adesea teatrul unor conflicte militare. In anul 556 i.Hr., regele Persiei Cyrus II a cucerit aceasta zona, care ii oferea acces la mare. Imperiul sau se intindea la est pana la fluviul Indus, la nord pana la tarmurile Marii Negre si la sud pana la Oceanul Indian. Imperiul nu putea sa aiba un guvern centralizat din cauza situatiei mijloacelor de transport si de comunicare din acea vreme. Regii persi puneau deci in locul lor guvernatori: faimosii satrapi. Incepand din anul 377 i.Hr., satrapul Mausol guverna Caria, regiunea de coasta din sud-vestul Asiei Mici. Tatal sau, Hekatominos, contribuise la inflorirea economica a portului Halicarnas. Mausol a continuat extinderea acestei capitale de provincie. De asemenea, s-a ingrijit sa lase mostenire orasului un monument mepieritor in amintirea tatalui sau si a sa, pe locurile unde au fost guvernatori. Prieten al culturii elene, el i-a chemat pe arhitectii greci greci Satyros si Phytheos. Poate fiindca nu au vrut sa ridice monumentul funerar dupa cutumele arhitectonice ale templelor din tara, acestia au castigat concursul de proiecte arhitectonice organizat de Mausol. Ei s-au deosebit de ceilalti concurenti prin planul lor pe cat de neobisnuit pe atat de impunator: nu au conceput un monument scund, traditional in Grecia, ci o constructie foarte inalta. Mausol nu a putut sa beneficieze de “Mausoleul” sau. El a murit in anul 353 i.Hr. Vaduva sa, Artemiza, care ii era si sora, a continuat lucrarile incepute, nu fara gandul ascuns de a ridica un monument pentru ea insasi in acest fel. Deoarece cvadriga ce trebuia sa incoroneze monumentul nu era condusa de un singur conducator de car, ci de un cuplu princiar. Insa aceasta doamna foarte emancipata pentru epoca ei nu a trait destul de mult pentru a-si vedea opera terminata. A murit la doi ani dupa sotul si fratele ei. Platiti bine de la inceput, arhitectii au continuat constructia pana la sfarsit, realizand mai ales un monument pentru propria lor glorie, care a fost mai tarziu celebrat ca una din minunile lumii antice. Pe un soclu inalt, de cinci trepte, cu dimensiunile de 39 de metri lungime si 33 latime, se gasea un suport lung de 33 de metri, lat de 27 si inalt de 22 de metri. Pe acesta se inalta templul funerar propriu-zis, sustinut de 39 de coloane, avand 39 de metri fiecare, singura parte ce amintea arhitectura greaca traditionala. Imediat deasupra acoperisului se mai inalta o piramida cu 24 de trepte, pe al carei varf trunchiat era asezata cvadriga. Cu o inaltime totala de 49 de metri, mausoleul ar fi putut rivaliza in zilele noastre cu o cladire cu 16 etaje. Mana omului nu a distrus cel mai celebru monument funerar al Antichitatii, al carui nume a devenit generic pentru toate marile morminte construite mai tarziu. Marii cuceritori, cum ar fi Alexandru cel Mare, care a cucerit orasul Halicarnas in 334 i.Hr., au crutat monumentul si l-au tratat cu respect. De-abia in secolul al XII-lea d.Hr., un puternic cutremur a distrus monumentul, rezervandu-I o soarta trista, cea de cariera pentru construirea cetatilor fortificate ale cruciatilor. 

sursa:ipedia.ro 
 
Learn more »

Cele 7 minuni ale lumii - Templul zeitei Artemis din Efes, a 4-a minune a lumii

   Templul zeiţei Artemis din Efes (în greacă: Artemision, lat. Artemisium), cunoscut şi ca „Templul Dianei”, a fost un edificiu antic grec construit pentru zeiţa Artemis. Templul a fost ridicat în anul 550 î.Hr. în Efes, oraş aflat atunci pe teritoriul imperiului babilonian. Templul zeiţei Artemis din Efes se află la 50 km sud de la oraşul Izmir, Turcia. Din templul original (considerat una din cele şapte minuni ale lumii) nu au rămas decât puţine urme.

   Descrierea templului
   Templul a fost construit timp de 120 de ani de catre imparatul Adrian cel Mare Clădirea a fost lată de 51 m şi de 105 m lungime. 127 de coloane de 18 m înălţime susţineau acoperişul. În interiorul templului se afla statuia de 2 m a zeiţei Artemis, acoperită cu aur şi argint.
   Philon a spus despre templu: "Am văzut zidurile din Babilon, am văzut grădinile din Semiramis, am văzut statuia lui Zeus din Olimp, Colosul din Rodos, piramidele. Dar când am văzut templul din Efes, celelalte minuni au dispărut ca în ceaţă."
   La 22 iulie 356 î.Hr., templul a ars într-un incediu, se spune că un om numit Herostratus a aprins focul, şi că şi el a murit în foc.Istoria acestui om este una din cele mai dramatice şi pline de învăţăminte din antichitate.El nu se deosebea prin nimic de semenii săi,însă,în dorinţa de a se menţine în conştiinţa oamenilor şi în istorie comite această crimă.de aici a luat naştere expreşia "Slavă lui herostrate". Legenda spune că în noaptea în care templul a ars, s-a născut Alexandru cel Mare, iar Artemis a fost prea ocupată cu naşterea lui şi nu a avut grijă de templu.
   În 356 templul a fost reconstruit de către cetăţenii oraşului Efes, dar iar a fost dărâmat odată cu apariţia creştinismului. 

   Templul Dianei din Efes, in Asia Mica, in fata insulei Samos, considerat a patra minune a lumii antice, a cazut prada flacarilor. Locuitorii din Ionia, veniti din zona continentala a Greciei, fondasera acest templu catre sfarsitul primului mileniu inainte de Hristos. Se gasea candva in apropierea unui arbore pe care triburile indigene il venerau. Acolo se afla sanctuarul unei zeite a fecunditatii, pe care si-o reprezentau ca pe o femeie cu mai multi sani. Mitologia greaca, deschisa intotdeauna la nou, a preluat-o cu entuziasm.
   Dorienii au marit stravechiul templu, au asimilat-o mai tarziu pe zeita-mama Dianei, seducatoarea si feciorelnica zeita a lunii, neobosita vanatoare, protectoare a animalelor, a femeilor si a oraselor. Era, de asemenea, recunoscuta ca fiica a lui Zeus si sora geamana a lui Apollo.
Templul Dianei a fost cunoscut si sub numele de Artemison, a fost inceput in 620 i.e.n., de Chersiphron, refacut de Paeonis din Efes (550 i.e.n.) si complet reconstruit de Deinocrates, intre 350 si 323 i.e.n. Edificiul era construit in stil ionic si avea 127 de coloane decorate cu reliefuri, la care au contribuit sculptori celebri, precum Praxitelesa si Scopas.



   SURSA 02
 
   Vechiul templu al Dianei din Efes, in Asia Mica, in fata insulei Samos, considerat a patra minune a lumii antice, a cazut si el prada flacarilor. Locuitorii din Ionia, veniti din zona continentala a Greciei, fondasera acest templu catre sfarsitul primului mileniu inainte de Hristos. Se gasea candva in apropierea unui arbore pe care triburile indigene il venerau. Acolo se afla sanctuarul unei zeite a fecunditatii, pe care si-o reprezentau ca pe o femeie cu mai multi sani. Mitologia greaca, deschisa intotdeauna la nou, a preluat-o cu entuziasm. Dorienii au marit stravechiul templu, au asimilat-o mai tarziu pe zeita-mama Dianei, seducatoarea si feciorelnica zeita a lunii, neobosita vanatoare, protectoare a animalelor, a femeilor si a oraselor. Era, de asemenea, recunoscuta ca fiica a lui Zeus si sora geamana a lui Apollo. Pe la anul 600 i.Hr., ionienii au vrut sa-i dedice zeitei un nou templu, in apropiere de Efes, insa au renuntat din lipsa banilor necesari constructiei. In 560 i.Hr., Cresus, regele Lidiei, a atacat orasul Efes, l-a ocupat si a reusit sa-si implineasca visul de a finanta construirea templului Dianei. Costul trebuie sa fi fost foarte mare, deoarece fundatiile sirului de coloane erau neobisnuite, constituind o grea incercare. Cum acea regiune era expusa unor frecvente cutremure de pamant, templul a fost construit deasupra unei mlastini, in ipoteza justificata ca subsolul moale ar absorbi vibratiile. Pe fundul unei gropi adanci s-au fixat, unul langa altul, trunchiuri de stejar, arsi la suprafata, fiind astfel tratati impotriva putrezirii. Apoi s-au adus blocuri mari de piatra, care au constituit temeliile templului, lung de 105 m si lat de 51 m. Acoperisul sau de forma triunghiulara, sustinut de 127 de coloane din marmura alba, se inalta la 18 metri, ceea ce corespunde unei cladiri cu sase etaje, dupa normele actuale. Plafoanele si structura de sustinere erau din lemn de cedru mirositor, usile batante ale sanctuarului erau din lemn de chiparos, partial aurite si acoperite cu picturi in mai multe culori. Diana insasi era reprezentata de o statuie sculptata dintr-un butuc de vita de vie, inalta de 2 metri, impodobita cu aur si argint. Gratie banilor acestui rege deosebit de bogat, al carui nume simbolizeaza si astazi destinul militarilor, a luat nastere o bijuterie arhitectonica, ce s-a bucurat in toata lumea antica de o mare faima. Insa Herostrate, impins de nebunia onorurilor, a hotarat sa devina celebru. Cum nu ar fi reusit prin calitatile sale fizice sau intelectuale, el a dat foc, in anul 356 i.Hr., sanctuarului “cel mai frumos, cel mai mare, cel mai elegant de pe pamant”, cum il aprecia istoricul grec Ampelios, gandindu-se, fara a gresi prea mult, ca acest act va face ca numele sau sa fie pe buzele tuturor si sa devina nemuritor. Fireste ca incendiatorul a fost condamnat, dar acea condamnare servea scopului sau. Ceea ce nu prevazuse el, judecatorii au decis sa nu dea publicitatii numele sau pentru a-i refuza popularitatea atat de mult dorita. Actul criminal al lui Herostrate a dus la distrugerea completa a templului. Lemnul a are, coloanele au plesnit datorita flacarilor. Numai statui Dianei a ramas practic intacta. Grecii superstitiosi au vazut in acest lucru un miracol si au hotarat sa reconstruiasca imediat templul. Intreaga natiune a participat la acest effort. Sub conducerea arhitectului Cheirocrates, a vazut lumina zilei un nou templu al zeitei Artemis, si mai mare decat cel vechi, cu dimensiunile la sol de 125 de metri lungime si 65 de metri latime. Dincolo de aceasta diferenta de marime, templul semana perfect cu cel anterior. Totusi, pentru a preveni pericolul focului, plafonul si structura de sustinere a acoperisului nu au mai fost facute din lemn, ci din piatra. Acest nou edificiu a fost apreciat de Antipater drept una din minunile lumii si trebuia sa supravietuiasca timp de secole. Astazi, un iaz mlastinos acopera locul in care se inalta candva celebrul templu. 

 sursa:ipedia.ro 
Learn more »

Cele 7 minuni ale lumii - Statuia lui Zeus din Olimpia, a 3-a minune a lumii

   In mitologia greaca regatul lui Zeus, divinitatea suprema, se afla pe varful acoperit de nori al Muntelui Olimp. Zeus era atat de puternic incat daca se incrunta, muntele se zguduia. Din acest motiv statuia care a fost realizata de sculptorul Fidias pentru templul din Olimpia, oras din Peloponez, il infatiseaza pe "parintele zeilor" incruntat.
    Din descrierile facute, Zeus purta o cununa din frunze de laur, confectionate din bucati de aur. In mana dreapta divinitatea tinea o statuie a zeitei Victoriei, iar in stanga un sceptru. Soclul statuii a fost realizat din marmura neagra. Timp de secole templul lui Zeus din Olimpia a fost sanctuarul cel mai frecventat de pelerini. Statuia a fost distrusa de goti.
   Statuia lui Zeus este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice, sculptată după tehnica criselefantină, în fildeş ornat cu aur şi avînd o structură internă din lemn. Statuia, cu o înălţime estimată la aproximativ 12 m, a fost realizată de către sculptorul Phidias în preajma anului 435 î.Ch. în oraşul Olympia din Grecia. Pentru a o adăposti a fost construit un templu.
   Se crede că în anul 394 d.Ch. statuia a fost transportată la Constantinopol, unde avea să fie distrusă de un incendiu în anul 475.
   În 1958 a fost descoperit la Olympia şi atelierul lui Phidias unde s-a lucrat la realizarea statuii, şi au putut fi identificate câteva din tehnicile de lucru (ulterior atelierul a fost transformat într-o bazilică creştină, în prezent ruinată).


