Inflatia - Procesul de crestere semnficativa si persistenta a nivelului preturilor
Unul din obiectivele esentiale ale politicii economice este, in cazul majoritatii statelor contemporane, combaterea sau macar limitarea inflatiei. Cu toate acestea, nu numai definirea si masurarea inflatiei, ci si insasi natura fenomenului inflationist actual, precum si mijloacele cele mai potrivite de lupta contra inflatiei continua sa provoace numeroase controverse. Desi exista diferentieri intre diversele curente de gandire economica, sociala si politica privind natura si efectele inflatiei, se poate vorbi de un consens privind necesitatea controlarii inflatiei si evitarii procesului inflationist.
Sensul initial al notiunii de "inflatie" este legat de ideea de "umflare", de "crestere", insa de o crestere daunatoare. De obicei, se considera ca aceasta stare provine din existenta unei cantitati excedentare de moneda, dar inflatia nu este legata numai de fenomenele monetare.
În analizele moderne o alta idee asociata notiunii de "inflatie" este aceea ca inflatia constituie un fenomen dinamic, care apare in miscare, in cazul in care echilibrul este perturbat, pentru a fi regasit din nou. Limbajul economic contemporan este foarte sugestiv in aceasta privinta, cuprinzand expresii ca "presiuni inflationiste", "tensiuni inflationiste" (fenomene inflationiste minore si partiale) toate acestea sugerand ca inflatia apartine domeniului dinamicii economice. Deci, inflatia este un fenomen care se desfasoara in timp si care reflecta anumite "forte" contrare care intretin sau deregleaza o miscare prealabila.
Inflatia este o expresie a fenomenului de accelerare, adica a unui fenomen de crestere a vitezei diverselor procese, in particular a vitezei de circulatie a monedei si a vitezei de crestere a preturilor.
Din punct de vedere istoric, inflatia a fost definita, pentru prima data, ca un fenomen monetar. Potrivit definitiei clasice a inflatiei, aceasta este un fenomen care consta, in esenta, in aparitia in circulatie a unei cantitati excedentare de moneda, care creeaza un dezechilibru.
Ideea ca inflatia inseamna o cantitate excedentara de moneda si ca acest excedent deregleaza viata economica este foarte veche. Acest lucru este confirmat de intreaga istorie monetara a secolului XIX si a primelor decenii ale secolului XX. Într-adevar, de fiecare data cand, in istorie, autoritatile au decretat cursul fortat al monedei, desfiintand astfel convertibilitatea in aur a biletelor de hartie, ele au desfiintat prin aceasta mecanismul de delimitare a emisiunii monetare. Aceste masuri au fost adoptate, de obicei in perioade critice - de razboi sau de dupa razboi -, cand cheltuielile statelor au fost foarte mari si desfiintarea legaturii cu aurul (reprezentata de convertibilitate) a permis acoperirea acestor cheltuieli prin emisiuni monetare, ceea ce a provocat de fiecare data inflatie.
Acest tip de inflatie - cunoscut sub denumirea de " inflatie monetara" - este definit prin celebra "ecuatie a schimbului" lui I. Fisher:
M x V = P x T
M = masa monetara
V = viteza de circulatie a monedei
P = nivelul general al preturilor
T = volumul tranzactiilor
Conform acestei ecuatii, daca masa monetara M creste foarte mult, fara nici o masura, celelalte elemente ale schimbului monetar vor suferi consecintele. Astfel, presupunand ca M este factorul cauzal, si anume, proportional cauzal al modificarii lui P, se obtine o prima definitie a inflatiei.
În acest context, s-ar putea spune ca teoria cantitativa, in forma sa cea mai simpla, dar si cea mai veche, este tocmai expresia fenomenului inflationist. Deoarece, conform acestei teorii, volumul tranzactiilor, T, nu poate creste, pentru ca se afla intotdeauna la nivelul maxim permis de factorii de productie existenti, iar viteza de circulatie a monedei, V, de asemenea, nu se modifica, fiind legata de obiceiuri, gusturi, preferinte, etc. care, pe termen scurt raman neschimbate. În consecinta, cresterea masei monetare duce in mod necesar la cresterea preturilor.
Indiferent de forma inflatiei, aceasta este generata in principal de fenomenul de disparitate. Fenomenul inflatiei este provocat nu de faptul ca un anumit element - masa monetara - creste in marime absoluta, ci de faptul ca modificarea respectiva are loc in discordanta fata de alte elemente ale schimbului monetar, (adica din cresterea mai rapida a cantitatii de moneda comparativ cu cresterea altor variabile ale economiei). Ceea ce conteaza nu e faptul in sine ca masa monetara creste, ci faptul ca masa monetara creste mai repede decat alte elemente cu care este, in mod normal, corelata (astfel viteza evolutiei monetare este excesiva, depasind viteza evolutiei elementelor reale).
Esenta inflatiei consta in disparitatea dintre evolutia monetara, "umflata" artificial, pe de o parte si evolutia naturala a economiei reale, pe de alta parte. Din aceasta cauza, termenul de "inflatie" se aplica si altor variabile decat moneda. Se vorbeste, de exemplu, de "inflatie bugetara", de "inflatie salariala", care sunt asociate in mod evident cu inflatia monetara, dar care pot fi si fenomene independente.
"Inflatia bugetara" desemneaza o situatie in care volumul veniturilor si cheltuielilor bugetului national cresc mai repede decat alte elemente. "Inflatia bugetara" este disparitatea dintre cresterea elementelor bugetului si alte variabile ale economiei.
"Inflatia salariala" apare intr-o societate care cedeaza presiunilor puternice ale sindicatelor, ceea ce face ca salariile sa creasca intr-o masura mai mare decat alte variabile ale economiei.
Înseamna ca se pot gasi atatea forme de inflatie cate posibilitati teoretice de asociere a doua cate doua variabile economice exista. Inflatia este un fenomen rezultat numai prin raportare.
În lucrarile economice actuale, inflatia este definita, de regula, prin cresterea preturilor desi, de obicei se precizeaza ca nu orice crestere a preturilor este inflationista.
În mod evident, pentru a face distinctie intre o crestere de preturi neinflationista si una inflationista, e necesar sa se ia in considerare, in primul rand, gradul de generalitate al cresterilor de preturi. În economie pot avea loc cresteri sau reduceri de preturi sau pot exista preturi ce nu se modifica; exista situatii in care corelarea tuturor miscarilor de preturi antreneaza o crestere a nivelului general al preturilor, caz in care exista inflatie si situatii in care, desi au loc cresteri ale preturilor anumitor bunuri, nu exista o crestere generala a preturilor si deci nu exista inflatie. Rezulta ca inflatia este o miscare de antrenare, in care se majoreaza nivelul mediu al tuturor preturilor. Însa, gradul de generalitate al cresterilor de preturi nu este un criteriu suficient pentru definirea inflatiei. Pentru a exista inflatie, mai trebuie ca majorarea generala de preturi sa fie o crestere care nu contine in sine, insasi principiul care sa o opreasca.
Maniera corecta de a defini inflatia consta in a spune ca aceasta este o tendinta de crestere generalizata si accelerata a preturilor.
Pornind de la aceasta definitie, e posibila si o alta explicatie, nemonetara, a fenomenului inflationist. Preturile pot creste in mod generalizat si accelerat numai daca cererea globala este mult mai mare decat oferta globala. Aceasta abordare este cunoscuta sub denumirea "teoriei cererii excedentare", care arata discrepanta dintre cererea globala si oferta globala.
Într-adevar, daca exista un exces de cerere globala in raport cu oferta globala si daca aceasta cerere globala in exces se mentine sau chiar se amplifica in timp, situatia respectiva constituie ea insasi un principiu suficient al cresterii generalizate si accelerate a preturilor, caz in care inflatia nu are legatura cu moneda. Fara indoiala, e posibil ca moneda sa intervina pentru a crea excedentul cererii fata de oferta, insa aceasta disparitate poate fi provocata de numeroase alte cauze. Moneda nu este intotdeauna cauza fundamentala a inflatiei. De aceea, se vorbeste adesea de "inflatia nemonetara".
Ca explicatie a fenomenului inflationist "teoria cererii excedentare" are avantajul ca evidentiaza existenta unor tensiuni inflationiste independente de evolutia preturilor. Astfel, conform, acestei interpretari, in cazul in care exista un exces de cerere globala, inflatia exista si intr-o economie in care preturile sunt fixate administrativ, ca in economia planificata. În acest caz, deoarece piata nu se poate ajusta prin preturi, ajustarea se face prin cantitati. Astfel, nelivrarea marfurilor la termen, vanzarea cu aglomeratie, cozile, etc sunt manifestari ale inflatiei de aceeasi natura ca si cresterile de preturi, insa au loc in economiile centralizate.
Conceptul modern asupra inflatiei o defineste ca un proces complex prin care se afirma multiple dezechilibre din economie, cu caracter general si in continua evolutie.
Tensiunile inflationiste in unele sectoare pot fi compensate de tensiuni deflationiste din alte sectoare si astfel se pot reechilibra. Alteori tensiunile se dezvolta, se coreleaza si dau nastere unui proces.
Desi inflatia este un dezechilibru sau mai precis o suma de dezechilibre, cresterea preturilor ramane o caracteristica esentiala care pune in evidenta implicit dimensiunile acestui proces.
Cresterea generala a preturilor are ca efect diminuarea puterii de cumparare. Sunt de fapt doua laturi ale aceluiasi fenomen. Pe masura ce preturile cresc puterea de cumparare scade, in relatie directa.
Conceptul general despre inflatie trebuie concretizat si prin amplitudinea fenomenelor:
- cand cresterile de preturi sunt de circa 2-4% anual inflatia este apreciata ca "taratoare", "lenta" si exprimata si prin termenul de eroziune monetara;
- cand cresterile de preturi se exprima in doua cifre se considera ca inflatia este "declarata", "forte"
- in conditiile in care se exprima cu trei cifre poate fi considerata galopanta sau hiperinflatie.
CAUZE ŞI FORME DE MANIFESTARE
În continuare vom analiza doua tipuri de inflatie prin preturi, si anume, "inflatia declarata", "forte" si "inflatia taratoare", "lenta" sau "slaba". Reputatia inflatiei declarate este de a fi "alarmanta", pe cand cea a inflatiei taratoare este de a fi "indulgenta, blanda".
Delimitarea dintre cele doua forme de inflatie de face cu ajutorul ratei inflatiei. Rata inflatiei se exprima cu ajutorul indicelui cresterii preturilor in perioada de timp considerata, de obicei, un an de zile:
I = (P1 - P0) / P0 x 100
Astfel, in functie de nivelul acestei rate, se incearca sa se traseze o frontiera intre "inflatia declarata" si "inflatia taratoare". Determinarea acestei frontiere constituie elementul esential al asa-numitei "teorii a pragului inflatiei", conform careia depasirea "pragului" respectiv echivaleaza cu o schimbare de planuri, prin care se modifica raporturile dintre lucruri: pana la "prag" inflatia poate fi un lucru util, sau in tot cazul necesar; peste "prag", se intra intr-o zona periculoasa in care dezordinea nu poate fi stapanita. Dar acest "prag" intre inflatia declarata si inflatia taratoare difera foarte mult, in functie de tara, de momentul ales, de caracteristicile sociologice ale comunitatii avute in vedere, etc.
INFLAŢIA DECLARATĂ (FORTE)
Asa cum nu se poate trasa o frontiera sigura intre cele doua tipuri amintite de inflatie, nu se poate sti cu certitudine nici momentul intrarii in inflatie. Deoarece nu toate cresterile de preturi sunt inflationiste, atunci cand se urmareste un anumit indice de preturi si se observa ca preturile cresc, nu se stie niciodata daca aceasta crestere de preturi este sau nu inflationista. Cu toate acestea, daca exista o crestere continua de preturi, faptul ca tendinta de crestere se mentine mai multe luni sau mai multi ani trezeste ingrijorare, justificand intrebarea daca nu cumva se intra in inflatie; nu se stie niciodata daca a aparut sau nu inflatia forte, decat atunci cand e prea tarziu.
Nu se stie niciodata cand se intra si cand nu se intra in inflatie, iar ca urmare singura solutie ramasa este studierea atenta a etapelor unei cresteri de preturi care se perpetueaza.
Intrarea in inflatia declarata este dificil de determinat cu exceptia unor imprejurari istorice exceptionale, cum ar fi cele ale crizelor spectaculoase care marcheaza istoria tuturor tarilor. În cazul Romaniei, de exemplu, o astfel de criza spectaculoasa, fara precedent in istoria sa este criza actuala, provocata de prabusirea comunismului.
În cazul in care factorul monetar creste, se va intra cu certitudine in inflatia monetara, care va antrena, la randul sau cresterea preturilor. Însa, daca exista o crestere de preturi care nu poate fi pusa in mod sigur pe seama factorului monetar, simpla observare a evolutiei a circulatiei monetare nu mai constituie o dovada suficienta a tendintei de intrare in inflatie. Criteriul evolutiei masei monetare, desi comod, nu este intotdeauna relevant, ceea ce face ca intrarea in inflatie sa stea sub semnul incertitudinii.
Inflatia prin cerere, prin costuri, structurala si importata sunt forme de manifestare cauzale distincte ale unor tensiuni sau dezvoltari inflationiste. Dezvoltarea proceselor inflationiste conduce de cele mai multe ori la corelarea si actiunea reunita a acestor cauze, fiind ajutata in mod direct de comportamentele aferente unor mentalitati si psihologii specifice.
Inflatia prin cerere isi are geneza intr-un dezechilibru ce se produce pe piata bunurilor si serviciilor. Cresterea preturilor se datoreaza cresterii cererii globale de bunuri si servicii, in raport de o oferta globala lipsita de elasticitate.
În acest cadru cresterea cererii (de bunuri de consum, de bunuri de investitii sau pentru export) poate avea urmari diferite:
- daca oferta este perfect elastica, adica oferta poate fi majorata pastrandu-se aceleasi preturi, are loc un fenomen de expansiune, excesul de cerere se repercuteaza integral asupra volumului cantitatilor de bunuri si servicii schimbate;
- daca oferta este perfect rigida, adica nu pot fi majorate cantitatile oferite pe piata, excesul de cerere se repercuteaza integral asupra preturilor.
Dar in lumea contemporana, cererea globala tinde tot timpul sa fie excesiva.
Daca cererea e primordiala in raport cu oferta (asa cum sustin un numar mare de economisti contemporani) realizarea echilibrului in conditii de stabilitate a preturilor este teoretic imposibila. Exista in fiecare moment, un excedent al cererii globale fata de oferta globala, ceea ce constituie un puseu inflationist care nu poate fi eliminat.
Explicatia acestei tendinte a cererii globale de a fi tot timpul mai mare decat oferta globala tine de faptul ca, in lumea contemporana constientizarea nevoilor grupurilor sociale face ca dorintele sa depaseasca intotdeauna posibilitatile de a le satisface. Astfel spus, intr-o societate care a devenit constienta de forta sa si care are mereu nevoi crescande, dorintele cresc, in pofida progresului tehnic, mai repede decat posibilitatile de satisfacere a acestora. Într-o asemenea societate cererea globala este in permanenta mai mare decat oferta globala desi progresul tehnic tinde sa reduca aceasta discrepanta pe cand cererea este exigenta in ceea ce priveste urgenta nevoilor sale. Ca urmare, aceasta disparitate exista in toate societatile economice contemporane, in care excesul de cerere e forma in care se prezinta economia aflata in progres.
Excesul de cerere este, insa, susceptibil sa duca la ceea ce se numeste "spirala inflationista" sau "cercul vicios al inflatiei", termen care exprima in limbaj popular ideea de crestere exponentiala nelimitata a preturilor.
Într-adevar un exces de cerere tinde sa antreneze cresterea preturilor, ceea ce, in mod normal, va contribui la pregatirea unei cresteri a productiei. Producatorii, intreprinzatorii, etc, stiu ca prin preturi marite isi vor spori prosperitatea, iar ca urmare vor incerca sa-si amplifice productia. Însa cresterea productiei, va antrena, cresterea salariilor, deoarece salariatii vor dori sa participe si ei la impartirea foloaselor prosperitatii firmelor la care lucreaza. Dar, cresterea salariilor determina cresterea puterii de cumparare a populatiei, antrenand o noua crestere a cererii excedentare. Astfel ia nastere un "cerc vicios": se porneste de la o cerere excedentara si se ajunge din nou la o cerere excedentara.
Daca noua cerere excedentara este mai puternica decat cererea initiala, ea va genera un nou tur al circuitului: cererea respectiva antreneaza o crestere si mai mare a preturilor, care, la randul sau, antreneaza cresterea productiei si, deci, a salariilor, ceea ce duce la cresterea puterii de cumparare si, deci, a cererii excedentare s.a.m.d. Ca urmare daca nimic din exterior nu va opri aceasta "spirala" economia intra pe calea infernala a inflatiei prin cerere.
Cresterea cererii are de regula la baza o majorare a ofertei de moneda sau a creatiei de moneda datorata comportamentului bancilor, intreprinderilor, sau familiilor ceea ce conduce la sporirea creditelor din economie. Cauzele pot fi de asemeni: un excedent al balantei de plati sau efectul unei masuri de politica bugetara, o crestere a alocatiilor intr-un domeniu dat.
De asemeni modificarile utilizarii venitului national sau ale orientarilor patrimoniale ale populatiei pot duce la modificari in raportul intre economie si consum. Cresterile de venit ale unor categorii sau utilizarea economiilor pentru achizitia unor bunuri de folosinta indelungata, de exemplu, pot majora cererea de consum.
La randul sau inelasticitatea ofertei poate fi accidentala, pe termen scurt sau mai indelungat.
Absenta sau insuficienta stocurilor poate crea o lipsa trecatoare pentru unele produse. Discrepanta apare atunci cand reinnoirea stocurilor nu se poate face in ritmul necesar, din lipsa de capacitate sau resurse in productia interna si mai ales prin insuficienta mijloacelor de plata externe.
De regula, inflatia prin cerere, inainte de a se manifesta in cadrul general, se produce intr-un cadru sectorial avand, apoi, mecanisme de extindere specifice.
Alteori tensiunile inflationiste sunt determinate si de modificari sau reorientari ale structurii cererii.
Dezechilibrele aparute in unele ramuri si sectoare se extind prin canalele de transmisie specifice.
1. Relatiile interindustriale sunt o cale fireasca de transmitere a majorarilor de preturi. Livrarile unor firme reprezentand aprovizionarea altora creeaza astfel premisa de a se cuprinde in costurile altor ramuri aceste elemente majorante si a conduce astfel la proprii cresteri de pret. Bineinteles ca majorarea preturilor la energie electrica va influenta diferit pretul in industria aluminiului, unde are o pondere mare, in raport de agricultura sau constructii-montaj.
2. Un alt mecanism de transmitere il reprezinta cresterea cheltuielilor populatiei rezultata din cresterea veniturilor. Astfel sporeste cererea si fata de productia unor ramuri anterior echilibrate.
3. Efectul de contagiune privind cresterea veniturilor actioneaza deosebit de eficient. Solicitarile agentilor si titularilor de venit privind cresterea veniturilor se vor considera justificate, pe de o parte in sensul "alinierii" la cresterile de venit din alte ramuri, iar pe de alta parte, prin scaderile puterii lor de cumparare resimtita prin cresterile de preturi deja intervenite.
Mecanismul generalizarii cresterilor de pret se manifesta prin insusi comportamentul agentilor si populatiei. Extinderea si cumularea acestor modalitati de comportament speculativ conduce la intensificarea procesului inflationist.
Fenomenele comportamentale speculative se desfasoara in legatura cu:
- stocarile de marfuri in reteaua de desfacere in scopul de a profita de cresterile succesive de preturi;
- constituirea de depozite de catre cumparatori, urmarindu-se astfel prevenirea unor cresteri de preturi dezavantajoase;
- accelerarea vitezei de circulatie a banilor ca urmare a deprecierii lor.
Experienta istorica arata ca in evolutia procesului inflationist actioneaza, pe termen lung, factori ce pot incetini cresterea preturilor cum ar fi:
- transferul de cerere si oferta in alte domenii sau alte ramuri;
- majorari de productie rezultate din investitiile in capacitatile noi infaptuite avantajos in perioada de inflatie;
- afirmarea unor rigiditati structurale sau institutionale care sa limiteze tensiunile inflationiste in unele compartimente.
Adesea, asemenea factori sunt declansati de masurile de prevenire sau de combatere a inflatiei care se iau in economia nationala.
Caracteristicile inflatiei prin cerere subliniate aici exprima specificul experientelor ultimelor decenii in tarile dezvoltate.
Alte realitati istorice, europene, mai vechi si mai recente din tarile subdezvoltate, din Africa sau America de Sud confirma existenta unor forme mai severe ale inflatiei prin cerere, caracterizate in pricipal, prin influente mari ale ofertei de marfuri.
Desfasurate in vremuri de razboi, de secete majore si alte situatii catastrofale, economice si sociale, aceste procese inflationiste s-au derulat in conditii in care potentialul economiei pentru asigurarea consumului populatiei indeosebi, era grav afectat.
Inflatia prin costuri
Inflatia prin costuri este o expresie a dezechilibrului pe piata factorilor de productie.Ea are la origine vointa unui grup social de a modifica repartitia venitului national. Salariul, ca principal factor al pretului de cost, creeaza prin cresterea sa, premisa cresterii preturilor.
Inflatia prin costuri este cauza unor evidente procese inflationiste iar cresterile costului vietii provoaca la randul lor, noi revendicari privind cresterile de salarii.
Inflatia prin costuri este proprie tarilor aflate in crestere economica.
În continuare este aratat mecanismul de desfasurare a inflatiei
Cresterile economice presupun distorsiuni in cadrul unei economii deoarece are ca efect cresteri importante de productivitate in unele sectoare si ramuri (pana la 10-15%), in timp ce sectoarele tertiare se apropie de 0.
Transferul in cadrul fiecarei societati a avantajelor progresului se poate face prin doua modalitati:
- prin scaderea preturilor, salariile ramanand constante. În acest caz scaderea preturilor poate avea un efect deprimant, caci ea nu poate stimula productia si poate provoca somaj;
- prin cresterea salariilor si veniturilor in functie de cresterile de productivitate, preturile ramanand pe cat posibil, stabile.
De fapt societatea prefera primordial solutia cresterii salariale si aici apar unele distorsiuni.
În realitate pretind majorari si cei care nu obtin cresteri de productivitate in activitatea lor.
În consecinta in multe sectoare cresterile remunerarii vor avea ca efect cresterea costurilor bunurilor si serviciilor pe care le produc.
Revendicarilor justificate ale salariatilor din sectoare cu o puternica productivitate a muncii se asociaza si cei care nu realizeaza asemenea modificari calitative, si astfel cresterea "aliniata" a salariilor conduce pe economie la o majorare medie a veniturilor care va depasi de fapt cresterea reala a productivitatii muncii.
Sa presupunem ca din diverse cauze (o greva reusita, amenintari cu miscari salariale, etc), are loc o crestere a salariilor platite de intreprinderi. Salariul este un element de cost, iar ca urmare cresterea salariilor va determina cresterea preturilor. Trebuie totusi precizat ca, deoarece salariul este doar unul din elementele costului, nu este obligatoriu ca preturile sa creasca in aceeasi proportie cu salariile. Cresterea preturilor, chiar daca este mai mica decat cea a salariilor, risca sa provoace scaderea productiei, mai ales daca piata nu este foarte favorabila. Cresterea preturilor de productie, combinata cu scaderea ofertei, vor determina cresterea preturilor cu amanuntul si, deci, reducerea puterii de cumparare a salariilor, care initial a crescut. Scaderea puterii de cumparare a clasei salariale provoaca din nou insatisfactia acestei clase si, deci, noi lupte, care vor conduce, probabil, daca forta sindicatelor este suficienta, la o noua crestere de salarii s.a.m.d. Aceasta este "spirala inflationista preturi salarii"; se pleaca de la o crestere de salarii si se ajunge din nou la o crestere de salarii.
Este de notat, totusi, ca inflatia prin costuri nu se dezvolta decat in anumite conditii. Astfel, pentru ca acest tip de inflatie sa se mentina, este necesar ca reactia patronala la cresterea salariilor sa fie rigida, adica patronii care realizeaza un anumit profit, sa incerce sa il conserve. În caz contrar, adica atunci cand patronii consimt sa-si diminueze profiturile, inflatia prin costuri va dura mai putin, deoarece reducerea profiturilor compenseaza cresterea salariilor. Înseamna ca principala problema este de ordin social: relatia productie - salarii - profit. Ca urmare, daca solutia acestei probleme sociale consta in adaptarea patronilor la situatia creata, ceea ce din punct de vedere economic se traduce prin diminuarea profiturilor, inflatia prin costuri va fi mai mica.
În al doilea rand - si acesta este principalul argument al fortelor sindicale -, daca, intr-o perioada de progres tehnic, ca aceasta, cresterea salariilor este insotita de cresterea productivitatii, aceasta din urma va neutraliza (in ipoteza ca este suficienta), cresterea salariilor. Cu alte cuvinte, in cazul in care principala cauza a cresterii economice este imbunatatirea productivitatii, inflatia prin cresterea salariilor este imposibila.
În al treilea rand, "cercul vicios" amintit nu apare decat in cazul in care elasticitatea cererii este o elasticitate defavorabila, in sensul ca marirea preturilor determina reducerea cererii. În cazul in care cererea, se adapteaza la cresterea preturilor, deoarece nevoile sunt foarte puternice, majorarea preturilor nu va impiedica desfacerea produselor, iar cresterea salariilor nu va duce automat la cresterea preturilor.
Rezulta ca profiturile, productivitatea muncii si elasticitatea cererii sunt factorii colaterali, care pot impiedica dezvoltarea inflatiei salariale, adica a inflatiei prin costuri.
Posibilitatile normale de crestere a salariilor sunt axate pe cresterea productivitatii muncii. Castigul obtinut din cresterea productivitatii muncii este justificat sa fie distribuit factorilor de productie salariati si patroni.
Dar … in timp ce cresterile reale de productivitate sunt diferite si variate in intreprinderi si ramuri, cererile de majorare a salariilor tind spre o "aliniere". Astfel, majorarile prin aliniere duc, in final, la o realitate negativa prin efectul sau; cresterea de ansamblu a salariului depaseste cresterea medie a productivitatii.
Potrivit aprecierilor teoreticienilor inflatiei, la randul sau, cresterea de preturi va fi proportionala cu diferenta dintre procesul de crestere a productivitatii si procesul de crestere a salariilor. De exemplu, daca productivitatea creste cu 3% si salariile cu 8% cresterea de preturi va fi de 5%.
Inflatia prin venituri este determinata nu numai de salarii, dar si de profit.
În desfasurarea ciclului inflationist trebuie sa se tina seama de faptul ca, in timp ce preturile tuturor marfurilor cresc in mod liber, salariile se modifica numai dupa ce factorii interesati (patroni, guvernul) considera ca sunt motivatii bine justificate, iar noile niveluri de salarii sunt justificate. Astfel ca atat timp cat in cursul inflatiei declasate salariul ramane in urma preturilor celorlalte marfuri patronul ramane cu un castig suplimentar din aceasta situatie.
Inflatia importata
În epoca contemporana relatiile economice intre tari sunt ample si multilaterale astfel ca fiecare economie este influentata mai mult sau mai putin de fluxurile internationale de valori si de toate caracteristicele pe care acestea le au si le aduc pe pietele nationale.
Astfel o prima cale de patrundere a influentelor externe sunt importurile de produse, in general, cele de materii prime in special.
Fiecare tara poate primi stimuli inflationisti din exterior in functie de masura in care economia lor se bazeaza pe importul de materii si produse. De exemplu, cresterea preturilor materiilor prime importate, ca urmare a situatiei pietei internationale, determina cresterea costurilor si, deci, a preturilor produselor fabricate din materiile prime respective. Este cunoscut ca produsele petroliere au avut un impact deosebit in economiile tarilor dezvoltate reactionand si intensificand procese inflationiste majore.
De asemenea, cresterea preturilor bunurilor de consum importate, duce la cresterea preturilor cu amanuntul ale bunurilor respective, etc.
Sub presiunea preturilor de import, costurile de productie cresc exercitand asupra economiei nationale influente negative diferentiate, in functie de utilizare.
În aceste cazuri, se naste, deci, o inflatie de origine externa pe o cale care nu este cea a cresterii cererii, ci a schimburilor cu strainatatea.
Legat de aceasta, trebuie precizat, ca unele elemente de cost sunt stabilite de stat. Este vorba in principal despre costul serviciilor publice, care, in economiile contemporane sunt oferite adesea la preturi mici sau chiar in mod gratuit. Or statul, insarcinat printre altele, sa impiedice cresterea preturilor cu amanuntul, poate decide sa nu mai acorde facilitatile amintite, deoarece acestea il costa prea mult, caz in care aceasta majorare duce la o crestere a costurilor si, deci, a preturilor, asemanatoare cu cresterea generata de presiunile sindicale. Este insa evident ca in acest caz clasa salariala este complet straina de cresterea de preturi, responsabilitatea cresterii costurilor revenind statului.
Este de subliniat ca in ultimele doua decenii exportatorii de materii prime s-au coalizat in incercarea lor de a asigura o evolutie pozitiva, in favoarea preturilor materiilor prime si de a obtine astfel o parte tot mai ridicata, pe aceasta cale, din rezultatele cresterii economice mondiale.
Variatia cursurilor de schimb si, pe acest fundal, degradarea cursurilor de schimb pentru importatori a reprezentat o alta cale de influentare a procesului inflationist.
Ultimele decenii se caracterizeaza prin continua depreciere monetara in ritmuri mai inalte a marii majoritati a valutelor. Deprecierea monetara reflectata in termenii cursului valutar inseamna continua "scumpire" a importului si "ieftinirea" pentru straini a marfurilor nationale exportate.
Valoarea relativa a diferitelor valute si mai ales evolutia neconcordanta cu celelalte a constituit una din caile de transfer a cresterilor de productivitate pe plan international.
Astfel inflatia prin import a devenit un mecanism prin care se desfasoara in cadrul international lupta pentru impartirea rezultatelor cresterii economice diferentiate si deci, inegale de la o tara la alta.
O alta componenta a stimulilor inflationisti din circulatia libera a capitalurilor intre tari. Fluxurile de capital cu propriile lor determinante care vin adesea in neconcordanta cu factorii functiei de care decurge circulatia monetara. Aparute in momente specifice, adesea lipsite de cauzalitate monetara, aceste pusee acceleaza deprecierea, se cumuleaza si influenteaza astfel procesul inflationist.
Inflatia structurala
Inflatia structurala este determinata in principal de disparitia mecanismelor obiective si exterioare omului, cum ar fi in domeniul monetar etalonul – aur. Astfel cadrul disciplinator al unor posibile sanctiuni cu efecte negative nu mai actioneaza.
Subiectivismul in politica economica actioneaza pe deplin. Şi astfel inflatia structurala are drept resorturi principale o vointa sociala, materializata printr-o anumita politica economica sau sociala.
Evident, aceste politici au ca scop imbunatatiri ale structurii sau sunt un efect al unei structuri imbunatatite. Inflatia structurala este considerata ca prezenta in numeroase tari ca expresie a faptului ca acestea au ales calea unei dezvoltari accelerate, a unei cresteri economice rapide implicand o mobilizare intensiva a factorilor de productie.
Cresterea creeaza prin natura ei un dezechilibru in economie, conduce la crearea de noi capacitati de productie cu noi tehnologii, aparitia unor ramuri cu rol conducator in economie si declinul unor sectoare si ramuri depasite.
În majoritatea lor, aceste cresteri impuse nu au pregatire necesara, nu au fost realizate economii prealabile si deci nu exista fonduri de finantare. Recurgerea la credit intern, sau, mai grav, la finantarea bugetara implica distribuirea de venituri fara contrapartida imediata si duce la multiplicarea cererii. Deci inflatia este implicita. Cresterea preturilor si uneori economiile fortate sunt singurele modalitati de reconstituire a unui echilibru (nominal) in economie.
Primordial promovarea cresterii economice prin aceste metode de finantare conduce la un aflux monetar in economie si creaza premisele unui proces inflationist tip cerere, prin crearea unei cereri multiplicate.
Pe de alta parte, cresterea este, totodata, o sursa de riscuri crescande si de mutatii accelerate care sunt impuse societatii.
Sarcinile fiscale si sociale, fie ca se reflecta direct in costuri fie ca suscita noi revendicari de la categoriile supuse presiunilor inflationiste, carora le afecteaza veniturile, duce la accentuarea procesului inflationist prin procese de tipul inflatie venituri.
Sub alt aspect inflatia structurala este expresia faptului ca in epoca actuala toate corelatiile, inclusiv ajustarile necesare in plan macroeconomic se realizeaza la nivelul lor superior.
Mecanismul de desfasurare a acestui fenomen are la baza motivatii economice.
Într-o economie libera jocul relativ al preturilor ar trebui sa permita transmiterea inflatiilor cu privire la cerere si sa orienteze pe producator in dimensionarea ofertei lor.
Dar teama de scaderea preturilor, intr-o economie cu productie agricola indeosebi, conduce la o puternica rezistenta a celor afectati, in cazul acesta o masa importanta. De aici politica de sustinere a preturilor pentru produsele excedentare (si cresterea mult mai accentuata a preturilor bunurilor mai deficitare).
Consideram ca acest fapt se produce intr-o economie in care piata ar cere reducerea preturilor produselor agricole cu 5% si cresterea preturilor la produse industriale cu 5%. Daca se adopta o politica de sustinere, evolutia preturilor pe cele doua categorii in loc sa se compenseze, respectiv sa se anuleze (-5%, +5%) asigurand astfel mentinerea nivelului general al preturilor, va conduce la o crestere medie a preturilor de 5% (in cadrul aceleiasi diferente de 5% intre categorii, in cadrul careia insa, prima categorie se pastreaza cu un pret neschimbat si deci o crestere de 0% iar cea de a doua ramane la distanta necesara de 10%).
Astfel politica de sustinere a unor sectoare este de fapt generatoare unei inflatii continue.
Ajustarea la nivel major este tipica si la transferurile specifice ale cresterilor de productivitatea muncii.
O alta cauza a inflatiei structurale rezida din rigiditatea economiei care apare in momentele de crestere economica atunci cand se tinde spre o deplina utilizare a fortei de munca. Situatiile pot fi diferite de la o economie la alta, esenta consta in faptul ca in conditiile perioadei in care se tinde spre angajarea totala a fortelor de productie, a fortei de munca primordial, apare o zona de costurilor crescande – efect al unor astfel de rigiditati.
Pentru a lamuri intelesul actiunii acestui factor trebuie sa precizam ca se considera rigiditate tot ceea ce se opune adaptabilitatii aparatului productiv la modificarile cererii.
Asemenea rigiditati se pot ivi in legatura cu procurarea capitalului sau asigurarea unor capacitati sau resurse materiale. Dar cele mai importante rigiditati provin din inadaptabilitatea fortei de munca din asemenea motive cum sunt:
- atasamentul sentimental la o profesie, localitate, zona;
- insuficienta institutiilor de formare si reciclare;
- absenta unor locuinte libere care limiteaza migratia fortei de munca;
- o excesiva specializare a fortei de munca;
- obstacolele existente in formarea si autoprotectie unor autoprofesionalisti.
Depasirea acestor rigiditati cere eforturi financiare deosebite, costuri mult mai mari.
Astfel actiunile indreptate spre limitarea si evitarea somajului impinge economia spre tensiuni inflationiste.
SURSA 02
Inflatia este procesul de crestere semnficativa si persistenta a nivelului preturilor. Inflatia reprezinta acea stare de dezechilibru economic in care masa monetara existenta in economie depaseste necesarul real de moneda, ducand la cresterea generalizata a preturilor si la scaderea puterii de cumparare a banilor. Nu orice sporire a preturilor inseamna inflatie. Inflatia este, inainte de toate, un fenomen monetar, fiind legata de excedentul de masa monetara peste nevoile reale ale economiei, determinate de oferta de bunuri si servicii scazuta.
Procesul inflationist are o istorie indelungata si s-a manifestat de-a lungul timpului cu intensitati diferite si cu schimbari de sens. Astfel, perioadele in care inflatia s-a manifestat puternic in viata economica au fost consemnate de catre istorici, prima astfel de mentiune datind din secolul al III-lea, cand Imperiul Roman de Apus a traversat o grava criza economica. Un alt moment istoric care a cunoscut o inflatie de proportii a fost trecerea de la bani din metale pretioase la cei de hartie.
Pe termen lung inflatia este prezenta in orice economie. Fenomenul nu poate fi controlat in totalitate, si in acelasi timp nu este dezavantajos pentru toata lumea. Cei care anticipeaza corect evolutia inflatiei pot mereu gasi metode de a se imbogati, in detrimentul celor care nu o pot anticipa.
Cauzele inflatiei
Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor.
Emisiunea excesiva de moneda peste oferta reala de bunuri si servicii.
Aceasta atrage dup sine un ”surplus de cerere” si, ca urmare, cresterea ansamblului preturilor. Marirea preturilor are loc nu prin simpla sporire a cantitatii de bani, ci prin cresterea cereerii pe care acesta o face posibila.
Cresterea masei monetare, insotita de cresterea productiei, poate conduce la cresterea ratei dobanzii, de aici la cresterea cererii pentru investitii si implicit la cresterea preturilor.
Excedentul de cerere agregata (inflatie prin cerere)
Ea apare datorita cresterii cererii agregate, in conditiile in care oferta agregata ramane in urma cererii sau se micsoreaza. Cererea agregata poate sa creasca si in conditiile in care masa monetara nu se modifica. Acest lucru se poate intampla in mai multe cazuri si anume:
• sporesc veniturile banesti ale populatiei, ducand la marirea puterii de cumparare a acesteia (in Romania mare parte din banii populatiei provin din afara, deoarece un numar mare de persoane lucreaza peste granita, insa continua sa trimita bani familiei aflate in tara)
• se diminueaza inclinatia spre economisire
• se extinde creditul de consum (exista o tendinta accentuata de a lua credite, fie pentru nevoi personale, fie pentru achitizitii imobiliare, de masini etc)
• are loc cresterea salariilor neinsotita de sporirea rezultatelor muncii
Cresterea costurilor de productie( inflatie prin costuri)
Marirea costurilor nu stimuleaza productia si, ca urmare oferta de marfuri scade, iar preturile cresc. Costurile de productie se maresc atunci cand remunerarea factorilor de productie creste mai mult decat productivitatea lor; un loc important, in acest sens, il ocupa sporirea cheltuielilor pentru salarii neinsotita de o crestere superioara a productivitatii muncii. In acelasi sens, al cresterii costurilor, actioneaza si marirea preturilor la materii prime, materiale.
Consecintele inflatiei
Inflatia ca stare de dezechilibru economic este preponderent negativa, avand numeroase consecinte asupra populatei, agentilor economici si asupra mersului de ansamblu al economiei.
• scaderea puterii de cumparare a populatei
• redistribuirea de venituri si de avutie
• este stimulata inclinatia spre consum
• este descurajata inclinatia spre economisire
• ’fuga’ de lichiditati si preferinta pentru plasarea disponibilitatilor banesti in bunuri durabile neproductive
SURSA 03
“ Inflatia este proces de crestere a nivelului general al preturilor de consum,mecanism care provoaca variatii multiple de lunga durata, generalizeaza el insusi cauzele permanentei sale si exprima prin majoritatea
cea mai mare parte a preturilor”.
Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a aparut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, anainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii.
Initial s-a manifestat sub forma dezvoltarii mascate a monedelor din metale pretioase, acest proces fiind cunoscut in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca .Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt :separarea continutului nominal al monedelor metalice (mai mare )de continutul lor real (mai mic); transformarea existentei – aur a monedei in aparerenta –aur; aglomerarea circulatiei cu monede ieftine fara valoare deplina ; scaderea puterei de cumparare a monedelor falsificate.
Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de de-a 2-a forma de inflatie. In perioada formarii economiei de piata in Europa, tinerele state au fost preucupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale tarzii, haos ce atins cote inalte in sec. XVI-lea. S-a actionat pentru sisteme banesti stabile si o circulatie monetara sanatoasa ( normala ) acestea bazandu-se pe etalonul aur. Cand banii de hartie inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor – aur cu valoare deplina. De altfel, acestea puteau fi convertiti liber in aur. Corespunzator, cantitatea banilor de hartie se limitau la aurul pe care acesti bani il reprezentau in circaulatie. In aceasta situatie, inflatia nu putea sa apara, ea nu avea baza de desfasurare.
Dar, relativ repede, canalele circulatiei banesti au inceput sa se aglomereze . Intr-o anumita perioada, acestea s-a datorat insuficientei cantitatii de marfuri aflate in circulatie. Daca banii de hartie intreceau propria lor masura (daca ei depaseau cantitatea monedelor de aur cu aceeasi denumire ce ar fi trebui sa circule), acesestia se discreditau in fata agentilor economici . Scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie antrena crestera preturilor. Inflatia de acest gen aparea atunci cand cantitatea banilor de hartie aflata in circulatie o depasea sensibil pe care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul aur (o cantitate de aur ce era asezata la baza unei unitati banesti)
Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie –inflatia banilor de hartie neconvenabil in aur. Acum, existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. Ca urmare, in conditiile cand singurile elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ce pune in evidenta un excedent de bani.
O asemenea inflatie face obiectul acestui capitol. Aceasta delimitare istorica nu inseamna nicidecum ca sarcina noastra se simplifica foarte mult. Formele pe care le-a cunoscut inflatia banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general au fost si sunt destul de diferite in timp si spatiu. Ele s-au diversificat si mai mult pe seama realitatilor din tarile foste socialiste. Ca urmare, problema naturii inflatiei ramane actuala si complexa.
Punctele de vedere cu privire la natura inflatiei.
In literatura de specialitate se utilizeaza diferite criterii de delimitare a formelor inflatiei.Din punct de vedere al intensitatii intalnim:
-inflatia moderata caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de 3%-4% care duce la deprecierea lenta si progresiva a banilor , fara zguduiri economice
-inflatia deschisa in care cresterea anuala a preturilor este intre 5% si 10% si este insotita de cresteri economice mai reduse sau chiar stagnari
-inflatia declarata , in care preturile cresc anual cu 10%-15%
-inflatia galopanta , in care preturile si tarifele cresc annual cu mai mult de 15% , provocand mari dezechilibre economice si sociale
-hiperinflatia , forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei la care preturile cresc la intervale scurte de timp , antrenand dezechilibre generale in economia nationala
-dezinflatia se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ritmului de crestere a nivelului general al preturilor
-cresterea economica neinflationista este o inflatie moderata insotita de o crestere economica mai mare decat inflatia
-cresterea economica inflationista releva un ritm pozitiv de crestere a productiei nationale , insotit de o rata a inflatiei mai inalta decat cea a dinamicii economice
-stagflatia desemneaza acea situatie din economia in care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica
-slumpflatia sintetizeaza coexistenta inflatiei galopante cu recesiunea economica
Fiind un fenomen deosebit de complex , inflatia se poate masura si ilustra prin utilizarea simultana a mai multor inidici si indicatori , fiecare din acestia evidentiind o anumita fateta a inflatiei .Cei mai importanti sunt:
-diferenta dintre cererea solvabila si oferta reala de marfuri ,bunuri si servicii
-indicele general al preturilor
-indicele preturilor de consum
-indicele costului vietii
-scaderea de cumparare a banilor pe piata interna si cea externa
-depasirea de catre masa monetara in circulatie a produsului national
Exprimarea absoluta a inflatiei se determina ca diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de bunuri si servicii pe care le pot oferi spre vanzare agentii economici.
Indiferent de cauza declansarii inflatiei , desfasurarea ei, perpetuarea si agravarea inflatiei are determinari multifactoriale.In conditiile economiei actuale, inflatia are la baza factori de ordin economic , monetar socio-politic , de natura interna si externa care actioneaza simultan si se influienteaza reciproc.
Inflatia monetara
Se datoreaza introducerii si mentinerii in circulatie a unei mase monetare excedentare raportata la cantitatea de bunuri si servicii de pe piata.Excedentul de masa monetara poate fi determinat de:
-emisiunea de moneda
-crearea de moneda scripturala
-controlul insuficient al puterii asupra emisiunii de moneda
-cresterea vitezei de circulatie a banilor
-scaderea increderii in moneda nationala
Inflatia prin cerere este un fenomen de crestere a pretului provocata de o situatie de dezechilibru intre o cerere agregata solvabila prea mare in raport cu oferta agregata la un anumit pret.In conditii normale , excesul de cerere stimuleaza marirea productiei.Daca insa cresterea volumului cererii nu determina o crestere corespunzatoare a productiei , a ofertei ,preturile cresc si se manifesta fenomenul inflational.
Excesul cererii de consum a populatiei poate constitui , uneori , factorul principal al inflatiei.Cresterea cererii de consum a populatiei pote sa provina dintr-o utilizare excesiva a economiilor banesti.Ea pote avea ca sursa si cresterea excesiva a salariilor , fara o crestere corespunzatoare a productiei sau a productivitatii muncii.
O alta cauza a inflatiei prin cerere este excesul cererii guvernamentale peste posibilitatile bugetare curente.
Inflatia prin oferta
Dezechilibrul inflationist dintre cerere si oferta este explicat adeseori prin insuficienta ofertei , prin penuria de bunuri materiale si servicii pe piata.
Inflatia prin costuri
Inflatia prin costuri exprima acea crestere inflationista a preturilor datorata cresterii elementelor ce intra in preturi(materii prime , salarii , beneficii).
Consecintele inflatiei sunt examinate prin prisma deprecierii monetare.
-consecintele inflatiei sunt receptionate in primul rand de agentii economici cumparatori
-sub incidenta inflatiei cad economiile agentilor economici diminuandulise resursele datorita scaderii puterii de cumparare a banilor.
-inflatia ii dezavantajeaza pe creditori
-in timpul inflatiei productia scade
-inflatia elimina o parte din resursele acumulate
-inflatia pune deacord capacitatile de productie cu cerintele sociale reale
-inflatia constituie un factor dezorganizator al oricarei economii nationale
-descurajeaza investitiile productive , de lunga durata
-genereaza si extinde somajul
-afecteaza caderea societatii civile
-accentuiaza deprecierea monedei nationale
Pentru combaterea inflatiei factorii de decizie trebuie sa aiba in atentie franarea cresterii masei monetare si a preturilor , atragerea economiilor banesti si transformarea lor in capitaluri active , revalorizarea banilor , reducerea cererii agregate , reducerea incertitudinilor e.t.c.Succesul presupune inglogarea unor astfel de masuri in pachete care sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung.
Cauzele inflatiei:
Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor.
In manuale si tratate, cauzele inflatiei sunt analizate pe rand (dupa principiul caeteris parsibus), fiecare dintre acestea generand o forma specifica de inflatie. In momentul dat al analizei.
Adesea inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda). Economistul american M.Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteea decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii activelor lor de (bani de credit).
Un loc aparte ocupa acele conceptii care considera drept cauza principala (unica) a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta ). Sporirea veniturilor, indeosebi a salariatilor, nu-I compensata printr-o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare, astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii. Specialistii numesc un asemenea dezichilibru inflatie reala.
Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezichilibrul inflationist, la excesul de crestere nominala pentru bunurile de consum (inflatie pe credit). In anumite conditii, profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile ale inreprindelor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze programe proprii de investitii, pe seama bugetului.
sursa:ipedia.ro
0 comments: