Varza albă este o plantă bienală. În primul an formează căpăţâna, în cel de al doilea - tulpina floriferă care produce seminţe. Rădăcina este puternică, ramificată, ajungând până la 150 cm în adâncime. Frunzele au o formă lirată, cu margini întregi sau zimţate, netede, de culoare verde-deschisă ori verde-închisă, uneori fiind acoperite cu un strat de ceară. Frunzele sunt adunate în rozetă, care poate fi îndesată, semirăsfirată sau răsfirată.Florile sunt adunate în inflorescenţe de până la 60 cm lungime. Fructul este o silicvă uşor turtită, cu 10-15 seminţe de formă rotundă sau sferică, de culoare cafenie-deschisă până la brună. Organul comestibil, căpăţâna, este format din frunze aşezate una peste alta deasupra mugurelui central. Căpăţâna are la exterior câteva frunze de culoare verde, necomestibile, cu asimilaţie de clorofilă. Se folosesc şi frunzele rozetei, când încă nu s-au format căpăţânile. Înfloreşte în luna iunie-iulie.

Este originară din ţările din jurul Mării Mediterane, unde şi astăzi poate fi întâlnită în stare spontană. Literatura antică semnalează culturi de varză în Grecia, Roma şi China. În Vestul Europei răspândirea s-a produs în secolul al Xl-lea, iar în Est, inclusiv ţara noastră - în secolul al Xll-lea.

Varza este o plantă alimentară de înaltă valoare, foarte răspândită, cultivată în câmp sau în sere, ceea ce face să fie consumată în stare proaspătă tot timpul anului. Varza albă este o plantă tipică, de zi lungă, lipsa luminii provoacă alungirea răsadului şi formarea unor căpăţâni mici.  Preferă soluri cu textură mijlocie, afânate, cu un conţinut bogat în humus şi substanţe minerale. Cele mai bune premergătoare sunt cartoful, tomatele, morcovul.

Prima perioadă de plantare a răsadului este 12-20 aprilie, iar a doua - 1-10 mai. Este plantată când temperatura solului ajunge la 5-6°C, la o distanţă de 60-70 cm între rânduri şi 30 cm între plante, pe rând. Irigarea, prăsirea şi stârpirea dăunătorilor se respectă regulat. Varza timpurie necesită o umiditate a solului în timpul formării frunzelor şi a căpăţânei. Peste 10-12 zile se trage pământ la rădăcini şi solul se menţine umed.

Varza consumă cantităţi mari de elemente minerale, mai mult fosfor când plantele sunt tinere şi azot când începe formarea căpăţânei. Varza de toamnă se plantează din seminţe sau răsad. Seminţele se seamănă direct în sol, câte 5-6 seminţe, la adâncimea de 2-3 cm. Răsadul trebuie să fie de 30-35 zile. În a doua jumătate a lunii iunie se plantează în cuiburi, la distanţa de 50 cm între plante.

Varza de toamnă cere ca terenul să fie cât mai umed şi praşila mai adâncă. Înainte de recoltare, aproximativ cu 20 de zile, irigarea nu se mai aplică, deoarece căpăţânile pot crăpa. Varza timpurie şi cea de vară se recoltează în mod eşalonat, după coacere.

Principalii compuşi chimici ai căpăţânii sunt: zaharurile (zaharoză, glucoză, fructoză), proteina brută, celuloza, lipidele (în cantitate redusă), vitaminele C, B1, B2, B6, PP, K şi U, acizii pantotenic şi folic, carotenul. Dintre oligoelemente se găsesc mai ales potasiu, azot, fosfor, calciu, magneziu.

Microelementele sunt reprezentate prin cupru, cobalt, fier, mangan, sulf, molibden şi fluor, predominante fiind fierul şi manganul.

Toate acestea, plus celuloza fină, fac ca varza să fie cea mai preferată pentru dietă şi tratament din toate legumele consumate de om. Anume acestei plante îi erau consacrate cuvintele lui Hipocrate: „Alimentul trebuie să vă fie medicament şi medicamentul să vă fie aliment".

In medicina populară, varza proaspătă şi cea murată întotdeauna erau foarte apreciate. Se folosea pentru prevenirea scorbutului, ca uşor diuretic pentru bolnavii cu edeme de diferită natură, cu gută şi ca uşor laxativ. Sucul era folosit în cazuri de tuse, icter. Frunzele fierte în lapte şi trecute prin tărâţe erau aplicate sub formă de cataplasme la eczeme şi erupţii ale pielii. Rădăcinile şi cocenii erau folosiţi la diferite tumori. Decoctul din seminţe -la dureri ale articulaţiilor şi ca diuretic şi antihelmintic.

Tratamentul cu varză are valoare şi în prezent. Medicii recomandă varza proaspătă şi murată ca sursă de vitamine, mai ales în timpul primăverii. Este un dezinfectant al tubului digestiv şi stimulent al digestiei. Zeama de varză murată în cantitate de un litru în zi este un bun laxativ.

În varza albă s-a descoperit vitamina U, despre care se crede că este un factor antiulceros. Tratamentul este simplu şi necostisitor. Zilnic se prepară un suc celular dintr-o varză albă de mărime medie şi se administrează câte o treime de pahar în zi, între mesele principale.

În numeroase cazuri s-au obţinut cicatrizări perfecte ale nişelor deschise. Cura de varză albă are acţiune diuretică pentru care este indicată suferinzilor de litiază renală. Mai este şi un dezinfectant general cu efecte bacteriostatice. Datorită glutaminei, varza albă se recomandă şi ca antidot în cazuri de alcoolism cronic.

