Cele 7 minuni ale lumii - Farul din Alexandria, a 7-a minune a lumii
Farul din Alexandria a fost construit in timpul domniei lui Ptolomeu al II-lea, 285-246 i.C., de arhitectul Sostrate. Conform legendei, Sostrate a supus actiunii valurilor marii diferite materiale, pentru a vedea care este cel mai rezistent. In urma experientelor, arhitectul a constatat ca numai sticla nu a fost atacata. Drept urmare, temelia monumentului a fost realizata dintr-un bloc imens de sticla. Dupa spusele anticilor, farul a avut o inaltime de 272 m. Arabii, care au cucerit Egiptul un mileniu mai tirziu, au relatat ca ruinele edificiului atingeau 116 m.
Farul din Alexandria si-a indeplinit menirea pana in secolul al XII-lea. Constructia s-a prabusit in anul 1302 cand a avut loc un seism. In pofida faptului ca nu a mai fost identificat locul unde odinioara se ridica monumentul, numele acestuia a supravietuit.
Farul din Alexandria a fost construit în secolul III. î.e.n. în Egipt pe insula Pharos. Prima oară a fost doar un simbol al portului, apoi a devenit indicator pentru marinari.
Farul avea o înălţime între 115 şi 135 de metri şi a fost pentru mult timp cea mai mare clădire făcută de om. Antipater din Sidon l-a numit între cele şapte minuni ale lumii.
Istoria farului
Ţărmul Alexandriei era prea periculos pentru navele care treceau pe acolo, aşa s-a născut ideea de a construi ceva care indică drumul corect către port.
În anul 290 î.e.n. regele Ptolemaios a început construcţia farului, care a fost terminată după moartea lui de către fiul lui, Ptolemaios Philadelphus.
Farul a fost construit după concepţia architectului Sostratus, (Σώστρατος Κνίδιος). Legenda spune că regele Ptolemaios i-ar fi interzis lui Sostratus să-şi puna numele pe construcţie, dar Sostratus a scris pe baza farului: "Eu Sostratus fiul lui Dexiphanes din Chinidai, ofer această operă Zeilor Navigatori şi oamenilor care călătoresc pe mări". În greacă:
ΣΟΣΤΡΑΤΟΣ ΔΕΞΙΦΑΝΟΥ ΚΝΙΔΙΟΣ ΘΕΟΙΣ ΣΩΤΕΡΣΙΝ ΥΠΕΡ ΤΩΝ ΠΛΩΙΖΟΜΕΝΩΝ
Descrierea farului
A fost construit din blocuri urişe de marmura alba şi avea trei niveluri separate. Baza farului avea o formă pătrată şi era înaltă de 55.9 m. În mijloc secţiunea farului era de o formă de octogonală, era gol pe dinăuntru şi avea o înălţime de 30 metri. Din interior ieseau flacari care nu se stingeau niciodata, luminand atat noaptea cat si ziua si facand vizibil drumul spre port. Partea de sus avea o formă de cerc şi era înaltă de 7 metri. Se spunea că flacara se vedea de la 50 km departare.
Deasupra farului era o statuie. Nu se ştie sigur dacă era statuia lui Poseidon sau a lui Zeus.
Dărâmarea farului
În 956 e.n. un cutremur a zguduit farul, dar nu a făcut mari stricăciuni. Apoi în 1303 şi 1323 două mari cutremure au distrus farul. În 1480 mamelucul Qaitbay a făcut o fortăreaţă pe locul farului folosind structurile şi pietrele rămase.
În 1994 aproape de oraşul Alexandria nişte scafandri au găsit în mare ruinele farului.
Informaţii preţioase despre far a scris călătorul arab Abou-Haggag Al-Andaloussi. După descrierea făcută de el putem să ne imagimăm înfăţişarea farului.
SURSA 02
A saptea minune a lumii antice nu strica aceasta serie foarte diversa. Este vorba despre un far sau mai exact despre primul far al omenirii. Iar acesta era atat de puternic, incat se zicea ca lumina lui se zarea pana la capatul lumii. Considerat mai simplu, el ramane exceptional: niciodata nu s-a construit un far mai inalt. Acest semn de navigatie era si un semn exterior de manifestare a bogatiei cetatii Alexandria, pe care Demetrios, in anul 305 i.Hr. vroia sa o cucereasca apeland la locuitorii Insulei Rodos. Dar in acea vreme, turnul de asediu nu era decat in stare de proiect. El a fost terminat in anul 279 i.Hr. Dorinta patimasa a lui Demetrios de a cuceri cetatea portuara de pe coasta africana nu era intamplatoare, pentru ca Alexandria era in acea epoca una dintre cele mai importante piete comerciale ale lumii. Cetatea avea un port interior, in care cerealele si legumele din valea fertila a Nilului erau transbordate, si un port la mare, deschis catre Grecia, Levant si Mediterana occidentala. In afara de lemnul din Liban, vinul din Grecia, condimentele si tamaia din Peninsula Arabica si metalele din Spania, nenumarati calatori treceau pe aici, veniti din cele patru colturi ale lumii: savanti, negustori, diplomati si studenti. Circulatia maritima era atat de intensa la Alexandria incat navele, contrar obiceiurilor din acea vreme, intrau in port ziua si noaptea si acest lucru era posibil datorita farului. Constructia a fost inceputa chiar din ordinul fondatorului acestui oras, Alexandru cel Mare. Totusi, el a murit in anul 323 i.Hr., la varsta de 33 de ani, in Babilon. Prima piatra a turnului a fost pusa abia dupa 23 de ani. Fundatiile aveau dimensiunile de 30 de metri pe 30. In centru, constructorii au inaltat mai intai o portiune dreapta, patrata, inalta de 71 de metri, care se ingusta usor spre varf. Deasupra acesteia, continua o portiune octogonala, inalta de 34 de metri, pe care era aprins felinarul cel mare. Farul se termina printr-o colonada cu cinci piloni fusiformi, ce sustineau un acoperis conic si deasupra acestuia, o statuie a lui Zeus. In exterior, intregul turn era imbracat in marmura alba. In interior s-a amenajat un put central, cu un ascensor pentru materiale, pentru a se putea duce cu usurinta pana in varful farului combustibilul pentru lampi, rasina si ulei. Un reflector concentra lumina catre largul marii. S-a consemnat ca aceasta constructie a necesitat 800 de talanti, ceea ce echivaleaza cu 20.800 de kilograme de argint. Realizarea tehnica trebuia sa fi fost foarte solida, fiindca “Pharos” – numit astfel dupa numele locului unde a fost construit – a supravietuit aproape o mie de ani. De-abia in anul 796 d.Hr., farul a fost daramat de un cutremur de pamant. Incercarile de reconstructie au esuat si, prin urmare, a suferit soarta multora dintre minunile lumii antice: a devenit cariera de piatra. Nu au mai ramas decat fundatiile, pe care sultanul mameluk Kait Bey a poruncit sa fie construita o fortareata, care astazi ii poarta numele. Insa numele farului a supravietuit, deoarece limbile romanice au preluat aceasta denumire pentru a desemna toate farurile din lume: romanii antici spuneau “farus”, italienii si spaniolii “faro”, portughezii “farol” si francezii “phare”.
sursa:ipedia.ro
A saptea minune a lumii antice nu strica aceasta serie foarte diversa. Este vorba despre un far sau mai exact despre primul far al omenirii. Iar acesta era atat de puternic, incat se zicea ca lumina lui se zarea pana la capatul lumii. Considerat mai simplu, el ramane exceptional: niciodata nu s-a construit un far mai inalt. Acest semn de navigatie era si un semn exterior de manifestare a bogatiei cetatii Alexandria, pe care Demetrios, in anul 305 i.Hr. vroia sa o cucereasca apeland la locuitorii Insulei Rodos. Dar in acea vreme, turnul de asediu nu era decat in stare de proiect. El a fost terminat in anul 279 i.Hr. Dorinta patimasa a lui Demetrios de a cuceri cetatea portuara de pe coasta africana nu era intamplatoare, pentru ca Alexandria era in acea epoca una dintre cele mai importante piete comerciale ale lumii. Cetatea avea un port interior, in care cerealele si legumele din valea fertila a Nilului erau transbordate, si un port la mare, deschis catre Grecia, Levant si Mediterana occidentala. In afara de lemnul din Liban, vinul din Grecia, condimentele si tamaia din Peninsula Arabica si metalele din Spania, nenumarati calatori treceau pe aici, veniti din cele patru colturi ale lumii: savanti, negustori, diplomati si studenti. Circulatia maritima era atat de intensa la Alexandria incat navele, contrar obiceiurilor din acea vreme, intrau in port ziua si noaptea si acest lucru era posibil datorita farului. Constructia a fost inceputa chiar din ordinul fondatorului acestui oras, Alexandru cel Mare. Totusi, el a murit in anul 323 i.Hr., la varsta de 33 de ani, in Babilon. Prima piatra a turnului a fost pusa abia dupa 23 de ani. Fundatiile aveau dimensiunile de 30 de metri pe 30. In centru, constructorii au inaltat mai intai o portiune dreapta, patrata, inalta de 71 de metri, care se ingusta usor spre varf. Deasupra acesteia, continua o portiune octogonala, inalta de 34 de metri, pe care era aprins felinarul cel mare. Farul se termina printr-o colonada cu cinci piloni fusiformi, ce sustineau un acoperis conic si deasupra acestuia, o statuie a lui Zeus. In exterior, intregul turn era imbracat in marmura alba. In interior s-a amenajat un put central, cu un ascensor pentru materiale, pentru a se putea duce cu usurinta pana in varful farului combustibilul pentru lampi, rasina si ulei. Un reflector concentra lumina catre largul marii. S-a consemnat ca aceasta constructie a necesitat 800 de talanti, ceea ce echivaleaza cu 20.800 de kilograme de argint. Realizarea tehnica trebuia sa fi fost foarte solida, fiindca “Pharos” – numit astfel dupa numele locului unde a fost construit – a supravietuit aproape o mie de ani. De-abia in anul 796 d.Hr., farul a fost daramat de un cutremur de pamant. Incercarile de reconstructie au esuat si, prin urmare, a suferit soarta multora dintre minunile lumii antice: a devenit cariera de piatra. Nu au mai ramas decat fundatiile, pe care sultanul mameluk Kait Bey a poruncit sa fie construita o fortareata, care astazi ii poarta numele. Insa numele farului a supravietuit, deoarece limbile romanice au preluat aceasta denumire pentru a desemna toate farurile din lume: romanii antici spuneau “farus”, italienii si spaniolii “faro”, portughezii “farol” si francezii “phare”.
sursa:ipedia.ro
0 comments: