Feature news

Showing posts with label Medicina. Show all posts

Ereditatea si pionierii geneticii

   Părinţii transmit informaţiile genetice urmaşilor. în reproducerea sexuată, acest material conţine trăsături ale ambilor părinţi.

   Pionierii geneticii
   Charles Darwin, fondatorul teoriei evoluţioniste, a fost primul care a recunoscut că toate vieţuitoarele s-au dezvoltat din forme de viaţă anterioare. Acestea au fost supuse unui proces continuu de adaptare la mediile în care trăiau, prin modificări la nivelul genelor.
   Ca ştiinţa, genetica modernă a apărut în 1860, când călugărul austriac Gregor Mendel a perpetuat diferite specii de plante şi a identificat legile eredităţii. Geneticienii James Watson (S.U.A.) şi Francis Crick (Anglia) au descifrat structura ADN-ului în 1953.

   Majoritatea vieţuitoarelor produc progenituri pe parcursul vieţii. Aceşti urmaşi prezintă trăsături moştenite de la părinţii lor, precum şi unele individuate. înţelegerea ştiinţifică a mecanismelor legate de moştenire s-a dezvoltat abia în sec. XX. Marile descoperiri ale geneticii moderne sunt folosite şi în practică, de exemplu, în creşterea animalelorşi cultivarea plantelor.

   Cum funcţionează ereditatea?
   In cadrul reproducerii sexuate, celulele sexuale (gameţii) se combină.
   La animale şi oameni, aceste celule sunt ovulele şi spermatozoizii. Spre deosebire de alte celule, gameţii conţin doar câte un set de material genetic. După ce se combină, noua celulă conţine un set dublu de informaţii genetice.
   Informaţiile genetice se transferă sub forma unor lanţuri lungi de ADN, care conţin genele individuale. ADN-ul şi proteinele alcătuiesc cromozomii, a cărorstructură internă sofisticată a fost identificată abia în anii 1950. Moleculele de ADN iau forma unei spirale duble sau volute, cu două panglici lungi, prinse strâns între ele prin legături de hidrogen. Aceste molecule conţin setul complet de instrucţiuni genetice ale unui organism.

   Care genă se exprimă?
   Genele sunt segmentele individuale de ADN din cromozomi. Acestea influenţează toatetrăsăturile, inclusiv aspectul fizic şi caracterul. Reproducerea necesită o copie a unei gene de la tată şi alta de la mamă, care se unesc pentru a transfera informaţiile genetice descendenţilor.
   Astfel, progenitura are acum două versiuni din fiecare genă, câte una de la fiecare părinte. Acestea pot fi identice (ambele pot conţine instrucţiuni pentru culoarea albastră a ochilor) şi diferite; de exemplu, una poate purta instrucţiunile pentru ochi căprui şi cealaltă pentru ochi albaştri. De obicei, una dintre gene predomină şi de aceea se numeşte gena dominantă. Cu toate acestea, trăsătura reprimată sau recesivă nu se pierde; ea poate apărea în generative următoare, în cazul în care nu este reprimată din nou. Unele trăsături se mai pot moşteni într-o formă intermediară.
   Astfel, în urma încrucişării unei plante cu flori roşii cu alta cu flori albe, poate rezulta o plantă cu flori roz.



Learn more »

Bolile corpului uman - Coloana Vertebrala


   Traiul intr-o societate industrializată implică un mod de viaţă sedentar, fapt ce determine suprasolicitarea
anumitor grupe musculare şi apariţia disconfortului in zona cefei şi a spatelui.


   Dezvoltarea evolutivă către poziţia bipedă a expus corpul uman unor riscuri. Poziţia verticală împovărează
jumătatea inferioară a corpului, solicitând partea inferioară a spatelui şi zona pelvisului. Odată cu înaintarea în vârstă, acest lucru provoacă complicaţii, precum platfus, varice, hernie de disc şi, mai ales, probleme lombare. în plus, specificul profesiunii şi caracterul muncii amplifică disfuncţiile sistemelor muscular şi osos. Omul a învăţat timp de sute de mii de ani să stea drept, dar e suficient să petreacă la birou 40 de ore pe săptămână pe scaun, ca să apară durerile de spate pentru care evoluţia nu l-a pregătit.

   Artrita

   Deteriorările care se producîn timp în corpul uman pot duce la artrită, afecţiune articulară cronică des întâlnită.
   Cea mai comună afecţiune este osteoartrita. Osteoartrita afectează de obicei articulaţiile mâinilor, genunchilor, şoldurilor şi coloana vertebrală. Aceasta debutează cu pocnituri în cartilajul articular, însoţite de durere ş rigiditate. De obicei este provocată de mişcările repetate, care necesită mult efort, cum sunt aplecarea sau ghemuirea.
Leziunile sau traumele fizice pot contribui, de asemenea, la dezvoltarea acestei afecţiuni. Presiunile pot eroda cartilajul osos din interiorul articulaţiilor. Acesta serveşte în mod normal drept amortizor în zona dintre os şi articulaţie, uşurând mişcarea. Degenerarea cartilajului şi fărâmiţarea ţesutului articular provoacă dureri la orice mişcare, iaroasele se îngroaşă şi încep să se erodeze.


   De ce sunt necesare exerciţiile fizice?
   Indiferent de vârstă, activitatea fizică regulată are efecte pozitive asupra întregului sistem osteomuscular.
În timpul copilăriei, sportul şi jocurile ajută la dezvoltarea fizică şi socială.
   La maturitate, exerciţiile fizice şi ridicarea de greutăţi uşoare pot mentine şi proteja corpul. La bătrâneţe, există antrenamente specifice care pot revitaliza o persoană. O activitate cardiovasculară moderată, conformă cu propriile posibilităţi şi cu vârsta, sporeşte capacitatea de oxigenare a organismului.


   Stai drept!

   Există exerciţii care pot preveni afecţiunile articulaţiilor şi ale diverselor grupe de muşchi. Efectele negative provocate de sedentarism pot fi evitate prin activităţi regulate, precum ridicarea de greutăţi uşoare, yoga şi Pilates. Exerciţiile adecvate pot preveni afecţiunile lombare şi poziţiile incorecte. Aceste exerciţii sunt importante în cazul persoanelor în vârstă, conducând la „regenerarea" corpului. Mingile medicinale s-au
folosit initial în terapiile de recuperare, după care au fost adoptate tot mai mult de persoane de toate vârstele. Acestea întăresc în mod eficient muşchii abdominali care susţin coloana vertebrală. Persoanele care suferă de dureri uşoare, precum osteoartrita, nu pot practica, de cele mai multe ori, astfel de exerciţii. O alternativă pentru aceste persoane o reprezintă sportul în apă, cum este, de pildă, aqua-gym-ul.






Learn more »

Lumea de astazi - Sanatatea in zilele noastre


Ce anume impresionează şi emoţionează astăzi omenirea? Cum putem să ducem la bun sfârşit sarcinile
zilnice, astfel încât să ne îndeplinim rolul în lume? Să aşteptăm relaxaţi ceea ce urmează să se întâmple sau să ne temem? Încetul cu încetul, dezvoltăm diferite viziuni, diferite tendinţe. Are, oare, mass-media cea mai puternică influenţă asupra oamenilor în ţările industrializate în ceea ce priveşte menţinerea şi formarea constantă a acestor tendinte? O tendinţă dominantă, de actualitate, vizează nevoia crescută de autoperfecţionare. Hrana sănătoasă, condiţia fizică prin sport şi relaxare şi, în sfârşit, depăşirea solicitărilor mentale ale vieţii de zi cu zi, joacă un rol important în această societate industrializata. Aşa cum ne autoperfecţionăm ca indivizi, tot aşa trebuie să ne preocupăm serios de îmbunătăţirea situaţiei în întreaga lume.


SĂNĂTATEA ÎN ZILELE NOASTRE
   Sănătatea nu trebuie privită doar din perspectiva confortului fizic, ci şi din a celui mental şi emotional.
O persoană trebuie să lupte atât pentru sanatatea fizică, printr-o dietă corectă şi prin sport, cât şi pentru sănătatea emoţională, prin ţinerea sub control a stresului. Există numerose metode prin care îţi poţi menţine sanatatea. Succesul depinde de alegerea metodei adecvate pentru fiecare persoană în parte. Decizia de a adopta un mod sănătos de viaţă este, până la urmă, o opţiune personală.

*Bolile din societăţile industrializate sunt adesea legate de muncă şi de modul de viaţă.

VALORI ALE SĂNĂTĂȚII




SOLICITAREA INIMII ŞI A ALTOR ORGANE

  O inimă sănătoasă înseamnă o viată sănătoasă. Atunci, de ce sunt totuşi afecţiunile cardiace atât de răspândite şi de ce continuăm să facem excese care declanşează aceste boli?

   Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) - Fericirea şi bunăstarea umană depind de modul
sănătos de viaţă. Acesta contribuie şi la progresul economic, deoarece cetăţenii sănătoşi trăiesc mai mult, sunt mai productivi şi economisesc mai mult." Actualele progrese ale medicinei au crescut speranţa de viaţă şi au îmbunătăţit sănătatea populaţiei. Acum, majoritatea problemelor de sanatate din societăţile industriale sunt explicate de modul de viaţă. Bolile de inimă şi anumite tipuri de cancer pot apărea din cauza alimentaţiei incorecte şi a abuzului de alcool, fumatului şi sedentarismului. Cel mai important aspect în păstrarea sănătăţii îl constituie evitarea deprinderilor care afectează organele sistemelor circulator, nervos şi digestiv.




Tulburările nervoase
   Tulburarea nervoasă este o boală neurologică care afectează funcţiile creierului, fiind adesea determinată
un de un accident vascular, cum este cazul demenţei vasculare.
   Aceasta apare în momentul în care circulaţia fluxului sangvin spre celulele nervoase este redusă. Pe măsură ce speranţa de viaţă se măreşte, datorită progreselor din medicină, numărul tulburărilor nervoase, ca, de exemplu, boala Alzheimer, este în creştere. Această boală afectează de obicei persoanele trecute de 65 de ani. Boala Alzheimer se distinge de celelalte forme de demenţă prin faptul că efectele sale sunt vizibile în interiorul creierului. Boala constă în prezenţa unor fascicule dense de fibre, dispuse ca nişte gheme în interiorul celulelor nervoase, şi a unor terminaţii nervoase atrofiate, afectând comunicarea între celulele nervoase.


Alergiile
   Alergiile reprezintă o reacţie neobişnuită a sistemului imunitar. Acesta se opune, de obicei, substanţelor dăunătoare, precum viruşii, producând anticorpi. Alergiile se transmit adesea genetic şi apar atunci când corpul reacţionează la o substanţă inofensivă din mediu, numită alergen. Alergenii cei mai comuni sunt polenul, mucegaiul şi părul de animale.











Learn more »

Aparitia vietii pe Pamant \ Primele vietuitoare


ORIGINEA VIEŢII


   Modul în care a apărut viaţa pe Pământ s-ar putea să nu fie aflat niciodată cu certitudine. Au existat multe explicaţii religioase şi teorii ştiinţifice care au încercat să elucideze acest mister. Se presupune că întâi au apărut moleculele organice simple, care apoi s-au combinat, producând organite celulare. Din acestea s-au dezvoltat celulele procariote şi mai târziu cele eucariote. Aceste celule au constituit punctul de plecare pentru evoluţia organismelor pluricelulare, cum ar fi plantele, animalele şi oamenii.
*Primele organisme unicelulare au apărut probabil acum 3,5-4 miliarde de ani



APARIŢIA VIEŢII PE PAMANT
   Evoluţia de la molecule la fiinţe vii, organizate, nu poate fi descrisă decât prin teorii, deoarece
dovezile concrete încă lipsesc. 0 astfel de teorie este cea a supei primordiale.
   Oamenii de ştiinţă din diferite  domenii au încercat să dezlege misterul apariţiei vieţii pe Pământ, înaintând multe teorii. De când Louis Pasteur a observat pentru prima data la microscop diviziunea celulelor
bacteriene, biologia a recunoscutteoria
de bază potrivit căreia
viaţa a putut apărea doar dintr-o 
formă preexistentă. însă, se pare că
apariţia vieţii pe Pământ prezintă o 
excepţie de la această regulă.


   La acea vreme, condiţiile fizice şi chimice erau foarte diferite de cele de azi. Se pare că primele molecule organice au luat naştere în urmă cu 3 , 4 - 4 miliarde de ani, prin adăugarea 
necesarului de energie la materialele
anorganice, din care s-a 
dezvoltat apoi viaţa. „Teoria supei 
primordiale" a descris mecanismele 
şi etapele acestui proces prin simulări 
în cadrul experimentelor 
de laborator din 1953.


   Teoria supei primordiale
   Această ipoteză susţine că moleculele  
organice simple s-au format în  
urma unor reacţii chimice dintre moleculele  
anorganice din oceanul primordial.
   Supa primordială se referă  
la apa timpurie a Pământului, care 
conţinea multe substanţe dizolvate.  
Moleculele erau supuse unor puternice  
iradieri ultraviolete, deoarece la  
acea vreme atmosfera nu avea un  
strat de ozon protector, şi la descărcări 
electrice. Datorită absorbţiei de energie, ele s-au combinat şi au format  
blocuri organice, cum ar fi zahărul
, acizii graşi şi aminoacizii  
(precursorii proteinelor). Acestea au
constituit baza pentru primii protobionţi
(strămoşii celulelor adevărate). 

   Protobionţii s-au constituit în forme  
închise, rotunde (asemănătoare organismelor  
unicelulare), în care putea  
avea loc metabolismul.




     Există multe alte teorii, inclusiv  
că viaţa arfi apărut în preajma  
curenţilor de aer vulcanici hidrotermali  
(„fumătorii negri"), care au  
împroşcat apă bogată în particule  
de pe fundul adânc al oceanului.












Learn more »

Vitaminele care ne îmbolnăvesc

O simplă căutare pe Google a cuvântului "vitamine" generează milioane de rezultate. Cotrobăind prin site-uri, veţi da peste expresii care susţin utilizarea vitaminele, anunţând că acestea "cresc nivelul de energie", "stimulează funcţia cerebrală", "îmbunătăţesc viaţa sexuală" şi "stopează sau chiar vindecă unele tipuri de cancer". Toate aceste site-uri ne ajută să ne explicăm de ce anual se cheltuiesc miliarde pentru cumpărarea vitaminelor. Oare acestea chiar ne fac bine? Numai bine, întotdeauna?

În Marea Britanie, în 2006, s-au cheltuit pe suplimente de vitamine şi minerale 220 de milioane de lire sterline (!), conform statisticilor Food Standards Agency.

Cu toate acestea, din ce în ce mai multe cercetări efectuate în ultimul timp contrazic afirmaţiile laudative legate de beneficiile vitaminelor, demonstrând că vitaminele pot avea uneori efecte nefaste asupra sănătăţii.

Exemple concrete

Una din cele mai şocante dezvăluiri, a fost aceea că 30% dintre multivitaminele de pe piaţă conţin ingrediente în alte doze decât cele declarate pe prospect. Mai mult, studiul realizat de asociaţia ConsumerLab.com susţinea că unele dintre acestea sunt contaminate cu plumb. Rezultatele cercetării au fost publicate în 2009 şi şoca tocmai datorită faptului că primele simptome ale intoxicaţiei cu plumb sunt, de obicei, subtile şi nespecifice, putând apărea la nivelul sistemului nervos, al celui gastro-intestinal sau muscular. În cazul în care problema nu este depistată la timp, plumbul poate provoca delir, atacuri de apoplexie sau chiar comă.

Un alt studiu, publicat la începutul anului 2007 în Journal of the American Medical Association releva că administrarea de antioxidanţi (vitaminele A, C, E şi precursorul vitaminei A, betacarotenul) sub formă sintetică poate creşte riscul de deces. Studiul în cauză a uimit multă lume, mai ales că, până atunci, antioxidanţii se bucuraseră de o reputaţie foarte bună ca apărători ai organismului împotriva radicalilor liberi, care afectează celulele şi accelerează procesul îmbătrânirii. Cu toate acestea, reputaţia antioxidanţilor a fost puternic zdruncinată atunci când coroborarea datelor din 47 de studii clinice, care implicau 181.000 de adulţi, a demonstrat că administrarea vitaminei A, a betacarotenului şia vitaminei E, separat sau combinate, creşte riscul de deces cu 16 procente.
În mod evident, o asemenea descoperire nu putea să nu genereze controverse. Mulţi doctori au criticat cercetarea, susţinând că studiile analizate au fost prea diferite între ele, iar comparaţiile nu puteau fi relevante. Cu toate acestea, părerile au rămas împărţite, mulţi medici întrebându-se de ce atât de mulţi oameni preferă să ia suplimente alimentare în loc să mănânce alimentele din care îşi pot extrage vitaminele şi mineralele necesare.


Câteva luni mai târziu, oamenii de ştiinţă de la Institutul Naţional al Cancerului din SUA au descoperit că bărbaţii care au luat mai mult de o pastilă de multivitamine pe zi aveau un risc cu 32% mai mare de a dezvolta cancer de prostată, dublându-li-se totodată şansele de a muri din cauza acestei boli. Riscul era mai mare dacă persoana în cauză avea astfel de cazuri în familie şi dacă lua suplimente de seleniu, beta-caroten sau zinc.

Tot în 2007, specialiştii de la Universitatea din Washington au aflat că administrarea unor doze mari de vitamina E, de-a lungul a mai bine de 10 ani, creşte uşor riscul apariţiei cancerului pulmonar la persoanele fumătoare. Deşi studiul a fost realizat pe un eşantion de 78.000 de adulţi din Washington, nici presa şi nici oamenii de ştiinţă nu au făcut mare vâlvă, având în vedere că procentele de creştere erau mici, între 7% şi 28%, iar persoanele în cauză erau fumătoare.

Cel mai recent studiu, care aduce în discuţie efectele negative al vitaminelor, a fost elaborat de specialişti din SUA, Finlanda, Norvegia şi Coreea de Sud. Aceştia au studiat efectele pe termen lung pe care le pot avea vitaminele asupra organismului uman, printr-o cercetare ce a inclus 38.772 femei cu vârste cuprinse între 55 şi 69 de ani. Rezultatele au relevat că nivelul ridicat de cupru din corp creşte riscul morţii premature cu 18%. Mai mult, acidul folic, care este recomandat femeilor însărcinate, creşte şansele de deces cu aproape 6%, iar nivelul ridicat de fier în organism sporeşte acest risc cu 4%. Multivitaminele cresc şi ele riscul de deces cu 2,4 procente, suplimentele de vitamina B6 cu 4%, magneziul cu 3,6%, iar zincul cu 3%. Deşi această cercetarea confirmă o alta efectuată la Universitatea din Copenhaga, în 2008, care demonstra că suplimentele alimentare cresc riscul decesului cu până la 16 %, mulţi oameni de ştiinţă dezmint rezultatele, spunând că mare parte din pacienţi luau aceste suplimente ca tyrtament pentru anumite afecţiuni. Ei dau exemplul unui persoane care are anemie si care, dacă nu s-ar trata, tot ar avea un risc crescut de deces.

Chiar dacă unele vitamine nu ne fac rău, ele nu fac nici bine. Cu alte cuvinte, administrarea unor suplimente alimentare ar putea (în cel mai bun caz) să nu aibă niciun efect asupra oraganismului nostru. Acest lucru l-a demonstrat de curând jurnalistul John Cloud de la Time care a luat 3.000 de pastile de astfel de suplimente alimentare, timp de 5 luni. După ce a luat zilnic 22 de pastile, singurele efecte au fost creşterea greutăţii (cu 5 kilograme) şi a nivelului de vitamină D.

Experimentul americanului vine să susţină studii anterioare, precum cele referitoare la eficienţa vitaminei C. 30 de studii, ce au implicat peste 11.000 oameni, care au luat zilnic minimum 200 mg de vitamina C, au demonstrat că vitamina în cauză oferă o protecţie mult prea mică împotriva răcelilor, faţă de numărul mare de pastile administrate.

Problema dozajului

Majoritatea oamenilor cred că aceste pastile sunt naturale şi sigure şi au o încredere oarbă în ele, din moment ce se pot elibera fără prescripţie medicală. Totuşi, problema nu este chiar atât de simplă. Supradozajul cu vitamina E, de exemplu, poate creşte riscul apariţiei hemoragiilor, mai ales dacă pacientul ia anumite medicamente pentru inimă, de genul anticoagulantelor. Pe de altă parte, prea multă vitamina A creşte riscul apariţiei cancerului la ficat şi la plămâni, putând cauza şi malformaţii congenitale sau reducerea densităţii oaselor.

Veştile bune

Din fericire, există şi părţi bune. Cercetările au demonstrat că vitamina D are un rol important în absorbţia de calciu şi în susţinerea sănătăţii oaselor. Vitamina B6 şi-a îmbunătăţit şi ea reputaţia, odată ce oamenii de ştiinţă au descoperit că, dacă acesta este combinată cu metionina (un amionoacid) poate reduce riscul dezvoltării cancerului la plămâni, chiar şi în cazul fumătorilor. Mai mult, aportul de vitamine din complexul B poate încetini semnificativ apariţia bolii Alzheimer, spun studii recente.



Alimente versus pastile

Oricum ar fi, un lucru pare neîndoielnic: a ne procura vitaminele din surse naturale este mult mai bine decât să le luăm sub formă sintetică - fabricate în laborator şi cumpărate de la farmacie. Nimeni nu ştie sigur motivul pentru care hrana este mai benefică decât pastilele, dar una din teorii este aceea că natura oferă un echilibru perfect de compuşi care nu poate fi replicat pe deplin în laborator.

Deşi există dovezi că vitaminele C, E şi betacarotenul protejează inima atunci când sunt provenite din alimente, un studiu recent al specialiştilor de la Universitatea Harvard a demonstrat că ele nu oferă această protecţie atunci când provin din suplimente alimentare sintetice.

Tocmai din acest motiv, specialiştii spun că oamenii ar trebui să aibă, în primul rând, o dietă sănătoasă şi echilibrată. În acest fel, nu ar mai fi nevoie să apeleze la suplimentele alimentare decât în cazul în care se observă un deficit major al unei anumite vitamine.

Este de cea mai mare importanţă să evităm supradozarea acestor substanţe sub formă de pastile. Cele mai mari beneficii aduse corpului vin din partea unei diete corespunzătoare, dar numai 3% din populaţie reuşeşte să aibă un asemenea regim. Prin urmare, administrarea suplimentelor alimentare ar trebui să se facă numai la sfatul unui medic specialist, iar în cazul în care totuşi decideţi să le luaţi fără această recomandare, ar fi bine să vă informaţi, să citiţi cu atenţie prospectul (vorba reclamelor), ca să vedeţi cum e cu eventualele efecte adverse şi să vă consultaţi cu farmacistul.

Dar e mult mai bine să învăţăm să mâncăm sănătos. Şi parcă e mai plăcut decât să luăm pastile.
Learn more »

Intestinul subtire

Intestinul subţire se întinde de la stomac până la joncţiunea cu intestinul gros. Este alcătuit din trei porţiuni şi reprezintă locul principal unde se face digestia şi absorbţia alimentelor.
Intestinul subţire este principalul loc unde are loc digestia şi absorb­ţia hranei. El are o lungime aproxi­mativă de şapte metri la adult şi se întinde de la stomac până la locul unde se uneşte cu intestinul gros. Este alcătuit din trei porţiuni: duo­den, jejun şi ileon.
DUODENUL
Duodenul constituie prima parte a intestinului subţire şi totodată par­tea cea mai scurtă a lui (aproxima­tiv 25 de cm lungime). El primeşte conţinutul stomacului, odată cu fie­care contracţie a pereţilor acestuia. Acest conţinut este amestecat în duoden cu secreţiile pereţilor duo­denali, secreţiile pancreatice şi ale vezicii biliare.
Duodenul nu se poate mişca, el este fixat pe poziţie, în spatele peri-toneului, care este foiţa de ţesut conjunctiv ce căptuşeşte cavitatea abdominală.
IRIGAREA CU SÂNGE A DUODENULUI
Duodenul primeşte sânge arte­rial din multiple ramificaţii ale aor­tei. Acestea, la rândul lor, dau alte ramificaţii mai mici, ce asigură iri­garea bogată a fiecărei porţiuni din duoden. Reţeaua venoasă urmează traseul arterelor, întorcând sângele către sistemul venos port hepatic.
Duodenul este prima parte a intestinului subţire. El are formă de C şi este alcătuit, la rândul lui, din patru părţi.
Structura duodenului
Pereţii duodenali au două straturi musculare, unul cu fibrele dispuse circular şi altul cu fibrele dispuse longitudinal. Mucoasa, stratul care căptuşeşte duodenul, este groasă. Ea conţine numeroase glande, numite glande Brunner, care secretă un lichid alcalin vâscos, ce ajută la tamponarea acidităţii con­ţinutului gastric, odată ce acesta a ajuns în duoden, din stomac.
Mucoasa din prima parte a duo­denului este netedă, dar pe parcurs ea devine plicaturată, formând cute adânci.
Sursa : www.corpul-uman.com



Learn more »

Sindromul Down

Sindromul Down (trisomie 21) reprezintă o afecţiune cromozomială (o afecţiune din naştere, care este prezentă la copil încă din momentul conceperii) cauzată de prezenţa unui cromozom 21 suplimentar. 

