Charlie Chaplin
Charles (Charlie) Spencer Chaplin, actor şi regizor englez, s-a născut la Londra, în Marea Britanie la data de 16 aprilie 1889. Este considerat a fi unul dintre cele mai mari staruri de cinema din secolul XX. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile oraşului), Modern Times (Timpuri noi) şi The Great Dictator (Dictatotul). S-a stins din viaţă la 25 decembrie 1977 în localitatea Vevey din Elveţia.
Tinereţe
Chaplin s-a născut pe data de 16 aprilie 1889, în East Street, Walworth, Londra. Părinţii lui erau animatori; tatăl său era vocalist şi actor, iar mama lui era cântăreaţă şi actriţă. Aceştia au divorţat înainte ca Charles să împlinească trei ani. Acesta a învăţat să cânte de la părinţii lui. Recensământul din anul 1891 arată că mama sa, actriţa Hannah Hill, trăia cu Charles şi fratele său vitreg, Sydney pe Barlow Street, Walworth. Ca şi copil, Charlie a locuit cu mama sa în numeroase locuri şi adrese, printre care şi 3 Pownall Terrace, Chester Street şi 39 Methley Street. Bunica sa din partea mamei era jumătate ţigancă, lucru de care era extrem de mândră, dar a fost descrisă şi ca „Scheletul din dulapul familiei noastre”. Tatăl lui Chaplin, Charles Chaplin Sr., era alcoolic şi nu a prea avut contact cu fiul său, cu toate că acesta şi fratele său vitreg au locuit cu tatăl lor şi amanta lui la adresa 287 Kennington Road, unde în ziua de azi poate fi găsită o placă comemorativă. Cei doi fraţi vitregi au locuit acolo, în timp ce mama lor, care era bolnavă mental, a fost dusă la azilul Cane Hill din Culdson. Amanta tatălui lui Chaplin l-a trimis pe acesta la şcoala Kennington Road. Tatăl său a murit din cauza alcoolului când Charlie avea 12 ani, în anul 1901. Conform recensământului din acel an, Charlie locuia pe 94 Ferndale Road, Lambeth, împreună cu o organizaţie de artişti numită The Eight Lancashire Lads, condusă de John William Jackson (fiul unuia dintre fondatori).
Condiţia laringelui a încheiat cariera muzicală a mamei lui Chaplin. Prima criză a lui Hannah a fost în anul 1894, în timpul unui spectacol de la teatrul The Canteen din Aldershot. Teatrul era frecventat de protestanţi şi soldaţi. Hannah a fost rănită de obiectele pe care publicul le-a aruncat spre ea. În spatele scenei, ea a plâns şi s-a certat cu managerul ei. Între timp, Chaplin, care avea 5 ani, a urcat pe scenă şi a cântat celebrul cântec „Jack Jones”.
După ce mama lui Chaplin (care avea numele de scenă Lilly Harley) a fost acceptată din nou la azilul Cane Hill, fiul ei a fost la casa de săraci din Lambeth, în sudul Londrei şi a fost mutat după câteva săptămâni la şcoala pentru săraci Central London District, din Hanwell. Tinerii fraţi Chaplin au avut o relaţie strânsă pentru a supravieţui. Aceştia au urmat cariera muzicii încă din tinereţe şi au dovedit un talent natural pe scenă. Primii ani de sărăcie disperată l-au influenţat pe Chaplin când a creat multe din personajele sale.
Mama lui Chaplin a murit în anul 1928 în Hollywood, la şapte ani după ce a fost adusă în America de către copiii ei. Charlie şi Sydney nu ştiau pe atunci că au un frate vitreg din partea mamei lor. Fratele său, Wheeler Dryden, a fost crescut separat de către tatăl său, dar apoi s-a reunit cu restul familiei şi s-a dus să lucreze pentru Chaplin la studioul său din Hollywood.
America
Primul tur în America a lui Charlie Chaplin a fost cu grupul lui Fred Karno între anii 1910 şi 1912. După cinci luni pe care le-a petrecut în Anglia, acesta s-a întors în Statele Unite pentru un al doilea tur, ajungând cu trupa Karno pe data de 2 octombrie 1912. În aceeaşi companie se afla şi Arthur Stanley Jefferson, care va fi mai târziu cunoscut ca Stan Laurel. Aceştia au fost colegi de cameră într-o pensiune. Stan s-a întors în Anglia, dar Chaplin a rămas în SUA. În anul 1913, Chaplin a fost văzut cu trupa de către Mack Sennett, Mabel Normand, Minta Durfee şi Fatty Arbuckle. Sennett l-a angajat în studioul lui, Keystone Studios, ca înlocuitor al lui Ford Sterling. După prima apariţie în lumea filmului a lui Chaplin, în filmul „Making a living”, Sennett a simţit că a făcut o greşeală costisitoare. Mulţi oameni susţin faptul că Normand l-a convins să îi ofere lui Chaplin a doua şansă.
Chaplin a fost transferat la Normand, care a scris şi regizat multe din primele sale filme. Lui Chaplin nu i-a plăcut să fie regizat de o femeie, iar cei doi nu se puneau de acord de multe ori. Într-un final, cei doi au trecut peste diferenţele dintre ei şi au rămas prieteni chiar şi după ce Chaplin a plecat de la Keystone.
Mark Sennett nu l-a adoptat pe Chaplin imediat, iar acesta credea că Sennett vrea să îl concedieze din cauză că nu s-a îţeles cu Normand. Cu toate acestea, filmele lui Chaplin au avut mare succes, iar acesta a devenit unul dintre cele mai mari staruri de la Keystone.
Pionier în industria filmului
Primele filme ale lui Chaplin au fost făcute pentru studiourile Keystone ale lui Mark Sennett, unde şi-a dezvoltat personajul Vagabondul şi a învăţat foarte repede arta de a face filme. Publicul l-a văzut pe Vagabond când Chaplin avea 24 de ani, în cel de-al doilea film al carierei sale, lansat pe data de 7 februarie 1914 „Kiad Auto Races at Venice” (Puştiul face curse de maşini în Veneţia)
Cu toate acestea, el a inventat costumul de vagabond pentru un film realizat cu câteva zile înainte, dar lansat mai târziu, pe data de 9 februarie 1914, „Mabel's strange Predicament” (Ciudata situaţie neplăcută a lui Mabel). Mark Sennett i-a cerut lui Chaplin să „preia un machiaj de comedie”, conform autobiografiei lui Chaplin.
„N-am avut idee ce machiaj să îmi fac. Nu mi-a plăcut cel de reporter (în „Making a Living”). Cu toate acestea, în drum spre dulap, m-am gândit să îmi pun nişte pantaloni lăbărţaţi, pantofi mari, un baston şi un melon. Am vrut ca totul să fie contadictoriu: pantalonii foarte largi, haina strâmtă, pălăria mică, iar pantofii mari. Nu eram decis dacă să arăt tânăr sau bătrân, dar mi-am amintit că Sennett se aştepta să fiu mai bătrân şi am adăugat o mustaţă mică, pe motivul că mă va îmbătrâni puţin, fără să îmi ascundă expresia. Nu ştiam nimic de personaj. Dar când m-am îmbrăcat, hainele şi machiajul m-au făcut să mă simt cine sunt de fapt. Am început să-l cunosc, iar când am urcat pe scenă era deja născut.”
Fatty Arbuckle a contribuit cu melonul socrului şi proprii săi pantaloni (de dimensiuni generoase). Chester Conklin a contribuit cu un palton, iar Ford Sterling cu pantofii de mărime 14, care erau aşa de mari, încât Charlie trebuia să îi poarte pe dos ca să nu îi cadă. Şi-a conceput mustaţa din păr artificial care aparţinea lui Mack Swain. Singurul lucru care îi aprţinea lui Chaplin era bastonul său din bambus. Personajul Vagabondul s-a bucurat de o popularitate deosebită în audienţele de cinema.
La început, Chaplin folosea formula lui Sennett de a face comedii, bazând-se pe gesticulări şi alte elemente fizice. Pantomima lui Chaplin era mai subtilă şi mai adecvată pentru farsele romantice sau domestice, decât pentru urmăririle specifice celor de la Keysotne. Glumele vizuale, erau totuşi în stilul Keystone; vagabondul atacându-şi duşmanii în mod agresiv cu şuturi şi cărămizi. Amatorilor de film le-a plăcut acest nou personaj vesel, chiar dacă criticii l-au catalogat uneori drept vulgar. Chaplin a fost apoi lăsat să îşi redacteze şi regizeze propriile filme. El a realizat 34 scurt-metraje în primul său an.
Principalul personaj al lui Chaplin a fost „Vagabondul” (cunoscut ca „Charlot” în Franţa şi ţările francofone, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, România şi Turcia, „Carlitos” în Brazilia şi Argentina, şi „Vagabond” în Germania). „Vagabondul” este un personaj fără adăpost ci maniere rafinate, haine şi distincţia unui gentleman. Acesta poartă o haină strâmtă, pantaloni şi pantofi foarte mari şi un melon; poartă un baston de bambus şi o mustaţă caracteristică. Acest personaj a apărut în primul trailer al unui film, pentru a fi expus la un teatru de film din SUA. În anul 1915, Chaplin a semnat un contract mult mai favorabil cu studiourile Essanay, unde şi-a îmbunătăţit în continuare talentele artistice, adăugând noi nivele şi adâncimi stilului Keystone. Majoritatea filmelor de la Essanay au fost mai ambiţioase, având o lungime dublă faţă de cele de la Keystone. Chaplin şi-a întemeiat propria companie, în care se regăseau Edna Purviance şi comicii Leo White şi Bud Jamison.
Odată cu grupurile numeroase de imigranţi veniţi în America, filmele mute au putut să treacă toate barierele dintre limbi şi vorbeau cu toate nivelele Turnului Babel american, tocmai pentru că erau mute. Chaplin ieşea în evidenţă pentru că el însuşi era emigrant din Londra. Vagabondul lui Chaplin a adoptat problemele oamenilor şi a imigranţilor, lupta constantă de la fundul prăpastiei şi supravieţuia adversităţilor fără să ajungă în vârf şi astfel şi-a păstrat audienţa. Filmele lui Chaplin erau de asemenea foarte subversive. Micii funcţionari cu ifose erau făcuţi de imigranţi să râdă la cei de care se temeau.
În anul 1916, Corporaţi Filmelor Mute i-a oferit lui Chaplin 670 de mii de dolari americani pentru a produce o duzină de filme de câte două role de peliculă. I-a fost dat aproape tot controlul artistic şi a produs 12 filme într-o peroadă de 18 luni şi este considerat unul dintre cele mai influente filme de comedie din istoria cinematografiei. Practic, toate comediile mute sunt clasice: Easy Street, One AM, The Pawnshop, şandi The Adventurer sunt probabil cele mai cunoscute. Edna Purviance a rămas interpreta rolului principal feminin, iar Chaplin i-a adăugat pe Eric Campbell, Henry Bergman şi Albert Austin. Campbell a adus o infamie superbă, iar Bergman şi Austin au rămas cu Chaplin zeci de ani. Chaplin a considerat perioada filmelor mute drept cea mai fericită din cariera sa, deşi îşi făcea griji că filmele sale deveneau superficiale din cauza termenelor de finalizare pe care le impuneau contractele. Când Statele Unite au intrat în primul Război Mondial, Chaplin a devenit purtătorul de cuvânt al Liberty Bonds, împreună cu prietenii săi apropriaţi Douglas Fairbanks şi Mary Pickford.
Majoritatea filmelor lui Chaplin sunt din perioada mută, Keystone sau Essanay. După ce Chaplin şi-a asumat controlul asupra producţiilor sale în anul 1918 (şi i-a lăsat pe exponanţi şi audienţă să îi aştepte), întreprinzătorii au acoperit cererea de filme cu Charlie Chaplin aducând înapoi comediile sale mai vechi. Filmele au fost re-editate, li s-au pus titluri noi şi au fost emise din nou, mai întâi pentru teatre, iar apoi pentru comercializare. Chiar şi cei de la Essanay au fost vinovaţi pentru această practică readucând filme „noi” cu Charlie Chaplin din filme şi clipuri vechi. Cele 12 comedii mute au fost readuse ca filme cu sunet în anul 1933, când producătorul Amadee J. Van Beuren a adăugat noi efecte sonore. În ultimii ani, au avut loc încercări de a definitiva scur-metrajele lui Chaplin de dinaintea anului 1918; toate cele 12 filme mute au fost restaurate de către arhivistul David Shepard şi Blackhawk Films în anul 1975, iar în anul 2006 au fost lansate pe DVD chiar mai multe filme restaurate.
Tehnici de realizare a filmului
Chaplin nu a prea vorbit despre tehnicile lui de a face filme, susţinând că asta ar fi ca şi cum un magician şi-ar dezvălui propriile iluzii. De fapt, până să înceapă să facă filme cu dialog (începând cu „Dictatorul”), Chaplin filma mereu înainte de finalizarea scenariului. Metoda pe care a dezvoltat-o, odată ce contractul său cu Essanay i-a permis să îşi scrie şi regizeze propriile filme, a fost să înceapă de la o premisă vagă cum ar fi „Charlie intră la saună” sau „Charlie lucrează la un magazin de amanet”. Apoi, Chaplin şi echipa sa dezvoltau ideea şi aveau grijă de acţiune şi glume. Odată ce ideile erau finalizate, se adăuga o structură narativă, din cauza căreia Charlie trebuia să refilmeze unele scene deoarece acestea nu corespundeau poveştii.[ Tehnicile unice ale lui Chaplin au devenit cunoscute abia după moartea sa, când filmele sale au fost examinate în anul 1983 de către documentarul britanic „Necunoscutul Chaplin”.
Acesta este unul din motivele din cauza cărora Chaplin îşi termina filmele într-un timp mai lung decât rivalii săi. Pe de altă parte, Chaplin era un regizor extrem de precis şi le arăta actorilor săi exact cum vroia el ca aceştia să joace. Acesta era în stare să filmeze o scenă de foarte multe ori până aceasta ieşea aşa cum îşi dorea el. Animatorul Chuck Jones, care locuia lângă studioul lui Chaplin când era copil, spunea că îşi aminteşte cum tatăl său îi zicea că l-a văzut pe Chaplin filmând aceeaşi scenă de aproape 100 de ori până când aceasta a ieşit cum şi-a dorit el. Combinaţia dintre improvizările poveştilor şi un perfecţionism neînduplecat (care rezulta zile întregi de efort şi metri de peliculă irosiţi, toate la un preţ uriaş) s-a dovedit a fi foarte costisitoare pentru Chaplin, care din cauza frustrării îşi certa actorii, îi punea să aştepte degeaba ore întregi sau, în cazuri extreme, închidea producţia cu totul.
Chaplin era cunoscut de către actorii săi pentru faptul că trăgea mai multe duble pentru a obţine o scenă perfectă. Chaplin nu a fost satisfăcut de scena din „Goana după aur” în care îşi mănâncă şiretul de la pantof şi a tras numeroase duble ale acestei scene.
Controlul creativ
La sfârşitul contractului în anul 1917, Chaplin a semnat un contract cu First National pentru a produce 8 filme de lung-metraj. First National a finanţat şi distribuit aceste filme (între anii 1918-1923), dar i-a oferit controlul creativ, lucru care i-a permis să joace mult mai relaxat şi să se concentreze pe calitate. Chaplin şi-a creat propriul studio la Hollywood şi, folosindu-şi independenţa, a creat un corp de lucru care a rămas distractiv şi influent. Deşi First National se aştepta ca Chaplin să vină cu nişte comedii scurte, precum filmele sale mute, însă acesta a devenit mai ambiţios şi şi-a extins proiectele în filme mai lungi, printre care şi Shoulder Arms (1918), The Piligrim (1923) şi filmul clasic The Kid (1921).
În anul 1919, Chaplin a fost co-fondator al companiei de distribuţie United Artists, împreună cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks şi D.W.Griffith, care vroiau să scape de puterea în creştere a distribuitorilor din sistemul studiourilor din Hollywood. Această mişcare, împreună cu controlul total al producţiilor, datorată studioului său, au asigurat independenţa lui Chaplin ca producător de film. A făcut parte din United Artists până în anii 1950.
Toate filmele sale din cadul acestei companii începeau cu o dramă, în care Chaplin avea doar un rol superficial. Nişte exemple pot fi A Woman of Paris (1923), care a fost urmat de clasicele The Gold Rush (1925) şi The Circus (1928).
După ce au apărut filmele cu sunet, Chaplin a făcut filmul City Lights (1931), precum şi Modern Times (1936) înainte să treacă la sunet. Acestea era filme mute, la care a adăugat propria muzică şi efectele sonore. City Lights a fost filmul în care a combinat cel mai bine comedia cu sentimentalismul. Despre ultima scenă, criticul James Agee a scris în revista Life în anul 1949 că este „cea mai bine jucată scenă care a fost văzută într-un film”.
Filmele cu dialog ale lui Chaplin pe care le-a făcut la Hollywood sunt The Great Dictator (1940), Monsieur Verdouse (1947) şi Limelight (1952)
Cu toate că filmul Modern Times (1936) este mut, conţine replici, care vin de la obiecte neanimate, precum un radio sau un televizor. Acesta a fost creat pentru audienţele din anii 1930, în care oamenii nu mai erau obişnuiţi să urmărească filme mute. Modern Times a fost primul film în care s-a auzit vocea lui Chaplin (în cântecul de la sfârşit, care a fost scris şi interpretat de Chaplin). Cu toate acestea, pentru majoritatea spectatorilor acesta este tot un film mut—şi sfârşitul unei ere.
Cu toate că filmele cu dialog au devenit dominante la scurt timp după ce au fost introduse, în anul 1927, Chaplin a refuzat să facă un astfel de film în anii 1930. El considera că arta pantomimică este esenţială pentru cinematografie. El a declarat că „Acţiunea este înţeleasă mult mai general decât cuvintele. Precum simbolurile chinezeşti, aceasta reprezintă lucruri diferite, în funcţie de contextul scenic. Ascultă descrierea unui obiect necunoscut - un Warthog african de exemplu; apoi priveşte o poză a animalului şi vei vedea ce surprins vei fi.”Time Magazine, 9 februarie 1931.
SURSA 02
Nascut la Londra, Anglia, in 1889, Chaplin a fost fiul unui cabaretist si a aparut pe scena de la o varsta frageda. Ulterior, tatal sau a murit, iar mama sa a fost internata la un spital de boli mintale, ceea ce a dus la o copilarie dificila, care a luat sfarsit in momentul in care Chaplin s-a alaturat, la varsta de 17 ani, trupei de vodevil al fratelui sau vitreg. Mack Sennett, inovatorul comediilor americane de tip sceneta, l-a descoperit pe Chaplin in timpul unei aparitii in America a trupei de vodevil. In 1913, a semnat un contract pentru a aparea in filmele produse de Compania Keystone a lui Sennett.
In al doilea sau film, Kid Auto Races at Venice (1914), Chaplin a creat personajul care avea sa-l faca faimos, "micul vagabond". Vagabondul purta o sapca, avea o mustata bine intretinuta, pantaloni largi si baston, si mergea cracanat, in pantofii sai mult prea mari. Personajul sau era un ratat, iubit insa de cinefili. Chaplin avea sa interpreteze acest personaj in mai bine de 70 de filme. In era filmului mut, umorul grosolan era rege, iar Chaplin era un maestru al comediei fizice. A devenit una dintre cele mai cunoscute personalitati americane si cerea salarii din ce in ce mai mari. A inceput sa-si regizeze singur filmele, iar impreuna cu Mary Pickford, Douglas Fairbanks si D.W. Griffith, a fondat in 1919 compania United Artists, pentru a controla mai eficient proiectele sale.
Chaplin a regizat, a interpretat rolul principal, a scris scenariul, a produs si compus muzica comediilor sale de lung metraj, dintre care amintim Pustiul (1921), Febra aurului (1925), Luminile orasului (1925), Vremuri moderne (1936) si Dictatorul (1940). Aceste filme au ridicat probleme sociale si politice ale vremii, care, vazute prin ochii Micului vagabond, pareau usor intensificate. Dupa aparitia filmului sonor, la sfarsitul anilor ?20, Chaplin a aparut mai rar in filme, insa faima sa a continuat sa creasca, pe masura ce filmele sale au dobandit un public nou si au fost recunoscute drept filme clasice.
SURSA 03
Charlie Spencer Chaplin s-a nascut la Londra la data de 16 aprilie 1889 si este considerat unul dintre cele mai mari staruri de cinema ale secolului XX. In 1908 s-a alaturat companiei teatrale a lui Fred Karmo, iar in 1912 pleaca intr-un turneu in Statele Unite unde s-a hotarat sa ramana.
A reusit in scurt timp sa faca 35 de filme intr-un singur an si astfel se bucura de un real succes.Primul sau film apare in 1914 si se intituleaza "Making a Living", iar al doilea si anume "Kid Auto Races at Venice" apare tot in acelasi an dar are o importanta hotaratoare in cariera sa. Pantalonii largi, pantofii imensi, jacheta mica, palaria melon si mustata de marimea unei periute de dinti devin elemente definitorii ale personajului Chaplin.
Din anul 1915, Charlie Chaplin a inceput sa scrie sa regizeze si binenteles sa joace in toate filmele sale. Cele mai renumite filme ale sale sunt City Lights (Luminile orasului), Modern Times (Timpuri noi) si The Great Dictator (Dictatotul). Chaplin s-a retras la varsta de 80 de ani in Elvetia, unde se stinge din viata in noaptea de Craciun.
sursa:ipedia.ro

0 comments: