Bufnita - Cea mai mare pasare rapitoare de noapte

  Bufnita este cea mai mare pasare rapitoare de noapte, ajungand la inaltimea cuprinsa intre 15 si 61 cm. Traieste singura, in cuiburi construite in crengile sau scorburile copacilor si pe pamant, in regiuni stancoase. Datorita capacitatii de adaptare atat la clima calda cat si la cea rece, bufnita poate fi intalnita pe intreg globul pamantesc, exceptie facand Antarctica.
   Corpul bufnitei este rotund, acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarca 2 ochi rotunzi galbeni-portocalii ce ocupa jumatate din marimea capului.
   Desi culorile variaza in functie de specie, culoarea cea mai des intalnita este maro inchis si deschis, in partea anterioara fiind vizibile dungi in nuante de alb combinat cu negru sau galben. Are aripile lungi, iar coada si picioarele sunt scurte. Ghearele puternice ii sunt necesare pentru a se agata bine pe crengile copacilor si pentru a vana.
Se hraneste cu soareci de camp sau de casa, crabi, broaste, lilieci mici, insecte sau chiar iepuri. Desi aceasta pasare si-a atras un renume negativ din cauza sunetului lugubru, asemanator cu un vaiet, ea este foarte folositoare, vanand intr-un an aproximativ 10 000 de soareci care, inmultindu-se, ar consuma cantitati uriase de hrana si ar duce la raspandirea multor boli.
   Nu are multi dusmani, pentru ca iese noaptea si este bine camuflata de culorile penelor. Avand vederea foarte slaba (bufnita vede aproape numai in alb si negru), in timpul vanatului se bazeaza mult pe auzul foarte fin si pe capacitatea de a zbura fara prea mult zgomot (este ajutata de penele lungi si umflate, printre care patrunde mult aer), astfel incat victimele sunt luate prin surprindere de multe ori.

   SURSA 02
 
   De la caderea serii si pana la ivirea zorilor, aceasta strabate campurile in cautarea prazii. Inzestrata cu ochii care sfideaza intunericul si cu urechi care pot auzi chitaitul soarecilor de camp de la mari distante bufnitele cu urechile lungi isi au rostul lor, sprijinind efortul omului in cultivarea pamantului.
Pasarea este o remarcabila pradatoare. Are putini dusmani cunoscuti; intalnirea ei cu omul este insa ceva neobisjnuit, datorita in principal camuflajului si obiceiurilor sale nocturne.
   Poate fi gasita in padurile ce inconjoara campurile cu semanaturi, in special in America de Nord, Eurasia si in unele parti ale Africii; asemenea, poate fi si auzita, pentru ca repertoriul ei cuprinde sunete de tipul unor fluieraturi, mici tipete, (hup, hup), si chiar un fel de sunete asemanatoare cu mieunatul unei pisici.
   Depune intre 3-8 oua anual-usor mai mici decat cele de gaina in cuiburile abandonate ale altor pasari. Puii sunt hraniti de ambii parinti, astfel ca in 3 saptamani isi dubleaza talia. Curand dupa acest intervai, puii incep a se catara pa ramurile apropiate de cuib si pot sta in echilibru o manevra premergatoare zborului-sau adeseori, se pot alinia unul in spatele altuia pe cate o ramura in asteptarea parintilor.
   La 5 saptamani, incap deja sa vaneze soareci de camp, pe care-i aduc in cuib, devorandu-i in intregime. La 8 saptamani, au penajul format care oricare pasare adulta. Un exemplar adult ajunge cam la 30 cm inaltime, avand o deschidere a aripilor cam de trei ori pe atat, dar la o greutate nu mai mare de 200-250 grame. Greutatea mica si amplitudinea deschiderii aripilor sale, alcatuite din pene foarte fine si moi, ii permit un zbor fara zgomot, ceea ce face foarte eficienta vanarea prazii-pasarea folosindu-se din plin de atuurile cu care a inzestrat-o natura - loviturile ei fiind date cu o mare acuratete in precizie. Nu detine o arie teritoriala anume in care sa vaneze, astfel ca strabate campuri aflate chiar la mari distante.
   Datorita obiceiurilor si hranei sale specifice - soarecii de camp, pagubitori pentru agricultura - ea este de un real folos omului, care i-a apreciat intotdeauna serviciile din plin. 

   SURSA 03
 
   Bufniţă sau buhă este un nume dat mai multor specii de păsări din Familia Strigidae (Strigide), Ordinul Strigiformes.
   Cea mai cunoscută în România este Bufniţa, Bufniţa mare sau Buha, numită ştiinţific Bubo bubo.
Imaginea unei bufniţe din Alaska, aşa numita în engleză Horned Owl. Fotografia aparţine lui Pieter van der Meulen şi poate fi publicată datorită generozităţii lui referitoare la drepturile sale de autor.
Bufniţa are dimensiuni relativ mari, ajungând la peste 61 cm si 170 cm anvergura aripilor. Este o pasăre impresionantă, care a dat naştere la numeroase povestiri şi legende. Vânează numai noaptea, zburând fără zgomot, la distanţe de până la 15 km de cuib, acoperind prin urmare cca. 700 km pătraţi. Cu toate acestea, densitatea acestor păsări poate fi mult mai mare, dacă există hrană suficientă. Ca şi populaţiile de vulpi şi pisici sălbatice şi populaţia de bufniţe depinde direct de populaţiile de rozătoare (şoareci, şobolani, iepuri, bizami etc). La nevoie se hrăneşte şi cu insecte. Răspândită în Eurasia şi nordul Africii, buha se găseşte la noi mai ales în Lunca Dunării şi zonele de câmpie, mai bogate în rozătoare.
   Superstiţiile occidentale au atribuit bufniţei şi celorlalţi reprezentanţi ai ordinului Strigifomes tot felul de puteri sumbre, determinând vânarea sălbatică a acestora. Aduse de populaţiile de colonişti apuseni şi la români, unele din aceste superstiţii au prins pe alocuri, ca de pildă ce după care buha ar vesti, prin cântecul ei, moartea cuiva. În vechime, folclorul românesc atribuia bufniţei rolul de mesager sau vestitor al pădurii. Deşi culorile variază în funcţie de specie, culoarea cea mai des întâlnită este maro închis şi deschis, în partea anterioară fiind vizibile dungi în nuanţe de alb combinat cu negru sau galben. Are aripile lungi, iar coada şi picioarele sunt scurte. Ghearele puternice îi sunt necesare pentru a se agăţa bine pe crengile copacilor şi pentru a vâna.
   Se hrăneşte cu şoareci, crabi, broaşte, lilieci mici, insecte sau chiar iepuri. Deşi această pasăre şi-a atras un renume negativ din cauza sunetului lugubru, asemănător cu un vaiet, ea este foarte folositoare, vânând într-un an aproximativ 10 000 de şoareci care, înmulţindu-se, ar consuma cantităţi uriaşe de hrană şi ar duce la răspândirea multor boli.
   Nu are mulţi duşmani, pentru că iese noaptea şi este bine camuflată de culorile penelor. Având vederea foarte slabă (bufniţa vede aproape numai în alb şi negru), în timpul vânatului se bazează mult pe auzul foarte fin şi pe capacitatea de a zbura fără prea mult zgomot (este ajutată de penele lungi şi umflate, printre care pătrunde mult aer), astfel încât victimele sunt luate prin surprindere de multe ori.
Bufniţa este cea mai mare pasăre răpitoare de noapte, ajungând la înălţimea cuprinsă între 15 şi 61 cm. Trăieşte singură în cuiburi construite în crengile sau scorburile copacilor şi pe pământ, în regiuni stâncoase. Datorită capacităţii de adaptare atât la clima caldă cât şi la cea rece, bufniţa poate fi întâlnită pe întreg globul pământesc, excepţie făcând Antarctica.
   Corpul bufniţei este rotund, acoperit de un penaj bogat, cu un cap mare la care se remarcă 2 ochi rotunzi galbeni-portocalii ce ocupă jumătate din mărimea capului. 

sursa:ipedia.ro