   Cadru istoric şi geografic
   Olympia

 
   Localitatea Olympia era situată în partea de vest a Peloponezului, la aproximativ 10 km de ţărmul mării Ionice, la confluenţa fluviului Alfeu cu râul Cladeos. Aşezată pe partea dreaptă a fluviului, la poalele muntelui Cronion, într-un peisaj mereu verde, Olympia nu a fost niciodată un oraş propriu-zis, ci un vast sanctuar, unde temple, altare şi clădidiri publice, consacrate diferitelor zeităţi, se aflau reunite sub conducerea sprituală atribuită lui Zeus.
   La origine, Olympia era un centru pur religios, de importanţă locală, apoi faima sa a crescut prin Jocurile Olimpice, la care s-a adăugat importanţa politică a sanctuarului; a devenit cu timpul un centru diplomatic, în care se hotăra uneori soarta statelor greceşti.
   Conform legendelor, ţinutul Olympia fusese cucerit de dorieni, conduşi de către eroul Heracles (Hercule). Ei au trasat limitele incintei sacre numită "Altis", denumire provenită din cuvântul altis, care înseamnă crâng sau dumbravă. În urma săpăturilor arheologice, s-a dovedit că incinta avea o formă trapezoidală, cu dimensiuni de aproximativ 200 m lungime şi 175 m lăţime. Pe această platformă, amenajată în terase, s-au construit în decursul timpurilor multe edificii sacre. În secolul al V-lea î.Ch. , s-a construit marele templu al lui Zeus, Telecoleonul (locuinţele preoţilor), Pyrtaneul (unde era adăpostit focul sacru), Stadionul cu o capacitate de 45.000 spectatori, Hipodromul şi s-a completat Buleuterionul (sediul senatului olimpic).


   Templul lui Zeus din Olimpia

 
   După victoria decisivă a grecilor asupra perşilor, în bătălia navală de la Salamina conduşi de Themistocles (480 î.Ch), s-a hotărît să se construiască la Olympia un templu cosacrat lui Zeus, care să fie cel mai mare şi mai bogat din Altis. El a fost construit de arhitectul Libon originar din Elida (Peloponez) şi a fost terminat în anul 457 î.Ch. Templul a fost realizat în ordinul "doric peripter hexastil", cu şase coloane în faţada principală şi câte treisprezece coloane pe faţadele laterale, cu dimensiuni de 67,12 m lungime, 27,68 m lăţime şi 20,25 m înălţime totală, până la partea superioară a frotonului (conform descrierii istoricului Pausanias). Templul era acoperit cu plăci de marmură de Naxos, frontonul de est, în loc de acrotera (mic piedestal servind ca suport statuielor, vaselor şi altor ornamente), purta o Victorie aurită. Decoraţia sculpturală a celor două frontoane, executate se pare de Paeonios şi Alcamenes, a făcut faima acestui templu. Interiorul era împărţit în trei zone: de la intrare până la doua coloană era un spaţiu liber, urma un spaţiu închis până la cincea coloană, cu o balustradă de marmoră; de la a cincea coloană până la peretele de vest, era aşezată statuia lui Zeus aşezată pe un soclu din marmură albastră de Eleusis.


   Statuia lui Zeus - Descriere

 
   Din măreaţa statuie ridicată lui Zeus la Olympia nu a rămas decât soclul. Aspectul ei ar fi rămas necunoscut, dacă Pausanias nu ne-ar fi lăsat bogata şi amănunţita sa descriere.
   Autorul acestei opere, Phidias, era atenian, prieten şi sfătuitor al lui Pericle. Era deja cunoscut, după ce realizase cu puţin timp înainte statuia reprezentând pe Athena Parthenos din templul Parthenon de pe colina Acropolis din Atena. Ca şi aceasta, şi statuia lui Zeus a fost executată în tehnica chryselephantină, din lemn îmbrăcat în foi de aur şi cu plăci de fildeş.
   După cum spune Pausanias, sculptorul a lucrat la opera sa într-o clădire care se afla la vest de Altis şi care era cunoscută şi şase secole mai târziu sub numele de "atelierul lui Phidias". El a avut drept colaboratori, un pictor - fratele său, Panaenos - şi un gravor, Colotes, originar din insula Paros. După ce statuia a fost complet gata în atelier, ea a fost demontată şi transportată piesă cu piesă în templu, unde a fost remontată pe soclul de marmoră dinainte pregătit.
   Înălţimea stauiei era de aprox. 12 m, iar soclul nu depăşea 14 m, înfăţişându-l pe Zeus aşezat pe un tron cu un spătar înalt, bogat decorat. În mâna dreaptă ţinea o Victorie, lucrată în fildeş şi aur, capul era încununat cu ramuri de măslin. În mâna stângă, Zeus ţinea un sceptru pe care stătea un vultur de aur. O mantie îi cădea de pe umeri peste torsul gol şi-i acoperea picioarele. Părţile corpului neacoperite erau de fildeş, picioarele erau rezemate pe un taburet, susţinut în cele patru colţuri de sfincşi de aur.
Tronul era bogat decorat, policrom, cu abanos, bronz, fildeş, aur, pietre preţioase şi picturi. Pausanias descrie în amănunt toate picturile care împodobeau tronul şi care reprezentau lupte legendare, figuri de zei şi chiar scene din jocurile olimpice. Astfel, sub sfincşii care susţineau braţele tronului erau basoreliefuri care-i înfăţişau pe Apollo şi pe Artemis omorând copiii Niobei, pe traverse erau reprezentate lupte ale lui Heracles şi ale lui Tezeu cu amazoanele, pe soclu, Afrodita ieşea din spuma mării.
   Expresia feţei lui Zeus imprima privitorului o profundă emoţie. Forţa şi în acelaşi timp seninătatea au impresionat pe toţi cei care au privit statuia şi a căror părere s-a păstrat ca mărturie scrisă.
În faţa statuiei exista un bazin care conţinea uleiul necesar întreţinerii, având în acelaşi timp şi rolul unei enorme oglinzi în care se reflecta statuia.
   Publicul nu se putea apropia de statuie, nici nu o putea vedea în în fiecare zi. Antioh al IV-lea Epifanul (175 - 164 î.Ch.), regele Siriei elenistice, a oferit templului o draperie de purpură, care a fost montată în faţa statuiei şi nu era îndepărtată decât la solemnităţi.
   Lumina care pătrundea în templu şi cea dată de flacăra parfumurilor care ardeau pe trepiede de bronz, era suficientă pentru a îmbrăţişa toată măreţia statuiei. Umbre şi lumini jucau pa sandalele de aur, prin cutele mantiei bogat drapate, pe torsul palid de fildeş, pierzându-se pa faţa calmă şi fruntea senină, în ochii care concentrau toată viaţa statuiei.