Extern, varza albă se utilizează pentru calmarea durerilor musculare, a algiilor reumatice, ea este un bun remediu pentru tratamentul contuziilor, al plăgilor atone cu procese gangrenoase şi al necrozelor locale. Se utilizează în cazuri de ulcere varicoase, artrită, hemoroizi, abcese, furunculoză, panariciu, sub formă de cataplasme locale cu frunze zdrobite. Ajută la cicatrizarea leziunilor provocate de degerături şi arsuri.
Zeama murată este contraindicată hipertensivilor şi bolnavilor cu edeme.

Varza albă este unul dintre principalele produse alimentare. Ea este consumată în stare proaspătă, în salate, din ea se prepară ciorbe, sarmale, umplutură pentru plăcinte s.a.

Learn more »

Sparanghelul este o leguma scumpa, rara si pretentioasa atat la cultivare cat si la gatit.

Este considerat o delicatesa iar retetele pe baza de sparanghel sunt rafinate si necondimentate, pentru a pune in valoare gustul unic al legumei care este asemanator cu al conopidei. Sparanghelul,Asparagus officinalis, este denumit in popor si umbra iepurelui si poate fi intalnit in Romania si in stare salbatica.

Leguma se cultiva din cele mai vechi timpuri, in Egipt sau in Imperiul Roman. Lastarii etiolati (albi, lipsiti de clorofila) ai plantei sunt gustosi si bogati in elemente nutritive, din acestia se prepara supe, soteuri, budinci sau sosuri. In ultima perioada au inceput sa fie folositii si lastarii verzi, intre cele doua tipuri existand diferente de gust.

Lastarii plantei apar pe un rizom si reprezinta de fapt viitoarele tulpini florifere ale plantei. Pentru a fi pastrati in stare etiolata lastarii sunt feriti de razele soarelui prin bilonare, o lucrare agricola care presupune ingroparea plantelor in pamant pana la un anumit nivel.

Cultura sparanghelului devine rentabila de abia din al treilea an de la infiintare, atunci cand primii lastari sunt pregatiti pentru recoltare. Recoltarea este una din cele mai dificile lucrari in cultivarea sparanghelului si se face manual.

Cultivarea sparanghelului

Planta nu are cerinte deosebite fata de clima, rezistand la iernile reci. Se uda moderat si adeseori se cultiva neirigat. Fata de sol in schimb este pretentios, crescand doar in soluri nisipoase, bine drenate, cu un pH usor acid (6,5), bogate in turba si resturi organice.

In primul rand, trebuie avut in vedere ca o cultura de sparanghel poate fi exploatata peste 15 ani. Sunt doua etape de care trebuie tinut cont: obtinerea materialului saditor si cultivarea acestuia.

Obtinerea puietilor se face pe un teren bine ingrasat, sapat adanc inca din toamna. Primavarea terenul se grebleaza si se niveleaza, lucrare cu care se poate incorpora in sol si un ingrasamant pe baza de azot. Insamantarea se face la sfarsitul lunii aprilie, pe randuri situate la 30 cm unul de altul; samanta se ingroapa nu foarte adanc, la 3 cm. Pe acelasi rand, distanta intre plante se lasa de 5 cm. Imediat dupa semanat parcela se tavalugeste usor si se stropeste. Udarea se reia o data la 3 zile, nu foarte insistent.

Singura lucrare de care mai este nevoie pana in toamna este indepartarea buruienilor, care se face manual. In conditii ideala, in luna octombrie deja ar trebui sa avem o parcela bogata, cu plante ale caror tulpini ating 20 cm. Aceste tulpini sunt cosite, arse si lasate chiar pe parcela, dupa care se adauga un strat superficial de pamant (pentru a proteja radacinile de inghet). In al doilea an operatiunile se repeta identic.

In al treilea an se poate trece la a doua etapa, la infiintarea culturii propriu-zise. Terenul trebuie sa fie, ca si in prima etapa, bine desfundat si ingrasat inca din toamna. Primavara inainte de plantare, in luna aprilie de regula, se amenajeaza parcela astfel: la distanta de un metru si jumatate unul de altul se sapa santuri adanci de 30-40 cm, si late de 40 cm. In aceste santuri se planteaza puietii, la o distanta de 40 cm si 6-8 cm adancime. Puietii se musuroiesc imediat dupa plantare si se uda abundent. Treptat, pe masura ce se dezvolta, plantei ii cresc radacini care tind sa iasa deasupra solului; acestea se acopera cu pamant, aceasta fiind de altfel singura lucrare alaturi de indepartarea buruienilor care se face in primul an. Toamna tulpinile se cosesc si se ard, lasandu-se pe parcela. In al doilea an lucrarile se repeta si de abia din al treilea se pot recolta primii lastari.

In acest an, primavara devreme randurile se biloneaza pana la o inaltime de 25-30 cm. Bilonul trebuie sa fie uniform iar pamantul foarte bine maruntit. Recoltarea se va face inainte ca lastarii sa ajunga la suprafata. Recoltarea este pretentioasa si are implicatii in dezvoltarea ulterioara a plantei: daca se recolteaza foarte multi lastari, planta va fi slabita, se va dezvolta mai greu si va fi mai putin rezistenta la conditiile meteo si fata de boli si daunatori.

Recoltarea se face o singura luna pe an, de la jumatatea lui mai pana la jumatatea lunii iunie. De pe un hectar productia medie inregistrata este 2,5 – 6 tone la un hectar. Imediat dupa recoltare, pana la sfarsitul lui iunie biloanele se desfac si plantele sunt lasate sa creasca in voie. Toamna se executa aceeasi lucrare obisnuita, de cosire si ardere a tulpinilor.

Learn more »

Informatii generale
Metoda de plantare: semanati cu 4 – 6 saptamani inainte de ultimul inghet. Pentru recolta de toamna semanati prazul la sfarsitul verii.
Distanta:  15 cm distanta intre plante si  60 cm distanta intre randuri. 4 plante pe 30 cm patrati in culturi intensive.
Perioada pana la recoltare: 75 – 150 zile
Cantitate recoltata pe 1,5 m : 8 tulpini 

Varietati
Soiurile cele mai des cultivate sunt "Broad London" ( "Large American Flag"), "Giant Musselburgh" si "King Richard". 

Plantarea
Se seamana in interior cu 8 saptamani inainte de a replanta rasadurile afara. Taiati putin din rasaduri de cate ori depasesc 8 cm. Cand semanati direct in gradina, plantati semintele la adancime de 1 cm si acoperitile cu pamant. Cand plantele ajung la 20 cm in inaltime, raritile pana aveti 12 – 13 cm distanta intre ele. Replantati rasadurile scoase astfel pe un alt rand la aceeasi distanta unul de altul. Lasati distanta intre randuri de 45 - 50 cm. Cand plantati rasadurile scoase pentru a rari celelate randuri, plantati-le intr-un sant adanc de 15 – 20 cm.

Pe masura ce plantele cresc, umpleti santul pana sub frunze. Aceasta metoda va face ca prazul sa produca tulpini albe si fragede. Cu cat patrea alba este mai lunga cu atat leguma este mai buna. O alta metoda de a obtine tulpini albe ar fi adaugarea pamantului in jurul tulpinii pe masura ce planta creste. 

Urmariti plantele atent pentru a observa aparitia unor eventuali daunatori. Pot fi distrusi cu diazonin si carbaryl.

Ingrijire
Scoateti buruienile de cum apar pentru a nu invada randurile. Un strat protector bun va usura aceasta munca. Daca nu aveti destula ploaie, udati ca sa mentineti solul umed. Adaugati ingrasamant pe tot parcursul sezonului. 

Recoltarea
Scoateti prazul cand tulpina are 3 – 5 cm diametru. Taiati radacinile si frunzele superioare. Clatiti bine tulpinile daca observati nisip sau pamant intre frunze. Prazul este o leguma foarte rezistenta si poate sa faca fata unor ingheturi puternice. Ca sa puteti recolta pe toata perioada iernii, aplicati un strat protector gros inainte ca pamantul sa se intareasca, apoi scoateti tulpiniile cu o sapa de cate ori aveti nevoie. Learn more »

Plantare
Daca doriti sa cultivati usturoi, ganditi-va la el ca la un bulb. Spre deosebire de majoritatea legumelor, cea mai potrivita perioada pentru a cultiva usturoiul este toamna ( chiar daca multe cataloage il vor oferi spre vanzare primavara).

Este cel mai bine sa plantati usturoiul chiar dupa primul inghet major din zona dumneavoastra. ( poate sa fie la sfarsitul lui Septembrie, Noiembrie sau chiar Decembrie in functie de zona unde locuiti). Dupa ce l-ati plantat, usturoiul  va dezvolta o radacina samanoasa daca solul este rece. Pe timpul ierni va intra in hibernare si primavara va scoate la iveala frunzele verzi.
Ca majoritatea legumelor, usturoiul prefera un loc insorit si umed dar cu o scurgere buna. Are nevoie de mult ingrasamant organic deci ar fi de ajutor daca  ati amesteca compost in pamant in fiecare an. Plantati usturoiul la adancime de 3 cm si distanta de 10 cm unul de altul. Asezati bulbul cu partea ascutita in sus.

Pentru rezultate optime separati cateii de usturoi de bulb inainte sa ii plantati. Dupa plantare, acoperiti usutroiul cu un strat protector de cativa cm deasupra solului. Aceasta va proteja plantele de eventuale ingheturi de toamna sau primavara si va pastra umezeala.

Sfaturi utile
Usturoiul are un sistem de radacini destul de slab iar din aceasta cauza este bine sa il udati des primavara, mai ales in lunile Mai si Iunie cand isi dezvolta frunzele. Opriti udatul in luna Iulie ca sa permiteti frunzelor sa se usuce inainte de recoltare.

Din cauza radacinilor mici, competitia pentru hrana este destul de grea de aceea recomandam folosirea unui strat protector pe tot parcursul sezonului de crestere pentru a tine buruienile departe. Daca vedeti vre-o buruiana iesind prin acest strat, scoateti-o imediat.

Pentru o recolta buna, hraniti usturoiul cu un ingrasamant echilibrat la inceputul primaverii si aplicati inca odata la mijlocul primaverii.

Tulpinile cu flori ale usturoiului sunt comestibile si delicoase daca sunt recoltate inainte ca florile sa se deschida.

Daca usturoiul incepe sa infloreasca inlaturati florile inainte ca sa se deschida. Aceast lucru face ca planta sa depuna mai multa energie in dezvoltarea bulbilor. In plus bobocii de floare au un delicat gust de usturoi si puteti sa ii gatiti cu putin unt sau ulei de masline pentru o masa rafinata.

Recoltarea si depozitarea
In jurul lunii Iulie, frunzele usturoiului ar trebui sa ingalbeneasca si sa se usuce. Acest lucru va spune ca radacinile sunt gata pentru recoltare. Multi gradinari asteapta pana cand frunzele capata culoarea maro – de obicei in luna August sau Septembrie. Daca nu sunteti siguri cand este timpul sa adunati usturoiul, scoateti cu grija unul dintre bulbi ca sa vedeti daca s-au dezvoltat indeajuns pentru a fi recoltati.Multi crescatori prefera sa impleteasca usturoiul. Ca sa faceti asta impletiti frunzele imediat dupa recoltare si suspendati bulbii astfel impletiti intr-un loc caldut si uscat pentru cateva saptamani.

Depozitati usturoiul intr-un loc racoros ( mai putin de 8 grade pana cand il veti folosi. Usturoiul uscat in mod corect se poate pastra si  luni. 

Tipuri de usturoi
Exista doua categorii generale de usturoi. Usturoiul cu „gat tare” produce o tulpina cu floare care adesea va produce mici catei de ustuori in loc de flori. Tulpinile sunt greu de impletit si nu rezista bine la depozitare. Multe varietati din acest soi sunt potrivite gradinilor nordice si produc catei mai mari. Usturoiul cu „gat moale” este mai usor de cultivat si mai productiv decat ruda sa cu gatul tare.  Rezista mai bine la depozitare si se descurca mai bine in gradinile sudice.

Learn more »

Ceapa este o planta erbacee, perena, in cultura bienala sau trienala, cu o ridicata valoare terapeutica.

Principalii constituenti ai cepei sunt :
zahar, vitaminele A,B,C, saruri minerale : sodiu, potasiu, fosfat si nitrat calcarosi, fier, sulf, iod, siliciu; acid fosforic si acid acetic etc.

Ceapa are pretentii mici de caldura, temperatura minima de incoltire fiind de 3-4 grade C, temperatura optima in jr de 18-20 grade C. In schimb, ceapa are pretentii ridicate de apa si lumina, avand nevoie de 14-16 ore lumina pe zi, in locurile umbrite nu dezvolta bulbi sau tulpini florifere.

Ceapa solicita soluri cu textura nisipo-lutoasa, o fertilitate mijlocie si o reactie usor acida pana la neutra (pH 6,5-7,8).

Bulbul rezulta din modificarea frunzelor prin ingrosarea lor la baza, cele din interior devin suculente, iar cele din exterior devin pergamentoase.

Cultivare
La sfarsitul lunii martie se planteaza arpagicul la 20-25 cm intre randuri si 10-12 cm intre bulbi pe rand, pe terenul pregatit corespunzator. La 1000 mp sunt necesare 40-60 kg arpagic.

Ingrijirea culturii de ceapa consta in 4-5 sapaligi, 1-2 udaturi, 1-2 ingrasari suplimentare, 3-4 stropiri cu zeama bordeleza pentru combaterea manei, precum si ruperea fustilor florali.

Ingrasarea si udarea culturii de ceapa se face numai dupa primele 2 saptamani de la plantare.

Recoltarea se face in august cand tulpinile s-au inmuiat la baza si mai mult de jumatate au cazut la pamant, prin smulgere sau cu sapaliga, cu atentie sa nu se taie bulbii. Dupa recoltare se lasa sa se zvante la soare. 

La o suprafata de 1000 mp se pot obtine 2-2,5 tone de ceapa bulbi. 

Ceapa este un aliment apreciat inca din antichitate pentru virtutile sale terapeutice, tonice si antiinfectioase. 

Ceapa este un factor de sanatate si longevitate, fiind un stimulent general al sistemului nervos, hepatic, renal, diuretic puternic, dizolvant si eliminator al ureii si al clorurilor, antireumatismal, antiscorbutic, antiseptic si antiinfectios, secretor si expectorant, digestiv - ajuta la digestia fainoaselor, antisclerotic si antitrombozic, viermifug, cu efect curativ al pielii si al sistemului pilos.
Learn more »

Informatii generale
Metoda de plantare: cartofii de samanta se planteaza cu 1 - 2 saptamani dupa ultimul inghet.
Distanta: 30 cm. 1 planta pe 30 cm² in culturi intensive.
Perioada pana la recoltare: 50 zile – inghet
Cantitate recoltata pe 1,5 m: 2 – 3 kg 

Varietati
Exista sute de varietati de cartofi. Pentru recolta de vara incercati soiurile " Irish Cobbler", "Norland" sau "Russet". Soiurile care se depoziteaza bine sunt "Katahdin" si "Kennebec". Un soi popular de cartof cu miezul auriu este "Yukon Gold".

Plantare
Ca sa incepeti o recolta, obtineti prima data cartofii de samanta, cu garantia ca nu au nici o boala.  Puteti sa ii cumparati din centrele de gradinarit locale, sau alte magazine dar de obicei samanta cumparata creste mai incet pentru ca este data cu un inhibitor de crestere. Pot deasemnea sa poarte nenumarate boli. 

Expertii nu au cazut inca deacord daca este mai bine sa semanati cartofii intregi sau jumatati (ochi ). Unii sunt de parere ca plantati intregi, cartofii vor produce recolte mai sanatoase si cartofi de dimensiuni mai mari. Experimentati cu ambele metode. Bucatile taiate de cartofi trebuie sa aiba cel putin un ochi sau punct de crestere. Taiati-i cu doua zile inainte de a-i planta pentru a lasa ranile sa se usuce. Portiunile umede vor veni stropite cu un fungigid ca sa se evite putrezirea.

Asezati cartofii sau bucatile (cu partea taiata in jos) intr-o groapa cu adancimea de 10 cm. Cartofii constituie o recolta pentru sezonul rece deci  recomandam sa ii plantati cat mai devreme. Ca sa evitati putrezirea, nu ii plantati in pamant umed.

O alta metoda de cultivare a cartofilor este asa numita metoda "culturii pe nivel". Sapati bine pamantul, apoi apasati cartofii usot in pamant si acoperitii cu 10 – 15 cm de paie. Lasati cartofii sa incolteasca si sa iasa prin paie dar inlaturati orice buruiana apare.  Pe masura ce paiele se descompun, adaugati mai multe ca sa mentineti adancimea de 10 – 15 cm. Ca sa recoltati, ridicati usor paiele si luati cartofii.

Ingrijire 
Udati des si folositit un strat protector cat mai gros. Acoperiti partile expuse ale cartofilor pentru a nu se inverzi. Scoateti toate buruienile. Adaugati ingrasamant de cateva ori la interval de doua saptamani. Folositi sprayuri speciale – daca este necesar – ca sa distrugeti insectele daunatoare. Pentru a evita sa ucideti albinele, aplicati numai pe plantele care nu au inflorit.

Recoltarea
Cand recolta a  inceput sa infloreasca puteti sa cautati cartofii noi aproape de suprafata solului. Dati la o parte cu grija putin pamant, apoi scoateti cartofii mai mici. Incercati sa nu deranjati sistemul principal de radacini. Acoperiti zona din nou cu pamant ca planta sa poata sa isi reia productia. La sfarsitul sezonului frunzele se ingalbenesc si mor.  Inlaturati tot compostul si frunzele moarte. Cu o sapa, sapati cu grija la marginea plantei. Ridicati pamantul usor pentru a expune tuberculii. Lasati-i sa se usuce in soare. Folositi imediat cartofii cu coaja taiata, deoarece nu vor rezista la depozitare. Learn more »

Vineta este o planta erbacee, anuala,legumicola, cu valoare terapeutica, originara din India si Birmania unde creste in stare salbatica.

Vinetele sunt legume pretentioase la factorii de mediu, cerand o perioada calduroasa lunga pentru a avea recolte bogate.Patlagelele vinete, sunt plante pretentioase la caldura, apa, lumina si hrana.

Semintele de vinete germineaza la 13-15 grade C, iar la temperaturi sub 0 grade C plantele mor. Temperatura optima pentru cresterea si dezvoltarea vinetei este de 25-30 grade C, dar suporta si temperaturi mai mari, mergand pana la 45grade C.

Vinetele sunt plante pretentioase, sensibile la frig, culturile putand fi distruse de ingheturile usoare, iar vanturile puternice pot produce deprecierea fructelor. Vinetele solicita soluri fertile si bine drenate cu o reactie usor acida sau neutra (pH 6,5-7).

Vinetele au o radacina bine dezvoltata, de regula 20-40 cm. Au o tulpina erecta, ramificata, verde-violacee. Frunzele sunt mari, groase, oval-lanceolate cu marginile intregi, cu nervuri groase.

Fructul este o baca neteda, lucioasa, neagra-roscat sau violeta, avand dimensiuni si forme variate in functie de soi. Pulpa fructului este frageda, alb-verzui, iar la maturitate fiziologica galben-albicioasa. 

Cultivare:Vinetele se cultiva numai prin rasad, la sfarsitul lunii februarie, începutul lunii martie executandu-se semanatul în rasadnite.

Repicatul se face la distante de 8 cm cu mult pamant la radacina sau separat in ghivece nutritive.

Plantarea rasadurilor se face la 60 zile de la semanare, aproximativ la inceputul lunii mai, pe cand au 6-7 frunze, la distante de 60-70 cm între rânduri si 30 cm pe rând, la aceeasi adâncime la care au stat în rasadnita.

La plantare se pun la fiecare cuib cate 50-100 gr mranita. Dupa plantare se uda fiecare cuib cu 1-1,5 litri apa si se trage pamânt maruntit în jurul plantei. 

Ingrijirea se face asemanator cu cea de la tomate : se fac 4-5 prasile, se uda mai des ca rosiile (la 4-5 zile), iar îngrasarea se face de 3 ori, prima data la 10-15 zile, iar celelalte 2 îngrasari la intervale de 15-20 zile. 

Vinetele bune de recoltat au o culoare neagra lucioasa si sunt elastice, daca se strâng usor între degete si podul palmei. Fructele îmbatrânite devin amare. La recoltare se taie cu codita cu tot, de obicei dimineata, pe racoare. Recoltarea se repeta din 7 în 7 zile. O planta poate produce 5-6 vinete, aproximativ 1-1,5 kg. 

Vinetele au o valoare energetica redusa(27 kcal la 100 grame parte comestibila). Vinetele servesc la prepararea de mancaruri apreciate (musaca, salata, ghiveci,vinete impanate etc.). Este important sa utilizam numai fructele ajunse la maturitate, deoarece fructele care nu au ajuns la maturitate, contin solanina, care este o substanta toxica.

Indicatii :Datorita proprietatilor vinetelor(antianemic, lazativ, diuretic, calmant, stimulent hepatic si al pancreasului), este indicata consumarea vinetelor pentru anemie, scrofuloza, constipatie, eretism cardiac, insuficienta a secretiei urinare.
Learn more »

Ardeii iuti (Capsicum annuum) sunt plante anuale excelente pentru a fi plantate atat vara in gradina cat si ca plante ornamentale in interiorul locuintelor. In gradina, aceste plante trebuie cultivate intr-un loc insorit sau usor umbrit, la distanta de 22-30 cm una de alta. Daca sunt crescute in vase, le puteti aduce la interior inainte de primul inghet si va puteti bucura in continuare de fructele lor pe durata lunilor de iarna. Ca planta ornamentala de interior, trebuie asezata intr-un loc foarte expus luminii solare. Solul trebuie pastrat umed in mod regulat.

Ardeii iuti se cultiva din seminte. Semanati semintele in ghivece la inceputul lunii mai, astfel incat planta sa rodeasca in apropierea Craciunului. Nu acoperiti semintele, deoarece acestea au nevoie de lumina pentru a incolti. Pastrati temperatura ambianta la valoarea de 21-23 grade Celsius, iar semintele vor incolti in aproximativ 3 saptamani. Odata ce planta atinge inaltimea de aproximativ 20 cm puteti incepe ingrasarea solului cu fertilizatori.

Fructele au in comun gustul dulce si aromat, iuteala diferind in functie de soi. Unele soiuri sunt lipsite total de iuteala, altele fiind in schimb extrem de iuti putand provoca alergii si leziuni la nivelul tesutului conjunctiv.

Capsaicina, "otrava" ardeilor

Substanta care da iuteala, capsaicina, se gaseste in cantitati foarte mici la ardeiul aromat in cantitati de zeci de ori mai mari (ajungand la 0,1%) la ardeiul iute. In afara de capsaicina, gustul ardeilor iuti (paprika) se datoreaza in mare parte uleiurilor esentiale.

Ardeiul contine cantitati apreciate (0,1%) de vitamina C; aceasta substanta a fost prima data extrasa din pastaia de ardei  copt de catre chimistul ungur Albert Szent Gyorgy, care ulterior a castigat Premiul Nobel pentru activitatea sa.

Culoarea ardeilor iuti din momentul coacerii este data in principal de pigmentii carotenoizi care variaza de la rosu stralucitor la galben; continutul total de caroten in ardeiul  uscat este de 0,1-0,5 %.

Fructele ardeilor care produc pigmenti galbeni dar nu produc pigmenti rosii au culoarea galben sau portocaliu cand sunt coapte. Un numar mic de fructe nu produc cantitati semnificative de caroten; de aceea, cand nivelul clorofilei scade din coaja fructului in ultimele stadii ale coacerii, acestea dezvolta o nuanta pala, alb-verzui.

Unele soiuri contin pigmenti numiti antociani si capata o culoare violet inchis sau aproape negru. In ultima faza a coacerii, antocianii se descompun si culoarea inchisa neobisnuita se indreapta spre culorile obisnuite portocaliu sau rosu. Aceiasi pigmenti cauzeaza punctele negre care sunt vazute uneori la fructele necoapte, sau in mod particular la tulpinile ardeilor iuti si pe care aproape toate soiurile de paprika le pot dezvolta. La alte specii de ardei productia de antocian este un fenomen rar.

Originea ardeiului iute

Deoarece diferitele specii de ardei ornamental au fost cultivate in America cu mult inainte de sosirea europenilor, tarile lor de origine nu pot fi determinate cu exactitate. Originea sud-americana este insa larg acceptata pentru toate speciile de genul Capsicum, care au aparut probabil in regiunea dintre sudul Braziliei si Bolivia. De acolo speciile au fost mutate catre nord fiind imprastiate de pasari.

Cele trei specii C. annuum, C. frutescens si C. chinenseau evoluat dintr-un stramos comun localizat in nordul bazinului Amazonului (N-V Braziliei, Columbia). Evolutia ulterioara a adus C. annuum si C. frutescens in America Centrala unde au fost  aclimatizate, in timp ce C. chinensea fost mutat spre vest si a fost prima data cultivat in Peru. Alte doua specii au fost initial cultivate in partea de vest a Americii de Sud: C. baccatum in campiile Peruviene si C. pubescens in zone muntoase din Anzi (Peru, Bolivia, Ecuador).

Datorita faptului ca ardeiul suporta aproape orice climat, este cultivat astazi peste tot in lume. Un climat mai calduros este insa necesar pentru ca fructul sa dezvolte la coacere o aroma puternica, de aceea, in Europa, ardeiul unguresc are cea mai buna reputatie; cel mai bun paprika se gaseste in regiunea Kalocsa.

Etimologia cuvantului "paprika"

In multe limbi europene, numele acestui condiment deriva din numele piperului, ducand la multe confuzii intre piper si alte condimente. O denumire des intalnita a ardeiului iute este si sweet pepper, nu numai in engleza ci si in spaniola (pimiento dulce), franceza (piment doux) si araba. De asemenea alte limbi denumesc ardeiul iute ca ardei rosu.

Cuvantul paprika a fost imprumutat din ungurescul sau sarbescul paprika si a patruns intr-un numar foarte mare de limbi. De asemenea paprika deriva din numele piperului negru, in acest caz sarbescul papar. In cele mai multe limbipaprika denumeste doar condimentul uscat, in unele limbi (ex. germana) este folosit insa si pentru planta in sine.

Learn more »

Dulci sau picanti, colorati si crocanti - ardeii grasi sunt alaturi de rosii si castraveti una din cele mai bune si sanatoase legume. Desi pot fi consumati pe tot parcursul anului ardeii din lunile de vara sunt cei mai gustosi. 
Culoarea ardeilor (galben, verde, rosu sau portocaliu), este elementul care indica cantitatea de capsaicina - principala substanta activa din ardei. Cei rosii, si mai ales cei iuti sunt mai bogati in capsaicina compartiv cu ceilalti, dar toti ardeii, indiferent de soi si culoare sunt minunati pentrusanatate, avand unele dintre cele mai bune substante nutritive disponibile natural.

Ardeii sunt surse excelente de vitamina C si de vitamina A (prin concentratia mare de carotenoizi, cum ar fi beta-caroten), un antioxidant foarte puternic, scrie WH Food.

Antioxidantii sunt cei care neutralizeaza radicalii liberi, responsabili de deteriorara celulelor, de acumularea de colesterol din artere, de aparitia diabetul zaharat si a durerilor articulare si a multor alte suferinte ale omului modern.

Ce contin ardeii grasi?

In primul rand are doar 25 de calorii pentru 100 de grame de ardei si 1,9 grame de fibre, totul in pachet cu 80% apa. In 100 de grame de ardei sunt 125 de mg de vitamina C, adica 100% din doza zilnica recomandata, la care se adauga 0,80 mg de vitamina B6 si 0,45 mg de vitamina K. Ardeiul mai are potasiu, calciu, molibden si mangan.

Binefacerile ardeiului pentru sanatate

Ardeii combat bolile cardiace si contribuie la scaderea colesterolului. Toti ardei rosii, si cei dulci si cei iuti, sunt legume care contin licopen, un carotenoid al caror consum scade riscul aparitiei cancerului de prostata si a cancerul de col uterin, a celui de colon si a afectiunilor pancreasului.

Este dovedit clinic ca cei in ale caror diete se regasesc cantitati mici de licopen prezinta risc mai mare de a dezvolta diferite forma de cancer, inclusiv cancere pulmonare. Chinezii, spre exemplu care consuma mari cantitati de ardei, si mai ales ardei iuti, au cu 27% un risc mai mic de a face cancer pulmonar, si asta in conditiile in care chinezii sunt printre cei mai mari fumatori din lume.

Cei care consuma in medie 100 de grame de ardei gras, prezinta un risc cu 50% mai redus de a face cataracta si asta ca urmare a propietatilor lor, a continutului mare de vitamina C si beta-caroten. In plus exista varieti de ardei gras, cei vezi, mai ales, care contin cantitati mari de luteina, un compus care proteja impotriva degenerescentei maculare, principala cauza de orbire la varstnici.

O alta calitate a ardeilor, mai ales a celor iuti, este aceea de a proteja impotriva afectiunilor articulare de tip de artrita degenerativa.

Ardeii - o istorie de 7000 de ani

Ardeii grasi sunt originari din America de Sud, si isi au stramosul intr-un soi salbatic de acum 7000 de ani. Ca multe alte alimente, ardeii grasi au fost adusi in Europa, si de aici in toata lumea de catre exploratorii spanioli si portughezi care au calatorit prin acest continent.

Evident, pentru a beneficia de toate aceste proprietati, ardeii trebuie sa fie proaspeti, adica sa aiba o culoare intensa si pielea intinsa, fara pete si zone intunecate. Ardei proaspeti sunt grei pentru dimensiunea lor si tari. Pot fi patrati la frigider o saptamana, poate fi congelat, si asta fara a-si pierde proprietatile. Learn more »

Ecologie.
Cerinte ridicate fata de caldura. Semintele germineaza la minimum 14-15°C, temperatura optima este de 24-39°C ; pentru fructificare solicita 24-26°C. Sensibil la temperaturi scazute. Pretentios fata de lumina. Incepe sa lege cand intensitatea acesteia, la pranz, este de 10 000 lucsi. Insuficienta umiditatii determina avortarea florilor. Plafonul de umiditate din sol favorabil la 70-80 % din capacitatea de camp. Cerinte ridicate fata de sol. Le prefera pe cele nisipo-lutoase, fertile, bogate in elemente minerale, cu PH in jur de 6,8.

Caractere botanice.Radacina pivotanta, cu numeroase radacini secundare. Tulpina ramificata simpodial, inalta de 40-200 cm, in funcfie de varietate, soi si tip de cultura. Frunze simple, lanceolate, cu pefiol lung. Flori hermafrodite, albe, solitare, dispuse doua cate doua la locul de ramificare a tulpinii. Polenizare autogama, dar si alogama pentru soiurile cu flori erecte. Fruct baca de forme si dimensiuni diferite, colorata verde-inchis, rosu-deschis sau portocaliu. Gust dulce sau picant, in functie de soi. Seminte rotund-turtite, galbene-aurii. Putere de germinatie, patru-cinci ani. inflorire iunie-septembrie.

Compozitie chimica.
Fructele contin glucoza (7,33 % s.p.), fructoza (1,99 % s.p.), zaharoza (0,33 % s.p.), amidon (1,78-4,40 % s.u.), hemicelulozit (0,85-3,14 g % s.u.), substante pectice (7,8-9,8 g % s.u.), celuloza (14,83 g % s.u. in fructele verzi si 13,50 g % s.u. in fructele uscate), lipide (0,33 %), carotinoide (127-284 mg/kg s.p.), mici cantitati de ulei eteric, vitamina C (139-160 mg % s.p. la fructele rosii), vitamina B1 (0,05 mg % g s.p.), vitamina B2 (0,05 mg % g s.p.), vitamina PP (0,33 mg % g s.p.), vitamina E (0,65 mg % g s.p. in fructele verzi si 1 mg % s.p. in cele rosii), vitamina A (0,75-6,00 mg % g s.p.), vitamina P (citrina, 75-300 g s.p.), enzime (peroxidaza, lipozidaza, celuloza etc.), capsicina - substanta iritanta revulsiva, intalnita la varietatea iute -, macroelemente de potasiu, sulf, fosfor, magneziu, natriu si microelementele fier, mangan, cupru, cobalt.

Recoltare.
Fructul (ardeiul) se recolteaza la maturitatea tehnica (verde) sau la maturitatea fiziologica (rosu). Pentru cosmetica este indicat sa se recolteze cand ajunge la maturitatea fiziologica. Recoltarea se face manual. Pentru iarna se usuca insirati de codita pe o ata.

Actiune cosmetica.Principiile active din ardeiul iute au proprietati rubefiante (nu vezicante) si revulsive. Determina, la nivelul pielii, o congestie locala superficiala prin activarea circulatiei si o descongestionare in profunzime a teritoriului respectiv. Actiunea rubefianta este asigurata de alcaloidul capsicina. Capsicina bruta serveste la fabricarea vatei termogene.

Ardeiul iute este indicat in tratarea caderii parului si intretinerea lui, tonifierea coardelor vocale la cantareti, oratori, profesori si in tratarea entorselor.

Learn more »

Rosia este o planta erbacee, anuala, prezenta in zonele globului cu climat temperat.

Rosiile sunt una din principalele culturi din gradina de legume, atat datorita cultivarii relativ usoare cat si pentru proprietatile fructului, care e un aliment foarte valoros, ce contine insemnate cantitati de substante hranitoare.

Intr-un kg de rosii se gasesc cca 30-40 gr zaharuri, 20-60 gr vitamina A, 20-60 gr vitamina C, 40-50 mg calciu, 20-30 mg fier. 

Rosiile(tomatele) cer multa lumina, mai ales in rasadnita si solarii. Au nevoie de multa hrana, de aceea trebuie cultivate in soluri fertile, ingrasate treptat cu ingrasaminte naturale.

Rosiile se cultiva mai mult prin rasad, desi se pot cultiva cu rezultate bune si prin semanare directa in camp. Rasadul pentru culturile timpurii se produce in rasadnite calde, in care se seamana in luna februarie intre 5 si 8 grame samanta la 1 mp. 

La 2-3 saptamani de la rasarire, atunci cand apar primele frunze adevarate, rasadul se repica la distanta de 10/10 cm daca vrem sa obtinem un rasad viguros si avem spatiu suficient. Rezultate mai bune se pot obtine prin repicarea la cuiburi sau ghivece nutritive. 

Pentru cultura de vara, semanatul in rasadnita se face la inceputul lunii martie. Cand a trecut pericolul brumelor tarzii de primavara, incepand cu mijlocul lunii aprilie si pana in luna mai, rasadurile de tomate se pot planta in gradina.

Plantarea se face la 60-70 cm intre randuri pentru soiurile cu portul mai mic si la 70-80 cm intre randuri si 30-40 cm pe rand pentru soiurile mai mari. La plantare este bine sa se puna la cuib un pumn de mranita care se amesteca cu pamantul din cuib.

Dupa plantare rasadul se uda cu 1-1,5 litri apa la cuib sau se iriga intre randuri. Este foarte important sa retinem ca la rosii nu se stropesc direct plantele!

Dupa plantare, rasadurile trebuie aracite pentru asigurarea sustinerii. Aracii de lemn de 1-1,2 m lungime se infig in pamant in dreptul fiecarei plante inspre nord . Sau se instaleaza spalieri mai grosi de lemn de 70-80 cm din 2 in 2 metri pe rand, pe care se intinde sarma la 50-60 cm inaltime.

In afara prasilelor repetate pentru spargerea crustei si combaterea buruienilor, se mai efectueaza urmatoarele lucrari: 

Legatul de arac sau de spalier
lucrarea se face pe masura ce tufele se incarca cu rod si devin mai grele. Legarea se face cu sfori, fasii de carpe sau alt material textile, imediat sub frunze, inconjurand tulpina in asa fel incat fructele sa aiba loc sa creasca. 

Copilitul, ruperea lastarilor crescuti sub frunzele principale, 
se face imediat ce acestia apar, pentru o buna dezvoltare a fructelor. Se pot lasa 1-2 lastari la tufa, din cei care apar in preajma primului ciorchine de fructe, pentru cresterea productiei.

Udarea
se face la 6-7 zile, functie de gradul de uscare al pamantului. Primavara si la inceputul verii, rosiile se uda dimineata, pentru ca pamantul sa se incalzeasca in timpul zilei, iar plantele sa nu sufere de raceala din timpul noptii. Vara, udarea se face seara si noaptea, cand solul s-a mai racorit. La udare trebuie urmarit ca apa sa ajunga la radacini si nu direct pe planta, iar apa folosita sa nu fie rece, ci trebuie lasata la soare pentru a se incalzi un pic. ingrasarea pamantului se face o data la 10-15 zile de la plantarea rasadurilor, apoi la 2 saptamani. in acest scop e indicat sa se foloseasca ingrasaminte naturale, precum gunoiul animal (1 galeata gunoi se subtiaza cu 5 galeti apa), 10-15 litri la 1 mp, sau mranita, care se imprastie printre plante si se ingroapa prin prasit in sol. 

Carnitul 
este o lucrare foarte indicata, atat pentru culturile timpurii cat si pentru cele tarzii. Consta in retezarea varfului plantei la 2-3 frunze deasupra ultimului ciorchine de fructe. La tomatele timpurii se lasa 4-5 ciorchini de fructe, iar la cele tarzii 6-8 ciorchini. Prin aceasta lucrare se grabeste coacerea fructelor in cazul rosiilor timpurii, se asigura fructe mari si carnoase la cultura de vara, iar la cea tarzie se accelereaza coacerea inainte de caderea brumei. 

Recoltarea tomatelor se face pe masura coacerii lor, in mai multe randuri. Learn more »