Nasterea Terrei

Planeta pe care o numim “casa” ramane pentru locuitorii sai un loc plin de mistere. Cum s-a format ea dintr-un nor de praf? Cum se face ca sustine viata? Si ce se intampla in interiorul sau?

Iata care sunt sapte dintre marile mistere ale planetei Pamant, la care oamenii de stiinta incearca inca sa gaseasca raspunsuri, conform revistei New Scientist.

Cum se face ca dintre toate planetele din sistemul nostru solar, numai Pamantul musteste de viata?

Opt planete s-au format acum 4,5 miliarde de ani din norul de gaz si praf din jurul soarelui. Pe masura ce gravitatia strangea acest nor in jurul soarelul, particulele de praf se ciocneau si se uneau, marindu-si volumul si generand campuri gravitationale mai mari. Aceste formatiuni au ajuns sa se uneasca si au dat nastere planetelor.

Povestea este spusa in putine cuvinte si nimeni nu cunoaste de fapt ce s-a intamplat acum 4,5 miliarde de ani. Intelegerea modului in care s-a format planeta ar putea rezolva misterul aparitiei vietii pe pamant. O explicatie pentru capacitatea planetei noastre de a sustine viata este distanta optima fata de soare.

Pamantul se afla la o distanta de aproximativ 149,5 de milioane km fata de Soare, o distanta optima pentru mentinerea unei temperaturi ce permite existenta apei in forma lichida.

Ce s-a petrecut in istoria planetei acum 4,5 miliarde de ani, in era Hadeana?

Pamantul s-a ciocnit acum 4,5 miliarde de ani cu un corp ceresc de dimensiunile planetei Marte. Impactul a fost atat de puternic incat resturi de material rezultate din ciocnire au fost aruncate in spatiu, in orbita Pamantului, formand satelitul natural al sau, Luna.

Energia impactului a fost atat de mare incat straturile superioare ale planetei s-au topit. Astfel, geologii nu pot afla aproape nimic despre perioada dinainte de impact a Pamantului, fiindca rocile au fost topite.

Evenimentele petrecute in primii 500 de milioane de ani ai istoriei planetei noastre sunt o enigma, iar aceasta perioada este cunoscuta drept “era Hadeana”.

Cum a aparut viata pe Pamant?

Exista trei teorii principale ale aparitiei vietii: teoria creationista, abiogeneza si teoria conform careia viata a ajuns pe Pamant datorita meteoritilor care s-au ciocnit de suprafata planetei.

Teoria supei primordiale (abiogeneza) se refera la un proces de formare a substantelor organice din combinatii ale substantelor anorganice. Substanele chimice existente in oceane in era Hadeana au reactionat formand biomolecule care apoi au evoluat, dupa sute de milioane de ani formand organismele asa cum le cunoastem azi.

“Reteta” pentru crearea vietii ar fi, conform oamenilor de stiinta, o combinatie de metan (CH4), amoniac (NH3), apa (H2O), hidrogen sulfurat (H2S), dioxid de carbon (CO2) sau monoxid de carbon (CO), si fosfat (PO4), in conditiile absentei oxigenului (O2) si ozonului (O3).

Creationistii au negat timp de multi ani descoperirile stiintifice care au dus la elaborarea teoriilor abiogenezei, dar si evolutionismul lui Darwin, sustinand ca acestea sunt in contradictie cu Biblia, care sustine ca Dumnezeu a creat lumea din nimic.

Teoria conform careia viata ar fi de fapt un “imigrant”, sosit pe Pamant cu ajutorul meteoritilor are destui adepti, insa cercetatorii spun ca probabilitatea ca ea sa fie corecta este mica.

De ce se misca placile tectonice?

Daca nu ar exista miscarea placilor tectonice, Pamantul ar fi complet diferit. Reciclarea constanta a crustei planetei ofera un climat stabil, minerale si depozite de petrol, dar si oceane cu o compozitie chimica ce permite vietii sa existe.

Modelele formate de cercetatori arata ca placile tectonice exista pentru ca planeta are o dimensiune potrivita. Daca ar fi prea mica, litosfera ar fi mult prea groasa. Daca ar fi mai mare, campul gravitational format ar strange placile tectonice si nu le-ar permite sa se miste.

Exista sapte placi tectonice majore si multe altele mai mici. Miscarea laterala a placilor este de 50 pana la 100 milimetri pe an.

Ce se afla in centrul Pamantului?

Raspunsul la acesta intrebare pare simplu: fier. Insa nu se stie exact cum s-a format nucleul. Acesta incepe de la o adancime de 2890 de kilometri, iar diametrul sau este de 6800 de kilometri.

Compozitia sa este de 80% fier, nichel si alte elemente in cantitati mai mici. Este format din doua straturi: un strat exterior format din fier topit si un miez solid format din fier si nichel de dimensiuni similare cu cele ale lunii.

Insa nu a fost dintodeauna asa. Initial, planeta nu era decat un bulgare fara o structura definita. Se presupune ca cele mai grele elemente, fier si nichel, au format miezul planetei, cele mai usoare formand suprafata.

Alte elemente, mai dense decat fierul, cum sunt plumbul si uraniul, si-au regasit in cantitati prea mici pentru a fi si ele inglobate in nucleu. Cand si cum a avut loc procesul de formare a nucleului nu se stie inca.

De ce este climatul Pamantului stabil?

Oamenii de stiinta sustin ca apa a existat la un moment dat si pe Marte si pe Venus, insa, pe masura ce conditiile climatice s-au schimbat, si-au pierdut oceanele.

De ce Pamantul a reusit sa evite o asemenea soarta? Climatul planetei este relativ stabil, si a ramas o planeta care poate sustine viata pentru aproximativ 4 miliarde de ani.

Se pare ca Pamantul are un “termostat”. Vulcanii arunca in atmosfera dioxid de carbon, care ajuta la mentinerea caldurii planetei, formand un efect de sera.

Aceasta caldura permite oceanului sa se evapore, formand norii si ploaia. O parte din dioxidul de carbon dizolvat ajunge in rauri si apoi in oceane, unde traiesc numeroase organisme unicelulare. Acestea formeaza cochilii din calcit (CaCO3) si opal (SiO2).

In momentul in care organismele mor, aceste invelisuri tari se acumuleaza pe fundul marii si formeaza roci sedimentare. Dupa milioane de ani, placa oceanica ajunge sub placa continentala prin procesul de subductie, iar mineralele intra in componenta placii continentale.

Intreaga masa se topeste, iar o parte mai densa a crustei oceanice ajunge in mantaua Pamantului. In conditii de presiune extrema si la temperaturi inalte, substantele ajung din nou sa fie expluzate in atmosfera, completand astfel ciclul.

Astfel, Pamantul isi pastreaza o temperatura relativ stabila, alternand perioadele de incalzire cu cele de racire, arata pagina de Internet a prof dr. Ellen Thomas, cercetator la Departamentul de Geologie si Geofizica al Universitatii Yale.

Teoria schimbarilor climatice se bazeaza pe masuratori care arata ca, separat de ciclul natural al planetei, nivelul de dioxid de carbon din atmosfera creste de la an la an, si cauza ar fi activitatile industriale ale oamenilor. Exista si critici ale acestei teorii, care sustin ca efectul de crestere a temperaturilor in ultimii 20 de ani sunt tot unul natural.

Se pot prezice cutremurele si eruptiile vulcanice?

Aceste fenomene naturale sunt dovada faptului ca planeta noastra este in continua miscare. Majoritatea faliilor si a vulcanilor se afla la marginea placilor tectonice, de aceea este usor de prezis unde in lume acestea vor avea loc cutremure si eruptii vulcanice, insa nu se stie cu exactitate momentul in care vor avea loc.

Predictiile probabilistice ale cutremurelor pe tremen lung, bazate pe ceea ce s-a intamplat in trecut sunt usor de facut. Persoanele care traiesc in zona golfului San Francisco, spre exemplu, stiu ca exista o probabilitate de 62% ca un cutremur de magnitudine mare sa se produca acolo in urmatorii 30 de ani.

Avertismentele pe tremen scurt sunt posibile, insa ele nu vin decat cu cateva secunde inainte de producerea unui cutremur.

Pe 29 august si 5 septembrie 2004, cu 7 zile inainte de un cutremur cu magnitudinea de 7,1 pe scara Richter, in sudul Japoniei s-au detectat schimbari in densitatea electronilor din ionosfera, si respectiv in temperatura.

Sistemul DENS (sistem de detectie a emisiilor electro-magnetice transmise din zone seismice), dezvoltat de Centrul National de Studii Spatiale din Franta a aratat ca exista corelatii intre anumite tipuri de activitate electromagnetica de frecventa redusa si zonele cele mai active din punct de vedere seismic de pe pamant.

Se spune, de asemenea, ca animalele sunt sensibile la semnalele electromagnetice de frecventa joasa, motiv pentru care sunt capabile sa detecteze un cutremur.

Conform unor studii realizate de Universitatea din Colorado, aceste semnale elctromagnetice sunt specifice fracturarii rocilor cristaline.

Scepticii tind insa sa nu ia in considerare studiile legate de comportamentul animalelor, deoarece informatiile obtinute sunt ambigue si inconsistente.

Sursa: e-transport.ro