   Cercetări arheologice

 
   Nu se cunosc cu siguranţă împrejurările în care a dispărut opera lui Phidias. La aproape 60 de ani după terminarea lucrării, plăcile de fildeş au început să se desprindă, fiind nevoie de o restaurare. Se presupune că statuia ar fi fost distrusă o dată cu incendierea templului în anul 408 d.Ch. După unii cercetători, ea ar fi fost dusă la Constantinopol din ordinul împăratului Theodosie al II-lea, unde ar fi fost distrusă de un incendiu în anul 475 d.Ch.
   Deşi templul a fost distrus aproape în întregime, au rămas totuşi fundaţiile, o parte din pardoseală şi unele fragmente din coloane, din antablament şi din frontoane, ceea ce a ajutat mult la reconstituirea lui.
   Lucrările arheologice au început la Olympia la începutul secolului al XIX-lea, descoperind - printre altele - în 1829 amplasamentul templului. În perioada 1875-1881, o misiune arheologică germană sub conducerea istoricului Ernest Curtius, a descoperit un mare număr de edificii şi ansambluri, precum şi un număr impresionant de obiecte, monede, inscripţii, obiecte de ceramică. Cu această ocazie, s-au descoperit şi numeroase fragmente ale templului lui Zeus precum şi soclul statuiei.
   În afară de descrierile amănunţite ale lui Pausanias, mai există un document destul de important, care permite cercetătorului modern să-şi facă o idee generală asupra înfăţişării statuiei: o monedă de bronz din Elida, din timpul împăratului roman Adrian (117-138 d.Ch.). Un aspect general al statuiei lui Zeus este redat şi într-o pictură murală din epoca romană, descoperită în 1888 la Eleusis. 


   SURSA 02
 
   A treia minune a lumii antice era singura care nu putea fi vazuta la lumina zilei. Era o statuie a primului dintre zei, Zeus, inalta de 12 metri, aflata in Olimpia, in principalul sanctuar consacrat acestui zeu. Vechii zei ai grecilor aveau un comportament foarte uman si impartaseau slabiciunile caracterului omenesc. Disgratia, intrigile si tradarile erau la ordinea zilei. Chronos, parintele zeilor, isi inghiteau copiii chiar de la nastere, fiindca un oracol ii prezisese ca va fi detronat intr-o zi de unul dintre ei. Rhea, sotia lui Chronos si mama copiilor, era foarte indurerata, dar in cele din urma a reusit sa-l pacaleasca pe sot. In locul noului nascut, Zeus, ea a imbracat in scutece o piatra, pe care Chronos a inghtit-o in mania sa oarba. Zeus a crescut mare, fiind ascuns de mama sa , iar mai tarziu l-a facut pe tatal sau sa bea un preparat care producea voma si care l-a obligat sa-i scoata intacti pe primii cinci copii. Chronos nu i-a iertat fiului sau aceasta manisfestare de dragoste frateasca si, in lupta care a urmat, fiind mai puternic, fiul a invins. Zeus si-a izgonit tatal in Tartar, Infernul vechilor greci si de atunci si-a atribuit primul loc in ierarhia zeilor, asa cum prezisese oracolul. Acest eveniment divin a avut urmari asupra lumii oamenilor. Zeus a vrut sa-i fie sarbatorita victoria si vechii greci, la fiecare patru ani, ii celebrau amintirea prin tinerea competitiilor sportive de la Olimpia, cunoscut sub numele de “Jocurile Olimpice”, tinute pentru prima data in anul 776 i.Hr. Grecii au luat evenimentul foarte in serios, astfel incat acest an era considerat inceputul unei noi ere. Intervalul de patru ani dintre doua jocuri olimpice se numea “olimpiada” si primea numele invingatorului de la ultimele jocuri. Sarbatoare regionala la origine, jocurile s-au transformat in cursul deceniilor si secolelor, impunandu-se in calitate de competitii panelenice. Olimpia a devenit un important centru arhitectural, a carui incoronare trebuia sa fie templul lui Zeus. Cheltuielile pentru constructia acestuia au fost asigurate printr-o colecta de mare amploare, desfasurata in toata Grecia, in anul 470 i.Hr. Peste 14 ani a avut loc inaugurarea impresionantului edificiu. Cu o lungime de 64 de metri si o latime de 27 de metri, era cel mai mare templul din intreaga lume elena. In sanctuarul sau, Cella, trona statuia lui Zeus, realizata de celebrul sculptor Phidias, asezata la inaltime pe un somptuos fotoliu de fildes.  Interiorul statuii era o structura de rezistenta armata cu fier, lemn si ipsos. Insa exteriorul uimea prin deosebita bogatie a materialului: fata, bratele, mainile si picioarele, adica toate partile descoperite ale corpului, erau din fildes sculptat. Parul, podoabele si sandalele erau din aur, avand o greutate totala de 200 de kilograme. Ochii erau doua pietre pretioase, mari cat pumnul. Picioarele lui Zeus se sprijineau pe un taburet sustinut de doi lei. Zeus tinea in mana stanga un sceptru, in varful caruia era un vultur, pasarea sa purtatoare de mesaje. Pe mana lui dreapta se afla Nike, zeita inaripata a victoriei, preluata ca o amintire de catre ingerii crestini. Ea avea dimensiunile unui om bine facut. Asa cum el il detronase pe tatal sau Chronos, Zeus a trebuit, dupa aproape 1100 de ani de jocuri olimpice, sa cedeze locul Dumnezeului crestin. In anul 393 d.Hr., imparatul bizantin Theodosius I a interzis cultul pagan din Olimpia. Templul lui Zeus fusese deja serios afectat, in secolul al II-lea d.Hr., de un cutremur de pamant. Soarta statuii cunoscute in toata lumea nu este sigura. Exista zvonuri care sustin ca niste talhari o daramasera deja pe la anul 350 d.Hr. Alte surse afirma ca a fost transportata la Constantinopol, unde a fost distrusa intr-un incendiu. 

sursa:ipedia.ro 
Learn more »

Cele 7 minuni ale lumii - Gradinile suspendate din Babilon, a 2-a minune a lumii antice

   Conform legendelor, cu mii de ani in urma, in Babilon a domnit regele legendelor Ninus. Acesta s-a casatorit cu Semiramida, o printesa straina care era foarte trista pentru ca isi parasise patria. Pentru ca Semiramida sa se acomodeze mai bine cu noul tinut in care urma sa locuiasca, suveranul a ordonat supusilor sa amenajeze "Gradinile suspendate din Babilon", care sunt cunoscute in istorie drept a doua minune a lumii antice.
   In realitate, gradinile nu erau suspendate ci erau dispuse in terase suprainaltate, spirjinite de coloane, care formau o scara uriasa. Opera de arta se intidea pe o suprafata care depasea 15.000 mp. Printr-un sistem de irigatii, apa Eufratului ajungea pana la cea mai inalta gradina, udand plantele.  


   Grădinile suspendate ale Semiramidei sau, mai corect, Grădinile suspendate din Babilon au fost construite de regele Nabucodonsor al II-lea (605-562 î.Ch.) pentru una din soţiile sale, Amytis sau Amuhea. Ele figurau în antichitate pintre cele Şapte minuni ale lumii antice. După o veche legendă, răspândită în special de scriitorii greci, ar avea o origine mult anterioară: ele ar fi fost construite de regele Ninus întemeietorul oraşelor Ninive şi Babilon, pentru soţia sa Semiramida (sau Semiramis). După informaţiile istoricului Diodor din Sicilia, uriaşele grădini ocupau o suprafaţă de 15000 m² şi se ridicau în patru terase până la 77 metri înălţime. Pe terase erau plantaţi arbori din mai multe specii, unii dintre ei fiind inalţi de 24 metri. Erau udaţi de pompe cilindrice, al căror secret nu se cunoaşte încă. Sub terase, sprijinite pe mai multe coloane, se găseau camere răcoroase pentru familia regală. Dupa unele relatări, se pare că vestitele grădini au fost dărâmate de perşi, in timpul ocupării Babilonului , tot atunci fiind dărâmat şi Turnul Babel.

   Cadrul geografic şi evoluţia istorică
   Construcţia grădinilor suspendate din Babilon trebuie apreciată prin prisma încadrării lor în mediul înconjurător: clima caldă şi uscată, peisajul arid şi obiceiurile vechilor locuitori ai Mesopotamiei. La popoarele orientale din antichitate, noţiunea de grădină era legată de ideea supremei fericiri omeneşti.   Această mentalitate a făcut pe vechii perşi să numească grădinile lor "raiuri".
   Aşezat pe fluviul Eufrat, vechiul Babilon îşi pierde originea în negura vremurilor. După vechi legende, el ar fi fost întemeiat fie de către legendarul Nimrod, fie de către zeul Baal, fie de regele Ninus, soţul miticei regine Semiramida. După o perioadă zbuciumată, marcată de rivalităţile şi războaiele cu asirienii, Babilonul reuşeşte pe la sfârşitul secolului al VII-lea î.Ch. să-şi consolideze hegemonia. Conducător al statului a fost ales Nabopalassar (626-605 î.Ch.), fondator al dinastiei caldeene. Fiul şi urmaşul acestuia, Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Ch.), reface oraşul, întărind fortificaţiile şi construind palate, ele înşile fortificate. Ţinând seama de structura religiei babiloniene, rolul predominant îl aveau preoţii, conferind statului un regim teocratic.


   Grădinile suspendate în scrierile vechilor autori
   Descrierea Babilonului de către Herodot corespunde, cu unele rectificări, cu rezultatul săpăturilor arheologice. Oraşul avea mai multe ziduri de incintă, dispuse concentric. Oraşul propriu-zis era cuprins în interiorul primei incinte, care avea latura de aprox. 1700 metri, şi avea două cartiere, unul care cuprindea palatul regal, iar celălalt templul zeului Enlil (sau Bel, după denumirea semită), ambele pe malul stâng al Eufratului.
   În colţul de nord-est al palatului, lângă poarta zeiţei Iştar, se aflau grădinile suspendate. După cum spune Diodor din Sicilia - repetând probabil cele spuse de Ctesias, a cărui operă s-a pierdut - grădinille au fost construite de Nabucodonosor pentru una din soţiile sale, Amytis, fiica regelui Cyaxares al Mezilor, care regreta peisajul muntos, cu vegetaţie bogată al ţinutului natal. Atribuirea grădinilor reginei Semiramida este cu mare probabilitate de domeniul legendei. Calificativul "suspendat", care însoţeşte numele acestor grădini, se datoreşte relatărilor în limbile gracă sau latină. În limba greacă cuvântul "kremastos" (κρεμαστος) şi în latină cuvântul "pensilis" au o dublă semnificaţie: un obiect sau o construcţie care atârnă ("suspendat"), sau o construcţie susţinută de coloane şi arcade, o terasă, în general un obiect susţinut la o anumită înălţime.
   Cea mai completă descriere a grădinilor se datoreşte lui Diodor din Sicilia, care arată că ele se compuneau din terase etajate în amfiteatru, cu o latură de aprox. 123 m. Terasele erau susţinute de ziduri de piatră, construite la o distanţă de trei metri unele de altele. Spaţiile dintre ziduri era acoperit cu bolţi realizate din blocuri de piatră. Pe aceste blocuri era aşezat un strat de trestie îmbibat în asfalt, deasupra trestiei urma un dublu rând de cărămizi arse, legate între ele cu mortar de ipsos, acoperite cu foi de plumb, pentru a desăvârşi izolarea hidrofugă. Peste foile de plumb era un strat de pământ, de grosime suficientă pentru ca să poată prinde rădăcinile celor mai mari arbori. Diodor spune: "...Terasele erau pline de plante de toate felurile, în stare să încânte vederea prin mărimea şi frumuseţea lor".
   În grosimea teraselor erau amenajate galerii şi camere, care primeau lumina lateral, pe o singură latură, în aşa fel încât galeriile şi camerele de la un anumit nivel aveau în faţă priveliştea unei grădini, care se rezema pe terasele nivelului inferior.
   Pentru stropitul grădinilor se foloseau maşini hidraulice, care urcau apa din Eufrat la diferitele niveluri. Pe sub rădăcinile plantelor erau o serie de canale, care umezeau neîncetat pământul. Datorită posibilităţilor întreţinerii unei continue umididităţi, pe terase au putut să crească nu numai bogate partere de flori, dar şi pomi fructiferi, anumite specii de tamarix, palmieri etc.


   Cercetări arheologice
   Primele cercetări arheologice moderne au fost întreprinse de o misiune franceză condusă de Fulgence Fresnel în anii 1852 - 1855, explorarea completă a fost făcută de o misiune germană condusă de Robert Koldewey în anii 1899 - 1914. Săpăturile efectuate în colina El Kasr (în arabă: "castelul" sau "citadela") au descoperit ruinele marelui palat al lui Nabucodonosor, poarta principală a oraşului şi templul zeiţei Nin-Mach. În partea de nord-est a palatului s-au pus în evidenţă fundaţiile construcţiei care susţinea probabil Grădinile suspendate. S-a descoperit şi un coridor central, care are pe ambele laturi câte şapte camere, corespunzând în general cu descrierile lui Diodor. În afară de poziţia ruinelor, de modul de construcţie şi de dimensiunile lor, care corespund cu ceea ce se cunoaşte din descrerile autorilor antici, mai există o probă foarte convingătoare că într-adevăr acestea sunt ruinele fostelor Grădini suspendate: Robert Koldewey a găsit trei puţuri situate alăturat, în serie, unul central cu secţiune pătrată, între celelalte două cu secţiune ovală, care sugerează existenţa unei maşini hidraulice, care funcţiona probabil pe acelaşi principiu ca un aparat cu găleţi cu lanţuri. Acest dispozitiv putea da un flux continuu de apă.
   Pe terenul vechiului Babilon este astăzi un deşert, aproape total lipsit de vegetaţie. Terasele grădinilor au dispărut de multă vreme, în locul splendorii de altădată, deşertul dă o impresie de tristeţe. În vârful unei coline mai există un arbore secular, un atleth, considerat de unii nostalgici ca fiind o ultimă rămăşiţă a faimoaselor grădini. 


   SURSA 02
 
   A doua minune a lumii antice avea cu aproape doua sute de ani mai putin decat piramida lui Kheops. Contemporanii lui Antipater au putut sa o viziteze la Babilon, care era, fara indoiala prima metropola a omenirii, insa aflat deja in ruina in cea mai mare parte inca din secolele al III-lea sau al IV-lea i.Hr. Persii si macedoneenii distrusesera cetatea Uruk, din secolul al VII-lea i.Hr. Turnul Babel din Vechiul Testament fusese transformat in cenusa cu mult timp inainte de Antipater. Existau totusi celebrele “Gradini Suspendate ale Semiramidei”, a doua minune a lumii antice. Era vorba de sapte terase construite din dale de piatra masurand fiecare 5,45 metri lungime si 1,35 metri latime. Aceste dale erau asezate precum grinzile pe tavanul unei pivnite. Fiecare terasa se afla cu aproape 5 metri deasupra celei de sub ea, ceea ce dadea impresia unei scari gigantice. Direct peste aceste dale se gasea un strat de trestii lipite care asigura etanseitatea; deasupra se adaugau doua randuri de tigle arse, lipite cu ipsos. Pentru ca etanseitatea sa fie perfecta, s-a turnat un strat de plumb topit. Deasupra tuturor acestora era un strat de pamant arabil, gros de 3 metri, in care puteau prinde radacini chiar arbori de mari dimensiuni. Gradinile palatului nu erau atunci ceva extraordinar in sine. Dar gradinile suspendate din Babilon erau totusi unice pe plan arhitectonic. Si nu era cel mai mic dintre meritele sale faptul ca avea un sistem ingenios de irigatii, compus din fantani adanci, canale, mici lacuri si jocuri de apa, care alimentau terasele, aducand racoarea atat de pretioasa in climatul desertic, fierbinte si uscat, al regiunii. Vara, sclavii pompau apa fara intrerupere. Efectul de suspendare a gradinilor era datorat unei esalonari abile de 7 etaje. Ele formau un ansamblu omogen, fiind legate intre ele prin impletituri ornamentale de plante urcatoare. Gradinile din vechiul Babilon cuprindeau si unele minuni botanice.  Nu era vorba de o simpla gradina de palat, ci de prima colectie de plante din lume. Creatorul sau, regele Nabucodonosor, isi insarcinase soldatii sa scoata cu grija, in cursul campaniilor intreprinse, toate plantele necunoscute pe care le gaseau in strainatate si sa i le trimita in cel mai scurt timp.  Caravanele si navele Babilonului aduceau mereu plante noi. Nu lipsesc descrierile acestor gradini suspendate. Se povesteste ca monarhul oferise aceste prime gradini botanice sotiei sale, o printesa persana, pentru ca, in mediul monoton al Mesopotamiei, sa se poata distra in timpul indelungatelor absente ale sotului sau. Numele reginei este necunoscut. Nu vom sti probabil niciodata de ce li s-a dat numele de “gradinile suspendate ale Semiramidei”. Semiramida, regina Asiriei, este bine cunoscuta de catre istorici, insa ea a trait cu mult timp inainte si ar putea mai degraba sa fi avut ideea realizarii unei astfel de gradini. Localizarea exacta a acestor gradini este si ea invaluita in mister. Dupa 18 ani de cercetari, arheologul german Robert Koldewey a descoperit, in 1898, vestigiile stravechiului Babilon, ale turnului Babel si ceea ce el credea ca au fost zidurile de sustinere ale gradinilor suspendate. Totul pare sa dovedeasca autenticitatea acestei descoperiri, insa unii arheologi cred ca boltile descoperite de Koldewey, ingropate sub un strat de pietris de un metru, nu indica in mod obligatoriu locul vechilor gradini. 

sursa:ipedia.ro 
Learn more »

Cele 7 minuni ale lumii - Piramida lui Keops, prima minune a lumii

    Cea mai impunatoare piramida din Egipt a fost construita din ordinul faraonului Keops, la Gizeh, localitate situata in apropiere de Cairo. Ea a fost considerata prima minune a lumii, fiind singura dintre cele sapte care inca mai exista.
   Piramida a fost ridicata pe o suprafata de 54.000 mp, inaltimea monumentului fiind de aproximativ 140 m ceea ce echivaleaza cu doua catedrale Notre-Dame de Paris suprapuse. Bucatile de piatra au fost aduse din muntii care se afla la est de Nil.
   Modul in care a fost construita piramida si arhitectura acesteia au generat numeroase controverse in rindul oamenilor de stiinta. Piramida lui Keops, prin numeroasele sale elemente surprinzatoare, constituie o enigma pentru contemporani.

