Sistemul muscular

Muschii corpului uman se grupeaza in trei clase:
- muschii scheletici (muschii striati) se fixeaza pe schelet, sunt controlati de creier si, impreuna cu oasele pe care se ataseaza cu tendoane, sunt responsabili de orice miscare
- muschii netezi, rolul lor fiind realizarea miscarilor involuntare ale organelor interne
- muschiul cardiac.
Muschii scheletici (muschii striati) se gasesc in intregul corp uman din crestet pana in picioare. Acestia sunt compusi din fibre musculare, alcatuite la randul lor din filamente; fibrele musculare se grupeaza in manunchiuri mai mari numite miofibrile. Muschii se fixeaza pe oase cu ajutorul unui tendon. Capacitatea noastra de a ne misca, de a sta stabil in picioare este datorata interactiunii bune dintre muschii scheletici si schelet.
Sistemul muscular este format din muschi striati (sau somatici) si muschi netezi, primii fiind cei care stau la baza tuturor miscarilor corpului nostru, prin proprietatea lor fundamenatala - contractilitatea. Cei peste 560 de muschi au forme variate subimpartindu-se in:
- muschi lungi (predominand in structura membrelor)
- muschi scurti (intra in alcatuirea peretilor trunchiului si se afla intre coastele si vertebrele invecinate si muschii lati).
Alaturi de schelet, musculatura contribuie hotarator la determinarea si influentarea formei corpului, diferentierea ei fiind in stransa legatura cu dezvoltarea scheletului.Miscarile pe care diferitii muschi le efectueaza in jurul axelor care trec prin articulatii sunt:
- flexia (apropierea a doua segmente legate printr-o articulatie, micsorandu-se unghiul dintre ele)
- extensia (miscarea contrara flexiei, unghiul dintre segmente putand ajunge la 180 grade sau chiar mai mult
- abductia (indeparteaza un segment sau membrul in intregime de corp)
- adductia (apropie aceleasi elemente de trunchi)
- rotatia interna (un segment sau intreg membrul se roteste inspre corp, in jurul axului sau vertical)
- rotatia externa (miscarea inversa prin care membrul se invarte in afara in jurul aceluiasi ax).
In cazul antebratului, exista o rotatie specifica care poarta numele de pronatie cand palmele sunt orientate in jos, si respectiv supinatie in cazul orientarii lor catre in sus. Musculatura este dispusa, ca si oasele scheletului, in marile regiuni care alcatuiesc corpul uman: trunchi, membre superioare si inferioare.
Muschii trunchiului
Muschii regiunii toracale: pectoral mare, mic, dintat mare sau anterior, subclavicular, intercostal, interni si externi.
Muschii regiunii abdominale: peretele abdominal este alcatuit din 5 perechi de muschi (muschii drepti abdominali, piramidalii abdominali, oblicii abdominali externi si interni, muschii transversi ai abdomenului).
Muschii regiunii spinarii: muschii superficiali (trapez, muschiul dorsal mare, muschii romboizi, muschiul ridicator al spatelui, muschiul dintat postero-interiori, muschiul dintat postero-exteriori) Muschii profunzi ai spinarii (tractul median si tractul lateral).
Muschii membrelor superioare
Muschii umarului: deltoid, supraspinos, infraspinos, rotund mic, rotund mare, subscapular.
Muschii bratului: biceps, muschiul brahial, triceps brahial (triceps brachii).
Muschii antebratului: muschii regiunii laterale a antebratului, muschiul brachio radial.
Muschii palmei
Muschii membrelor inferioare
Muschii soldului: muschii regiunilor ventrale si dorsale ale soldului, muschii glutei mari, medii si mici, muschii piramidal, muschiul obturator intern si extern si muschii regiunii laterale a soldului, muschiul adductor mare, mediu si mic.
Muschii coapsei: muschii regiunii ventrale a coapsei, muschiul croitor, muschiul quadriceps, muschii regiunii dorsale a coapsei, muschiul biceps femural, muschiul semitendinos, muschiul semimembranos.
Muschii gambei: muschii regiunii ventrale a gambei, muschiul tibial ventral (anterior), muschiul extensor propriu al halucelui, muschiul extensor comun al degetelor, muschiul fibular ventral, muschii regiunii laterale a gambei, muschiul fibular lung si scurt, muschii regiunii dorsale a gambei, muschiul triceps sural, muschiul plantar subtire, muschiul flexor lung comun al degetelor, muschiul tibial posterior, muschiul flexor lung al halucelului, muschiul popliteu.
Muschii labei piciorului.


Fibrele pot traversa longitudinal întreg muşchiul, sau se pot opri undeva în masa acestuia, efilându-se. În general, circa 98% din fibre sunt inervate de o singură placă neuro-musculară, situată la mijocul acestora, dar sunt şi cazuri când o placă neuro-musculară inervează mai multe fibre.
Fibra musculară este alcătuită din: membrană, numită sarcolemă, citoplasmă (sarcoplasma), şi aparat fibrilar. Sarcolema este o membrană aproape continuă, ce prezintă un orificiu de intrare a fibrei nervoase. Se constituie dintr-un complex elastic, subţire, bistratificat; stratul intern, mai subţire (circa 70 Ångstromi), se numeşte membrană plasmatică, iar cel extern, mai gros (de circa 300 – 500 Ångstromi), numit membrană externă, are o elasticitate foarte mare.
Sarcolema se continuă cu ţesutul conjunctiv dintre fibrele musculare, iar în interior se conectează cu membranele Z ale miofibrilelor. Funcţional, sarcolema stabileşte legătura dintre interiorul şi exteriorul celulei, prin intermediul sistemului de canalicule T, importantă cale pentru schimburile de substanţe cu lichidul intercelular. De asemenea, sistemul T deţine rolul primordial de transmisie a impulsului nervos de la placa neuro-musculară la miofibrile.
Sarcoplasma este citoplasma celulară, formată din miofibrile şi citoplasmă necontractilă. Miofibrilele formează ionoplasma. Ele ocupă cam 60 – 80% din masa şi volumul fibrei, prezentându-se ca filamente de 1 – 3 micrometri diametru şi de lungime egală cu a fibrei. Miofibrilele nu posedă membrană proprie. Spaţiul dintre ele este ocupat de citoplasmă, mitocondrii şi reticul endoplasmatic. Într-o fibră se găsesc în jur de 1000 – 1100 de miofibrile, care se dispun paralel pe axul lung al acesteia. Astfel, fibra capătă un aspect striat longitudinal.
Structura lor este consecinţa succesiunii de discuri formate din material proteic cu indice de refracţie diferit (luminos sau întunecat) de-a lungul fibrelor, ceea ce le conferă aspectul striat transversal. Discurile sau benzile luminoase, clare, izotrope, monorefringente în lumină polarizată sunt mai subţiri şi poartă denumirea de benzi I, iar cele anizotrope, întunecate, birefringente, mai groase, se numesc benzi A.
Benzile A sunt împărţite în două segmente egale de o bandă clară, H (Hensen), iar cele I de banda întunecată Z (Zwischenscheibe, numită şi Stria Amici); aceasta traversează toate miofibrilele, ataşându-se la sarcolemă. Rolul său este de a menţine raporturile interfibrilare. În timpul relaxării exagerate a fibrilelor, în centrul striei H, clare, apare membrana M, întunecată, unde se prind filamentele de miozină. De-o parte şi de alta se găsesc două arii mai luminoase, numite liniile L.
Între două membrane Z (între centrii zonelor luminoase I) se găseşte un sarcomer; el este unitatea morfo-histo-funcţională a miofibrilelor. În general, lungimea sarcomerilor ajunge până la 2,5 microni. Într-o fibră sunt cam 10 – 20 de milioane de astfel de unităţi.
Filamentele de miozină participă la formarea discului întunecat A, având în mijloc o umflătură (membrana M). Au cam 140 – 160 de Ångstromi în diametru şi lungimi de 1,6 microni. Sunt constituite din câte 200 de molecule de miozină, aranjate într-o reţea hexagonală, densă.
Filamentele de actină formează discul clar I, inserându-se cu un capăt pe membrana Z, iar cu celălalt intercalându-se printre filamentele de miozină, oprindu-se în apropiera zonei H. Diametrul lor ajunge până la 50 – 70 de Ångstromi, iar lungimea la 2,05 microni. Sunt mai puţin dense decât filamentele de miozină. Per sarcomer, se găsesc circa 1200 molecule, provenind din două filamente.
Fiecare miofibrilă are în componenţă aproape 1500 de filamente de miozină şi 3000 de filamente de actină, fiecare filament de miozină având în juru-i 6 filamente de actină, iar unul de actină 3 de miozină. Raportul numeric este de 1/2, iar cel molar de 4 actină la 1 mizină. Cu excepţia zonei H, discul A este constituit din filamente groase de miozină şi subţiri de actină. Zona clară H constituie elementul elastic al miofilamentului, unde are loc extensia acestuia. Este formată din filamente de miozină şi unul extensibil, proteic, S, ce pare a uni filamentele de actină între ele.
Discul A este mai bogat în substanţe minerale comparativ cu discul I; astfel, primul conţine în special Ca++, Mg++, K+, iar cel de-al doilea Creatinfosfat (CP, CF), Acid Adenozintrifosforic (ATP), Acid Adenozindifosforic (ADP), lipoide etc. Glicogenul, principala substanţă de conversie energetică a muşchiului, atinge concentraţii considerabile în sarcoplasmă şi discul A, care, se pare, exercită o acţiune ATP-azică (de descompunere asupra ATP), generând energia necesară contracţiei.
Proteinele se găsesc în proporţie de 54 în discul A, 36 în discul I, 3 în substanţa S şi 6 în membrana Z.
Sarcoplasma nediferenţiată se prezintă sub forma unui gel amorf, roşu. Biochimic, constituie un amestec de ioni: K+, Na+, Ca++, Mg++, PO4–––, dizolvaţi în apă, substanţe organice, necesare metabolismului celular: enzime proteice şi mitocondrii, aflate în strânsă legătură cu filamentele de actină (au rol în utilizarea ATP). Sarcoplasma nediferenţiată ocupă cam 20 – 30% din masa celulară. Ea cuprinde două fracţiuni:
- sarcoplasma interfibrilară, bogată în organite celulare (mitocondrii, fragmente de reticul endoplasmatic, incluziuni organice: proteine, aminoacizi liberi, acizi graşi liberi, miogen, globuline, glicogen, enzime etc.)
- sarcoplasma periferică, unde se găsesc mitocondrii, nucleu, aparat Golgi, reticul endoplasmatic, lizozomi, glicogen, lipopigmenţi, ATP etc. Reticulul endoplasmatic are doi componenţi: reticulul sarcoplasmatic (RS), identic cu al celorlalte celule, şi sistemul T, tubular transvers, ca o continuare a membranei şi a spaţiului intercelular înăuntrul celulei. 


sursa:ipedia.ro