Feature news

Showing posts with label Arheologie. Show all posts

De la Mezozoic pana in prezent

   Această eră secundară in istoria Pământului cuprinde perioadele Triasic, Jurasic şi Cretacic. A fost dominată de reptile.

   Mezozoicul
   La sfârşitul Paleozoicului reptilele s-au dezvoltat din amfibieni. în timpul Mezozoicului predominau dinozaurii. Mamiferele s-au dezvoltat dintr-o specie mai timpurie de reptile; cu toate acestea, initial, aveau o răspândire redusă. Odată cu apariţia plantelor cu flori a început era insectelor. Lumea oceanică era similară celei din zilele noastre, cu excepţia faptului că în mare existau reptile enorme şi amoniţi, asermănători calmarilor.

   Insecte gigantice
   Cu cca 300 de milioane de ani in urmă au apărut insecte cu corp uriaş. Miriapode lungi, păianjeni uriaşi şi libelule cu o anvergură a aripilor de 70 cm se târau şi zburau prin pădurile mlăştinoase. Mărimea enormă oferă dovezi indirecte că nivelul de oxigen conţinut în aer în timpul Carboniferului era mult mai ridicat decât este astăzi. Insectele respiră prin trahee, adică aerul trece direct în organe.
   Dacă se depăşeşte o anumită dimensiune a corpului, oxigenul nu mai poate fi distribuit eficient; din aceste motive se presupune că nivelul de oxigen era de aproape 35%, comparativ cu cel de astăzi, de 21%.

   Mezozoicul se întinde pe o perioadă de 185 milioane de ani şi se împarte în Triasic, Jurasic şi Cretacic.
   Triasicul a fost una dintre cele mai calde faze ale istoriei Pământului.
   Deşerturile dominau planeta, iar regiunile polare încă nu erau formate. Marele continent Pangea încă exista, iar animalele şi plantele se puteau extinde peste tot. în mijlocul perioadei jurasice a avut loc prima fisură, iar Pangea a început să se separe în două continente: nordic, Laurasia şi sudic, Gondwana, formând astfel Oceanul Atlantic şi Oceanul Tethys.
   Clima a continuat să rămână caldă şi uscată, cu toate că începuseră să se dezvolte calotele de gheaţă polare.Cele mai multe schimbări geogra fice au avut loc în timpul perioadei cretacice. Odată cu separarea lor completă, Laurasia şi Gondwana şi-au format propriile ecosisteme.
   Climatul umed, moderat a devenit mai cald pe măsură ce calotele de gheaţă polară se topeau ridicând nivelul mărilor. La sfârşitul perioadei cretacice Pământul avea o formă asemănătoare cu cea din zilele noastre.

                                                   Impactul cu un meteorit enorm
   Acum 65,5 milioane de ani, Pământul a fost lovit de un meteorit cu diametrul de câţiva kilometri, încheindu-se astfel perioada cretacică. Craterul rezultat mai poate fi vâzut şi astăzi în Golful Mexic. Există dovezi în plus pentru acest incident: norul de praf format în urma coliziunii s-a depus pe Pământ ca un gudron subţire în interiorul căruia poate fi măsurată o concentraţie înaltă de iridium.
   Acest metal este rareori găsit pe Pământ, în schimb, meteoriţii conţin o concentraţie înaltă.
   Dovada impactului se vede foarte clar şi în studiul straturilor de rocă dintre perioada cretacică şi neozoică, unde se observă prezenţa limitată a vieţii organice.
Neozoicul
   Odată cu perioada neozoică a început dezvoltarea mamiferelor, deoarece ele, contrar dinozaurilor, au supravieţuit schimbărilor climatice provocate de coliziunea cu meteoritul.
   Primele erbivore au devenit curând pradă pentru carnivore.
   Maimuţele au apărut pentru prima oară în Africa, cu 22 de milioane de ani în urmă, în timp ce oamenii moderni există de doar 150 000 de ani. Condiţiile climatice din prezent au fost stabilite în timpul erei glaciare, care a avut loc acum cca 2,8 miliarde de ani.






Learn more »

Pamantul stravechi

   In perioada străveche a Pămăntului. numită eră paleozoică, s-au dezvoltat predecesorii tuturor animalelor de astăzi. Masele de pământ separate s-au coagulat pentru a forma un singur continent uriaş. La sfârşitul acestei perioade de peste 290 de milioane de ani a avut loc o extincţie în masă.
   Odată cu apariţia eucariotelor (organisme vii cu un nucleu celular propriu-zis şi membrană celulară), acum 1,5 miliarde de ani, s-a creat baza pentru evoluţia unor organisme mai dezvoltate.
   Amprentele fosilizate ale viermilor, frunzelor şi organismelor în formă de pernă din gresia veche de 640 de milioane de ani dovedesc că primele vietăţi multicelulare s-au dezvoltat pe parcursul perioadei precambriene.

   Paleozoicul
   Primele organisme cu cochilie calcaroasă au apărut acum 543 de milioane de ani. Această faună de mici cochilii indică începutul Paleozoicului, care se împarte în şase perioade: Cambrian, Ordovician, Silurian, Devonian, Carbonifer şi Permian.
   In Paleozoic, continentele sudice de astăzi formau o singură masă de pământ. Acest continent mare din emisfera sudică se numea Gondwana. Continentele nordice de astăzi erau localizate în zona ecuatorială, fiind separate unele de altele de Oceanul Lapetus. în Silurian, continentele nordice s-au unit, formând continentul Laurasia.
   Ambele continente s-au mişca tîn timpul perioadei devoniene până când, la sfârşitul Paleozoicului, au format uriaşul continent Pangea, înconjurat de întinderea vastă a Oceanului Panthalassa.

   Explozia cambriană
   După apariţia primelor organisme pluricelulare, evoluţia vieţii în apă a făcut progrese rapide într-o perioada scurtă, din punct de vedere geologic, de 50 de milioane de ani.
   Multe dintre grupurile de animale cunoscute astăzi s-au dezvoltat în timpul Cambrianului, inclusiv târâtoarele, moluştele şi peştii - primele nevertebrate. Au fost descoperite fosile ale animalelor care aveau cochilii sau schelet, ele jucând un rol important în stabilirea vârstei straturilor de roci. Pământul.
   In timpul Devonianului au apărut amfibienii, care s-au dezvoltat din peşti.
   Abundenţa de plante a atins un punct maxim în perioada carboniferă. Pădurile mlăştinoase gigantice cu ferigi, şerpişorşi coada-calului reprezintă materia primă a cărbunelui de astăzi.

   Permianul şi Pangea
   Clima Permianului era caldă şi uscată. în timpul unei secete extreme pe supercontinentul Pangea, mările interioare au secat, lăsând depuneri uriaşe de sare gemă.
   Perioada Pământului străvechi a luat sfârşit după 251 de milioane de ani, printr-o catastrofă naturală: erupţii vulcanice au zguduit Pangea timp de câteva sute de mii de ani, ceea ce a dus la o schimbare climatică.
   In consecinţă, au murit 95% dintre speciile marine şi 75% dintre speciile de pe uscat.






Learn more »

Scoşi la lumină după 2000 de ani: Arheologii au dezgropat 120 de soldaţi de teracotă


În urma săpăturilor, o echipă de arheologi a descoperit o colecţie veche de 2.000 de ani ce conţine 120 de soldaţi de teracotă şi sute de artefacte. Descoperirea s-a făcut în provincia Shaanxi, China.

Cercetările specialiştilor au început în 2009. Este a treia încercare a arheologilor, după ce alte două săpături au avut loc în 1974 şi 1985, scrie Daily Mail.

Artefactele din vestul Chinei, îngropate odată cu împăratul Dinastiei Qin, cuprind obiecte nemaivăzute până acum, inclusiv tobe de război şi un scut pictat. În total, 310 de astfel de piese au fost descoperite de arheologi.

Săpăturile s-au făcut pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi, iar cercetătorii estimează că lucrările se vor încheia peste trei ani.

Learn more »

Piramida lui Keops e gata să-şi dezvăluie secretele

Porţile secrete din inima Marii Piramide ar putea fi deschise pentru prima dată în 2012, susţine o companie producătoare de roboţi din Marea Britanie.

Cei de la Scoutek UK consideră că au găsit rezolvarea unueia dintre dilemele pe care arheologii încearcă să le dezlege încă din 1872. Compania a reuşit să pătrundă, deja, în spatele uşilor şi a captat primele imagini cu ajutorul unui micro-robot serpentiform.

Ministerul Culturii a oprit, la un moment dat, cercetările în urma revoltelor ce au avut loc în Egipt, dar acum autorităţile sunt dispuse să permită arheologilor să continue studiul în piramidă.

Conducătorul expediţiei, Shaun Whitehead, a declarat: Sunt convins că putem relua cercetările în 2012".

În tot acest timp, specialiştii de la Scoutek UK au lucrat la îmbunătăţirea robotului serpentiform.

Singura cale de acces în piramidă sunt tunelurile înguste de 20 de centimetri care nu pot fi parcurse decât de acest robot dotat cu cameră video. Specialiştii cred că tunelurile au fost create pentru a permite sufletului faraonului să poată circula.

"Scopul principal este acela de a monitoriza atent tunelurile pentru a aduna cât mai multe informaţii care să îi ajute pe arheologi. De asemenea plănuim să pătrundem dincolo de preţii care blochează drumul prin tuneluri", a spus Whitehead.

Expediţia poartă numele de Djedi, după numele magicianului pe care l-a consultat Khufu atunci când a construit piramida.

Nu este pentru prima dată când un robot pătrunde în piramidă pentru a aduna informaţii. În 1993, cercetătorii au descoperit, cu ajutorul unui robot, o uşă mică fixată cu nişte cuie metalice. În 2002, un alt robot a reuşit să capteze imagini din interiorul unei camere după ce a "săpat" sub una dintre pietre.

Piramida este singura construcţie de pe lista celor şapte minuni ale lumii care încă mai există. Până în prezent, în ea au fost descoperite trei camere principale: cea a regelui, a reginei şi marea galerie.

Camera regelui comunică cu exteriorul prin două tuneluri, iar alte două tuneluri din camera reginei, care pătrund adânc spre baza piramidei, sunt blocate de blocuri de piatră. Din acest motiv, experţii cred că piramida ar putea avea o a patra cameră secretă.

Poarta, de care acum experţii încearcă să treacă pentru a ajunge în această presupusă cameră, este lustruită, lucru care indică faptul că acesta nu este doar un obstacol care să stopeze pătrunderea prafului în încăpere, ci o structură importantă din piramidă.

sursa: descopera.ro

Learn more »

Balene in desert! Care este explicatia uneia dintre cele mai mari descoperiri!

Unul dintre cele mai mari mistere pentu oamenii de stiinta este modul in care 75 de balene au ajuns in desert.

Unii dintre cercetatori cred ca balenele au fost dezorientate si au esuat, in timp ce altii considera ca acestea au ramas captive intr-o laguna, insa nu se cunoaste inca motivul pentru care balenele au ajuns in desert, la aproape un kilometru departare de mare , scrie dailymail.co.uk.

Scheletele a 75 de balene despre care se crede ca au peste doua milioane de ani au fost descoperite in desertul Atacama din Chile. Oasele au fost gasite in timpul unui proiect de largire a strazii, iar pâna in prezent spatiul in care au fost gasite este de lungimea a doua terenuri de fotbal.


Expertii spun ca alte grupuri de balene preistorice au fost gasite in Peru si Egipt, insa descoperirea din Chile este speciala datorita numarului mare de balene si a starii foarte bune de conservare a oaselor.

Dintre cele 75 de balene descoperite pâna in prezent, peste 20 au scheletele perfect intacte. Cercetatorii sunt de parere ca in desert s-ar putea afla alte sute de mamifere.

Nicholas Pyenson, de la Muzeul de Istorie Naturala Smithsonian, a declarat ca balenele au murit aproximativ in acelasi timp.

"Sunt multe feluri in care ar fi putut muri si inca testam diferitele ipoteze. Acest loc a fost o laguna, iar balenele au murit cu doua pâna la sapte milioane de ani in urma", a declarat cercetatorul.

Majoritatea fosilelor masoara aproximativ 8 metri.

Printre descoperirile cercetatorilor se mai numara o specie de delfini disparuta, care a mai fost descoperita initial doar in Peru, un lenes subacvatic, dar si o pasare marina cu aripi de cinci metri.
Learn more »

În căutarea comorilor scufundate


În 1683, un anume căpitan William Phips a sosit în Anglia, venind din colonia britanică nord-americană, cu o ambiţie ce părea să aibă puţini sorţi de izbândă: să convingă câţiva dintre puternicii zilei – chiar pe rege, dacă ar fi fost posibil – să investească într-o idee măreaţă: o operaţiune de recuperare a comorilor de pe navele spaniole scufundate, nave care, ani în şir, după descoperirea Americii de către Columb, căraseră spre Europa bogăţiile lumii noi. Unele dintre aceste vase ajunseseră cu bine în porturile europene, altele însă, mai puţin ocrotite de soartă, fuseseră prinse de furtuni, se izbiseră de stânci şi, cu coca sfărâmată, se scufundaseră, ducând cu ele, în adâncul mării, şi comorile – uneori uriaşe – pe care care le purtau. Veacuri la rând după aceste tragice întâmplări, căutătorii de comori visau să readucă la suprafaţă aceste bogăţii, iar unii dintre ei, cei mai îndrăzneţi şi mai norocoşi – dar, vorba romanilor, norocul îi ajută pe cei îndrăzneţi – chiar au izbutit să-şi împlinească visele. Chiar şi în zilele noastre.
William Phips a fost unul dintre aceşti norocoşi căutători. Născut în teritoriile britanice din America de Nord, de origine nu foarte înaltă (dar, având, totuşi, în Anglia nişte rude bine situate), el se pregătise pentru meseria de constructor de nave, deschizându-şi chiar propriul său şantier naval. Dar, în 1682, s-a apucat de o nouă îndeletnicire: vânătoarea de comori. A făcut o primă încercare în Bahamas, unde a reuşit să recupereze o parte din încărcătura unor nave spaniole scufundate; nu fost un succes spectaculos, dar a fost, totuşi, un succes, aducând celor implicaţi un profit de câteva mii de lire, în banii de azi - destul pentru a încuraja ambiţiile viitoare.
Pentru o operaţiune de mare anvergură, avea nevoie de fonduri pe măsură aşa că, în 1683, a venit la Londra, căutând finanţare pentru proiectul său. Cu ajutorul legăturilor de familie şi al scrisorilor de recomandare, a ajuns nu numai la oameni importanţi din marina britanică, dar şi la regele Carol al II-lea. Acesta a fost de acord să îi împrumute lui Phips o fregată a marinei engleze, având grijă, totodată, ca, în afară de cele 10 procente din eventuala comoară cuvenite, conform legii, coroanei britanice, să-şi asigure, pentru el personal, 25 % din ceea ce urma să găsească Phips (care, după cum se vede, fusese foarte convingător şi persuadase pe toată lumea că existau, într-adevăr, mari bogăţii scufundate care putea fi scoase la suprafaţă. La urma urmei, nu era greu de crezut, doar marina britanică avea la activ, în istoria ei, scufundarea a destule corăbii spaniole, în cursul războaielor navale pentru supremaţia economică, din secolele precedente).
Urmările fericite ale unei idei fixe

Phips a pornit spre America, cu fregata şi cu doi împuterniciţi ai regelui, care urmau să asiste la operaţiuni şi să protejeze interesele monarhiei britanice în cursul expediţiei. Căutarea a durat doi ani şi nu a fost scutită de dificultăţi: neînţelegeri între Phips şi agenţii regelui în ceea ce priveşte disciplina, probleme cu aprovizionarea, concurenţă din partea altor întreprinzători, răzmeriţa unei părţi din echipaj... una peste alta, după cercetări şi scufundări în Jamaica şi în preajma insulei Hispaniola, din Caraibe, Phips s-a ales cu prea puţin: bilanţul expediţiei era negativ, cheltuielile fuseseră mai mari decât câştigul.
Totuşi, omul nu s-a dat bătut: el avea o idee - fixă, dacă vreţi - cum că există, în preajma coastelor Americii Centrale, galioane spaniole pline de bogăţii ce puteau fi recuperate. Şi, cu această convingere, a reuşit din nou să-şi asigure sprijin. Fratele şi urmaşul la tron al lui Carol al II-lea, regele James (Iacob) al II-lea, a refuzat iniţial să contribuie la expediţie, dar Phips a beneficiat de ajutorul unui nobil, ducele de Albemarle, care, încrezător în şansele de succes al încăpăţânatului navigator, a adunat în jurul lui un grup de persoane interesate, pe care le-a convins să investească într-o nouă expediţie, urmând să primească un câştig proporţional cu sumele investite. Există istorici care susţin că organizarea acestei expediţii a jucat un rol în dezvoltarea economică a Marii Britanii, în evoluţia sistemului de piaţă capitalist, stimulând dezvoltarea societăţilor pe acţiuni şi, posibil, chiar înfiinţarea Băncii Angliei (1694), modelul pe care se bazează conceptul modern de bancă, prezent în marea majoritate a instituţiilor de acest tip din ziua de azi.
Cu sprijinul nobilului său protector, Phips a căpătat, astfel, destui bani pentru a cumpăra şi echipa două nave şi, în 1686, a ajuns iar în Hispaniola.
Iar aici, a dat lovitura. În sfârşit!

Epava care i-a adus celebritatea a fost cea a navei Nuestra Señora de la Concepción,un galion spaniol scufundat în anul 1641, în urma ciocnirii de un recif, în largul insulei Hispaniola, în arhipelagul Caraibelor. Concepción era o navă aproape legendară, despre a cărei încărcătură se povesteau minuni: se spunea că ar fi transportat o comoară uluitoare, de peste 140 de tone de monede de argint, plus obiecte din aur, pietre preţioase şi cine ştie câte altele. Corabia fabuloasă bântuia imaginaţia şi visele tuturor căutătorilor de tezaure submarine - şi le mai bântuie şi acum, după trei secole.
După mai multe luni de căutări, Phips a reuşit să localizeze epava (care se găsea la 17 metri adâncime) şi, în două luni, cu ajutorul unor scufundători experimentaţi - mulţi dintre ei erau pescuitori de perle din Bahamas şi de pe coastele Oceanului Indian -, a recuperat, de pe galionul scufundat, o comoară - extraordinară, într-adevăr! - de monede de argint, evaluată, la vremea respectivă, la 210.000 lire sterline, echivalentul a 13 milioane de lire astăzi!
În vara anului 1687, Phips s-a întors în triumf la Londra, aducând cu el magnificul tezaur smuls mării. Regele James al II-lea l-a numit cavaler, spre a-i mulţumi că adusese naţiunii această bogăţie (din care coroana britanică şi-a tras partea ei - 10% - conform vechiului obicei al zeciuielii), l-a numit şerif general (un fel de vice-guvernator) al New England - posesiunea coroanei britanice în America de Nord - iar Phips a devenit "omul zilei".


Vânătoarea de comori submarine, era, la vremea aceea, o afacere aflată abia la începutul dezvoltării sale. Comparativ cu tehnologiile actuale, ceea ce exista pe vremea aceea era atât de precar, încât izbânda lui Phips pare şi mai uimitoare. Ca şi acum, conta mult la ce adâncime se găsea epava, dar miza era încă şi mai dificilă dacă ne gândim la mijloacele de scufundare disponibile. Cum a reuşit Phips?
În primul rând, s-a bazat pe capacităţile unor scufundători de profesie, bine antrenaţi, capabili să se scufunde în apnee - ţinându-şi respiraţia - pînă la adâncimi de cîteva zeci de metri. Apoi, existau deja, de ceva vreme, nişte dispozitive de scufundare, foarte primitive când le comparăm cu tehnicile actuale, dar care reuşeau să furnizeze scufundătorului o mică rezervă de aer, care îi permitea să-şi prelungească şederea sub apă.
Efectul scufundării în apă a unui vas cu gura în jos - păstrarea unui spaţiu umplut cu aer în partea de sus a recipientului - era, cu siguranţă, cunoscut; fusese observat şi, pesemne, utilizat în scop practic de mult timp, din Antichitate încă, de vreme ce Aristotel (secolul al IV-lea î. e. n.) scria despre posibilitatea scufundării cu o căldare care să permită scufundătorilor să respire, iar Roger Bacon, un cărturar englez din secolul al XIII-lea, relatează că Alexandru cel Mare (care a fost elevul lui Aristotel) s-ar fi scufundat în Mediterana într-un clopot de sticlă, ca să vadă cu ochii lui minunile lumii submarine.
În secolul al XVI-lea fuseseră deja publicate schiţe ale unor modele - chiar dacă rudimentare - de asemenea dispozitive, iar la vremea când s-au desfăşurat expediţiile lui Phips, aceste clopote de scufundare, cum erau numite, începuseră să se dezvolte, prin perfecţionări succesive. Celebrul astronom englez Halley inventase şi el un astfel de clopot, a cărui rezervă de aer putea fi reînnoită (cu ajutorul unor butoaie etanşe, pline cu aer, trimise de la suprafaţă) şi, acest model a fost, se pare, folosit şi de oamenii lui Phips şi a contribuit la succesul încercării.


La sfârşitul anului 1687, încredinţat de faptul că vasul spaniol mai ascundea încă mari bogăţii, Phips a plecat într-o nouă expediţie. Dar vestea se răspândise deja şi exploratorul a avut surpriza ca, la înapoierea sa în Hispaniola, să dea peste vreo 20 de vase mai mici, care mişunau prin zonă, conduse de alţi aventurieri care sperau să aibă şi ei norocul lui Phips. O nouă campanie de scufundări a mai adus doar vreo 10.000 de lire - departe de valoarea capturii iniţiale -, după care Phips s-a apucat de alte treburi, văzându-şi de postul său administrativ în New England, de cariera sa militară şi politică (avea să ajungă, în ultimii ani ai vieţii, guvernator al provinciei Massachusetts Bay) şi lăsând căutarea comorilor pe seama altor cavaleri ai norocului.
Aceeaşi corabie, alţi "vânători"

Dar povestea galionului Concepción şi a comorilor sale nu se termină aici. Această corabie era, se pare, una cu adevărat deosebită; nu degeaba i se dusese vestea şi era urmărită astfel de vînătorii de tezaure. Încărcătura ei era într-adevăr formidabilă, dovadă faptul că, la 300 de ani după norocoasa încercare a lui Phips, alte două "tranşe" din tezaur au fost scoase din epavă - de data acesta cu ajutorul unor tehnologii de localizare şi scufundare mult mai performante, rezultate ale progresului tehnologic al secolului XX.
În anii 1970, un scufundător american, bântuit şi el de obsesia comorilor spaniole ale mărilor, Burt Webber, a început să caute epavele pline de aur şi argint, datând din vremurile de aur ale colonialismului spaniol. Iniţial, şi-a îndreptat căutările spre Atocha(Nuestra Señora de Atocha), o altă corabie a Spaniei, care, lovită de furtună, s-a scufundat, încărcată cu bogăţii, în 1622, în arhipelagul Florida Keys. Webber n-a avut succes cu Atocha; altcuiva îi fusese menit s-o găsească, unui alt vânător american de comori, Mel Fischer (1922-1998), care a devenit celebru prin această descoperire (1985). (Compania specializată în operaţiuni de recuperare a încărcăturii epavelor, fondată de Mel Fischer, lucrează şi azi la această operaţiune, aducând la suprafaţă, încet-încet, comorile de pe Atocha. Totuşi, partea cea mai preţioasă a acesteia - cea care conţinea, după cât se ştie, o încărcătură de smaralde de o valoare nepreţuită, încă nu a fost găsită).
Revenim la Webber: renunţând la Atocha, el şi-a îndreptat cercetările spre Concepción(fiindcă veni vorba, au existat multe nave spaniole care purtau acest nume, Nuestra Señora de la Concepción, ce evocă imaginea Fecioarei şi dogma Imaculatei Concepţiuni, foarte frecvent amintite în religia catolică. Concepción "a lui Webber" era aceeaşi navă cercetată, cu atâta succes, de William Phips, cu aproape trei veacuri mai înainte.)
În aceste trei veacuri, se cam aşternuse uitarea peste corabie şi povestea ei, dar regăsirea, într-o arhivă din Anglia, a jurnalului de bord provenit de pe una dintre navele folosite de Phips în operaţiunile sale i-a dat lui Webber un nou imbold. Jurnalul menţiona locul în care naufragiase galionul, într-o zonă cu recifuri, care primise, între timp, numele de Silver Bank, tocmai datorită încărcăturilor de argint pierdute aici în naufragiile corăbiilor spaniole.
Dezvoltând, între timp, şi un nou magnetometru perfecţionat, un instrument care urma să ajute la detectarea prezenţei metalelor pe fundul mării, Webber a izbândit: a localizat epava şi a adus la suprafaţă o nouă "porţie" de monede preţioase, pe care a trebuit să le împartă, juma-juma, cu guvernul Republicii Dominicane (pe al cărei teritoriu se găsea locul), conform înţelegerii iniţiale, în lipsa căreia n-ar fi putut obţine autorizaţia de a explora apele în acea zonă.
Gata cu Concepción? Ei bine, nu! Corabia a continuat să-şi exercite fascinaţia şi asupra altor îndrăzneţi. În anii 1990, Tracy Bowden, fomdatorul firmei Silverbank Treasures, a negociat cu Republica Dominicană un nou acord, pentru a căpăta dreptul de a cerceta epava. În cursul mai multor campanii, a adus la suprafaţă o altă parte din încărcătura navei: monede, lingouri şi vase din argint, precum şi bijuterii din aur împodobite cu pietre preţioase. Iar explorarea rămăşiţelor legendarei corăbii continuă şi astăzi, iar scafandrii actuali, cu excelentele lor echipamente, care le permit să reziste ore întregi sub apă, sunt, într-un fel, urmaşii scufundătorilor indieni care, acum trei sute de ani, coborau în adâncul mării, în căutarea tezaurelor pierdute, având drept sprijin doar nişte alcătuiri rudimentare, din lemn şi metal.


Secole de-a rândul, progresul în materie de echipamente de scufundare s-a exprimat doar prin dezvoltarea unor sisteme care permiteau reînnoirea aerului conţinut în clopotul/butoiul/sfera sau ce-o fi fost, cu care scufundătorul cobora în apă. Dar, astfel, scufundătorul aveau prea puţină autonomie, depinzând de rezerva de aer furnizat de la suprafaţă.
Un mare pas înainte în explorararea subacvatică, indiferent de scopul ei - cercetare, misiune militară, montaje sau reparaţii, divertisment ori căutare de comori - a fost înregistrat în secolul XX, odată cu inventarea, în 1943, de către Emile Gagnan şi Jacques-Yves Cousteau, a unui dispozitiv ce permitea respiraţia într-un circuit deschis, în timpul scufundării libere. Numit Aqualung, acesta reprezenta, de fapt, primul echipament de scuba-diving care s-a dovedit a avea succes comercial. Într-o versiune perfecţionată de australianul Ted Eldred, a stat, mai apoi, la baza construcţiei tuturor aparatelor de scufundare cu respiraţie în sistem deschis, folosite şi azi pe scară largă.
Scuba - astăzi un cuvânt de sine-stătător - a început prin a fi un acronim: vine de la iniţialele cuvintelor din expresia self contained underwater breathing apparatus, ce descrie sumar rostul şi caracteristicile acestui sistem, care a revoluţionat "meseria" de scafandru, inclusiv în domeniul arheologiei submarine şi al vânătorii de comori.


Ce bogăţii mai ascunde marea?

Oare aurul, argintul şi nestematele, după care umblau cei mai mulţi dintre "scotocitori", sunt singurele comori care merită căutate printre recife? În ultimii ani, metalelor şi pietrelor preţioase li s-au adăugat şi alte "capturi" de valoare - de mare valoare comercială, pe lângă valoarea lor istorică şi artistică.
Una dintre cele mai remarcabile descoperiri din ultimele decenii a fost cea a unei nave chineze, Tek Sing, de la al cărei naufragiu au trecut aproape 200 de ani.
Tek Sing s-a scufundat în 1822, în Marea Chinei de Sud, cu aproximativ 1.800 de oameni la bord - echipaj şi pasageri.
Plecată din portul Amoy (azi Xiamen) din China, Tek Sing se îndrepta spre Jakarta, Indonezia, ducând o mare încărcătură de porţelanuri chinezeşti şi 1.600 de emigranţi chinezi. După o lună de călătorie, căpitanul a decis să o ia pe-o scurtătură, prin Strâmtoarea Gaspar, care leagă Marea Chinei de Sud de Marea Java. Decizie fatală: nava s-a lovit de un recif şi s-a scufundat, cu porţelanuri şi oameni cu tot, la o adâncime de 30 metri. Doar vreo 200 de oameni au supravieţuit tragediei şi au fost salvaţi de două vase aflate în apropiere.
Timp de aproape două secole, epava lui Tek Sing a zăcut pe fundul Mării Chinei de Sud, până când şi-a îndreptat atenţia spre ea un explorator şi scafandru britanic, Michael Hatcher, care se specializase în operaţiuni de recuperare în Marea Chinei de Sud şi devenise cunoscut datorită aducerii la suprafaţă a încărcăturii de porţelan a unui vas al Companiei Olandeze a Indiilor de Răsărit, Geldermalsen, scufundat în 1751. (Multe dintre porţelanurile recuperate au fost vândute, ulterior, la o mare şi foarte profitabilă licitaţie, organizată de celebra casă Christie's.)
În secolul al XVIII-lea şi secolul al XIX-lea, China devenise teatrul unei activităţi masive de producţie şi export de porţelan către pieţele europene, iar între Bătrânul Continent şi China se desfăşura un comerţ intens şi prosper, cu cantităţi uriaşe din asemenea obiecte, care se vindeau bine şi împodobeau multe cămine europene.
Tek Sing, nefericita joncă chineză ce avea să-şi afle sfârşitul în 1822, era una dintre miile de nave care transportau fragile încărcături de porţelan alb-albastru spre Indonezia (la vremea aceea colonie olandeză), de unde erau preluate de nave olandeze care le duceau în Europa.
În luna mai a anului 1999, Michael Hatcher a localizat epava şi a început lunga operaţiune de adunare şi aducere la suprafaţă a delicatelor boluri, farfurii şi bibelouri care alcătuiseră încărcătura comercială a navei. Echipajul lui Hatcher a recuperat aproximativ 350.000 piese, dintre care foarte multe au suportat extraordinar de bine şederea lor de aproape două secole în apele sărate ale oceanului. O mare licitaţie a fost organizată la Stuttgart, Germania, în noiembrie 2000, pentru a pune la îndemâna colecţionarilor aceste obiecte, emoţionante nu atât prin frumuseţe, cât prin vechime şi prin soarta lor deosebită.
În epava lui Tek Sing şi în jurul ei au fost găsite şi rămăşiţe umane - victimele tragediei din 1822 - dar acestea au fost lăsate în pace, respectând credinţa membrilor chinezi şi indonezieni ai echipei de scufundători ai lui Hatcher: aduce ghinion să tulburi morţii din somnul lor veşnic.
Scufundătorii s-au mărginit, aşadar, să aducă la suprafaţă delicatele porţelanuri, dintre care unele, căzute pe fundul mării, fuseseră cotropite de corali, alcătuind curioase îmbinări de natural şi artificial, de forme de viaţă şi obiecte lucrate de om, ca pentru a reaminti vremurile în care natura se dovedea aproape întotdeauna mai puternică decât omul, iar corăbiile erau adesea victime ale mării.
Learn more »

Sarpele Glykon

Cea mai importanta piesa din colectia Muzeului de Istorie Nationala si Arheologie Constanta este sarpele Glykon, statuie unica in lume, descoperita absolut intamplator la 1 aprilie 1962. Anii 60 au constituit pentru Constanta o perioada de intense constructii, determinate, intre altele, si de mutarea garii orasului din centru spre marginea vestica. Pe locul traseului liniilor de cale ferata, de la gara veche pana la gara noua, s-a ridicat un sir de blocuri; sapaturile pentru fundatiile acestora au condus la descoperiri importante privind anticul Tomis: basilici, locuinte, cuptoare, morminte etc. În anul 1962, mai precis in ziua de 1 aprilie, cu ocazia lucrarilor pentru fundatia unui bloc din vecinatatea Basilicii mari, din cartierul de vest al anticului Tomis, s-au descoperit, depozitate intr-un singur loc, 24 de statui, statuete si reliefuri de marmura, cunoscute ca "Tezaurul de sculpturi de la Tomis“. Toate piesele infatiseaza divinitati si au fost ingropate cu grija spre pastrare. Cauzele ascunderii in pamant nu se pot decat banui. Fie in urma atacu­rilor gotice, fie in lupta dintre crestini si adoratorii cultelor pagane, sau din alte motive care ne scapa astazi, sculpturile si-au aflat aceasta soarta si au fost adapostite spre a fi ferite de alte pangariri. Monumentele reprezinta divinitati clasice principale si secundare din pantheonul greco-roman, precum si zeitati orientale si locale. Fortuna cu Pontos, Dionysos, Asclepios, Hermes, Diana, Selene, Hecate, Nemesis in dubla ipostaza, Dioscurii, Gratiile, Isis, Cybela, Mithras, Şarpele Glykon si Cavalerul Trac sunt atestate in tezaur printr-una sau mai multe reprezentari. Cateva dintre acestea au o semnificatie deosebita pentru Tomis. Ne referim in primul rand la Şarpele Glykon, divinitate asiatica, inventata de falsul profet Alexandros din Abonoteicos, adorata de pe timpul lui Antoninus Pius (138-161) ca un nou Asclepios.  Statuia, care constituie piesa de rezistenta a muzeului constantean, infatiseaza un sarpe incolacit, cu cap de ovina, urechi si plete de om, iar coada e terminata printr-un smoc de par, cum este coada leilor. Statuia este cioplita dintr-un singur bloc de marmura, impreuna cu postamentul circular pe care a fost realizata, artistul acordand multa atentie atat in redarea cat mai clara a tuturor amanuntelor – parul, lipit de cap si despartit in suvite, solzii descrescand treptat spre cap si spre coada, proportional cu grosimea trupului, inelele de la interior – cat si in respectarea unor canoane artistice bine determinate, statuia inscriindu-se perfect intr-un con. Piesa mai ofera un amanunt tehnico-artistic interesant: capul este sustinut la ceafa printr-o mica bara lucrata in spirala, lunga de 8,5 cm, taiata din acelasi bloc si care face legatura cu masa inelelor. Dimensiunile piesei sunt: inaltimea 66 cm; lungimea desfasurata, de la bot la varful cozii, 4,760 m; diametrul postamentului, cu marginea profilata, este de 50 cm. Este o reprezentare unica in lume, atat ca maniera artistica, cat, mai ales, iconografica, fapt ce atesta existenta la Tomis, mai mult decat in alta parte, a cultului acestei divinitati. De altfel, pe monedele emise la Tomis in prima jumatate a secolului al II-lea apare o reprezentare intrucatva asemanatoare, aceasta fiind singura analogie pentru tipul iconografic aflat la Constanta. Dar cultul lui Glykon nu este strain de tinuturile noastre; din Dacia,  de la Apulum (Alba Iulia), provin doua inscriptii inchinate lui. Şarpele din depozitul de sculpturi de la Constanta, cu privirea lui severa si maretia lui, ne fac sa-l consideram ca facand parte din categoria divinitatilor binefacatoare, paznic al locurilor sfinte, legat de zeii htonici, fiind un agathodaimon sau un genius loci. Lucrarea dateaza de la sfarsitul sec. II – inceputul sec. III d. Hr.



SURSA 02
Glykon este un şarpe-zeu din mitologia romană, al cărui cult a fost fondat de către profetul grec Alexandru din Abonutichus. În conformitate cu scriitorul satiric Lucian de Samosata (c.120-c.190), de la care provine singura referinţă literară cu privire la zeitatea sa, cultul şarpelui-zeu Glykon datează de la jumătatea secolului al II-lea, fiind fondat de către profetul grec Alexandru din Abonutichus. Lucian de Samosata i-a dedicat şarlatanului, autodenumit "profet", un pamflet extrem de ostil (şi amuzant de asemenea) intitulat " Alexandru, falsul profet". El l-a acuzat pe acesta că zeitatea inventată era de fapt o păpuşă. Cultul lui Glykon şi-a găsit în prezent un adept în persoana scriitorului englez Alan Moore.
Şarpele-zeu în mitologia macedoneană
Acest cult nu a fost doar o simplă plăsmuire a imaginaţiei satirice a lui Lucian. Există dovezi arheologice solide care susţin existenţa acestuia. Cultul este probabil originar din provincia romană Macedonia, unde culte similare ale şerpilor existau de secole. Macedonienii credeau că şerpii au puteri magice legate de fertilitate şi există o bogată mitologie pe această temă, ca de exemplu povestea reginei Olympia, mama lui Alexandru Macedon, care a fost fecundată de către Zeus, deghizat în şarpe. Legendele afirmă că regina Olympia i-a povestit lui Alexandru Macedon că tatăl lui nu fusese regele Filip al II-lea al Macedoniei, ci însuşi Zeus-Amon, care venise în iatacul ei, transformat în şarpe.
Începuturile cultului
Cel puţin la început, cultul nu era relaţionat de venerarea unei abstracţii sau unui spirit al şarpelui, ci a unui şarpe real în care se credea că s-a reîncarnat divinitatea. În conformitate cu mitologia cultului, şarpele-zeu a apărut după ce profetul Alexandru a prezis venirea pe Pământ a unei noi reîncarnări a zeului medicinei, Asclepios. Într-o după-amiază, în faţa populaţiei oraşului Abonotichos (astăzi oraşul Inebolu de pe ţărmul turcesc al Mării Negre), adunată în piaţa centrală, Alexandru a spart un ou de şarpe, care conţinea, după afirmaţiile sale, divinitatea. O săptămână mai târziu, divinitatea crescuse şi ajunsese la o dimensiune umană, fiind dotată cu trăsături omeneşti şi având un păr lung şi blond. Părea să fie o păpuşă cu trăsături umane care a fost plasată de către Alexandru în templul oraşului. În anumite lucrări, Glykon apare ca un şarpe cu cap de păpuşă. Ca şi în cultele anterioare ale şerpilor din Macedonia, venerarea şarpelui era focalizată în special pe capacitatea sa de a dezvolta fertilitatea atât la femei, cât şi la bărbaţi. Femeile sterile îi aduceau ofrande cu speranţa că vor rămâne astfel însărcinate. După scrierile lui Lucian, profetul Alexandru avea metode mult mai puţin magice de a determina femeile să rămână gravide decât i se atribuiau. Se credea de asemenea că şarpele protejează oraşele de epidemii, în special de ciumă
Răspândire şi influenţă
Prin jurul anului 160, cultul şarpelui-zeu Glykon a început fără îndoială să se răspândească pe ţărmurile Mării Egee. S-a descoperit o inscripţie în Antiohia datând din acea epocă care preia un text dintr-un oracol al lui Glykon, prin care şarpele şi zeul Apollo Phoibos protejau oraşul de ciumă, descriere pe care o întâlnim şi în scrierile lui Lucian. Alexandru din Abonutichus şi-a proclamat şi el legăturile cu marile sanctuare oraculare ale epocii şi în special cu cel de la Claros, din apropiere de oraşul grec Colophon. Tot în acelaşi an, guvernatorul Asiei, Publius Mummius Sisenna Rutilianus, s-a autoproclamat drept protector al oracolului lui Glykon. Guvernatorul s-a căsătorit ulterior cu fiica lui Alexandru din Abonutichus. Tot conform scrierilor lui Lucian, un alt guvernator roman, Sedatius Severianus, guvernator al Capadociei a fost trimis de către oracolul lui Glykon în, unde trebuia să moară. El a fost de fapt o victimă a înfrângerii armatelor sale în faţa regelui parţilor în anul 162, iar Armenia nu a reintrat în stăpânire romană decât după recucerirea sa de către armatele generalului Statius Priscus, noul guvernator al Capadociei. Chiar şi împăratul nu a rămas imun la acest cult: Marcus Aurelius se interesa adesea de profeţiile lui Alexandru şi a şarpelui-zeu. În acelaşi timp, Abonutichus, un mic sat pescăresc înainte de a trece la cultul şarpelui-zeu, a devenit un oraş important şi şi-a schimbat numele în cel de Ionopolis. Nu se cunoaşte însă rolul jucat de popularitatea lui Glykon în dezvoltarea oraşului. În scurt timp, cultul şarpelui Glykon s-a extins într-o arie vastă aflată între fluviile Dunărea şi Eufrat. Începând cu sfârşitul domniei împăratului roman Antoninus Pius (138-161) şi continuând în tot decursul secolului al III-lea, au fost bătute monede de către Imperiul Roman pentru a cinsti cultul lui Glykon, atestând astfel popularitatea sa. Cultul şarpelui Glykon a ajuns în lumea romană tocmai din Asia Mică, el cunoscând o amploare deosebită datorită noutăţii pe care o aducea. Reprezentarea acestui zeu era destul de variată, neschimbat rămânând doar corpul de şarpe al divinităţii. Capul şarpelui era reprezentat fie antropomorf, aşa cum l-a gândit creatorul său, fie tot de şarpe, dar şi de reptilă cu plete sau de alt animal. Cultul şi-a pierdut treptat adepţii, intrând în declin după moartea fondatorului său în jurul anului 170, supravieţuind încă cel puţin 100 ani, pentru a dispărea la începutul secolului al IV-lea. Cultul l-a încorporat apoi şi pe fondatorul său, Alexandru din Abonutichus, în mitologia sa ca strănepot al lui Asclepios, zeul medicinei. Unele dovezi atestă faptul că acest cult a supravieţuit şi în secolul al IV-lea.
Cultul în prezent
Superstiţiile antice legate de şarpele Glykon i-au determinat pe unii cercetători să cerceteze acest cult şi în zilele noastre. Un prieten turc al istoricului olandez Jona Lendering a povestit că la începutul anilor 1970, când se afla la vânătoare pe dealurile din apropiere de Inebolu, numele actual al oraşului Ionopolis aflat în sudul Mării Negre, locuitorii din zonă l-au avertizat cu privire la un şarpe magic - arhetip al zeului cu chip de animal. La toate acestea, se adaugă evenimentul din anul 1993 prin care scriitorul englez de benzi desenate Alan Moore s-a autoproclamat magician, declarându-se adept al renaşterii cultului şarpelui-zeu Glykon. El a construit un altar lui Glykon, combinând experimentele magice cu folosirea drogurilor uşoare. Este acreditată totuşi ideea că ar fi vrut să reia ideea pamfletului lui Lucian.
Statueta descoperită în România
În primăvara anului 1962, s-a descoperit pe teritoriul municipiului Constanţa un tezaur antic de o valoare deosebită, compus din 24 de piese lucrate în marmură, reprezentând divinităţi greceşti: bustul zeiţei Isis (divinitate de origine egipteană, foarte răspândită la Tomis); Şarpele Glykon; grupul statuar Fortuna cu Pontos; aedicula cu reprezentarea zeiţei Nemesis; plăci votive cu reprezentarea Cavalerului Trac; basoreliefuri ale lui Hermes, zeul comerţului; statuete ilustrând-o pe zeiţa Cybela; Selena - Luna în carul tras de doi tauri albi cu care circula pe bolta cerească; Cele trei Graţii şi Mithras răpunând taurul.Această descoperire a fost făcută ca urmare a lucrărilor de modernizare din zona Gării Vechi din oraşul Constanţa, în momentul în care vechile şine au fost demontate. În urma excavărilor, a fost scos la iveală capul statuar al zeiţei Fortuna. Această descoperire a determinat întreruperea lucrărilor şi sosirea unui grup de experţi arheologi care să evalueze tezaurul găsit. Aceştia au efectuat o serie de săpături în urma cărora au mai fost găsite încă 23 statuete, reprezentând divinităţi greco-romane, asiatice, egiptene şi locale grupate pe o platformă zidită. Descoperirea arheologică este cu atât mai importantă cu cât, printre cele 24 de statui descoperite, se numără şi una unică, la nivel mondial. Este vorba despre Şarpele Glykon, unica statuie de cult a acestei divinităţi cunoscută până acum în întreg Imperiul Roman şi a cărui dimensiuni şi măiestrie de realizare sunt impresionante. De studiul reprezentărilor sculpturale ale divinităţilor s-a ocupat cercetătorul istoric constănţean Zaharia Covacef. Statueta, care datează din secolul al II-lea, este sculptată, împreună cu postamentul, dintr-un singur bloc de marmură, cu latura de 66 cm, iar dacă ar fi desfăşurat, şarpele ar avea 4,76 m lungime. Tehnica de lucru folosită a fost cea de cioplire şi şlefuire. Şarpele este reprezentat încolăcit, având bot de miel, păr şi urechi umane şi coadă de leu. Prezenţa statuetei şarpelui Glykon în tezaurul descoperit în vechea cetate grecească Tomis atestă răspândircea cultului şi în cetăţile greceşti din Dobrogea. Statueta a fost expusă în Sala Tezaur de la parterul Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie din Constanţa. Ipoteza prin care se identifică statuia ca fiind dedicată cultului zeului Glykon a fost lansată de cercetătorul dr. Alexandru Culcer, într-un studiu publicat în Apullum, anuarului muzeului judeţean din Alba Iulia. În rândul arheologilor şi istoricilor antici există păreri împărţite cu privire la statueta descoperită la Constanţa. "Descoperirea tomitană a suscitat un viu interes, datorită aspectului insolit al monumentului. Până în prezent, ipoteza identificării şarpelui tomitan cu Glykon a fost acceptată de cea mai mare parte a cercetărilor. Totuşi, unul dintre ultimele studii care s-au făcut asupra monumentului tomitan îl consideră a fi o reprezentare a <Şarpelui ofit>", a declarat muzeograful Cecilia Paşca. Muzeografa Cecilia Paşca argumentează această concluzie datorită faptului că Şarpele Glykon putea fi reprezentat oricum, în timp ce Şarpele ofit doar ca cel descoperit în cetatea Tomis: cu cap de miel şi numai propriu funcţiei pe care o îndeplinea în cultul ofiţilor.
Reprezentarea numismatică a şarpelui Glykon
Principalul cercetător al acestui aspect numismatic a fost specialistul în istorie antică Jona Lendering din Olanda. În urma acestor cercetări s-au descoperit o serie de monede romane pe care sunt reprezentate un şarpe încolăcit, care a fost identificat de către unii specialişti cu şarpele-zeu Glykon. Menţionăm astfel:
* moneda de bronz bătută de către împăratul Antoninus Pius (138-161) în cetatea Aboniteichos/Ionopolis din provincia romană Bithynia-Pontus (Asia Minor). Pe aversul monedei este reprezentat chipul împăratului cu o coroană de lauri, iar pe revers este reprezentat un şarpe cu faţă umană şi cu păr alături de inscripţia în limba greacă ΓΛΥΚΩΝ ΙΩΝΟΠΟΛΕΙΤΩΝ. Moneda are un diametru de 30 mm şi o greutate medie de 15,61 g. Această monedă mai are şi alte două variante: o variantă în care împăratul nu are cunună de lauri, iar şarpele are capul îndreptat în partea dreaptă (diametru de 30 mm şi greutate medie de 18,22 g) şi o altă variantă în care împăratul are cunună de lauri, dar şarpele are capul mai mic (diametru de 24 mm şi greutate medie de 7,47 g).
* moneda de bronz bătută de către împăratul Lucius Verus (161-169) în cetatea Aboniteichos/Ionopolis din provincia romană Bithynia-Pontus (Asia Minor). Pe aversul monedei este reprezentat chipul împăratului cu o coroană de lauri, iar pe revers este reprezentat un şarpe cu faţă umană şi cu păr alături de inscripţia în limba greacă ΓΛΥΚΩΝ ΙΩΝΟΠΟΛΕΙΤΩΝ. Moneda are un diametru de 29 mm şi o greutate medie de 16,08 g.
* moneda bătută de către împăratul Decimus Clodius Albinus (196-197) în cetatea Pautalia (astăzi oraşul bulgăresc Kyustendil) din provincia romană Tracia. Pe aversul monedei este reprezentat chipul împăratului, iar pe revers este reprezentat un şarpe încolăcit încercând să înghită o coloană, aflată în partea dreaptă. Unii cercetători consideră acest şarpe ca fiind Glykon.
* moneda bătută de către cezarul roman Philippus al II-lea, fiul împăratului Marcus Iulius Philippus - Filip Arabul (244-249) în cetatea Tomis din provincia romană Tracia. Pe aversul monedei sunt reprezentate chipurile cezarului Marcus Julius Severus Philippus (Philippus al II-lea) şi a zeului egipteano-grec Serapis, iar pe revers este reprezentat un şarpe cu un cap care radiază (semn al divinităţii). De asemenea, ca urmare a descoperirii unice a statuetei şarpelui Glykon în Constanţa, aceasta a început să fie reprezentată şi în operele de artă româneşti. În februarie 1994, Banca Naţională a României a pus în circulaţia bancnota de 10.000 lei, în care pe avers în stânga portretului istoricului Nicolae Iorga există şi o reprezentare a statuetei şarpelui Glykon.




SURSA 03
Muzeul National de Istorie si Arheologie detine adevarate valori care dateaza din secolele II-III. Tezaurul Glykon nu a putut fi dus in afara granitelor din cauza valorii asigurate prea mari. 24 de obiecte pagane au fost descoperite in doua gropi din zona vechii gari in data de 1 aprilie. Una dintre cele mai valoroase obiecte ale tarii se afla la Muzeul National de Istorie si Arheologie din Constanta, unde ocupa un loc de cinste de aproximativ 45 de ani. Obiectul de arta a fost descoperit in anul 1962 cu ocazia construirii unui bloc de locuinte la intersectia dintre strazile Traian si Mihai Viteazu. Conform declaratiei lui Gheorghe Papuc, seful sectiei de arheologie, sarpele Glykon a fost descoperit alaturi de alte 23 de obiecte pagane extrem de valoroase in doua gropi. Vasile Valcu a descoperit tezaurul in data de 1 aprilie, cand a fost crezut cu greu de apropiatii sai. Alaturi de sarpe au mai fost gasite si "Capul Fortunei", zeita norocului si emblema Tomisului, "Esculap", zeul medicinei si Zeita "Isis". Arheologii au apreciat ca tezaurele au fost ingropate in a doua jumatate a secolului IV, moment in care a fost acceptat crestinismul ca religie oficiala. Aceste obiecte pagane au fost preluate in acea vreme din locurile unde erau expuse pentru a fi adapostite. Cea mai importanta piesa gasita in acel "santier" este sarpele Glykon, care are o forma unicata. Capul are asemanarea uni craniu canin, pletele sunt asemanate cu coama unui cal, corpul unui sarpe, urechi umane, si coada de leu. Tezaurul din marmura dateaza din secolele II-III si este singurul exemplar din intreaga lume. Pe Agora ateniana a mai fost descoperit un obiect mic din bronz care se aseamana cu sarpele aflat la Muzeul din Constanta.  


Sursa:ipedia.ro
Learn more »

Pestera lui Romulus si Remus - O noua descoperire arheologica ?

    Arheologii italieni sunt de parere ca au facut una dintre cele mai importante descoperiri din istoria Imperiului Roman. O pestera descoperita langa ruinele palatului Augustus, care este situat pe dealul Palatin, ar putea fi chiar pestera in care celebra lupoaica i-a alaptat pe intemeietorii Romei, Romulus si Remus. Pestera, care a fost descoperita in luna ianuarie, in timpul restaurarii palatului, are o adancime de 16 metri si este decorata cu scoici si mozaicuri.
   Potrivit mitului, o lupoaica i-a descoperit pe Romulus si Remus in pestera Lupercal si i-a alaptat pe acestia pana cand un pastor, Faustulus, i-a luat in grija.
   "Acesta ar putea fi locul in care a luat nastere mitul Romei, unul dintre cele mai cunoscute din lume, legendara pestera in care o lupoaica i-a alaptat pe Romulus si Remus, salvandu-i de la moarte", a declarat ministrul italian al Culturii, Francesco Rutelli.
   Romulus (771 Ien-717Ien) si Remus (771Ien - 753 Ien) sunt fondatorii traditionali ai Romei, aparand in mitologia romana ca fiii printesei Rhea Silbia si ai zeului razboiului, Marte.
   Potrivit scrierilor, dupa o disputa asupra noului lor oras, Romulus si-a ucis fratele si a numit orasul dupa numele sau, Roma. Pe langa Legiunile romane si Senatul roman, Romulus a adus in Roma si cetateni, rapind femei din tribul vecin al sabinilor, rezultand astfel un singur popor. De asemenea, Romului a devenit cel mai mare cuceritor din Roma antica, dupa moartea sa fiind deificat ca zeul Quirinus.


   SURSA 02
 
   Arheologii italieni sunt cu un pas mai aproape în a scoate la iveala secretele uneia dintre cele mai vechi legende ale civilizaţiei occidentale.
   Marţi, governul italian a pus la dispoziţia presei fotografii dintr-o peşteră în care, arheologii susţin că, vechii romanii aduceau omagii fundatorilor Romei : Romulus şi Remus.
   Peştera, acum îngropată la 16 metrii sub ruinele palatului împăratului Augustus pe Dealul Palatin, are o înălţime de 7.1 metrii şi un diametru de 6.5 metrii. Fotografiile făcute în peşteră de o sondă arată peştera cu formă de dom frumos decorată cu mozaicuri şi scoici extrem de bine păstrate. În centrul domului se află un vultur pictat, simbol al Imperiului Roman.
   Mitul ce înconjoară această peştera pomeneşte de Lupercal, nume format pornind de la cuvântul "lup" şi se referă la peştera în care Romulus şi Remus - fii zeului Marte abandonaţi pe malul Tiberului - au fost găsiţi de o lupoaică ce i-a alăptat până ce un păstor, pe nume Faustulus i-a găsit şi i-a crescut. Se spune că fraţii au fundat Roma la 21 aprilie 753 Î.C., legenda culminând cu un fratricid când Romulus îşi ucide fratele în lupta pentru putere. Peştera a devenit apoi un loc sacru în care preoţii Lupercus iniţiau ceremonii până în anul 494. D.C. când Papa Gelasius a pus sfârşit acestor practici.
   Arheologii sunt convinşi că aceasta este peştera din legendă. Prezenţa ei a fost anunţată iniţial în luna ianuarie de către Irene Iacopi, aheolog responsabil de Palatine. A fost descoperită în timpul unor lucrări de restaurarela palatul lui Augustus, primul împărat al Romei, după ce muncitorii au realizat sondaje în interiorul dealului fiind alertaţi de posibila existenţă a unei peşteri. 


   SURSA 03
 
   Povestea lui Romulus si Remus este aproape la fel de veche ca si Roma. Gemenii orfani au fost adoptati de o lupoaica si adapostiti intr-o pestera pe malurile Tibrului, iar Romulus a devenit fondatorul Romei in anul 753 e.n.
   De mult timp insa istoricii au negat realitatea aceastei intamplari. Inca din secolul XIX istoricul Theodor Mommosen spunea ca legenda poate fi desfiintata prin simpla apreciere ca Roma nu a fost construita intr-o singura zi.
   Legenda este nepieritoare si este revigorata de noile descoperiri arheologice.
   In acest an arheologii au descoperit vechea pestera istorica sub Dealul Palatin pe care anticii romani o considerau sacra datorita legendei. Dupa ce au crescut, fratii s-au luptat pentru conducerea cetatii si Romulus l-a ucis pe fratele sau Remus, devenind astfel primul rege al Romei.
   Pestera nu este o descoperire surprinzatoare pentru istorcul si arheologul Andrea Carandini de la universitatea de la Roma care spune ca: "Povestea nasterii Romei este parte mit, parte adevar istoric." El deja a descoperit ruinele unui vechi zid si sant si ramasitele unui palat care a fost construit in secolul VIII e.n.
   Bazandu-se si pe alte descoperiri, Dr. Carandini sustine ca fondarea Romei nu a fost una graduala, o dezvoltare a unui centru vechi, ci o evolutie subita a unui oras aret, care a ramas maret.
   Aceasta interpretare a atras simpatia cetatenilor actuali ai Romei, insa unii arheologi au ramas sceptici inaintea presupunerilor preofesorului. Albert Ammerman, arhelog la Universitatea Colgate a facut sapaturi si el la situl roman crede ca anumite ruine nu certifica traditia literara a fondarii Romei si nici existenta unui conducator Romulus. 


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Descoperiri arheologice in Egipt si Anglia

    Unul dintre cele mai importante popoare mentionate in v.t. sunt si egiptenii. Din Sfanta Scriptura aflam ca Avraam a ajuns aici din cauza unei secete iar poporul inmultindu-se a fost folosit ca rob fiind salvat de Moise de la asuprirea faraonului Ramses al 2-lea.
   Pe teritoriul de astazi al Egiptului au fost descoperite numeroase vestigii arheologice care la inceput nu au putut fi descifrate din cauza ca scrisul era cu hieroglife.
   Solutia a venit de la un savant francez Jean Francois Champollion(1719-1832). De mic a fost interesat de istorie, mai tarziu axandu-se pe studierea vestigiilor si monumentelor faraonilor din Egipt.
   In 1818 termina liceul la Grenoble iar studiile si le axeaza pe limba egipteana si arheologia tarii faraonilor.
   S-a ocupat de muzeul Luvru unde a deschis publicului in 1827 o expozitie cu vestigii egiptene.
   El este cel care a pus bazele egiptologiei moderne, in 1830 devenind membru al academiei franceze.
Si-a continuat studiile la Colege du France unde s-a specializat pe limbile orientale.
Dupa ce si-a terminat studiile a fost profesor la Roial Colege of Grenoble.
In 1828 face o lunga calatorie in Egipt unde descopera secretul hieroglifelor.
   El a pornit de la 3 inscripti: piatra neagra de bazalt de la Roseta, obeliscul de la Assuan si un papirus cu scriere demotica.
El a pornit de la numele regilor Ptolemeu si Cleopatra reusind sa descifreze alfabetul vechilor egipteni ale caror inscriptii dateaza din secolul 3 i.d.hr.
   Dupa aceasta mare descoperire scrie in 1836 gramatica egipteana, in 1842 dictionar egiptean iar in 1814 faraonii Egiptului.
   O data cu descoperirea interpretarii hieroglifelor a inceput si descifrarea inscriptiilor.
   Astfel s-a incercat o apropiere intre materialele epigrafice descoperite de egiptologi si literatura didactico poetica a v.t. principalele inscriptii arheologice descoperite in Egipt au fost:
proverbele lui Ahiqar, text descoperit la Elephantine Siene, inscriptia faraonului Merenptah tablitele de la tell-al- amarna.
1. Proverbele lui Ahiqar gasite in traducere araba arata au fost studiate in baza relatiei cu povestirile din biblie.
Numele de Ahiqar il gasim si in cartea tobit el fiind un consilier superior al regilor Sanaherib si Asarhadon.
   Un istoric englez Victor Mathews in cartea Old Testament Parallels ne vorbeste despre 2 scriitori cunoscuti sub numele de Ahiqar si Amen-am-ope care au scris mai devreme decat autorii cartilor didactico-poetice si ale caror proverbe se aseamana cu cele din biblie.
   In 1906 un arheolog german a descoperit o editie a memoriilor lui Ahiqar si s-a dus in insula Elephantine care este astazi parte a orasului Aswan in sudul Egiptului pentru a continua descoperirile arheologige.
El a observat ca multe din proverbele lui se aseamana cu Pildele lui Solomon.
   De exemplu:
"cel ce blesteama pe tatal sau si pe mama sa sting sfesnicul in mijlocul intunericului"
"cei ce nu-si onoreaza parintii sunt blestemati de Dumnezeu pentru pacatul lor"
"cine cruta toiagul sau isi uraste copilul iar cel care il iubeste il cearta la vreme"
"indepartandu-l de la calea lui strici copilul"
   Cel de al doilea scriitor Amen em ope ale carui proverbe au fost puse in comparatie cu cele din pildele lui Solomon de catre Victor Matheews, a trait in Egipt intre 1200~1000 i d hr.
Aceste papirusuri au fost descoperite dupa 1900 o parte aflandu-se la Brithish Museum iar o alta parte la Turin in Italia.
   Din cuprinsul acestor proverbe gasim multe informatii despre viata religioasa a evreilor din Elephantine unde avem si un locas de cult.
Oricum intre aceste proverbe si scrierile didactico-poetice inspirate de Duhul Sfant nu s-a gasit nici o legatura.
   Povestea lui Ahiqar inteleptul este una dintre cele mai populare si mai traduse din Orientul Mijlociu.
Originalul a fost scris in limba asiriana si exista foarte multe versiuni.
Povestea lui Ahiqar este compusa din doua parti:
- prima parte arata povestea lui si respectul pentru oficialitatile din imperiul asirian.
   Cu cat devine mai matur Ahiqar devine si mai suparat pe faptul ca nu are un fiu caruia sa-i impartaseasca din cunostintele sale.
   Timpul trecand si toate incercarile lui de a avea un mostenitor dand gres el decide sa adopte pe nepotul sau Nadan si-l instruieste pentru a urca pe tron.
Nadan nu ii este loial si se intoarce impotriva unchiului sau.
Ahiqar are doua oportunitati sa-l instruiasca pe Nadan.
   In prima parte o face prin sfaturi iar in a doua prin proverbe in numar de 355.
   Inscriptiile lui Merenptah sunt de o mare importanta in aflarea istoriei poporului evreu deoarece in ele gasim imformatii pretioase despre viata lor in Egipt.
Mernptah a fost rege al Egiptului din 1224 si a facut parte din dinastia a 19-a fiind succesor al lui Ramses al 2-lea.
   Tatal sau a facut multe constructii impunatoare care au facut sa se distruga economia tarii.
Pe langa acestea imperiul era atacat. Fiul sau Merenptah a incercat sa redreseze situatia si s-a pregatit intens de razboi deoarece se punea in joc Delta Nilului principala sursa de venit a tarii.
Regele Libiei a decis sa atace si sa cucereasca Delta fiind convins de o victorie usoara asupra egiptenilor.

Cu o noapte inainte de batalie Merenptah a avut un vis profetic.
El a vazut in vis ca o statuie pe zeul Ptah stand inaintea sa si spunandu-i unde sa-si amplaseze armata si anume intr-o padure. Egiptenii i-au prins intr-o ambuscada si i-au invins.
Dupa aceasta victorie Meremptah a compus un cantec al victoriei.
In acest cantec gasim o prima mentiune a numelui de Israel. Ultimul paragraf al cantecului descrie tara din jurul Palestinei "Israel e pustiit samanta sa nu mai exista".
In cantecul sau Merenptah asociaza oamenii cu teritoriul si descrie alte popoare din vremea sa.
Ne vorbeste si de campania din Canaan din 1210 care este regasita in biblie.
Folosirea unui nume national pentru Israel sugereaza ca evreii erau recunoscuti ca fiind in interiorul granitelor.
   Un cercetator englez spune ca in inscriptia faraonului Merenptah avem aceeasi imagine pe care o avem despre Israel in v.t. de remarcat este si faptul ca Ghedeon a trait in timpul lui Merenptah.
O alta descoperire importanta sunt si tabltele de la tell-el-amarna. Cuvantul amarna vine de la un trib de beduini care s-au stabilit in acest loc iar tell in araba inseamna deal mijlociu. Acest oras este situat in Valea Nilului.
   Tablitele de la tell el amarna sunt o colectie de 382 de tablite gasite in 1887 sub ruinele fostului oras egiptean Akhetaton situat intre Memphis si Luxor.
200 sun pastrate la Berlin, 85 la British Museum, 55 la Luxor, 22 la Oxford si cateva in proprietate privata.
   Ele au fost scrise in limba babiloniana cu caractere cuieniforme si dateaza din sec. 15 id.hr. Si contin in marea lor majoritate scrisori trimise regilor Amenoptem 4 si Amenoptem 5 din Egipt.
Toate aceste documente pun in lumina conditiile istorice din vestul Asiriei si contin informatii despre istoria, geografia, religia, limba si de multe ori confirma spusele v.t..
Aceste tablite au fost descoperite intamplator de catre o femeie, cateva din ele distrugandu-se nestiind niciodata.
   Vestea s-a raspandit imediat si un misionaramerican Chauncey Murch stationand la Luxor dandu-si seama de importanta lor a inceput escavarile.
   Corespondentii au fost regii din Babilonia, Asiria, Hitti si Mitani. Aproape imediat dupa descoperitea lor tablitele au fost studiate si descifrate. Importanta lor consta in sursa de informatii istorice si politice. Scrisorile provenite din Canaan reprezinta o foarte importanta resursa pentru studierea dialectelor cananeitedin perioada pre-israeliana.
   Unele tablite au puncte rosii si un fel de punctuatie pentru a face separarea cuvintelor probabil introduse de translatorul egiptean de la curtea faraonului. Aceste tablite sunt materiale istorice egale cu jum. din pentateuh si au o mare importanta. Ne relateaza viata popoarelor cu care poporu evreu a avut contact.


    SURSA 02
 
   Arheologii au gasit urmele unui vechi sat langa Stonehenge. Ansamblul Stonehenge, monument neolitic aflat in Anglia in comitatul Wiltshire, este format din patru cercuri concentrice construite din pietre. Cercul exterior (cercul Sarsen) are 33 de metri diametru, este construit din treizeci de blocuri imense de gresie (megaliti), asezate vertical; doar 17 dintre aceste blocuri mai sunt in picioare.
   Descoperirea facuta in apropiere de Stonehenge consta in ramasitele unui sat unde au locuit fie constructorii misteriosului ansamblu de piatra, fie cei care participau la ceremoniile de aici. Pana acum au fost scoase la lumina opt case, dar lucrarile continua, micul sat avand dupa toate probabilitatile cel putin 20 case, fiecare cu o vatra centrala. Vechile locuinte au fost descoperite in Durrington Walls, un sit aflat la putin peste trei kilometri de Stonehenge, unde se gaseste si o replica in lemn a cercului de piatra. Potrivit analizelor facute cu Carbon 14, asezarea dateaza din 2600 IdHr, perioada in care a fost construit si celebrul Stonehenge, dar si Marea Piramida din Egipt, o ciudata coincidenta.
   Se pare ca vechiul sat avea un rol important pentru Stonhenge, pentru ca s-au pastrat urmele unui drum care uneau acest spatiu cu repere importante din zona.
   Casutele din lemn din Durrington Walls sunt aproape identice, avand forma patrata si fiind destul de mici. In interior se mai vad locurile unde erau fixate in perete paturi si un fel de dulapuri. In zona sitului s-au descoperit si unelte de piatra, oase de animale, varfuri de sageti si alte obiecte. 


   SURSA 03
 
   National Geographic a publicat un clasament al celor 10 cele mai marcante descoperiri arheologice facute in anul 2008.
   Pe pozitia a 10-a se afla un craniu descoperit in luna mai si care dovedeste ca incasii faceau operatii chirurgicale cu risc ridicat.
   Urmeaza, pe locul 9, ruinele unei “cetati pierdute” descoperite in Peru in ianuarie 2008 si despre care cercetatorii cred ca ar fi legendara cetate Paititi, despre care se crede ca ar adaposti comorile ultimilor incasi.
   A 8-a descoperire majora din 2008 se afla in Egipt: o noua piramida, veche de 4.300 de ani, descoperita la Saqqara. Arheologii cred ca ea ar putea fi mormantul reginei Sesheshet, mama faraonului Teti.
   Locul al 7-lea este ocupat de o coroana si un scut care i-ar fi putut apartine lui Alexandru Macedon.
Piramida Huapalcalco din Mexic, care ar putea fi opera unei culturi precolumbiene, se plaseaza pe locul al 6-lea.
   Locul 5 revine unei descoperiri facute tot in Egipt: mormantul unui razboinic in care s-au gasit sageti si un sarcofag bine conservat. Mumia arcasului ar putea fi cea a unui mercenar in serviciul faraonului.
   Pe locul al 4-lea, posibila descifrare a misterului de la Stonehenge, sanctuar care se pare ca a fost inaltat in urma cu 5.000 de ani in onoarea celor inhumati acolo.
   Pozitia a treia este ocupata de o descoperire cu ajutorul releveelor facute din satelit in America Centrala: s-ar putea ca maiasii sa fi fost cauza propriei pieiri prin modificarea puternica a mediului, care a declansat, se pare, o seceta de mai multe decenii.
I  n Egipt se afla si descoperirea de pe locul al doilea: misterul marii piramide ar putea fi lamurit prin descoperirea unei incaperi sigilate care ar putea explica in ce fel au ridicat egiptenii piramida lui   Keops, singura din cele 7 minuni ale lumii vizibila in zilele noastre.
   In fruntea clasamentului: labirintul subteran, in care se gasesc temple de piatra si piramide, descoperit in august 2008 in peninsula Yucatan, considerat de mayasi dpret intrarea ducand spre lumea cealalta. 


sursa:ipedia.ro
Learn more »
Free Page Rank Tool