   Locaţie:  
   Platoul Gizeh - oraşul Gizeh, necropola anticului Memphis, actualmente parte a capitalei Cairo.
   Aceasta este singura minune a lumii ce nu necesită descrieri ale istoricilor din antichitate sau ale poeţilor. Este singura minune a lumii asupra căreia nu se fac speculaţii referitoare la formă, mărime şi prezentare. Este cea mai veche şi totuşi singura care a supravieţuit timpului. Contrar părerii generale, numai Marea Piramidă a lui Khufu (Cheops), nu toate cele trei Mari Piramide, se află pe lista celor şapte minuni ale lumii antice.
   Marea Piramidă din Gizeh a fost cea mai înaltă construcţie din lume mai mult de 43 de secole, până în secolul al XIX-lea în 1889 când a fost construit Turnul Eiffel. Avea, la început, 146 m (azi 138 m) înălţime, latura de 227 m şi cuprinde 2.521.000 m cubi de piatră. Feţele piramidei erau placate cu plăci şlefuite din granit. A fost construită de faraonul Khufu din a IV-a Dinastie, în jurul anului 2.560 î.e.n. pentru a servi drept mormânt acestuia.
   Tradiţia construirii de piramide a început în Egiptul antic ca o sofisticare a ideii de "mastaba" sau "platformă" ce acoperea mormântul regal. Mai târziu, au fost folosite mai multe "mastaba", fapt dovedit de primele piramide, cum este Piramida în Trepte a Regelui Zoser (Djoser), construită de faimosul arhitect egiptean, Imhotep.
   După cum ne informează Herodot, construcţia ei a durat peste douăzeci de ani, lucrând 100.000 de oameni. Întâi a fost pregătit locul de amplasare şi au fost transportate blocurile de piatră. Atunci era folosit un proiect pentru exteriorul piramidei, o şlefuire ce a dispărut de-a lungul timpului. Deşi încă nu se ştie exact cum au fost aşezate blocurile de piatră, au existat mai mult teorii: una din aceste teorii se referă la construirea unei rampe drepte sau în spirală, ce era înălţată pe măsură ce se ridica piramida. Această rampă, îmbrăcată cu noroi şi apă, uşura transportarea blocurilor împinse (sau trase) la locul lor. O altă teorie sugerează că blocurile de piatră erau puse la locul lor folosind pârghii lungi.
Când au cucerit Egiptul, in anul 641, arabii au găsit piramida intactă şi după ce au deschis-o, căutând comoara lui Keops, sarcofagul era gol.
   De-a lungul istoriei, piramidele de la Gizeh au stimulat imaginaţia oamenilor, aceştia numindu-le "Grânarele lui Iosef" sau "Munţii Faraonului". Când Napoleon a invadat Egiptul în 1798 mândria resimţită de el atunci a fost exprimată în faimosul citat: "Soldats! Du haute de ces Pyramides, 40 siècles nous contemplent" (Soldaţi! 40 de secole ne privesc din vârful piramidei).
   În ultimii ani s-au mai descoperit înca trei sau patru camere, în apropiere de camera funerară, într-una fiind corabia regală, iar celelate sunt în curs de explorare, dezvăluind poate ultimele secrete ale Marii Piramide: tezaurul şi mumia faraonului.
   Astăzi, Marea Piramidă este inclusă, împreună cu celelalte piramide şi cu Sfinxul, în regiunea turistică a Platoului Gizeh. De asemenea, în zona aceasta se află muzeul ce găzduieşte misterioasa Barcă Solară, descoperită abia în 1954, lângă partea de sud a piramidei. Această barcă se presupune că a purtat corpul lui Khufu în ultima sa călătorie, înainte de a fi înmormântat în piramidă. Se poate de asemenea să fi servit şi ca mijloc de transport în viaţa de apoi, conform credinţelor antice egiptene.