Cromozomii sunt structuri microscopice prezente in fiecare celulă din fiecare ţesut al organismului. Ei poartă planul tuturor caracteristicilor pe care le moştenim. Acest plan este purtat sub forma un mesaj codat prezent într-o substanţă chimică denumită ADN. La om, sunt 23 de perechi de cromozomi în fiecare celulă, 46 în total. Un set de 23 de cromozomi se moşteneşte de la tată iar celălalt set de 23 de la mamă.

În 1959, geneticianul de origine franceză, profesorul Jérôme Lejeune, a descoperit că sindromul Down era cauzat de prezenţa unui cromozom 21 în plus, rezultând astfel un număr total de 47 de cromozomi în loc de 46.

Un „Sindrom” reprezintă o suită de semne şi caracteristici. Denumirea „Down” provine de la medicul englez, John Langdon Down, primul care a descris acest sindrom în anul 1866, cu aproximativ 100 de ani înainte ca acest cromozom suplimentar să fie descoperit. În fiecare zi, în Regatul Unit al Marii Britanii se nasc între unul şi doi copii cu sindrom Down, ceea ce înseamnă că un copil dintr-o mie suferă de acestă afecţiune. În România nu există o statistică, dar având în vedere faptul că la nivel modial incidenţa este de aproximativ 1-800 naşteri, se poate estima că sunt în jur de 30.000 de persoane cu trisomie 21.

Toate persoanele cu Sindrom Down prezintă un anumit grad de dificultate de învăţare (retard mental). Gradul de dizabilitate diferă de la o persoană la alta şi este imposibil de apreciat în momentul naşterii cât de grav va fi.

Cauze

Sindromul Down este produs de trisomia cromozomului 21 şi mai exact de trisomia regiunii 21q22 (numită şi DSCR-Down Syndrome Critical Region).

Analiza citogenetică poate evidenţia mai multe variante: trisomia 21 liberă şi omogenă, trisomia 21 liberă şi in mozaic cromozomial; trisomia 21 prin transolocaţie Robertsoniană neechilibrată; trisomia 21 parţială.

Trisomia 21 liberă şi omogenă apare în 92-95% din cazurile de sindrom Down şi constă în prezenţa unui cromozom 21 suplimentar la nivelul tuturor liniilor celulare. Se produce prin nedisjuncţie meiotică, cel mai frecvent maternă şi în special în meioza I.

Trisomia 21 liberă şi în mozaic cromozomial apare în 2-3% din cazuri şi se caracterizează prin prezenţa a doua linii celulare distincte genetic, una cu 46 de cromozomi şi o alta cu 47 de cromozomi, ce conţine şi un cromozom suplimentar 21. Acest tip de trisomie liberă şi în mozaic apare prin nedisjuncţie postzigotică sau, extrem de rar, prin pierderea unui cromozom 21 într-o parte din celulele ce derivă dintr-un zigot trisomic.

Simptomatologie

De obicei sindromul Down este diagnosticat clinic în perioada neonatală sau la sugar, datorită dismorfiilor evocatoare care, deşi variază la diferiţi pacienţi, realizează un aspect fenotipic caracteristic (1). Nou-născutul cu trisomie 21 are talia şi greutatea sub limita normală corespunzatoare vârstei, hipotonie musculară, hiperextensibilitate articulară şi reflex Moro redus sau absent, reflexul rotulian este slab.

Nou-născutul prezintă craniul mic şi rotund (brahicefalic), cu occiput aplatizat şi fontanele largi care se vor închide cu întârziere. Faţa este rotundă, profilul facial este plat datorită hipoplaziei oaselor proprii ale nasului, iar fruntea este bombată. Fantele palpebrale sunt orientate oblic, în sus şi înafară. Aproximativ jumătate dintre pacienţi prezintă epicantus.

Toţi nou-născuţii cu sindrom Down trebuie examinaţi de către un specialist pentru depistarea cataractei congenitale şi a altor anomalii oculare (strabism convergent, blefarite, nistagmus, opacifierea cristalinului) (2). Irisul poate avea un aspect pătat (petele Brushfield). Aceste pete Brushfield sunt mici, albicioase,rotunde sau neregulate şi se dispun ca o coroană la joncţiunea treimii mijlocii cu treimea externă a irisului.

Urechile sunt mai jos inserate, mici, rotunde şi displazice. Helixul are un aspect rulat, iar antehelixul este proeminent (3). Conductul auditiv este mic, iar hipoacuzia şi surditatea poate afecta 50% din pacienţi cu sindrom Down, la orice vârstă (4). Gura este mică, deschisă, cu protruzie linguală.

Limba este mare, brăzdată de şanturi (limbă plicaturată, scrotală). Bolta palatină este inaltă şi îngustă. Gâtul este scurt, gros, cu exces de piele pe ceafă. Mâinile sunt scurte si late cu deget V ce poate prezenta brahidactilie sau clinodactilie (încurbare) şi cu un singur pliu de flexie palmară (pliu simian). Spaţiul interdigital I de la picior este mult mai larg comparativ cu normalul.

Toracele poate fi în pâlnie, cu mameloane aplatizate şi cifoză dorso-lombară. Aproximativ 40-50% dintre copiii cu sindrom Down prezintă malformaţii congenitale cardiovasculare. Dintre aceşti copii 30-40% pot prezenta defect septal atrioventricular complet (5,6). O altă malformaţie congenitală cardiovasculară care poate sa apară este reprezentată de canalul atrioventricular comun.

Pot fi prezente şi anomalii digestive ca de exemplu atrezie duodenală, stenoză duodenală, hernie ombilicală şi pancreas inelar. Pacienţii cu sindrom Down prezintă retard mental care poate varia de la mediu la sever. Coeficientul de inteligenţă poate să scadă după primii ani de viaţă.

sursa: wikipedia
Learn more »

Sindromul Addison

Boala Addison apare in toate grupurile de virsta si afecteaza in mod egal barbati si femei. Este o boala endocrina rara, care consta in o deficienta hormonala ce afecteaza 1 din 100.000 de persoane. Boala se caracterizeaza prin pierderea greutatii, slabiciune in muschi, tensiune arteriala scazuta si intunecarea pielii indiferent daca a fost sau nu expusa la soare.

Boala Addison apare cind glandele suprarenale nu mai produc suficient hormon cortizol, iar in unele cazuri nici aldosteron. Din aceste motive boala este uneori numita insuficienta suprarenala cronica.
Cortizol este produs de glandele suprarenale (glande localizate deasupra rinichilor) si apartine unei clase de hormoni numite glucocorticoizi, hormoni care afecteaza functionarea tuturor organelor in corpul omenesc.

Totusi, cel mai important rol pe care il are cortizolul este de a ajuta organismul sa raspunda la stres. De asemenea cortizolul ajuta la:
- mentinerea tensiunii arteriale si a functiei cardiovasculare
- reglarea metabolizarii proteinelor, hidrocarburilor si grasimilor
- buna functionare a sistemului imunitar.

Deoarece cortizolul este atit de important pentru sanatate, cantitatea de hormon produsa de glandele suprarenale este foate bine controlata. Ca si in cazul altor hormoni, cantitatea de cortizol produsa este reglata de hipotalamus si glanda pituitara, un organ de marimea unui bob de fasole situat la baza creierului. Mai intii hipotalamusul transmite "hormoni impuls" catre glanda pituitara. La rindul ei glanda pituitara elibereaza o serie de hormoni care regleaza cresterea, functia tiroidiana si pe cea suprarenala, ca si productia de estrogen si testosteron. Una dintre functiile principale ale glandei pituitare este de a secreta ACTH (corticotropina), un hormon care stimuleaza glandele suprarenale sa produca cortizol. Odata produs, cortizolul determina glanda pituitara sa micsoreze productia de ACTH, inchiind astfel intregul ciclu.

