Titanic
La inceputul secolului trecut, White Star Line este una dintre cele mai importante companii maritime ale lumii. Intreprindere britanica intemeiata de Thomas Ismay, ea le apartine deja, in momentul in care incepe povestea noastra, americanilor. Asta pentru ca Joseph Bruce Ismay, fiul cel mare al fondatorului, care a preluat fraiele afacerii la moartea tatalui sau (1899), s-a hotarat s-o vanda companiei International Mercantile Maritime, un trust american detinut in principal de catre omul de afaceri J. Pierpoint Morgan. Bizuindu-se pe acest nou sprijin financiar, Bruce Ismay, ramas in continuare director al WSL, spera sa poata face fata concurentei acerbe si sa castige batalia pentru Atlantic. Altfel spus, sa-si conserve un loc de prim rang in randul companiilor care asigura transportul peste ocean. In 1907, sub pavilionul companiei se afla cateva vase de mare tonaj, intre care Majestic, Teutonic, Oceanic, Cedric, Arabic, Baltic, Adriatic. Nume cu rezonanta solemna date unor vase care, cu o marja de cateva ore in plus sau in minus, acopera, incepand cu 1896, ruta Atlanticului de Nord in 7 zile. In acest an 1907, deci, cu ocazia unui dineu in compania lordului James Pirrie, patron al Harland & Wolff (cel mai mare santier naval din lume, cu sediul langa Belfast, Irlanda de Nord, si numarand circa 14.000 de angajati), Bruce proiecteaza sa construiasca si sa lanseze la apa, intre 1911 si 1914, trei superpacheboturi: Olimpic, Titanic si Gigantic. Planurile celor trei uriase nave de pasageri vor fi desenate de catre o echipa de ingineri condusa de Thomas Andrews. Un santier titanic Numele vaselor sunt, cum se poate vedea, sugerate de mitologia greaca. Daca e sa ne luam insa dupa soarta primelor doua, par a fi inspirate, pe de-o parte, de o tragica ironie (Titanicul ii are drept eponimi pe titani; aparent invincibili, acestia au fost nimiciti atunci cand s-au razvratit impotriva lui Zeus si au ramas in aria mitologiei ca niste fiinte cu o manifesta vocatie a dezastrului), iar de cealalta parte de o ursitoare fara har (Olimpic, nume cu vibratii divin-triumfale, avea sa fie pecetea onomastica a unui vapor care, dupa doar un an de functionare, va ramane beteag, dupa o stupida coliziune cu crucisatorul Hawke). Pe 31 martie 1909, incepe constructia Titanicului. Doi ani mai tarziu, la 31 mai 1911, coca vasului e terminata, urmand sa fie lansata la apa. Ca sa alunece mai usor, uriasa alcatuire de metal este unsa cu 20 de tone de sapun si de seu. O trag cinci utilaje de remorcare, care o pun in pozitie de stationare langa chei. Cu toate acestea, nava este departe de a fi gata. Pentru instalarea echipamentelor interioare mai sunt necesare cateva luni bune de munca. In ciuda angajamentelor optimiste ale conducerii companiei, constructia transatlanticului este definitv incheiata de-abia pe 31 martie 1912. Primele probe se desfasoara la inceputul lui aprilie, apoi vaporul porneste spre Southampton, in vederea calatoriei sale inaugurale. Vasul insubmersibil – Pompele va vor oferi un ragaz, dar, oricum, nu este decat o chestiune de minute. Incepand din acest moment, orice am face, Titanicul se va scufunda. – Bine, dar vaporul asta e insubmersibil. – E facut din metal, domnule. Va asigur ca se va scufunda. E o certitudine matematica. Dialog purtat intre inginerul Thomas Andrews si Bruce Ismay, in filmul Titanic, al lui James Cameron Cu o coca dubla din placi de otel asamblate prin nituri si avand 16 compartimente separate prin 15 pereti perfect izolati, Titanicul oferea o siguranta maxima din punctul de vedere al exigentelor vremii. Daca vreunul dintre compartimente era avariat, peretii despartitori puteau fi coborati printr-o comanda actionata electric de la nivelul puntii. In cazul patrunderii unei cantitati masive de apa, peretii de etanseizare puteau fi inchisi manual sau automat, prin intermediul flotoarelor de siguranta. Transatlanticul era dotat si cu un sistem de opt pompe ce ofereau o capacitate de evacuare de 400 de tone de apa pe ora. Doua compartimente puteau fi inundate fara ca vasul sa se afle in pericol, pentru ca restul asigurau plutirea. In plus, Titanicul era dotat cu un sistem de navigare realizat la cele mai avansate standarde tehnologice ale timpului, iar dimensiunile sale colosale il puneau la adapost de ravagiile furtunilor marine. In punctele nevralgice, erau amplasate detectoare de fum, astfel incat soneria de alarma asigura o interventie rapida a angajatilor in caz de incendiu. Iar culmea perfectiunii in materie de sisteme de siguranta o reprezenta un aparat de detectie acustica a obstacolelor din apa. Nu e de mirare ca, in 1912, Titanicul era considerat o capodopera a arhitecturii navale. Masinarii avangardiste Spre deosebire de alte pacheboturi, vasul dispunea de doua motoare clasice cu aburi de 15.000 de cai-putere si de o turbina de joasa presiune de 16.000 de CP. Puterea totala ce putea fi transmisa elicelor era, prin urmare, de 46.000 CP. Aburii erau produsi in 29 de cazane. Energia electrica necesara iluminatului (pe vas existau 10.000 de becuri) si functionarii diferitelor aparate (pentru gatit, incalzire, racire si aerisire) era asigurata de patru dinamuri cu o putere de 400 KW. Sistemul de telefonie de care dispunea Titanicul era, de asemenea, extrem de avansat. Este vorba despre o instalatie dubla, compusa dintr-un sistem central rezervat navigatiei si un sistem intern. Cel dintai lega pasarela, comandamentul, puntea din fata, sala motoarelor si compartimentul din spate. Cel de-al doilea, cu o capacitate de 50 de linii, ingaduia clientilor ce ocupau cabinele de lux sa comunice cu diferite servicii (bar, restaurant etc.). In plus, exista si o instalatie TFF (telefon fara fir) de tip Marconi, de mare putere, care permitea emiterea si primirea de mesaje telegrafice.
Lung de 269 de metri, cu o greutate de 46.328 de tone, dotat cu elemente tehnologice de ultima ora, cu un stil arhitectural modern si un design interior de mare rafinament, colosul avea 8 punti principale (puntea de plaja, puntea pentru plimbari, puntea de tip sera, puntea superioara, puntea-salon, puntea principala, puntea centrala si puntea inferioara), pline de ornamente impunatoare, in care se amestecau toate stilurile europene. Pe 10 aprilie 1912, data la care a plecat de la Southampton spre Cherbourg si apoi spre Queenstown, Titanicul era cel mai mare si mai luxos vapor din lume.
SURSA 02
Clase de confort si clase sociale
La bordul Titanicului se aflau 2.227 de persoane, inclusiv echipajul. Extractia sociala a pasagerilor reprezenta foarte bine, intr-un tablou sintetic, repartitia averilor in Anglia acelei epoci. Biletele de la clasa I costau 4.000 USD, ceea ce la echivalentul de azi ar insemna 50.000 USD. La clasa a treia, preturile se ridicau la 50 USD, adica 625 USD actuali.
In cercul privilegiatilor se aflau 325 de persoane, printre care domnul si doamna Straus, proprietari ai celebrelor magazine Macy’s din New York, Benjamin Guggenheim, Arthur Ryerson, regele otelului, domnul si doamna Astor, a caror avere era evaluata la circa 100 de milioane de dolari. Pe puntile de lux putea fi intalnit John B. Thayer, magnat al cailor ferate, dar si Sir Cosmo Gordon impreuna cu sotia. Printre oaspetii de vaza se mai numara Lady Duff Gordon sau Charlotte Cordeza, care va pretinde mai tarziu despagubiri de 177.352 de dolari in contul valizelor sale scufundate. Edith Russel, o alta pasagera foarte bogata, avea o a doua cabina, destinata exclusiv depozitarii hainelor sale. Legenda spune ca, inainte sa urce intr-o barca de salvare, doamna Russel a trimis un tanar valet (cabinier) sa-i recupereze, cu pretul vietii, un purcelus de ipsos care functiona ca o cutie muzicala cu cheita. Daca la clasa a doua nu existau decat 205 pasageri, in schimb la clasa a treia urcasera nu mai putin de 706. In aceasta din urma sectiune, barbatii erau grupati in partea din fata a vasului si stateau cate 6 sau 8 in camera. Femeile dormeau, intr-o infioratoare promiscuitate, in partea din spate. Foarte multi pasageri erau imigranti rusi, suedezi, norvegieni, greci, italieni, francezi, germani, sirieni. Printre ei se afla si un japonez. Dupa naufragiu, s-a prapadit un singur copil care calatorea la clasa I, in vreme ce din randul celor adapostiti la clasa a III-a si-au pierdut viata 49.
La clasa I, cabinele ocupau partea centrala a vaporului, la nivelul celor trei punti superioare, acolo unde tangajul era mai putin intens; fiecare cabina era unica, avea vedere directa la ocean si dispunea de decoratiuni somptuoase; unele aveau chiar si o portiune de promenada proprie si beneficiau de un personal cu inalta calificare ce le era in intregime alocat, atunci cand pasagerii bogati nu isi aduceau cu ei propriile menajere sau valeti. Baile, toaletele, salonul si sala de mese, la fel de opulente ca in marile hoteluri ale lumii, erau inaccesibile celor de la clasele inferioare. Desi se situau la mare distanta de ale clasei I, instalatiile si oportunitatile de la clasa a III-a erau net superioare celor similare de pe pacheboturile aflate atunci in functiune (care inghesuiau pana la 50 de pasageri intr-un dormitor).
Strigatele de dinainte de marea tacere
Pe 14 aprilie, la doar doua zile dupa pornire si la cinci ani dupa dejunul in decursul caruia se nascuse visul White Star Line, temperatura scade dramatic. Vaporul se afla in preajma Terra Novei si spinteca apele Atlanticului cu o viteza de 700 de metri pe minut. Aflati la postul de veghe, in cabina de pe catargul principal, marinarii Fleet si Lee se apleaca inainte cu ochii iesiti din orbite: la o distanta de 600 de metri de coca se afla un aisberg. Fleet se intoarce si suna de trei ori clopotul de alarma, apoi il cheama la telefon pe ofiterul Murdoch si racneste: „Aisberg in fata!“ Inainte sa inchida, comanda: „Timona la babord!“ Timonierul invarte complet roata carmei. In acelasi moment, Murdoch transmite in sala masinilor: „Opriti motoarele!“, dupa care ordona inchiderea peretilor de etanseizare. Dupa cateva minute de asteptare, Titanicul incepe sa se deplaseze spre babord, dar, din pacate, o face prea incet. Impactul este inevitabil.
Marea izbitura.
Titanicul a lovit un aisberg care a sfasiat coca pe o lungime de circa 90 de metri, distrugand peretii a sase compartimente. Apa a navalit inauntru, iar pe puntea din fata carmei zboara aschii de gheata. Capitanul Edward Smith, un batran lup de mare in varsta de 62 de ani, cel mai bine platit comandant de vas din lume la acel moment, afla de la Murdoch ce s-a intamplat si zareste pe indicatorul de pozitie o inclinare de 5 grade spre tribord.
Ii comanda pe data ofiterului Bloxhall sa inspecteze zona lovita si sa-i raporteze dimensiunile avariei. In acelasi timp, dispune lansarea primelor CQD-uri (Close Quarters Defense, in cod Morse de alarma), pe care, intre orele 00.15 si 02.17 le receptioneaza mai multe vase din zona (Mount Temple, aflat la 95 de km de locul nafragiului, Frankfurt, 285 de km, Bismark, la 130 de km si, intr-un tarziu, Carpathia). La ora 00.25 este lansat de pe Titanic, prin intermediul radiotransmitatorului Jack Phillips, primul SOS din istoria marinei. Dupa ce capitanul ordona parasirea vasului, Andrews, creatorul Titanicului, ii aminteste ca pentru aceasta operatiune nu au suficiente barci de salvare la dispozitie. Aici, poate, s-au legat toate itele negre ale tragediei. Din ratiuni estetice, spune o informatie recenta, factorii de decizie au hotarat ca, din cele 32 de barci prevazute initial, sa nu fie luate la bord decat 20. Sau, in termenii reci ai discutiei dintre inginer si capitan: „Nu avem loc decat pentru 1.178 de persoane din cele 2.227. Aproape jumatate dintre pasagerii acestei nave sunt condamnati la moarte!“
SURSA 03
RMS Titanic (Royal Mail Steamer-Vas postal regal) a fost un mare pachebot care s-a ciocnit cu un aisberg şi s-a scufundat în 1912. Al doilea din trio-ul de „super-nave” (alături de RMS Olympic şi HMHS Britannic) concepute pentru a oferi fiecare câte o cursă săptămânală şi pentru a domina afacerea transatlantică dintre Southampton şi New York în interesul companiei White Star Line. Construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast, Titanic a fost cel mai mare vas din lume până la momentul scufundării sale. În timpul călătoriei inaugurale (Southampton, Anglia, apoi Cherbourg, Franţa, Queenstown, Irlanda cu destinaţia New York), s-a ciocnit cu un aisberg la 11:40 PM, în ziua de duminică, 14 aprilie 1912. Vasul s-a scufundat în două ore şi jumătate, după ce s-a rupt în două la ora 2:20 AM (15 aprilie 1912).
Şantierele Harland and Wolff
Titanic a fost construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast şi a fost conceput pentru a putea concura cu navele companiei rivale (Cunard), Lusitania şi Mauretania, cunoscute ca fiind cele mai rapide de pe Oceanul Atlantic. Titanic, împreună cu Olympic şi Britannic (denumită iniţial Gigantic) trebuiau să fie cele mai mari şi luxoase nave construite vreodată. Titanic a fost proiectat de directorul şantierului naval, Lord Pirrie, şeful departamentului de proiecte al şantierului, Thomas Andrews, şi managerul general, Alexander Carlisle. Construcţia Titanicului a început la data de 31 martie 1909. Nava a fost lansată doi ani şi două luni mai târziu, pe data de 31 mai 1911. Echiparea navei a fost terminată pe data de 31 martie a anului următor.
Titanic avea 269,1 de metri lungime şi 28 de metri lăţime. Tonajul vasului era de 46.328 de tone şi o înălţime de la nivelul de plutire până la puntea principală de 18 metri. Putea atinge o viteză maximă de 41 de km/h. Doar trei din cele patru coşuri ale sale de 19 metri înălţime erau funcţionale, al patrulea fiind folosit pentru ventilaţie. Titanicul putea să transporte un total maxim de 3547 de pasageri plus echipaj.
Titanicul era considerat apogeul siguranţei pe o navă în caz de accident. A fost numit practic „de nescufundat” de către proiectanţi. Nava era împărţită în şaisprezece compartimente impermeabile despărţite prin uşi etanşe. Era proiectat să stea la suprafaţă cu patru astfel de încăperi inundate. Dacă se umpleau cu apă mai multe de patru compartimente, vasul se scufunda.In anul 1912 in data de 14 aprilie ora 11:40 motoarele renumitului vas pornesc spre New York fară a fi ajutat de remorchere.
Lux neegalat
La vremea lui, Titanicul era de neegalat în lux. Oferea o piscină, sală de gimnastică şi sport, băi turceşti, o bibliotecă şi un teren de "squash". Camerele de zi de la clasa întâi erau placate cu lemn scump, mobilă şi alte decoraţiuni elegante. În plus, cafeneaua pariziană oferea o bucătărie foarte agreabilă pentru pasagerii clasei întâi. Condiţiile de la clasele a II-a şi a III-a erau mai bune decât pe alte nave ale vremii. Titanicul avea patru ascensoare pentru pasagerii de la clasa întâi.
Comparaţia cu Olympic-ul
Titanicul era aproape identic cu nava-soră Olympic, dar existau îmbunătăţiri aduse de Bruce Ismay, patronul companiei White Star Line, după observaţiile făcute pe primul vas. Titanicul avea o luxoasa cafenea pariziana pe care Olympic nu a avut-o până în 1912. Altă diferenţă faţă de Olympic era iluminarea mai bogată pe punte. Acestea făceau ca Titanicul să fie cu 1004 tone mai greu.
Altele
In 10/04/1912, transatlanticul Titanic a plecat de la Southampton, Anglia, spre New York, in voiajul sau de inaugurare. Dupa ce a mai primit persoane la bord din Cherbour, Anglia şi Queenstown, Irlanda, Titanic inainta in Atlantic cu 2200 de persoane. Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 de norduri, sau 42 de Km/h. Apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg, a marit-o la 46 Km/h. Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km ca sa se intoarca la 91 grade. Pe data de 14/04/1912, Titanic a lovit un iceberg pe partea dreapta, provocand o taietura in nava de 90 din cei 300 m ai navei. Astfel, la 2 ore si 40 min., pe 15 Aprilie 1912, s-a scufundat in 2 parti. In cele 20 de barci de salvare au intrat 700 de oameni. Restul de 1517 au murit in apa inghetata a Atlanticului. Vaporul genera 26.000 de cai putere. Iata reactia presei New Yorkeze, care nu cunostea exact detaliile scufundarii: Fuzelajul vaporului nu a fost facut sa suporte presiunea de 25.00 tone aplicata de spatele ridicat al navei, de aceea s-a rupt in 2. Apoi, dupa 73 de ani, Robert Ballard, cu ajutorul navei ruseşti Keldish, a descoperit epava Titanicului. S-a prezentat o viziune îndrazneaţa pentru anul 2020, cand se va intentiona reconstruirea Titanicului (varianta moderna). Aceasta varianta contine motor electric, sisteme radar, un spargator de valuri frontal si alte lucruri. Designul va fi 95% acelaşi.
Sursa:ipedia.ro
0 comments: