Cele doua tipuri de struguri din care se face, de obicei, sampania sunt Chardonnay (struguri albi) si Pinot noir (struguri negri). Sampaniile albe sunt facute din Chardonnay, iar cele rose dintr-un amestec de Chardonnay cu Pinot noir sau doar Pinot noir.
Una dintre cele mai mari calitati ale acestei bauturi o reprezinta versatilitatea ei. O sampanie cu adevarat buna "merge" in combinatie cu aproape orice fel de mancare, dar atunci cand este servita ca aperitiv, vinul spumos ar trebui sa fie sec, in functie, bineinteles, de tipul de aperitive servite si de primul fel de mancare.
Stiai ca?...
Istoria sampaniei dateaza de acum 300 de ani. Dom Perignon, un calugar benedictin care se ocupa de cramele dintr-o manastire situata in regiunea istorica Champagne din Franta, a perfectionat tehnica realizarii acestei bauturi. De unde si afirmatia potrivit careia sampania Dom Perignon ar fi echivalentul caviarului intre bauturi...
In anul 1743, Claude Moet a transformat aceasta manastire intr-o vinarie de mare renume. Cea mai buna sampanie produsa in vinariile sale poarta acum numele calugarului care a creat-o, in cinstea memoriei acestuia.
In ceea ce priveste aceasta bautura, a existat o scurta legatura intre Franta si Statele Unite, cand, in anul 1787, Moet a trimis 100 de sticle de sampanie in America. Au mai trecut insa 200 de ani pana cand francezii s-au implicat in fondarea unei vinarii de sampanie in inima regiunii Napa Valley - Domaine Chandon.
Tipuri de sampanie
Sampaniile cu "corp"
Cuvintele de baza pentru acest tip de sampanie sunt: forta, structura si intensitate, fiind asa-numitele vinuri "musculare". Aceste sampanii, fie ele de generatie tanara sau mai veche, sunt de obicei facute din Pinot noir sau Pinot meunier, doua sortimente de struguri care creeaza aromele deosebite si ofera vinului profunzime si vigoare.
Sampaniile cu "inima"
Cuvintele cheie sunt: generozitate, caldura si finete. Sunt vinuri cu o aroma proaspata, fina si intotdeauna echilibrate. Sunt sampanii dominate, de obicei, de Pinot, Pinot noir si Pinot meunier, dar pot fi rose sau demi-seci. Culorile lor variaza de la galben auriu pana la roz inchis.
Sampaniile cu "spirit"
Cuvintele de baza sunt: usoara, vivace, delicata. Invariabil, sunt sampanii Brut sau Blanc, cu o preponderenta de Chardonnay. Acest sortiment de vin este viu, stralucitor, adesea avand o culoare aurie, cu tente de gri. Bulele sale sunt usoare si foarte delicate.
Sampaniile cu "suflet"
Cuvintele cheie sunt: maturitate, complexitate si bogatie. Sunt cele mai rare sampanii, vinurile cu cea mai mare complexitate. Sunt vinuri mature, adesea provenind dintr-o recolta exceptionala. Bulele extrem de fine si culoarea de aur vechi, asemanatoare ambrei, inspira aproape un sentiment religios printre cunoscatori...
Imagineaza-ti o seara numai cu sampanie. Te ia ameteala? Atunci iti oferim sfaturi pentru cele mai potrivite ocazii in care poti savura aceasta bautura. Daca alegi sampania potrivita, aceasta te va inspira mai departe in alegerea meniului, a decorului, a intregii teme pentru ocazia respectiva...
1. Pentru un banchet, o petrecere, un revelion
Un bufet tentant, un meniu impresionant, o atmosfera calda, o masa aranjata elegant si o multime de prieteni... Pentru a acompania evenimentul, vei alege un vin care, mai mult decat altele, are reputatia unui trai "pe picior mare" - sampaniile cu "corp".
2. Pentru o zi de nastere sau o nunta
Pentru aceasta ocazie speciala, este bine sa ai alaturi intreaga familie, de la cel mai mic pana la cel mai mare. Pune accentul pe afectiune, armonie si impartasirea unor amintiri comune. Apeleaza la sentimente. Sampaniile cu "inima" vor reusi sa iti aduca un zambet pe chip, fiind suficient de echilibrate si de fine.
3. Pentru un bal mascat, o cina deosebita, un cocktail
Lasa-ti sufletul sa te inspire! Ofera-le invitatilor tai o paleta de idei creative. Apeleaza la imaginatia lor si fa absolut totul pentru ca seara sa devina efervescenta, o adevarata fantezie. Exista sampanii atat de usoare si de "vii", incat reusesc sa ridice moralul oricui. Pentru aceasta ocazie sunt recomandate sampaniile cu "spirit".
4. Pentru o sarbatoare speciala, o reuniune deosebita, obtinerea unui contract important
Marcheaza natura deosebita a evenimentului selectand ceva rafinat si rar. Poate te gandesti la un revelion special, alaturi de cei mai apropiati si dragi prieteni. Sau, si mai bine, poate ai in minte decorul unei seri romantice, de Valentine's Day, alaturi de iubitul sau sotul tau... Sampaniile cu "suflet" au o subtilitate si o complexitate care le transforma in cei mai buni parteneri pentru acest eveniment.
- Sampania se pastreaza la o temperatura constanta de 8-14 grade Celsius, ferita de lumina si de curenti de aer?
- Sticlele trebuie sa fie depozitate culcat, pentru ca dopul sa nu se usuce?
- Ai nevoie de 1,5 kilograme de struguri pentru a obtine o sticla de sampanie de 0,75 litri?
Cum trebuie servita
- Sampania se toarna incet in pahare inalte cu picior, tip lalea, pentru a pastra aroma si spuma.
- Sticla se tine de baza, nu de gat.
- Sampania se serveste la o temperatura de 6-8 grade Celsius. Daca e racita mai mult isi pierde aroma, iar daca este mai calda nu mai face spuma.
- Pune sticla intr-o frapiera cu apa si gheata. Daca nu ai frapiera, pune sticla de sampanie in frigider (nu in congelator!) cu doua ore inainte de a o servi.
Sticlele de sampanie si numele lor ciudate
Sticla de sampanie de 0,75 l sau cea de 1,5 l cu care se stropesc invingatorii nu sunt singurele care se gasesc pe piata. Unele sticle ajung la capacitati pantagruelice, iar denumirile lor sunt inspirate de nume biblice.
Learn more »
Dincolo de legenda, descoperirea cafelei a dus la cultivarea sa comerciala, care este atestata pentru prima oara in secolul al XV-lea in Etiopia, unde cafeaua creste salbatic. Consumul de cafea s-a raspandit in Yemen, Egipt, Siria si Turcia. Cafeaua era cunoscuta sub denumirea de ’vinul Arabiei’, aparent datorita faptului ca Musulmanii care nu aveau voie sa consume vin foloseau cafeaua ca si substitut datorita efectului ei stimulator. Obiceiul de a bea cafea s-a raspandit rapid si in 1615 ajungea in Venetia primul transport pe mare din Turcia. În secolul al 17-lea, existau deja in Europa numeroase cafenele.
Din Marea Britanie si alte tari europene, cafeaua a fost dusa in Virgina, America.
Spre surprinderea lor, papa a binecuvantat cafeaua declarand-o bautura crestineasca. In anii 1700, cafeaua si-a croit drumul pana in Americi datorita unui capitan francez de infanterie care a dus cu sine o mica planta in lunga sa calatorie peste Atlantic. Astazi, peste 400 de miliarde de cani de cafea sunt consumate in fiecare an, cafeaua fiind cea mai populara bautura din lume. Piata cafelei Pe parcursul sec. al IX-lea si pana in prezent, cultivarea si exportul cafelei a inflorit intr-o masura uimitoare. In prezent cafeaua este consumata virtual in orice tara, si este o marfa deosebit de importanta atat pentru producatori, cat si pentru consumatori. In prezent, pe piata mondiala cafeaua se situeaza, alaturi de ulei, otel si cereale, printre materiile prime de export de inalta valoare, situatia economica a multor tari prim-producatoare de cafea depinzand aproape in intregime de exportul cafelei, pentru bunastarea lor nationala. Cele mai importante piete ale cafelei se afla la New York si Londra, unde se negoiaza varietati de cafea din speciile Arabica si respectiv Robusta. Pretul cafelei difera mult, in functie de cerere si oferta si el este in mod continuu influentat de factori cum ar fi: modificarile de clima, miscarile politice si calitatea, precum si volumul productiei de cafea.
Learn more »
Odata cu crearea statului moldovenesc feudal in secolul 14, viticultura s-a dezvoltat mai rapid. Ea a atins apogeul in secolul 15, in timpul domnirii lui Ştefan cel Mare, care a ordonat sa se importe soiuri noi de vita de vie si a stimulat productia vinurilor de calitate, infiintand postul de Paharnic, in obligatiunile caruia intra supravegherea podgoriilor si vinificatorilor pentru asigurarea productiei vinului de calitate inalta. În timpul domniei lui Ştefan Voda vinificatia a fost stimulata suplimentar prin marirea zonelor de cultivare a vitei de vie, ameliorarea tehnologiei si crearea cramelor.
La inceputul secolului 16, Moldova a cazut vasala Imperiului Otoman, care a interzis vinificatia. Astfel, timp de urmatorii 300 de ani vinificatia a suferit un declin dramatic. Totusi, in cele din urma mostenirea vinului s-a renascut dupa Tratatul de Pace de la Bucuresti din 1812, cand regiunea a fost anexata la Imperiul Rus. Nobilimea rusa a procurat vinariile existente si a inceput sa cultive in preponderenta soiurile locale precum Rara Neagra, Plavai, Galbena, Zghiharda, Batuta Neagra, Feteasca Alba, Feteasca Neagra si altele. În jumatatea a doua a secolului 19, in Basarabia au fost invitati vinificatori si importate soiuri franceze de vita de vie. Acestul fapt se datoreaza multitudinea de soiuri nobile de vita de vie existente in Moldova. Tot in aceasta perioada zonele vinicole din Moldova precum Purcari au obtinut renume la nivel international. Industria vinului prospera in continuare si catre 1837 Moldova producea peste 10 milioane de litri pe an.
Din pacate catre sfarsitul secolului 19, vinificatia moldoveneasca a avut din nou de suferit din cauza epidemiei de filoxera care a distrus multe podgorii. Totusi, catre anul 1906 plantatiile de vita de vie au fost readuse la starea normala prin plantarea soiurilor altoite, iar catre anul 1914 pe teritoriul Basarabiei se aflau cele mai multe plantatii de vita de vie din Imperiul Rus.
Evenimentele din I si al II-lea razboi mondial s-au rasfrant negativ asupra plantatiilor de vita de vie din regiune; multe au fost distruse si vinificatia a stagnat. Doar dupa sfarsitul Razboiului II mondial podgoriile moldovenesti au inceput sa-si revina. Şi intr-adevar si-au revenit, gratie unei campanii de amploare de rasadire a vitei de vie in anii 50. Catre 1960 suprafata totala cultivata cu vita de vie constituia 220 mii hectare. În urmatorii 20 de ani Moldova a fost republica cu cea mai mare productie de vin din intreaga Uniune. Fiecare a doua sticla de vin si fiecare a treia sticla de vin spumant erau produse in Moldova. La mijlocul anilor 80 industria vinicola moldoveneasca a fost lovita din nou, de data aceasta prin campania de interdictie a alcoolului promovata de secretarul PC URSS Mihail Gorbaciov. Podgoriile au fost defrisate in masa, iar vinurile au fost distruse. Aceasta campanie a fost o tragedie nationala pentru Moldova.
Dupa declararea independentei de la Uniunea Sovietica in 1991, industria vinului si-a inceput drumul greu si anevoios de insanatosire. Catre mijlocul anilor 90 vinariile au fost privatizate, iar proprietarii noi au inceput sa faca investitii in echipament modern. Investitii considerabile in plantatiile vitei de vie s-au facut in perioada 2000—2005, cand multe vinarii au decis sa planteze cloni europeni ai soiurilor populare. Deasemenea, in aceasta perioada au fost create multe pepiniere viticole, care comercializau material saditor local in combinatie cu cel european.
În ultimii ani industria continua sa avanseze si sa progreseze. Multe vinarii au inceput sa coopereze cu vinificatorii din marile tari producatoare de vinuri precum Italia, Franta, Australia si Noua Zelanda. Ei lucreaza cot la cot cu producatorii autohtoni, transferand cunostintele lor despre practicile moderne de vinificatie, inclusiv procedeele de producere a vinurilor tinere, cu aroma de fructe, care au devenit atat de populare in toata lumea. Vinificatorii moldoveni au insusit rapid aceste practici, combinandu-le cu stilurile traditionale de vin pentru a produce vinuri caracteristice Moldovei si arealului ei.
Astazi, poti gasi vinurile moldovenesti in multe tari ale Europei, Americii de Nord si Asiei, pe langa pietele traditionale a vinurilor moldovenesti ca Rusia si alte republici ex-sovietice, care istoric au consumat mai mult de 90% a tuturor vinurilor moldovenesti exportate. Embargoul temporar impus de Rusia pentru vinurile moldovenesti in perioada 2006—2007 a avut un impact dramatic asupra industriei vinului, rezultand in pierderi de milioane de dolari. Însa, acest eveniment a servit drept un imbold pentru relansarea productiei vinurilor de calitate, modernizarea industriei si diversificarea pietelor de desfacere, care s-au materlializat prin investitii in plantatiile de vita de vie, echipament si procese tehnologice de vinificatie. Îndata ce aceste investitii vor dea «roada», vinurile moldovenesti au sansa sa devina disponibile mai multor consumatori din lume atat pe pietele traditionale vechi, cat si pe cele noi.
Nu se pot numi „vinuri” băuturile obţinute prin fermentaţia unor fructe, flori sau din alte ingrediente, de exemplu vin de soc, prin cuvântul vin înţelegându-se întotdeauna vin de struguri.
Clasificare
Vinurile se clasifică după:
* culoare, (la vinul alb, fermentaţia mustului are loc separat de pieliţe şi seminţe, cu unele excepţii, la cele roşii şi în mai mică măsură la cele rosé, se practică maceraţia peliculară),
* conţinut în alcool (vinul are între 8,5-15% alcool) ,
* conţinut în zahăr (vin sec, vin demisec, vin demidulce, vin dulce),
* efervescentă (se realizează adăugând (înainte de îmbuteliere) licoare de tiraj- zahăr şi levuri selecţionate (la Champagne, vin spumant), sau bioxid de carbon (la vin spumos).