   Descriere
   Atunci când a fost construită, Marea Piramidă avea 145,75 m înălţime. De-a lungul timpului, a mai pierdut 10 m din vârf. Era acoperită cu piatră şlefuită (o parte se mai vede în vârful piramidei lui Khefren). Unghiul sub care e construită este de 54 de grade şi 54 de minute. Fiecare parte a ei este orientată atent spre unul din punctele cardinale ale busolei, adică nord, sud, est şi vest. Perimetrul orizontal al fiecărei secţiuni în piramidă descrie un pătrat. Cea mai mare eroare între lungimile laterale este, uimitor, mai mică de 0,1%.
   Fiecare bloc de piatră din cele două milioane în total cântăreşte mai mult de 2 tone. S-a sugerat faptul că în cele trei piramide sunt suficiente blocuri de piatră pentru a construi un zid gros de 30 cm şi înalt de 3 m care să înconjoare Franţa. Suprafaţa ocupată de Marea Piramidă poate înghiţi Catedrala Sf. Petru din Roma, catedralele din Florenţa şi Milano şi Catedralele Westminster şi Sf. Paul din Londra, toate laolaltă.
   Pe faţeta din nord se află intrarea în piramidă. Coridoarele şi galeriile duc fie spre camera mortuară a regelui, fie au avut alte funcţii. Camera regelui se află în inima piramidei, putând fi accesată numai prin Marea Galerie şi un coridor ascensional. Sarcofagul regelui este făcut din granit roşu, ca şi pereţii interiori ai camerei. Cea mai impresionantă este piatra cu laturi foarte fin şlefuite de deasupra intrării, lungă de peste 3 m, înaltă de 2,4 m şi groasă de 1,3 m. Toate pietrele din interior se potrivesc aşa de bine, încât nu poţi strecura nici un card între ele. Sarcofagul este orientat conform direcţiilor busolei şi este cu numai 1 cm mai mic decât intrarea în cameră. Probabil a fost introdus în timpul construcţiei.
Au fost propuse noi teorii referitoare la originea şi scopul piramidelor de la Giza... Observaţii astronomice... Locuri de venerare.. Structuri geometrice construite de o civilizaţie demult dispărută... Chiar şi teorii legate de extratereştri au fost propuse, fără dovezi clare... Dar dovezile istorice şi ştiinţifice copleşitoare sprijină în continuare concluzia că, ca şi alte mici piramide din regiune, Marea Piramidă a fost construită de civilizaţia egipteană de pe malul vestic al Nilului, pentru a servi ca morminte regilor lor. Morminte unde Khufu, Khefren şi Menkaure puteau să-şi înceapă călătoria mistică în viaţa de apoi.
   Herodot a spus că piramida a fost construită în 20 de ani, adică 7300 zile, (Khufu a domnit vreo 23 ani) astfel, toate cele 2521000 blocuri de piatra de peste 2 tone fiecare au fost urcate pe piramidă în acest timp. Asta înseamnă că, dacă s-a lucrat tot anul în fiecare zi pe întreaga durată de 20 ani, atunci, în medie au fost adăugate 345,4 blocuri de piatră pe zi. Dacă s-a lucrat 8 ore pe zi, atunci s-au adăugat 43,2 blocuri de piatră pe oră, adică aproape 1 piatră de peste 2 tone pe minut. Daca s-a lucrat 24 ore pe zi, ceea ce e mai puţin probabil, atunci s-au adăugat în medie 14,4 pietre pe oră. Pietrele însă au trebuit tăiate în forma pe care o au, şi aduse la faţa locului, unele de la câteva sute de kilometri distanţă. În încăperea regelui au fost folosite mai multe pietre de până la 80 tone fiecare, şi probabil nu a fost uşor pentru egipteni să le ridice până în inima piramidei la 50 metri peste sol. Majoritatea pietrelor au însă în jur de 2500 kilograme, aşa că dacă s-au înghesuit 20 de persoane în jurul pietrei care are în medie 127cm x 127cm x 71cm, şi fiecare a ridicat 125 kilograme, atunci cele 20 persoane cărând 125 kilograme fiecare au trebuit să urce treptele de 71cm înălţime pentru a urca piatra pe piramidă. Deşi în Egipt sunt peste 60 piramide, doar cele 3 piramide de la Gizeh sunt construite cu pietre aşa mari. 


   SURSA 02
  
   Cele trei mari piramide de la Gizeh - Snofru,tatal lui Kheops se pare sa fi murit in jur de 2480 i.Hr. ,lasand posteritatii cele doua piramide de la Dahchour.La vreo 21 de km spre nord de acest loc se gasea podisul stancos de la Giseh, numita inca formatiunea Makattam.Acest podis se intindea de la nord la sud pe o lungime aproximativa de 2200 m cu o latime de circa 1100m.Cele trei mari piramide de la Gizeh
   Cele trei mari piramide de la Gizeh - Coborand in panta lina de la vest la est, se prabusea brusc de-a lungul vaii Nilului.Pe acest loc impozant,Kheops cel mai mare dintre fiii lui Snofru, deschide santierul celui mai abitios proiect de constructii civile din intreaga istorie,care urma sa constituie impreuna cu pertenerele sale, cea mai mare minune a lumii antice.Cele trei mari piramide de la Gizeh
Cele trei mari piramide de la Gizeh - Care au fost motivele care l-au indemnat pe Kheops sa aleaga Giseh,un loc atat de indepartat de mormantul tatalui sau? Religia si astronomia au fost determinante pentru consatructori in alegerea platoului Giseh?
   Munca a continuat la Giseh mult dupa moarte lui Kheops.Succesorul sau a fost Khafra care a construit inca o piramida uriasa alaturi de prima, mai joasa doar cu cativa metri.Dupa Khafra a urma Menkaura care a construit o piramida mai mica de 65.50 m inaltime. Aceasta a treia piramida este si ea uriasa dar este coplesita de vecinele ei de pe platoul Giseh.
   De ce piramida lui Menkaura nu este aliniata cu celelante doua? De ce piramida lui este asa de mica comparativ cu celelante doua? Sub orice unghi am examina, ipoteza dupa care Menkaura s-ar fi hotarat (din lipsa de fonduri)sa construiasca o piramida mai mica nu are sens.El avea dupa toate probabilitatile aceeasi putere autocratica si aceeasi resurse ca si predecesorii sai.In orice caz conceptul de economie le era strain,a avea resurse insemna sa dispui de cariere de piatra inepuizabile si de o mana de lucru numeroasa si calificata.El le poseda cu siguranta pe amandoua.
   Daca chiar luam in consideratie ipoteza improbabila ca Menkaura nu dispunea de aceeasi putere se aceleasi resurse ca Kheops si Khafra:
   De ce sa construiasca o piramida de dimensiuni reduse la Giseh ,pentru a lasa posteritatii un semn evident al “inferioritatii ,,sale?Nu ducea lipsa de spatiu,piramida lui Menkaura nu este tocmai mica dar celelante sunt de doua ori mai inalte si cu o masa de 10 ori superioara?
   De ce s-ar fi multumit el oare cu un pitic pe langa acesti uriasi? Un lucru este sigur:Menkaura stia ca piramida lui avea sa fie cu mult mai mica decat celelante.Constructia unor asemenea monumente se proiecteaza cu mult timp inainte,iar el trebuia sa fi aprobat planurile.
   De ce sa-si dea acordul pentru un proiect care l-ar fi facut sa para inferior? Toate piramidele impreuna compuneau Necropole sau “pamantul mortilor,,mai exact Duatul “locul unde se gaseste Osiris,,. In timpul dinastiei a patra egiptenii erau maestri constructori supremi. Piramidele de la Giseh sunt cea mai perfecta dintre realizarile Vechiului Egipt si a lumii antice.
   Piramidele au fost construite in cadru unui ansamblu,cele trei se inscriu intr-un unic plan, ceea ce se pare ca a fost conceput inca de la inceputul marii operatiuni de la Giseh. Realizarea celor trei piramide decuge dintr-un plan bazat pe principii geometrice, pe care le considera legate de observarea stelelor.
   Locul si orientarea piramidelor sunt rezultatul observatiilor astronomice. De exemplu bazele piramidelor sunt toate orientate dupa meridiane in asa fel incat fiecare latura a patratelor de baza se afla spre unul dintre cele patru puncte cardinale.O asemenea precizie este stupefianta. 


sursa:ipedia.ro
Learn more »
Free Page Rank Tool