Aldosteron, un alt hormon produs de glandele suprarenale, apartine unei clase de hormoni numita mineralocorticoizi. Acest hormon are un rol foarte important in reglarea tensiunii arteriale si pastrarea unui echilibru intre apa si sarea din organism, prin ajutarea rinichilor sa retina sodiul si sa elimine potasiul. Cind glandele suprarenale nu mai produc suficient aldosteron, echilibru dintre apa si sare nu mai este pastrat, rezultatul fiind scaderea tensiunii arteriale.

Cauze
Incapacitatea suprarenalei de a produce cortizol (insuficienta suprarenala) poate apare din mai multe motive. Un motiv poate fi deficienta glandelor suprarenale (insuficienta suprarenala primara), iar altul incapacitatea glandei pituitare de a produce suficient ACTH (insuficienta suprarenala secundara).
Insuficienta Suprarenala Primara

In cele mai multe cazuri, boala Addison apare datorita distrugerii graduale a cortexului suprarenal (stratul exterior al glandelor suprarenale) de catre propriul sistem imunitar. Cam 70% din cazurile raportate apar datorita unor deficiente imunitare, cind sistemul imunitar produce anticorpi cu care isi ataca propriile organe, in cele din urma dereglindu-le functiile. Insuficienta suprarenala apare cind mai mult de 90% din cortex a fost distrus. In acest caz, suprarenala nu produce nici cortizol, nici aldosteron in cantitati suficiente. Citeodata, impreuna cu glandele suprarenale sunt afectate si alte glande, cum este cazul in sindromul deficientei poliendocrine.

Una dintre cauzele principale ale insuficientei suprarenale primare (20% din cazuri) este tuberculoza. Cind Thomas Addison a identificat boala pentru prima data in 1849, acest procent era 80%. Cum tratamenul tuberculozei s-a imbunatatit foarte mult intre timp, incidenta bolii datorita tuberculozei a scazut simtitor.
Infectiile cronice sunt o cauza mai putin comuna a insuficientei suprarenale primare. Alte cauze pot fii cancerul pornit de la alte organe si raspindit pina la suprarenale sau operatii care au dus la eliminarea glandelor suprarenale.

Insuficienta Suprarenala Secundara
Acest tip de boala Addison se datoreaza lipsei de ACTH, care determina o scadere a productiei de cortizol, fara a o afecta insa pe cea de aldosteron. O forma temporala a insuficientei suprarenale secundare poate aparea cind unei persoane i-a fost administrat un hormon glucocorticoidal, de exemplu prednison, pentru o perioada mai lunga de timp, dupa care administarea a fost intrerupta brusc. Hormonii glucocorticoidali sunt folositi in tratarea bolilor inflamatorii si blocheaza producerea de ACTH. Daca glanda pituitara nu produce suficient ACTH, atunci nici glandele suprarenale nu vor produce suficient cortizol.
Uneori, datorita unor infectii sau tumori in zona, a irigarii deficitare cu singe a glandei pituitare sau a unui tratament cu radiatii se intimpla ca glanda pituitara sa-si micsoreze dimensiunile si sa nu mai produca ACTH. Aceasta este o alta posibila cauza pentru insuficienta suprarenala secundara.

Manifestari
Simptomele bolii Addison apar de cele mai multe ori treptat. Oboseala cronica si slabirea muschilor, lipsa poftei de mincare si pierderea in greutate sunt caracteristice bolii Addison. In aprope jumatate din cazuri sunt deasemenea prezente greata, starea de voma si diareea. Tensiunea arteriala este scazuta si scade si mai mult la statul in picioare, cauzind ameteala si lesin. Apare hiperpigmentarea pielii, care este mai vizibila la genunchi, coate, degete si buze.

Bolnavii sunt iritati si sufera depresii. Din cauza lipsei de sare, apare pofta pentru mincaruri foarte sarate. Hipoglicemia este prezenta, mai ales in cazul copiilor. La femei, ciclul menstrual devine neregulat sau se opreste.

Pentru ca toate aceste manifestari ale bolii progreseaza lent, de multe ori ele sunt ignorate pina cind are loc un eveniment stresant pentru bolnav sau un accident si toate simptomele se inrautatesc brusc. Atunci apare criza suprarenala sau insuficienta suprarenala acuta. In 25% din cazuri diagnosticul este pus in urma unei astfel de crize.

Simptomele unei crize suprarenale sunt urmatoarele:
- durere puternica in abdomen, picioare sau spate
- stare severa de voma si greata
- diaree urmata de dezhidratare
- tensiune arteriala foarte scazuta
- lesin.
Criza suprarenala este o urgenta medicala si lasata netratata poate fi fatala.

SURSA 02

Sindromul Addison sau insuficienta adrenala corticala, este o boala cronica, inselatoare, cauzata de atrofierea progresiva a cortexului glandelor adrenale. Se crede pentru mai mult de jumatate din cazuri ca distrugerea cortexului adrenal este un rezultat al anticorpilor organismului ca urmare a unei reactii autoimmune.

Istoric
Boala a fost prima data descrisa prima data de fizicianul Thomas Addison in 1855. Atunci atrofierea se atribuia unei sangerari masive a glandelor adrenale, unei operatii ce a afectat glandele de exemplu o operatie de indepartare a unei tumori, tuberculozei, care ramane a doua cauza a bolii lui Addison, dar in cele mai multe cazuri, originea bolii este necunoscuta.

Simptome
Cea mai mare parte a cortexului este distrusa inainte ca simptomele bolii sa devina aparente.
Ca urmare a lipsei secretiei de hormoni rezulta slabirea organismului, pigmentare anormala a pielii si a membranelor mucoaselor, oboseala, scaderea in greutate, presiune scazuta a sangelui, glicemie scazuta, depresii, irascibilitate, si tulburari gastrointestinale cauzate de lipsa de hidrocortizon ( o substanta secretata de cortexul glandelor adrenale) si o supraproductie de hormoni pituitari.

Tratament
Cand a fost descoperit acest sindrom era fatal, pentru ca nu exista tratament.
Acum se poate trata intr-un mod efficient in multe cazuri prin inlocuirea hidrocortizonului cu medicamente cunoscute sub numele de costicosteroizi adrenali ce pot ajuta la insanatosire. Aceste medicamente sunt folosite impreuna cu hormoni ce retin sodiul pentru a stabiliza nivelul sarurilor in lichidele organismului.

SURSA 03

Este o boala endocrina rara, care consta in o deficienta hormonala ce afecteaza 1 din 100.000 de persoane. Boala se caracterizeaza prin pierderea greutatii, slabiciune in muschi, tensiune arteriala scazuta si intunecarea pielii indiferent daca a fost sau nu expusa la soare. Boala Addison apare cand glandele suprarenale nu mai produc suficient hormon cortizol, iar in unele cazuri nici aldosteron. Din aceste motive boala este uneori numita insuficienta suprarenala cronica. Boala rara, cauzata de afectarea glandelor suprarenale, conducand la un deficit total in aldosteron si in cortizon.

Cauze - Candva, cauza bolii era indeosebi tuberculoza. Astazi, cauza cea mai frecventa este retractia corticala (involutia corticosuprarenalelor). Aceasta, care atinge ambele suprarenale, poate surveni izolat, in cadrul unui sindrom poliendocrin autoimun (anticorpii produsi de catre sistemul imunitar atacand glandele suprarenale), asociind tiroidita limfocitara cronica, insuficienta ovariana, diabetul insulinodependent, sau poate fi legata de un deficit enzimatic al metabolismului acizilor grasi cu lant lung.

Simptome si semne - Acestea se instaleaza progresiv: oboseala fizica si psihica, resimtite mai ales seara, pigmentarea maronie a pielii la plici le de flexiune, a zonelor de frictiune si a mucoaselor, hipotensiune arteriala, anorexie, tendinta la hipoglicemie si o preferinta deosebita pentru sarea de bucatarie.

Diagnostic - Se bazeaza pe absenta cresterii proportiei de cortizon si de aldosteron la o ora dupa injectarea de corticotrofina (ACTH) si pe cresterea spontana a cantitatilor de ACTH. Diagnosticul implica cercetarea anticorpilor antisuprarenalieni, un bilant endocrin si general si o scanografie a regiunii suprarenaliene.

Evolutie - O insuficienta suprarenala acuta poate fi declansata de o agresare infectioasa, psihica sau traumatica sau printr-o interventie chirurgicala, si este marcata prin deshidratare, tulburari digestive (dureri abdominale, voma si diaree). Ea necesita un tratament de urgenta.

