Feature news

Showing posts with label Actori. Show all posts

Sean Connery

  Sean Connery s-a nascut in Edinburgh, in anul 1930, si a crescut intr-o familie modesta. Din aceasta cauza, in perioada adolescentei a muncit pentru a se putea intretine si tot din acelasi motiv renunta la scoala si se inroleaza in marina la varsta de 16 ani. Aici munceste trei ani dupa care este nevoit sa renunte deoarece se imbolnaveste de ulcer la stomac.
   Se intoarce in Edinburg, unde practica exercitii fizice, pentru ca mai apoi sa castige locul 3 la titlul de Mr. Universe. Se hotaraste sa incerce si actoria, insa ii trebuie 8 ani de zile sa ajunga celebru. Primul lui rol important il are in Another Time, Another Place (1958) alaturi de Lana Turner. Dupa cativa ani de intense participari in film si in televiziune, Connery a fost distribuit in rolul Bond in Dr. No (1962).
   Sean Connery a castigat un premiu Oscar in anul 1987, un Glob de Aur in 1988, un premiu al academiei Britanice si in 1999 premiu cel mai bun actor european la alegerea publicului din partea European Film Academy cu Entrapment.

 
   SURSA 02
 
   Sean Connery s-a nascut intr-o familie scotiana din clasa mijlocie. Nemultumit de mediul auster in care traia, Connery abandoneaza scoala la varsta de 15 ani si intra in marina (el inca poarta tatuajele pe care are inscriptionat "Scotland Forever" si  "Mum and Dad"). A mai lucrat in cateva domenii, dupa care devine interesat de body-building, ceea ce il determina sa apara in cateva reclame din modeling si primeste o oferta de a participa la "Mr. Universe".
   Hotaraste sa incerce si in actorie, astfel apare in productia londoneza South Pacific in 1951. Avea sa apara in filme, mici aparitii (figuratie in Lilacs in the Spring 1954) si in cateva roluri secundare.
Primul lui rol important il are in Another Time, Another Place (1958) alaturi de Lana Turner. Dupa cativa ani de intense participari in film si in televiziune, Connery a fost distribuit in rolul Bond in Dr. No (1962). A fost din nou Bond in filmul Goldfinger (1964), moment de la care atat Connery cat si agentul secret au devenit un succes in box-office si curand a fost urmat de urmatorul film al agentului 007, Thunderball (1965). A incercat sa dovedeasca audientei si criticilor ca putea juca si alte genuri, nu doar James Bond, aparand in Woman of Straw (1964), un emigrant in filmul lui Hitchcock, Marnie (1964), in The Hill (1965) si un poet lunatic din Greenwich Village in A Fine Madness (1966).
Sean Connery a castigat un premiu Oscar in 1987 si un Glob de Aur in 1988 pentru cel mai bun actor in rol secundar cu The Untouchables, in 1987 a castigat un premiu al academiei Britanice pentru cel mai bun actor cu The Name of the Rose (1986) si in 1999 premiu cel mai bun actor european la alegerea publicului din partea European Film Academy cu Entrapment.
   Alte filme: Shalako (1968), Diamonds Are Forever (1971), The Offence (1973), The Terrorists (1974), Murder on the Orient Express (1974), Meteor (1979), Wrong Is Right (1981), Time Bandits (1982), Never Say Never Again (1983), Highlander (1986), Family Business (1989), Highlander 2: The Quickening (1991), Medicine Man (1992), Just Cause (1995), First Knight (1995), Playing by Heart/Flirting With Disaster (1998), Playing By Heart (1999) si Finding Forrester (2000). 


   SURSA 03
 
   Sir Thomas Sean Connery -- născut Thomas Connery -- (* 25 august 1930), actor scoţian, laureat al premiului Oscar, larg recunoscut pentru filmele sale în care a întruchipat personajul cunoscut sub numele de James Bond, un spion modern britanic, al cărui nume de cod era 007. Prenumele de Sean este adăugat ulterior, Sean Connery fiind numele de scenă sub care actorul s-a lansat şi a devenit cunoscut.
   Connery este, de asemenea, cunoscut pentru puternicul şi inconfundabilul său accent scoţian, precum şi pentru înfăţişarea sa exterioară, care i-a atras conotaţia de "bărbat foarte bine." Acest ultim aspect fizic al personalităţii actorului a fost subliniat şi accentuat de către multe publicaţii de diferite orientări, fiind de multe ori considerat unul dintre cei mai atractivi bărbaţi din lume, deşi Connery era considerabil mai în vârstă decât alţi "bărbaţi bine." Mulţi comentatori din domeniul filmului îl consideră actualmente mai atractiv decât era în tinereţe.
   James Bond
   Rolul lui James Bond l-a făcut binecunoscut pe Connery publicului de pretutindeni. Actorul a jucat pentru prima oară rolul agentului 007 în pelicula Dr. No (1962), ca apoi să interpreteze acelaşi rol în câteva continuări.
* From Russia with Love (1963)
* Goldfinger (1964)
* Thunderball (1965)
* You Only Live Twice (1967)
* Diamonds Are Forever (1971)
* Never Say Never Again (1983 unofficial)
   Connery a fost descoperit de Harry Saltzman după ce mulţi posibili candidaţi pentru Bond au fost eliminaţi, printre care celebrii Roger Moore, David Niven, Cary Grant, şi mulţi alţii. Ian Fleming, creatorul lui James Bond, îi aduce un omagiu lui Connery în nuvela sa din 1963, On Her Majesty's Secret Service, spunând că numele de familie al agentlui 007 este scoţian la origine. Ironic, Fleming a relatat că la casting nu l-a plăcut pe masivul scoţian, afirmând că acesta era prea "brut", dar, cu anumite îndrumări din partea regizorului Terence Young, Connery a câştigat în faţa lui Fleming. Young este cel care a ajutat la netezirea "asperităţilor" lui Connery, şi, în acelaşi timp, cel care i-a folosit statura impozantă, dar plină de graţia unei feline, în timpul secvenţelor pline de acţiune.
Favoritul lui Connery din seria Bond a fost From Russia with love, unul dintre filmele pe care critica le-a lăudat cel mai mult din întreaga serie. El a confirmat acest lucru într-un interviu din 2002, acordat lui Sam Donaldson pentru ABCNews.com. (American Movie Classics, cu ocazia unei recente retrospective Bond, a indicat în mod eronat că favoritul lui Connery ar fi fost Thunderball)
   Cariera după James Bond
   Deşi cel mai renumit rol al său a fost cel al lui James Bond, Sean Connery şi-a păstrat de atunci cariera plină de succes, având de altfel mult mai mult succes decât alţi actori care au jucat acest rol. Ca parte a înţelegerii de a juca în "Diamantele sunt pentru totdeauna", Sean Connery a primit undă verde de a produce două filme la United Artists, dar a simţit că singurul film realizat prin această înţelegere, "Jignirea", a fost distrus de studio. În afară de filmul "Bărbatul care va fi rege", majoritatea succeselor lui Connery din următorul deceniu au făcut parte dintr-un ansamblu de casting-uri, în filme precum: "Crimă în Orient Express" şi "Un pod îndepărtat". După experienţa din "Niciodată să nu mai spui niciodată" şi cazul de la tribunal care a urmat, Connery era nemulţumit de marele studiouri şi, timp de doi ani nu a mai făcut nici un film. În timpul producţiei europene "Numele trandafirului", interesul lui Connery pentru materialul mai credibil a reapărut. Rolul său de poliţist cu nas fin din "The Untouchables" din 1987 i-a adus un Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar. Ulterioarele reuşite la box-office precum "Indiana Jones şi ultima cruciadă" din 1989 şi "Octombrie roşu" din 1990 i-au asigurat locul ...... Mai târziu a primit "Globul de cristal" pentru contribuţia artistică remarcabilă adusă lumii cinematografiei. În ultimii ani, filmografia lui Connery a inclus partea ce i se cuvenea de box-office dar şi dezamăgiri precum "Răzbunătorii" din 1998 şi "Liga gentlemenilor extraordinari" (2003), însă a primit reacţii pozitive pentru filme precum "În căutarea lui Forrester". Connery a planificat să apară într-un film cu un buget de 80 milioane de dolari despre Saladin şi Cruciaţii, care urma să fie filmat în Iordania înainte de moartea producătorului Moustapha Akkad în urma bobardamentului de la Amman din 2005. 


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Alain Delon

   Fara pregatire prealabila in domeniul actoriei, Alain Delon a ajuns sa intruchipeze omul tanar, energic si adeseori corupt. Trasaturile sale iesite din comun l-au facut sa joce si personaje tandre si eroi romantici ce l-au transformat in imaginea universala a barbatului francez (asa cum pentru idealul american la momentul respectiv se gasea James Dean). Primul sau succes a venit odata cu intruchiparea lui Tom Ripley in thriller-ul Plein Soleil, unde Delon a fost folosit in schitarea unui personaj tanar, cu inclinari criminale si plin de cinism ce fura identitatile victimelor sale. Au urmat nenumarate succese in filme ca Mélodie en sous-sol (1963) alaturi de Jean Gabin, Le Samouraï (1967) sau Un amour de Swann (1984) care l-au ridicat la statutul de vedeta incontestabila de astazi.

  Copilul rasfatat al cinema-ului francez a fost exmatriculat din mai multe scoli.Mama sa se numea EDITH si era farmacista,iar tatal cu radacini corsicane FABIEN,si avea un cinematograf la PARIS.Parintii divorteaza cand copilul are 4 ani, mama se recasatoreste cu un macelar,aceasta calificand tanarul in meseria de mezelar-carnatar.La 14 ani fura o barca impreuna cu niste prieteni si vrea sa fuga in AMERICA.Sunt prinsi.Brunet cu ochi albastri. Ani de-a randul simbolul frumusetii masculine din cercurile mondene. Cate femei nu au fost indragostite in ascuns de acest monstru sacru al cinematografiei franceze!Delon nu are studii de actor.
   Viata lui Delon nu a inceput insa deloc in cercurile suspuse ale Parisului. Dupa ce a participat deja la varsta de 17 ani activ in razboiul din Indochina se intoarce in 1956 inapoi in Franta. Lucreaza intr-o piata pariziana de zarzavaturi si ia lectii de actorie, dar surprins in flagrant delict si arestat in urma activitatilor criminale, a fost condamnat prin privare de libertate. Nu a avut activitati criminale.A facut arest pe perioada armatei de 5 ori, o data din cauza ca a furat un jeep pentru a se distra in oras si a ajuns cu el in apa. A fost inchis in puscarie,pentru ca atunci cand s-a intors din Indochina,a ascuns un pistol in bagaje. Abia la intoarcere lucreza ca hamal in celebrele LA HALLE in PARIS.In aceasta perioada i-a fost insa descoperit deosebitul talent actoricesc. In privinta descoperii lui sint 2 momente: cand a cunoscut-o pe nevasta regizorului YVES d'ALLEGRET, SIMONNE, femeia prezentindu-l sotului sau si DELON primind primul rol,si cunoasterea si cultivarea unei relatii de prietenie cu JEAN CLAUDE BRIALY, un actor debutant, care il invita la Cannes pentru a se face remarcat. Delon va pleca cu acesta la Cannes intr-un costum inchiriat. Acest episod este retinut ulterior intr-un film cu caracter biografic "Am fost candva hot".Acest film nu are nici o legatura cu viata marelui actor.
Jocul sau a impus mereu prin naturalete, dezinvoltura, sarm. Alaturi de Romy Schneider pe ecran ( "Cristina", "Martor a fost doar soarele", "PISCINE") si in viata intr-o logodna cu peripetii pana prin 1964, cand de altfel se casatoreste cu Nathalie Canovas, mariaj din care se naste Anthony Delon. In 1966 este anchetat legat de moartea garzii sale de corp, sarbul Marcovici, suspectat de trafic de heroina, dar achitat. Din 1969 pina in 1983 a facut cuplu cu MIREILLE DÁRC, separandu-se pentru ca actrita nu ii putea darui un copil datorita unei raceli severe la ovare. In 1989 s-a casatorit cu ROSALIE van BREMEN, o tanara bruneta din aristocratia olandeza, cu care face doi copii, Anuskca si ALAIN FABIEN. Se separa in 2006, sotia parasindu-l pentru ALAIN AFLOU, celebru optician si magnat francez.A trait 15 ani in ELVETIA,are cetatenia acestei tari.Si-a creat un adevarat imperiu in ELVETIA ,vanzind de la haine, ochelari, marca ALAIN DELON, pana la parfumuri ca ''SAMURAIUL''. Singurul lucrul ce nu ii reuseste este crearerea unei companii aeriene de linie; avand exemplu pilotului NICKY LAUDA. Delon are brevet de pilot. Isi da fiul in judecata pentru intentia de a crea o casa de filme porno si ii retrage dreptul de a folosi numele fara consultarea lui. A facut filmul ''ZORRO'' la rugamintea lui ANTHONY.
   A facut cupluri celebre impreuna cu Burt Lancaster in "Ghepardul", Jean Gabin, Lino Ventura, AMEDEO NAZZARI in "Clanul Sicilienilor", alaturi de JEAN GABIN in "Doi Oameni in Oras"si''Melodie la subsol::, Lino Ventura in "Aventurierul", Jean-Paul Belmondo in "Borsalino". Pe langa interminabila lista a filmelor in care a aparut ca actor, se implica decisiv ca producator, scenarist, regizor si compozitor in alte nenumarate pelicule de-a lungul a peste cinci decenii, ultima aparitie bifand-o in "Asterix la jocurile olimpice" din 2007 in care joaca rolul lui Cezar.
   Pe 8 noiembrie 1935 se nastea la Sceaux, in districtul Hauts-de-Seine, Alain Delon, copilul lui Fabien Delon de origine corsicana , administratorul unui mic cinematograf de cartier si d'Édith, asistenta intr-o farmacie .
   In 1939, Alain Delon avea patru ani cand parintii lui au divortat . Astfel el a fost dat unei familii al carui cap de familie era gardian la o inchisoare, apoi este plasat intr-o pensiune catolica a lui Saint-Nicolas d'Issy-les-Moulineaux unde si-a petrecut toata copilaria . Era rebel si indisciplinat si a fugit de sase ori de la scoala . La paisprezece ani a jucat intr-un scurt metraj intitulat "Le rapt", realizat de un prieten al tatalui sau . Il juca pe un gangster mustacios care murea la sfarsit .Tot ceea ce va deveni Delon era deja acolo. La saptesprezece ani , devansand chemarea pentru satisfacerea serviciului militar , este inrolat si trimis la baza militara de la Saïgon, in Indochina Franceza , unde a participat la o campanie de razboi in Indochina
   La reintoarcerea sa in 1956, a trebuit sa faca mici afaceri pentru a supravietui. Il intalneste pe Jean-Claude Brialy, care-l invita la Festivalul de la Cannes, unde se face imediat remarcat datorita fizicului exceptional si sarmul sau iesit din comun. In 1957, cunoaste imediat succesul cu primul sau film, "Quand la femme s'en mêle" in regia lui Yves Allégret.
   In 1958, o intalneste pe Romy Schneider la turnarea filmului "Christine". Este un coup de foudre reciproc . El are 23 de ani , ea 20 , se logodesc pe 22 martie 1959 sub ochii presei facand senzatie in toata lumea . Sunt intruchiparea frumusetii, a tineretii si a succesului, devin perechea cea mai en vogue din show business si cea mai adulata de public.
   In 1960, Alain Delon devine star de cinéma sub bagheta regizorului René Clément in filmul "Plein soleil", adaptare a romanului Domnul Ripley de Patricia Highsmith, urmat in 1961 de "Rocco si fratii sai", de Luchino Visconti, film ce a luat premiul Special al Juriului la Festivalul Filmului de la Venetia. Apoi a jucat in "Les Amours célèbres", un film inspirat din benzile desenate ale lui Paul Gordeaux, regia apartinandu-i lui Michel Boisrond. In acelasi an, Alain Delon cumpara in Vieux Nice, restaurantul « La Camargue ».
   In 1962, joaca in "Eclipsa" a lui Michelangelo Antonioni. In acelasi an se naste Ari, copilul pe care-l are cu cantareata Nico, dar care nu a fost niciodata recunoscut din punct de vedere juridic. Ari va fi crescut de catre mama lui Alain Delon. In 1963, joaca in "Ghepardul" de Luchino Visconti, impreuna cu Burt Lancaster si Claudia Cardinale .
In 1964, in luna lui august, dupa ruptura de Romy Schneider (legatura lor a durat cinci ani), se casatoreste cu actrita Nathalie Canovas; cu ea va avea un fiu , Anthony, nascut pe 30 septembrie anul urmator la Hollywood.
   In 1967, Alain si Nathalie Delon joaca impreuna in "Le Samouraï" de Jean-Pierre Melville. Anul urmator se indragosteste de Mireille Darc, in timpul filmarilor la "Jeff". Divorteaza de Nathalie dupa patru ani de casatorie .
   In 1973, canta in duet "Paroles, paroles..." cu Dalida. In 1974, organizeaza in Franta campionatul mondial de box avand drept capete de afis pe Jean-Claude Bouttier / Carlos Monzón si apoi Carlos Monzón / José Napolès. Isi cumpara si cai de curse si va obtine titlul de Campion mondial la Trap cu calul Equileo.
   In 1978, creeaza o firma de produse de lux, la Geneva, careia ii imprumuta numele, " Alain Delon Diffusion SA " si unde poti gasi parfumuri (AD, Alain Delon pour Homme, Samouraï, Shogun...), sampanie, coniac, ceasuri de mana, ochelari, tigari, haine si accesorii care poarta inscriptionat numele sau .
   In 1981 realizeaza primul sau film, " Pour la peau d'un flic". In 1985, se stabileste in Elvetia la Chêne-Bougeries, in cantonul Genève. In 1987, o intalneste pe Rosalie Van Breemen, un manechin olandez, la filmarea videoclipului pentru melodia "Comme au cinéma". Alain Delon se desparte de Mireille Darc dupa cinsprezece ani de concubinaj si se casatoreste cu Rosalie. Impreuna au doi copii : Anouchka, nascuta in 1990, si Alain-Fabien, in 1994.
   In 1999, obtine dubla cetatenie franco - elvetiana. In 2001, fotograful Christian Aaron Boulogne, fiul manechinului, cantaretei si actritei germane Nico, publica o carte de amintiri, " L'amour n'oublie jamais" si afirma ca este fiul ascuns si nerecunoscut al lui Alain Delon. In acelasi an, Alain Delon il intruchipeaza cu succes pe comisarul de politie Fabio Montale din Marsilia, intr-un serial politist dupa opera lui Jean-Claude Izzo pentru TF1. Serialul va fi filmat in perioada 2003 si 2004, de asemeni joaca si rolul lui Frank Riva in seria cu acelasi nume pentru France 2.
   In 2003, Claudia Cardinale ii inmaneaza Steaua de Aur a festivalului Filmului de la Marrakech.In 2005, este numit Officier de la Légion d'honneur de catre Jacques Chirac pentru " contributia sa la arta cinematografiei".
   Alain Delon traieste la Chêne-Bougeries, in cantonul Genève in Elvetia. In 1968, Stevan Markovic, care era garda de corp a lui Delon, este gasit mort intr-o pubela in fata casei lui Delon. Prieten a lui Delon, gangster–ul corsican François Marcantoni este acuzat de asasinat . Delon insusi este interogat de politie, chiar daca asasinatul a avut loc la Paris in timp ce actorul filma la Saint-Tropez. Fosta sa sotie , Nathalie , a fost de asemeni interogata asupra acestui subiect . Era inceputul afacerii Markovic.  


   SURSA 02
 
   Alain Delon (născut la 8 noiembrie 1935) este un actor şi producător francez, câştigător al César Award. Delon a avut o evoluţie spectaculos de rapidă, fiind comparat încă de la vârsta de 23 de ani cu alţi actori francezi faimoşi precum Gérard Philipe şi Jean Marais, respectiv cu actorul american James Dean. De-a lungul carierei sale, Delon a lucrat cu mulţi regizori de anvergură, precum Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni şi Louis Malle.
Delon a devenit cetăţean elveţian în 1999, iar compania sa se găseşte în Geneva.
   Cariera artistică
Film
   Anii 1957 - 1959
* 1957 - Quand la femme s'en mêle de Yves Allégret : Jo.
* 1957 - Sois belle et tais-toi de Marc Allégret : Loulou.
* 1958 - Christine de Pierre Gaspard-Huit : Franz Lobheiner.
* 1959 - Faibles femmes de Michel Boisrond : Julien Fenal.
* 1959 - Le Chemin des écoliers de Michel Boisrond : Antoine Michaud.
   Anii 1960 - 1969
* 1960 - Plein soleil de René Clément : Tom Ripley/Philippe Greenleaf.
* 1960 - Rocco et ses frères de Luchino Visconti : Rocco Parondi.
* 1961 - Quelle joie de vivre de René Clément : Ulysse Cecconato.
* 1961 - Les Amours célèbres de Michel Boisrond : Le duc Albert de Bavière.
* 1962 - L'Éclipse de Michelangelo Antonioni : Piero.
* 1962 - Le Diable et les Dix Commandements de Julien Duvivier : Pierre Messager.
* 1962 - L'Échiquier de Dieu de Christian-Jaque.
* 1963 - Carambolages de Marcel Bluwal : M. Lambert.
* 1963 - Mélodie en sous-sol d'Henri Verneuil : Francis Verlot
* 1963 - Le Guépard (film) (Il gattopardo) de Luchino Visconti : Tancrède.
* 1964 - La Tulipe noire de Christian-Jaque : Guillaume et Julien de Saint-Preux
* 1964 - L'Insoumis d'Alain Cavalier :
* 1964 - Les Félins de René Clément :
* 1964 - La Rolls-Royce jaune de Anthony Asquith :
* 1965 - Les Tueurs de San Francisco (Once a Thief) de Ralph Nelson :
* 1966 - Paris brûle-t-il ? de René Clément : Jacques Chaban-Delmas.
* 1966 - Texas, nous voilà de Michael Gordon : Don Andrea Baldazar dit Baldy.
* 1966 - Les Centurions de Mark Robson : Philippe Esclavier.
* 1966 - Les Aventuriers de Robert Enrico : Manu Borelli.
* 1967 - Diaboliquement vôtre de Julien Duvivier : Georges Campo.
* 1967 - Le Samouraï de Jean-Pierre Melville : Jef Costello.
* 1968 - Adieu l'ami de Jean Herman : Dino Barran.
* 1968 - La Motocyclette de Jack Cardiff : Daniel
* 1968 - La Piscine de Jacques Deray : Jean-Paul Leroy.
* 1968 - Histoires extraordinaires de Louis Malle :
* 1969 - Jeff de Jean Herman : Laurent.
* 1969 - Madly de Roger Kahane : Julien Dandieu.
* 1969 - Le Clan des Siciliens de Henri Verneuil : Roger Sartet.
   Anii 1970 - 1979
* 1970 - Doucement les basses de Jacques Deray : Simon Médieu.
* 1970 - Borsalino de Jacques Deray : Roch Siffredi.
* 1970 - Le Cercle rouge de Jean-Pierre Melville : Corey.
* 1971 - Soleil rouge de Terence Young : Gauche
* 1971 - Fantasia chez les ploucs de Gérard Pirès : (apparition)
* 1971 - L'Assassinat de Trotsky de Joseph Losey :
* 1971 - La Veuve Couderc de Pierre Granier-Deferre : Jean Lavigne.
* 1972 - Un flic de Jean-Pierre Melville :
* 1972 - Le Professeur (La prima notte di quiete) de Valerio Zurlini :
* 1972 - Il était une fois un flic de Georges Lautner : l'homme qui sonne à la porte (apparition, non crédité).
* 1972 - Traitement de choc d'Alain Jessua : docteur Devilers.
* 1973 - Les Grands Fusils (Big Guns) de Duccio Tessari :
* 1973 - Scorpio de Michael Winner :
* 1973 - Les Granges brûlées de Jean Chapot : le juge Pierre Larcher.
* 1973 - La Race des Seigneurs de Pierre Granier-Deferre :
* 1973 - Deux Hommes dans la ville de José Giovanni : Gino Strabliggi.
* 1974 - Borsalino & Co de Jacques Deray : Roch Siffredi
* 1974 - Les Seins de glace de Georges Lautner : Marc Rilson
* 1974 - Zorro de Duccio Tessari : Don Diego de la Vega/Zorro
* 1975 - Le Gitan de José Giovanni : Hugo Sennart dit Le Gitan.
* 1975 - Flic Story de Jacques Deray : Roger Borniche.
* 1976 - Comme un boomerang de José Giovanni : Jacques Batkin.
* 1976 - Armaguedon d'Alain Jessua : le docteur Michel Ambroise.
* 1976 - Monsieur Klein de Joseph Losey : Robert Klein.
* 1977 - L'Homme pressé d'Edouard Molinaro : Pierre Niox.
* 1977 - Mort d'un pourri de Georges Lautner : Xavier Maréchal dit Xav.
* 1977 - Le Gang de Jacques Deray : Robert dit Le dingue.
* 1978 - Attention, les enfants regardent de Serge Leroy :
* 1979 - Airport 80 Concorde de David Lowell Rich : Capitaine Paul Metrand.
* 1979 - Le Toubib de Pierre Granier-Deferre : Jean-Marie Desprée.
   Anii 1980 - 1989
* 1980 - Téhéran 43, nid d'espions d'Alexandre Alov, Vladimir Naournov : Foche
* 1980 - Trois Hommes à abattre de Jacques Deray : Michel Gerfaut.
* 1981 - Pour la peau d'un flic d'Alain Delon : Choucas.
* 1982 - Le Choc de Robin Davis :
* 1983 - Un amour de Swann de Volker Schlöndorff : le baron de Charlus.
* 1983 - Le Battant d'Alain Delon :
* 1984 - Notre histoire de Bertrand Blier : Robert Avranches.
* 1985 - Parole de flic de José Pinheiro : Daniel Pratt.
* 1986 - Le Passage de René Manzor : Jean Diaz.
* 1988 - Ne réveillez pas un flic qui dort de José Pinheiro : commissaire divisionnaire Eugène Grindel.
   Anii 1990 - 2008
* 1990 - Dancing Machine de Gilles Béhat :
* 1990 - Nouvelle Vague de Jean-Luc Godard : Roger Lennox şi Richard Lennox
* 1992 - Le Retour de Casanova d'Edouard Niermans : Giacomo Casanova.
* 1993 - Un crime de Jacques Deray : Maître Charles Dunand
* 1994 - L'Ours en peluche de Jacques Deray :
* 1995 - Les Cent et une nuits de Simon Cinéma d'Agnès Varda : Alain Delon, en visite.
* 1997 - Le Jour et la nuit de Bernard-Henri Lévy :
* 1998 - Une chance sur deux de Patrice Leconte : Julien Vignal
* 2000 - Les Acteurs de Bertrand Blier :
* 2008 - Astérix aux Jeux Olympiques de Frédéric Forestier şi Thomas Langmann : Jules César 


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Audrey Hepburn

  Binecunoscuta actrita Audrey Hepburn s-a nascut la data de 4 mai 1929 in Belgia la Brussels. Este fica unei baronese Olandeze, iar o mare parte a copilariei si-o petrece calatorind intre Anglia, Belgia si Olanda datorita tatalui sau, un bancher anglo-irlandez. Dupa divortul parintilor este trimisa la o scoala de fete din Londra.
   Pe perioada celui de-al doilea razboi mondial, Audrey locuieste intr-un oras ocupat de trupele naziste si tot aici urmeaza cursuri de balet. La sfarsitul razboiului pleaca cu o bursa la Londra si in scurt timp devine unua dintre cele mai frumoase femei din lumea modei.
   Primele ei roluri au venit in urma unei oferte de la British Picture. Printre aceste roluri se numara si cel din filmul "The Lavender Hill Mob" din anul 1951. A avut roluri in filme de succes precum "Secret People" (1952) si "Monte Carlo, Baby" (1953). Tot in 1953 obtine primul ei rol major in filmul lui William Wyler - Roman Holiday. Hepburn a fost apreciata pentru rolul printesei europene, in urma caruia a castigat un premiu Oscar pentru cea mai buna actrita.
   De-a lungul carierei sale Audrey a fost o sursa de inspiratie pentru lumea modei datorita colaborarii sale cu designerul Givenchy, cel care ii crea costumele pentru film, si de asemenea, datorita frumusetii ei.
   Filmografie:
- My Fair Lady - 1964
- Paris When It Sizzles (Parisul zgomotos) - 1964
- Breakfast at Tiffany's (Mic dejun la Tiffany) - 1961
- War and Peace (Razboi si pace) - 1956
- Sabrina - 1954
- Roman Holiday (Vacanta la Roma) - 1953


   SURSA 02
 
   Audrey Hepburn-Ruston s-a nascut pe 4 mai 1929 in Belgia, in apropiere de Bruxelles.  Fiica unui bancher englez si a unei baronese olandeze,  dupa divortul parintilor a fost trimisa la o scoala de fete de langa Londra. Isi  petrecea vacanta impreuna cu mama sa in Arnhem, Olanda, cand a izbucnit al doilea razboi mondial. In  anii de razboi va sta in orasul ocupat de armatele naziste, urmand cursurile unei scoli publice si incepand sa ia si cursuri de balet.  Dupa razboi a plecat la Londra cu o bursa de balet. Plina de gratie, delicata, in scurt timp devine unul dintre modelele preferate de fotografii din lumea modei. La inceputul anilor '50 se inscrie la cursurile de actorie ale lui Felix Alymer si incepe sa joace roluri marunte in pelicule britanice. In timp ce lucra la "Monte Carlo Baby" in 1951 o intalneste pe Colette, prozatoare franceza, care insista ca Audrey sa joace rolul principal in viitoarea versiune Broadway a cartii sale "Gigi".
   Fragila si stralucitoare, amestecand intr-o maniera unica feminitatea si copilaria, Audrey Hepburn era alegerea ideala pentru a juca rolul unui personaj creat de Colette. Succesul in acesta piesa a dus la o oferta importanta : un rol alaturi de Gregory Peck in "Roman Holiday", pentru care va primi mai tarziu si un premiu Oscar. Mai tarziu va mai primi patru nominalizari, pentru "Sabrina," "The Nun's Story," "Breakfast at Tiffany's", "Wait Until Dark.") La sase saptamani dupa ceremonia de decernare a Oscarurile castiga si un premiu Tony pentru rolul din "Ondine", piesa de pe Broadway.
   In 1954 se casatoreste cu Mel Ferrer, care juca alaturi de ea in "Ondine", pentru ca mai tarziu cei doi sa fie din nou un cuplu admirat in "Razboi si Pace". Ferrer avea sa fie mai tarziu si regizor pentru Audrey, precum si producatorul ultimei sale pelicule din anii '60, "Wait until Dark," pentru care Hepburn a primit si a cincea nominalizare la Oscar. Cei doi au divortat abia in 1968, dar nu se poate spune ca Ferrer a jucat un rol major in succesul ei. Doar un an mai tarziu Audrey se casatorea cu un psihiatru italian, cu noua ani mai tanar decat ea. Noul cuplu s-a stabilit la inceput la Roma, apoi in Elvetia.
   Audrey Hepburn si-a castigat in scurt timp reputatia de persoana incantatoare, blanda si altruista, care nu ezita sa se ocupe de altii, neglijandu-se pe sine. Aceasta generozitate s-a manifestat mai ales spre sfarsitul vietii artistei, cand aceasta s-a implicat cu toate puterile in activitatea UNICEF. In mai multe ocazii a fost aleasa cea mai frumoasa femeie a tuturor timpurilor, ultima oara intr-un sondaj realizat in 2006 de revista New Woman.
   Mereu foarte modesta, Audrey obisnuia sa se descrie pe sine ca o actrita fara prea multa tehnica, pentru ca nu urmase niciodata o scoala in adevaratul sens al cuvantului. In afara talentului nativ si frumusetii speciale, Audrey a muncit enorm pentru a-si crea un joc actoricesc de invidiat. Avea puterea aproape magica de a se apropia de publicul ei, de a se juca atat cu rolul, cat si cu cei din sala, pentru a face ca cele mai ascunse nuante si sentimente sa fie transmise aproape instantaneu.
Publicul a fost mereu vrajit de combinatia de gratie, eleganta si prospetime. Cu o silueta fina, o frumusete neconventionala, o distinctie aproape regala si o inteligenta vie, a fost o personalitate naturala si puternica, ce nu ar fi putut fi creata in studiourile de la Hollywood. A reusit sa joace fara vreun efort vizibil alaturi de actori precum Humphrey Bogart, William Holden, Gary Cooper, Cary Grant, Gregory Peck, Henry Fonda, Fred Astaire, Sean Connery.


   SURSA 03
 
   Audrey Hepburn (născută Audrey Kathleen Ruston 4 mai 1929 – d. 20 ianuarie 1993) a fost o actriţă de film engleză.
   S-a născut la Ixelles, o comună din cadrul regiunii Bruxelles în Belgia, unicul copil al lui Joseph Victor Anthony Ruston, un englez, şi al celei de a doua soţii a acesteia, baronesa Ella van Heemstra, ce provenea dintr-o familie aristocrată olandeză. În 1935 părinţii divorţează, iar Audrey urmează o şcoală de fete din Kent, în Anglia. În 1939, în faţa iminenţei războiului, se mută împreună cu mama sa la Arnhem, în Olanda, unde Audrey urmează Conservatorul din localitate până în 1945. Suferind de malnutriţie în această perioadă, Hepburn a dezvoltat o anemie acută, acompaniată de probleme respiratorii.
   La sfârşitul războiului, continuă cursurile de balet la Amsterdam, iar din 1948 la Londra. Pentru a se întreţine financiar a lucrat şi ca model pentru diverşi creatori de modă. Datorită înălţimii sale şi a problemelor de sănătate din timpul războiului, a renunţat la balet şi s-a dedicat actoriei, o cariera în care putea excela. A jucat într-o serie de spectacole muzicale şi a avut o serie de roluri secundare în filme britanice. În timpul unei filmări i se oferă un rol principal într-un spectacol de pe Broadway, unde se face remarcată. Prima sa producţie Hollywoodiană este filmul Vacanţă la Roma din 1953 unde deţine rolul principal, alături de Gregory Peck. Filmul este un succes imens, iar Audrey câştigă Premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă pentru prestaţia sa.
   Devenită foarte repede unul dintre cele mai apreciate star-uri de la Hollywood, joacă în numeroase filme, dintre care cele mai apreciate sunt Breakfast at Tiffany's şi My Fair Lady. După 1967, după separarea de actorul Mel Ferrer cu care fusese căsătorită timp de 14 ani, renunţă la a mai juca în producţii importante, în următorii ani având doar apariţii sporadice. Se căsătoreşte în 1969 cu psihologul italian Andrea Dotti şi se stabileşte în Elveţia, dar în 1982 divorţează. Hepburn a fost ambasador UNICEF, iar în ultimii ani a călătorit în numeroase ţări pentru a ajuta şi a sensibiliza opinia publică. În 1993 încetează din viaţă în urma unui cancer intestinal.
   Audrey Hepburn este considerată şi în prezent un model de frumuseţe şi eleganţă, fiind de nenumărate ori considerată ca una din cele mai frumoase femei din tot timpul. Imaginea ei este folosită în numeroase campanii publicitare. Stilul îmbrăcăminţii ei continuă să fie popular în rândul femeilor şi în ziua de azi. Rochia neagră Givenchy din filmul Breakfast at Tiffany's a fost vândută în 2006 cu peste 462.000 £, cel mai mare preţ pentru o rochie dintr-un film. 


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Charlie Chaplin

  Charles (Charlie) Spencer Chaplin, actor şi regizor englez, s-a născut la Londra, în Marea Britanie la data de 16 aprilie 1889. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile oraşului), Modern Times (Timpuri noi) şi The Great Dictator (Dictatotul). S-a stins din viaţă la 25 decembrie 1977 în localitatea Vevey din Elveţia.
Tinereţe
   Chaplin s-a născut pe data de 16 aprilie 1889, în East Street, Walworth, Londra. Părinţii lui erau animatori; tatăl său era vocalist şi actor, iar mama lui era cântăreaţă şi actriţă. Aceştia au divorţat înainte ca Charles să împlinească trei ani. Acesta a învăţat să cânte de la părinţii lui. Recensământul din anul 1891 arată că mama sa, actriţa Hannah Hill, trăia cu Charles şi fratele său vitreg, Sydney pe Barlow Street, Walworth. Ca şi copil, Charlie a locuit cu mama sa în numeroase locuri şi adrese, printre care şi 3 Pownall Terrace, Chester Street şi 39 Methley Street. Bunica sa din partea mamei era jumătate ţigancă, lucru de care era extrem de mândră, dar a fost descrisă şi ca „Scheletul din dulapul familiei noastre”. Tatăl lui Chaplin, Charles Chaplin Sr., era alcoolic şi nu a prea avut contact cu fiul său, cu toate că acesta şi fratele său vitreg au locuit cu tatăl lor şi amanta lui la adresa 287 Kennington Road, unde în ziua de azi poate fi găsită o placă comemorativă. Cei doi fraţi vitregi au locuit acolo, în timp ce mama lor, care era bolnavă mental, a fost dusă la azilul Cane Hill din Culdson. Amanta tatălui lui Chaplin l-a trimis pe acesta la şcoala Kennington Road. Tatăl său a murit din cauza alcoolului când Charlie avea 12 ani, în anul 1901. Conform recensământului din acel an, Charlie locuia pe 94 Ferndale Road, Lambeth, împreună cu o organizaţie de artişti numită The Eight Lancashire Lads, condusă de John William Jackson (fiul unuia dintre fondatori).
   Condiţia laringelui a încheiat cariera muzicală a mamei lui Chaplin. Prima criză a lui Hannah a fost în anul 1894, în timpul unui spectacol de la teatrul The Canteen din Aldershot. Teatrul era frecventat de protestanţi şi soldaţi. Hannah a fost rănită de obiectele pe care publicul le-a aruncat spre ea. În spatele scenei, ea a plâns şi s-a certat cu managerul ei. Între timp, Chaplin, care avea 5 ani, a urcat pe scenă şi a cântat celebrul cântec „Jack Jones”.
   După ce mama lui Chaplin (care avea numele de scenă Lilly Harley) a fost acceptată din nou la azilul Cane Hill, fiul ei a fost la casa de săraci din Lambeth, în sudul Londrei şi a fost mutat după câteva săptămâni la şcoala pentru săraci Central London District, din Hanwell. Tinerii fraţi Chaplin au avut o relaţie strânsă pentru a supravieţui. Aceştia au urmat cariera muzicii încă din tinereţe şi au dovedit un talent natural pe scenă. Primii ani de sărăcie disperată l-au influenţat pe Chaplin când a creat multe din personajele sale.
Mama lui Chaplin a murit în anul 1928 în Hollywood, la şapte ani după ce a fost adusă în America de către copiii ei. Charlie şi Sydney nu ştiau pe atunci că au un frate vitreg din partea mamei lor. Fratele său, Wheeler Dryden, a fost crescut separat de către tatăl său, dar apoi s-a reunit cu restul familiei şi s-a dus să lucreze pentru Chaplin la studioul său din Hollywood.
   America
   Primul tur în America a lui Charlie Chaplin a fost cu grupul lui Fred Karno între anii 1910 şi 1912. După cinci luni pe care le-a petrecut în Anglia, acesta s-a întors în Statele Unite pentru un al doilea tur, ajungând cu trupa Karno pe data de 2 octombrie 1912. În aceeaşi companie se afla şi Arthur Stanley Jefferson, care va fi mai târziu cunoscut ca Stan Laurel. Aceştia au fost colegi de cameră într-o pensiune. Stan s-a întors în Anglia, dar Chaplin a rămas în SUA. În anul 1913, Chaplin a fost văzut cu trupa de către Mack Sennett, Mabel Normand, Minta Durfee şi Fatty Arbuckle. Sennett l-a angajat în studioul lui, Keystone Studios, ca înlocuitor al lui Ford Sterling. După prima apariţie în lumea filmului a lui Chaplin, în filmul „Making a living”, Sennett a simţit că a făcut o greşeală costisitoare. Mulţi oameni susţin faptul că Normand l-a convins să îi ofere lui Chaplin a doua şansă.
   Chaplin a fost transferat la Normand, care a scris şi regizat multe din primele sale filme. Lui Chaplin nu i-a plăcut să fie regizat de o femeie, iar cei doi nu se puneau de acord de multe ori. Într-un final, cei doi au trecut peste diferenţele dintre ei şi au rămas prieteni chiar şi după ce Chaplin a plecat de la Keystone.
   Mark Sennett nu l-a adoptat pe Chaplin imediat, iar acesta credea că Sennett vrea să îl concedieze din cauză că nu s-a îţeles cu Normand. Cu toate acestea, filmele lui Chaplin au avut mare succes, iar acesta a devenit unul dintre cele mai mari staruri de la Keystone.
   Pionier în industria filmului
   Primele filme ale lui Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde şi-a dezvoltat personajul Vagabondul şi a învăţat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 „Kiad Auto Races at Venice” (Puştiul face curse de maşini în Veneţia)
   Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, „Mabel's strange Predicament” (Ciudata situaţie neplăcută a lui Mabel). Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”, conform autobiografiei lui Chaplin.
   „N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun nişte pantaloni lăbărţaţi, pantofi mari, un baston şi un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aştepta să fiu mai bătrân şi am adăugat o mustaţă mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puţin, fără să îmi ascundă expresia. Nu ştiam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele şi machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”
   Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului şi proprii săi pantaloni (de dimensiuni generoase). Chester Conklin a contribuit cu un palton, iar Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau aşa de mari, încât Charlie trebuia să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă. Şi-a conceput mustaţa din păr artificial care aparţinea lui Mack Swain. Singurul lucru care îi aprţinea lui Chaplin era bastonul său din bambus. Personajul Vagabondul s-a bucurat de o popularitate deosebită în audienţele de cinema.
La început, Chaplin folosea formula lui Sennett de a face comedii, bazând-se pe gesticulări şi alte elemente fizice. Pantomima lui Chaplin era mai subtilă şi mai adecvată pentru farsele romantice sau domestice, decât pentru urmăririle specifice celor de la Keysotne. Glumele vizuale, erau totuşi în stilul Keystone; vagabondul atacându-şi duşmanii în mod agresiv cu şuturi şi cărămizi. Amatorilor de film le-a plăcut acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii l-au catalogat uneori drept vulgar. Chaplin a fost apoi lăsat să îşi redacteze şi regizeze propriile filme. El a realizat 34 scurt-metraje în primul său an.
   Principalul personaj al lui Chaplin a fost „Vagabondul” (cunoscut ca „Charlot” în Franţa şi ţările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România şi Turcia, „Carlitos” în Brazilia şi Argentina, şi „Vagabond” în Germania). „Vagabondul” este un personaj fără adăpost ci maniere rafinate, haine şi distincţia unui gentleman. Acesta poartă o haină strâmtă, pantaloni şi pantofi foarte mari şi un melon; poartă un baston de bambus şi o mustaţă caracteristică. Acest personaj a apărut în primul trailer al unui film, pentru a fi expus la un teatru de film din SUA. În anul 1915, Chaplin a semnat un contract mult mai favorabil cu studiourile Essanay, unde şi-a îmbunătăţit în continuare talentele artistice, adăugând noi nivele şi adâncimi stilului Keystone. Majoritatea filmelor de la Essanay au fost mai ambiţioase, având o lungime dublă faţă de cele de la Keystone. Chaplin şi-a întemeiat propria companie, în care se regăseau Edna Purviance şi comicii Leo White şi Bud Jamison.
   Odată cu grupurile numeroase de imigranţi veniţi în America, filmele mute au putut să treacă toate barierele dintre limbi şi vorbeau cu toate nivelele Turnului Babel american, tocmai pentru că erau mute. Chaplin ieşea în evidenţă pentru că el însuşi era emigrant din Londra. Vagabondul lui Chaplin a adoptat problemele oamenilor şi a imigranţilor, lupta constantă de la fundul prăpastiei şi supravieţuia adversităţilor fără să ajungă în vârf şi astfel şi-a păstrat audienţa. Filmele lui Chaplin erau de asemenea foarte subversive. Micii funcţionari cu ifose erau făcuţi de imigranţi să râdă la cei de care se temeau.
În anul 1916, Corporaţi Filmelor Mute i-a oferit lui Chaplin 670 de mii de dolari americani pentru a produce o duzină de filme de câte două role de peliculă. I-a fost dat aproape tot controlul artistic şi a produs 12 filme într-o peroadă de 18 luni şi este considerat unul dintre cele mai influente filme de comedie din istoria cinematografiei. Practic, toate comediile mute sunt clasice: Easy Street, One AM, The Pawnshop, şandi The Adventurer sunt probabil cele mai cunoscute. Edna Purviance a rămas interpreta rolului principal feminin, iar Chaplin i-a adăugat pe Eric Campbell, Henry Bergman şi Albert Austin. Campbell a adus o infamie superbă, iar Bergman şi Austin au rămas cu Chaplin zeci de ani. Chaplin a considerat perioada filmelor mute drept cea mai fericită din cariera sa, deşi îşi făcea griji că filmele sale deveneau superficiale din cauza termenelor de finalizare pe care le impuneau contractele. Când Statele Unite au intrat în primul Război Mondial, Chaplin a devenit purtătorul de cuvânt al Liberty Bonds, împreună cu prietenii săi apropriaţi Douglas Fairbanks şi Mary Pickford.
Majoritatea filmelor lui Chaplin sunt din perioada mută, Keystone sau Essanay. După ce Chaplin şi-a asumat controlul asupra producţiilor sale în anul 1918 (şi i-a lăsat pe exponanţi şi audienţă să îi aştepte), întreprinzătorii au acoperit cererea de filme cu Charlie Chaplin aducând înapoi comediile sale mai vechi. Filmele au fost re-editate, li s-au pus titluri noi şi au fost emise din nou, mai întâi pentru teatre, iar apoi pentru comercializare. Chiar şi cei de la Essanay au fost vinovaţi pentru această practică readucând filme „noi” cu Charlie Chaplin din filme şi clipuri vechi. Cele 12 comedii mute au fost readuse ca filme cu sunet în anul 1933, când producătorul Amadee J. Van Beuren a adăugat noi efecte sonore. În ultimii ani, au avut loc încercări de a definitiva scur-metrajele lui Chaplin de dinaintea anului 1918; toate cele 12 filme mute au fost restaurate de către arhivistul David Shepard şi Blackhawk Films în anul 1975, iar în anul 2006 au fost lansate pe DVD chiar mai multe filme restaurate.
   Tehnici de realizare a filmului
   Chaplin nu a prea vorbit despre tehnicile lui de a face filme, susţinând că asta ar fi ca şi cum un magician şi-ar dezvălui propriile iluzii. De fapt, până să înceapă să facă filme cu dialog (începând cu „Dictatorul”), Chaplin filma mereu înainte de finalizarea scenariului. Metoda pe care a dezvoltat-o, odată ce contractul său cu Essanay i-a permis să îşi scrie şi regizeze propriile filme, a fost să înceapă de la o premisă vagă cum ar fi „Charlie intră la saună” sau „Charlie lucrează la un magazin de amanet”. Apoi, Chaplin şi echipa sa dezvoltau ideea şi aveau grijă de acţiune şi glume. Odată ce ideile erau finalizate, se adăuga o structură narativă, din cauza căreia Charlie trebuia să refilmeze unele scene deoarece acestea nu corespundeau poveştii.[ Tehnicile unice ale lui Chaplin au devenit cunoscute abia după moartea sa, când filmele sale au fost examinate în anul 1983 de către documentarul britanic „Necunoscutul Chaplin”.
   Acesta este unul din motivele din cauza cărora Chaplin îşi termina filmele într-un timp mai lung decât rivalii săi. Pe de altă parte, Chaplin era un regizor extrem de precis şi le arăta actorilor săi exact cum vroia el ca aceştia să joace. Acesta era în stare să filmeze o scenă de foarte multe ori până aceasta ieşea aşa cum îşi dorea el. Animatorul Chuck Jones, care locuia lângă studioul lui Chaplin când era copil, spunea că îşi aminteşte cum tatăl său îi zicea că l-a văzut pe Chaplin filmând aceeaşi scenă de aproape 100 de ori până când aceasta a ieşit cum şi-a dorit el. Combinaţia dintre improvizările poveştilor şi un perfecţionism neînduplecat (care rezulta zile întregi de efort şi metri de peliculă irosiţi, toate la un preţ uriaş) s-a dovedit a fi foarte costisitoare pentru Chaplin, care din cauza frustrării îşi certa actorii, îi punea să aştepte degeaba ore întregi sau, în cazuri extreme, închidea producţia cu totul.
Chaplin era cunoscut de către actorii săi pentru faptul că trăgea mai multe duble pentru a obţine o scenă perfectă. Chaplin nu a fost satisfăcut de scena din „Goana după aur” în care îşi mănâncă şiretul de la pantof şi a tras numeroase duble ale acestei scene.
   Controlul creativ
   La sfârşitul contractului în anul 1917, Chaplin a semnat un contract cu First National pentru a produce 8 filme de lung-metraj. First National a finanţat şi distribuit aceste filme (între anii 1918-1923), dar i-a oferit controlul creativ, lucru care i-a permis să joace mult mai relaxat şi să se concentreze pe calitate. Chaplin şi-a creat propriul studio la Hollywood şi, folosindu-şi independenţa, a creat un corp de lucru care a rămas distractiv şi influent. Deşi First National se aştepta ca Chaplin să vină cu nişte comedii scurte, precum filmele sale mute, însă acesta a devenit mai ambiţios şi şi-a extins proiectele în filme mai lungi, printre care şi Shoulder Arms (1918), The Piligrim (1923) şi filmul clasic The Kid (1921).
   În anul 1919, Chaplin a fost co-fondator al companiei de distribuţie United Artists, împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W.Griffith, care vroiau să scape de puterea în creştere a distribuitorilor din sistemul studiourilor din Hollywood. Această mişcare, împreună cu controlul total al producţiilor, datorată studioului său, au asigurat independenţa lui Chaplin ca producător de film. A făcut parte din United Artists până în anii 1950.
   Toate filmele sale din cadul acestei companii începeau cu o dramă, în care Chaplin avea doar un rol superficial. Nişte exemple pot fi A Woman of Paris (1923), care a fost urmat de clasicele The Gold Rush (1925) şi The Circus (1928).
   După ce au apărut filmele cu sunet, Chaplin a făcut filmul City Lights (1931), precum şi Modern Times (1936) înainte să treacă la sunet. Acestea era filme mute, la care a adăugat propria muzică şi efectele sonore. City Lights a fost filmul în care a combinat cel mai bine comedia cu sentimentalismul. Despre ultima scenă, criticul James Agee a scris în revista Life în anul 1949 că este „cea mai bine jucată scenă care a fost văzută într-un film”.
   Filmele cu dialog ale lui Chaplin pe care le-a făcut la Hollywood sunt The Great Dictator (1940), Monsieur Verdouse (1947) şi Limelight (1952)
   Cu toate că filmul Modern Times (1936) este mut, conţine replici, care vin de la obiecte neanimate, precum un radio sau un televizor. Acesta a fost creat pentru audienţele din anii 1930, în care oamenii nu mai erau obişnuiţi să urmărească filme mute. Modern Times a fost primul film în care s-a auzit vocea lui Chaplin (în cântecul de la sfârşit, care a fost scris şi interpretat de Chaplin). Cu toate acestea, pentru majoritatea spectatorilor acesta este tot un film mut—şi sfârşitul unei ere.
   Cu toate că filmele cu dialog au devenit dominante la scurt timp după ce au fost introduse, în anul 1927, Chaplin a refuzat să facă un astfel de film în anii 1930. El considera că arta pantomimică este esenţială pentru cinematografie. El a declarat că „Acţiunea este înţeleasă mult mai general decât cuvintele. Precum simbolurile chinezeşti, aceasta reprezintă lucruri diferite, în funcţie de contextul scenic. Ascultă descrierea unui obiect necunoscut - un Warthog african de exemplu; apoi priveşte o poză a animalului şi vei vedea ce surprins vei fi.”Time Magazine, 9 februarie 1931.

 
   SURSA 02
 
   Nascut la Londra, Anglia, in 1889, Chaplin a fost fiul unui cabaretist si a aparut pe scena de la o varsta frageda. Ulterior, tatal sau a murit, iar mama sa a fost internata la un spital de boli mintale, ceea ce a dus la o copilarie dificila, care a luat sfarsit in momentul in care Chaplin s-a alaturat, la varsta de 17 ani, trupei de vodevil al fratelui sau vitreg. Mack Sennett, inovatorul comediilor americane de tip sceneta, l-a descoperit pe Chaplin in timpul unei aparitii in America a trupei de vodevil. In 1913, a semnat un contract pentru a aparea in filmele produse de Compania Keystone a lui Sennett.
   In al doilea sau film, Kid Auto Races at Venice (1914), Chaplin a creat personajul care avea sa-l faca faimos, "micul vagabond". Vagabondul purta o sapca, avea o mustata bine intretinuta, pantaloni largi si baston, si mergea cracanat, in pantofii sai mult prea mari. Personajul sau era un ratat, iubit insa de cinefili. Chaplin avea sa interpreteze acest personaj in mai bine de 70 de filme. In era filmului mut, umorul grosolan era rege, iar Chaplin era un maestru al comediei fizice. A devenit una dintre cele mai cunoscute personalitati americane si cerea salarii din ce in ce mai mari. A inceput sa-si regizeze singur filmele, iar impreuna cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks si D.W. Griffith, a fondat in 1919 compania United Artists, pentru a controla mai eficient proiectele sale.
   Chaplin a regizat, a interpretat rolul principal, a scris scenariul, a produs si compus muzica comediilor sale de lung metraj, dintre care amintim Pustiul (1921), Febra aurului (1925), Luminile orasului (1925), Vremuri moderne (1936) si Dictatorul (1940). Aceste filme au ridicat probleme sociale si politice ale vremii, care, vazute prin ochii Micului vagabond, pareau usor intensificate. Dupa aparitia filmului sonor, la sfarsitul anilor ?20, Chaplin a aparut mai rar in filme, insa faima sa a continuat sa creasca, pe masura ce filmele sale au dobandit un public nou si au fost recunoscute drept filme clasice.


  SURSA 03


  Charlie Spencer Chaplin s-a nascut la Londra la data de 16 aprilie 1889 si este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema ale secolului XX. In 1908 s-a alaturat companiei teatrale a lui Fred Karmo, iar in 1912 pleaca intr-un turneu in Statele Unite unde s-a hotarat sa ramana.
   A reusit in scurt timp sa faca 35 de filme intr-un singur an si astfel se bucura de un real succes.Primul sau film apare in 1914 si se intituleaza "Making a Living", iar al doilea si anume "Kid Auto Races at Venice" apare tot in acelasi an dar are o importanta hotaratoare in cariera sa. Pantalonii largi, pantofii imensi, jacheta mica, palaria melon si mustata de marimea unei periute de dinti devin elemente definitorii ale personajului Chaplin.
   Din anul 1915, Charlie Chaplin a inceput sa scrie sa regizeze si binenteles sa joace in toate filmele sale. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orasului), Modern Times (Timpuri noi) si The Great Dictator (Dictatotul). Chaplin s-a retras la varsta de 80 de ani in Elvetia, unde se stinge din viata in noaptea de Craciun.


sursa:ipedia.ro

Learn more »

Elizabeth Taylor

  Elizabeth Rosemond Taylor s-a nascut pe 27 februarie 1932 la Londra. Chiar daca mama sa avusese o scurta cariera ca actrita in SUA, parintii erau de fapt dealeri de arta din St Louis, care venisera in capitala britanica pentru a-si deschide o galerie. In final, familia Taylor s-a mutat in SUA si s-a stabilit la Los Angeles, chiar inainte ca razboiul sa inceapa in Europa in 1939.
   In urma unei preselectii organizate de Unviersal Studios, Elizabeth a reusit ca la doar noua ani sa semneze un contract si sa isi faca debutul pe marile ecrane in 1942, cu un rol in "There's One Born Every Minute". A semnat in acelasi an cu MGM si s-a bucurat de succes ca actrita-copil.
In 1944, la 12 ani, are primul rol principal in "National Velvet". Filmul a lansat-o pe adolescenta ca o tanara cu ochi de o culoare ciudata, un viitor star de cinema. Au urmat mai multe roluri, pana la primul serios, din 1949, in "Conspirator".
   La 18 ani Elizabeth se casatoreste cu Nicky Hilton, din familia care detine celebrul lant de hoteluri, in mai 1950. Hilton avea sa fie doar primul din cei sapte soti ai actritei, iar mariajul a durat mai putin de noua luni. In 1951, cand colabora cu Paramount, a facut si primul rol apreciat de critici in "A Place In The Sun", regizat de George Stevens.
   Taylor s-a casatorit pentru a doua oara in februarie 1952, cu Michael Wilding, un actor britanic, cu 20 de ani mai in varsta, cu care a avut doi copii. A continuat sa lucreze pentru MGM, dar abia cu filmul "Giant" din 1956 cariera ei s-a relansat.
   Actrita a divortat pentru a doua oara in ianuarie 1957. Trei zile mai tarziu se casatoreste cu Mike Todd, un producator de film din Acapulco. Todd era cu 24 de ani mai in varsta, dar se pare ca a fost cea mai fericita dintre casatoriile actritei.
   In 1957 Elizabeth Taylor a primit si prima nominalizare la  Oscar pentru cea mai buna actrita. Cu doar patru zile inainte de ceremonie sotul ei a murit intr-un accident de avion. Urmatorul film, unde a jucat alaturi de nou-venitul Paul Newman, a fost un mare succes de public si critica, "Cat On A Hot Tin Roof" fiind considerat si astazi una dintre cele mai bune pelicule. 
   La putin timp dupa aceea se casatoreste cu Eddie Fisher, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Todd, in mai 1959. In acelasi an primeste a treia nominalizare la Oscar. Chiar daca nu primeste acest premiu este recompensata cu Globul de Aur pentru cea mai buna actrita.
   In timp ce se afla la Londra, unde lucra la filmul "Cleopatra", Taylor a inceput sa se simta tot mai rau si a avut nevoie de o operatie urgenta. Taylor a supravietuit, desi medicii se asteptasera la ce era mai rau, si a putut participa la Premiile Oscar din acel an, unde a castigat premiul pentru cea mai buna actrita. Si asta chiar daca a fost nevoita sa urce pe scena in carje.
   "Cleopatra" a fost pentru mult timp cel mai scump film produs vreodata si a ramas in istoria cinematografiei. Taylor a devenit cea mai bine platita actrita, primind un onorariu de un milion de dolari pentru rolul principal. Pe platourile peliculei l-a intalnit si pe viitorul sau sot, Richard Burton. Dar la lansarea din 1963 "Cleopatra" nu s-a bucurat de succesul asteptat.
   Dupa divortul de Eddie Fisher, Taylor s-a casatorit in 1964 cu Richard Burton, alaturi de care avea sa joace in mai multe filme, cuplul fiind mereu haituit de presa de scandal. Colaborarea dintre cei doi s-a dovedit un succes, iar Taylor a castigat un al doilea Oscar. A jucat apoi alaturi de Marlon Brando in "Reflections In A Golden Eye" si alaturi de Burton in " The Comedians".
   Urmatoarele filme nu au fost succes de casa, dar in 1972 Taylor a primit premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul de la Berlin pentru rolul din "Hammersmith Is Out". Titlul urmatoarei productii comune avea sa se dovedeasca profetic. In 1972, Taylor si Burton au jucat in productia de televiziune "Divorce His - Divorce Hers". In iunie 1974, dupa un mariaj de zece ani, au divortat, pentru a se recasatori 16 luni mai tarziu. Au divortat pentru a doua oara zece luni mai tarziu. In decembrie 1976 Liz s-a casatorit cu sotul numarul sase, senatorul de Virginia John Warner; de care a divortat in 1982.
   In urmatorii ani Taylor a jucat in mai putine filme, preferand ca anii 80 sa ii consacre productiilor pentru televiziune. Din 1985 a devenit purtator de cuvant pentru prima asociatie caritabila a luptei impotriva SIDA. Dupa ce bunul ei prieten, actorul Rock Hudson, a murit din cauza teribilei maladii, Taylor s-a implicat si mai mult.
   Doi ani mai tarziu lanseaza o colectie de parfumuri, de mare succes. Se casatoreste din nou in 1991, de aceasta data cu Larry Fortensky, cu 20 de ani mai tanar decat ea. Cei doi au divortat in 1996. O colaborarea mai putin obisnuita a fost cu producatorii serialului de animatie "The Simpsons", Taylor fiind vocea lui Maggie. Dupa mai multe premii, intre care si cel pentru intreaga activitate, din 1993, Taylor a revenit pe marele ecran in filmul "The Flinstones" din 1994.
   In februarie 1997 este din nou grav bolnava si trebuie sa se supuna unei operatii pentru a extirpa o tumoare cerebrala, din fericire benigna. In 2001 a aparut in filmul pentru televiziune "These Old Broads", impreuna cu Shirley MacLaine si Debbie Reynolds. Doi ani mai tarziu a fost innobilata de Regina Elisabeta a II-a in 2000.
   Cu o cariera marcata de tragedie, succes, ironie si urcusuri si coborasuri, Elizabeth Taylor este o adevarata legenda a lumii cinematografice. 


  SURSA 02

  Actrita Elizabeth Taylor s-a nascut pe 27 februarie 1932 la Londra, parintii ei fiind de nationalitate americana. Inainte sa inceapa cel de-al doilea razboi mondial, Elizabeth Taylor se muta impreuna cu familia ei in Los Angeles unde debuteaza ca actrita. Inca din copilarie s-a facut remarcata prin frumusetea ei, fapt pentru care, la varsta de 10 ani, a semnat un contract MGM si a jucat in primul sau film numit "There's One Born Every Minute".
   A urmat apoi, la un an de la debut, rolul din filmul Lassie Come Home, iar in 1944 devine vedeta jucand rolul principal in clasicul film "National Velvet". Elizabeth Taylor este unul dintre putinii copii-vedeta care nu si-a pierdut interesul pentru actorie si a reusit sa-si dezvolete o vasta cariera.
   Elizabeth Taylor a jucat in peste 50 de filme si a reusit sa castige premii la aproape toate festivalurile de film. In anul 1960 primeste un premiu Oscar pentru filmul "Butterfield 8", iar in 1966 primeste un Oscar si Premiul Academiei Britanice pentru Who's Afraid of Virginia Woolf?. De asemenea, actrita castiga premiul pentru cea mai buna actrita la Festivalul International de la Berlin.
   Pe langa cariera ei de actrita, Elizabeth Taylor a participat la numeroase actiuni caritabile, dedicate compaterii SIDA.

   Filmografie
   * There's One Born Every Minute (1942); Lassie Come Home (1943); Jane Eyre (1944); The White Cliffs of Dover (1944); National Velvet (1944); Courage of Lassie (1946); Life with Father (1947); Cynthia (1947); A Date with Judy (1948); Julia Misbehaves (1948); Little Women (1949); Conspirator (1949); The Big Hangover (1950); Father of the Bride (1950); Quo Vadis? (1951); Father's Little Dividend (1951); A Place in the Sun (1951); Callaway Went Thataway (1951); Love Is Better Than Ever (1952); Ivanhoe (1952); The Girl Who Had Everything (1953); Rhapsody (1954); Elephant Walk (1954); Beau Brummell (1954); The Last Time I Saw Paris (1954); Screen Snapshots: Hollywood, City of Stars (1956); Giant (1956); Operation Raintree (1957); Raintree County (1957); Cat on a Hot Tin Roof (Pisica pe acoperişul încins) (1958); Premier Khrushchev in the USA (1959) (documentar); Suddenly, Last Summer (1959); Scent of Mystery (1960); Butterfield 8 (1960); Lykke og krone (1962) (documentar); Cleopatra (1963); The V.I.P.s (1963); On the Trail of the Iguana (1964); The Big Sur (1965); The Sandpiper (1965); Who's Afraid of Virginia Woolf? (Cui i-e frică de Virginia Woolf) (1966); The Comedians in Africa (1967); The Taming of the Shrew (1967); Doctor Faustus (1967); Reflections in a Golden Eye (1967); The Comedians (1967); On Location: 'Where Eagles Dare' (1968); Boom (1968); Around the World of Mike Todd (1968) (documentar); Secret Ceremony (1968); Anne of the Thousand Days (1969); The Only Game in Town (1970); Zee and Co. (1972); Under Milk Wood (1972); Hammersmith Is Out (1972); Night Watch (1973); Ash Wednesday (1973); Just One More Time (1974); The Driver's Seat (1974); That's Entertainment! (1974); The Blue Bird (Pasărea albastră) (1976); A Little Night Music (1977); Winter Kills (1979); The Mirror Crack'd (1980); Genocide (1981) (documentar); Young Toscanini (1988); The Flintstones (1994); Get Bruce (1999) (documentar); These Old Broads (2001). 


sursa:ipedia.ro
 
Learn more »

Al Pacino

   Viaţa
   Al Pacino s-a născut în cartierul Bronx din New York, într-o familie italiano-americană. Tatăl său, Salvatore Pacino, s-a născut în oraşul italian Corleone, din provincia Palermo, Sicilia. Mama sa, Rose Gerard, se trăgea dintr-un nativ italian şi o newyork-eză de origine italiană. Părinţii săi au divorţat când Pacino era încă copil. În 1961 a fost arestat în Rhode Island pentru că purta asupra sa o armă de calibru 38. Al s-a mutat cu mama sa în casa bunicilor, unde şi-a petrecut restul copilăriei. Când era tânăr, lui Al îi plăcea să imite actorii pe care îi vedea în filme, încerca diverse voci şi stări emoţionale. Chiar dacă orele de la şcoală nu îi erau pe plac, îşi găsea liniştea în piesele de teatru ale şcolii. După ce a renunţat la şcoală, Al s-a hotărât să înceapă viaţa de actor, găsind roluri mici în producţii de teatru. În prima perioadă a actoriei, Pacino nu făcea prea mulţi bani şi trăia în săracie. Totul s-a schimbat din 1966, când a fost acceptat la cursurile lui Lee Strasberg.
   Cariera
   Pacino a început să obţină roluri mai importante şi a obţinut un premiu Obie pentru rolul din The Indian Wants the Bronx. Curând a luat şi un premiu Tony pentru rolul din Does the Tiger Wear a Necktie?. A devenit cunoscut după ce a jucat în Me, Natalie (1969) şi The Panic in Needle Park (1971).
   Tot atunci se căutau protagonişti pentru ecranizarea romanului Naşul (The Godfather) al lui Mario Puzzo. Al Pacino reuşeşte să participe la preselecţie şi îl impresionează pe Francis Ford Coppola, regizorul, deşi toţi ceilalţi participanţi la acest proiect cereau un actor mai cunoscut decât "nimicul ăla de Pacino". Francis l-a susţinut însă în continuare pe Pacino şi i-a oferit rolul foarte important al lui Michael Corleone. Din cauza aceasta, Francis a fost speriat că ar putea fi înlocuit cu un alt regizor, aşa că a filmat foarte repede. Când filmul a fost lansat, a avut un succes imens, iar toată lumea a admirat rolul lui Al Pacino, care a fost chiar nominalizat la Oscar pentru "cel mai bun actor în rol secundar". Aproape peste noapte a devenit dintr-un "nimeni" un star international.
   Chiar dacă ar fi putut alege roluri mai uşoare, Pacino şi-a ales câteva dintre cele mai grele roluri din istoria cinematografiei. Urmează rolurile din Serpico, Dog Day Afternoon, Bobby Deerfield şi ...And Justice For All. Anii '80 au început cu două insuccese de casă pentru Pacino: Cruising şi Author! Author!, care au avut încasări mult mai mici decât aşteptările. Însă în 1983 Scarface are un succes imens, devenind un "basm" mafiot care va fi popular încă 20 de ani.
   Anii '90 au fost, probabil, cei mai prolifici pentru Al Pacino, care obţine, în sfârşit, Oscarul pentru cel mai bun actor cu fimul Scent Of A Woman, în 1992. Godfather Part 3, Dick Tracy şi Glengarry Glen Ross sunt numai câteva din succesele lui Pacino de la începutul anilor '90. În ultima parte a acestui deceniu, au urmat Carlito's Way, Heat, City Hall, The Insider şi Donnie Brasco.
Al Pacino a fost toată viaţa burlac. Totuşi a avut relaţii de lungă durată, cum ar fi cea cu actriţa Diane Keaton. La începutul anilor '90 s-a lăsat de fumat pentru a-şi reface vocea, care se deteriorase pe parcursul anilor.


  SURSA 02

  Al Pacino este unul dintre cei mai cunoscuti si talentati actori din istoria cinematografiei. S-a nascut la 25 aprilie 1940 in cartierul Bronx din New York , intr-o familie italiano-americana si a copilarit alaturi de mama sa in casa bunicilor. Scoala nu a fost pe placul marelui actor, insa acesta prefera sa se implice in mai toate piesele de teatru fiind atras inca de mic de actorie.
   Dupa ce a renuntat la scoala, Al Pacino a jucat in diverse piese de teatru, hotaranduse sa faca o cariera din asta. Prima parte a carierei sale a fost una foarte saraca, insa in 1966, cand a fost acceptat la cursurile lui Lee Strasberg, situatia s-a schimbat.
   Odata cu trecerea timpului, Al Pacino a primit roluri din ce in ce mai importante, iar sirul lung de premii primite a inceput cu premiul Obie pentru rolul din The Indian Wants the Bronx. Nu dupa mult timp, Al Pacino reuseste sa participe la preselectia pentru ecranizarea romanului Nasul al lui Mario Puzzo. Aici il impresioneaza pe Francis Ford Coppola care hotaraste sa ii ofere lui Pacino rolul lui Michael Corleone. In clipa in care filmul a fost lansat, Al Pacino a devenit in scurt timp un star international. Felul in care a jucat i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun rol secundar.
Marele actor Al Pacino a impresionat de asemenea cu filmele "Serpico", "Dog day Afternoon", "Cruising" si "Scarface", film ce se va bucura de o popularitate de 20 de ani.


   SURSA 03
 
   Considerat unul dintre cei mai mari actori din intreaga istorie a filmului, Alfredo James Pacino a fost singurul copil al lui Salvatore si Rose Pacino, care au divortat cand acesta avea doar 2 ani.S-a nascut pe 25 aprilie 1940 in South Bronx, New York. Plictisit si nemotivat la scoala, si-a gasit implinirea in piesele de teatru jucate in scoala, care au constituit primul pas in cariera. La varsta de 17 ani renunta la prestigiosul liceu "High School of the Performing Arts", dupa ce pica la mai toate materiile, mai putin engleza. Reuseste sa stranga totusi bani si se inscrie la "Herbert Berghof Studio" fiind mai apoi admis in "Actors Studio" unde este antrenat de legendarul Lee Strasberg.
   Aparand in numeroase piese, a dat lovitura in "The Indian Wants the Bronx”, castigand un premiu Obie pentru stagiunea 1966-67. Dobandind notorietate in teatru, a mai castigat un premiu Tony pentru “Does the Tiger Wear a Necktie?(Tigrul poarta cravata?)".
   Isi face prima aparitie televizata intr-un episod din "N.Y.P.D." in 1968, iar debutul sau pe marile ecrane vine la mai putinde un an in filmul "Me, Natalie". Rolul sau din "The Panic in Needle Park" atrage insa atentia directorului Francis Ford Coppola care ii da lui Al un rol in blockbusterul "The Godfather" (desi majoritatea echipei de productie l-ar fi vrut pe Jack Nicholson sau Robert Redford). Alegerea directorului se dovedeste inspirata intrucat Al Pacino primeste prima sa nominalizare la Oscar pentru cel mai bun actor intr-un rol secundar.
   Isi continua cariera la cel mai inalt nivel si reuseste sa castige inca patru nominlizarai la Oscar pentru rolurilie din "Serpico" in 1973, "The Godfather II" in 1974, "Dog Day Afternoon" in 1975 si "...And Justice for All" in 1979.
   In anii 80 cariera sa urmeaza un declin al carierei dupa rolurile esuate din "Cruising" si "Author! Author!". Prestatia din "Scarface" reatrage atentia criticilor asupra sa, insa interpretarea din "Revolution" in 1985 il trimite pe Al inapoi pe scena de teatru.
   Revenirea in lumea cinematografiei si rolul din "Dick Tracy" ii aduc o noua nominalizare la Oscar, ca mai apoi sa castige premiul de cel mai bun actor pentru filmul "Scent of a Woman".
   Anii ce urmeaza il gasesc pe Al devenind din ce in ce mai popular in lumea actorilor jucand in filme ca: "Carlito's Way" in 1993 ,"Donnie Brasco" in 1997, "The Insider" in 1999 (care a avut 7 nominalizari la Oscar), Insomnia in 2002 , "The Merchant of Venice" in 2004 si "88 Minutes" in 2007.
In viata personala Pacino este unul dintre cei mai convinsi si notorii burlaci de la Hollywood, nefiind niciodata casatorit. El are o fiica, Julie Marie, cu o profesoara de actorie, Jan Tarrant si doi gemeni cu Beverly D’Angelo, cea mai lunga relatie a sa. Istoricul sau romantic include o relatie indelungata cu partenera sa din Nasul, Diane Keaton.Al Pacino poate fi considerat un original in profesia sa.
Al Pacino a avut o viata grea inca din copilarie atunci cand la o varsta frageda parintii lui au divortat.Mama sa se numea Rose Gerard care se tragea dintr-un nativ italian si o newyork-eza de origine italiana.Tatal sau se numea Salvatore Pacino s-a nascut in orasul italian Corleone,din provincia Palermo,Sicilia.
   In anul 1961 Al Pacino a fost arestat din motiv ca a fost prins detinsnd asupra lui o arma de calibru 38 in Rhode Island.Dupa divortul parintilor acesta s-a mutat cu mama sa in acasa bunicilor din partea ei.
   Inclinatia sa pentru actorie o avea de mic copil atunci can imita actorii timpului de la televizor.Imita anumite voci,anumite situatii,anumite stari emotionale.
   Al nu era un elev atras in mod special de scoala ci atras de piesele de teatru jucate cu colegii de clasa la orele respective dedicate pregatirii teatrale.Intr-un final renunta la scoala si ajunge sa-si indeplineasca visul in proportie mica,obtinand roluri mici in anumite piese de teatru si filme. Rolurile mici pe care le obtinea ,nu ii aduceau bani multi si acesta era nevoit sa traiasca in saracie.  


sursa:ipedia.ro
Learn more »

Marilyn Monroe

  Norma Jeane Mortensen, cunoscuta sub numele de Marilyn Monroe, se naste pe data de 1 iunie 1926 in Los Angeles. Este adoptata de familia Bolender, in sanul careia nu are o copilarie prea fericita, nestiind niciodata cine sunt parintii ei biologici. Dupa ce parintii ei adoptivi mor, Marilyn este trimisa la un orfelinat din Los Angeles.
   La varsta de 16 ani se casatoreste cu James Dougherty, insa atunci cand incepe cel de-al doilea razboi mondial sotul ei este inrolat si trimis pe front. Marilyn ramane singura si, fiind descoperita de un fotograf militar, isi incepe o cariera in modelling. Nu dupa mult timp, semneaza o colaborare cu agentia de The Blue Book si reuseste in scurt timp sa-si faca prezenta pe copertile revistelor de succes.
   Marilyn Monroe debuteaza ca actrita la varsta de 20 de ani, cu roluri scurte in filme precum "Scudda Hoo! Scudda Hay!" si "Dangerous Years". Neavand succes cu aceste productii, se intoarce la cariera de modelling, pentru ca mai apoi sa fie descoperita de Johnny Hyde, agent al Hollywood-ului care o distribuie in filme ce o duc imediat la statutul de vedeta.
   Frumoasa actrita este vedeta care a pozat nud in primul numar al revistei Playboy, iar nonconformismul si farmecul ei au facut-o sa devina cea mai dorita femeia a momentului. Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale sale este cel din filmul "The Seven Year Itch", film in care se joaca scena in care i se ridica fusta.
   La data de 5 august 1962, Marilyn Monroe este gasita moarta in casa sa, in urma unui suicid.
   Filmologie:
- Something's Got To Give - 1962
- Some Like It Hot (Unora le place jazz-ul) - 1959
- The Prince and the Showgirl (Printul si dansatoarea) - 1957
- The Seven Year Itch - 1955
- Gentlemen Prefer Blondes (Domnii prefera blondele) - 1953
- All About Eve (Totul despre Eva) - 1950


   SURSA 02
 
   Marilyn Monroe (născută Norma Jeane Mortensen, n.1 iunie, 1926 – d. 5 august, 1962) este fară îndoială cel mai celebru star cinematografic, sex simbol şi divă pop al secolului douăzeci. Ascensiunea lui Monroe la nivelul de celebritate a început cu selectarea ei pentru a poza în câteva reviste, asta în timp ce primul ei soţ făcea parte Marina Comercială. Cea mai însemnată parte a filmelor ei au fost făcute pentru 20th Century Fox, unde şi-a luat şi numele care a făcut-o celebră. După câteva apariţii minore în decurs de câţiva ani, Marilyn a început să devină cunoscută pentru talentul ei de comediană, ajutată fiind şi de remarcabila ei prezenţă scenică. Şi-a îndreptat eforturile către apariţii mai consistente, şi, la un anumit moment al carierei sale a reuşit să-şi îndeplinească acest scop. Circumstanţele misterioase ale morţii lui Marilyn au fost subiectul multor speculaţii, dar nu au reuşit să-i ştirbească reputaţia de cea mai legendară figură publică a tuturor timpurilor.
   Începuturile vieţii lui Marilyn Monroe
   Cu toate că a devenit cea mai celebrat actor al istoriei filmului, începuturile lui Monroe au fost modeste. Ea s-a născut în secţia socială de maternitate a spitalului din Los Angeles County. Numele sub care a fost înregistrată a fost Norma Jeane Mortensen (mai târziu, bunica sa Della Monroe Grainger a botezat-o în stil baptist drept Norma Jeane Baker). Majoritatea biografilor cred că tatăl său biologic a fost Charles Stanley Gifford, un agent de vânzări pentru studioul cinematografic unde mama lui Monroe, Gladys Pearl Monroe Baker Eley, lucra ca editor de film. Totuşi, certificatul ei de naştere îl indica pe norvegianul Martin Edward Mortensen ca fiind tatăl. În ultimii ani câţiva biografi chiar au început să susţină că de fapt acest lucru ar fi şi situaţia reală.
   Gladys nu a fost în stare să o convingă pe Della să aibă grijă de Norma Jeane, aşa că a încredinţat-o unor părinţi adoptivi, Albert şi Ida Bolender din Hawthorne, California, la sud-vest de Los Angeles, unde ea a trăit până la vârsta de şapte ani. În autobiografia sa My Story (rom: “Povestea mea”), Monroe declară că a crezut că Albert şi Ida erau părinţii săi până într-o zi când, pe un ton aspru, Ida a corectat-o.
   Şi tot din My Story, aflăm că Gladys o vizita pe Norma Jeane în fiecare sâmbătă, dar niciodată nu o lua în braţe, nu o săruta sau măcar să îi zâmbească. La un anumit moment, Gladys a anunţat că a cumpărat o casă pentru ea şi fiica sa, dar după câteva luni după ce s-au mutat acolo, a avut o cădere psihică. Monroe şi-o aminteşte pe Gladys ca “ţipând şi râzând” când a fost internată cu forţa în spitalul de boli mentale din Norwalk, California, acelaşi spital în care mama lui Gladys, Della a murit în august 1927. Tatăl lui Gladys, Otis, a murit de asemenea într-un spital de boli nervoase (lângă San Bernardino, California) ca urmare a sifilis-ului.


   SURSA 03
 
   Merită subliniat că My Story nu poate fi considerată o sursă de încredere, pentru că a fost de fapt scrisă de un jurnalist numit Ben Hecht şi a fost menită să portretizeze imaginea de orfan îndurerat pentru Monroe. Mărturisirile de acolo au fost considerate ca fiind discutabile.
   Norma Jeane a fost declarată incapabilă de a-şi îndeplini îndatoririle de părinte, iar prietena ei cea mai bună, Grace McKee (mai târziu Goddard) a devenit tutorele său legal. După căsătoria lui McKee din 1935, Norma Jeane a fost trimisă la orfelinatul din Los Angeles, ca mai apoi să urmeze o lungă succesiune de familii adoptive unde se crede că a fost abuzată şi neglijată. Există totuşi puţine dovezi că au fost atât de multe familii adoptive precum susţine. Ca o completare, Monroe înseşi e cunoscută pentru slăbiciunea ei de a exagera informaţiile despre copilăria sa în timpul interviurilor.
   În septembrie 1941, Norma Jeane şi-a reîntâlnit mama. Familia Goddard, se muta pe coasta de est şi au crezut că cel mai bine pentru Norma Jeane (15 ani) era să se căsătorească, pentru că altfel trebuia să se reîntoarcă la orfelinat. Ea i-a făcut cunoştinţă cu fiul vecinului său, James Dougherty, care i-a devenit primul soţ, în 1942, după ce a împlinit 16 ani.
   Anii tinereţii
   În timp ce soţul ei era plecat să lupte în cel de-al doilea război mondial, tânăra doamnă Norma Jeane Dougherty a început să lucreze într-o fabrică unde pulveriza soluţie anti-fugnitivă pentru piese de avioane. Un tânăr fotograf militar, David Conover, se plimba prin fabricile locale făcând poze pentru un articol din revista YANK despre femeile care ajută la eforturile depuse pentru război. El i-a remarcat imediat potenţialul de model şi i-a oferit să colaboreze cu agenţia de modelling The Blue Book. Norma Jeane a devenit unul dintre cele mai de succes modele ale agenţiei, pozând pe prima pagina a sute de reviste. În 1946 ea a intrat în atenţia căutătorului de talente Ben Lyon. El i-a aranjat un test de filmare pentru 20th Century Fox. A reuşit să treacă acest test şi i s-a oferit un contract standard pe şase luni cu un salariu de început de 75 de dolari pe săptămână (300$ pe lună), categorie superioară de salarizare judecând după standardele industriei de atunci. I-a fost dat numele Marilyn după actriţa Marilyn Miller şi i-a fost sugerat numele de fată al mamei sale, Monroe, ca nume de familie. Astfel Norma Jeane Baker la numai 20 de ani devine "Marilyn Monroe".
   În primele sale 6 luni la 20th Century Fox, lui Monroe nu i-a fost oferit nici măcar un rol. În schimb ea a învăţat despre coafură, machiaj, costume, actorie şi iluminarea scenică. După şase luni Fox a decis să îi reînnoiască contractul, şi, în următoarele 6 luni i-au fost date roluri secundare neînsemnate în două filme: Scudda Hoo! Scudda Hay! şi Dangerous Years. Ambele au fost lansate în 1947 şi au fost nişte eşecuri din punct de vedere al încasărilor, aşa că Fox a decis să nu îi mai reînnoiască contractul. Monroe s-a reîntors astfel la modelling şi a început să îşi extindă reţeaua de cunoştinţe din Hollywood.
   În 1948, o colaborare de 6 luni cu Columbia Pictures a făcut-o să apară în alt film, Ladies of the Chorus, dar şi acest musical cu buget redus a fost un eşec, ceea ce a dus la concedierea lui Monroe încă o dată. Mai apoi, ea l-a cunoscut pe unul dintre cei mai vestiţi agenţi ai Hollywood-ului, Johnny Hyde, care i-a facilitat un nou contract cu Fox, după ce MGM refuzase o colaborare. Vice-preşedintele de la Fox Darryl F. Zanuck nu era convins de potenţialul de celebritate al lui Monroe. Totuşi, datorită insistenţei lui Hyde, ei i-au fost încredinţate roluri secundare în All About Eve şi The Asphalt Jungle. Chiar dacă aceste roluri au fost secundare, spectatorii de film au remarcat-o şi Monroe a început să primească mai multe scrisori de la admiratori decât mulţi dintre actorii celebri ai timpului.
   Monroe a jucat primul rol principal (excluzând Ladies of the Chorus) în Don't Bother To Knock(1952), ecranizând o babysitter cu probleme, care, într-un acces de furie, o atacă pe fetiţa pe care o avea în grijă. Cu toate că a primit critici mixte, Monroe a susţinut mai târziu că acesta a fost una dintre interpretările ei favorite. Mai târziu, numeroşi critici de film au considerat ca această contribuţie a ei la realizarea filmului a fost una dintre cele mai puternice din cariera ei.
   Anii celebrităţii
   Deşi criticii americani/latini au avut rezerve la început să îi recunoască abilităţile dramaturgice, ei nu au să ezitat îi conteste sex appeal-ul. Monroe juca acum (1953) într-un film cu buget mare Niagara. Criticii de film si-au concentrat atenţia asupra magnetismului camerei faţă de Monroe, nu numai la acţiunea de fundal a filmului. Niagara a ajuta-o pe Monroe să devină senzaţia momentului aproape peste noapte. Rolul ei de femeie dezechilibrată cu moravuri uşoare care plănuieşte să îşi asasineze soţul, i-a făcut pe critici să afirme că ar fi fost actriţa principală perfectă pentru unul din filmele regizate de Alfred Hitchcock.
   Acest moment coincide cu timpul în care pozele nud ale lui Monroe, făcute de către fotograful Tom Kelley în anii de luptă pentru roluri, încep să iasă la lumină. Copii ale acestora au fost cumpărate de către Hugh Hefner şi în decembrie 1953 au apărut în prima ediţie a noii sale reviste Playboy. Chiar dacă Fox a fost îngrijorat că asta va crea o controversă ce îi va afecta cariera, Monroe a decis să admită în mod public că ea este modelul din fotografii. Unui ziarist care a întrebat-o ce îmbrăcăminte a purtat în timpul şedinţei i-a răspuns: "Radio-ul." La întrebarea despre ce poartă în pat, răspunsul a fost de asemenea simplu: "Chanel No. 5." Mai târziu avea să devină celebră pentru aceste replici incitatoare lipsite de predicat.
   "Gentlemen Prefer Blondes" a fost un musical excepţional de îndrăzneţ pentru acele timpuri, şi azi este privit ca una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile de către numeroşi critici. Autoironia rolului lui Monroe de showgirl căutătoare de aur, Lorelei Lee, este general considerat ca unul definitor pentru eforturile sale cinematografice. Apariţiile ei în "Diamonds Are a Girl's Best Friend" sunt printre cele mai cunoscute scene din cariera lui Monroe.
   În 'How to Marry a Millionaire', Monroe a făcut echipă cu alte două atracţii ale 20th Century Fox, Lauren Bacall şi Betty Grable. Ea interpretează rolul de blondă proastă numită Pola Debevoise şi reuşeşte fie strălucitoare chiar şi printre cele două celebre staruri. Chiar dacă rolul este unul stereotipic, Monroe a strâns opinii favorabile, iar criticii i-au remarcat capabilităţile de comedie. În Statele Unite, ea era considerată un sex simbol înşelător, pe când în Europa deja începuseră să îi fie recunoscute calităţile actoriceşti, ajungându-se să fie comparată cu Charles Chaplin.
   Următoarele două filme, western-ul River of No Return şi musical-ul There's No Business Like Show Business, nu s-au bucurat de succes, parte din vină având-o faptul că lui Monroe nu i s-a oferit un rol deosebit. Monroe, ambiţioasă ca întotdeauna şi dornică să învingă neajunsurile, s-a plictisit de rolurile pe care Zanuck i le încredinţa. După încheierea filmărilor la The Seven Year Itch la începutul lui 1955, ea încheie contractul şi abandonează Hollywood-ul pentru a studia actoria la The Actors Studio în New York. Fox nu doreşte să îi satisfacă noile solicitări contractuale şi insistă ca ea să revină pentru a începe lucrul la noi producţii pe care ea o considera nepotrivite, precum Heller In Pink Tights (care nu a fost filmat pana la urmă), The Girl in the Red Velvet Swing şi How To Be Very, Very Popular.
   Monroe refuză să apară în aceste filme şi rămâne la New York. Pentru că The Seven Year Itch ajunge în topul încasărilor din vara lui 1955, şi pentru că celelalte starlete Fox Jayne Mansfield şi Sheree North dezamăgesc în a prinde la public, Zanuck se recunoaşte învins şi Monroe se întoarce cu triumf la Hollywood. Un nou contract a fost întocmit, care îi permitea lui Monroe drepturi regizorale complete precum şi opţiunea de a juca în alte proiecte ale studioului.
   Primul film făcut sub noul contract a fost Bus Stop, regizat de Joshua Logan. Criticii au remarcat imediat abordarea profundă al lui Monroe pentru personajul interpretat. În general este apreciată pentru prestaţia sa ca Cherie, o cântăreaţă dintr-un saloon bar care se îndrăgosteşte de un cowboy. Monroe apare în mod intenţionat prost machiată şi lipsită de strălucirea unui star. Mulţi au crezut că va fi nominalizată pentru premiile Oscar. Se crede că nu a reuşit această performanţă datorită reputaţiei ei controversate. Totuşi a luat o apreciere Golden Globe.
   O necunoscută practic la acea vreme, Monroe a fost prima femeie care să-şi deschidă propria casă de producţie, împreună cu prietenul său, fotograful Milton H. Greene. Marilyn Monroe Productions a lansat primul său film The Prince and the Showgirl în 1957 şi a primit opinii mixte. Pe lângă funcţia de producător executiv pentru acest film, ea a jucat alături de apreciatul actor britanic Laurence Olivier, care a fost regizorul. Din păcate, atracţia dintre cei doi lipsea, lucru care nu era tocmai surprinzător. Asta având în vedere concepţia lui Olivier despre comportamentul "neprofesional" al lui Monroe (incluzând obiceiul notoriu de a îi lăsa pe oameni să aştepte ore întregi până la apariţia ei la filmări) şi astfel a crescut reputaţia ei în industria filmului de actor dificil.
   Interpretarea compozitoarei Elsie Marina, totuşi, a fost considerată de primă mână de către criticii vremii, mai ales în Europa, unde i-a fost înmânat un David di Donatello, echivalentul italian al Oscar-ului, precum şi un premiu Crystal Star în Franţa. Chiar mai mult, Monroe a fost nominalizată pentru foarte apreciatul premiu BAFTA.
   Anii maturităţii
   În 1959 ea înregistrează cel mai mare succes al carierei jucând alături de Tony Curtis şi Jack Lemmon în comedia lui Billy Wilder Some Like It Hot. Comportamentul ei dificil pe scenă este de acum legendar, asemenea numeroaselor duble necesare. Totuşi, la terminarea filmărilor, Wilder a declarat că era dispus să treacă oricând peste aceste inconveniente, preţuind calităţile ei de comediană de prima clasă. Some Like It Hot este considerat acum ca fiind una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile. Rolul lui Monroe de cântăreaţă îndoielnică, consumatoare frecventă de băuturi, dar plină de compasiune - Sugar Kane, a fost premiat cu un Golden Globe pentru cea mai bună actriţă într-un musical sau comedie.
   După Some Like It Hot, Monroe a făcut un musical numit Let's Make Love regizat de George Cukor alături de Yves Montand. Monroe, Montand şi Cukor considerau filmul ca fiind unul slab, dar Monroe a fost forţată să îl facă datorită obligaţiilor faţă de Twentieth Century Fox. Deşi filmul nu s-a bucurat de un succes comercial sau artistic, el include unul dintre numerele muzicale legendare ale lui Monroe, "My Heart Belongs to Daddy" de Cole Porter.
   Prin 1961, cel de-al treilea soţ al lui Monroe, scenaristul Arthur Miller, scrisese şi lucrase deja la ceea ce avea să fie ultimul film filmat de ea împreuna cu Clark Gable, The Misfits. A fost o filmare lungă şi obositoare în fierbintele deşert Nevada. Întârzierile lui Monroe au devenit cronice şi asta a creat probleme şi mai mari filmărilor. În ciuda tuturor acestor lucruri, Monroe, Gable şi Montgomery Clift au fost capabili să joace extraordinar, chiar exemplar. Monroe s-a împrietenit cu Clift, simţind că au o legătură profundă. Gable a murit de atac de cord la puţin timp după asta, existând voci care o învinuiau pe Monroe, susţinând că ea îl supăra pe platourile de filmare. Totuşi nu trebuie uitat că Gable a insistat să facă pe grozavul, consumând cantităţi mari de băutură şi ţigări, aşa că toţi au fost de acord ca era suprasolicitat fizic. Monroe a participat la ceremonia funerară a acestuia.
   Unele dintre cele mai faimoase fotografii ale ei au fost făcute de către Douglas Kirkland în 1961, ca bonus pentru revista LOOK ediţia aniversară - 25 de ani .
   Monroe s-a întors la Hollywood pentru a relua filmările la pelicula Something's Got to Give. În mai 1962, Monroe şi-a făcut ultima apariţie publică importantă, cântând Happy Birthday, Mr. President în cadrul unei petreceri televizate făcută în cinstea preşedintelui american John F. Kennedy. După filmările care sunt considerate ca fiind primele scene nud ale unei celebrităţi, apariţiile lui Monroe au devenit şi mai puţin frecvente datorită problemelor de sănătate.
   Datorită constrângerilor financiare cauzate de costurile pentru filmările la Cleopatra, cu Elizabeth Taylor, Fox s-a folosit de absenţa lui Monroe ca scuză pentru a o exclude din film şi a o înlocui cu Lee Remick. Totuşi, o clauză în contractul lui Dean Martin îi conferea acestuia dreptul să aleagă actriţa principală a filmului. Pentru că el nu era dispus să lucreze cu altcineva, Monroe a fost reangajată pentru un salariu dublu faţă de cel iniţial.
   Monroe a acordat un interviu detaliat revistei Life Magazine, în care şi-a exprimat părerea de rău pentru modul în care Hollywood-ul o eticheta ca fiind o blondă proastă şi cât de mult îşi iubea publicul. A făcut de asemenea o şedinţă fotografică pentru Vogue şi a început discuţiile pentru un viitor film cu Gene Kelly şi Frank Sinatra. Ea plănuia de asemenea să joace drept Jean Harlow. Alte proiecte care i se pregăteau pentru viitor erau What a Way to Go! şi The Stripper.
   Înainte ca filmările la Something's Got to Give să fie reluate, Monroe a fost găsită moartă în casa sa din Los Angeles, în dimineaţa zilei de 5 august 1962. Moartea sa, oficial înregistrată ca o probabilă sinucidere prin consum excesiv de medicamente, a fost marcată de lipsa de profesionalism a anchetei poliţiei. A devenit astfel o temă folosită în teoria conspiraţiei. Acest lucru nu a afectat însă statutul ei de model pentru arhetipul unui sex simbol şi o stea de cinema. Format:Listen. 


sursa:ipedia.ro
Learn more »
Free Page Rank Tool