Ştiaţi că…betonul a fost folosit de romani acum 2.000 de ani?

Apariţia betonului a marcat începuturile construcţiilor moderne. Inventarea sa de către romani în antichitate (2.000 de ani) a fost poate cea mai importantă realizare din istoria construcţiilor. Plecând de la ciment, obţinut din puzzolană, o cenuşă vulcanică, romanii au descoperit curând betonul, mai dur, preparat prin amestecarea cimentului cu apă, var şi pietriş, care le-a permis ridicarea unor ziduri înalte şi construirea unor drumuri ce străbăteau tot imperiul.
Prin intermediul betonului, romanii măriseră flexibilitatea celebrelor lor arcade. Înainte, arcadele aveau limitări în ceea ce priveşte proiectarea şi, fiind dezavantajate de lipsa rezistenţei la întindere a pietrei, se prăbuşeau adesea sub propria greutate. Egiptenii reuşiseră să construiască temple cu acoperişuri boltite, însă doar plasând pilonii de susţinere sau coloanele foarte aproape unele de altele, iar grecii evitaseră prăbuşirile folosind coloane de lemn acoperite cu piatră fină. Aceste coloane puteau susţine greutatea, însă nu rezistau în faţa unor dezastre naturale precum vântul, furtunile de zăpadă şi, mai ales, incendiile.

Prin folosirea cărămizilor şi a betonului, arcadele romane au devenit mai stabile, deoarece întreaga structură era supusă unei forţe de compresiune distribuită radial. De fapt, construcţiile romanilor îi permiteau arcadei să funcţioneze ca o boltă cilindrică, ceea ce se poate observa în cazul unor structuri de acoperiş ca cea a Templului lui Venus din Roma.
Un principiu de bază folosit în arhitectura romană era punctul de intersecţie al mai multor arcade, prin care se obţinea un dom, după cum se poate încă observa în cazul tavanului Panteonului, ce are un diametru de 43 de metri; această anvergură nu a mai fost întâlnită ulterior decât în secolul al XEX-lea, după introducerea oţelului şi betonului armat în construcţii.