De ce au femeile sânii tot mai mari?
În timp ce tot mai multe femei îşi cumpăra lenjerie măsura L, specialiştii se întreabă ce determină această creştere, din ce în ce mai evidentă, a sânilor.
Un posibil răspuns este grăsimea.
"Grăsimea se depune pe sâni la fel de mult ca şi pe coapse sau fese. Având în vedere ca putem vorbi despre o adevărată epidemie de obezitate, aceste dezvoltări nu ne miră", afirmă profesorul Michael Baum, expert oncolog.
Dar ce se întâmplă cu persoanele slabe?
Doctorul nutriţionist Marilyn Glenville consideră că "este clar că nu poate fi vorba doar de grăsime, ci şi de o dezvoltare a ţesuturilor. Prin urmare, va trebui să studiem ce anume favorizează acest lucru. Cu alte cuvinte, va trebui să aruncăm o privire asupra hormonului numit estrogen. "
Glenville susţine că suplimentele de creştere a sânilor ar putea reprezenta o cauză a măririi sânilor. În plus, femeile de azi fac parte din prima generaţie născută din mame care au folosit pastile contraceptive (acestea conţin hormoni).
Sarcina şi alăptarea, pe de altă parte, au un rol benefic, ele moderând nivelul acestor hormoni care stimulează creşterea de celule noi. Cu toate acestea, în ultimul timp, femeile din întreaga lume optează pentru sarcini la vârste înaintate. Acest lucru duce la o mai mare expunere la estrogen, din cauza numărului ridicat de menstruaţii.
Creşterea nivelului de estrogen este foarte greu de evitat, având în vedere că acest hormon se găseşte şi în alimente de bază, precum laptele de vacă.
"Principala mea grijă o reprezintă pesticidele, plasticul şi produsele cosmetice. Prin aplicarea lor pe piele, aceste chimicale sunt absorbite, ajungând în ţesut. În consecinţă, nu este exclus ca şi ele să stimuleze creşterea ţesutului mamar," spune Glenville.
De asemenea, sedentarismul poate avea şi el o contribuţie. Lipsa unui program activ împiedică metabolizarea la timp a acestor hormoni.
Sursa: zeenews.com
0 comments: