Feature news

Showing posts with label Psihologie. Show all posts

Telepatia, enciclopedie, informatii, parapsihologie

TELEPATIA este cu siguranta cel mai cunoscut termen parapsihologic, intrand aproape in limbajul de toate zilele. In mod obisnuit, prin “telepatie" se desemneaza acel fenomen ciudat, foarte incitant si misterios, prin care “se transmit ganduri la distanta". 

Cine nu a povestit macar o data in viata un “caz de telepatie" pe care l-a trait? La drept vorbind, specialistii in parapsihologie, in efortul lor de clasificare si definire, nu se indeparteaza prea mult de aceasta perceptie comuna a termenului de telepatie, chiar si atunci cand folosesc in propriile definitii, notiuni si termeni cu incacatura strict stiintifica. Totodata exista o destul de mare varietate a definitiilor date in decursul timpului telepatiei, pentru care s-au folosit si se folosesc uneori si alti termeni: criptestezie, sugestie ideatoare la distanta, telestezie, biocomunicatie, transmisiune perceptuala la distanta, radiocomunicatie biologica, transfer de informatie biologica etc. Creatorul termenului de “telepatie" este Frederic W. H. Myers, care a combinat doua cuvinte din limba greaca :tele (=departe) si pathos (=simtire). Nu exista inca o definitie general acceptata a telepatiei (asa cum nu exista nici pentru alti termeni din parapsihologie), ci incercari de definitii care variaza, mai mult sau mai putin, de la un autor la altul. Eu o consider cea mai clara si mai pe intelesul tuturor, cea data de A. Patrut in 1990 : “Telepatia (TP) reprezinta o forma de comunicare, un transfer informational intre doi subiecti, in afara canalelor cunoscute". Telepatia se mai ocupa si de fenomene de deplasare a obiectelor sub actiunea gandurilor, fie actiune voluntara (telekinezie sau psihokinezie), fie involuntara (poltergeist sau spirit care bocaneste).

SURSA 02

Istoric
Termenul „telepatie” provine din cuvantul grecesc „tele” (care inseamna „de la distanta”) si „pathos” (care inseamna „sentiment”, „pasiune”). Interesul asupra telepatiei si-a gasit inceputurile in mesmerism (teoria magnetismului animal). Adeptii acestei teorii au descoperit ca telepatia se numara printre asa-numitele „fenomeme inalte”, observate la persoane cu capacitati magnetice, care pot „citi” gandurile si executa ordine nerostite.

Apoi si alti psihologi si psihiatri au observat aceleasi fenomene la pacientii lor. Sigmund Freud a observat acest fenomen in relatia sa cu fiul sau. Freud a considerat aceasta capacitate drept o facultate regresiva, primitiva, care a fost pierduta de catre om in cursul evolutiei sale. Psihiatrul Carl G. Jung i-a dat insa o importanta mai mare, considerand-o o functie de sincronizare. Psihologul si filozoful William James a fost un sustinator entuziast al telepatiei, incurajand experimentele de acest gen.

Cand Sociatetea Americana pentru Cercetari Psihice a fost fondata in 1885, telepatia a fost primul fenomen studiat stiintific. Primul test a fost simplu: un subiect-emitator aflat intr-o camera trebuia sa transmita unui subiect-receptor dintr-o alta camera un numar format din doua cifre sau o imagine vizuala. Psihologul francez Charles a calculat sansele matematice de „ghicire” a numarului transmis si a descoperit ca telepatia actioneaza independent de hipnotism.

Interesul pentru telepatie a crescut simtitor in timpul primului razboi mondial, cand o serie de familii au incercat astfel sa ia legatura prin telepatie cu cei dragi aflati pe front.

Interes asupra telepatiei au manifestat si serviciile secrete ale marilor puteri, care incercau prin aceeasi metoda sa gaseasca o cale sigura de transmitere a informatiilor cu caracter top-secret. Experimentele au continuat in timpul "razboiului rece", cand URSS avea o unitate formata din militari, psihologi, psihiatri si medici special destinata acestui fenomen.

Observatii experientale
Cel mai adesea telepatia apare spontan, in momente de criza cand cineva drag, un prieten sau o ruda apropiata de care suntem legati sufleteste sufera un accident sau se afla intr-o situatie cu un grad de periculozitate sporit. Practic, o persoana „stie” de la distanta cand cineva drag este in pericol. Asemenea informatii par sa parvina sub forma de ganduri, fragmente de vise, viziuni, halucinatii, imagini mentale sau momente de clarviziune sau, pur si simplu, cuvinte care vin in minte brusc receptorului. Deseori, asemenea informatii fac ca „receptorul” sa isi schimbe cursul actiunilor sale, cum ar fi sa isi schimbe programul sau sa incerce sa intre in contact direct sau prin telefon cu persoana despre care crede ca se afla in pericol.
Mai mult decat atat, uneori apar chiar evenimente telepatice intre oameni si animalele de companie.
Telepatia pare sa fie aflata intr-o stransa relatie cu starea emotionala a individului. Acest lucru este la fel de adevarat atat pentru emitator cat si pentru receptor.

Studiile au aratat ca femeile sunt mai buni telepati decat barbatii si acest lucru a fost explicat prin faptul ca femeile sunt mult mai sensibile din punct de vedere emotional decat barbatii si ca se bazeaza mai mult pe intuitie.

Telepatia poate fi indusa si in timpul somnului. Se pare ca acest fapt este legat de o serie de factori biologici: volumul fluxului sanguin se schimba in timpul emisiei si receptiei telepatice, iar encefalogramele subiectilor monitorizati arata ca undele cerebrale ale receptorilor se adapteza de asa natura incat sa se potriveasca cu cele ale emitatorului.
Studiul telepatiei este departe de a fi terminat, psihologii continuand munca de cercetare a acestui fenomen deosebit.

SURSA 03

Telepatia (însemnând literal simţire la distanţă) vine din greacă tele ("distanţă") şi pathe "sentiment" şi se referă la abilitatea de a comunica informaţie de la o minte la alta, fiind o formă de percepţie extra-senzorială sau cogniţie anormală.

Această informaţie este raportată a fi "primită" în aceeaşi formă ca şi cum ar fi de la simţurile convenţionale. Telepatia este procesul care permite ca fiinţele să transmită informaţii de la unele la altele, fără a se folosi de limbajul verbal. Cei care au descoperit că telepatia se află printre fenomenele paranormalului erau adepţii mesmerismului (teoria magnetismului animal). Aceştia au observat că unele persoane cu capacităţi magnetice pot citi gânduri şi pot executa comenzi nerostite.

De ce să nu băgăm în seamă astfel de fenomene? Pentru că ele se manifestă fără ştirea noastră, aproape în fiecare zi? Se spune că ne aflăm într-un raport telepatic constant cu ceilalţi locuitori ai pământului şi ca suportăm numeroase proiecţii psihice, infinite iradieri telepatice, care ne parvin din toate părţile. Orice element din Univers, viu sau amorf, este un emiţător, adică un iradiant şi în acelaşi timp, un receptor, adică un iradiat. Cercetătorii psihologici şi neuropsihiatri au început să lărgească sensul şi definiţia telepatiei: "telepatia reprezintă comunicarea impresiilor de orice formă, de la o minte la alta, independent de canalele simţurilor". Ei susţin că telepatia dintre două persoane aflate în aceeaşi cameră este la fel cu telepatia care are loc între două persoane aflate la capetele opuse ale lumii.

Despre călătoria gândurilor
Sigmund Freud a considerat telepatia ca o facultate primitivă, care a fost pierdută de om în cursul evoluţiei sale. Conform afirmaţiilor lui, indivizii legaţi "telepatic" trebuie să aibă o legatură emoţională foarte puternică, iar evenimentul transmis pe această cale trebuie încărcat cu sentimente negative. Pe de altă parte, Carl Gustav Jung i-a acordat o importanţă mai mare, considerând telepatia o funcţie de sincronizare şi a descoperit prin experienţele sale că aceste fenomen ne influenţează visele.

N. Wiener, cunoscut cibernetician de origine americană, consideră că suportul material al telepatiei îl constituie, de fapt, undele cu frecvenţa de 10 Hz, adică cele corespunzătoare ritmului alfa şi că acestea ar fi active în stare de relaxare maximă. Însă psihofiziologii nu sunt de aceeaşi părere. Ei susţin că telepatia este o funcţie a inconştientului care se manifestă îndeosebi în marile trăiri emoţionale. Ca dovadă, aceştia aduc rezultatul experimentelor făcute pe animale. În timp ce acestora li se înregistrează electroencefalograma (EEG), la mare distanţă li se sacrifică puii, iar în acea clipă, pe EEG apare un impuls nervos.
Unii cercetători susţin că telepatia se realizează prin intermediul unui câmp biogravitaţional. Există şi oameni de ştiinţă adepţi ai psihotronilor, elemente considerate fără inerţie, care pot călători cu viteze inimaginabile şi care ar aduce informaţii din viitor în prezent.

Camille Flammarion spunea: "Acţiunea unei minţi asupra alteia, de la distanţă, transmiterea de gânduri, de sugestii mentale şi de comunicare la distanţă nu sunt mai extraordinare decât acţiunea magnetului asupra fierului, decât influenţa Lunii asupra mării, decât transportarea vocii umane cu ajutorul electricităţii sau decât minunile ştiinţei contemporane. Doar comunicările psihice sunt superioare şi acestea ne pot ajuta să dăm de urma cunoasterii naturii umane. Telepatia poate şi trebuie să fie considerată de către ştiinţă o realitate incontestabilă. Mintea poate acţiona împotriva altei minţi fără intervenţia simţurilor. Forţele psihice există cu adevarat, deşi natura lor nu ne este cunoscută. Noi spunem că telepatia aparţine ordinului psihic şi nu celui fizic, psihologic, chimic sau mecanic, deoarece ea nu produce, transmite idei şi gânduri, iar aceasta se manifestă fără cooperarea simţurilor noastre".

sursa: ipedia.ro
Learn more »

Importanta activitatilor extrascolare in dezvoltarea personalitatii copilului

   Societatea moderna prin dinamismul sau, prin flexibilitatea sa, deschiderea spre inovatii solicita un model al personaitatii umane care ar fi capabila sa faca fata cerintelor secolului XXI care s-a anuntat ca un mileniu al schimbarilor continue. Educatia devine imboldul progresului social, exigentele timpului an de an suscita noi abordari si valorificari ale stiintelor pedagogice, psihologice, politice, sociale, economice in scopul formarii unei generatii tinere capabile sa asigure in continuare un nivel de bunastare a vietii, o interactiune sociala sporita, conditii optime pentru dezvoltarea umana.
    La sfirsitul secolului al XX, odata cu reformarea societatii noastre, s-au produs schimbari si in sistemul de educatie al Republicii Moldova, orientarea esentiala fiind democratizarea invatamintului, asigurarea calitatii invatamintului fiind o necesitate a modernizarii. ,,Democratizarea invatamintului reprezinta un principiu de politica a educatiei care vizeaza egalizarea sanselor de reusita scolara/universitara in conditiile unei instruiri de calitate, confirmata in termenii raportului intrare-iesire, la toate nivelurile sistemului," afirma Sorin Cristea . Autorul citat remarca locul si rolul educatiei nonformale, ca fiind parte integranta inclusa in aria conceptului pedagogic de democratizare a invatamintului ce ,,defineste o anumita disponibilitate a sistemului, dependenta de structura de functionare a acestuia, care valideaza la nivel de decizie politica: organizarea nivelurilor/treptelor scolare si a modalitatilor de evaluare a elevilor/studentilor; conducerea manageriala a institutiilor; proiectarea curriculara a programelor de instruire formala si nonformala; realizarea relatiilor cu comunitatea educativa nationala, teritoriala si locala".Prezentul solicita afirmarea unei personalitati competitive, capabile sa-si modeleze viitorul, de aceea educatia este in lumea moderna o dimensiune-cheie prin care se fortifica fiinta umana. Rolul major al educatiei se releva si in Conventia cu privire la Drepturile copilului, art.29: ,,Educatia trebuie sa fie dirijata in sensul dezvoltarii personalitatii si talentelor copilului, pregatindu-l pentru viata activa ca adult". Astfel se impune si nevoia de edificare si mentinere a unei scoli moderne, democratice, activitatea careia sa se axeze pe ,,valorificarea educatiei in vederea progresului sociouman" , o scoala deschisa ce pledeaza pentru umanizarea, umanitarizarea si informatizarea procesului de invatamint, o scoala care ofera subiectului educatiei – elevului – conditiile necesare privind valorificarea nevoilor, intereselor, aspiratiilor sale individuale, favorizindu-i devenirea, asigurinbdu-i succesul. Comunitatea de invatare este mediul de formare a atitudinilor, capacitatilor si competentelor elevului. Participind si cooperind, demonstrind interes pentru studii, pentru propria autodezvoltare, pentru viata comunitara, elevul traieste o continua schimbare de comportament, acumuleaza experiente prin care isi racordeaza existenta personala ,,la dinamismul vietii sociale actuale si viitoare in interesul propriu si al societatii".În Republica Moldova circa 38% din populatie o constituie copiii si tinerii de la 0 - 18/24 ani (Anuarul Statistic al Moldovei, 2007). Chiar daca in ultimii ani au fost lansate reforme importante in sectorul public cu scopul de a accelera cresterea economica, de a fortifica serviciile de stat si de a promova drepturile sociale, situatia copiilor si tinerilor a ramas aproape neschimbata, statistica fiind ingrijoratoare:-Numarul copiilor si tinerilor in conflict cu legea este in continua crestere, in vizorul politiei fiind, la moment, peste 4300 de minori-delincventi;orfanii sociali: 27,6% au unul dintre parinti plecat peste hotare, 9,3% din copii - ambii parinti-Rata somajului printre tineri este mare (17,9% - de circa doua ori mai mare decat pentru restul populatiei active).-Aproape jumatate dintre victimele traficului, aveau mai putin de 18 ani, restul – erau cu virsta cuprinsa, preponderent, intre 18 si 24 ani.
   -Cele mai inalte rate ale migratiei externe printre tinerii intre 15-24 ani din Europa si Asia Centrala (-130 la 1 000). Conform sondajelor,
   -70,3% din tineri au declarat ca ar pleca peste hotare in cazul in care li s-ar oferi aceasta sansa din cauza lipsei de oportunitati de a avea o munca care sa le asigure un trai decent in tara. (Conform Anuarului Statistic al Moldovei, 2007).
   Copiii si tinerii suporta consecintele saraciei, fiind neglijati in dreptul lor sa fie informati si sa beneficieze de acces la servicii de educatie, sanatate, odihna si activitati recreative, la un mediu sigur si tolerant, la oportunitati de participare si exprimare a opiniei. Ei devin victimele conditiilor si deprinderilor comportamentale ce le pune in pericol bunastarea fizica, intelectuala, emotionala, sociala. Societatea se confrunta cu prezenta unui numar impunator de copii si tineri marginalizati, cu probleme de sanatate, care consuma alcool, substante narcotice. Copiii si tinerii se confrunta cu dificultati de a-si valorifica la maxim potentialul de dezvoltare (fizic, socio-emotional, intelectual), isi petrec intr-un mod defectuos timpul liber.
   Un pas spre solutionarea problemelor existente ar fi proiectul Strategiei de modernizare a sistemului de educatie non-formala din Republica Moldova", scopul strategic al careia este ,,imbunatatirea calitatii vietii si dezvoltarii copiilor si tinerilor, precum si cresterea gradului de participare a lor, cuprinzind intreg spectrul de aspecte - sociale, de sanatate, educationale, culturale - care ii influenteaza, prin asigurarea accesului la un sistem de educatie non-formala de calitate", stipulind ca educatia non-formala se va organiza de catre diverse institutii/organizatii si in diverse modalitati:activitati extracurriculare din cadrul invatamintului formal, centru de creatie, scoli sportive, de Muzica si Arta, centre de recreere, tabere de odihna, Centre de Resurse pentru Copii si Tineri, Consiliile Locale ale Copiilor si Tinerilor, Cluburi de dezbateri, Centre Media, Cluburi de dezbateri etc. Furnizorii de servicii educationale vor crea toate conditiile necesare dezvoltarii armonioase a personalitatii elevului, fiecare copil avind nevoie de acel mediu in care ar cunoaste plinatatea devenirii sale.Activitatea in afara clasei si extrascolara ocupa un loc foarte important in ansamblul influentelor educative. Astfel in Liceul Teoretic ,,Olimp" Puhaceni elevii sint antrenati in activitati extracurs, evenimente si serbari scolare, excursii, actiuni de voluntariat, menite sa contribuie la formarea unor competente sociale si civice, orientind copiii si tinerii nostri spre succes. În institutie s-a afirmat in ultimii ani un sistem de activitati extrascolare, care se perfectioneaza in permanenta, tendinta de dezvoltare a acestui sistem fiind orientarea spre satisfacerea intereselor si optiunilor individuale ale elevilor. Ne axam in activitatea noastra pe doleantele elevilor, dorindu-ne sa cream o comunitate scolara care isi cunoaste si isi valorifica traditiile, invata prin cooperare, stimuleaza participarea si are o imagine proprie. Sistemul activitatilor extrascolare din liceu se proiecteaza pentru un an de studii, dar adeseori se modifica pe parcurs, dat fiind ca astfel de activitati se caracterizeaza printr-un mare dinamism, fiindca nu se poate de prevazut intotdeauna care vor fi ideile frumoase care ne vin de la elevi in cadrul orelor de curs si ar putea fi extinse intr-o serbare, intr-un recital, intr-o actiune de masa. La fel se intimpla si in cadrul cercurilor pe interese. În cadrul cercurilor ,,Arta dramatica", ,,Miini dibace", cercului vocal , clubului de dansuri, clubului eruditilor elevii isi largesc orizontul, isi dezvaluie si perfectioneaza talentele, isi cultiva dragostea pentru frumos. Una dintre cele mai complexe si prodigioase activitati din perioada anilor 2005-2008 a fost Programul ,,Aniversarile scolii", fiind o initiativa a directoarei liceului d-na Bobrov Raisa. Ideea a fost sustinuta de elevi, profesori, parinti, in liceu organizindu-se un spectru larg de activitati:
  - Activitate de cercetare a istoriei localitatii Puhaceni si a invatamintului din sat;
  - Deschiderea muzeului scolii in care se pastreaza albumele promotiilor scolii de cultura generala incepind cu anul 1958;
  - Festivitatea jubiliara ,,Gala promotiilor";
  - Festivitatea ,,125 de ani de la infiintarea invatamintului din localitate"
  - Ore de clasa cu oaspeti- absolventi si profesorii veterani ai liceului;
  - Amenajarea panoului ,,Liceul ,,Olimp" in actiune";
  - Editarea bucletului ,, 125 de ani de la infiintarea invatamintului din localitate" si a ,,Cartii de vizita a liceului"
  - Activitatea ,,O carte de vizita a liceului in versuri", prezentata in cadrul diverselor activitati pentru oaspetii liceului;
  - Lansarea de carte a directorului de scoala din perioada interbelica Simeon Ionascu;
  - Expozitii de lucrari ale mesterilor populari din sat;
  - Expozitia de pictura a absolventei liceului Bargan - Gorgan Olga, pictorita ce si-a expus lucrarile la diverse expozitii internationale.
  - Întilniri cu mindria liceului nostru – absolventii scolii din Puhaceni Sergiu Pavlicenco - doctor habilitat in filologie, profesor universitar si Vera Murahovschi oftalmolog, sef de sectie la Spitalul Clinic Republican, doctor in| medicina;
  - Pagini de prezentare a liceului in ziarul raional si ,,Faclia".
   Aceste actiuni au avut un impact puternic asupra formarii elevilor. Am stimulat si am sustinut curiozitatea, interesul si entuziasmul elevilor in cadrul proiectelor de cercetare a istoriei, satisfactia generata de frumoasele manifestari organizate in liceu. A fost o experienta bogata prin care am consolidat relatia cu comunitatea, am sesizat opinia publica fata de problemele scolii.
   Activitatea extrascolara realizata in liceu se orienteaza spre varietate tematica si diverse forme de organizare, dar avem si foarte multe probleme, cele care tin de nevalorificarea potentialului aptitudinal al copiilor si tinerilor la un nivel sporit, din cauza lipsei de spatii amenajate si dotate, dat fiind ca liceul nostru functioneaza in doua ture, din cauza finantarii reduse, insuficienta pregatirii cadrelor didactice pentru realizarea calitativa a Curriculumului la decizia scolii. Cred ca sint problemele mai multor institutii din mediul rural. Avem nevoie de conditii si dotari, de specialisti care ar asigura dezvoltarea aptitudinilor, talentelor copiilor. Se impune necesitatea cooperarii cu organizatiile obstesti, autoritatile publice locale pentru asigurarea calitatii serviciilor de educatie non-formala.
   O personalitate armonioasa are nevoie de un mediu favorabil in care sa creasca fericit, sa edifice impreuna cu semenii sai o societate moderna si prospera. Şcoala de astazi este ziua de miine a tarii noastre si efortul nostru de astazi este fundamentul realizarilor viitoare.

   SURSA 02

   Zilnic fiecare dintre noi suntem bombardati cu foarte multa informatie, fapt care , in pedagogie, este reflectat cu ajutorul conceptului de forme generale ale educatiei, concept care reprezinta o modalitate de realizare a activitatii de formare-dezvoltare a personalitatii prin intermediul unor actiuni si/sau influente pedagogice desfasurate in cadrul sistemului de educatie/ invatamant in conditiile exercitarii functiilor generale ale educatiei (functia formare-dezvoltare a personalitatii, functia economica, functia civica, functia culturala) ( G. Cristea 2002, ap. Oprea)
   Într-o societate determinata istoric, sistemul de educatie se materializeaza printr-o educatie de tip formal, nonformal sau informal, incluzand toate dimensiunile (intelectuale, morale, estetice, tehnologice, fizice) implicate in cadrul actiunilor educationale organizate, structurate si planificate sau in contextul influentelor incidentale de tip pedagogic provenite din campul psihosocial.
   În functie de gradul de organizare si de oficializare al formelor educatiei, putem delimita trei mari categorii:
  - educatia formala (oficiala);
  - educatia non-formala (extrascolara);
  - educatia informala (spontana);

1. EDUCATIA FORMALA
  Coombs in 1973 a definit-o ca: “ sistemul educational structurat ierarhic si gradat chronologic, pornind de la scoala primara si pana la universitate, care include pe langa studiile academice si o varietate de programe de specializare si institutii de pregatire profesionala si tehnica cu activitate full-time ‘’
   Aceasta forma de educatie cuprinde totalitatea activitatilor si a actiunilor pedagogice desfasurate si proiectate institutional ( in gradinite, scoli, licee, universitati, centre de perfectionare etc.), in cadrul sistemului de invatamant in mod planificat si organizat. Se realizeaza ’’ in cadrul unui proces de instruire realizat cu rigurozitate in timp si spatiu : planuri, programe, manuale, cursuri…etc’’. ( S Cristea 2002 ap. Oprea)

2. EDUCATIA NONFORMALA
   Aceasta forma de educatie a fost definita ca : " orice activitate educationala, intentionata si sistematica, desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carei continut este adaptat nevoi individului si situatiilor speciale, in scopul maximizarii invatarii si cunoasterii si minimalizarii problemelor cu care se confrunta acesta in sistemul formal ( stesul notarii in catalog, disciplina impusa, efectuarea temelor ...etc.) (Kleis 1973)
   Educatia nonformala cuprinde ansamblul activitatilor si actiunilor care se realizeaza intr-un cadru institutionalizat , constituindu-se ca " o punte intre cunostiintele asimilate in timpul lectiilor si informatiile acumulate nonformal" ( Vaideanu 1998 ap Oprea)
   Obiectivele educatiei nonformale sunt:
  -largirea si completarea orizontului de cultura imbogatiind cunostiintele din anumite domenii
  -crearea conditiilor pentru desavarsirea profesionala
  -alfabetizarea grupurilor sociale defavorizate
  -sa contribuie la recreerea si destinderea participantilor precum si la petrecerea organizata a timpului liber
  -asigurarea cadrului de exersare si cultivare a diferitelor inclinatii, aptitudini, capacitati.
   Relatia dintre educatia formala si educatia nonformala este de complementaritale sub raportul continutului, al formelor de organizare si de realizare.

3. EDUCATIA INFORMALA
   Este forma educatiei care se refera la exeperimentele zilnice care nu sunt planificate sau organizate si care conduc catre o invatare informala. Este procesul care se intinde pe toata durata vietii, prin care individul dobandeste informatii isi formeaza priceperi si deprinderi, isi structureaza convingerile si atitudinile se dezvolta prin intermediul experientelor cotidiene.
sursa:ipedia.ro 
Learn more »

Psihologia varstelor - Ce impact are asupra personalitatii in timp ?

   Psihologia varstelor
   Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate si mai subtile ale fintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza. Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reinnoiri continue.
   Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in devenirea sa.
   Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul, educatia.
   Conceptul “ereditate“ provine de la cuvantul latin “ heres “- mostenitor. Ereditatea poate fi definita ca insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999).   De remarcat in acest context este ca identitatea genetica este practic imposibila intre antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.
   Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea isi pune amprenta asupra intregii deveniri umane, nu intr-un mod independent ci in corelatie cu factorii externi, de mediu si educatie.
   Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic si psihofunctional. “ Purtatorii “ materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare specie si individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata intr-o celula constituie mesajul genetic care, in forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul inconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.
   Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua planuri: unul in determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura anatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt in determinarea unor particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale, grupa sanguina, etc.
   Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele, caracterul si conceptia despre lume a individului.   Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de modalitatile de organizare a activitatii celui care se dezvolta. Astfel, in fazele de inceput ale dezvoltarii, actiunea factorilor ereditari este mai pregnanta si efectele ei mai usor vizibile. La varste mai tarzii, influenta lor devine mai putin evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata.
   In relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea insusirilor lor.


   SURSA 02
 
   Predispozitiile native au un caracter polivalent, ceea ce inseamna ca pe acelasi fond ereditar se pot realiza, sub influenta factorilor de mediu si educatie, profiluri si insusiri psihice diferite. Ele nu predetermina in mod fatal anumite calitati si insusiri ale personalitatii umane, insa, ofera baza necesara pentru invatare, pentru insusirea experientei sociale si influenteaza dinamica elaborarii unor noi mecanisme ale comportarii.
   Intr-adevar, exista o legatura inseparabila intre influentele genetice si mediul inconjurator, si este complet lipsit de sens sa vorbim despre ele ca si cum ar fi independente. Hebb ( 1994 ) a dat un asemenea exemplu referitor la un ou in dezvoltare. Fara componenta genetica oul nu exista, dar lipsa mediului de mentinere a vietii si lasarea oului in frig au ca rezultat moartea acestuia. Deci, ce asigura dezvoltarea oului, ereditatea sau mediul? Bineinteles, si ereditatea, si mediul contribuie la acest proces si acest lucru trebuie retinut in studierea influentelor genetice.
   In ceea ce priveste alte aspecte interesante ale ereditatii, acestea au fost puse in evidenta cu ajutorul unor cercetari pe gemeni ( monozigoti, dizigoti si chiar tripleti ). S-a evidentiat printre altele, ca la monozigoti exista o foarte mare asemanare tipologica, explicabila prin provenienta dintr-un singur ou fecundat.
   Ideea ca genele din cromozomii celulelor sunt singurele transmitatoare de informatie ereditara, sau asa-numita teorie cromozomica a ereditatii a lui T. H. Morgan, a fost reanalizata in ultimele decenii de catre ingineria genetica. Mecanismele genetice au fost studiate nu doar la nivel cromozomial ci si la nivel biochimic. Rolul acidului dezoxiribonucleic (AND) a atras atentia asupra unor aspecte complexe intre metabolism si ereditate, AND fiind un important purtator de informatie ereditara.
   Ca o concluzie in ceea ce priveste ereditatea ca factor al dezvoltarii psihice umane, principalele rezultate ale cercetarilor genetice, cu relevanta pentru sfera fenomenului educational, ar putea fi sintetizate astfel:
- Pe cale genetica sunt transmise un complex de predispozitii sau potentialitati, si nu trasaturile antecesorilor.
- Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor ereditari, ci si al factorilor de mediu.
- Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de varsta sau pot ramane in stare latenta pe tot parcursul vietii individului, in absenta unor factori activizatori.
- Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar ( temperament, aptitudini, emotivitate ), iar altele mai putin ( caracter, vointa, atitudini ).
- Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica incarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic isi pierde specificitatea daca in copilarie este asistat de membrii altei specii, el animalizandu-se in ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului ii este dat prin instincte tot ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui, pe cand omul trebuie sa invete majoritatea lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii.
- Factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune probabilistica, oferind fie o ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o ereditate tarata, ce poate fi compensata in diferite grade. 


   SURSA 03
 
   Definirea psihologiei varstelor. La fel ca in cazul majoritati disciplinelor supuse studieri continuie din partea specialistilor din domeniul respectiv si asupra disciplinei psihologia varstrelor sau conturat dea lungul timpului diverse studii in care au fost integrate diverse definitii in care psihologia varstelor apare ca o ramura pretioasa din stiintele psihologice izvorata ca o necesitate in a intelege modul de constituire a caracteristicilor, functiilor si proceselor psihice, a evolutiei acestora de la cele mai fragede varstre si pana la stadiul terminal.In acest fel activitatea psihica este privita in ansamblu pe tot parcursul existentei fiintei umane cu relevarea unor semnificatii posibile pentru un anumit segment al varstrei prin analiza longitudinala si verticala in contextul existentei sale sociale, a modificarilor psiho-fizice ce se produc sub influienta conditiilor de mediu, a educatiei, a culturi si profesiei, a statutelor si rolurilor sociale ce le indeplineste. In concluzie, Psihologia varstrelor este stiinta care studiaza caracteristicile constituiri activitati psihice umane, modificarile acesteia de la inferior la superior, a regreselor ce au loc in interiorul anumitor stadii de varstra, a evolutiei personalitati si manifestarii actelor de conduita in relatie cu determinarile socio-culturale ale existentei fiintei umane.
    Continutul si importanta studieri in psihologiei varstrelor 
    Studiul fiintei umane inca din momentul conceptiei si mai intensiv de la nastere si pana la moarte, cu tot ceea ce este comun si semnificativ pe toata durata vieti, dar si cu relevarea etapelor distincte ale evolutiei umane confera psihologiei varstrelor un statul solid si central in cadrul disciplinelor psihologice, constituirea ei fiind posibila printre altele datorita acumularilor de cunostinte in psihologia generala si in unele ramuri ce vizau studiul omului in anumite perioade de varstra. Dintre aceste ramuri enumeram: psihologia copilului (studiaza perioada copilariei cu caracteristicile ce tin de conditia activitati psihice): mai restranse pentru o patrundere mai ampla in aceasta sfera au aparut psihologia copilului sugar, psihologia anteprescolarului, psihologia prescolarului sau mai putin dezvoltate psihologia teneretului, psihologia perioadei adulte etc.Continutul si sfera psihologiei varstrelor depaseste cu mult pe cel al psihologiei copilului prin faptul ca realizeaza o o cuprindere pentru toate varstrele umane trasand stadii si substadii in cadrul acestora, cu specific si comun intre ele, dar fara sa fie o psihologie generala caci activitatea psihica pe care o studiaza aceasta este raportata la conditia umana de o anumita factura si structura bio- psihica.
   Psihologia varstrelor se foloseste de datele cuprinse in psihologia generala si cea a copilului ca si ale celorlalte ramuri ale psihologiei carora le furnizeaza la randul ei cunostinte pertinente despre dezvoltarea si evolutia psihica a omului de la nastere pana la stadiul terminal. Astfel psihologia varstrelor nu se limiteaza numai la studiul conduitelor de crestere, domeniu al psihologiei copilului cum afirma J.Piaget si M.Debesse, nici la abordarea generala a activitati psihice si a esentei de fundamentare a personalitati, domeniul psihologiei generale si nici la caracteristicile de regresie in evolutia psihica domeniu al psihologiei varstrelor inaintate ci le cuprinde pe toate intr-o tratare unitara cu relevarea specificului pentru fiecare stadiu de varsta si consemnarea elementelor comune ce unifica activitatea psihica. Psihologia varstrelor a incercat sa evite ambiguitatile provenite din chiar titulatura ei si analizeaza caracteristicile psihicului uman in mon unitar cu accentuarea aspectelor legate de evolutie si dezvoltare dar si pe continuitate si disfunctionalitate de la o varstra la alta. Cunoasterea in psihologia varstrelor ne ofera posibilitati de elaborare a unor strategii educationale si de dirijare stiintifica viabila a procesului de pregatire profesionala si de integrare sociala a omului.
Psigologia la modul general nu se limiteaza la studii doar in cazul omului normal chiar daca au o anumita structura si factura ci si in cazul unor persoane bolnave, handicapate cu unele retarduri insa aici apare diferntierea unor domenii ca cel al psihopedagogiei care este centrata indeosebi pe aceste persoane cu probleme iar psihologia varstrelor fiind centrata pe cunoasterea umana in limitele normalului.


   Metoda si metodologie in psihologia varstrelor
   Activitatea psihica nu poate fi studiata in mod nemijlocit deoarece continutul si forma ei de manifestare este foarte complexa incat numai concretizarea ei intr-o anumita situatie data poate fi supusa decelari dar cu ajutorul si prin evolutia unor variabile care exprima unele caracteristici de personalitate si de conduita umana si prin cunoasterea interpretarilor acestora putem trasa o dimensiune umana de ansamblu. Aceste variabile pot fi provocate experimental sau pot fi surprinse in diferite tipuri de activitate umana :de joc, de invatare, de munca, de creatie. Variabilele pot fi directe ce depind direct de caracteristicile personalitati si independente ce sunt constituite din reactiile psihice provocate iar lanturile de corelatii care se stabilesc intre ele inlesnesc analiza si apoi sintetizarea datelor in vederea constituiri de tipologii specifice unui stadiu de varstra si chiar a conditiei umane in general. In urma acestor demersuri apar modele ale unor functii sau procese psihice (al imaginatiei, al gandirii, al inteligentei, al afectivitatii, al limbajului) sau ale unor categorii umane (al normalului, al handicapatului, al anormalului, al dotatului, al supradotatului, etc). Aceste modele sunt raportate unele la altele prin utilizarea modalitatilor de investigare din care se desprind ;
- metodica genetico-longitudinala ( urmareste dezvoltarea psihica a subiectuluipe o perioada mai lunga de timp)
- metoda transversala (surprinde caracteristicile psihice intr-un stadiu anumit de varsta)
- metodica mixta genetico-longitudinala-transversala (surprinde evolutia activitatii psihice in diferite stadii.
   Pentru a cerceta diverse aspecte ale activitati psihice prin metodele de mai sus specialistul adapteaza la varsta subiectilor si la conditiile concrete de activitate metode ca observatia, experimentul, testul, analiza produselor activitatii, anamneza, dar nu vom insista asupra lor deoarece sunt comune si altor ramuri din psihologie
   In abordarea ciclurilor vietii psihologii au avut in vedere mai cu seama varstrele de crestere si de dezvolotare vizand pe de o parte natura si educatia subiectului iar pe de alta parte maturizarea si invatarea considerand ca acestea sunt esentiale pentru dezvoltarea individului cert este ca fiinta umana cunoaste unele modificari in perioada copilariiei mai cu seama prin dezvoltari pe directiile biologice cu transformari fizice, morfologice si biochimice, psihologice cu optimizari calitativeproceselor, functiilor si insusirilor psihice si sociale care duc la coechilibrarea conduitei umane in relatiile cu mediul social. 


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Psihologie - Informatii generale

    Cuvantul psihologie provine din limba greaca unde "psyche" are sensul de psihic, iar "logos" pe cel de stiinta, Psyche fiind in mitologie o tanara deosebit de frumoasa, care personifica sufletul.
Termenul psihologie se pare ca a fost utilizat prima oara in 1533 de catre Rudolf Goclenius intr-o lucrare de morala; sensul actual apare in titlul tratatelor lui Christian Wolff " Psihologia empirica" (1732) si "Psihologia rationalista" (1734), scrise in limba latina, ambele cu un success rasunator in epoca.
   Cunoasterea altuia sau cunoasterea de sine impuse de relatiile interpersonale, de asigurarea eficientei activitatii sau de fascinatia sondarii propriului destin sunt anterioare acestor date, insotind permanent viata omului. Insusi lexicul diverselor limbi stocheaza rezultatele cunoasterii cotidiene in sute si mii de cuvinte despre activitatile omului, insusirile sau relatiile dintre oameni, dar fara rigoarea limbajului stiintific. Experienta psihologica este obiectivata in mituri, povestiri, legende, basme, proverbe alcatuind "psihologia naiva", o psihologie nesistematizata si neverificata experimental. Aceeasi experienta empirica, filtrata printr-o instructie elevata, este prezenta in toate genurile de literature culta sau in film si concureaza uneori, prin intuitie, rezultatele omului de stiinta; literature sau filmul exprima intr-un limbaj specific probleme din psihologia naiva, dar utilizeaza ca surse de inspiratie si teorii, ipoteze ale psihologiei stiintifice.
    In toate timpurile, detinatorii unui volum mai mare de informatii despre psihic au fost inconjurati de mister si admiratie:
samanii, medici si psihologi, detinatori de capacitati paranormale erau conducatorii tribului;
   Pithia, prezicatoare in fraze enigmatice a viitorului, era preoteasa zeului Apollo;
vrajitoarele din evul mediu, care-si arogau puterea de a schimba destinele, au produs atata teama incat si-au atras arderea pe rug;
testele si chestionarele publicate azi in ziare si reviste suscita interesul a nenumarati cititori.
   Treptat, asemenea altor stiinte, psihologia s-a desprins de filosofie, a capatat rigoare si a devenit accesibila mai multor membri ai comunitatii; prima lucrare considerate de istorici ca avand caracter stiintific este " Elemente de psihofizica", care apartine medicului si fizicianului german Gustav Th. Fechner. Statutul de stiinta se consolideaza incepand cu anul 1879, cand se infiinteaza la Leipzig (Germania) primul laborator de psihologie din lume, de catre fiziologul Wilhelm Wundt; deoarece laboratorul permitea verificarea ipotezelor prin experiment, aici si-au desavarsit formatia multi cercetatori din America sau Europa, printer care si romanul Eduard Gruber, care a infiintat in 1889, la Iasi, primul laborator de psihologie din Romania.
   Dezvoltarea psihologiei a fost influentata mai tarziu de succesele obtinute in fizica si fiziologie, antropologie si sociologie si, in ultimul timp, in biochimie, cibernetica si teoria informatiei; diferitele conceptii sau scoli psihologice poarta marca acestor influente si propun imagini variate ale omului.
Institutionalizarea psihologiei s-a desavarsit la sfarsitul secolului al XIX-lea cand, s-a generalizat predarea acestor cursuri in universitatile din Germania, Anglia, Franta, S. U. A., s-a inmultit numarul laboratoarelor, au aparut reviste de specialitate, s-au creat societati si au fost organizate congrese.
   Un pas important in stabilizarea statutului de stiinta, s-a realizat prin construirea primului test psihologic veritabil de catre Alfred Binet si Theodore H. Simon (1905); era o "scara metrica de inteligenta" alcatuita din serii de sarcini bazate pe principiul lui Binet: "indivizii sunt ceea ce fac"; prin acest test, autorii isi propuneau sa diferentieze copii normali de cei care nu pot invata si inaugura utilizarea psihologiei in scopuri pedagogice.


    SURSA 02
 
    Psihologia (din limba greacă: ψυχή psyché = suflet, λόγος logos = ştiinţă) este ştiinţa care studiază comportamentul uman, inclusiv funcţiunile psihice şi procesele mentale ca inteligenţa, memoria, percepţia, precum şi experienţele interioare şi subiective cum sunt sentimentele, speranţele şi motivarea, procese fie conştiente, fie inconştiente.
   În acest cadru general al activităţii psihice distingem următoarele categorii:
* Conţinut psihic sau de conştiinţă: elementul care, intr-un moment determinat, face obiectul unei funcţiuni psihice.
* Funcţiuni psihice: modalitatea specifică a activităţilor conştiente independent de conţinutul lor.
* Mecanisme psihice: modalitatea specifică a activităţilor inconştiente.
* Sfere sau straturi psihice: ansamblul de funcţiuni şi mecanisme comune unei anumite funcţiuni psihice (de ex.: sfera afectivă, sfera cognitivă etc.).
* Tipul psihologic: ansamblul caracteristicilor individuale intelectuale, afective şi voluntare care pot fi schematizate într-un mod abstract (personalitatea).
Psihologii adoptă diverse modalităţi în studiul activităţii psihice. De exemplu, psihologia experimentală foloseşte metode ştiiţifice în descrierea şi înţelegerea cauzelor şi relaţiilor reciproce ale unor procese diferite cum sunt percepţia, învăţarea, memorizarea şi comportamentul social. Psihologia umanistică face mai de grabă investigaţii calitative pentru a cerceta experienţele subiective ale fiinţelor umane.
   De la înfiinţarea primului laborator experimental de psihologie de către Wilhelm Wundt în 1879 la  Universitatea din Lipsca (Leipzig), psihologia s-a separat treptat de filozofie, din care provenea, pentru a deveni o specialitate de sine stătătoare cu o serie de direcţii şi subspecialităţi, care dispun doar în parte de un limbaj comun.


   Pagini din istoria psihologiei
   Din antichitate şi până la sfârşitul secolului al 19-lea psihologia a fost considerată parte componentă a filozofiei. Primele referiri le găsim la Aristotel în lucrarea "Despre suflet" (gr. Peri psychês). Teofrast defineşte 30 de caractere omeneşti, ceea ce reprezintă prima încercare de tipologie a persoanelor. Termenul psihologie este folosit totuşi abia către sfârşitul evului mediu de către Philipp Melanchton în lucrarea lui Kommentar über die Seele (1540, Consideraţii asupra sufletului).   Empirismul englez al secolului al 17-lea reducea funcţiile psihice la fenomene previzibile cu legi proprii. În teoria mecanicistă a lui Thomas Hobbes "sufletul" nu-şi găsea niciun loc. Într-o lucrare din 1704, Leibnitz menţionează pentru prima dată existenţa unor procese subconştiente.
   Adevărat părinte al psihologiei este considerat Johannes Nikolaus Tetens, care în lucrarea sa Philosophische Versuche über die menschliche Natur und ihre Entwicklung (1777) (Consideraţii filozofice asupra naturii umane şi desvoltării sale) face o descriere amănunţită a funcţiilor şi proceselor psihice cu valabilitate până în timpurile noastre.
   Începând cu secolul al 19-lea psihologia a început să se contureze ca disciplină de sine stătătoare. În acelaşi timp s-au dezvoltat diverse curente şi diferite orientări, în funcţie de concepţiile respectivilor psihologi. Ca în orice ramură a ştiinţei care s-a desprins din filozofie, probleme pur filozofice asupra naturii spiritului n-au încetat să fie dezbătute, ducând chiar la apariţia unei filozofii a spiritului sau psihologii filozofice.
   Psihologia experimentală, fondată pe lucrările lui Wilhelm Wundt şi William James, îşi îndreaptă în special atenţia asupra problemelor generale cum sunt comportamentul şi dispoziţia, incluzând şi stările patologice, importante pentru psihologia clinică.
   Şcoala fenomenologică cu Wilhelm Dilthey, Franz Brentano şi Karl Jaspers consideră procesele psihice ca fenomene indivizibile, în timp ce Behaviorismul, bazat în mare parte pe lucrările lui Ivan Petrovici Pavlov, priveşte comportamentul uman ca manifestare condiţonată, o asociaţie de stimuli cu răspunsuri specifice.
   În psihologia germană un loc deosebit îl ocupă Psihologia configuraţionistă (Gestaltpsychologie), ai cărei reprezentanţi (Max Wertheimer, Wolfgang Köhler) privesc viaţa psihică ca un întreg unitar.
Încă de la sfârşitul secolului al 19-lea, Sigmund Freud foloseşte ca metodă terapeutică Psihanaliza şi inaugurează Psihologia abisală.
   Psihologia umanistă, apărută ca reacţie împotriva behaviorismului şi psihanalizei, are rădăcini în Existenţialism şi pune accentul pe experienţa individuală, încercând să explice esenţa fiinţei umane prin investigaţii calitative (Abraham Maslow).


    Psihologia generală
    Acţiunea coordonată a funcţiilor psihice în procesul învăţării precum şi în controlul activităţilor face obiectul psihologiei generale. Sub acest aspect o deosebită semnificaţie are analiza structurală a cunoaşterii, în special structura matematică a proceselor de cunoaştere, aşa cum o găsim în formulările fizicei teoretice. Avem astfel de a face cu structura statistică a categoriilor de evenimente similare. 


    SURSA 03
 
    Psihologia: studiul stiintific al comportamentului si al mintii. Aceasta definitie contine trei elemente (1) psihologia este un demers stiintific prin care se obtin cunostiinte prin metode sistematice si obiective de observatie si experiment (2) psihologii studiaza comportamentul-ceea ce face referire la orice actiune sau reactie ce poate fi masurata sau observata (3) psihologii studiaza mintea-ceea ce face referire atat la starile mentale constiente cat si inconstiente. Acestea sunt inferate din comportamentul observabil.
   Cuvantul psihologie vine din termenii grecesti: "psihe" care inseamna suflet si "logos" care se poate traduce prin 'studiul a.. ' Sensul acestora a fost pentru prima data combinat in secolul al XVI-lea, in vremea cand sufletul, spiritul ori mintea au fost vazute ca distincte de corp.

 
   La ce e bun?
   Sanatate
   In zielele noastre multi psihologi lucreaza in domeniul psihologiei sanatatii, acea ramura ce promoveaza sanatatea fizica, preventia si tratamentul bolilor somatice. Cercetatorii acestui domeniu au aratat ca sanatatea si starea de bine depinde atat de factorii biologici cat si de cei psihici.
   Multi practicieni se ocupa cu studiul tulburarilor psihofiziologice (denumite si psihosomatice), conditiile in care acestea apar sau starile psihice asociate. Printre aceste tulburari se numara presiunea crescuta a sangelui, durerile de cap, astmul, si ulcerul. Cercetatorii au descoperit ca stresul cronic este asociat cu un risc crescut al problemelor coronariene. Mai mult de atat, stresul poate compromite sistemul imunitar favorizand aparitia bolilor.
   Psihologii din domeniul sanatatii de asemeni studiaza felul in care oamenii fac fata stresului. Acestia au gasit ca cei care au familie, prieteni si alte forme de suport social sunt mai sanatosi si au o viata mai lunga decta cei izolati. Altii cercetatori au examinat factorii psihologici implicati in fumat, dependenta de alcool si droguri, practicile sexuale cu risc si alte comportamente daunatoare sanatatii. 


   Educatie
   Psihologii din toate ramurile contribuie la intelegerea stilurilor potrivite pentru predare, invatare, educare. Altii ajuta la dezvoltarea testelor standardizate folosite pentru masurarea aptitudinilor academice, ori la stabilirea varstelor la care copii sunt capabili sa obtina anumite abilitati cognitive, efectul intaririlor ai al motivatiei asupra invatarii, instruirea computerizata, educatia bilingva, dizabilitatile de invatare etc.
   Doua din ramurile psihologiei se focalizeaza exclusiv pe educatie: psihologia educationala si psihologia scolara. Psihologii educationali cauta sa inteleaga si sa imbunatateasca strategiile de predare si invatare. Acestia se ocupa cu studiul problemelor inteligentei, motivatiei, disciplinei. Psihologii scolari administreaza teste, fac recomandari si consiliaza copii in probleme academice sau emotionale.


   Afaceri
   In lumea afacerilor , psihologia se plica atat locului de munca propriu-zis cat si pietii de munca. Psihologia organizationala si industriala se focalizeaza pe comportamentul uman la locul de munca si in cadrul organizatiilor. Acestia realizeaza cercetari, organizeaza scoli de afaceri sau universitati si lucreaza in industria privata. De asemeni pot studia factorii care influenteaza motivatia, satisfactia si productivitatea ori trasatuirle de personalitate ori se focalizeaza pe procesul de selectie, training si evaluare. Studiile au aratat spre exemplu ca in unele cazuri rezultatele interviurilor se pot solda cu proaste decizii de angajare ce pot fi influentate de sexul apliocantului, rasa, atractivitate.
   Psihologia consumatorului este studiul modului in care oaenii iau decizii si realizeaza comportamente in raport cu produsul. In acest domeniu, cercetatorii analizeaza efectele publicitatii asupra atitudinilor si obisnuintelor de cumparare. 


   Juridic
   In zilele noastre, multi psihologi lucreaza in sistemul juridic. Ei asista avocatii, consiliaza persoane aflate la inchisoare si cerceteaza numeroase teme legate de acest subiect. Daca ati urmarit documentarele din utlima vreme pe pe canalul Discovery cu siguranta ati auzit de termenul "forensic psychologist". Ei bine, ei sunt aceeia care aplica psihologia l ao gama larga de problematici juridice, ca spre exemplu selectia juriului, declaratiile martorilor oculari, confesiuni pentru politie, teste cu detectorul de minciuni, construirea profilurilor criminalilor etc. De asemeni ei pot depune marturii ca experti. 


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Gandirea umana - Un proces psihic

   Definitie 
   Gandirea este procesul psihic cognitiv de reflectare mijlocita si generalizare abstracta – sub forma notiunilor si rationamentelor a insusirilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor logice dintre ele.
   Gandirea - Structura si dinamica psihicului uman ni se dezvaluie din trei perspective distincte: pe de o parte din doua perspective particulare, pe de alta parte dintr-o perspectiva unica. Prima consta in considerarea psihicului uman in cadrul raportului “individ uman-realitate inconjuratoare", iar a doua in cadrul raportului “individ uman-societate"; impreuna ele dau o perspectiva integrala.
   Gandirea - In cadrul raportului “individ uman-realitate inconjuratoare" psihicul ne apare ca activitate psihica, caz in care avem de-a face cu structura si dinamica activitatii psihice. In cadrul raportului “individ uman- societate", psihicul ne apare ca sistem de insusiri psihice ale individului ca fiinta sociala. In cazul primului raport, individul uman ne apare ca individ singular, iar psihicul ca apartinand pur si simplu individului uman.
   Gandirea - In cadrul activitatii psihice distingem doua categorii:
1.procesele psihice;
2. insusirile psihice. Procesele psihice sunt interactiuni proprii raportului dintre individ si realitatea inconjuratoare.
Procesele psihice sunt impartite in trei categorii:
- procese psihice cognitive (de cunoastere),
- procese psihice afective,
- procese psihice reglative (involuntare si voluntare).
   Din categoria proceselor psihice cognitive fac parte senzatiile, perceptiile, reprezentarea, imaginatia si gandirea. Toate aceste procese psihice formeaza intelectul.
   Procesul psihic cognitiv superior (intelectual) prin intermediul operatiilor de analiza si sinteza, abstractizare si generalizare obtine produse sub forma ideilor, conceptelor si rationamentelor se numeste gandire.
   Cognitia este termenul folosit de psihologi pentru a descrie gandirea, modul in care acumulam si manipulam cunostintele. Psihologii cognitivisti studiaza gandirea, felul in care oamenii invata, organizeaza cunostintele, rezolva problemele.
   Psihologii intr-un mod mai larg, definesc gandirea ca fiind manipularea reprezentarilor mentale ale informatiilor. Manipularea se refera in general la orice transformare, combinare sau modificare a prezentarilor mentale. Reprezentarile mentale pot lua forma cuvintelor, a sunetelor a imaginilor vizuale, a actiunilor. Informatia se refera la semnificatia sau sensul acordat modificarilor energiei din mediul inconjurator.
   Rezultatele proceselor psihice prin care se realizeaza reflectarea doirecta, nemijlocita a realitatii obiective au caracter intuitiv; ele sunt desemnate prin termenul generic de imagine psihica. Produsul psihic intuitiv are ca obiect fie o insusire izolata a entitatii, fie insusirile globale ale acesteia.
   Produsul psihic intuitiv este de doua categorii. Exista produs psihic intuitiv prin care lucrul este redat in conditii in care reflectarea este realizata in cadrul unui raportnu numai direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, ci si actual, semnalul care a fost emis de lucru fiind actualmente in contact cu receptorii.
   Exista, insa, produs psihic intuitiv prin care lucrul, desi este redat in conditiile in care reflectarea este realizata in cadrul unui raport direct, nemijlocit dintre subiect si lucru, acest raport, nu mai este efectiv prezent, ci dimpotriva, este un raport care in mod efectiv a avut loc doar in trecut.


SURSA 02
 
   Definirea si cararacterizarea gandirii
   Termenul de gandire este utilizat, de multe ori, in viata de zi cu zi in sens diferit de cel pe care-l are in psihologie.
   Gandirea este nivelul cel mai inalt de prelucrare si de integrare a informatiei atat despre lumea externa cat si despre noi insine.
   Definitie: Gandirea este procesul psihic cognitiv de reflectare mijlocita si generalizare abstracta sub forma notiunilor si rationamentelor a insusirilor comune, esentiale si necesare ale obiectelor si a relatiilor logice dintre ele.
   Gandirea:
- Are un caracter mijlocit ea nu opereaza direct asupra realitati, ci asupra informatiilor furnizate de perceptii si reprezentari;
- Are un caracter general-abstract opereaza cu concepte si operatii logice;
- Se organizeaza in sistem multifazic se intinde pe toate cele 3 coordonate temporate;
- Are capacitatea de a rezolva probleme.


   Structura psihologica interna a gandirii
   Din punct de vedere structural gandirea poate fi: definita,pe rand, ca:
a) Sistem de notiuni, de judecati si de rationamente (latura de continut);
b) Sistem de operatii (latura relationale);
c) Sistem de produse (latura operatorie a procesului);
   Psihologul american J.P.Guilford, a propus un model larg acceptat al structurii gandirii, alcatuit din 3 elemente:
a) Operatii: evaluare, gandire convergenta, gandire divergenta, memorie, cognitie;
b) Continuturi: comportamental, semantic, simbolic si figural;
c) Produse: unitati, clase,relatii,sisteme,transformari si implicatii.
   Rezulta o structura multifunctionala a gandirii alcatuita din 5 x 4 x 6 = 120 de patternuri,definite simultan pe baza a trei criterii: operatii, continuturi si produse. Pornind de la modelul de mai sus, Guilford a pus in evidenta patru trasaturi principale ale procesului global al gandirii.
1) Flexibilitatea (modidificarea prompta a unghiului de abordare a unei probleme);
2) Fluiditatea sau cursivitatea (densitatea ideilor, opiniilor, solutiilor in unitatea de timp);
3) Originalitatea (gradul de noutate al produselor);
4) Elaborarea (gradul de completitudine si elaborare a proceselor gandirii umane).
   A. Gandirea ca sistem de notiuni, judecati si rationamente
Unitatea informationala de baza a gandirii este notiunea spre deosebire de perceptie si reprezentare, notiunea nu se aseamana cu obiectul, este loc de intalnire intre diverse dimensiuni conceptuale.
Dupa modul in care satisfac criteriile esentialitatii si necesitatii, obtiunile pot fi:
a) empirice sau cotidiene / limitate, saracacioase, subiective, etc.
b) stiintifice.
Dupa isusirile pe care le reflecta, notiunile pot fi:
a) concrete;
b) abstracte.
Principilor si a legilor generale in analiza si explorarea relului,in diversitatea laturilor si formelor sale particulare.
   B. Operatiile industriale se realizeaza in doua forme:
1. algoritmica o succesiune strict determinanta a secventelor a carei espectare conduce, in mod necesar, la obtinerea rezultatului preconizat.
2. euristica se desfasoara aborescenta, in evantai, a cautarilor si a transformarilor. Se poate vorbi despre o euristica a reprezentativita si una a disponibilitatii.
   C. Gandirea ca sistem de produse
Intelegerea este functia esentiala a gandirii, nucleul tare al activitatii de cunoastere in plan individual, de a depinzand desfasurarea ulterioara a celorlalte faze:
- Interpreatea;
- Explicarea;
- Teoretizarea.
   Intelegerea contribuie la formarea memoriei semantice, la sistemul erarhizat al notiunilor => intelegerea de noi situatii si solutionarea de probleme complexe.
   Gandirea ca proces de rezolvare a problemelor
   Problema este un obstacol de ordin informational-cognitiv, pe care gandirea il intalneste pe traiectoria sa, de la o situatie initiala la cea finala.
   Problema se defineste prin trei elemente:
- Starea initiala sau punctul de plecare
- Scopul problemei sau starea finala
   Judecata este o structura informationala mai complexa, care reflecta obiectul in relatia cu alte obiecte.
   Rationamentul este o operatie a gandirii si o structura discursiva erarhizata, in care se porneste de la anumite date si se obtin altele noi.
   Gandirea ca sistem de operatii
   Componenta operatorie a gandirii consta dintr-un ansamblu de actiuni siprocedee mintale de transformare a informatiilor si a notiunilor in vederea obtinerii unor cunostinte noi sau a rezolvarii de probleme se pot distinge doua tipuri de operatii:
- fundamentale
- instrumentale
   Operatii fundamentale sunt:
  1. analiza operatie de descompunere, in minte a unui obiect in elementele sale componente si de apreciere a semnificatiei fiecarui element in cadrul intregului;
  2. sinteza consta in reconstituirea, in minte a unui obiect, intreg in elemente sau insusirile date izolat;
  3. comparatia presupune evidentierea pe plan mintal a asemanarilor si a deosebirile esentiale ale obiectelor si ale fenomenelor, pe baza unui criteriu;
  4. abstractizarea operatie de selectie ce consta in relevarea si retinerea unor insusiri sau relatii si lasarea in afara a altora considerate esentiale si accidentale;
  5. generalizarea operatie de sinteza superioara care presupune extinderea rezulatatului sintezei notiune-principiu-lege asupra tuturor cazurilor particulare care poseda insusirile date;
  6. concretizarea (individualizarea) operatie de aplicare a notiunilor;
  7. actiunile sau operatiile care conduc de la starea initiala la cea finala.
1) Dupa cunoasterea elementului care-o alcatuiesc, o problema poate fi:
- bine definita;
- slab definita.
2) Dupa operatiile prin care se pot rezolva problemele,acestea pot fi:
a) probleme de rearanjare a elementelor ;
b) probleme de structurare a elementelor;
c) probleme de transformare.
   Rezolvarea unei probleme presupune mai multe etape:
  1. reformularea sau simplificarea problemei este foarte importanta, deoarece da specificarea starii initiale si a celei finale, depinde coincidenta dintre solutia gasita si cea asteptata;
  2. avansarea ipotezelor - cu privire la modul de rezolvare, unde se utilizeaza strategii algoritmice daca problema este simpla sau familiara, daca problema este noua sau complexa se vor utiliza strategii euristice bazate pe incercare si eroare;
  3. testarea ipotezelor executarea efectiva a operatiilor care le solicita problema;
  4. verificarea - presupune compararea rezultatului obtinut cu starea finala, solicitata de problema;
  5. reluarea mersului rezolutiv daca rezultatele nu sunt cele asteptate.


   Tipologia gandirii
   Pe baza raportului analitic- sintetic, avea tipul de gandire:
  a) analitic caracterizat prin predominarea functionala a analizei, prin centrarea pe detalii, pe disocieri succesive, operand in profunzimea lucrurilor
  b) sintetic caracterizat prin predominarea funtionala a sintezei, prin centrarea pe ansamblu, pe sistem, pe intreg, pe subestimarea detaliilor surprizand generalul si universalul din lucruri.
   Pe baza raportului dintre concret si intuitiv, avem tipul de gandire:
  a) intuitiv-concret unde predomina capacitatea de operare in sfera sarcinilor si a situatiilor concrete,intuitive, bazandu-se permanent pe imagini sau schem figurate (perceptii si reprezentari);
  b) abstract-formal unde predomina capacitatea de a opera in sfera constructiilor teoretice pure, a structurilor logico-simbolice, desprins de orice suport intuitiv, imagistic.
In functie de tipul de gandire dominant, avem tipul de gandire:
  a) divergent lasa liber imaginatia sa multiplice ipotezele si solutiile, fiind vorba de concretivitate;
  b) convergent urmeaza o linie deja trasata, recurgand la solutii model incarcate de logica.
   Dupa demersurile logice implicate, avea tipul de gandire:
  a) inductiva;

 b) deductiva;
  c) analogica.
   Apartenenta la un tip sau altul de gandire este conditionata atat genetic, cat si educational. 


SURSA 03
 
   Gândirea reprezintă nivelul cel mai înalt de prelucrare şi integrare a informaţiei despre lumea externă şi despre propriul nostru EU. Prin ea se realizează saltul calitativ al activităţii de cunoaştere de la particular la general, de la accidental la necesar, de la simpla constatare a existenţei obiectului la interpretarea şi explicarea lui legic-cauzală, se face trecerea de la procesele psihice cognitiv senzoriale la cele cognitiv superioare.Prin urmare, gândirea este procesul psihic de reflectare mijlocită şi generalizat-abstractă - sub forma noţiunilor, judecăţilor şi raţionamentelor - a însuşirilor comune, esenţiale şi necesare ale obiectelor şi a relaţiilor legice, cauzale între ele.Caracterul mijlocit al gândirii constă în aceea că ea operează nu direct asupra realităţii, ci asupra informaţiei furnizate de percepţii şi reprezentări. Desfăşurarea ei presupune întotdeauna fie existenţa unei informaţii care se extrage în prezent în cadrul contactului senzorial cu obiectul, fie a unei informaţii evocate din tezaurul memoriei. În acest fel, chiar produsele unei activităţi a gândirii devin, la rândul lor, obiect al unui proces ulterior de gândire.
   Dar, cum rezultă şi din definiţia de mai sus, deşi elaborarea gândirii este precedată de formarea experienţei şi schemelor perceptive, şi a sistemului de reprezentări, ea nu este o continuare în linie dreaptă a acestora, ci apare ca un moment de discontinuitate, de salt, de restructurare calitativă a mecanismelor şi principiilor comunicării informaţionale a omului cu lumea externă.
   Caracterul general-abstract al gândirii rezidă în aceea că ea se desfăşoară permanent în direcţia evidenţierii însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor şi fenomenelor, şi a subordonării diversităţii cazurilor particulare unor modele ideale generale – noţiuni, principii, legi.
   Gândirea se organizează ca un sistem multifazic, întinzându-se pe toate cele trei coordonate temporale: trecut, prezent şi viitor. Ea realizează o permanentă corelare între diversele momente şi stări ale obiectului: foloseşte informaţia despre trecutul obiectului pentru a explica prezentul lui, integrează informaţia despre trecutul şi prezentul obiectului pentru a determina starea lui în viitor. Ea realizează o reflectare de tip predictiv, anticipativ, pe lângă funcţia interpretativ-explicativă, dobândind şi o funcţie creatoare: elaborarea de modele, proiecte şi planuri ideale pe baza cărora, în cursul activităţii practice, se realizează noi obiecte, noi configuraţii ale mediului înconjurător.
Fiind procesul de cunoaştere de rangul cel mai înalt, care asigură pătrunderea în esenţa lucrurilor, înţelegerea relaţiilor logice dintre acestea, explicarea şi interpretarea lor, şi care face posibilă rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic şi practic, gândirea ocupă un loc central în sistemul psihic uman.
   Atributul centralităţii este conferit gândirii nu numai de faptul că se bazează pe celelalte funcţii şi disponibilităţi ale subiectului (trecând succesiv de la fenomen la esenţă, de la particular la general, de la concret-intuitiv la abstract-formal), ci şi de faptul că ea acţionează ca un adevărat mecanism de comandă-control asupra celorlalte procese psihice, organizându-le, modificându-le în concordanţă cu criterii şi exigenţe logice obiective: într-un cuvânt, le conferă dimensiunea raţionalităţii. De asemenea, centralitatea gândirii în cadrul sistemului psihic uman se demonstrează şi prin aceea că trăsăturile şi funcţiile conştiinţei îşi găsesc expresia cea mai înaltă în structura şi dinamica ei.


   Conţinutul informaţional al gândirii
   Gândirea este un proces de cunoaştere, alături de senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, imaginaţie. Procesele de cunoaştere au un punct comun în reflectarea realităţii – ele reflectă aspecte, laturi, însuşiri ale realităţii. Dar, în timp ce procesele senzoriale reflectă însuşiri concret intuitive, accesibile simţurilor, gândirea reflectă însuşiri esenţiale (invarianţi cognitivi). Un invariant cognitiv exprimă ceea ce este comun, constant, invariabil şi definitoriu pentru o întreagă categorie de obiecte sau fenomene.
   Însuşirile concret intuitive fiind accesibile simţurilor, ne apar aşa cum sunt ele. În schimb, gândirea trece dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de particular la general. Însuşirile esenţiale sunt impalpabile, inaccesibile simţurilor. În schimb, sunt accesibile simţurilor prin intermediul unor operaţii complexe de abstractizare şi generalizare. Însuşirile esenţiale sunt extrase din realitate, îndepărtându-se tot ceea ce este conjunctural, contextual, neesenţial.
   Reflectarea din gândire este o reflectare multiplă, mijlocită prin intermediul cunoaşterii perceptive, a reprezentărilor, a experienţei acumulate, dar mai ales prin intermediul cunoaşterii ştiinţifice. Limbajul este un factor mijlocitor şi un mecanism de integrare şi vehiculare a informaţiei.
   Reflectarea din gândire, spre deosebire de cea din procesele senzoriale, se desfăşoară pe axa timpului, între trecut, prezent şi viitor. Gândirea îşi extrage conţinuturile din stocurile memoriei, le reactualizează selectiv în raport cu cerinţele prezentului şi emite predicţii cu privire la viitor.   Reflectarea din gândire prezintă un grad înalt de libertate, astfel încât se poate deplasa nu numai pe axa timpului, ci şi pe verticala cunoaşterii.


   Funcţiile gândirii
   Gândirea are o funcţie cognitivă, având rolul esenţial în cunoaşterea abstractă, formală a realităţii. În baza acestei funcţii, gândirea realizează trecerea dincolo de aparenţă la esenţă, dincolo de formă la conţinut.
   O a doua funcţie este cea adaptativ reglatorie. Gândirea are un rol central în sistemul psihic uman. Pe de o parte, gândirea valorifică rezultatele celorlalte activităţi şi procese psihice, fiind multiplu mijlocită. Pe de altă parte, gândirea valorizează, dezvoltă şi perfecţionează celelalte procese psihice. În acest mod, se dezvoltă formele complexe ale percepţiei şi observaţia, reprezentările generale, memoria logică, imaginaţia reproductivă, motivaţia cognitivă etc.


   Structurile operatorii ale gândirii
   Gândirea este procesul psihic care dispune de cel mai vast sistem de structuri operatorii, fiind procesul psihic maximal operaţionalizat. Operaţiile fundamentale ale gândirii sunt: analiza, sinteza, comparaţia, generalizarea, abstractizarea şi concretizarea.


   Produsul gândirii
   Gândirea se finalizează prin concepte, judecăţi, raţionamente, prin sisteme cognitive încheiate.
   Unitatea de bază a gândirii este noţiunea – integrator categorial care selectează şi sistematizează însuşirile esenţiale, logice şi necesare, cu privire la o întreagă clasă de obiecte sau fenomene.
Structura de conţinut a procesului gândirii nu este o simplă înlănţuire de noţiuni luate separat, ci un sistem de relaţionare logică a noţiunilor în judecăţi şi a acestora în raţionamente.
   Judecata este o structură informaţională mai complexă, care reflectă obiectul în relaţie cu alte obiecte sau dezvăluindu-i anumite însuşiri, care în noţiunea luată separat sunt ascunse. Raţionamentul este o structură informaţională discursivă şi ierarhizată, în care gândirea porneşte de la anumite date (judecăţi) şi ajunge la obţinerea altora noi (concluzii).
   Cel mai important aspect psihologic al noţiunii ca produs al gândirii este trăirea ei în plan subiectiv ca semnificaţie. A gândi înseamnă a înţelege, a pătrunde semnificaţia noţiunilor cu care operăm. Altfel, noţiunile nu sunt decât, cel mult, etichete verbale lipsite de conţinut.


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Efectul si raspunsul ideomotor


Efectul ideomotor e un fenomen psihologic in cadrul caruia subiectul executa anumite miscari, in mod incostient. Asa cum se intampla in cazul raspunsurilor reflexive la durere, corpul poate reactiona incostient la anumite idei, fara ca persoana sa intervina in mod constient in acea actiune. Lacrimile sunt produse in mod incostient de catre corp, drept raspuns la starile de tristete.
Cei care practica hipnoza pe scena, se pot folosi de efectul ideomotor in scopuri de divertisment, convingand voluntarii sa actioneze in anumite feluri, fara ca ei sa decida in mod constient acest lucru. Voluntarii nu isi amintesc experienta. Alte reactii inconstiente mai subtile sunt folosite de catre magicieni si de iluzionisti, pentru a realiza “citirea gandurilor”.
Acest termen a fost folosit prima oara intr-o lucrare care punea in discutie felul in care se lucreaza cu o tabla Ouija, de catre William Benjamin Carpenter, in anul 1852. In lucrarea sa, Carpenter si-a explicat teoria conform careia miscarile muschilor pot fi independente de dorintele constiente. Studiile realizate de cercetatorul britanic Michael Faraday, de chimistul francez Michel Eugene Chevreul si de psihologii americani William James si Ray Hyman, au demonstrat faptul ca multe din fenomenele atribuite fortelor spirituale sau paranormale sau unor “energii” misterioase, au loc datorita efectului ideomotor. Aceste teste au demonstrat ca pana si “oamenii cinstiti si inteligenti, pot produce in mod incostient miscari musculare, care sa fie in concordanta cu propriile asteptari”. De asemenea au mai aratat ca sugestiile care pot manipula comportamentul , pot fi transmise prin gesturi si comenzi subtile.
Unii practicanti ai medicinei alternative, sustin ca pot folosi efectul ideomotor, pentru a comunica cuinconstientul pacientului, printr-un sistem de semnale fizice ( cum ar fi miscarile degetelor ) care sa indice trei raspunsuri, “da“, “nu” sau “nu sunt gata sa accept asta in mod constient“.
Raspunsul ideomotor sau reflexul ideomotor e un concept folosit in hipnoza si cercetarea psihologica. Denumirea deriva din “ideo” ( idee sau imagine mentala ) si “motor” ( actiune musculara ). De regula se foloseste atunci cand un gand sau o imagine mentala, produce o reactie musculara, aparent reflexiva, de regula sub nivelul de percepere al subiectului. Se mai foloseste si ca descriere a tuturor reactiilor corporale cauzate intr-o maniera similara de anumite idei, cum ar fi salivatia ce are loc, cand ne imaginam ca muscam dintr-o lamaie, acesta e un raspuns secretor.
Deci raspunsul ideomotor inseamna “victoria unei idei asupra corpului“.
Sursa: Descopera.org
Learn more »
Free Page Rank Tool