Tipuri de vinuri
* Vinuri din struguri albi superioare(Chardonnay, Furmint, Muscat Ottonel, Pinot Gris, Riesling, Sauvignon Blanc, Gewürztraminer sau Traminer roz).
* Vinuri din struguri albi de consum curent (Aligoté, Neuburger, Rkaţiteli, Saint Emilion).
* Vinuri din struguri roșii superioare(Cabernet Sauvignon, Gamay, Grenache, Merlot, Pinot Noir, Pinot Meunier, Nebbiolo, Sangiovese, Syrah sau Shiraz, Tempranillo, Zinfandel).
* Vinuri din struguri roșii de consum curent(Alicante Bouschet, Oporto, Burgund Mare).
* Vinul pelin este condimentat cu pelin.
* Vermutul se obține prin întreruperea fermentației cu spirt de vin, de cereale sau de cartofi.
* Din vestitul strugure „Nebbiolo” care crește doar într-o zonă mică în Italia se fac vinurile Barolo şi Barbaresco, care se numără printre vinurile cu cel mai bun potențial de învechire.
* Cele mai importante tipuri de vinuri de la noi sunt: Muscat-Ottonel, Pinot alb, Riesling, Sauvignon Blanc, Fetească Neagră, Fetească Albă, Fetească Regală, Grasă, Tămâioasă Româneasca.
Vinuri româneşti
* Vinuri albe: Creaţă de Banat; Crâmpoşie, Fetească Albă; Fetească Regală; Frâncușă; Galbenă de Odobești; Grasă de Cotnari; Iordana de Târnave; Majarcă Albă; Mustoasă de Măderat; Plăvaie; Şarbă; Tămâioasă Românească; Zghihară.
* Vinuri roşii: Băbească Neagră; Busuioacă de Bohotin; Fetească Neagră; Negru de Drăgăşani.
* Vinuri roze: Busuioc de Pietroasa.
Learn more »
Dupa cucerirea Daciei de catre romani, multi istorici considera ca obiceiurile alimentare ale dacilor le-au invins pe cele ale cuceritorilor. Cu siguranta insa ca in Dacia au patruns odata cu romanii si unele feluri de mancare, cum ar fi placinta cu diverse umpluturi, coapta probabil in test.
- Indiferent de influente, documentele dovedesc insa ca meiul a fost cereala preferata a romanului pana in urma cu 200 de ani, cand a fost inlocuit de porumb, care a castigat treptat, teren, devenind din secolul al XVII-lea hrana de baza a romanului.
- Asa s-a nascut probabil si combinatia, destul de reusita de altfel, dintre mamaliguta si chiselita de prune sau de visine.
- Pentru ca zaharul apare tarziu in istoria civilizatiei umane, locuitorii teritoriilor romanesti foloseau ca si grecii si romanii, mierea si nectarul florilor ca indulcitor.
- Cam din secolul al XVI-lea zaharul devine indispensabil si patrunderea influentei orientale la noi (araba, turca, armeneasca, bizantina, turca) a schimbat obiceiurile alimentare ale populatiei autohtone si a venit si vremea dulciurilor parfumate si indulcite cu zahar, ca baclavaua si sarailia.
- Cofetarii romani au aparut in jurul anului 1700, ca urmasi ai genovezilor de la Caffa, care stiau sa pregateasca: "confetii", "confetiones",etc
- In 1774 exista in Bucuresti un cofetar vestit Gheorghe Cofetarul, iar prin 1823 exista cofetareasa Paraschiva. Traind si adaptandu-se Orientului turcesc, cele mai multe dulciuri pe care acestia le vor face vor fi "baclavale, prajituri zaharica albe, rosii, galbene" si sarailiile zacute in "ghiulsui" (apa de trandafiri) (N.Iorga-Istoria industriilor la romani).
- Pentru mestesugul lor cofetarii, "catastiful potensorilor din 1832, in numar de cincisprezece", aduceau de peste hotare "coji de lamaie, portocale, de naramze", "chitre pentru dulceata" si zahar "maruntu praf" (C. C. Giurescu).
SURSA 02
Cu timpul, mestesugul a prins si cofetarii s-au inmultit. Mai mult decat atat, arata C.G.Giurescu am imprumutat si altora din dulciurile noastre. Ungurii au preluat de la noi, cuvintele « dulceata » si « prajitura ».
Lucrurile de modifica esential odata cu raspandirea influentelor occidentale in bucataria romaneasca, dupa 1821. Boierimea manca deseori la Viena, Paris, Berlin si, din dorinta de deschidere spre o lume mult mai interesanta si spre modernitate, gusturile se schimba si ele. Apar si primele carti de bucate si un se poate sa un amintim celebra culegere de retete a lui Mihail Kogalniceanu si Vasile Alecsandri(“200 de retete cercate de bucate si alte trebi gospodaresti”), cu care cei doi se straduiau sa puna bazele istoriei moderne a bucatariei moderne romanesti. O bucatarie moderna si sofisticata, cu “mancaruri alese”, cu retete pretentiose si complicate insemna altceva decat sarmale si borsuri.
1918, anul Marii Uniri, aduce noutati si in bucataria romaneasca. Aceasta va deveni un amestec de traditie autohtona, influenta orientala si influenta moderna, occidentala. Fascinat de varietatea felurilor de macare din bucataria bucuresteana, Paul Morand nota in cartea lui despre Romania: “Pariziene prin fursecuri si prin limba vorbita aici, vieneze prin…strudelul lor cu mere,…grecesti prin dulceturile lor, …turcesti prin baclavalele si serbeturile lor,…cofetariile din Bucuresti ofera…o harta dulce.”
Dar momentul de glorie al cofetariei romanesti l-a marcat aparitia Casei Capsa infiintata de celebrul cofetar Grigore Capsa, cu StudiI inalte la Paris, ca elev al marelui Boissier. Toate retetele realizate de Capsa erau rezultatul unui talent iesit din comun si al unei creativitati pe masura. Calatoriile in marile capitale ale Europei(Paris, Viena, Londra, Pesta, Petersburg) erau tot atarea ocazii de imbogatire cu noi retete.
Grigore Capsa preia idei de la Mari cofetari francezi si creeaza produse speciale cu ocazia unor evenimente deosebite sau care purtau numele unor personalitati importante in epoca. Asa a aparut celebra prajitura Joffre, realizata cu prilejul vizitei in Romania a maresalului Joseph Joffre, sau “inghetata Rejeane” dedicata unei actrite franceze, care a sustinut cateva spectacole la Bucuresti.
Ca orice mare creador, Grigore Capsa a pastrat secretul retetelor sale chiar daca prajitura Joffre, pe care o gasim si astazi in cofetarii, respecta ingredientele.
Bucataria romaneasca a fost influentata de-a lungul veacurilor de o serie de factori, cum ar fi conditiile geografice si de clima, gradul de civilizatie, stadiul de dezvoltare al agriculturii.
SURSA 03
Reteta prajiturii "Battenberg"dateaza din anul 1884, cand s-a servit pentru prima data la nunta nepoatei reginei Victoria ,printesa Victoria de Hessee-Darmstadt cu printul Louis de Battenberg.
Prajitura"Battenberg", galbena si roz, acoperita de martipan, a fost special creata pentru nunta nepoatei reginei Victoria, dar, pe urma, a devenit prajitura favorita a britanicilor, mai ales acompaniata de o ceasca de ceai.
Printii Battenberg, dupa cel de-al doilea razboi mondial, si-au luat cetatenia engleza si si-au schimbat numele in Mountbatten (Battenberg era nume german). Actualul sot al reginei Elisabeta a II-a, printul Filip, isi are originea in familia Mountbatten.
Originalitatea acestui desert britanic consta in aspectul ei. Atunci cand este taiat, dispunerea celor doua culori seamana cu modelul unei table de sah. Cele doua sectiuni colorate se obtin prin colorarea aluatului jumatate in galben si jumatate in roz si se lipesc apoi cu gem, glazura sau crema, pentru a forma o singura prajitura.pentru a pastra traditia, se acopera in final cu martipan. Cele doua culori pot diferi insa, iar in locul martipanului se foloseste, deseori, o pasta de migdale. Oricum, unii critici sustin ca acest model bicolor a fost creat pentru a imita efectul marmorat al multor prajituri germane.
Learn more »
Painea este o buna sursa de proteine. Ea contine vitamine, fier si calciu. Painea de grau este buna pentru ca are un continut ridicat de fibre care sunt foarte importante pentru digestie. Totusi, sunt multe elemente nutritive care lipsesc din acest aliment, ceea ce inseamna ca un om nu poate trai doar cu atat. Painea, de fapt, nu ingrasa asa de mult pe cat se crede. O felie de paine alba are 80 de calorii. Painea de secara are 65 calorii per felie. O felie de pita are 150 de calorii. 98% din persoane sunt consumatori de paine.
Astazi in fiecare tara gasesti diferite feluri de paine. Francezii se mandresc cu bagheta, turcii cu lipia, iar italienii cu croissantul. La noi din aluatul dospit s-au creat alte sortimente care fac deliciul meselor: japoneze, paine neagra cu prune uscate, graham, paine hipoglucidica, paine impletita.
SURSA 02
"Pâine? Nu, mersi, că îngraşă." Nu aşa spun toate femeile care se străduiesc să-şi menţină silueta? Încercând să demonteze ideile preconcepute despre "pâinea noastră cea de toate zilele", nutriţioniştii afirmă că este indispensabilă unei alimentaţii echilibrate.
Îngraşă
Fals. Aşa crede toată lumea: că pâinea este principalul responsabil de kilogramele în plus. De fapt, consumată în cantităţi rezonabile, pâinea nu îngraşă. Ea devine un "pericol" doar dacă o consumi în cantităţi mari sau dacă o asociezi sistematic cu unt, brânză, dulceaţă, mezeluri sau feculente (cartofi, cereale, paste făinoase etc.) Altfel, pâinea poate fi chiar un aliat al siluetei tale. O felie de pâine albă are 75 de calorii, deci mai puţin decât cerealele cu lapte sau biscuiţii de la micul dejun, iar o felie de pâine neagră, completă sau cu cereale, nu depăşeşte 60 - 65 de calorii.
Pâinea proaspătă balonează
Adevărat. Deşi preferăm la masă o pâine proaspătă, chiar caldă, specialiştii ne avertizează că aceasta este mai greu digerabilă decât pâinea prăjită sau cea "veche" de o zi. Explicaţia nu este complicată: miezul unei pâini calde este mai lipicios şi, deci, mai greu de transformat de către sucurile gastrice. În plus, pâinea "caldă" conţine mai mult amidon, un element care favorizează balonarea şi fermentaţiile la nivelul colonului.
E doar făină şi apă, nu are valoare nutriţională
Fals. Alături de ouă şi carne, pâinea este o sursă importantă de proteine. Totuşi, pentru că îi lipseşte lizina, un aminoacid indispensabil omului, se recomandă ca pâinea să fie consumată la aceeaşi masă cu lapte/produse lactate. Valoarea nutriţională a pâinii nu se limitează la conţinutul acesteia în proteine, glucide şi lipide. Ea ne furnizează, în plus, cantităţi deloc neglijabile de calciu, potasiu (350 mg), fosfor (330 mg) şi magneziu (120 mg), precum şi vitaminele B1, B2, B6, E si PP.
Combate constipaţia
Adevărat. Fiind bogată în fibre, pâinea se numără printre alimentele recomandate a fi consumate pentru prevenirea şi combaterea constipaţiei. Se ştie că fibrele alimentare sunt bune nu doar din motivul că "taie" senzaţia de foame, ci şi pentru că favorizează buna funcţionare a tranzitului intestinal.
Miezul pâinii conţine mai puţine calorii decât coaja
Fals. Cu alte cuvinte, 100 g de miez nu conţin mai multe calorii decât 100 g de coajă. Dimpotrivă, miezul are mai puţine calorii, deoarece conţine mai multă apă decât crusta pâinii, "deshidratată" din cauza căldurii.
Are efect anti-insomnie
Adevărat. Deşi afirmaţia îţi poate părea incredibilă, cercetătorii americani de la Universitatea Tufts au dovedit-o. Explicaţia este prea complicată şi ştiinţifică, însă ideea de baza este că pâinea conţine triptofan, un aminoacid din care creierul "produce" serotonina (hormonul care induce relaxarea şi ajută la instalarea somnului). Atenţie, însă! Date fiind aceste lucruri, evită să consumi prea multă pâine la micul dejun dacă te aşteaptă o zi solicitantă - îţi produce somnolenţă şi randamentul tău intelectual scade.
Pâinea din faină integrală e mai sănătoasă
Adevărat. Ştim despre pâine că este un amestec de făină, apă, sare şi drojdie. Ei bine, nu e chiar aşa. Undeva acolo, nevăzute, se ascund elemente importante pentru sănătatea ta: vitamine, fier şi calciu. Este de înţeles, aşadar, de ce pâinea a reintrat în graţiile nutriţioniştilor. Deşi toate felurile de pâine îţi oferă ceva bun, nutriţioniştii te sfătuiesc să alegi pâinea completă (cea produsă din făina integrală). De ce? Este mai bogată în fibre alimentare, vitamine (B şi E), magneziu, fosfor şi fibre. Cu doar 200 g de pâine integrală acoperi 40% din necesarul zilnic de vitamine B1, B3, B6 si 40% din necesarul de fier.
SURSA 03
Unii spun ca painea ingrasa. Altii spun ca painea "prosteste". Exista tot felul de mituri despre acest aliment, majoritatea continand un "sambure de adevar".
Cert este ca, in cautarea perfectiunii corporale, am inceput sa demonizam umila paine, alungand-o de pe masa si din dietele noastre, in ideea ca astfel vom ajunge mai repede la greutatea vizata.
Realitatea este ca painea este un aliment benefic, bun si gustos, la vederea caruia poftim imediat. De fapt, painea are o contributie nutritionala importanta in orice regim alimentar, asa ca poate fi consumata cu incredere la fiecare masa, sustine publicatia online DietFoodNutrition.
Mai mult, painea te ajuta sa te mentii in forma ba chiar te ajuta sa slabesti, cu conditia sa stii cum sa o consumi, ce sa consumi si in ce cantitate.
Organismul functioneaza "ca uns"
Painea contine carbohidrati complecsi, proteine si fibre. Carbohidratii complecsi sunt principala sursa de energie a metabolismului, a functiilor cerebrale si a sistemului nervos central - cu alte cuvinte, painea te ajuta sa "functionezi" mai bine.
In plus, painea este satioasa, iar compozitia sa - simpla, insa atat de bogata in ceea ce priveste gustul minunat, ne ajuta sa nu flamanzim intre mese.
Nu spune nimeni sa mananci o paine intreaga la masa: doua felii din painea potrivita sunt suficiente pentru a beneficia de toate avantajele acestui aliment.
Efect favorabil asupra tranzitului intestinal
25% dintre oameni sufera de constipatie. ...
Learn more »
In timpul perioadei clasice, ciocolata nu era mancata ca dulce, ci era consumata ca o bautura amara si juca un rol important in viata religioasa si sociala a acestui popor antic. Prima dovada despre existenta ciocolatei a fost gasita in ramasitele de vase antice din aceasta perioada. Multe artefacte descriu scene in care oamenii petreceau in timp ce savurau ciocolata.
Imperiul Maia
Secretul copacului de cacao, care crestea in padure, a ramas asa pentru multi ani. Maiasii au replantat copacul in propriile curti, unde, ascunzandu-se de ochii curiosi, au amestecat, au fermentat si au macinat semintele transformandu-le intr-o pasta. Cand au adaugat apa, ardei iute, si alte ingrediente, aceasta pasta s-a transformat intr-o bautura spumosa si picanta de ciocolata. Maiasii turnau mixtura dintr-un recipient in celalat pana cand aceasta a dezvolatat o spuma densa la suprafata. Cum nu se auzise inca de zahar in cultura meso-americana, indulcitorii probabil veneau de la un pic de miere sau nectar de floare.
Ciocolata era o rasplata pentru fiecare cetatean, indiferent ce statut avea acesta in societate. Dar cei bogati beau ciocolata din vesele special decorate de artizani. Aceste artefacte sunt martorele prezentei ciocolatei in viata de zi cu zi a maiasilor. Unele descriu regi, zei si chiar animale band ciocolata. Cuplurile maiase beau ciocolata ca parte a logodnei lor si a ceremoniei nuntii.
Imperiul Aztec
Asemeni drumului pe care il urmeaza marile civilizatii, Maiasii au fost cuceriti de azteci, care - pana in anul 1400 - au dominat America Centrala, teritoriul lor extinzandu-se din nordul Mexicului pana in Honduras.
La inceput, aztecii negociau cu maiasii pentru semintele de cacao, dar treptat au inceput sa le ceara ca tribut, semintele devenind astfel si o forma de moneda. Ca si maiasii, aztecii consumau de asemenea bautura de ciocolata amara, condimentata cu tot felul de arome, adaugand in ritualurile lor, si achiete (semintele Copacului de Annatto), ceea ce a determinat ca mixtura sa devina rosu-sangerie. Ciocolata a fosta atat de pretuita incat comerciantii azteci si-au umplut bagajele cu cacao si le-au carat in spate pana in capitala azteca, care astazi este orasul Mexico.
Pentru azteci, consumul ciocolatei s-a extins la preoti, la decorarea soldatilor si la rasplatirea comerciantilor. Potrivit unei legende, zeul Quetzalcoatl, a adus cacaoa cereasca pe pamant.
Spania
Desi e posibil ca alti exploratori sa fi descoperit cu mult inainte ciocolata in America, Europenii nu au aflat de aceasta bautura delicioasa inainte anul 1521. Ciocolata a devenit chiar motiv de razboi cand Cortes si conqistadorii au cucerit Imperiul Montezuma si pe azteci si au transportat-o la curtea regala a Spaniei. Potrivit unei legende, in 1544, preotii spanioli - in timp ce se aflau intr-o vizita la Regele Filip al Spaniei - i-au prezentat acestuia si curtii regale cicolata. Chiar daca este o poveste reala sau nu, cicolata a avut un succes instantaneu iar, in doar 100 de ani, dragostea pentru ciocolata s-a imprastiat pe intreg teritoriul Europei.
Spaniolii adorau ciocolata iar pentru a raspunde cererii mari de pe piata era nevoie de o munca elaborata si dificila pentru a obtine atat zaharul cat si ciocolata. Acest lucru a dus la aducerea in robie pe plantatiile de cacao in 1600, a sclavilor din America Centrala. De asemenea, un noi instrument a fost introdus in procesul de producere a ciocolatei: molinillo, care era un bat folosit la agitarea continutului, facand astfel mai usoara munca de transformare a ciocolatei intr-o spuma densa si delicata.
Producerea ciocolatei a fost monopol al Spaniei pentru multi ani. Secretul prepararii ciocolatei a fost strasnic pazit si doar cei mai bogati nobili o puteau cumpara. In timpul secolului al 16-lea, Biserica Catolica Spaniola a inceput consumul de ciocolata drept energizant, aceasta devenind astfel cunoscuta ca o bautura clericala de post. Insa, dupa dezbateri indelungate, Biserica a permis oamenilor sa bea ciocolata ca substitut nutritional la mancare in timpul perioadelor de post.
Europa
Cine a raspandid vestea despre ciocolata catre celelalte colturi ale Europei nu se stie. Potrivit unei legende, un grup de pirati englezi au introdus bautura in Anglia dupa ce au confiscat ciocolata de pe o nava spaniola. O alta poveste spune ca comerciantii italieni au aflat secretul ciocolatei in timpul unei calatorii in Spania. Dar oricare ar fi adevarul, se stie ca - pe parcursul unui secol, curtile regale europene s-au bucurat de gustul ei deosebit. Tendinta a durat pana la Revolutia Industriala cand s-au creat noi tehnologii de producere a ciocolatei, facand-o astfel accesibila publicului larg.
Intre anii 1600 si 1750, englezii, germanii si francezii au stabilit plantatii in Ceylon, Venezuela, Java si Sumatra unde cresteau copacii de cacao. Curand, aceste tari importau cacao pentru a oferi Europei rezervele de care avea nevoie. Datorita numeroaselor decese in randul sclavilor meso-americani, era nevoie de noi resurse pentru a raspunde cererii crescande de forta de munca. Iar colonialistii proprietarii de pamanturi s-au intors catre Africa - al carei popor a fost inrobit de mai bine de 2 secole.
In Franta, ciocolata era ridicata la stadiul de simbol, rezervat prin decret regal doar pentru membrii aristrocratiei franceze. Potrivit unei legende, la ciocolata avea acces doar regina Anne de Austria, sotia lui Louis XIII, care se declara ca fiind dependenta de ciocolata:.
Englezii au fost mai democratici in ceea ce priveste ciocolata si oricine avea bani o putea cumpara. In 1657, s-a deschis primul magazin de ciocolata la Londra. Ca si magazinele de cafea, acest tip de magazine au devenit locurile de intalnire pentru cei care doreau sa se socializeze, sa tina discursuri sau sa joace.
Revolutia Industriala
Procesul de preparare a ciocolatei a ramas neschimbat pana la mijlocul anilor 1700 cand revolutia industriala in floare a schimbat cursul istoriei pentru acest aliment dulce si minunat si pentru nenumaratii sai fani.
In primul rand, ciocolata si-a schimbat forma. Acum nu mai era o bautura, ci era solida si era savurata sub forma unei bomboane rafinate. Noile masinarii puteau sa creeze ciocolata solida si sa o si produca in cantitati uriase. Fiind produsa in cantitati atat de mari, delicatesa putea fi cumparata destul de ieftin, facand-o astfel accesibila publicului larg.
Unul dintre cele mai importante inovatii aduse de revolutia industriala a fost inventia presei de cacao. Inventata in 1828 de catre chimistul german, Conraad Van Houten, aceasta masinarie storcea untul de cacao facand astfel cacaoa mai consistenta si mai ieftina de produs. In 1875, Daniel Peter si Henri Nestle s-au asociat pentru a introduce laptele in ciocolata. Aceasta ciococlata cu lapte a devenit rapid foarte populara.
Sclavia a continuat pentru mai mult de 2 secole si a fost abolita in toate tarile abia in 1888. Nevoia de forta de munca pentru a raspunde cererilor in crestere pentru producerea de zahar si ciocolata au continuat in acelasi ritm si, in multe tari tropicale, conditiile de munca deplorabile au continuat chiar si dupa abolirea oficiala a sclaviei. In America au existat persoane care s-au opus acestor conditii crunte de munca. In 1910, producatorul de ciocolata, William Cadbury, a invitat cateva companii de ciocolata ca sa-l insoteasca intr-un boicot impotriva cumpararii de cacao de pe acele plantatii care supuneau muncitorii la conditii grele de munca. In acelasi an, o audienta la Congresul Statelor Unite a dus la interzicerea formala a comercializarii de cacao produsa prin exploatarea sclavilor de pe aceste plantatii.
Noile tehnologii au facut ciocolata disponibila oricui, aceasta incepand sa apara nu numai ca o bomboana ci a inceput sa fie folosita si ca ingredient in prepararea de prajituri si diferite produse de patiserie.
Publicitatea a transformat ciocolata in ceva ce toti oamenii, dar in mod special femeile si copiii isi doreau sa guste in fiecare zi. Ciocolata la micul dejun a devenit extrem populara iar consumul batoanelor de ciocolata era incurajat ca pe o sursa de energie.
In lume
Armata este cea care a imprastiat iubirea pentru ciocolata pe intreg globul. Tendinta a inceput la sfarsitul secolului al 19-lea, cand regina Victoria a trimis cadouri de ciocolata soldatilor ei, cu ocazia Craciunului. Popularitatea bomboanelor de ciocolata a explodat pur si simplu dupa Primul Razboi Mondial, cand ciocolata a fost inclusa drept ratie fiecarui soldat inrolat. Pana in 1930, existau deja 40.000 de diferite tipuri de ciocolata.
Astazi, mai exista inca cativa producatori care detin propriile plantatii de cacao, insa plantatiile Europene si Americane au disparut. Acum fermierii independenti sau grupurile cooperative din Africa si Indonezia sunt cei ce produc majoritatea proviziilor de ciocolata din lume. In timp ce tehnologia poate grabi productia, arborele de cacao este inca cultivat manual, iar producatorii trebuie sa obtina cacao de la fermieri.
Learn more »