Tratament - Se prescriu un tratament de intretinere, pe cale orala, pe toata durata vietii si un regim alimentar normosodat. Tratamentul trebuie sa fie suplimentat temporar in caz de agresiune sau de interventie chirurgicala, cu scopul de a preveni o insuficienta suprarenala acuta.

sursa: ipedia.ro
Learn more »

Smirna si musetelul mentin dantura sanatoasa


Plantele medicinale sunt cunoscute inca din cele mai vechi timpuri pentru proprietatile lor benefice. De altfel, pana in secolul al XIX-lea, cand farmaceutica nu era foarte dezvoltata, plantele medicinale reprezentau principalele remedii pentru diferitele afectiuni. Chiar si in zilele noastre, plantele medicinale continua sa fie folosite si sa inspire industria farmaceutica. Smirna si musetelul sunt doua dintre plantele medicinale extrem de benefice in tratarea afectiunilor cavitatii bucale.


Smirna, agent antimicrobian


Despre smirna, denumita stiintific Commiphora Myrrha, legenda crestina spune ca a fost unul dintre celei trei daruri oferite de magi. Smirna este o rasina aromatica, folosita in trecut pentru parfumul sau deosebit. Astazi se foloseste in tratarea cu succes a gingiilor si afectiunilor dentare. Vechii greci foloseau smirna pentru tratarea ranilor si a artritei, in infectiile respiratorii si pentru eliberarea tractului digestiv.

In medicina moderna, smirna este folosita ca antiseptic, in cazurile de gripa, astm, tuse, congestii, in cazul afectiunilor dentare si gingivale.

Smirna functioneaza ca un agent antimicrobian care actioneaza in doua moduri complementare: stimuleaza producerea celulelor albe si are un rol antimicrobian direct.



Datorita rolului sau antimicrobian, smirna se foloseste in tratarea infectiilor din cavitatea bucala, in special a gingivitelor. De asemenea, se obtin efecte remarcabile in laringite si in infectiile respiratorii.


Musetelul albeste dintii


Musetelul, denumit stiintific Chamomilla Recutita, creste pe campii cu sol argilos si apare mai ales dupa ierni bogate in zapada si primaveri cu multa umezeala si este recunoscut pentru mirosul sau deosebit de aromat si placut.

Denumit de catre vechii egipteni drept floarea Zeului Soare, datorita puterii sale de a scadea febra, musetelul are foarte multe proprietati curative benefice.

Musetelul are efect sudorific, calmant, antispasmodic, dezinfectant, antiinflamator, iar baile si spalaturile cu musetel au un efect calmant, cu influenta benefica asupra intregului sistem nervos.

Se foloseste in cazul abceselor dentare, a gingivitelor si este un remediu homeopatic foarte eficient si foarte folosit in albirea dintilor.
Learn more »

Rolul fructelor si al legumelor in organismul uman

Nu uitati sa rontaiti rosii, morcovi, struguri si castraveti. Rasfatati-va cu piersici, caise si pepene galben. Asezonati-va salatele cu cimbru, busuioc, patrunjel si rozmarin. Toate sunt bogate in antioxidanti.

Cinci pe zi este numarul de fructe si legume pe care noi ar trebui sa le consumam in alimentatia cotidiana. Astfel ajutam organismul sa faca fata fenomenelor de oxidare care accelereaza imbatranirea celulara si conduc la degradarea fibrelor de elastina si colagen. Insa, in repartitia vitaminelor si a oligoelementelor antioxidante care sunt eliberate in circulatia sanguina dupa digestie, pielea este ?servita? ultima, dupa inima, ficat etc. De aceea, este foarte important sa-i furnizam epidermei un aport suplimentar prin cosmetice. Despre ce vorbesc? Despre ultimele cercetari si realizari in domeniul cosmeticii, oamenii de stiinta muncind asiduu la conceptul de a-i oferi pielii noastre numai activi naturali din fructe si legume.
Pentru hidratare: spume de fructe
Bogate in vitaminele A si C, fructele contin, de asemenea, bio-flavonoide - molecule antioxidante care alaturi de vitamine asigura protectie pielii. Flavonoidele rosii sau antocienii dau culoarea albastra, rosie ori violet fructelor si florilor, cum ar fi murele, coacazele negre, afinele. Strugurii negri ofera polifenoli foarte diversificati, OPC in fructe si seminte, asociate cu alti aminoacizi din curpenul vitei. Toti acesti activi devin si mai importanti cand sunt completati de acizi grasi, care protejeaza de la distrugere celulele pielii. In acest fel, toti acesti activi pot patrunde si mai rapid, traversand barierele lipidice ale epidermei. Exemple:
cocktail de fructe rosii - ale caror zaharuri hidrateaza si tonifica in profunzime (Galenic);afinele - care protejeaza microcapilarele, iar asociate cu portocale regenereaza si dinamizeaza orice tip de piele, in special pe cea uscata si fragila (Lola Kelly Dermalogie si Weleda).
Inainte si dupa soare: creme de legumeCarotenoidele liposolubile, pe care le gasim si in membranele celulelor noastre, dau legumelor culoarea galbena, portocalie sau rosie. Vorbim aici de betacaroten - precursorul vitaminei A, licopeni - antioxidanti ce-i gasim in tomate, papaya, pepene verde si grapefruit, luteina - pe care o regasim in toate legumele verzi. Toate aceste substante active refac protectia antioxidanta, confera o mina buna, naturala, pielii. Pentru purificare, esentiale sunt ierburile aromatice. Din ele se extrag uleiuri esentiale antiseptice si cicatrizante, dar si antioxidanti - ceea ce le recomanda a fi folosite in multe formule cosmetice. Patrunjelul dreneaza si relanseaza circulatia, prevenind patarea pielii (Clarins), cimbrul are capacitatea de a stimula functia de hidratare si contine antioxidanti (Bio-Alpine Jeunesse), iar menta purifica si tonifica natural tenurile mixte si grase (Fermes de Marie).
Reguli pentru piele frumoasa
Mestecati bine pentru a asimila mai bine nutrimentii, altfel din putinul obtinut vor profita doar organele interne. Variati mesele de fructe si legume pentru a profita de binefacerile pe care fiecare in parte le ofera. Aveti grija de flora intestinala. Chiar daca fibrele fructelor si legumelor sunt indispensabile tranzitului, atunci cand aveti o digestie mai dificila - un produs probiotic va intari bariera intestinala, asigurand o buna asimilare a activilor. 
Learn more »

Acneea

Care sunt cauzele care produc acneea?

O sensibilitate exagerata a glandei sebacee la hormonii masculini, care sunt secretati ?n mod obisnuit de ovare si de glandele suprarenale. O igiena defectuoasa. O demachiere necorespunzatoare favorizeaza ?nchiderea porilor printr-un punct negru, care ?mpiedica scurgerea de sebum si provoaca o inflamare. Anumite pilule pot provoca la tinerele care ?si iau pentru prima oara masuri de contraceptie, un puseu de acnee.

Ce este acneea?

Acneea este o boala comuna, partial determinata genetic, observata mai ales in perioada pubertara, dar si la adult. Este o afectiune polimorfa in care coexista leziuni retentionale si inflamatorii adeseori pe fond de piele seboreica.

Inceputul activitatii sistemului endocrin este ?nsotit adesea de mici tulburari, dintre care cea mai cunoscuta este aparitia acneei. Ea este provocata de functionarea ?n exces a glandei sebacee, care se gaseste la radacina parului. Secretia prea abundent? de sebum de catre aceasta glanda, este responsabila de leziuni inflamatorii care se infecteaza. Acneea se prezinta deci, sub forma unor cosuri rosii care pot contine si puroi. Cosurile sunt localizate ?n special pe fata, dar pot aparea si pe umeri, pe spate sau pe torace. Acneea este o boala comuna, partial determinata genetic, observata mai ales in perioada pubertara, dar si la adult. Este o afectiune polimorfa in care coexista leziuni retentionale si inflamatorii adeseori pe fond de piele seboreica. Tratamentul acneei trebuie sa tina seama de tipul acneei: retentionala, inflamatorie sau mixta, de intensitatea si gravitatea sa, de eventualii factori declansatori sau de asocierea cu alte afectiuni. La debutul bolii leziunile retentionale sunt reduse, tabloul clinic poate fi nesemnificativ dar tratamentul este uneori dificil. Este indispensabil ca pacientul sa fie indrumat spre dermatolog, sa discutam cu pacientul, sa-i explicam evolutia bolii si sa eradicam ideile preconcepute. Dermatologul defineste potentialul gravitatii si stabileste in functie de acesta strategia terapeutica. Leziunile de acnee induc o crestere a reactivitati emotionale cu instabilitate, stress, si chiar dismorfofobie. Medicul dermatolog trebuie sa fie pregatit sa trateze boala dar si sa deceleze modificarile comportamentale pentru a lua asupra lui sustinerea psihologica a pacientului sau sa apeleze la ajutorul psihiatrului sau psihologului.


Sfaturi
 O curatare regulata a porilor descurajeaza aparitia cosurilor. Masarea fetei cu ajutorul unui amestec de boabe de grau cu lotiune tonica ajuta la impiedicarea formarii cosurilor;
 Nu indepartati cosurile prin strangerea lor. O extractie prin forta conduce la distrugerea tesutului pielii si, implicit, la aparitia unei infectii;
 Consulta un doctor care sa prescrie un medicament, o crema sau un gel de curatare eficient in prevenirea cosurilor;
Adauga in dieta zilnica multe fructe si legume;
Bea multa apa si sucuri naturale din fructe. Un pahar cu apa calduta in care se stoarce zeama unei lamai, ajuta la curatarea organismului de toxine si eliminarea acestora. 
Learn more »

10 motive pentru a merge pe role

Iata 10 motive pentru a merge pe role (pentru cei care inca nu s-au decis):



1. Inline skating-ul este distractiv
Ei bine... cum ar putea sa nu fie distractiv? Iti mai amintesti cind erai mic si ai primit prima ta pereche de patine cu rotile? Intreaga lume ti s-a deschis deodata. Chiar daca mama nu te lasa sa te plimbi pe strada tot te simteai regele cartierului. Acum poti simti asta din nou. Cu rolele in picioare gusta din nou libertatea de care poate ai uitat.

2. Poti sa alergi cit de repede vrei tu
Daca simti nevoia de viteza atunci rolele pot fi ceea ce cauti. Fa-ti rost de niste role race cu 5 roti si fara frine. Gaseste-ti o panta pe cinste si da-ti drumul! Nu uita sa-ti pui echipamentul de protectie.

3. Te exprimi liber
Unii oameni sunt nascuti sa fie dansatori. Altii sunt nascuti sa se dea pe role. Unii le fac pe amindoua. Dar felul cum te misti pe role este unic cum unica este amprenta unui deget. Deci de cite ori vrei sa te misti pe ritmuri de salsa, raggae, rock sau hip-hop rolele vor adauga originalitate in miscarea ta.

4. Poti sa zbori
Majoritatea oamenilor traiesc respectind gravitatia - se tin de bara cind urca scarile blocului, transpira abundent cind avionul cu care calatoresc intra intr-o zona turbulenta si in general evita situatiile care i-ar putea face sa-si piarda echilibrul. Altii rid de legile gravitatiei, urcindu-se pe cele mai subtiri si instabile lucruri sau aruncindu-se in aer cu miscari sofisticate, incercind apoi sa aterizeze cit mai artistic sau macar onorabil.

5. Lumea este patinoarul tau
Rolele au fost inventate ca o alternativa la sezonul rece de catre un jucator de hockey din Minnessota. Dar oamenii au vazut imediat in aceasta un mijloc de transport si de recreere. Mai rapide decat mersul pe jos, mai manevrabile decit bicicleta, rolele sunt mijlocul ideal de a te adapta unui loc nou ori de cite ori mergi in vacanta sau macar de a descoperii imprejurimile dintr-o perspectiva noua.

6. Nu polueaza
Imagineaza-ti un oras fara masini, doar cu roleri, pietoni si biciclisti. Ce liniste ar fi, ce aer curat! Mergind cu rolele in locul masinii este un mod de a dovedii ca iti pasa de mediul inconjurator.

7. Iti faci noi prieteni
Inline skatingul este o ocazie grozava de a-ti face noi prieteni si de a cunoaste lume noua. Skatingul rupe diferenta dintre generatii si uneste familiile mai bine si mai sanatos decit o face, de exemplu, televizorul. Cu peste 30 de milioane de skateri numai in USA si mai bine de 20 de milioane in intreaga lume ai toate sansele sa-ti gasesti perechea.

8. Un sport grozav pentru tineri si mai putin tineri
Daca poti merge pe jos perioade mari de timp fara sa te impiedici si sa cazi, atunci ai echilibrul de care ai nevoie pentru a deveni un roler. E la fel ca mersul pe bicicleta. Odata ce ai invatat nu vei mai uita niciodata. Deci nu esti niciodata prea batran pentru a invata. S-ar putea sa te surprinda si pe tine.

9. Este sanatos
Inline skatingul, spre deosebire de alergat, provoaca cu 50 la suta mai putine socuri ligamentelor, spune un studiu al Universitatii din Massachusetts.

10. Revigorare psihica si mentala
De cite ori nu vi s-a intamplat ca problemele sa vina una dupa alta iar stresul sa nu va mai lase nici macar sa dormiti? Intr-o lume violenta si din ce in ce mai degradata skating-ul poate aduce o speranta.
Learn more »

Cerebelul - creierul mic

Sistemul nervos receptioneaza, transmite si intergreaza informatiile din mediul extern, pe baza carora elaboreaza raspunsuri adecvate, motorii si secretorii.
Sistemul nervos , unitar ca structura si functie, este subimpartit in:
1). Sistemul nervos al vietii de realtie ( somatic )
2). Sistemul nervos al vietii vegetative
Sistemul nervos central ( SNC ) sau nevraxul, este alcatuit din: maduva spinarii, trunchiul cerebral, cerebel, diencefal si emisferele cerebrale.
In prezenta lucrare ne vom ocupa de cerebel
Cerebelul reprezinta 10 % din volumul encefalului, este situat inapoia protuberantei inelare ,acopera fata posterioara a bulbului rahidian si este acoperit in cea mai mare parte de emisferele cerebrale. Originea cerebelului impreuna cu cea a protuberantei se afla in metencefal. Are forma de inima , cu varful situat inainte si o greutate de 150 g , aproximativ. Este alcatuit din 2 lobi laterali , numiti emisferele cerebeloase si un lob median numit vermis. Din punct de vedere filogenetic si functional , cerebelul se imparte transversal in 3 lobi: lobul anterior situat pe suprafata superioara a cerebelului, lobul posterior si lobul floculonodular situat pe suprafata inferioara a cerebelului. Acesti lobi sunt delimitati de 2 santuri adanci de ordinul I - numite fisuri: fisura primara si fisura posterioara. Santuri mai putin adanci ,de ordinull II impart lobii in lobuli, iar santuri superficiale de ordinul III,impart lobulii in folii sau lame paralele.
Lobul floculonodular este din punct de vedere filogenetic formatiunea cea mai veche a cerebelului, reprezentand arhicerebelul. Urmeaza paleocerebelul,constituit din lobul anterior si dintr-o portiune a lobului posterior ( lobulii uvula, piramis si declive )
Restul cerebelului ,respectiv restul lobului posterior este cea mai noua formatiune reprezentand neocerebelul.
Cerebelul este alcatuit din substanta cenusie si alba. Substanta cenusie constituie la suprafata cerebelului ,scoarta cerebeloasa, iar in interiorul sau mai multi nuclei nervosi.
Scoarta cerebeloasa este formata de la suprafata catre profunzime din trei straturi: un strat molecular, stratul celulelor Purkinje si un strat granular.
Stratul molecular este constituit din neuroni mici numiti neuroni in cosulet datorita pozitiei ramurilor colaterale ale axonilor, care inconjoara neuronii Purkinje.
Stratul intermediar al scoartei cerebrale este alcatuit dintr-un singur rand de cellule Purkinje.
Stratul granular contine neuroni mici rotunzi, dendritele lor facand sinapsa cu axonii tractusurilor cailor nervoase aferente, iar axonii cu dendritele numeroase ale neuronilor sub forma de cosulet din stratul superficial, catre care se indreapta.
Prin fibrele nervoase aferente scoarta cerebrala este situata in derivatie pe toate caile importante sensitive si motorii.
Nucleii cerebelului sunt: vermis, nuclei fastigiali, iar in emisfere: nucleul globos si cel emboliform ( situati medial ) si nucleul dintat ( oliva cerebeloasa ) situat lateral.
Substanta alba a cerebelului este alcatuita din fibre nervoase intrinseci si din fibre extrinseci.
Fibrele intrinseci sunt numite si fibre comisurale, pentru ca leaga diferite parti ale cerebelului, constituind caile intracerebeloase. Ele sunt de 3 feluri: scurte, care leaga regiuni corticale ale aceluiasi lob, lungi, interemisferice ( trec prin pedunculii cerebrali mijlocii si prin protuberanta inelara ) si fibre corticonucleare, care leaga scoarta cerebeloasa de nuclei centrali. Aceste ultime fibre sunt reprezentate prin axonii neuronilor lui Purkinje.
Fibrele extrinseci sunt fibrele care intra in alcatuirea tractusurilor cailor nervoase ascendente si descendente. Se mai numesc fibre de proiectie si realizeaza conexiuni aferente si eferente intre cerebel si alte organe nervoase.



Fibrele de proiectie aferente ale tractusurilor cailor sensitive si motoare fac sinapsa cu dendritele neuronului stratului granular. Influxul nervos este condus in continuare la neuronii straului molecular, mai departe la neuronii lui Purkinje si prin axonii acestora la nuclei cerebelului. De la nuclei pleaca fibrele de proiectie eferente, care participa in continuare la alcatuirea tractusurilor cailor ascendente ( sensitive ) si descendente ( motorii ). Fibrele aferente fac in general sinapsa in scoarta cerebeloasa, iar cele aferente pleaca de la nuclei centrali ai crebelului.
Prin pedunculii cerebelosi inferiori, cerebelul este legat de nuclei medulari ai lui Clarke, prin intermediul tractusului ascendent spinocerebelos posterior ( fasciculul Flechsig ) de nuclei bulbari ai lui Goll si Burdach, prin intermediul tractusului ascendent bulbocerebelos, de nucleii olivari bulbari – prin tractusul ascendent olivocerebelos si prin cel descendent cerebeloolivar si de nucleii vestibulari bulbari , prin tractusul ascendent vestibulocerebelos si prin cel descendent cerebelovestibular.
Prin pedunculii cerebelosi mijlocii , cerebelul este legat de nuclei pontini,prin fibrele tractusului descendent pontocerebelos si prin fibre cerebelopontice.
Prin pedunculii cerebrali superiori ,cerebelul este legat de nuclei medulari ai lui Bechterev, prin intermediul tractusului ascendent spinocerebelos anterior ( fasciculul lui Gowers ) de talamus, prin tractusul dentotalamic ( situat in continuarea celui precedent ) - de nucleii rosii din pedunculii cerebrali, prin tractusul dentorubric. Exista si o cale cortico-cerebelo-dento-rubro-talamo-corticala, care leaga scoarta cerebrala si cerebeloasa in circuit.
Prin intermediul acestei cai este informat cerebelul asupra comenzilor scoartei cerebrale iar aceasta asupra modului de executare a comenzilor respective.
Cerebelul are deci legaturi directe prin pedunculii cerebelosi cu maduva spinarii, bulbul rahidian, protuberanta inelara, pedunculii cerebrali, nucleii optici diencefalici si cu scaorta cerebrala si nu are legatura directa cu receptorii si cu efectorii.
Realizand legaturile dintre cerebel si organelle nervoase amintite, pedunculii cerebelosi au numai o functie de conducere a influxului nervos.
Prin cerebel trec caile sensibilitatii inconstiente proprioceptive , prin paleocerebel si una dintre caile motilitatii involuntare extrapiramidale, prin neocerebel, iar arhicerebelul primeste fibre de la nuclei vestibulari ( tractusul vestibulocerebelos ).
Arhicerebelul prin situarea sa in derivatie pe calea vestibulara, inhiba tonusul muscular prin tractusul cerebelovestibular ( fastigiovestibular ) continuat de cel vestibulospinal. Astfel contribuie la coordonarea reflexelor de postura a capului si a celor de redresare, deci la mentinearea posturii capului si a echilibrului corporal .
Paleocerebelul, prin situarea sa pe calea sensibilitatii proprioceptive inconstiente, dozeaza stimuli care ajung la scoarta cerebrala si inhiba tonusul muscular prin tractusurile cerebelolobulare continuate cu tractusul olivospinal si cu cel vestibulospinal.
Paleocerebelul contribuie astfel la coordonarea reflexelor musculare inclusiv a refelxelor posturale si a celor de redresare, realizand astfel echilibrul corporal.
Neocerebelul prin situarea sa pe una din caile motilitaii involuntare extrapiramidale, intervine in coordonarea miscarilor prin intensificarea influxului motor, care coboara pe aceasta cale din aria premotoare si motoare a scoartei cerbrale la nucleii motori medulari.
Astfel asigura finetea, precizia miscarilor, inclusiv a miscarilor reflexelor posturale si de redresare, contribuind la pozitia de echilibru a corpului.
Functiile cerebelului:
1). Mentine la un nivel constant satrea de excitaie a scoartei cerebrale prin dozarea impulsurilor ascendente de catre paleocerebral si face astfel posibila stabilirea unui anumit raoprt inrtre scoarta si excitanti.
2). Coordoneaza reflexele musculare somatice si vegetative in sensul satbilirii unei proportionalitati a intensitatii contractiilor musculare fata de intensitatea excitatiilor si a unei concomitente sau a unei anumite succesiuni a reflexelor musculare.
Cerebelul realizeaza acaeasta coordonare in functie de excitatiile vestibulare, propriocepttive etc. care ii parvin, prin inhibarea tonusului muscular de catre arhicerebel si paleocerebel prin dozarea impulsurilor ascendente de catre paleocerebelsi prin intensifiacarea influxului nervos descendent motor de catre cerebel.
3). In mod secundar , asigura postura, echilibrul corporal si locomotia, prin coordonarea reflexelor somatice,acestea incluzand si refelexele posturale,cele de redresare si cele locomotorii.\
4). Coordoneaza miscarile voluntare in sensul preciziei finetii acestora, prinstabilirea momentului exact de itrare si iesire dibn contyractie a diferitilor muschi care concura la realizarea unor anumite miscari si prin stabilirea intensitatii contractiei in functie de stimuli ascendenti de la proprioceptorii musculari si de receptorii tactili din piele si in functie de stimuli descendenti.
5). Conduce influxul nervos ascendant si descendent prin tractusurile care il strabat.
Lezarea sau extirparea cerebelului duce la scaderea tonusul muscular, adica la atonie, sau astenie musculara si la lipsa de coordonare a miscarilor numita astazie
Spre deosebire de alte structuri ale sistemului nervos central, extirparea cerebelului practicata de Luciani, nu determina semen de deficite motorii, ci exclusive o perturbare a reglarii lor senzorio-motorii. 



Cerebelul sau creierul mic este o porţiune a sistemului nervos central. Se află în cutia craniană în partea inferioară, posterioară a acesteia. Este poziţionat în spatele trunchiului cerebral. Se compune din emisferele cerebeloase care se prezintă ca două părţi laterale dispuse de o parte şi de alta a unei porţiuni mediane care le leagă şi care se numeşte vermis. Cele două părţi laterale numite emisfere cerebeloase sunt alcătuite din doi lobi: lobul anterior (paleocerebel) şi lobul posterior (neocerebel). Vermisul este unit de asemenea cu o porţiune alungită numită lob floculonodular (arhicerebel). Din punctul de vedere al ordinei cronologice de apariţie în specia umană cea mai veche formaţiune este arhicerebelul, apoi urmează paleocerebelul şi neocerebelul. Cerebelul este legat de trunchiul cerebral prin pedunculi cerebeloşi, la trei nivele anatomice ale acestuia. Astfel pedunculii inferiori leagă bulbul de cerebel, pedunculii mijlocii leagă puntea de cerebel, iar pedunculii superiori fac legătura între mezencefal şi cerebel. Pedunculii cerebeloşi sunt compuşi din fibre aferente şi fibre eferente (de proiecţie). Aspectul exterior este definit de o suprafaţă tăiata de adâncituri paralele de mărimi diferite. Adânciturile mici creează lamele, adânciturile mijlocii delimitează lobuli iar cele mai mari separă lobi ai cerebelului. Şanţurile cele mai adânci sunt şanţul primar şi şanţul postero-lateral. Şanţul primar lasă în faţă lobul anterior al cerebelului. Între şanţul primar şi şanţul postero-lateral se situează lobul posterior.


sursa:ipedia.ro
Learn more »
Free Page Rank Tool