Civilizatia Incasa

  Imperiul Inca, vast imperiu in Muntii Anzi din America de Sud, a fost creat de catre incasi, un popor bastinas american, in secolul al XV-lea si cucerit de catre spanioli in secolul al XVI-lea. Incasii au construit o bogata si complexa civilizatie care a stapanit peste noua milioane de oameni. Sistemul incas de guvernare era unul dintre cele mai complexe organizatii politice dintre toate popoarele americii.
   Cu toate ca incasii s-au lipsit de un limbaj scris si de faptul ca nu cunosteau roata si bronzul, ei au realizat inovatii de inginerie fara seaman in alte parti ale Americii, intrecandu-le pana si pe cele europene. Au construit structuri de piatra imense, au construit drumuri si poduri suspendate pentru a putea traversa vaile inguste si abrupte ale muntilor Anzi. Incasii au cucerit un mare numar de oameni din vecinatati. In timpul in care imperiul a ajus la apogeul dezvoltarii sale, avea o suprafata mai mare de 906.000 km patrati. Acest teritoriu a fost centralizat pe culmile Anzilor, insa s-a extins pana spre Pacific si bazinul Amazonului. Centrul politic al imperiului era situat in Peru de astazi si cuprindea parti din: Ecuadorul de azi, Bolivia, nordul statului Chile de astazi, si nord-vestul Argentinei. Teritorul includea platouri inalte cu iarba, jungle, deserturi si vai fertile pe marginea raurilor.

   Originea incasilor
   Oamenii, cunoscuti mai tarziu ca incasi, erau organizati la inceput intr-un mic grup razboinic care vorbea limba "Quechuana" si traiau langa lacul Titicaca in sud-estul Perului, in secolul XII-XIII. Conform legendei incase, primul imparat incas, Manco Capac, impreuna cu trei frati si patru surori au iesit din pamant, din pesteri. In jurul anului 1200, Manco Capac conducea zece ayllus, sau clanuri, de la lacul Titicaca nord catre valea fertila din Cusco. Incasii au cucerit valea si au supus poporul. Au intemeiat orasul Cusco, capitala lor.
   Manco Capac s-a casatorit cu una din surorile sale pentru a stabili dinastia regala. El si succesorii sai au marit puterea imperiului prin casatorii, aliante si cucerirea popoarelor vecine. In timpul domniei lui Viracocha Inca, al optalea imparat, incasii stapaneau un teritoriu de 40km in jurul orasului Cuzco. Adevarata expansiune a inceput sub conducerea lui Viracocha Inca, al optulea conducator. In 1437, a extins granitele imperiului cu 40 de km in afara zonei Cuzco. Imperiul a ajuns la dimensiunea maxima in timpul lui Huayna Copac (1493-1525).
   Moartea acestuia, in 1525, inainte de a numi un succesor, a dus la divizarea imperiului. Doi dintre fiii sai, gemenii Huascar si Atahualpa, care doreau tronul, au dus o lupta crincena care a slabit foarte mult imperiul. Pina la urma, victoria a fost de partea lui Atahualpa. In apogeul puterii, incasii au dezvoltat un sistem politic si administrativ de neegalat in emisfera vestica. Incasii si-au extins simtitor teritoriile dupa cucerirea Chancasilor, sub domnia fiului lui Virachocha, Pachacuti Inca Yupanqui. El a reorganizat sistemul Inca social si politic. Impreuna cu fiul sau, Topa Inca Yupanqui, a extins Imperiul de la nordul Ecuadorului de astazi pana in centrul statului Chile de astazi.
   Acesti conducatori au adus civilizatia incasa la apogeul dezvoltarii, au transformat capitala Cuzco intr-un centru incas de societate si guvern, au dezvoltat o religie de stat si au instaurat un sistem administrativ pentru a putea controla largile vai si numerosii supusi.

   SURSA 02
 
   Imperiul Inca a fost cel mai mare imperiu din America precolumbiană. S-a ridicat pe înalţimile din Peru în jurul anului 1200; între 1438 şi 1533 Inca a reuşit prin cuceriri şi asimilări să încorporeze o mare parte din vestul Americii de Sud, având centrul în jurul Anzilor şi a inclus mare parte din teritoriul ocupat azi de Ecuador, Peru, Bolivia, Argentina şi Chile. În 1533, Atahualpa, ultimul împărat incaş (numit Sapa Inca) a fost omorât la ordinul conchistadorului Francisco Pizarro, marcându-se astfel începutul dominaţiei spaniole.
   Numele, în limba Quechua, era Tawantin Suyu care poate fi tradus ca Cele patru regiuni sau Uniunea celor patru regiuni. Înainte de reforma Quechua era scris în Spaniolă ca Tahuantinsuyo. Tawantin este un grup de patru elemente (tawa "patru" cu sufixul -ntin care denumeşte un grup); suyu înseamnă "regiune" sau "provincie". Imperiu era împărţit în patru suyu, ale căror colţuri se întâlneau în capitala Cuzco (Qosqo), în actualul Peru.
   Centrul administrativ, politic şi militar al Imperiului incaş era în Cazco. Tahuantinsuyo şi-a atins apogeul la începutul secolului XVI când domina un vast teritoriu ce includea de la nord la sud, actualul teritoriu al Ecuadorului şi o parte din Columbia până în centrul Chile şi nord-vestul Argentinei, iar de la vest la est din Bolivia pâna la pădurile tropicale ale Amazonului. Tahuantinsuyo era organizat în “señoríos” (dominioane) cu o societate stratificată în care conducătorul era Inca, iar economic se baza pe proprietatea comună a pământului. De fapt Imperiul Inca a fost creat cu scopul de a răspândii civilizaţia, o civilizaţie bazată pe credinţe mitice în care armonia relaţiilor dintre oameni, natură şi zei era esenţială.
   Limba oficială a imperiului era Quechua, deşi erau vorbite peste şapte sute de limbi locale.
Se întâlneau mai multe forme locale de venerare însă liderii Inca încurajau venerarea propriilor zei, cel mai important dintra aceştia fiind Inti, Zeul Soare.

   Miturile originii
   Incaşii aveau trei mituri ale originii. În unul din ele Ticei Viracocha din Colina de las Ventanas în Pacaritambo şi-a trimis cei patru fii şi cele patru fiice să ridice un sat. Pe drum s-a născut Sinchi Roca (fiul lui Manco şi Ocllo), şi acesta i-a îndrumat spre Valea Cuzco unde şi-au fondat noul oraş. Manco a devenit liderul lor fiind cunoscut ca Manco Capac.
   În alt mit, zeul Soare Inti le-a poruncit lui Manco Capac şi Mama Ocllo să se ridice din adâncurile Lacului Tititaca şi să găsească oraşul Cuzco. Ei cu mers prin peşteri subterane până au găsit Cuzco fondând aici Hurin Cuzco, prima dinastie a Regatului din Cuzco.
   În cel de al treilea mit al originilor un zeu incaş al soarelui i-a spus soţiei lui că era singur. Aceasta i-a propus să creeze o civilizaţie care să îl venereze şi să îi ţină companie. Zeul a primit acest sfat ca o idee înţeleaptă şi l-a pus în aplicare, aşa s-au născut incaşii din Lacul Cazco şi au populat Anzii şi şi-au venerat zeul.
   Miturile au fost transmise pe cale orală încă din vremurile cănd incaşii nu foloseau scrisul. Probabil că a existat un Manco Capac ce a devenit şef al tribului său. Dovezile arheologice indică faptul că Inca era un trib relativ neimportant până la Sinchi Roca, numit şi Cinchi Roca, cel ce este prima figură importantă în mitologia incaşă, existenţa lui istorică fiind foarte probabilă. 

   SURSA 03
 
   Imperiul Incas, vast imperiu in muntii Anzi din America de Sud, creat de catre incasi, un popor bastinas american si cucerit de spanioli in sec al XVI -; lea. Incasii au construit o bogata si complexa civilizatie care a stapanit peste opt milioane de oameni.
   Povestile mitice referitoare la intemeierea Imperiului Incas sustineau ca „primul imparat” se identifica cu zeul Soarelui, Kun-Tiki, care a aparut din fundul lacului Titicaca.
Varianta lui Cuzco a legendei inlocuieste numele lui Kon-Tiki cu Viracoccha si al lacului Titicaca cu Hatuncollao.
   Viracoccha care a iesit din lumea subacvatica, s-a instalat intr-o grota langa Cuzco, numita Pacaritambu si aici a procreat opt copiii, patru baieti si patru fete. Cei patru baieti si-au luat de neveste pe cele patru fete. Legenda mitica justifica astfel practica leviratului si a suroratului. Cei patru baieti numiti ayar sau regi simbolizeaza capeteniile celor patru triburi fratuose sau aylu care aveau sa constituie increngaturile genealogice ale Imperiului Incas. Numele acestor patru frati redau fiecare in parte puterea simbolica a celor patru regiuni: Manco, Anca, Cachi si Uchu. Cel mai dotat dintre frati a fost ayarul Cachi. Din aceasta cauza ceilalti frati s-au sfatuit sa-l piarda pe Cachi. L-au atras intr-o cursa in afara inaltimii care domina cetatea Cuzco numita Huanacauri. Aici l-au bruscat si l-au inchis intr-o pestera adanca. Viracoccha, observand sacrilegiul isi pedepseste copiii: pe ayarul Uchu il transforma intr-o stanca, numita huacua, care cu timpul va deveni obiect de cult, pe ayarii Anca si Manco ii face sa fie supusi de triburile barbare. Apoi pe ayarul Anca il petrifica din cauza unei greseli, iar pe ayarul Manco numit si Capac il iarta si il face sa ajunga capetenia tribului barbar sub puterea caruia suferise ca inrobit.
   In jurul anului 1200 Manco Capac, eliberat de pedeapsa paterna cucereste toate triburile din jurul cetatii Cuzco inlocuieste capeteniile acestora numite caracas, cu capetenii incase si instituie monarhia ereditara, absoluta si teocratica. Construieste marele templu al zeului Soare, numit Inti apoi bastionul Sacsahuaman, in cele din urma un palat magnifc si alte constructii de ordin public. Moare in plina glorie.
   Copiii eroului incas Manco Capac pe nume Sinchi Rocca si Lloque Yupanqui domnesc in fratietate peste formatia de stat construita prin bravura celor doi fii ai lui Manco Capac, ca imparati. Istoria poporului incas trece din faza povestirilor mitice in cea a legendelor istorice si a naratiunilor cronicaresti. Faptul cert este ca astazi suntem mai in masura sa ne dam seama de cele patru mari etape din istoria imperiului incas:
1. etapa ascensiunii prin ramura imperiala din Hurin -; Cuzco (secolul XII), cu cei patru mari imparati Sinchi Rocca, Lloque Yupanqui, Mayta Capac si Capac Yupanqui
2. etapa de restructurare a imperiului (secolele XIII -; XIV) datorita ramurii din Hanan Cuzco cu imparatii Rocca, Yahuer Huaecac, Viracoccha, Pacacutec, Yupanqui si Huyan Capac
3. etapa lupetelor fratricide si de succesiune (secolul XV) cu imparatii Huascar si Atahualpa
4. etapa de destramare, cucerire spaniola si desfiintare a Imperiului Incas (secolul XVI)
In timpul domniei lui Viracoccha Inca, al optulea imparat, incasii stapaneau un teritoriu de 40 km in jurul orasului Cuzco. Incasii si-au extins simtitor teritoriile dupa cucerirea chancasilor sub domnia fiului lui Viracoccha, Pachacutec Inca Yupanqui. El a reorganizat sisitemul Incas social si politic. Impreuna cu fiul sau Topa Inca Yupanqui a extins Imperiul de la nordul Ecuatorului de azi pana in dreptul Chilelui. Acesti conducatori au adus civilizatia incasa la apogeul dezvoltarii, au transformat capitala Cuzco intr-un centru incas de societate si guvern, au dezvoltat o religie de stat si au instaurat un sistem administrativ pentru a putea controla largile vai si numerosii supusi.

   Organizarea politica
   Societatea incasilor a fost organizata strict de la imparat si familie regala la simplii tarani si oameni de rand. Imparatul era considerat descendent al zeului soarelui Inti si conducea cu autoritate divina. Toata puterea statea in mainile lui.
   Numai influenta obiceiurilor si frica de revolta contracarau puterea imparatului. Imparatul alegea pe cei mai importanti administratori dintre fiii sai. Urmatoare clasa sociala dupa imparat era aristrocatia, care cuprindea descendenti si rude ale imparatului. Acestia detineau cele mai importnate posturi din: guvernare, religie si armata. Nobilii dintre popoarele cucerite faceau si ei parte din aristrocatie si erau considerati „incasi adoptati”. Din motive administrative, imperiul care era condus de un monarh absolut (Saja -; Inca) -; singurul Inca, imparatului fiului Soarelui, care trebuia sa impuna respect supusilor sai, a fost impartit in mai multe organizatii, cunoscute ca: „Cele patru suyus (sfert) ale lumii” cu capitala Cuzco in centru. Incasii si-au numit imperiul Tahuatinsuyo” care insemna „Taramul celor patru sferturi”. Un suyu, Antisuyo se intindea la est de Cuzco si continea vai adanci, acoperite cu paduri, care se prelungeau pana la junglele bazinului Amazon. Unele grupuri de indieni din aceasta regiune nefiind impacate cu incasii dupa ce au fost cucerite, continuau sa-i atace pe incasi. Contisuyo continea toate pamanturile de la vest de Cuzco pana la Arequipa. Kollasuya era cea mai intinsa parte. Era situata la sud de Cuzco si continea lacul Titicaca si regiunile din Bolivia, Chile si Argentina. Chinchasugo continea toate pamanturile ramase din nord de Cuzco. Mai tarziu incasii au impartit fiecare parte in unitati mai mici, progresive, fiecare cu oficiali care supravegheau activitaile locuitorilor acestor unitati. Fiecarui guvernator ii serveau inca zece guvernatori distincti, fiecare dominand peste un district de zece mii de tarani. Alt oficial, conducatorul unui stat mare domnea peste o suprafata mai mica, care continea aproximativ 1000 de tarani. La cel mai jos nivel de organizare, un oficial supraveghea un grup de zece tarani. Guvernantii pastrau date stricte in legatura cu numarul populatiei, aurului, pamanturilor, recoltelor si proiectelor imperiului. Cum incasii nu cunosteau scrisul, ei pastrau aceste date cu ajutorul quipului -; o serie de fire, sfori innodate agatate la anumite intervale pe un alt fir lung. Prin varietatea culorilor, tipurile de fire care le foloseau, spatiul dintre fire si noduri, ei inregistrau datele.
   Treptat, statul a trecut de la magistratura militara la monarhie teocratica.
   Tara era impartita in mai multe provincii conduse de tucuryricuc (cei care vad totul), model adoptat si de Darius I, ai carui satrapi erau considerati „ochii si urechiile regelui”. Limba oficiala a incasilor era „quitchua”.

   Societatea
   Baza societatii incase era ayllu-ul, un fel de clan format din mai multe familii care traiau impreuna pe o suprafata limitata si care isi imparteau pamantul, animalele si recolta. Ayllu-ul varia in marime, de la simple ferme de tarani la orase mari. Toata lumea apartinea unui ayllu. Daca cineva se nastea intr-un ayllu acolo murea. Nasterea era supravegheata atat de familie cat si de reprezentantul statului. De familie era supravegheata gestatia. Daca se nasteau gemeni, atunci era de rau augur. Parintii se imbracau in doliu, tineau un regim alimentar special si indeplineau ritualuri de alungare a demonului gemelarilor. Iar daca unul dintre gemeni mai avea si o vaga infirmitate se trecea la aplatizarea cutiei craniene a fatului; pentru acesta capul era prins intre doua scanduri si strans in fiecare zi cate putin circa doi ani. Forma aplatizarii diferea de la o zona la alta a imperiului. Aceasta aplatizare e trebuia sa prezerve pe gemelarul infirm de actiunea nefasta a demonilor rai. La maturitate, aplatizarea era socotita si ca un element de frumusete si la femei si la barbati.
   Copiii negemelari la nastere li se perforau loburile ureciilor pentru a li se pune cercei rituali, buzele pantru a li se pune amulete, sanii fetitelor sortite sa intre in manastirile fecioarelor Soarelui pentru a li se atarna simbolurile astrului tutelar.
   La nobili, perforarea urechilor era insotita de alungirea lobilor prin atarnarea de greutati. Cand urechile ajungeau la o dimensiune apreciabila se introduceau in lobi cerceii sacrii. Abia atunci cei in cauza se socoteau intrati in rangul orejones-ilor.
   Clasele de varsta la incasi incepeau cu sugarii, care alcatuia clasa mosoc-caparie. Pana la varsta de 2 ani, copilul indiferent de sex nu purta nici un nume. Abia la 2 ani, de ziua sa de nastere, se facea o serbare, in timpul careia i se dadea un nume provizoriu pe care il purta pana la varsta de 18 ani. Cu aceasta ocazie cei care ii puneau numele ii taiau parul, unghiile de la maini si de la picioare, il ungeau cu mirodenii pe corp si il imbracau in vesminte noi. De la 1 la 5 ani, copiii alcatuia clasa say-humarnic. Cei din aceasta clasa erau obligati prin lege sa se curete reciproc de insectele de pe corp si sa demonstreze aceasta munca prin continutul „cornetelor de paduchi” pe care le purtau la ei. De la 5 la 6 ani alcatuiau clasa de varsta mata-puric, de la 6 la 8 ani clasa de varsta hanta-requizie, de la 8 la 17 ani copiii faceau parte din clasa puollac-romrac care era de fapt clasa puberilor.
   De la 16 la 20 ani tinerii intrau in clasa cucapallac; baietii incepeau sa primeasca educatie sexuala de la o doica, o femeie in varsta din familie.
   Intre 20 si 25 ani, tinerii intrau in clasa denumita imabuayna, adica a tinerilor casatoriti.
   Dintre ceremoniile periodice, mai importante pentru oamenii saraci care faceau parte din clasa ima-huayna, era toamna cele ale distribuirii alimentelor si „sarbatoarea distribuirii femeilor”. In aceasta zi, fetele sarace de la 18 ani in sus, femeile nemaritate si vaduvele, ca si baietii saraci si batrani erau scosi de-a valma in pietele targurilor, oraselor si chiar cetatilor, insirati pe doua randuri, barbatii in fata femeilor. Dupa cum se potriveau intre ei, la noroc, tineri cu batrani, urati cu frumosi, doritori de insuratoare sau antimatrimoniali, vrand-nevrand erau pe loc cununati spre protestele lor si hazul celor care asistau la ceremonie. Casatoria era respectata si se putea repeta de atatea ori cate ori dorea cel in cauza. Incasii erau poligami. Ei introduceau in familia lor pe femeile luate legal de sotie, pe fetele alese, luate drept concubine sau servante si pe femeile luate prada de razboi. Oamenii din popor ramaneau monogami prin efectul saraciei lor.
   „Marele Inca: avea dreptul sa ia de sotie legitima pe propria lui sora, iar pe sotii principale, secundare, concubine pe toate celelalte femei pe care nu le oferea anual cu fast si ceremonii dregatorilor si capeteniilor lui militare. Sora devenita sotie legala a suveranului se numea „stea” sau caya. Intre 25 si 50 ani, incasii faceau parte din clasa purics, adica a oamenilor ce muncesc. Intre 50 si 60 ani se facea parte din clasa chaupirucu, sau a celor cu regim de munca redus, iar de la 60 de ani in sus din clasa punuc-rucu sau a oamenilor scutiti de munca si intretinuti de stat.
   Existau o serie intreaga de serbari, ceremonii care aveau loc o singura data pe an, cum ar fi serbarea care se facea la pubertatea copiilor, si de asemenea ceremoniile periodice, „sarbatoarea distribuirii femeilor”. Cel mai important eveniment din viata incasilor era moartea. Corpul mortului trebuia conservat, pentru ca incasii credeau in metempsihoza. Sufletul, numit aya, se credea ca se refugiaza in craniu si oase. Mumificarea mortului urmarea inainte de toate conservarea craniului si a oaselor. Asa se explica de ce incasii practicau antropofogia rituala dupa ce isi ucideau prizonierii; le mancau partile nobile ale corpului, le zdrobeau cutia craniana si oasele, ca aya sa nu mai aiba unde sa se reincarneze si sa fie puse astfel in slujba invingatorilor.
   Mumificarea urmarea sa prezerve corpul intreg in vederea reincarnarii spiritului dupa un ciclu fix de cateva sute de ani. In cazul cand mumificarea nu rezista timpului, atunci se credea ca sufletul ratacea si se reincarca la infinit in fapturi inferioare omului ispasind astfel greseala de a nu-si fi luat din viata masurile cuvenite.
   Nenumarati arheologi peruvieni si straini au atacat din plin punctele arheologice de pe coasta, nisipurile toride din preajma orasului Lima, scotand la iveala mii de mumii ale populatie wallase. Din analiza rezultatelor sapaturilor arheologice asupra necropolelor peruviene reiese ca incasii acordau o mare importnata cultului mortilor, incepand cu mumificarea si terminand cu sarbatorile consacrate mortilor.
   Viata de zi cu zi a incasilor varia in functie de clasa sociala. Imparatul locuia intr-un superb palat de aur si argint. Desi paturile sale erau din blana fina, el dormea pe podea ca si oricare alt servitor sau supus al sau. Viata taranilor insa era diferita de cea a imparatului si de cea a nobililor. Dupa ce, la micul dejun, ei beau o bautura specifica incasilor, chicha, un fel de bere facuta din grau fermentat, toata familia lucra pana la amiaza pe camp. Imbracamintea incasilor era foarte modesta, hainele imparatului nu erau foarte diferite fata de hainele taranilor simpli.

   Religia
   Dumnezeul suprem al incasilor era Viracoccha, dar ei venerau si zeul Soarelui, Inti. Incasii mai credeau ca unele lucruri si obiecte sunt sfinte, numindu-le haucas. Un hauca putea fi un mare templu construit de oameni, un obiect intalnit in natura: un deal etc. incasii mai credeau si intr-o a doua viata si venerau spiritele stramosilor lor. Dupa moartea unui incas familia sa trebuia sa mearga la inmormantare timp de 8 zile si sa poarte haine negre timp de un an, iar femeile trebuiau sa isi taie in fiecare dimineata cate o suvita de par. La unele sarbatori mai importante, sau la evenimente mai importante se sacrificau animale si oameni. In fruntea ierarhiei ecleziaste se gasea marele preot, care alegea femeile alese pentru a deveni sotii ale divinitatilor solare. Preotii erau de asemenea importanti prezicatori. Incasii aveau numeroase practici crestine: tineau post, practicau abstinenta, impartasania, botezul si spovedania inainte de vremea spaniolilor.

   Arta si cladirile publice
   Wendell C. Bennet, analizand constructiile incasilor dupa categoriile de ziduri utilizate si planurile de ansamblu, distinge sapte tipuri principale, cu subtitlurile corespunzatoare:
1. „tipul megalitic propriu-zis” ilustrat prin fortareata Sacsahuaman
2. „tipul poligonal” ilustrat prin cetatea de scaun Cuzco
3. „tipul poligonal modificat” ilustrat prin constructiile de pe platourile inalte
4. „tipul blocurilor patrate cu fete rotunde” ilustrate de constructii tarzii ale Imperiului Incas
5. „tipul blocurilor de piatra slefuita” ilustrat prin cetatea Macchu-Picchu
6. „tipul pirca”
7. „tipul adoba” ilustrat prin piramidele -; necropole ale Walasilor de pe coasta Pacificului
   Aveau drumuri cu un important interes strategic si poduri impresionante. Aceste drumuri erau folosite si de „chasqui”, acei mesageri ai serviciului postal incas. Pentru a creste productia agriculturii, s-au construit terase de piatra in trepte pe ingustele si dificilele vai ale Anzilor. Alte impresionante cladiri ale incasilor sunt marile temple si palate, cum ar fi templul Soarelui din orasul Cuzco, care era aproape complet din aur.
   In istoria omenirii, ei prezinta un caz exemplar de imbinare a unor forme de civilizatie originala si puternica cu forme de civilizatie imprumutata si grosiera. Lucrau piatra slefuita dau nu intrebuintau lianti in constructii, descoperisera metalurgia aurului, dar nu cunosteau fierul; confectionau o ceramica rafinata, fara sa utilizeze roata de modelat; construiau drumuri bine amenajate, dar nu inventasera vehicule cu roti, ridicau punti suspendate si flexibile dar nu valorificau inca bolta in arc, calculau miscarea astrilor dar nu stiau sa scrie; posedau un calendar precis dar credeau in astrologie.
Intunericul si lumina, luxul si penuria se amestecau in viata lor de stat si civila.
   Desi au fost brutali si acaparatori, au format un popor mare, pentru ca au stiut sa valorifice tot ce a fost bun la popoarele pe care le-au subjugat.
   La sfarsitul unui razboi civil din imperiu, in anul 1532, spaniolul Francisco Pitzarro, a organizat o expeditie impotriva imperiului. Profitand de faptul ca tocmai se terminase un crunt razboi civil si de faptul ca incasii nu cunosteau caii, cu numai 180 de oameni el reuseste sa rapeasca regele, Atahualpa, si sa nimiceasca garda sa personala, si alti oameni nevinovati, in total aproximativ 10 000 de oameni. Spaniolul Francisco Pitzarro, primind intariri si rapind si pe principalul general al armatei, reuseste sa cucereasca capitala si, odata cu ea aproape tot imperiul. Insa, el nu reuseste sa gaseasca unul dintre cele mai stralucite si bogate orase ale incasilor, Macchu Picchu. Astazi mai mult de 8 milioane de descendenti ai imperiului se gasesc pe fostele teritorii ale marelui imperiului.
   Civilizatia incasilor a fost o sinteza creatoare, plina de solutii si invataminte, in parte valabile si astazi. 

sursa:ipedia.ro